Condacul viata și Acatistul Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu (17 Martie)

Condacul Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu (17 Martie)

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi…

Preacinstita prăznuire a Prea­fericitului Alexie săvârşind astăzi, cu dreapta credinţă să-l lăudăm, zicând: bucură-te, podoaba cea desfătată a cuvioşilor!

*

Condacul Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

Glasul 2

Căutând cele de sus…

Casa părinţilor tăi ca pe o casă străină socotind-o, ai ră­mas lângă ea, în chipul sără­ciei; iar după mutarea din viaţă, cununa măririi primind, te-ai arătat minunat îngerilor din cer şi bucurie oamenilor pe pământ, Sfinte Părinte Alexie, omule al lui Dumnezeu.

*

Troparul Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

Glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Alexie. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

*

Troparul Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

Glasul 8

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Alexie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

***

1

Viata

Pe vremea dreptcredincioşilor împăraţi Arcadie (395-408) şi Onorie (395-423) a fost în Roma cea veche un bărbat dreptcredincios, anume Eufimian, mai mare între boieri şi foarte bogat. El avea trei mii de slugi, care purtau haine de mătase şi brâie de aur. Dar nu avea fii, fiindcă femeia lui era neroditoare. Şi era bun acel om, păzind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea în toate zilele până la al nouălea ceas şi punea trei mese în casa sa sărmanilor, văduvelor, săracilor, străinilor şi bolnavilor; iar el, într-al nouălea ceas, se ospăta împreună cu monahii cei străini. Iar dacă se întâmpla în vreo zi să aibă puţini săraci la mesele puse înaintea lor şi de i se întâmpla că prea puţină milostenie să dea săracilor din obişnuitele sale îndurări, atunci, căzând la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicea: „Nu sunt vrednic să umblu pe pământul Dumnezeului meu!”
Soţia lui se numea Aglaida, femeie binecredincioasă şi temătoare de Dumnezeu, milostivă şi îndurătoare către săraci; însă fiind stearpă, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, pomeneşte-mă pe mine, nevrednica roaba Ta, şi dezleagă-mi nerodirea, ca să mă învrednicesc a mă numi şi mamă de fii; dă-ne fii, ca să putem avea mângâiere în viaţa noastră, împreună cu bărbatul meu, şi sprijinitor la bătrâneţile noastre”. Aducându-şi aminte Dumnezeu de dânsa, după mila Sa, a dăruit rod pântecelui ei, că a născut fiu; şi s-a veselit bărbatul ei şi au botezat pe prunc, numindu-l Alexie. Iar când a fost pruncul de şase ani, l-au dat să înveţe carte şi în grabă a învăţat gramatica, retorica şi cărţile bisericeşti. Apoi şi Scriptura dumnezeiască învăţând-o bine, s-a făcut înţelept tânărul. Deci, socotind deşertăciunea lumii, şi-a pus în gând să se lepede de bunătăţile cele vremelnice ale acestei vieţi, ca să moştenească pe cele veşnice. Şi a început a-şi osteni trupul, purtând în taină o haină aspră pe trupul său.
După ce Alexie a ajuns la vârsta cea desăvârşită şi la anii cei cuviincioşi de căsătorie, a zis Eufimian către femeia sa: „Să facem nuntă fiului nostru”. Şi s-a veselit Aglaida de cuvintele bărbatului său; apoi, căzând la picioarele lui, a zis: „Să întărească şi să săvârşească Dumnezeu cuvântul tău, ca să văd însoţirea lui, să-i privesc fiii şi se va veseli sufletul meu; după aceea voi putea mai mult să ajut săracilor şi scăpătaţilor”. Deci, au logodit pe Alexie, iubitul lor fiu, cu o fecioară de neam împărătesc şi l-au cununat în biserica Sfântului Bonifaciu, cu cinstiţi arhierei şi toată ziua până seara au petrecut în veselii şi în dănţuiri.
După aceea, Eufimian a zis către mire: „Intră, fiule, la mireasă ta, ca să-ţi vezi soţia”. Iar el, intrând în cămară, a găsit-o stând pe un scaun de aur. Şi, scoţându-şi inelul de aur şi brâul cel scump, le-a învelit cu o basma de porfiră şi le-a dat ei, zicându-i: „Păzeşte-le acestea şi Dumnezeu să fie cu noi, până ce darul Lui va face ceva nou”. După aceea, s-a dus de la dânsa. Şi, intrând în casa sa cea deosebită, s-a dezbrăcat de hainele cele ţesute cu aur şi s-a îmbrăcat cu altele, mai proaste. Apoi, luând ceva din bogăţia sa, aur şi pietre scumpe, şi ieşind noaptea în taină din palat şi din cetate, a mers la mare şi, aflând o corabie ce mergea spre Laodiceea, a intrat într-însa. Apoi, dând plata corăbierului, a pornit, rugându-se lui Dumnezeu şi zicând: „Dumnezeule, Cel ce m-ai adus din pântecele maicii mele, izbăveşte-mă şi acum de această deşartă viaţă lumească şi mă învredniceşte la judecată să stau de-a dreapta Ta, împreună cu toţi cei ce Ţi-au plăcut Ţie!”
Sosind corabia în Laodiceea, a ieşit Sfântul Alexie la uscat. Apoi, aflând călători mergând spre Mesopotamia, s-a dus cu dânşii la Edesa, cetatea Mesopotamiei, unde se află chipul cel nefăcut de mână al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care Însuşi Domnul mai înainte de patima Sa cea de bunăvoie l-a trimis lui Avgar, domnul Edesei. Văzând fericitul Alexie chipul lui Hristos, s-a bucurat şi, vânzându-şi acolo toate lucrurile cele de mare preţ pe care le-a luat de acasă, a împărţit la săraci aurul, s-a îmbrăcat singur într-o haină veche a unui sărac şi s-a făcut ca unul din cei care cer milostenie în pridvorul bisericii Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu, postind totdeauna, gustând doar puţină pâine şi apă; şi în toate Duminicile se împărtăşea cu dumnezeieştile şi preacuratele lui Hristos Taine. Iar dacă lua vreo milostenie de la iubitorii de Hristos, o împărţea şi pe aceea la săracii mai bătrâni, spre hrană lor. Privirea sa era plecată spre pământ, iar mintea îi era sus, înţelepţindu-se cu dumnezeiască gândire. Şi atât de mult i se uscase trupul de multă înfrânare, încât i se vestejise frumuseţea feţei lui, vederea i se întunecase, ochii i se adânciseră şi numai pielea şi oasele i se vedeau.
După plecarea Sfântului Alexie din casa sa, părinţii lui, când s-a luminat de ziuă, au intrat în cămara lui şi, negăsind pe fiul lor, ci numai pe mireasă şezând posomorâta şi întristată, erau în nepricepere. Deci, căutându-l în toate părţile şi neaflându-l, au început a plânge cu amar, iar veselia li s-a întors în tânguire. Maică, intrând în cămara sa, a închis ferestrele şi a aşternut un sac de nisip şi, presărându-l cu cenuşă, s-a aruncat cu faţa în jos, plângând şi tânguindu-se. Apoi se ruga şi zicea: „Nu mă voi scula de pe pământul acesta, nici nu voi ieşi din închisoarea aceasta, până ce nu voi şti ce s-a făcut cu singurul meu fiu, unde s-a ascuns şi ce i s-a întâmplat”. Iar mireasa, stând lângă dânsa, cu lacrimi grăia: „Nici eu de la tine nu mă voi duce, ci mă voi asemăna turturelei celei iubitoare de pustie şi de bărbat, care, după ce se văduveşte de soţul său, îl caută prin munţi şi prin văi, cu umilită cântare, întristându-se. În acest chip şi eu voi aştepta cu îndelungă răbdare, până ce voi auzi ceva despre bărbatul meu, unde este şi ce fel de viaţă şi-a ales”.
Iar tatăl lui, fiind foarte mâhnit, pe toate slugile le-a trimis să caute pe fiul său în toate părţile. Unii dintre dânşii, ducându-se în Edesa şi dând de cel căutat, dar necunoscându-l, i-au dat milostenie ca unui sărac. Iar Sfântul Alexie i-a cunoscut pe dânşii şi a mulţumit lui Dumnezeu că l-a învrednicit să primească milostenie de la slugile sale de casă. Apoi slugile, întorcându-se, au spus stăpânului lor că l-au căutat peste tot locul şi nu l-au aflat.

