Dezvăluirile Papei Benedict despre abuzurile din rândul Bisericii Catolice au avut efectul unei bombe. Cine îl acuză de complicitate


După dezvăluirile de ieri ale notiţelor scrise de Papa Benedict al XVI-lea, unde explică faptul că scandalurile de pedofilie ale clerului s-au declanşat din anii 60 datorită unei noi idei teologice și datorită prăbușirii Occidentului faţă de credință, au apărut reacţii critice.„Revoluția din 1968 a luptat pentru libertatea sexuală totală, care nu mai accepta standarde”, spune Papa emerit german în textul de 18 pagini publicat în „Klerusblatt” – bavarez lunar pentru cler.

Despre notiţele deja devenite celebre mai puteţi citi şi AICI.
„Pedofilia a fost apoi diagnosticată ca permise și adecvate”, a scris el Textul Papei Benedict al XVI-lea, a avut efectul unei bombe între anumiți teologi sau printre victimele abuzurilor sexuale. Este o „Explicație falsă și jenantă” spune Jose Andres Murillo, o victimă a abuzurilor sexuale.

Papa Benedict „face parte din problema abuzului și complice la tăcere“

Teologul american Brian Flanagan judecă într-un tweet că legătura pe care Benedict o face cu anii 60 este „o explicație falsă și jenantă”. Brian Flanagan a calificat scrisoarea ca fiind „ruşinoasă”, întrucât ideea că abuzul clericilor asupra copiilor a fost o consecinţă a anilor 60, când a avut loc o presupusă prăbuşire a moralităţii teologice, este o explicaţie complet greşită a abuzurilor repetate asupra copiilor şi a muşamalizării sistematice a cazurilor”.

Revoluţia sexuală a dus la formarea „găştilor homosexuale”

În notiţe analizează modul în care această perioadă a contribuit la „disoluţia conceptului creştin de moralitate”, mai ales în cadrul instituţiilor educaţionale catolice. Anumiţi episcopi au promovat un catolicism mai modern şi s-au format găştile homosexuale în cadrul seminariilor. El a spus că, din câte îşi aminteşte, problema pedofiliei „nu a devenit acută decât în a doua jumătate a anilor 80.”

Sursa

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s