Ereticii Kiril, Daniel, Teofan etc… lucrează direct pentru înscăunarea lui antihrist în fața maselor de oameni adormite

„Aşadar, vă rog, nu eu, ci dragostea lui Iisus Hristos: Folosiţi numai hrană creştină! Depărtaţi-vă de buruiana străină, care este erezie! Că ereticii, pentru a părea vrednici de crezare, amestecă pe Iisus Hristos cu propriile lor gânduri, întocmai ca cei care dau băuturi otrăvitoare amestecate cu miere şi vin; cel ce nu ştie, ia cu plăcere băutura otrăvitoare şi moare din pricina acelei rele dulceţi.

Sfântul Ignatie Teoforul

În fotografie: Ereziarhul Kiril Gundiaev alături de rabinul din New-York Arthur Schneier (cel din stânga sa) şi rabinul israelian Iona Metzger

PATRIARHUL KIRIL: «Dragii mei frați hasidici… EU VOI FACE PENTRU VOI TOTUL CA VISUL VOSTRU SĂ SE ÎMPLINEASCĂ!”

«În […] 2007, […] pe 29 august a venit aici Kiril, el încă era pe atunci mitropolit, și s-a întâlnit solemn la Zidul Plângerii cu frații săi dragi și scumpi, jidovii hasidici, unde a pronunțat sus și tare în public la canalul de televiziune al Israelului următoarele cuvinte: „Dragii mei frați hasidici, eu – următorul patriarh, eu voi face pentru voi totul ca visul vostru să se împlinească!”».

Metzger si Arhiepiscopul Ciprului se angajeaza sa aprofundeze relatiile

The Jerusalem Post / 8 decembrie 2011

Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta și Patriarhul Daniel Ciobotea au fost prezenţi la Templul Coral din Bucureşti, la evenimentul dezbatere e ”Decalogul – fundament al justiţiei” organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

Urmariti va rog si:

Patriarhul Daniel a fost impus in Romania de catre Masonerie, pentru a putea fi implementat Ecumenismul?

Iar de curând, la postul de televiziune publică aservită Satanei, au transmis fărădelegea Mitropolitului Teofan Savu, care a făcut pact cu rabinii de sărbătoarea Hanuka.

Ecumenismul interreligios este pe față, iar toate acțiunile se centralizează în jurul evreilor, care așteaptă întronizarea lui antihrist!

Premierul Israelului subliniază importanța istorică a reconstruirii Templului lui Solomon

Sf.Chiril al Ierusalimului:

„Toată această statură a lui Antihrist – învăţătura şi faima lui de geniu, minunile lui mincinoase şi întreaga sa viaţă făţarnică şi plină de toată înşelăciunea – vor avea un singur ţel: să ia în stăpânire cârmuirea întregii lumi, asupra tuturor neamurilor. Dobândirea popularităţii în rândul evreilor va fi cea dintâi etapă pe acest drum. Antihrist va face tot ce-i va fi cu putinţă pentru ca evreii să-l recunoască drept Mesia al lor cel făgăduit. Va reuşi să ducă la bun sfârşit organizarea guvernului evreiesc şi se va apuca să înfăptuiască visul cel vechi de veacuri al evreilor – refacerea templului lui Solomon.

După aceea „va fi silit de oameni şi va fi proclamat împărat, iar mulţimile evreilor îl vor iubi; el va reface Ierusalimul şi le va ridica templul

Sfîntul Cosma Etolul:

”Evreul imi spune ca Hristosul meu e un copil din flori si Preasfinta Fecioara a mea e o desfrinata, iar Sfinta Evanghelie imi spune ca acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi sa ma uit la evreu? Daca un om ma ocaraste, imi omoara mama, fratii, copiii, dupa care imi scoate ochii, ca si crestin am datoria sa-l iert. Dar sa-L ocarasca ei pe Hristosul meu si pe Preacurata Fecioara a mea! Eu nu vreau sa-i mai vad, dar domniile voastre cum va rabda inima si mai faceti afaceri si tocmeli cu evreii? De ce v-am spus acestea, crestinii mei? Nu ca sa-i omorati pe evrei si sa-i prigoniti, nu, ci ca sa-i plangeti ca L-au lasat pe Dumnezeu si s-au dus cu diavolul. V-am spus ca sa ne caim acum pina mai avem vreme, ca sa nu se intimple sa se minie Dumnezeu pe voi si sa ne lase din mina Lui si sa patim si noi ca evreii si chiar mai rau“.

Fugiți de pseudo-episcopii trădători, slugi ale lui antihrist. Îngrădiți-vă de erezie, prin aplicarea Canonului 15 I-II Constantinopol. Canonul vă dă dreptul să vă îngrădiți de erezie și să vă faceți datoria de creștini, de a lua Crucea și a urma pe Hristos!

