Sfânta și Marea Joi

Sfânta şi Marea Joi este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor; Cina cea de Taină; rugăciunea din Grădina Ghetsimani; şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului de către Iuda.
Joi dimineaţă se săvârşeşte Sf. Liturghie, împreună cu Vecernia acestei zile, pomenind şi actualizând Cina cea de Taină în cadrul căreia Mântuitorul Hristos a instituit Dumnezeiasca Liturghie, împărtăşindu-i pe Apostolii Săi cu Trupul şi Sângele Său, sub chipul pâinii şi al vinului.
În această Sfântă şi Mare zi de Joi, înainte de începerea Cinei, Iisus a spălat, în semn de mare smerenie slujitoare, picioarele ucenicilor Săi, începând cu Iuda vânzătorul şi sfârşind cu Petru. Prin aceasta a vrut să le aducă aminte ucenicilor să nu umble după întâietăţi, dându-Se El Însuşi pildă: “Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor”.
Totodată, spălarea picioarelor ucenicilor închipuie Taina Sfintei Spovedanii, fără de care nimeni nu se poate mântui, nici împărtăşi. Spălând şi picioarele lui Iuda cel care L-a vândut pe 30 de arginţi, Mântuitorul îl cheamă înapoi, îi arată dragoste, îi spală păcatul, numai să-l mărturisească; dar Iuda nu se căieşte, nu-şi spune păcatul, nu se smereşte, nu se foloseşte. Picioarele lui sunt în mâna Domnului, iar inima în mâna diavolului. Iisus, sărutându-i picioarele îl primeşte înapoi, iar Iuda, sărutându-L pe obraz, Îl vinde la arhierei…
După ce îi spală cu apă (îi pregăteşte prin smerenie şi prin spovedanie), Iisus îi împărtăşeşte, mai înainte de despărţire, pe ucenicii Săi, ca să poată rezista marilor ispite ce le stăteau înainte.
Cina cea de Taină este o mare taină, este o jertfă de dragoste, este prima Liturghie creştină săvârşită de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taină este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de întâlnire, de vorbire şi de despărţire al lui Hristos de ucenicii Săi, cărora le dă ultimele sfaturi şi porunci.
După ce s-au petrecut toate acestea, este marcat începutul momentelor grave ale patimilor. Sfintele Evanghelii ne relatează că Iisus, împreună cu ucenicii, ieşind de la Cină s-a îndreptat către Grădina Ghetsimani, loc în care deseori obişnuia să se roage. Îi lasă pe ucenici în vale iar El urcă mai sus şi singur fiind, se concentrează adânc şi se roagă de trei ori – cu sudori de sânge – Tatălui ceresc să treacă paharul suferinţelor de la El, dacă este cu putinţă. Voia Sa însă era să împlinească voia Tatălui: “Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească”. Este rugăciunea la care e bine să ne gândim şi noi atunci când ne rugăm. Rugăciunea noastră să fie cât mai adâncă, totală, iar cererea noastră principală să fie aceasta: „Doamne, să se împlinească toate nu după cum vreau eu, ci după cum voieşti Tu”.
Mai pomenim în această zi vânzarea şi arestarea Mântuitorului Hristos în Grădina Ghetsimani, când Iuda L-a vândut sărutându-L, ca cei care veniseră după El să Îl recunoască. În faţa Sfântului Potir noi ne luăm angajamentul de a nu-L trăda pe Dumnezeu: “Nu-ţi voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmaşilor Tăi, ci ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta!”
Denia din seara Joii Mari este marcată de citirea celor 12 Evanghelii, care relatează şi actualizează toate suferinţele răbdate de Mântuitorul Hristos pentru noi, precum ca imagine a Răstignirii Domnului, pentru a se închina înaintea ei toţi credincioşii. şi de scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, Denia celor 12 Evanghelii este slujba în care participăm împreună cu Domnul la arestarea, judecarea, condamnarea, batjocorirea şi răstignirea Mântuitorului. Şi toate acestea nu le-a suferit pentru vreun păcat personal, ci pentru păcatele noastre şi în locul nostru. Dumnezeu, Creatorul lumii, primeşte să fie scuipat şi bătut de mâinile creaturii… Să nu lipsim în seara aceasta de la biserică, să nu Îl lăsăm şi noi singur pe Domnul în drumul Său spre Golgota, de Răstignirea Căruia toată natura se cutremură, mai puţin omul… Să ne întâlnim toţi pe drumul Golgotei şi să alinăm şi noi puţin din durerea Lui, prin dragostea noastră!

Câteva gânduri pentru a şaptea săptămână a Postului Mare



„Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta.” /Mat. 22:37/

1. În această săptămână urmează paşii Domnului Hristos şi fii mereu alături Lui, spre deosebire de judecătorii şi chinuitorii Lui. Şi iubeşte-L cu toată inima ta.

2. Mută-te duhovniceşte în acele zile şi în acele întâmplări, şi sărută-I poala şi mânecile veşmintelor, nu îndepărta inima ta de la El. Când Îi auzi pe prigonitorii Lui cum şoptesc: „Vinovat e,” tu strigă-le în urechi: „Drept e!” Iubeşte-L pe Cel ce te iubeşte, cu toată inima ta!