Sfântul Alexie a stat în Edesa, lângă biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, şaptesprezece ani şi s-a făcut iubit lui Dumnezeu. După aceasta, s-a făcut pentru dânsul descoperire eclesiarhului, căci acesta a văzut în vedenie icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, grăind către dânsul: „Adă în biserica mea pe omul lui Dumnezeu, fiindcă este vrednic de cereasca împărăţie; căci rugăciunea lui se suie ca nişte tămâie cu bun miros înaintea lui Dumnezeu şi precum stă coroana pe capul împărătesc, aşa Duhul Sfânt se odihneşte peste dânsul”. Iar eclesiarhul, după vedenia aceea, căutând pe un om ca acela şi neaflându-l, s-a întors spre icoana Născătoarei de Dumnezeu, rugând-o să-i arate pe omul lui Dumnezeu. Şi a auzit iarăşi în vedenie cuvânt de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că săracul cel ce şade în pridvor la uşa bisericii, acela este omul bisericii, acela este „Omul lui Dumnezeu”.
Deci, aflându-l eclesiarhul, l-a dus în biserică, pentru ca să rămână într-însa. Atunci s-a ştiut de mulţi viaţa lui cea sfântă şi au început a-l cinsti. Iar Sfântul Alexie, fugind de slavă şi cinstea omenească, s-a dus din cetatea Edesa, neştiind nimeni. Mergând la limanul mării, a aflat o corabie mergând spre Cilicia; deci s-a suit într-însa, zicând către sine: „În cetatea Ciliciei mă voi duce, unde nimeni nu mă ştie, şi voi rămâne acolo în biserica Sfântului Apostol Pavel”.
Plutind corabia, fără de veste, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a făcut furtună pe mare şi, purtându-se corabia de valuri mai multe zile, a înotat spre Roma. Apoi ieşind sfântul din corabie, a zis către sine: „Viu este Domnul Dumnezeul meu, nu voi îngreuna pe nimeni, ci mă voi duce în casa tatălui meu caun necunoscut”. Dar când se apropia de casă, a întâmpinat pe tatăl său, la vremea prânzului, întorcându-se de la palatele împărăteşti spre casă cu mulţime de slugi care mergeau înainte şi după dânsul.
Deci, închinându-se lui până la pământ, a strigat: „Robule al Domnului, miluieşte-mă pe mine, săracul şi scăpătatul, şi porunceşte-mi ca să fiu într-un colţ al curţii tale, ca să mă pot hrăni din sfărâmiturile ce cad de la masa ta; iar Domnul va binecuvânta anii tăi şi-ţi va da cereasca împărăţie şi dacă ai pe cineva dintre ai tăi înstrăinat, sănătos să ţi-l întoarcă”.
Eufimian, auzind pe sărac grăind de străinătate, şi-a adus aminte îndată de iubitul său fiu, Alexie, şi a lăcrimat. Apoi, îndată a arătat milă către sărac, poruncind să stea în curtea sa. Iar către slugile sale de casă a zis: „Cine din voi va voi să slujească săracului acestuia şi, de-i va plăcea, viu este Domnul Dumnezeul meu, că va fi liber în toate zilele vieţii sale, şi moştenire va lua din casa mea. Deci, înaintea uşilor palatului meu să-i faceţi o căscioară ca, intrând şi ieşind eu, să privesc spre dânsul; apoi, din masa mea să i se dea hrană şi să nu-l supere nimeni”.
Începând Sfântul Alexie a petrece înaintea palatelor împărăteşti, în căsuţa cea mică, Eufimian îi trimitea bucate în toate zilele din masa sa, dar pe acelea le împărţea la alţi săraci, iar el oprea numai pâine şi apă; şi aceea, numai cu măsură o gustă ca să nu moară de foame şi de sete. În toate nopţile petrecea fără somn, în rugăciune, iar Duminicile se ducea la biserică şi se împărtăşea cu dumnezeieştile Taine. Şi minunată îi era răbdarea omului acestuia al lui Dumnezeu, căci multe supărări şi necazuri îi făceau slugile totdeauna, mai ales seara târziu. Pentru că unii îl loveau peste obraz, alţii îl trăgeau de păr, alţii îl loveau peste grumaz, alţii vărsau lături peste capul lui, iar alţii într-alt chip îşi băteau joc de dânsul.
Dar nebiruitul pătimitor pe toate acelea le răbda tăcând; căci ştia că, fiind îndemnaţi de diavol, îi făceau nişte lucruri de batjocură ca acelea; şi spre acela se înarma cu rugăciunea, iar prin răbdare biruia meşteşugul aceluia. Apoi şi alta era pricina răbdării lui minunate: În dreptul lui era fereastra palatului aceluia în care locuia mireasa lui, care, ca o altă Rut, n-a mai voit să se întoarcă în casa tatălui său, ci, împreună cu soacra sa şedea plângând. Şi de multe ori auzea Sfântul Alexie când se tânguiau mireasa şi maicasa, pentru dânsul şi grăiau cuvinte de jale şi de plângere; mireasa pentru văduvia ei, iar mama se tânguia pentru lipsa fiului. Iar inima lui se sfărâma cu jale de tânguirea lor. Însă cu dragostea pe care o avea sfântul către Dumnezeu, biruia dragostea trupească către mireasă şi către părinţi şi jalea cea nesuferită o răbda cu mulţumire, pentru Dumnezeu.
Aşa nevoindu-se el în casa părintească şaptesprezece ani, de nimeni n-a fost cunoscut cine este. Ci ca un sărac şi străin se socotea de toţi, el care era fiu, moştenitor şi stăpân al casei, batjocorindu-se de robii cei de casă ca un străin şi nemernic. Iar când a voit Dumnezeu să-l ia din viaţa cea atât de aspră, fiind în sărăcie şi răbdare, şi să-l ducă la viaţa şi odihna cea veşnică, i-a descoperit ziua şi ceasul morţii. Deci Sfântul Alexie, cerând de la sluga sa hârtie, cerneală şi condei, şi-a scris toată viaţa sa; şi oarecare taine, ce se ştiau numai de părinţii săi, după care putea să fie cunoscut de dânşii: adică cele ce le-a grăit către mireasa sa în odaie, şi cum i-a dat ei inelul şi brâul într-o basma de porfiră.