,,Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi, mitropoliţi, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun presbiter (preot), sau episcop, sau mitropolit, ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh, şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit în Dumnezeiasca Slujbă tainică, ci mai înainte de înfăţişarea sinodicească şi de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acesta să fie cu totul străin de toată preoţia, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Şi s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovăţii se depărtează de întâii lor stătători, şi fac schismă şi rup unitatea Bisericii.

Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare erezie osândită de Sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte de comuniunea cu acela, care propovăduieşte erezia în public, şi cu capul descoperit o învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schismă şi dezbinări’’.

CANONUL 71 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CULTICE CU PĂGÂNII ŞI IUDEII)

„Dacă vreun creştin ar duce untdelemn sau ar aprinde lumânări la tem­plul păgânilor sau la sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, să se afurisească.”

Sfîntul Iustin Popovici:

„Da, omul este închinător al lui Hristos sau este închinător al diavolului, a treia cale nu există.”

„În fapt, toate duhurile care locuiesc lumea noastră pămîntească sau care trec prin ea se împart în două soiuri: în cele de la Dumnezeu și în cele de la diavol. De la Dumnezeu sînt acelea care recunosc și mărturisesc că Iisus este Cuvîntul lui Dumnezeu întrupat, Mîntuitor și Domn, iar de la diavol, cele care nu recunosc aceasta.Toată filosofia diavolului stă în aceasta: a nu-L recunoaște pe Dumnezeu în lume; a nu recunoaște prezența Lui în lume; a nu recunoaște întruparea, înomenirea Lui în lume; a afirma și propovădui că nu este Dumnezeu nici în lume, nici în om; că nu este Dumnezeu nici în Dumnezeu-Omul; că este o prostie să credem că Dumnezeu S-a întrupat în om și poate trăi în om; […] Și toată învățătura, toată persoana, toată ideea, tot gîndul, tot omul care nu recunoaște că Iisus este Dumnezeu și Mîntuitor, Dumnezeu întrupat și Dumnezeu-Om, își are originea ei de la Antihrist, este a lui Antihrist. Iar astfel de persoane, și învățături, și idei au existat chiar de la începutul arătării Domnului Hristos în lume. Pentru aceasta și zice sfîntul cunoscător al tainelor despre Antihrist: și acum este. Orice om, orice idee din lume care tăgăduiește pe Dumnezeu-Omul Hristos și Biserica Lui este de la Antihrist. Plăsmuitorul oricărei ideologii anticreștine, în chip nemijlocit sau mijlocit, este Antihrist. În fapt, toate ideologiile se pot reduce la două feluri: acelea care sînt pentru Hristos și acelea care sînt pentru Antihrist. În cele din urmă, omul se găsește în lumea aceasta pentru ca să dezlege o singură problemă: dacă este cu Hristos sau împotriva lui Hristos. Și orice om, fie că vrea, fie că nu, numai asta face: dezleagă problema aceasta, această a-tot-problemă. Și fiecare dintre noi este sau iubitor de Hristos, sau luptător împotriva lui Hristos, a treia cale nu există. Da, omul este închinător al lui Hristos sau este închinător al diavolului, a treia cale nu există.” – Biserica Ortodoxă și Ecumenismul (pdf)

Erezia ecumenismului nu a inceput de la pseudo-sinodul din Creta – Lucrurile erau extrem de grave si inainte

Erezia ecumenismului nu a inceput de la pseudo-sinodul din Creta – Lucrurile erau extrem de grave si inainte

Foarte mulți cred ca inainte de Sinodul talharesc din Creta lucrurile stateau bine, toti episcopii si preotii erau buni, nu exista ecumenism, iar ortodoxia in tara noastra era infloritoare. Acest lucru este fals si denota ignoranta si ne-luare aminte la pacatele personale, ale noastre, ale fiecăruia, dar si ale intregului neam afundat in apostazie, superficialitate, necredinta, idolatrie fata de comfort, o viata de desfrau, ucideri etc.