3. Când Evreii Îl pălmuiesc, tu întinde mâna ta în apărare şi primeşte palma în locul Lui. Când Îl scuipă, tu spune: Scuipătorilor, ce veţi arunca unii altora în faţă, dacă asupra Lui folosiţi tot scuipatul vostru, toată alcătuirea voastră?

4. Când Pilat Îl întreabă pe tăcutul Domn: Ce este adevărul?, tu mărturiseşte şi spune: Iată, El este Adevărul dumnezeiesc viu şi întrupat. Când ostaşii Romani Îl biciuiesc, tu stai lângă El şi spune fiarelor: Fiii lupoaicei, veşnici purtători de moarte, nu biciuiţi pe Mielul lui Dumnezeu cel purtător de viaţă, Care dă viaţă împărăţiei voastre a morţii.

5. Mergi după El pe Calea Patimilor şi poartă crucea Lui împreună cu Simon Kirineanul, şi împreună cu fericita Veronica şterge-I faţa de praf şi sânge, şi împreună cu Mironosiţele plângi şi umezeşte-I buzele uscate cu un pahar de apă rece, şi răcoreşte-I fruntea înfierbântată. Dăruieşte-I întreagă inima ta şi iubeşte-L cu toată inima ta în ceasurile umilinţei Lui.

6. Când auzi lovitura ciocanului asupra preacinstitelor Sale mâini, tu strigă: Au! Când sunt bătute cuiele în preacinstitele Sale picioare, tu iarăşi vaită-te, ca şi cum fierul s-ar înfige în trupul tău.

7. Închină-te Preasfintei Sale Maici şi sărută poala şi mânecile veşmintelor sale. Nu-i spune nimic. Nu o întreba nimic. Închină-te încă o dată sfintei sale dureri. Şi încă o dată sfintei sale tăceri. Spune în sineţi: Preacinstită Maică, şi eu Îl iubesc cu toată inima mea.

8. Scoate inima ta şi pune-o în trupul Său şi uită de sine. Fii în El şi rabdă ce rabdă El şi cu totul să mori pentru sine. Mori înaintea Lui.

9. Când Iosif şi Nicodim Îl pogoară în mormânt, tu caută să fii împreună cu El în mormânt. Închipuie-ţi că nu eşti viu în această lume. Ca o umbră să stai undeva aproape de mormânt şi viaţa ta să o priveşti ca fiind în mormânt. Şi îţi va fi dulce, foarte dulce, moartea cu El şi întru El.

10. Oare cu cât mai dulce va fi învierea cu El şi întru El, când a treia zi te vor lumina îngerii la mormânt?! Oştenii Împăratului merg înaintea Împăratului, feţele lor-s ca fulgere arzătoare, iar veşmintele albe-s ca zăpada. Iar când îngerii lui Dumnezeu vor lumina în întunericul Golgothei şi în întunericul sufletului tău, atunci te vei simţi ca un om nou.

11. Şi când, tremurând, vei privi Minunea Minunilor, şi nu vei ştii dacă să te ascunzi sau să fugi sau să i te arăţi, iată, El întâiul se va apropia de tine şi ca pe Maria te va chema după nume. Iar când El te va numi prin glasul Lui, ca printr-un fir electric va intra în tine un nou curent, o nouă viaţă, o nouă putere. Şi El îţi va întoarce inima ta, ţi-o va da şi pe a Lui. Şi tu, tremurând, vei cădea la picioarele Lui şi, printre suspine, vei striga precum Toma: Domnul Meu şi Dumnezeul Meu, slavă Ţie!

Binecuvântaţi pre cei ce blestemă pre voi, şi vă rugaţi pentru cei ce fac vouă necaz. /Lc. 6:28/

Şi nu judecaţi, şi nu vă veţi judeca; nu osândiţi, şi nu vă veţi osândi, iertaţi şi vi se va ierta. /Lc. 6:37/

Omul cel bun, din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune; şi omul cel rău, din visteria cea rea a inimii sale scoate cele rele; că din prisosinţa inimii grăieşte gura lui. /Lc. 6:45/

Că nu a trimis Dumnezeu pre Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin el. /Io. 3:17/

Urâciunea aduce ceartă, iar dragostea acoperă toate greşalele. /Pil. 10:12/

”Inima în marele post”- Sfântul Nicolae Velimirovici.

Plansul de miercuri seara – Sfantul Efrem Sirul

 

 

Plansul de miercuri seara – Sfantul Efrem Sirul
Dorul ma sileste pe mine a grai catre Dumnezeu, iar nevrednicia mea imi porunceste a tacea. Durerile ma silesc pe mine a cuvanta, iar pacatele mele a tacea ma indeamna. Sufletul meu durere patimeste si ochii mei lacrimi poftesc.