La sfârşit a adăugat şi aceasta: „Rogu-vă pe voi, părinţii mei iubiţi şi preacinstita mea mireasă, să nu vă mâhniţi pe mine, că v-am făcut atâta mâhnire, lăsându-vă singuri; şi pe mine mă durea inima pentru durerea voastră, de multe ori am făcut rugăciune pentru voi către Dumnezeu, ca să vă dea răbdare şi să vă învrednicească Împărăţiei Sale, iar eu nădăjduiesc spre milostivirea Lui că va împlini cererea mea, deoarece eu atât de nemilostiv am fost către a voastră tânguire. Dar mai bine se cade fiecăruia să asculte pe Făcătorul şi Mântuitorul său, decât pe născătorii săi; şi cred că, pe cât v-am mâhnit, pe atât de mare bucurie veţi avea prin răsplătirea cea cerească!” Acestea scriindu-le, a petrecut rugându-se lui Dumnezeu până la ceasul mutării sale la cele veşnice.
Într-o zi, preasfinţitul papă Inocenţiu (402-417), slujind în soborniceasca biserică a Sfinţilor Apostoli şi împăratul Onorie stând de faţă, la sfârşitul dumnezeieştii Liturghii s-a făcut un glas minunat din Sfântul Altar, în auzul tuturor, zicând: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Acestea auzind cei ce stăteau de faţă, s-au înspăimântat şi s-au cutremurat. Apoi, căzând cu feţele la pământ, strigau: „Doamne miluieşte!” Şi iarăşi s-a auzit un glas, zicând: „Căutaţi pe omul lui Dumnezeu, care o să iasă din trup, să se roage pentru cetate şi toate ale voastre se vor rândui bine!”
După glasul acela, poporul a căutat prin toată Roma pe un om ca acela şi neaflându-l, nu se pricepea. Apoi, de cu seară, joi spre vineri, adunându-se în soborniceasca biserică a Sfinţilor Apostoli împreună cu împăratul şi cu papa, au făcut priveghere de toată noaptea, rugându-se lui Hristos Dumnezeu că singur să le arate pe plăcutul Său. Iar a doua zi, fiind vineri, omul lui Dumnezeu, Sfântul Alexie, s-a despărţit de trupul său şi s-a dus către Domnul. Şi s-a făcut glas din Altar în biserică ca şi mai înainte, zicând: „În casa lui Eufimian căutaţi pe omul lui Dumnezeu!”
Iar împăratul, întorcându-se către Eufimian, a zis: „Având un dar ca acela în casa ta, pentru ce nu ne-ai arătat?” Iar Eufimian a zis: „Viu este Domnul Dumnezeu, că nimic nu ştiu de aceasta!” Şi chemând pe o slugă mai veche, i-a zis: „Ştii pe cineva din cunoscuţii tăi, care să aibă vreo faptă bună şi să fie plăcut lui Dumnezeu?” Răspuns-a sluga aceluia: „Viu este Domnul Dumnezeu, că nu ştiu, căci toţi sunt străini de fapte bune şi petrec cu neplăcere de Dumnezeu”.
Apoi împăratul şi papa au voit ca însăşi ei să meargă la casa lui Eufimian. Acesta, alergând înainte, a pregătit în palatul său scaune împăratului, papei şi altor boieri. Şi când s-au apropiat, i-a întâmpinat cu lumânări şi cu tămâie. Iar soţia lui Eufimian, tânguindu-se în cămara sa, a auzit zgomot în curte şi în palat şi a întrebat ce este. Dar, înştiinţându-se despre venirea împăratului şi a papei şi pentru ce au venit, s-a minunat. Asemenea, văzând pe mireasă sa stând în foişor, iar pe împărat şi pe papă cu o mulţime de popor văzându-i venind, se minuna, gândindu-se ce să fie aceasta.
După ce a şezut împăratul împreună cu papa şi cu boierii, şi făcându-se tăcere, sluga care slujea Sfântului Alexie a zis către Eufimian: „Stăpâne al meu, oare nu este acela omul lui Dumnezeu, adică săracul ce mi l-ai încredinţat mie? Pentru că văd mari şi minunate lucruri la el: În toate zilele posteşte, gustând târziu numai puţină pâine şi apă, în toate Duminicile se împărtăşeşte cu dumnezeieştile Taine şi în toate nopţile petrece fără somn la rugăciune. Apoi şi oarecare copii de ai noştri multe supărări îi făceau lui, lovindu-l peste obraz, trăgându-l de păr şi cu lături udându-l, iar el pe toate acelea cu bucurie şi blândeţe le răbda”.
Eufimian, auzind acestea, îndată a alergat la căscioara săracului şi, strigându-l prin fereastră de trei ori, n-a auzit răspuns. A intrat înăuntru şi a aflat pe omul lui Dumnezeu cu bunăcuviinţă zăcând mort, având faţa acoperită şi o hârtie strânsă ţinând în mâna dreaptă. Iar când i-a descoperit faţa, a văzut-o strălucită cu darul, ca o faţă de înger. Şi a vrut să ia hârtia aceea din mâna lui şi să vadă ce este scris într-însa, dar n-a putut s-o scoată, de vreme ce mâna o ţinea tare. Deci, degrabă întorcându-se la împărat şi la papă, a zis către dânşii: „Am aflat pe cel pe care îl căutăm! Însă a murit şi ţine o hârtie în mâini, pe care nu ne-o dă”.
Atunci împăratul şi papa au poruncit să gătească un pat de mult preţ şi aşternut frumos; apoi, scoţând din căsuţă sfântul trup al omului lui Dumnezeu, l-au pus pe patul acela cu cinste. După aceea, împăratul cu papa plecându-şi genunchii şi sfintele moaşte sărutându-le, au grăit cu lacrimi către dânsul ca şi către un viu: „Rugămu-ne ţie, robule al lui Hristos, dă-ne hârtia aceasta ca să ştim ce este scris într-însa şi să te cunoaştem pe tine cine eşti”. Şi s-a dat din mânăhârtia împăratului şi papei, pe care luând-o, au dat-o lui Aetie, arhivarul bisericii celei mari.