Momentul Creta 2016 este momentul foarte tarziu in care trebuia macar sa constientizam cu totii cat de grav este ecumenismul si cat de mult s-a intins peste tot. Sfantul Teodor Studitul spune ca tot cel ce este ortodox da potential anatemei erezia. Noi ce vedem in schimb? Preotii deopotriva cu credinciosii pretuiesc mai mult salariile primite, se scalda intr-un ateism ingrozitor, credinta lor este moarta si a ajuns doar un ritual exterior. Daca nu ar fi fost lucrurile atat de grave si pastorii ar fi fost intr-adevar buni, am fi vazut la tot pasul manastiri si parohii care intrerup comuniunea cu episcopii tradatori. In schimb nu vedem (afara de timide exceptii) decat nepasare, complacere in tradarea ecumenista, lasitate, necredinta, materialism. Acestea existau si inainte de Creta. Acest Sinod talharesc nu a transformat pe neasteptate pastorii in lupi și oile sanatoase in oi bolnave. Acum lucrurile au devenit mai clare pentru toti, a fost ocazia cu care am vazut cat de jefuita ne era Credinta. Daca cineva locuieste cu un hot in casa, dar nu e constient ca acela e hot, acest lucru nu inseamna ca hotul nu a furat intre timp. Lupul era lup si inainte, nu pastor adevarat, furul era fur si inainte, nu doar din momentul in care s-a dat pe fata cine este cu adevarat, atunci cand stapanul casei si-a dat jos de pe ochi valul cu care era legat. Nu doar semnatura din Creta i-a facut eretici pe ierarhii ecumenisti, ci si practicarea acestuia timp de mai bine de un secol, tradarea credintei noastre pentru care in aceeasi masura este vinovat si poporul apostat, superficial, patimas, idolatru.

Iata doar cateva tradari ingrozitoare ale Credintei care au fost aprobate de Sinoadele ecumeniste, formate din ierarhi tradatori, masoni, vanduti, platiti ca sa tradeze credinta ortodoxa:

Iata ca au existat cu duiumul Sinoade care au adoptat erezia, erezia a fost data la aratare prin Sinod dupa Sinod de tradatori, si asta de 100-150 de ani, nu de ieri, de azi, nu doar de la pseudo-sinodul din Creta; pana la acest moment majoritatea am dormit…

1879 –Hotărârea Sinodului Patriarhiei Ecumenice

-, prin care se permite, ca, în lipsa preoţilor armeni şi din motive de iconomie, să li se administreze credincioşilor armeano-gregorieni de către preoţi ortodocşi Sfintele Taine Ortodoxe ale Botezului şi ale Nunţii, iar, în apropierea obştescului sfârşit, şi Sfânta Împărtăşanie, dar atenție credincioșii rămânând pe mai departe membri ai așa zisei biserici armeano-gregoriene.

Iata ca din 1879 este valabila Scrisoarea Sfantului Teodor Studitul catre Euprepian si cei impreuna cu el, prin care „calcatorii de Canoane dau anatemei pe sfinti ca pe unii ce nu sunt sfinti” (dupa parerea lor inselata si hulitoare).

1902 –Enciclica sinodală

a patriarhului Ioachim al III-lea al Constantinopolului ridică pentru prima dată problema unirii cu celelalte „biserici” solicitând părerea celorlalte Biserici Ortodoxe locale, solicitare la care multe Biserici răspund favorabil.

1922, 24 ian. Meletie al IV-lea

este înscăunat ca Patriarh al Constantinopolului, deşi cu o lună înainte fusese sancționat canonic și depus din treapta de arhiepiscop al Atenei, pentru „purtare necanonică şi amestecare cu ereticii” (în „bisericile” acestora).

Tot in 1922, Meletie al IV-lea, ca Patriarh Ecumenic, recunoaşte validitatea hirotoniilor anglicane.

1948, Amsterdam. Ia naștere așa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor”

(„CMB”- World Council of Churches WCC ) ce cuprindea inițial 147 de „biserici”. Încă de la acea dată devin membre depline Bisericile Ortodoxe al Constantinopolului, Ciprului și Greciei.

1965, 7 dec. Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea,

în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054”. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost afurisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoaseşi că, cu adevărat, papalitatea latină este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma cea veche şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei, dar se omite esențialul că ereticii papistași nu au făcut dovada lepădării lor de învățăturile eretice care au dus la despărțirea din trecut, ci au adăugat cu timpul și alte rătăciri care îi fac cu totul străini de Biserica Ortodoxă. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din Muntele Athos au oprit pomenirea patriarhului Athenagora la sfintele Slujbe și Sfintele Taine.

1968-În Pastorala de Crăciun,Patriarhul Ecumenic Athenagora afirmă că „poporul lui Hristos”: romano-catolicii şi ortodocşii, se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau al teologilor. Mai declară că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocși pomeniți în timpul Dumnezeieștii Liturghii).