Pacatuit-am, suflete, pocaieste-te. Caci iata, zilele noastre ca umbra trec. Infricosate si groaznice locuri va sa treci, suflete al meu, nu dupa mult. Nu intarzia, amanand zi de zi a te intoarce catre Domnul.
Umileste-te, suflete al meu, umileste-te pentru toate bunatatile cate le-ai luat de la Dumnezeu si nu le-ai pazit. Umileste-te pentru toate cate le-ai lucrat si Dumnezeu indelung a rabdat pentru tine, ca nu intru intunericul cel mai din afara sa te dai inaintea infricosatului Divan al lui Hristos.
Vai mie, pacatosului, ca am spurcat si de-a pururea spurc curatia inimii mele prin trandavia mea! Lenevirea si pregetarea mea a rusinat indrazneala inimii mele, si pofta cea rea imi porunceste mie ca un stapan robului, si eu indata, ca un prunc cu frica, asa o ascult. Ma rataceste pe mine si eu ma indulcesc.
Vai mie, Doamne, ca darul Tau ma trage pe mine la viata, iar eu mai vartos pe moarte o voiesc. Intocmai de o cinste cu ingerii Te sarguiesti a ma face, iar eu intru indaratnicia mea pe sine-mi ma micsorez.
Inmultitu-s-au pacatele mele, Doamne, si de-a pururea se inmultesc, si nu este margine intru multimea lor. Si cine va plange pentru mine sau se va ruga? Insuti Tu singur, Mantuitorul meu, de a Ta bunatate indemnat fiind, cauta cu mila spre mine, cel deznadajduit.
Cum Te voi ruga pe Tine, Stapane, ca gura mea am umplut-o de ocari? Sau cum Te voi lauda pe Tine, ca constiinta mea s-a spurcat? Sau cum Te voi iubi pe Tine, ca m-am umplut de patimi? Sau cum se va salaslui intru mine adevarul, ca cu minciuna pe sine-mi m-am ocarat?
Sau cum Te voi chema pe Tine, ca poruncile Tale nu le-am pazit? Ca dupa ce am luat cunostinta adevarului m-am facut vatamator, lovitor, pentru cele lesne de aflat luptator, asupra vecinilor zavistuitor si aspru, intru cugete rele hranindu-ma, nemilostiv spre saraci, minios, impotriva graitor, iubitor de pricire, lenevos, iutos, de haine impodobitor.
Si inca si acum cu atat mai mult ma aflu intru ganduri spurcate, intru intaratari, intru iubire de sine-mi, intru lacomie de pantece, intru iubire de dezmierdari, intru slava desarta, intru mandrie, intru voire rea, intru graire de rau, intru mancare pe ascuns, intru trandavie, intru iubire de pricire, intru manieri.
Nimic fiind, ma socotesc pe sine-mi ca sunt ceva. Mintind de-a pururea, asupra celor mincinosi ma ingreuiez. Spurcand Biserica lui Dumnezeu cu ganduri curvesti, asupra curvarilor hotarasc. Judec pe cei ce gresesc, insumi de greseli plin fiind. Judec pe ocaratori si pe hoti, insumi fiind hot si ocarator.
Luminat ies, tot fiind necurat, in biserici si la mese intaiul voiesc sa stau. Vad monahi si ma falesc. Vad monahi si ma trufesc. Muierilor vesel a ma arata poftesc si bogatilor bine-credincios, si inaintea strainilor inaltandu-ma, si intre ai mei cu minte si intelept, si intre cei intelepti mai desavarsit, si catre cei bine-credinciosi ca un mai-intelept; iar pe cei fara de minte si neinvatati ca pe niste dobitoace ii defaim.
Daca voi fi ocarat ma departez; daca voi fi cinstit, ma urasc. Daca dupa dreptate mi se cere, ma judec, si pe cei ce-mi graiesc cele adevarate ca pe niste vrajmasi ii socotesc. Mustrat fiind, ma manii, si, nefiind lingusit, ma ingretosez.
Nu voiesc a cinsti pe cel vrednic, si, nevrednic fiind, cinstiri cer. Nu voiesc a ma osteni, si, daca nu imi slujeste mie cineva, ma manii asupra lui. Nu voiesc a merge impreuna cu cei ce lucreaza, si, daca nu-mi ajuta mie cineva, il graiesc pe dansul de rau, ca pe un mandru.
Intru nevoi nu cunosc pe fratele, iar cand este sanatos il cercetez pe dansul. Pe cel bolnav il urasc, si, bolnav fiind eu, voiesc sa fiu iubit. Pe cei mai mari ii defaim si pe cei mai mici ii trec cu vederea.
Daca ma voi stapani pe sine-mi despre pofta cea necuvantatoare, ma maresc in desert. Daca voi ispravi priveghere, cu nesupunere si cu impotriva graire ca intr-o cursa ma prind. Daca ma voi infrana pe sine-mi de bucate, intru ingamfare si intru trufie ma inec. Daca intru rugaciune voi starui, de manie si de urgie ma biruiesc. Daca intru fapta buna pe cineva voi vedea, eu nu rabd.
Toate cele dulci ale lumii le-am trecut cu vederea, dar de pofta cea desarta a lor nu ma departez. Daca voi vedea parte femeiasca, ma stralucesc. Din afara ma fac smerit-cugetator, iar cu sufletul inalt-cugetator.
Cu parerea sunt cum as fi neagonisitor, iar cu gandul de boala multei agonisiri bolesc. Si pentru ce trebuie vremea a o cheltui? Caci cu parerea m-am lepadat de toate, si cu adevarul iarasi cele ale lumii le cuget.
Nu mai zic despre caile cele mojicesti la biserica, zabovirile cele cu de-adinsul, barfirile cele dintru adunari, nascocirile gandurilor, pomenirile cele desarte, bunele vorbiri de la masa, nesatiul darilor si luarilor, impartasirile din greselile cele straine, pricirile cele pierzatoare.
Aceasta este viata mea. Cu atatea rele ma lupt impotriva mantuirii mele, si trufia mea si slava mea desarta nu ma iarta ca sa-mi privesc ranile mele, ca sa ma vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Cu atata gloata de pacate vrajmasul ma lupta pe mine si, intru acestea cautandu-ma si aflandu-ma eu, ticalosul, slava de sfintenie trag asupra-mi.
Intru pacate petrecand, ca un drept voiesc sa fiu socotit. Numai una aceasta dare de raspuns pentru toate am, ca «diavolul m-a sfatuit pe mine la acestea»; dar nici lui Adam nu i-a folosit raspunsul acesta.
Ma plec sa cred ca acela l-a sfatuit pe Cain; dar nici acesta nu a scapat de hotarare. Si ce voi face cand ma va cerceta pe mine Domnul? Nu este nici o dare de raspuns pentru lenevirea mea.
Ma tem sa nu mi se intample sa fiu si eu dintre aceia de care a zis Pavel ca sunt vase ale urgiei, pe care asemenea ii are diavolul parte a sa; pe care, pentru nebagarea lor de seama, in patimi de necinste i-a dat Dumnezeu. Deci frica-mi este ca nu cumva o hotarare ca aceasta si asupra mea sa scoata.

