Gândurile omului arată starea lui duhovnicească

Fiecare explică o întâmplare potrivit cu gândul său. Ori­ce lucru îl poţi vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea.

Părinte, cum se face că doi oameni văd în mod diferit acelaşi lucru?

Toți ochii văd la fel de curat?

Pentru ca cineva să vadă curat trebuie să aibă ochii sufletului său foarte sănătoşi, căci numai atunci are curăţia lăuntrică.

Părinte, de ce uneori aceeaşi împrejurare unul o consideră binecuvântare, iar altul nenorocire?

Fiecare o explică potrivit cu gândul său. Ori­ce lucru îl poţi vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea. (…) Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potri­vit cu conţinutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conţinut duhovnicesc, trag concluzii greşi­te şi-l nedreptăţesc pe aproapele lor. De pildă, dacă unul care face milostenii noaptea ca să nu fie văzut de oameni va vedea pe cineva seara târziu pe drum, niciodată nu-şi va pune gând rău în minte. Însă de l-ar vedea pe acela unul ce umblă nopţile spre a pă­cătui, va spune: „Ce monstru, cine ştie pe unde um­blă noaptea”, pentru că el însuşi are astfel de expe­rienţe. Sau dacă se aude noaptea de la etajul de sus duc-duc, unul care are gânduri bune va spune: „Face metanii”, în timp ce unul care nu are gânduri bune va spune: „Joacă toată noaptea”. Dacă se aude vreo melodie, unul va spune: „Ce psalmodii frumoase”, în timp ce celălalt va spune: „Ce cântece mai sunt şi acestea?”.
Vă aduceţi aminte cum s-au comportat faţă de Hristos cei doi tâlhari care au fost răstigniţi îm­preună cu El? Amândoi Îl vedeau pe Hristos sus pe Cruce, vedeau cum se cutremură pământul etc. Dar ce fel de gând şi-a pus în minte unul şi ce fel celălalt! Unul, cel de-a stânga, hulea şi zicea: „Dacă Tu eşti Hristos, mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi pe noi” (Luca 23, 39). Iar celălalt, cel de-a dreapta, spunea: „Noi după dreptate primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău” (Luca 23, 41). Unul s-a mântuit, iar ce­ celălalt s-a osândit.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul III. Nevoință duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 31-33)

Cuvant despre citirea dumnezeiestilor Scripturi

Zis-a Domnul: „Tot carturarul, care invata despre Imparatia Cerului, asemenea este ca un om gospodar, care scoate din camara sa lucruri noi si vechi”. Pentru ca numai acela este un adevarat carturar, cel care citeste dumnezeiestile Scripturi, cu osteneala si cu osardie, cel care, din aceste Scripluri, isi face comoara, adica intelegerea legilor celei vechi si, a celei noi, si, la vreme de trebuinta, scoate invatatura din ele. Iar cei care n-au ravna pentru invatatura Scripturii, aceia nu sunt gospodari, neavand, nici ei insisi, si nedand nici altora numic, murind de foamea neintelegerii. Pentru ca, precum pamantul, fara ploaie, chiar de ar arunca cineva samanta in el, nu poate sa rodeasca, asa si sufletul, de nu se va adapa cu Scripturile, nu va putea sa dea roade bune. Deci, mare rautate este sa nu intelegi Scripturile si sa umbli, ca un animal necuvantator, putand ajunge la multe rataciri. Caci viata, in necunoastere, este o viata plina de lenevire si orbire sufleteasca. Si, precum cel lipsit de lumina nu umbla drept, asa si cel ce nu citeste dumnezeiestile Scripturi, in multe rataciri se impiedica. Pentru aceasta, ne invata Apostolul, zicand: „Luati aminte la citire, la invatatura si la mangaiere”. Deci, fratilor, sa nu ne lenevim, ci sa citim Sfintele Scripturi si sa invatati si pe altii, ca indoita plata sa luati de la Dumnezeu.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Vedenia Sfântului Petru din Alexandria

Sfantul Petru, cunoscut mai ales ca Arhiepiscop de Alexandria, este unul dintre marii mucenici ai Bisericii lui Hristos. In vremea ereticilor arieni, el a fost arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe din Alexandria, Egipt. De asemenea, tot pe la inceputul secolului al IV-lea, el a condus „Scoala Catehetica din Alexandria”. Sfantul l-a proslavit pe Dumnezeu prin moarte martirica, suferita intr-o zi de 24/25 noiembrie, sub mana imparatilor pagani Diocletian si Maximin.