1990 și 1993, Chambésy. Acceptarea ereziei monofizite

După așa-zisa întâlnire istorică de la Mănăstirea Anba Bishoy (Egipt) între 20-24 iunie 1989 unde a fost adoptată Prima Declaraţie Comună asupra hristologiei, adoptată de Comisia Mixtă de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Bisericile Ortodoxe Orientale” și s-a renunțat de ortodocșii ecumeniști la denumirea de „Bisericile necalcedoniene” fiind înlocuită cu „Bisericile Orientale Ortodoxe”, în 1990 la Chambésy se fac următorii pași către recunoașterea ereziei severiene potrivit căreia există o amestecare a firilor dumnezeiască și omenească într-o „fire compusă” în persoana Mântuitorului după întrupare. În Declarația comună se arată că ambele familii (ortodocșii și necalcedonienii) sunt de acord „că firile, cu lucrările și voințele lor proprii sunt unite în chip ipostatic și chip natural în mod neamestecat, nechimbat, neîmpărțit și nedespărțit și că ele se disting doar în gândire”. În Declarația a doua de la Chambésy (1990) se recomanda Bisericilor Ortodoxe necesitatea ridicării anatemelor și condamnărilor date împotriva tuturor Sinoadelor şi ereziarhilor monofiziți pe care i-au anatematisit Sfinții Părinți începând cu Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.

Dialogul ecumenist între ortodocși și monofiziți are ca scop recunoașterea bisericească reciprocă și împărtășirea în comun ca semne exterioare ale comuniunii, fără ca monofiziții să renunțe la ereziile lor.

1991, Camberra, (Australia).

A VII-a Adunarea generală a „CMB”de la Camberra cu tema: „Vino, Duhule Sfinte, înnoiește toată creația” întărește viziunea ecumenistă asupra unei lucrări noi a Sf. Duh în epoca noastră și proclamă același duh prefăcut al păcii: „Bisericile de astăzi sunt chemate să-și mărturisească din nou credința lor, și să se pocăiască pentru momentele în care creștinii au rămas tăcuți în fața nedreptății sau a amenințărilor la adresa păcii”, certificând realitatea că orientarea adunărilor ecumeniste este în mare parte către problemele sociale și politice ale lumii, fără să aibă vreo învestire în acest sens.

A fost prezent si Mitropolitul Daniel Ciobotea.

1993, 17-24 iunie, Balamand (Liban). Oficializarea

teoriei „ramurilor” prin introducerea termenului de „biserici surori”. În cadrul acestui acord teologic între ortodocșii ecumeniști și papistași s-a acceptat că erezia papistașă este biserică-soră cu taine valide și succesiune apostolică. Se mai recunoaște în documentul respectiv că Biserica Universală, pe care noi o credem și o mărturisim a fi Biserica Ortodoxă, ar fi incompletă fără comuniunea cu așa-zisă biserică romano-catolică, făcând în mod viclean și nepotrivit analogia cu trupul omului care nu este deplin decât având ambii plămâni, adică cele două biserici în viziune ecumenistă. Părinții aghioriți, autori ai Scrisorii Sfintei Chinotite împotriva acordului de la Balamand și a ereziei «bisericilor surori» au arătat că „actuala biserica romană este biserica inovaționismului și a măsluirii scrierilor Părinților Bisericii și a deformării Sfintelor Scripturi și a hotărărilor Sfintelor Sinoade. Grave deosebiri teologice, precum Filioque, primatul și infailibilitatea papală, harul creat etc. primesc amnistie, și este născocită o unire fără niciun acord în dogmă.”

Oare unde erau atunci oile si pastorii buni? Oare am putea gasi vreun exemplu de preot sau credincios care a luat public atitudinecand a venit ereticul papa in Romania?

2007, 8–15 octombrie, Ravenna (Italia).

„Referinţele Documentului de la Ravennala credinţa apostolică, la Tainele de iniţiere, la Preoţie, la Euharistie şi la succesiunea apostolică se fac cu atâta naturaleţe pentru Biserica romano-catolică, încât cineva ar putea crede că Biserica romano-catolică în toate aceste puncte este ortodoxă. Din Documentul de la Ravenna transpare tendinţa de a înfrunta chestiunea primatului papal ca o normalizarea privilegiilor papale şi nu ca o problemă profund teologică care se referă la însăşi taina lui Hristos”. (arhim. Gheorghe Kapsanis, Stareţul Mănăstirii Grigoriu din Sf. Munte Athos)

2016, 2-3 februarie. În cadrul lucrărilor Soborului Bisericii Ortodoxe Ruse

membrii sinodului arhieresc au arătat că în forma sa actuală, proiectele de documente ale Sfântului și Marelui Sinod nu încalcă puritatea credinței ortodoxe și nu se abat de la tradiția canonică a Bisericii.Aceasta este o nouă biruință a ereticilor ecumeniști asupra cugetării ortodoxe a pleromei Bisericii pravoslavnice Ruse.

2016, 12 februarie, Havanna (Cuba).