Doamne, mie, pacatosului, mi-ai pus pocainta. Vrand sa ma mantuiesti pe mine, nevrednicul, viaza, datatorule de viata, sufletul meu cel omorat cu pacatele. Spala-mi orbirea cea impietrita a ticaloasei inimii mele si imi daruieste mie izvor de umilinta, Cela ce din coasta Ta cea curgatoare de viata ne-ai izvorat noua viata.
Cine nu va suspina? Cine nu va plange lepadarea mea? Inca cu adevarata lepadarea mea de lume nu m-am lepadat, si cu trufia sunt tinut; inca nu am gustat din nevointa, si cu slava desarta sunt legat; inca pragurile nu le-am vazut, si cele din launtru le nalucesc; invatatura faptei bune nu am cercat-o, si deja pe fratele il infrunt; inca la cunostinta adevarului nu am ajuns, si pe altii din mandrie ii invat.
Toate ti le-a dat tie prea-bunul Dumnezeu, o, suflete: cunostinta, pricepere, socoteala. Cunoaste-ti folosul. Cum tu socotesti a da lumini aproapelui, intunecat fiind? Fa-te tie doctor, suflete; iar de nu, plange-ti orbirea ta. Nici o pricina nu ai pentru lenevirile tale. Trezveste-te, privegheaza, suflete, suspina, lacrimeaza si spala-ti prin postire sarcina cea grea a pacatelor tale.
Dumnezeule cel preainalt, Care singur ai stapanire peste viata si peste moarte, daruieste-mi mie, pacatosului, in ceasul acela al infricosatei Tale veniri, indurarile Tale cele multe, ca sa nu fiu gasit acolo, inaintea strasnicului Tau Divan, ocara si rusine mare privitorilor: ingeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, mucenici, postnici, si tuturor dreptilor.
Ci aici, unde m-am indulcit de dulceata pacatului, pedepseste-ma, Mantuitorul meu, ca un Parinte milosard si iubitor de fii, si acolo iarta-mi mie ca un Dumnezeu ceresc singur fara de pacat.
Tot pacatul l-am lucrat eu, osanditul. Pe toti i-am intrecut cu inversunarea. Vinovat sunt muncii si, de ma voi grabi sa ma pocaiesc, nu am lacrimi.
Vai mie, cu ce ochi voi vedea eu, pacatosul si trandavul, infricosatul acela Divan, la care sezand, Doamne, cele lucrate de mine le vei vadi! Te stiu pe Tine Judecator infricosat, intru slava Dumnezeirii venind, toate cele ascunse urmand sa le vadesti.
Toata viata mea eu, ticalosul, cu inversunare am cheltuit-o, totdeauna in mocirla dezmierdarilor tavalindu-ma. Toate greselile mele cele ascunse si cuprinderea pacatelor mele Tu le cunosti, Unule Ziditorul meu.
Nimeni asa, ca mine, nu s-a aratat lacas al pacatului. Nimeni asa, ca mine, nu a intaratat bunatatea Ta, Stapane, pornirilor rautatii urmand. Ci, precum esti noian al bunatatii, usuca-mi noianurile cele rele ale pacatelor mele; si, precum esti adanc al milei, arde de tot adancul pacatelor mele si sa nu-mi rasplatesti mie cu rasplatiri vrednice de cele ce am lucrat.
Sa nu ma osandesti pe mine in vapaia gheenei, ca nesuferita este urgia Ta, Doamne, peste noi, pacatosii. Cine dar va suferi ingrozirea ei? Caci focul nu se va stinge si viermele nostru nu se va sfarsi.
Teme-te de ingrozirea cea dintru tine, o, suflete. Leapada somnul cel greu al lenevirii si dormitarea cumplitei trandaviri. Aproape este sfarsitul. Langa usa – Judecata. Oare ce ne va intampina pe noi, dupa ce se va desparti sufletul de trup?
Adunati-va impreuna cu mine, Cuviosi si Drepti, cei ce cu nevointa cea buna v-ati nevoit; si, sau ca pe un mort plangeti-ma, sau ca de un viu si pe jumatate mort indurati-va, fiindca eu sunt plin de rusine si nu am indrazneala pentru pacatele cele facute de mine intru cunostinta.
Varsati peste mine mila voastra, ca peste un robit si ca peste un putrezit cu ranile. Miluiti-ma pe mine ca niste tainici ai milostivului Dumnezeu, Mantuitorului nostru, si cereti Lui ca in dar sa ma intoarca pe mine, ca sa nu ma aflu nevrednic in ceasul venirii Lui si ca sa nu aud acea infricosata hotarare: «Du-te de la Mine, lucratorule al nedreptatii; zic tie, nu te stiu pe tine».
Deci Te rog pe Tine, Lumina cea adevarata, Nasterea blagoslovitului Tau Parinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce sezi de-a dreapta maririi Lui, necuprinse Fiule al lui Dumnezeu, necercate Hristoase, lauda si bucuria celor ce Te doresc pe Tine, veselia si desfatarea celor ce Te iubesc pe Tine, Viata mea, Lumina mea, Hristoase al meu: Sa nu ma treci cu vederea pe mine, cel defaimat, sa nu ma lepezi pe mine, cel urat, sa nu ma parasesti pe mine, cel osandit, ca foarte se veseleste vrajmasul meu cand pe sine-mi ma deznadajduiesc pentru ceata rautatii ce se pune asupra mea.
Intru aceasta numai se bucura, cand prin deznadajduire m-ar vedea pe mine robit; ci Tu, cu milosardia Ta, rusineaza nadejdea lui si ma smulge pe mine dintre dintii lui, si de la socoteala lui cea cu rau mestesug, si de la toata lucrarea lui ce se porneste asupra mea, ca intru multe a tabarat asupra mea.
Daruieste-mi mie, Doamne, luminare, ca sa cunosc mestesugirile impotrivnicului si ale uratorului de bine, ca nenumarate alunecari pune inaintea mea: sminteli, vatamare, multa agonisire, inaltare a veacului acestuia, dulceata trupeasca si multi ani in viata aceasta de acum; temere de nevointa, si pregetare la rugaciuni, si la cantarea de psalmi somn si odihna trupeasca. Pe cat acela se sarguieste spre a mea pierzare, pe atat eu, ticalosul, ma lenevesc si ma trandavesc; si pe cat acela pandeste, pe atat eu nu bag de seama.
Ia aminte, suflete, grijeste-te de constiinta. Nu lua aminte la greselile altora, ci mai vartos la ale tale. Nu lua aminte la aschia din ochiul fratelui si al aproapelui, ci cauta adeseori la barna ta.
Sarguieste-te, apuca inainte, impaca-te cu Hristos, Cel ce pentru tine S-a rastignit cu trupul. Caci, de ne-am fi judecat pe noi insine, n-am fi fost judecati acolo unde este osanda cea mare si neincetata.
Indura-Te spre mine, Doamne, pentru milostivirea Ta, si ma mantuieste pe mine, pentru singura bunatatea Ta, cu solirile Preacuratei Stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei, si ale tuturor Sfintilor Tai, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!
Sfantul Efrem Sirul