Făcându-se tăcere mare, a început arhivarul a citi cu mare glas hârtia aceea. Iar când a ajuns până la acel loc unde era scris despre părinţi şi despre mireasă şi pentru inelul şi brâul cel dat de dânsul miresei în cămară, a cunoscut Eufimian pe Alexie, fiul său, şi a căzut pe pieptul lui, cuprinzându-l şi sărutându-l cu dragoste şi cu tânguire strigând: „O, vai mie, fiul meu preaiubit, pentru ce ne-ai făcut nouă astfel? Pentru ce atât de mare mâhnire ne-ai adus nouă? Vai mie, fiul meu, câţi ani în casa aceasta petrecând şi tânguirea părintească văzând-o, nu te-ai arătat pe sineţi, nici ai mângâiat bătrâneţile noastre, fiind în acea amară mâhnire pentru tine! O, vai mie, fiul meu preadorit, dragostea mea, mângâierea sufletului meu, ce voi face acum? Oare pentru moartea ta voi plânge sau pentru aflarea ta voi prăznui?” Şi se tânguia Eufimian nemângâiat, smulgându-şi cărunteţile sale.
Iar Aglaida, soţia, auzind tânguirile bărbatului şi înştiinţându-se cum că săracul acela care a murit este fiul ei, a deschis uşile cămării sale şi a alergat acolo, smulgându-şi părul despletit şi hainele sale rupându-şi şi spre cer cu umilinţă privind; iar către poporul cel mult strâns, cu rugăminte striga: „Daţi-mi loc, o, popoarelor, daţi-mi loc ca să-mi văd a mea nădejde. Daţi-mi cale ca să-mi văd şi să cuprind pe singurul şi iubitul meu fiu”.
Apoi sosind, s-a aruncat peste cinstitul trup al fiului său, cuprinzându-l cu dragoste sărutându-l şi zicând: „Vai mie, stăpânul meu! Vai, dulcele meu fiu, pentru ce ai făcut aceasta? Pentru ce acest fel de mâhnire ai pus în sufletele noastre? Vai mie, lumina ochilor mei, cum nu te-ai cunoscut de noi atâţia ani, vieţuind împreună cu noi? Cum nu te-ai umilit, auzind totdeauna tânguirile noastre cele amare pentru tine şi nu te-ai arătat nouă?” Asemenea şi mireasa, care petrecea de treizeci şi patru de ani fără de mirele său, purtând haine negre, căzând la sfintele moaşte, izvoare de lacrimi scotea, udând cu dânsele cinstitul trup al iubitului său. Apoi, cu nesăţioasă dragoste sărutându-l, se tânguia cu amar, fiind nemângâiată: „Vai mie! Amar mie!” şi alte multe cuvinte de jale cu umilinţă zicea, încât toţi, pentru tânguirea ei, se porneau spre plângere; şi plângeau toţi împreună, lăcrimând cu părinţii şi cu mireasa.
După aceea, împăratul şi papa au poruncit ca să ducă patul cu cinstitul trup al omului lui Dumnezeu şi să-l pună în mijlocul cetăţii, ca toţi să-l vadă şi să se atingă de el. Apoi au grăit către popor: „Iată am aflat pe acela ce-l căuta credinţa voastră!” Deci, s-a adunat toată Roma şi se atingeau de sfântul, sărutând sfintele lui moaşte. Şi câţi erau neputincioşi, toţi se tămăduiau. Orbii vedeau, leproşii se curăţau, diavolii din oameni se izgoneau şi orice fel de boli şi neputinţe omeneşti se vindecau desăvârşit prin atingerea de tămăduitoarele moaşte ale plăcutului lui Dumnezeu, Alexie.
Nişte minuni ca acelea văzând împăratul şi papa, singuri au luat patul acela să-l ducă în biserică, ca să se sfinţească prin atingerea trupului Sfântului Alexie. Iar părinţii şi mireasa, mergând în urmă, plângeau. Şi era atât de multă adunare de oameni care se sârguiau să se atingă de cinstitul trup al sfântului, încât nu era cu putinţă să se ducă patul de strâmtorarea şi înghesuiala poporului. Deci, a poruncit împăratul să se arunce aur şi argint la popor, ca să se dea în lături oamenii de la pat şi astfel să dea cale spre biserică. Însă nimeni nu căuta la aur şi argint, ci fiecare avea dorire să vadă pe omul lui Dumnezeu, să se atingă de el şi să-l sărute. Deci papa sfătuia pe popor să se dea în lături, făgăduindu-le că nu va îngropa îndată sfintele moaşte, ci va aştepta până ce toţi le vor săruta şi se vor sfinţi cu atingerea. Şi abia înduplecîndu-se, s-au retras puţin şi ducând sfintele moaşte în biserica cea mare, le-au lăsat o săptămână ca oricine să se atingă şi să se închine lor.
Toată săptămâna aceea părinţii şi mireasa sa au şezut în biserică, plângând lângă cinstitele moaşte. Dar împăratul a poruncit să se pregătească o raclă de marmură şi de smaragd şi să o împodobească cu aur, apoi au pus într-însa pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Şi îndată a izvorât din sfintele moaşte mir cu bună mireasmă şi a umplut racla, încât se ungeau cu acel mir toţi pentru vindecarea tuturor neputinţelor. Şi au făcut îngropare cinstită Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, slăvind pe Dumnezeu, Cel preamărit şi închinat în Treime.
Sfântul Alexie s-a mutat la cele veşnice în a şaisprezecea calendă a lui aprilie, adică la 17 martie, în anul de la facerea lumii 5919, iar de la întruparea Cuvântului lui Dumnezeu 411, împărăţind în Roma Onorie, pe vremea papei Inocenţiu, iar în Constantinopol ţinând împărăţia Teodosie cel Mic (408-450). Dar peste toţi stăpânind Domnul nostru Iisus Hristos, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Căruia se cuvine slava, în veci. Amin.