Declarația comună a papei Francisc și a patriarhului Kiril al Moscovei din care spicuim: „Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină.” (1) „În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.” (5) „Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Hristos.” (6) „Credem că acești martiri ai timpului nostru, care aparțin la diferite Biserici dar sunt uniți printr-o suferință comună, reprezintă un zălog al unității creștinilor.” (12) Prin această declarație comună se urmărește acceptarea de către ortodocși a împăcării cu papistașii fără a li se cere niciun fel de pocăință. Tot atunci s-a exprimat ideea falsă că dacă toți martirii aparținând diferitelor „biserici” au suferit o persecuție din motive religioase înseamnă că toți au luptat și au mărturisit același adevăr. Aceasta este o necinstire a Sfinților Mărturisitori ai Ortodoxiei și o deturnare vicleană a sensului luptei și jertfei lor.

2016, Aprilie, Lesbos. Declarația comuna a papei Francisc și a arhiepiscopului Ieronim al Atenei afirmă printre altele: „La rândul nostru, supunându-ne voinţei Domnului nostru Iisus Hristos, noi am decis ferm şi cu toată inima că vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii.”

2016, 16-27 iunie, Kolimbari, Creta (Grecia)

Desfășurarea “sfântului și marelui sinod”. Prin documentele semnate și aprobate de reprezentanții a zece Biserici locale au fost admise cununiile mixte între ortodocși și heterodocși cu încălcarea Sfintelor Canoane ale Bisericii și tot cu această ocazie s-a acceptat denumirea istorică de „biserici” pentru eterodocși, deși acest lucru a fost condamnat cu sute de ani înainte la Sinodul Ortodox de la Ierusalim din 16 martie 1672 când a fost anatematisată Mărturisirea de credință a Patriarhului ecumenic Kiril Lukaris datorită influențelor calvino- reformate. Pseudo-sinodul din Creta impune erezia ecumenismului ca doctrină oficială a Bisericii si constituie o încununare a eforturilor de peste 100 de ani cu privire la participarea reprezentanților ortodocși la mișcarea ecumenistă.

2016, 15-21 septembrie, Chieti (Italia).

În cadrul întâlnirii comisiei mixte de dialog între ortodocșii ecumeniști și papistași este recunoscut primatul papal de către reprezentanții ortodocși.

Sursa (si de vazut integral): Ieromonahul Spiridon Rosu -Istoria adevarata a ecumenismului

Vedeti si: https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2017/04/26/sa-nu-uitam-ca-episcopii-eretici-din-bisericile-oficiale-trebuiau-sa-fie-caterisiti-demult/

In acest timp, ce am făcut ca neam sa ne apărăm credinta, in loc sa punem inceput bun prin pocăință? Lumea întreagă alunecă din rău în mai rău. S-au inregistrat miliarde de ucideri, complacerea in uitare si apostazie, satisfacerea tuturor placerilor, miscarea „Hippie”, practici yoga, materialism, consumerism, feminism, inchinare la mamona, emancipare etc… Oamenii din întreaga lume, au fost absorbiti de impulsurile patimase. Iar noi ca neam, am alunecat tot mai mult spre cele dobitocești si am uitat complet de Marturisirea Credintei Ortodoxe prin cuvant si prin vietuire.

Sa incetam sa mai spunem deci ca inainte de Creta era totul bine. Nu eram, cum spun unii in poezii naive, o turma credincioasa si unita de buni pastori, ci somnul cel de moarte al apostaziei pusese stapanire pe noi, dupa un secol si jumatate de soboare de ierahi tradatori si masoni care au tot aprobat ecumenismul, dupa ce comunismul a distrus si ultimele palpairi ale fibrei sanatoase a poporului drept-slavitor.

„Feriţi-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.”(Matei 7:15)

Scrisoarea Sf. Ignatie către o cucoană care nu accepta că sunt „mulţi chemaţi, puţini aleşi” şi că aleşii sunt tocmai adevăraţii ortodocşi

Surshttps://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2019/01/25/erezia-ecumenismului-nu-a-inceput-de-la-pseudo-sinodul-din-creta-lucrurile-erau-extrem-de-grave-si-inainte/a

Sfantul Vlasie, episcopul din Sevasta

Sfantul Vlasie este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 11 februarie. Sfantul s-a nascut intr-o familie instarita din Armenia, Asia Mica. Fiind mai intai medic, la vremea potrivita, Dumnezeu l-a randuit pe acesta episcop in cetatea Sevasta, din Armenia (actuala Sivas, din Turcia).
In vremea persecutiilor pornite de imparatul Diocletian impotriva crestinilor, Sfantul Ierarh Vlasie s-a retras intr-o pestera pustie din Muntele Argheos. Acest munte era inconjurat de paduri, in care traiau multe animale. Acestea veneau adesea la pestera Sfantului Vlasie, precum vedem si in iconografie, pentru binecuvantare si vindecare.