Arhimandritul Ioanichie Bălan – Predică la Sfânta și Marea Miercuri

„Încă puţină vreme Lumina cu voi este. Umblaţi până ce aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă pe voi întunericul”(Ioan 12, 35).

Iubiţii mei fraţi,
Cu nerăbdare am aşteptat să treacă încă o zi din această săptămână a înfricoşatelor Patimi ale Domnului. Aşadar, iată-ne din nou în faţa Sfântului Altar, iată-ne în locul cel mai potrivit de unde putem privi şi retrăi aceleaşi momente scumpe din vremea mântuitoarei Răstigniri a lui Hristos. în această atmosferă de rugăciune şi cântare şi în tăcerea sfântă a serii, paşii noştri pornesc iarăşi în căutarea Domnului nostru Iisus Hristos. Gândurile minţii se întorc cu mii de ani în urmă. Inimile noastre, cuprinse de fiorul locurilor sfinte, încep să tresalte. Iar ochii noştri, plini de credinţă şi cucernicie, se străduiesc să descopere pe Fiul Omului dintre mii şi mii de oameni.

Suntem în sfânta cetate a Ierusalimului. Pe uliţele înguste de la marele templu până departe în satul Betania, circulă nenumărate mulţimi de oameni. Sunt evrei veniţi din cele patru părţi ale lumii să prăznuiască împreună Paştele Legii Vechi. Mulţi dintre ei nu auziseră de Hristos. Mulţi nu credeau în puterea minunilor Lui. Mulţi doreau să vadă pe Iisus Nazarineanul, să audă cuvintele Lui, să vadă măcar o minune făcută de El.