ganduridinortodoxie

2

Acatistul Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu (17 martie)

Troparul Sfântului Cuvios Alexie, glasul al 8-lea:

Crescând în bunătate și curățindu-ți cugetul, ai ajuns la marginile doririlor, iar împodobindu-ți viața ta cu nepătimirea și cu inimă curată primind înfrânarea cea aleasă și ca un fără de trup petrecând întru rugăciuni, ca soarele ai strălucit în lume, preafericite Alexie.

Condacul 1

Cuviosului și mult nevoitorului, al lui Hristos, Alexie, acum din suflet să-i aducem prinos de laude și cu dorire să-i strigăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Icosul 1

Îngerii din cer s-au mirat văzând nevoințele tale și răbdarea cea mare și, primind duhul tău în lăcașurile cele preaînalte, de bucurie s-au umplut, îndemnându-ne și pe noi a zice ție:
Bucură-te, că părinții i-ai părăsit pentru Hristos;
Bucură-te, că El te-a încununat frumos;
Bucură-te, că părinților tăi te-ai dăruit prin rugăciune;
Bucură-te, că ei mult s-au bucurat de tine;
Bucură-te, că mare mulțumire au dat lui Dumnezeu;
Bucură-te, că Domnul a primit rugăciunea lor;
Bucură-te, că toată cetatea s-a bucurat de nașterea ta;
Bucură-te, că părinții tăi mult s-au mângâiat;
Bucură-te, că pentru aceasta pe Hristos au lăudat;
Bucură-te, că ești rodul rugăciunii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul al 2-lea

Văzând părinții tăi frumusețea ta cea sufletească și trupească, s-au gândit a te împreuna cu nunta cea după legea firii, însă tu, arzând cu sufletul către Hristos, ai zis: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Logodindu-te după dorul părinților tăi, ai intrat în cămară, însă, fiind tu cu dragostea mai fierbinte către Dumnezeu, ai dat miresei tale brâul și inelul și ieșind pe ascuns din cămară, ai purces la călătorie, rugându-te neîncetat; iar noi zicem ție:
Bucură-te, că Domnul ți-a fost călăuză în cale;
Bucură-te, că spre Laodiceea ai călătorit;
Bucură-te, că pe Domnul cel dorit ai aflat;
Bucură-te, că de toată viața lumească te-ai înstrăinat;
Bucură-te, că chipul Mântuitorului ai căutat;
Bucură-te, că pe El în cetatea Mesopotamiei L-ai aflat;
Bucură-te, că acel chip mult te-a mângâiat;
Bucură-te, că toată averea ta la săraci o ai dat;
Bucură-te, că pentru aceasta plată de la Dumnezeu ai luat;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul al 3-lea

Începând tu a viețui în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, totdeauna postind și hrana ta împărțind-o la săraci, lumea s-a mirat de răbdarea ta zicând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Locuind tu în cetatea Edesei, tot poporul, privindu-te ca pe un înger, a început a te lăuda zicând:
Bucură-te, că în Edesa ai petrecut șaptesprezece ani în post și rugăciuni;
Bucură-te, că în Biserica Maicii Domnului ai viețuit îngerește;
Bucură-te, că viața ta cea bună pe toți i-a minunat;
Bucură-te, că de cinstea lor pe ascuns te-ai depărtat;
Bucură-te, că, fugind, în Cilicia ai călătorit;
Bucură-te, că mâna lui Dumnezeu spre Roma te-a îndreptat;
Bucură-te, că ieșind din corabie în grija lui Dumnezeu te-ai dat;
Bucură-te, că în casa părintească neștiut de nimeni ai intrat;
Bucură-te, că de aceasta inima ta s-a mângâiat;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul al 4-lea

Întorcându-se tatăl tău de la curtea împărătească înconjurat de multe slugi și văzându-l tu pe el în așa mărire, și el, necunoscându-te pe tine, te-a miluit ca pe un sărac, iar tu, Cuvioase, ai mulțumit lui Dumnezeu din toată inima, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Începând, Cuvioase, a locui în coliba mică din fața Palatului părintesc, neștiind nimeni cine ești, adesea te rugai pentru cetate și popor, dar noi mirându-ne de răbdarea ta zicem:
Bucură-te, că acea colibă mică ți-a fost lăcaș ceresc;
Bucură-te, că slugile tale te-au batjocorit;
Bucură-te, că fiind în atâtea rele nu ai cârtit;
Bucură-te, că pentru toate lui Dumnezeu ai mulțumit;
Bucură-te, că auzind plângerea miresei tale nu ai mâhnit-o;
Bucură-te, că auzind jalea lor nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că de răbdarea ta mulți s-au folosit;
Bucură-te, că lor harul lui Dumnezeu le-ai hărăzit;
Bucură-te, că pentru aceasta raiul ai moștenit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul al 5-lea

Văzând diavolul pornirea ta spre fapta bună, îndemna pe slugi să te batjocorească, să te lovească peste obraz cu palma și lături să toarne peste tine, dar tu, viteazule nevoitor, te întrarmai asupra lui cu rugăciunea, cântând lui Dumnezeu, Celui ce te întărea: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Mireasa ta cea de Dumnezeu înțelepțită, neștiind unde te găsești și nevrând a se despărți de soacra sa, ci ca o altă Rut, închizându-se în cămară, adesea plângea, iar tu, auzind acestea prin fereastră, răbdai făcând rugăciuni, pentru care minunându-ne strigăm:
Bucură-te, diamantul răbdării;
Bucură-te, turn neclintit de ispite;
Bucură-te, răbdătorule de chinuri;
Bucură-te, ostașule nebiruit;
Bucură-te, piatră nesfărâmată de lacrimile părintești;
Bucură-te, comoară nejefuită de bântuielile diavolești;
Bucură-te, aur lămurit prin răbdare;
Bucură-te, că te-ai făcut nouă scăpare;
Bucură-te, că prin tine mulți ne folosim;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul al 6-lea

Fiind tu fiu și moștenitor al casei părintești, primit-ai hrană din mâna slugilor tale, iar tu la alți săraci împărțind-o, te-ai hrănit cu pâine și cu apă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Când a voit Dumnezeu să te ia din cele trecătoare, ți-a descoperit ziua mutării tale și tu, fiind vesel de aceasta, ai cerut hârtie spre a-ți scrie viața, iar noi strigăm ție:
Bucură-te, că mult te-ai nevoit;
Bucură-te, că pe vrăjmașul l-ai biruit;
Bucură-te, că a ta viață tuturor ne-a folosit;
Bucură-te, că cele de aici pe toate de nimic le-ai socotit;
Bucură-te, că cele cerești ai dobândit;
Bucură-te, că timp de șaptesprezece ani nimeni nu te-a cunoscut;
Bucură-te, că toată viața în chinuri o ai petrecut;
Bucură-te, că la înălțimea raiului ai ajuns;
Bucură-te, rugătorule neobosit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul al 7-lea