Sfantul Petru a fost ales arhiepiscop de Alexandria in anul 300, la dorinta episcopului Teona, predecesorul sau in scaun. La acea vreme, Petru conducea celebra „Scoala din Alexandria”, vazuta drept una dintre cele mai puternice centre teologice ale vremii.

In anul 303, imparatul pagan Diocletian incepe o mare persecutie, impotriva crestinilor. Dintre crestinii prinsi de catre prigonitori, unii nu aveau puterea de a muri martiri, drept pentru care, cu durere, ei se lepadau de Hristos, de credinta si de Biserica. Pentru acestia (lepadati de credinta), Sfantul Petru a randuit o anumita regula, in vederea reprimirii in Biserica. Fiind vazuta drept prea ingaduitoare, episcopul din Lycopolis, anume Meletie, s-a dovedit a fi un adversar puternic al acestei reguli, implicit si al lui Petru.

In anul 306, datorita persecutiilor romane, Sfantul Petru s-a retras din Alexandria, in aspre nevointe pentru comunitate. In aceasta perioada, episcopul Meletie a inceput a-si hirotoni oameni de-ai sai in Alexandria, chiar si in locul episcopilor aruncati in inchisoare. Unul dintre cei hirotoniti de Meletie era Arie, primul mare eretic anatemizat de un Sinod Ecumenic. Arie invata ca Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevarat, ci numai o faptura de seama a lui Dumnezeu. Intors din exil, Sfantul Petru il va anatemiza pe Arie, care se arata indarjit in erezia sa.

In anul 311, Sfantul Petru este arestat si aruncat in inchisoare. Afland aceasta, numerosii credinciosi din Alexandria s-au adunat la portile inchisorii, zicand: „Mai intai, ucideti-ne pe noi toti, daca aveti porunca de la imparatul vostru, si dupa aceea veti lua pe parintele nostru. Nu ne vom departa nicidecum de pastorul nostru, nici nu vom lasa sa patimeasca ceva rau invatatorul si doctorul sufletelor noastre.”

Spre a preintampina varsarea de sange nevinovat in popor, Sfantul Petru a cerut gardianului sau sa-l ascunda intr-o celula dosnica, iar mai apoi sa-l duca pe ascuns la martiriu, zicand: „De voiesti sa faci ce este placut lui Maximin, vino in noaptea aceasta in taina la temnita si, sapand peretele pe unde voi bate eu pe dinauntru, ia-ma pe mine si savarseste porunca imparatului tau.”

Potrivit traditiei locale, Sfantul Petru al Alexandriei a fost decapitat exact in locul in care a mucenicit si Sfantul Apostol Marcu. Dupa moartea sa, crestinii i-au luat trupul si l-au asezat in biserica cea mare, cinstindu-l ca sfant inca din acea zi. Dupa moarte sa, scaunul arhiepiscopal din Alexandria a fost ocupat de episcopul Ahila.

Sfantul Petru al Alexandriei a scris si unele carti de o deosebita importanta, precum este cea numita „Despre dumnezeirea lui Iisus Hristos”. Pasaje din aceasta carte au fost citite si folosite la Sinoadele Ecumenice de la Efes si de la Calcedon. De asemenea, de la acesta au ramas, pana astazi, si o serie de Canoane bisericesti.

Una dintre cele mai de seama fapte ale Sfantului Petru este anatemizarea lui Arie. Acest eretic va fi anatemizat, mai apoi, si de Sfantul Alexandru, patriarhul Alexandriei (321-326), la sinoadele locale din anii 321 si 323.

In anul 311, afland ca a fost aruncat in inchisoare arhiepiscopul Petru, care l-a anatemizat, ereticul Arie, cu fatarnica pocainta, a venit la acesta, urmarind sa fie numit arhiepiscop, in locul lui. Astfel, ereticul Arie a facut tot ce a putut sa capete de la Sfantul Petru reabilitarea (fara insa a se pocai pentru erezia sa).