Şi auzind de marea minune a învierii lui Lazăr, săvârşită cu puţine zile înainte, toţi erau cuprinşi de nespusă uimire, căci vestea acestei minuni străbătuse ca o săgeată peste tot până dincolo de catapeteasma templului, până dincolo de sfânta cetate, până în urechile arhiereilor şi ale cărturarilor. Unii din mulţimea poporului mergeau să vadă pe cel înviat, alţii să vadă pe Cel ce poate da viaţă, alţii să se folosească de învăţăturile Lui.

Iată-L pe Iisus pe uliţele Ierusalimului înconjurat de mulţime. Cu aceeaşi faţă senină, cu acelaşi glas blând, cu aceeaşi putere divină în cuvânt, El le grăieşte tainele vieţii şi ale morţii Sale. Singurii care nu credeau, care îl urau pe Iisus Hristos erau arhiereii, cărturarii şi fariseii. Mai ales auzind de minunea învierii lui Lazăr şi văzând atâta mulţime de oameni mergând după Mântuitorul, erau hotărâţi să-L omoare.

Deci au zis fariseii între dânşii: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea merge după Dânsul (Ioan 12, 19). Prin aceste scurte cuvinte, se vede clar cine asculta de Hristos şi cine I se împotrivea, cine II iubea şi cine îl ura. Niciodată poporul nu s-a împotrivit lui Iisus. Niciodată fariseii şi arhiereii nu L-au iubit pe Iisus. Cei dintâi întotdeauna alergau după El, îl căutau, primeau învăţătura Lui, credeau în minunile Lui. Iar aceştia întotdeauna îl zavistuiau pe Mântuitorul, I se împotriveau în cuvinte, credeau că cu puterea diavolului face minuni şi adeseori luau pietre să arunce după Dânsul.

Singurii care nu credeau în Fiul lui Dumnezeu erau mai-marii templului. Fariseii aveau şi ei nevoie de sfat, dar nu-l cereau din răutate. Aveau şi ei copii bolnavi, dar din zavistie nu-i aduceau la Hristos să-i vindece. Erau unii stăpâniţi de duhuri necurate, dar pentru ura şi necredinţa lor nu veneau la Iisus ca să-i slobozească. De aceea vedem în Sfintele Evanghelii că Hristos nu a făcut nici o minune de vindecare cu ei. Căci voiau să petreacă mai bine cu cel rău decât cu Hristos; mai bine să ajungă în iad, decât prin credinţă, în cer; mai bine să sufere de boală toată viaţa decât să fie vindecaţi de mâinile lui Iisus Nazarineanul!

Vai, câţi din necredincioşii de azi nu fac la fel! Mai bine vor să moară în păcate, decât să se smerească în faţa vrăjmaşului! Mai bine să se muncească în iad, decât să se mărturisească cu căinţă la duhovnic! Mai bine vor să guste din toate poftele şi plăcerile lumii, decât din Trupul şi Sângele Domnului! Mai bine cu vrăjmaşul în iad, decât cu Hristos în cer!

Vedeţi că nimic nu folosiţi, ziceau fariseii. Toate încercările noastre sunt zadarnice. Toate aşteptările noastre spulberate. Iată, lumea merge după Dânsul. Iată, Templul rămâne fără popor. Iată, mulţimea ne lasă singuri. Deci cui vor mai sluji arhiereii? Pe cine vor mai învăţa cărturarii? Cine va mai asculta pe farisei? Căci toţi aceştia nu pot face minuni, nu pot vorbi cu putere ca Hristos; toţi cer zeciuială de la popor…

Aşa se tânguiau fariseii şi se umpleau de nespusă ură văzând pe Iisus înconjurat de atâta lume. Ei se socoteau povăţuitorii lumii. Ei se credeau singurii vrednici de cinste şi ascultare, şi vai, câţi nu au fost asemenea lor, până în zilele noastre. Câţi nu s-au numit dascăli şi povăţuitori ai lumii, dar în urmă au semănat numai suspine şi lacrimi! însă oamenii, săracii pământului, sătui de atâţia păstori năimiţi, ei nu se mai lasă din nou amăgiţi. Ei cred cu tărie în Hristos. Ei s-au săturat de farisei. Ei merg după Cel ce nu le cere nimic decât credinţă; ei ascultă de Cel ce le dă totul, chiar însăşi viaţa!

Iubiţii mei fraţi,
Din acea mare mulţime de popor care îl înconjura pe Iisus s-au apropiat oarecare din cei ce se suiseră să se închine la praznic. Şi după credinţa lor, în adevăr, s-au apropiat şi L-au văzut. Poate unii s-au făcut şi ucenici ai Lui. Şi cât de fericiţi sunt cei ce văd pe Hristos! Câtă nespusă bucurie simt acei credincioşi care trăiesc numai lângă Iisus Hristos, care fac voia Lui, care aleargă la Biserica Lui, care se silesc să trăiască o viaţă creştină curată, asemenea Lui! Dar unde mai sunt astăzi credincioşii plini de atâta credinţă şi zel? Cine mai vrea să-L vadă acum pe Hristos? Cine mai vorbeşte în inima lui, în casa lui, către vecinul lui: „Tare doresc să urmez lui Hristos! Mult aş dori să-L văd pe Iisus!” Cine mai vorbeşte pe cale despre Hristos? Poate numai când face glume sau înjură. „Doamne, voim să vedem pe Iisus”. Dar cine din oamenii lumii mai întreabă de Iisus? Cine măcar din cei credincioşi aleargă cu atâta credinţă în Biserica Lui? Cine se strecoară prin mulţimea plăcerilor şi îşi face loc să petreacă măcar două ore pe săptămână lângă Iisus, când se slujeşte Sfânta Liturghie? Sau cine se calcă pe picioare şi abia îşi face rând să ajungă la duhovnic să se spovedească?

