✝)  Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda)

Arhim. Zaharia Zaharou: Duminica Slăbănogului

În Duminica Slăbănogului Îl auzim pe Hristos adresând o întrebare paradoxală celui care zăcuse bolnav vreme de trei­zeci şi opt de ani: “Voieşti să te faci sănătos?“(Ioan 5, 6). Aşa cum vedem în multe locuri din Sfânta Evanghelie, pentru a pu­tea săvârşi minunea milostivirii Sale, Domnul încearcă mai întâi să trezească înlăuntrul omului credinţa în cuvântul Său. Fireşte, Hristos ştia că slăbănogul rămăsese lângă scăldătoare, aşteptând să se întâmple minunea însănătoşirii sale, însă El ne cinsteşte libertatea şi nu face niciodată nimic fără con­simţământul şi conlucrarea noastră. Toate se săvârşesc prin împreună-lucrarea a doi factori: cel dumnezeiesc, care este infinit de mare, şi cel omenesc, care este infinit de mic, însă de neapărată trebuinţă. Voia lui Dumnezeu „ca toţi oamenii să se mântuiască” (1 Tim. 2, 4) este un dat imuabil. Prin ur­mare, toate depind de răspunsul propriei noastre voi. Nimic nu este pasiv, nimic nu se întâmplă numai din voia lui Dum­nezeu, după cum nimic nu poate să se întâmple doar din voia omului, de vreme ce fără El nu putem face nimic (cf. Ioan 15, 5). Domnul caută neîncetat inima omului, însă depinde de noi dacă Îi vom deschide uşa inimii.

1Adresându-i slăbănogului acea întrebare, Hristos voiește ca acesta să-şi exprime dorinţa de a-şi recăpăta sănătatea, pentru că numai atunci va putea să-Şi exercite în chip liber puterea vindecătoare şi să-l tămăduiască. Domnul încearcă sa trezească în sufletul slăbănogului dorinţa de vindecare, la fel cum Biserica, „în multe rânduri şi în multe chipuri”(Evrei 1, 1) stârneşte în credincioşi tânjirea după darurile Cincizecimii şi îi îndeamnă să-şi exprime această sete în rugăciunile lor, pentru ca ei să se unească cu slăvitul Trup al lui Hristos, „îm­preună cu toţi sfinţii” (Efes. 3,18), împreună cu toţi cei înzes­traţi cu har din Cer şi cu aleşii Lui de pe pământ.

Consimţământului slăbănogului i-a urmat tămăduirea, însă, întâlnindu-l puţin mai târziu în templu, Domnul i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti“ (Ioan 5, 14). Fireşte, aici apare întrebarea cum să păstrăm harul pe care l-am primit în dar de la bunul Dumnezeu. Este ca şi cum Hristos i-ar spune slăbănogului: „Ţi s-a împlinit dorinţa, ai pri­mit darul tămăduirii, păzeşte-l înlăuntrul tău. De acum încolo, încearcă să trăieşti lăsându-te în voia Domnului, ca un om răstignit pe pământ, mort patimilor lumii acesteia şi păcatului.”

Şi noi, având simţământul adânc al nevredniciei noas­tre, cerem Domnului zi de zi să ne vindece de patimile şi de akedia care ne paralizează întreaga fiinţă. Îl rugăm stăruitor să ne dea harul Lui mântuitor, singurul care poate să arunce o punte peste „prăpastia mare”(Luca 16, 26) ce desparte lu­mea aceasta de mult râvnita Împărăţie a lui Dumnezeu. Do­mul cel mult-milostiv, uşor de înduplecat şi îndelung-răbdător răspunde rugăciunii noastre de cerere, dăruindu-ne harul Său, însă pentru a-l păstra trebuie să încetăm a mai păcătui şi să ne încredinţăm cu totul sfintei Sale voi.
Prin împlinirea poruncilor, noi gustăm într-o anumită măsură din moarte, pentru a pătrunde mai apoi în prezenţa Lui de-viaţă-dătătoare. Atunci, „aducându-ne aminte de Iisus Hristos, Cel Înviat din morţi“ (cf. 2. Tim. 2, 8), putem striga cu glas mare: „Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor” (Apoc. 1, 18). În felul acesta, viaţa credinciosului devine bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, Care o îmbogăţeşte necontenit cu harul Său, iar omul devine din ţinta batjocurii demonilor o mare şi veş­nică bucurie pentru Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce ne-a răscumpărat din moarte cu scump Sângele Său.

Minunea de la scăldătoarea Vitezda a dezvăluit identita­tea mesianică şi dumnezeiască a Domnului Iisus. La temelia tuturor minunilor stă marea minune a credinţei, atunci când este însoţită de supunerea voii noastre celei mici şi neputin­cioase faţă de voia cea mare şi desăvârşită a lui Dumnezeu.

În această perioadă, Sfânta Biserica încearcă să reaprindă înlăuntrul nostru aşteptarea şi tânjirea după darul Cincizeci­mii. Evanghelia din această duminică pune în lumină o lege duhovnicească ce-şi găseşte expresia în răbdarea şi credinţa slăbănogului: „Darurile lui Dumnezeu se dau fiecăruia fără refuz (cf. Matei 7, 7-11), însă în măsura setei şi credincioşiei fiecăruia din noi faţă de Dătătorul – unora din belşug, altora cu măsură.“

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Vesnicul astazi, Editura Bizantina, 2018

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s