In viata sfantului citim ca, odata, pe cand slugile imparatului vanau pe Muntele Argheos, ele vazura o multime de animale adunate la un loc; mult se minunara ei ca leii nu-i atingeau pe cerbi, iar ursii pe caprioare. Sfantul Vlasie a aflat despre venirea vanatorilor, drept pentru care a binecuvantat animalele si le-a spus: „Fugiti mai repede, sa nu va omoare vanatorii!” Cand s-au apropiat, vanatorii n-au mau vazut nici urma de fiara, in fata lor aparand doar un batran carunt. „Esti un vrajitor! Cum ai fermecat aceste animale, ca sa te asculte?”, au spus ei. Sfantul insa le-a spus: „Nu sunt vrajitor. Eu sunt crestin din tinerete. Dusmanii credintei m-au alungat din oras. Mai bine traiesc cu fiarele salbatice, decat cu oamenii cei rai, dusmanii lui Hristos.”
Multi ani a sihastrit Sfantul Vlasie si, in toti anii acestia, s-a rugat pentru oameni si pentru prigonitorii sai, de asemenea. In tot rastimpul acesta, animalele salbatice veneau la el, dupa bunatatea sa, dupa mangaiere si dragoste. In vremea pustniciei sale, sfantul a privegheat si s-a rugat neincetat, tamaduind indata pe toti cei care il cautat, precum si animalele bolnave din padure.
Prigonitorii sai, care nu incetasera sa il caute, l-au aflat in cele din urma, ramanand uluiti la vederea unui al doilea Rai, unde leii, tigrii, ursii si lupii traiau in buna pace in preajma sfantului. Vlasie si-a intampinat cu bucurie vrasmasii, stiind de mai inainte despre venirea lor. Fiind prins de soldatii romani, in timpul domniei imparatului Licinius, sfantul a fost aruncat in temnita si chinuit aspru.
La judecata sa, Sfantul Vlasie si-a declarat cu tarie credinta in Iisus Hristos si si-a aratat dispretul pentru idolii romani. Nevrand sa se lepede de Hristos, sfantul a fost aruncat intr-un lac adanc, insa acesta nu s-a scufundat, ci a calcat pe apa. Vrand sa alerge la el, crezand in puterea zeilor lor, un numar de 68 de romani pagani s-au incecat in apa, neputand iesi sau inota. Un inger i-a spus sfantului sa iasa din apa, pentru a primi cununa muceniciei. Iesind, soldatii i-au sfasiat trupul, rupandu-l in bucati, iar mai apoi i-au taiat capul cu sabie.
Sfantul Vlasie a trecut la cele vesnice in ziua de 11 februarie 316. In timpul patimirii Sfantului Vlasie, sapte femei care ii urmau s-au alaturat marturisirii sale. Printr-un viclesug, aratandu-se dornice de a sluji idolilor, cele sapte femei au reusit sa surpe statuile acestora si sa le arunce in apa. Dupa ce au fost torturate, fericitelor femei le-au fost taiate capetele.

Sfantul Vlasie

In anul 855, cinstitele sale Moaste au fost aduse in Imperiul Roman de Apus si asezate in Manastirea Sfantul Vlasie, din Baden-Wurttemberg, Germania, iar o parte din ele au fost duse in localitatea Ragusa, dupa anul 972. Mai inainte de a fi aduse in orasul Ragusa (Dubrovnik), cinstitele Moaste au fost purtate prin toate asezarile unde traiau vlahi, din Asia Mica si pana in teritoriile de azi ale Greciei, Bulgariei, Albaniei si Macedoniei, ele oprindu-se pentru cativa ani la Cetinje, in Muntenegru. Capul sfantului este pastrat in Manastirea Constamonitu, din Sfantul Munte Athos.
Sfantul Vlasie este ocrotitorul orasului Dubrovnik, aflat pe malul Marii Adriatice, in Croatia. In vechime, localitatea Dubrovnik se numea Ragusa, iar locuitorii Venetiei doreau mult sa o cucereasca. Pe la sfarsitul secolului al X-lea, parintele Stoiko, slujitor in catedrala orasului, se plimba pe malul marii, rugandu-se. Deodata, un batran cu port luminos i-a aparut inainte, zicandu-i: „Pregatiti-va de razboi, caci venetienii va vor ataca in curand. Barcile lor, incarcate cu soldati, sunt ancorate aproape, in Gruz si langa Lokrum. Spune-le raguzenilor ca i-a avertizat Vlasie, episcopul martir al Sevastiei.” Avand vreme sa se pregateasca, localnicii i-au infrant pe atacatorii venetieni, in anul 972. Drept multumire, Sfantul Vlasie a fost numit ocrotitor al orasului Ragusa, fiind trecut pe sigiliul republicii si pe monezile emise in acea perioada.
Teodor Danalache
Sfantul Vlasie

Sursa

E moartea un sfârșit sau un început?