Cu greu adună Biserica în sărbători o sută dintr-o mie. Dar şi aceia nu toţi vin cu dorinţa să vadă pe Hristos! Unii, din obicei; alţii, de ochii satului, iar alţii, mânaţi de suferinţă şi boală.

Nu, frate, nu aşa. Iată, Hristos stă în mijlocul cetăţii, înconjurat de mulţime de oameni: buni şi răi, credincioşi şi necredincioşi, elini şi evrei. Unii ÎI privesc de jos, alţii de pe treptele templului. Unii îi cer sfat, alţii, socoteală. Unii îl binecuvintează, alţii îl blestemă. Unii vor să-L vadă, alţii vor să-L omoare. Unii vor să vadă faţa Lui, alţii să-I păzească mormântul Lui. Unii îi aduc cuvinte de laudă, alţii îi caută spini pentru cunună, iar alţii adună pietre de pe uliţe.

Tu ce faci, iubite frate? în ce ceată vrei să intri? De cine doreşti să te alături? Oare vrei tu să-L întâlneşti pe Iisus? Te-ai săturat poate de plăcerile cele amare ale lumii? Vrei de acum să fii creştin adevărat? Vrei să primeşti Trupul lui Hristos? Vrei să ştii Tainele Lui? Sau poate vrei să-L petreci pe Domnul până pe Golgota?

Ce fericit vei fi, frate, de vei căuta sincer şi vei putea vedea pe Domnul! Pentru aceasta, vino cât mai des la Biserică! Zăboveşte aici, lângă icoana şi crucea lui Iisus! Roagă-te ca un creştin adevărat, mărturi- seşte-ţi păcatele cu lacrimi, fă-te un om nou şi atunci vei vedea faţa Lui! Mai ales în aceste zile aşa de scumpe ale Sfintelor Patimi!

Vino la Biserică! Însă nu veni cu inima plină de ură şi răzbunare, că destui farisei plini de ură sunt în jurul lui Iisus. Ci vino cu faţa senină, plină de dragoste, că Hristos de dragostea Ta are atâta nevoie! Nu veni la Biserică cu gura plină de vorbe deşarte şi râs, că destui sunt cei ce râd acum de cuvintele şi Biserica Lui, destui sunt cei ce-şi bat joc de ucenicii şi slujitorii Lui. Ci vino smerit şi plângând în inima ta, căci Hristos merge să moară pentru tine. Nu veni la Biserică cu trupul întinat de ucideri şi nenumărate păcate trupeşti, că destui ucigaşi în jurul lui Hristos stau gata să-L lovească. Destui desfrânaţi făţarnici vor să arunce cu pietre asupra Lui. Ci tu vino cu sufletul şi trupul curăţit prin pocăinţă, ca să poţi vedea pe Cruce trupul lui Iisus.

Nu veni împodobit cu haine scumpe, că cei ce poartă haine moi cu flori şi filacterii pe la margini se ruşinează astăzi de smerenia şi sărăcia lui Iisus. Ci vino îmbrăcat cu bună cuviinţă, ca să te poţi atinge de cămaşa cea de in a lui Hristos. Nici nu veni aici cu tutunul în buzunar sau fumând până păşeşti în pragul Bisericii, că destui sunt cei ce afumă cu otravă şi dau cu noroi în Trupul sfânt al lui Hristos. Ci intră aici cu tămâie în mâna ta şi cu făclie aprinsă în dreapta ta, că Iisus zace acum ca un mort pe Cruce pentru tine! Nici nu te îmbăta de vin în aceste sfinte zile, că nenumăraţi sunt cei ce înconjoară pe Iisus ameţiţi de mânia beţiei şi a urii.

„Doamne, voim să vedem pe Iisus!”. îndrăzniţi, fraţilor, intraţi cu credinţă în Sfânta Biserică şi veţi vedea pe Iisus.

Iubiţii mei fraţi,
Văzând Iisus atâta mulţime de popor în jurul Său, a spus printre altele aceste dumnezeieşti cuvinte: încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi până când aveţi Lumină, ca să nu vă cuprindă pe voi întunericul; că cel ce umblă întru întuneric nu ştie unde merge. Până când aveţi Lumina credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea a grăit Iisus şi mergând S-a ascuns de ei (Ioan 12, 35-36).

Fără îndoială, lumina de care vorbeşte Mântuitorul aici este lumina credinţei în Hristos, este lumina Adevărului scris în Sfintele Evanghelii şi păstrat cu sfnţenie de Biserică, iar întunericul care ameninţă pe fiecare om este păcatul, este noaptea necredinţei care stăpâneşte multă lume, este însuşi diavolul care urlă de mânie pe faţa pământului, căutând pe cine să înghită.