In noaptea anterioara insa, Dumnezeu, care cunoaste inima oamenilor si gandurile ascunse, a descoperit Sfantului Petru viclesugul lui Arie. Pentru aceasta, a doua zi, cand Arie a venit la temnita, impreuna cu multi slujitori si crestini (nestiutori), arhiepiscopul a refuzat categoric sa-l reprimeasca pe eretic in Biserica lui Hristos, zicand:

„Nu stiti, iubitilor, pentru cine ma rugati pe mine! Ma rugati pentru acela care voieste sa darame Biserica lui Hristos! Stiti ca eu iubesc toate oile mele, si n-as fi vrut sa piara vreuna dintr-insele. Ci pentru toti rog bunatatea lui Dumnezeu, ca tuturor sa le dea iertare de pacate si mantuire. Insa pe Arie il lepad, de vreme ce este lepadat de Insusi Dumnezeu si de Sfanta Biserica. Nu atata dupa judecata mea, ci dupa a lui Dumnezeu, pentru ca nu omului a gresit, ci lui Dumnezeu, hulind taina Sfintei Treimi, spre care nu indraznesc a cauta heruvimii si serafimii, care cu neincetate glasuri striga: „Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot!”; iar puterile ceresti zic: „Plin este cerul si pamantul de slava Ta!” Dar ereticul cel fara de rusine, cu hula sa, indrazneste a face despartire intre Tatal si intre Fiul si intre Duhul Sfant. Deci, cum il voi ierta pe acela asupra caruia se manie toata faptura pentru Facatorul sau? Anatema va fi Arie si in veacul acesta si in cel ce va sa fie, de nu se va pocai!”

Mai apoi, luand de o parte pe preotii cetatii, impreuna cu viitorii arhiepiscopi Ahila si Alexandru, le-a zis lor: „Eu sunt om pacatos, insa stiu ca Domnul Dumnezeu meu m-a chemat sa primesc cununa muceniceasca mai inainte de a ma savarsi. Va spun voua, care sunteti stalpii Bisericii, taina lui Dumnezeu, pe care mi-a descoperit-o Domnul meu in aceasta noapte.

Deci, tu, cinstite Ahila, te vei sui dupa mine pe scaunul arhiepiscopiei, iar dupa tine acest preot vrednic Alexandru. Iar cat pentru Arie, sa nu ma socotiti a fi nemilostiv si aspru asupra celor ce gresesc, pentru ca pacatul facut din neputinta omeneasca, de ar fi fost atat de mare, este insa mai mic fata de rautatea lui Arie. Pe cei ce gresesc din neputinta, mai lesne este a-i ierta; iar pe blestematul acela pentru care ma rugati, cum il pot ierta? Caci cele dinlauntru ii sunt pline de viclesug si de hula, iar din inima lui curge un rau tulbure de hula asupra atotputernicului Fiu al lui Dumnezeu. Pentru ca numeste zidire pe Acela care este Ziditor al tuturor celor vazute si nevazute, pe Care L-au propovaduit proorocii, apostolii si evanghelistii.

Cum imi ziceti sa ma induplec la rugaciunile voastre si sa iert pe Arie, care nu a vrut sa asculte invatatura mea si sa-si vie in simtire? Iar daca l-am afurisit, aceasta n-am facut-o singur de la mine, ci prin voia lui Hristos Dumnezeul meu, Care mi S-a aratat in aceasta noapte. Caci, rugandu-ma, dupa obiceiul meu, fara de veste a stralucit in temnita o lumina mare si am vazut pe Domnul meu Iisus Hristos in chip de tanar ca de doisprezece ani, iar fata stralucea mai mult decat soarele, incat nu-mi era cu putinta a cauta spre slava cea negraita a fetei Lui. Si era imbracat cu o camasa alba de in, insa rupta de sus pana jos, pe care o strangea la piept cu amandoua mainile, acoperindu-si goliciunea Sa.

Vazand eu acestea, a cazut asupra mea frica si spaima si, cu multa temere, rugandu-ma Lui, am zis: „Mantuitorule, cine Ti-a rupt haina?” Iar Domnul a raspuns: „Arie cel fara de rusine mi-a rupt-o, caci a despartit de Mine pe poporul pe care l-am castigat cu sangele Meu! Pazeste-te ca sa nu-l primesti in sanul Bisericii, pentru ca are viclene si rele ganduri asupra Mea si asupra poporului Meu. Si iata ca vor sa te roage pentru el ca sa-l ierti. Dar tu sa nu-l asculti si sa nu primesti in turma un lup in loc de oaie. Porunceste lui Ahila si lui Alexandru, care vor fi episcopi dupa tine, sa nu-l primeasca.”

Deci, iata ca v-am spus voua cele ce mi-a poruncit Domnul, iar daca nu veti asculta si nu veti face cele poruncite, eu de aceasta voi fi curat. Iar preotii Ahila si Alexandru au spus poporului toate cuvintele pe care le-a zis Sfantul Petru despre Arie si ceea ce le-a poruncit lor, ca sa nu-l primeasca in Sfanta Biserica, fiind lup si vrajmas al Fiului lui Dumnezeu.”