Apropiindu-se fericitul tău sfârșit și scriindu-ți toată viața ta, ai adăugat și aceasta, ca să te ierte părinții tăi pentru necazurile pe care le-ai pricinuit cu lipsa ta și, ținând hârtia în dreapta ta, ai adormit cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Episcopul Inocențiu, slujind în Biserica Sfinților Apostoli, a auzit glas din cer zicând, în auzul tuturor, cum că tu ai adormit în Domnul și, neștiind unde să te găsească spre rugăciune, s-a întors, zicând:
Bucură-te, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, prietenul Lui cel mare și curat;
Bucură-te, că din pruncie L-ai slujit;
Bucură-te, că pentru El pe toate le-ai disprețuit;
Bucură-te, că a ta petrecere a fost minunată;
Bucură-te, că toți ne-am spăimântat de aceasta;
Bucură-te, că ești pildă de răbdare pentru noi;
Bucură-te, că ne-ai adus pe noi la multă mirare;
Bucură-te, că de aici ne-am pornit spre a ta căutare;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul al 8-lea

Împăratul Honoriu și tot poporul, fiind strâns în biserică și auzind glasul dumnezeiesc chemându-te de sus și pe episcop îndemnându-l spre căutarea ta, de cutremur umplându-se, au căzut cu fețele la pământ, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

A doua oară slujind episcopul, cu mult popor, a auzit iarăși glas poruncitor zicându-i că în casa lui Eufimian este omul lui Dumnezeu și, spăimântându-se toți, nu înțelegeau, iar noi zicem ție acestea:
Bucură-te, că episcopul spre a ta căutare s-a pornit;
Bucură-te, că împăratul Honoriu la casa părintească a venit;
Bucură-te, că prin rugăciunea lor te-ai descoperit;
Bucură-te, că de aceasta toată cetatea s-a bucurat;
Bucură-te, că diavolul văzând aceasta s-a tulburat;
Bucură-te, că îngerii mult s-au veselit;
Bucură-te, că prin tine cetatea s-a mântuit;
Bucură-te, că apărător de cetate te-au numit;
Bucură-te, grabnicule ajutător;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul al 9-lea

Neștiind Eufimian că în casa lui locuiești tu, comoara cea neprețuită, a zis împăratului: Viu este Dumnezeu, că eu nu știu pe nimeni în casa mea cu fapte bune care să știe a cânta: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Împăratul și episcopul s-au pornit să vină spre casa ta, împreună cu tot clerul, dar tatăl tău a ajuns mai înainte, gătindu-le loc, iar poporul, nerăbdător a te vedea, a început a striga:
Bucură-te, ajutorul nostru cel grabnic;
Bucură-te, întărirea cetății noastre;
Bucură-te, izbăvitorul nostru din necazuri;
Bucură-te, rugătorule prea fierbinte pentru sufletele noastre;
Bucură-te, solitor către Dumnezeu;
Bucură-te, preabunule părinte;
Bucură-te, alesule de Dumnezeu;
Bucură-te, vasul Lui cel curat;
Bucură-te, oglindă neîntinată;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul al 10-lea

Întru mâhnire fiind cei ce se adunaseră în casa tatălui tău și neștiind unde să te găsească, iată, sluga aceea care era rânduită spre îngrijirea ta a zis în auzul tuturor că săracul din colibă a adormit, neștiind ei că tu ești cel care ai cântat: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Auzind tatăl tău că săracul a adormit, a venit în căscioara ta cea plină de Duhul Sfânt și, văzându-te pe tine adormit și ținând în mână hârtia și nevrând s-o dai lor, a zis cu umilință:
Bucură-te, comoară ascunsă;
Bucură-te, că ai fost stâlp de foc;
Bucură-te, că ne-am înfricoșat de viața ta;
Bucură-te, că părintele ceresc a primit răbdarea ta;
Bucură-te, că ai fost înger în trup;
Bucură-te, că diavolul s-a batjocorit;
Bucură-te, că prin tine multă lume s-a mântuit;
Bucură-te, că mulți leproși s-au curățat;
Bucură-te, că noi de aceasta ne-am veselit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul al 11-lea

Îngenunchind tot poporul la sfintele tale moaște cu multă smerenie și multe rugăciuni înălțând către Dumnezeu, te-ai milostivit spre ei și, dându-le hârtia cea scrisă, a înțeles dintr-însa că tu ești omul lui Dumnezeu și au strigat toți: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Mulțimea de popor văzând în curte maica și mireasa ta, Sfinte Alexie, nu înțelegeau și, dându-și seama că acel sărac ești tu, fiul și soțul cel pierdut, despletindu-și părul capului cu jale au alergat la coliba ta, vrând
cât mai curând a striga către tine:
Bucură-te, preaiubite;
Bucură-te, al mamei tale dorite;
Bucură-te, scumpule odor;
Bucură-te, al părinților tăi mângâietor;
Bucură-te, al miresei tale sfătuitor;
Bucură-te, al legii lui Dumnezeu păzitor;
Bucură-te, al slugilor tale de rău nepomenitor;
Bucură-te, al necazurilor primitor;
Bucură-te, al nostru mângâietor,
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul al 12-lea

Aglaida, scumpa ta mamă, neștiind ce să facă la aflarea ta, să se bucure sau să se mâhnească, a alergat cu jale să-și vadă preaiubitul său fiu și, dând în lături poporul, a strigat cu plângere: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Scoțând cinstitele tale moaște din coliba cea săracă, le-au pus în racla cea de mult preț, dând cinstea cea cuviincioasă, ca unui mare nevoitor, și privindu-ți fața ta cea îngerească au strigat către tine unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai nevoit bărbătește;
Bucură-te, că acum te veselești cu îngerii;
Bucură-te, că ai biruit pe diavolul;
Bucură-te, că te rogi pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că gonești duhurile cele viclene;
Bucură-te, că ologii prin tine își au umblarea;
Bucură-te, că leproșii prin tine se curățesc;
Bucură-te, că acum stai lângă Sfânta Treime;
Bucură-te, că acolo Îl vezi pe Domnul Hristos Cel dorit de tine;
Bucură-te, că pentru El ai luat fericit sfârșit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul al 13-lea

O, Preabunule Părinte Alexie, cel ce ai lăsat casa părintească pentru Hristos, nu ne lăsa pe noi, cei cuprinși de multe ispite, ci te roagă pentru noi și ne împlinește cererile către mântuire, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăși se zice Icosul 1: Îngerii din cer s-au mirat văzând nevoințele tale…, Condacul 1: Cuviosului și mult nevoitorului, al lui Hristos…,

Icosul 1

Îngerii din cer s-au mirat văzând nevoințele tale și răbdarea cea mare și, primind duhul tău în lăcașurile cele preaînalte, de bucurie s-au umplut, îndemnându-ne și pe noi a zice ție:
Bucură-te, că părinții i-ai părăsit pentru Hristos;
Bucură-te, că El te-a încununat frumos;
Bucură-te, că părinților tăi te-ai dăruit prin rugăciune;
Bucură-te, că ei mult s-au bucurat de tine;
Bucură-te, că mare mulțumire au dat lui Dumnezeu;
Bucură-te, că Domnul a primit rugăciunea lor;
Bucură-te, că toată cetatea s-a bucurat de nașterea ta;
Bucură-te, că părinții tăi mult s-au mângâiat;
Bucură-te, că pentru aceasta pe Hristos au lăudat;
Bucură-te, că ești rodul rugăciunii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Condacul 1