Dar pentru ce S-a ascuns Iisus de oameni, după ce le-a spus aceste cuvinte? Oare de frica fariseilor şi a cărturarilor? Nu, nicidecum. Căci pentru aceasta a venit de bună voie pe pământ şi S-a dat în mâinile oamenilor, ca să pătimească din dragoste pentru noi.

Iisus Hristos S-a ascuns pentru o clipă din ochii oamenilor, lăsându-i singuri la răscrucea gândurilor şi a uliţelor, pentru ca oamenii singuri să-şi aleagă pe ce cale să apuce; pe a luminii, a credinţei, a Bisericii, a smereniei şi a ascultării sau pe calea întunericului, a necredinţei, a neascultării şi a tuturor păcatelor.

Dumnezeu nu te sileşte, frate. Nici îţi răpeşte libertatea. El nu te trădează, dar nici nu te obligă să-I urmezi. Iisus Hristos îţi pune în faţă viaţa şi moartea, lumina şi întunericul, raiul şi iadul, iar pe tine, omule, te lasă la mijloc, să-ţi alegi binele în locul răului, pe Hristos în locul satanei, Biserica în locul cârciumei, pocăinţa în locul nepocăinţei, rugăciunea şi milostenia în locul desfătărilor şi zgârceniei.

Deci alege-ţi, iubite frate, una din două. Te simţi singur? Nu ştii unde L-ai pierdut pe Hristos? Ai rătăcit calea mântuirii? Ţi-a apus cumva lumina vieţii? Te-a cuprins poate întunericul? Te apasă pe conştiinţă păcate grele?

Spune-mi, frate, de ce stai pe gânduri? Ai vrea să vii din nou înapoi? Ai dori să te spovedeşti de păcatele tale şi te ruşinezi? Ai vrea să te laşi de desfrânare şi nu poţi? Ai dori să vii regulat la Biserică şi te ruşinezi de oameni? Ai încerca să te scoli din robia păcatului, a beţiei şi a oricărei fărădelegi, dar te temi că nu vei putea?

Spune-mi, frate, gândurile tale, frământările sufletului tău. Arată-mi la mărturisire cugetele tale. Descoperă-mi în taină păcatele tale. Spune-mi ce cale îţi alegi? Iată, Domnul nostru Iisus Hristos merge să moară pentru noi. El este Lumina, Calea şi Viaţa noastră. Vrei deci să-L urmezi şi tu? Vrei să fii fiu al Luminii? Vrei să rupi legătura păcatului? Dacă vrei, iubite frate, vino cât mai des la Sfânta Biserică. Roagă-te şi posteşte regulat. Spovedeşte-te cât mai des şi cât mai curat. Iartă din inimă pe fratele tău. Nu intra cu ură în Casa dragostei. Nu mai amesteca lumina cu întunericul. Nu mai umbla pe două căi. Nu mai sluji deodată şi lumii şi lui Hristos, că nu vei putea să placi nimănui. Nu mai înjura cu aceeaşi gură cu care acum te rogi. Nu mai blestema cu aceeaşi limbă cu care acum lauzi pe Dumnezeu. Nu mai lovi pe nimeni cu aceeaşi mână cu care acum faci sfânta cruce. Nu mai fura cu aceeaşi dreaptă cu care dai milostenia. Nu mai intra în cârciumă cu aceleaşi picioare cu care vii acum la Biserică. Nu mai bea cu aceleaşi buze cu care săruţi sfintele icoane şi, mai ales, Sfântul Potir. Nu-ţi mai întina iarăşi trupul cu desfrânarea, după ce l-ai curăţit prin spovedanie şi canon.

Iată tâlcuirea Evangheliei din seara aceasta.

Fă aşa, frate, şi te vei mântui. Atât timp cât soarele străluceşte pe cer, nu căuta drumul vieţii cu lumânarea. Cât Hristos este înaintea ta, nu-L căuta cu felinarul. Atât timp cât Biserica stă deschisă în satul tău, nu te deznădăjdui pentru păcatele tale. Cât ai un duhovnic bun şi un preot care se roagă pentru tine, pentru casa ta, nu te plânge că nu ai doctor.

Deci nu te teme, frate, că nu eşti singur. Iisus Hristos nu fuge de tine, dar te lasă puţin singur, ca tu mai mult să-L doreşti, să-L cauţi, să alergi în urma Lui.

„Lumina lui Hristos luminează tuturor”. Aşadar umblaţi până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă pe voi întunericul. Că cel ce umblă întru întuneric, nu ştie unde merge.

Iubiţii mei fraţi,
Acestea sunt gândurile şi îndemnurile pe care le-am desprins din Sfânta Evanghelie şi le-am pus ca un dar înaintea inimilor dumneavoastră la denia din seara aceasta. Luaţi deci şi gustaţi. Nimeni nu vă sileşte, nimeni nu vă opreşte. Dar nu uitaţi că mâine Iisus Hristos Se va vinde pe treizeci de arginţi şi Se va da în mâinile ucigaşilor, pentru păcatele noastre.

Să ne adunăm deci şi mâine seară la Biserică, ca să petrecem pe Domnul pe drumul Crucii până sus, pe Golgota. Amin!