Moartea înseamnă și trecere, de aceea și cele muritoare se mai numesc și trecătoare, pe care noi trebuie să le supunem celor nemuritoare.

E moartea un sfârșit sau un început?
Moartea înseamnă și trecere, de aceea și cele muritoare se mai numesc și trecătoare, pe care noi trebuie să le supunem celor nemuritoare.
Spune Patericul că doi creștini care lucrau la pădure, tocmai doborau un copac. Zice unul: „Uite așa e viața omului, trăim, ne zbatem, la urmă vine moartea și ne doboară ca pe copacul acesta și nu ne alegem cu nimic”. Celălalt a replicat: „Ba nu-i așa frate. Abia după ce am doborât copacul, vom vedea dacă e bun pentru o construcție, dacă e potrivit pentru mobilă într-o casă sau dacă e bun pentru instrumente muzicale sau e bun doar pentru a fi ars în foc. Așa și cu omul, Dumnezeu îl cântărește la timpul potrivit și îl hărăzește pentru lucruri nobile sau îl aruncă în focul veșnic. Pentru viața veșnică omul se pregătește în timpul vieții sale muritoare. Cine nu trece prin moarte nu poate câștiga viața fără de moarte”.
(Adrian alui Gheorghe, Părintele Iustin Pârvu, o misiune creștină și românească, Editura Doxologia, Iași, 2013, p.154)

În căutarea „păcii de Sus”

Să fii în pace cu Dumnezeu şi cu aproapele îi par a fi Stareţului un prealabil indispensabil oricărei lucrări duhovniceşti (îndeosebi rugăciunii şi împărtăşirii cu Sfintele Taine). Dacă lucrurile nu stau astfel, se impune un demers de pocăinţă şi de reîmpăcare.
Trebuie, ne învaţă Stareţul Serghie, să veghem la a fi mereu în alertă, într-o stare de mişcare – ceea ce Sfântul Pavel numeşte râvnă. Trebuie să excludem orice pasivitate, să nu ne lăsăm în voia curentului, ci să ne luăm viaţa în mâini. Să nu ne lăsăm conduşi de senzaţiile noastre, de imaginaţia noastră, de impresiile noastre, ci să fim în toate şi permanent stăpâni pe noi înşine.
Acesta este adevărul pe care Sfinţii Părinţi îl numesc cumpătare, în sensul lui cel mai general. Am primit pentru aceasta puterea harică din Sfintele Taine. Să fii în pace cu Dumnezeu şi cu aproapele îi par a fi Stareţului un prealabil indispensabil oricărei lucrări duhovniceşti (îndeosebi rugăciunii şi împărtăşirii cu Sfintele Taine). Dacă lucrurile nu stau astfel, se impune un demers de pocăinţă şi de reîmpăcare.
Mânia şi toate formele de agresivitate nu sunt admisibile decât într-un caz, anume în războiul cu ispitele, cu păcatele, cu patimile şi cu vrăjmaşii nevăzuţi, demonii. Şi atunci sunt nu doar legitime, ci necesare: „Este neapărată trebuinţă să avem faţă de demoni împotrivire şi chiar furie”. Această furie nu este o furie obişnuită, pătimaşă, ci o furie duhovnicească, o mânie sfântă, care este cu totul compatibilă cu pacea lăuntrică.
Adevărata pace nu este liniştea lăuntrică, lipsa tulburării mentale, ci o stare duhovnicească ce rezultă dintr-un dar dumnezeiesc.
Căci nu pacea lumii (care este instabilă şi puţin sigură), ci pacea de Sus o cerem în rugăciunile liturgice. Această pace trebuie să o iubim şi să o căutăm cu orice preţ, căci ea este o mare comoară duhovnicească.
(Extrase din cartea lui Jean-Claude Larchet, „Stareţul Serghie”)

Traducere și adaptare: Tamara Hotnog

Sursa: Parlons D’Orthodoxie

O minciună fără rușine a inimii, îndoiala este hulă împotriva lui Dumnezeu

Dacă vrei să ceri, rugându-te lui Dumnezeu, ceva bun și de folos, se cuvine să te pregătești înainte de a te ruga, ținând puternică și neclintită credința, și să iei din vreme măsuri împotriva îndoielii și necredinței. Căci rău îți va fi dacă în timpul rugăciunii inima va slăbi în credință, nerămânând statornică în ea. Atunci nici să nu-ți treacă prin minte că vei primi de la Dumnezeu ce-ai cerut, îndoindu-te că ți se va da, fiindcă L-ai jignit pe Dumnezeu; iar Dumnezeu îl lipsește de dar pe cel ce îi aduce jignire.