Cuviosului și mult nevoitorului, al lui Hristos, Alexie, acum din suflet să-i aducem prinos de laude și cu dorire să-i strigăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Alexie!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

O, mare bineplăcute al lui Hristos, sfinte omu­le al lui Dumnezeu Alexie, care cu sufletul stai în cer înaintea Tronului Domnului, iar pe pământ săvârşeşti minuni felurite cu harul cel dat ţie de Sus! Caută cu milostivire spre cei ce stau înaintea sfintei tale icoane şi se roagă cu umilinţă, cerând de la tine ajutor şi acoperire. Tinde spre Dom­nul Dumnezeu, rugându-te, cinstitele tale mâini şi cere pentru noi de la Dânsul lăsarea greşalelor noastre celor de voie şi celor fără de voie, pen­tru cei bolnavi vindecare, pentru cei năpăstuiţi ocrotire, pentru cei necăjiţi mângâiere, pentru cei aflaţi în restrişti grabnic ajutor, iar pentru toţi cei ce te cinstesc sfârşit paşnic şi creştinesc al vie­ţii şi răspuns bun la Infricoşătoarea Judecată a lui Hristos.
Aşa, bineplăcutule al lui Dumnezeu, nu fă de ruşine nădejdea noastră, pe care după Dumnezeu şi după Născătoarea de Dumnezeu la tine o punem, ci fii nouă ajutător şi acoperitor spre mântuire, ca primind, cu rugăciunile tale, har şi milostivire de la Domnul, să preaslăvim iubirea de oameni a Tatălui şi a Fiului şi a Sfân­tului Duh, Unuia Dumnezeu în Treime slăvit şi închinat, precum şi sfânta ta mijlocire, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

și se face otpustul.

ganduridinortodoxie

3

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu (17 martie)

Troparul Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Alexie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Troparul Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Alexie. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul: Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea preaîntr-armată; iar Cuvântul, Întrupându-Se, a nimicit păcatul cel prearău, Domnul Cel Preaslăvit; că Singur cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călătorit-ai pe calea cea preastrâmtă, din tinereţe pe­trecând, înţelepte, viaţă curată şi cuvioasă. Pentru aceasta, lăr­geşte-mi acum strâmtorarea minţii mele, ca să te laud pe tine, cel ce petreci în lărgimea raiului, Preacuvioase Părinte Alexie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dându-te cu totul lui Dum­nezeu, fericite, ai trăit în afară de trup şi de lume, alegând mai degrabă, în locul bogăţiei celei trecătoare, pe cea cerească şi veşnică şi în locul patriei de aici, Sionul cel de sus.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind născut ca şi Samuel, preafericite, ai dezlegat pântecele cel sterp al maicii tale; şi primind în pântecele inimii tale frica cea preacurată, ai născut prin credinţă duh de mântuire cu fapte bune şi Dumnezeieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiul lui Dumnezeu, Cel îm­preună fără de început, te-a avut pe tine, Fecioară, ca pe o Pricină a asemănării cu noi, aflându-te pe tine Singură, Curată, mai Ne­vinovată decât toată făptura. Pentru aceasta, toate neamuri­le te lăudăm şi te fericim.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Înflorit-a pustiul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rănit fiind de dragostea curăţiei ai schimbat că­mara cea de pe pământ cu Că­mara Cerească şi dezmierdarea soţiei cu preaplăcuta asemă­nare cu îngerii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zgomotele cele din viaţă şi mulţimea bogăţiei le-ai părăsit şi te-ai înstrăinat de patria ta, Părinte Alexie, urmând sărăcia lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În lacrimi, în osteneli şi în înfrânare ai căutat binele, preaînţelepte, când avea să-ţi vină lumina cunoştinţei şi să dea nepătimire inimii tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel dintru înălţime, Nevăzut de îngeri, Preacurată, născându-Se jos din tine, Se vede Om Desăvârşit, ca să dobândească din nou lumea cea pierdută.

Irmosul: Înflorit-a pustiul ca şi cri­nul, Doamne, Biserica cea stearpă din păgâni, prin venirea Ta; întru care s-a întărit inima mea.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci Însuţi Tu, Domnul Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, strig Ţie: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suferit-ai sărăcia, făcându-te cerşetor ca şi săracul Lazăr. Căci dorirea cea Dumnezeiască, fericite, atrăgea inima ta cea dor­nică de Bogăţia Cea Cerească.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa cea neîmbuibată şi lipsi­tă de averi ai dorit, Sfinte Alexie, hrănindu-te numai o dată pe săptămână, pentru dragostea bucu­riei celei nestricăcioase, prea­fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Căutând să faci din inima ta Biserică a Domnului, ai iubit a şedea în casa Născătoarei de Dumnezeu, mărite şi a privi de-a pururea Frumuseţile Cele Cereşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai hrănit cu lapte pe Dătătorul laptelui, Fecioară, te rog satură şi inima mea, care este acum înfometată şi strâmtorată, cu toată cunoştinţa şi cu Dumnezeiască umilinţă.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Mijlocitor Te-ai făcut între Dumnezeu şi oameni, Hristoase Dumnezeule; căci prin Tine, Stăpâne, din noaptea necunoştinţei, către Părintele Tău, Începătorul luminii, ridicare am aflat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile sfinţitelor tale lacrimi adăpându-ţi sufletul ai rodit spic cu adevărat însutit, bine păzit Lucrătorului Celui Nemuritor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzutu-te-ai pe pământ ur­mător petrecerii celor fără de trup cu înfrânarea ta cea desă­vârşită, părinte, vrednicule de laudă şi cu stăruinţa în rugă­ciune, prin care te-ai luminat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu focul rugăciunilor ai ars materia păcatului, înţelepte şi cu privegheri de noapte toată dezmierdarea ai adormit-o; şi adormind, te-ai mutat la Lumi­na Cea Neînserată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce locuieşte în Lumină, în Sfânt pântecele tău a locuit, Preacurată, ca să mântuiască lumea cea pierdută în întune­ricul necunoştinţei. Pe Care roagă-L să lumineze pe toţi cei ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a.

Irmos: De adâncul greşelilor…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te Biserică vie lui Dumnezeu, cea Neispitită de nuntă, Sălaşul lui Hristos, te scoate la iveală pe tine cel as­cuns şi te măreşte pe tine cel ce căutai să nu te arăţi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugăciunile tale au fost primite ca o tămâie la Dumnezeu, fericite; drept aceea cu viaţa ta ai îmbălsămat cugetele credin­cioşilor cu harul Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine, cel împodobit cu sfinţită vieţuire, cu toate că nu voiai, mărite, iarăşi te dă Hristos patriei tale, măcar că fugeai de slava cea trecătoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Legile firii înnoindu-le Zidi­torul făpturii, Preacurată Stă­până, din tine în chip de ne­grăit S-a Născut şi mă îndumnezeieşte pe mine, pentru ne­măsurata Lui milă.

Irmosul: De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dum­nezeule, scoatemă.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus…

Casa părinţilor tăi ca pe o casă străină socotind-o, ai ră­mas lângă ea, în chipul sără­ciei; iar după mutarea din viaţă, cununa măririi primind, te-ai arătat minunat îngerilor din cer şi bucurie oamenilor pe pământ, Sfinte Părinte Alexie, omule al lui Dumnezeu.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Preacinstita prăznuire a Prea­fericitului Alexie săvârşind as­tăzi, cu dreapta credinţă să-l lăudăm, zicând: bucură-te, po­doaba cea desfătată a cuvioşilor!

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat. Iar Hristos a pogorât cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului; Cel Ce este Binecuvântat şi Preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rămas-ai, cuvioase, stând la porţile părinţilor tăi, cu totul necunoscut, primind luarea în râs a slugilor tale, crunt fiind batjocorit şi trudindu-te în ne­spus de multă sărăcie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce ai omorât cugetul trupului tău, văzând pe părinţii tăi şi de aceştia fiind necunos­cut, răbdai silnicia firii, cuvi­oase şi dispreţul mulţimii slu­gilor tale, care te amărau.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, minune! Cum ai rămas pururea ca un sărac în bogăţia nesfârşită a umilinţei, Sfinte Alexie! Cum ai răbdat să fii batjocorit şi defăimat de slugile tale, preaînţelepte, care nu cunoşteau vieţuirea ta?

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tainei Celei Mari te-ai făcut Slujitoare, Preacurată; căci L-ai Întrupat pe Dumnezeu, Cel Ce ne izbăveşte din relele cele mari, pe noi, cei ce te mă­rim, Curată, Binecuvântată, de Dumnezeu dăruită.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Cuptorul cel cu foc…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Necunoscut fiind mai înainte părinţilor tăi, în vremea mutării tale din viaţă le-ai descoperit Taina, arătându-te, mărite, spre Slava Dum­nezeului nostru, Celui Ce cu mărire şi după vrednicie te-a preamărit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Domnul, cu mare glas, te arată pe tine Romei întregi, ca pe o comoară ascunsă, preafe­ricite, care şedeai în chip de să­rac şi care dăruieşti cu dar de tămăduiri pe toţi cei ce cu cre­dinţă vin la tine.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Mai-marii popoarelor, împă­raţii şi preoţii, din arătare Dum­nezeiască, s-au adunat să te în­groape pe tine, fericite şi au vă­zut privelişte mare, uimindu-se de minunile pe care le săvârşeai, cuvioase, prin puterea Dumnezeiească a Duhului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să ne înnoiască pe noi cei stricaţi prin alunecarea cea de demult, Iubitorul de oameni S-a Întrupat fără stricăciune, din pântecele tău cel Nestricăcios, Preacurată. Şi ai izbăvit pe toţi din stricăciunea păcatului, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Irmosul: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii

Cuptorul cel cu foc, oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit din Dumnezeiască Poruncă, pe haldei arzând şi răcorind pe credin­cioşii care cântau: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cântarea a 9-a.

Irmos: Fiul Părintelui Celui fără de început…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învrednicitu-te-ai, cuvioase, să vezi Slava lui Dumnezeu, Celui Ce te-a preamărit pe tine în chip strălucit, până în sfâr­şit, fericite. Căci cei ce nu ve­deau au văzut lumină şi cei ce mai înainte erau muţi au grăit, Prealăudate Părinte Alexie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când stăteai înainte şi când ai fost dus spre îngropare, arătatu-te-ai ca un soare, părinte, trimiţând în chip minunat raze de tămăduiri, izgonind patimile cele întunecate, arzând pe de­moni şi luminând pe cugetă­torii de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alexie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adunatu-s-au, din arătare Dumnezeiască, să te îngroape pe tine, cel mai ales dintre pa­triarhi, împăratul cel preaiubitor de Hristos, mai marii po­porului, bătrânii, tinerii şi ce­tele călugărilor, sfinţindu-se cu atingerea de tine, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Răpit ai fost, purtându-te pe carul faptelor bune şi te-ai odihnit acolo unde sunt cetele cuvioşilor, ale Apostolilor, ale mucenicilor, ale patriarhilor şi ale drepţilor. Cu care, adu-ţi aminte de noi, cei ce te cinstim pe tine, Sfinte Părinte Alexie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Glasul lui Gavriil îl aducem ţie, bucurându-ne şi zicând: Bucură-te, Ţarina cea Nearată! Bucură-te, Dezlegarea bleste­mului! Bucură-te, Izvorul Apei Celei Vii, Lauda cuvioşilor, Năs­cătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară!

Irmosul: Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudată o slăvim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Toţi credincioşii, privind cu cugetul sudorile şi ostenelile tale, înţelepte, ne umplem sufletul de toată umilinţa şi cu dragos­tea inimii, cinstindu-te pe tine în cântări, ne simţim mânaţi să aducem cântări Dumnezeieşti, Slavă şi Laudă Stăpânului tutu­ror, Preafericite Alexie, strigând ţie cu credinţă, ca unui sluji­tor al Domnului: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruias­că iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc pomenirea ta cea sfântă.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale…

Desfătarea lumii cu cuvioşie ai părăsit-o, Sfinte Alexie, schimbând bogăţia cea stricăcioasă cu cea cu adevărat nestricăcioasă şi veşnică. Pentru aceasta, te mă­rim împreună cu toţi Sfinţii şi prăznuim cu sfinţenie acum po­menirea ta, rugându-ne să do­bândim cu rugăciunile tale, pă­rinte, mare milă.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale…

Neînţeleasă şi necuprinsă cu mintea este Taina Cea Mare şi Înfricoşătoare care s-a lucrat întru tine, Stăpână, de Dum­nezeu Dăruită. Că, zămislind pe Cel Necuprins, L-ai născut îm­brăcat în Trup din Preacuratele tale sângiuri. Pe Care totdeau­na roagă-L, Preacurată, ca pe Fiul tău, să mântuiască sufle­tele noastre.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale…

Ceea ce Te-a născut pe Tine, Hristoase, văzându-Te ridicat pe Cruce ca un osândit, unele ca acestea grăia, plângând cu jale: Vai mie! Cum nu s-a mi­lostivit nicicum spre Tine poporul cel nemulţumitor pe care l-ai miluit, din mulţimea milei Tale? Nu mă lăsa singură în lume, Cel Ce Unul Singur eşti fără de păcat.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s