„Toate câte veți cere– zice Domnul – rugându-vă cu credință veți primi”(Matei 21, 22). Și se mai spune încă: „Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi” (Matei 21, 21), veți putea mișca și munții din loc. Înseamnă că cine se îndoiește și nu are credință nu va putea face aceasta. „Să ceară (tot omul) cu credință, fără să aibă nicio îndoială – spune apostolul Iacov. Să nu gândească omul acela [care se îndoiește] că va lua ceva de la Dumnezeu. Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1, 6-8). Inima care se îndoiește că Dumnezeu i-ar putea da ceea ce cere își primeste pedeapsa, se simte chinuită și apăsată de îndoială. Să nu-L mânii pe atotputernicul Dumnezeu nici cu o umbră de îndoială, mai cu seamă atunci când știi că ai simțit, nu o dată, asupră-ți Atotputernicia Lui.

Îndoiala este hulă împotriva lui Dumnezeu, o minciună fără rușine a inimii, expresie ea însăși a duhului minciunii care s-a oploșit în inimă, luând locul Duhului adevărului. Teme-te și ferește-te de ea ca de un șarpe veninos – sau mai bine zis, n-o lua în seamă, nu-i da nici cea mai mică atenție.

Ține minte că, atunci când I te rogi, Dumnezeu așteaptă de la tine un răspuns afirmativ la întrebarea pe care ți-o pune înlăuntrul tău: „Crezi că pot să fac Eu aceasta?” Iar tu trebuie să răspunzi din adâncul inimii: „Da, Doamne!”(Matei 9, 28). Și fi-va atunci după credința ta!

Te mai pot ajuta să-ți înfrângi îndoiala sau necredința și următoarele raționamente: Îi cer lui Dumnezeu ceva ce există, nu ceea ce ar putea ține doar de domeniul imaginarului, al fantasticului; ceva ce există și a primit viață de la Dumnezeu, „căci fără El nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3). Aceasta înseamnă că nimic nu există fără El, și totul, fie că a luat ființă de la El, fie că ființează cu îngăduința Lui sau se face prin făpturile cărora El le-a dat însușiri și putere de a face, și că în tot ce există, El, Domnul, este Stăpân Atotputernic.

Și nu numai atât. El „cheamă la ființă cele ce încă nu sunt”(Romani 4, 17). Înseamnă că dacă aș cere și ceea ce nu este încă, El mi l-ar putea da, făcându-l. Pot să cer ceea ce este cu putință, știind că pentru Dumnezeu este cu putință ceea ce oamenilor le este cu neputință. Înseamnă că nici în această privință nu mi se pun opreliști. Fiindcă Dumnezeu ar putea face pentru mine chiar și ceea ce, după mintea mea, ar fi cu neputință.

Nenorocirea vine însă de-acolo de unde în credința noastră se amestecă o judecată mioapă, care, asemenea unui păianjen, prinde adevărul în plasa raționamentelor, concluziilor și analogiilor sale. Credința îmbrățișează și percepe dintr-odată, în timp ce raționamentul ajunge la adevăr pe căi ocolitoare. Credința este un mod de comunicare între un suflet și altul; raționamentul este o comunicare la nivelul intelectului, sau pur și simplu la un nivel material.

Sfântul Ioan din Kronstadt, ”Viața mea în Hristos”, Editura Sophia, București, 2005

Care sunt piedicile în calea mântuirii omului?

L-a întrebat Sfântul Antonie pe Dumnezeu: Cine poate să se mântuiască?

La care Domnul a răspuns: Smerenia este singura care poate să treacă toate cursele vrăjmașului.

Care sunt piedicile în calea mântuirii omului? Cum pot fi acestea depăşite?
Nu este altă piedică decât numai voia omului cea stricată. Iar dacă cuiva i se pare că are voie bună şi nu sporeşte, înseamnă că voia aceasta a lui este pătimaşă. Căci se poate să dorim faptele cele bune cu patimă, cu mândrie. Văzând ce multe sunt uneltirile vrăjmașului, l-a întrebat Sfântul Antonie pe Dumnezeu: Cine poate să se mântuiască? La care Domnul a răspuns: Smerenia este singura care poate să treacă toate cursele vrăjmașului.
(Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin Pârvu: o misiune creștină și românească, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 172)

Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” de la Sfântul Munte Athos şi-a închis porțile faţă de reprezentanţii Bisericii Ucrainene

Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” de la Sfântul Munte Athos şi-a închis porțile faţă de reprezentanţii Bisericii Ucrainene
Sâmbătă, 9 februarie 2019
Un pelerinaj în Sfântul Munte, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic şi a Sfintei Chinotite, efectuează în aceste zile Mitropolitul Pavel de Odessa al noii Biserici Ucrainene. 
Astăzi, sâmbătă, 9 februarie, Mitropolitul Pavel a vrut să viziteze Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” (Rosiko), ca să se închine în biserică şi să sărute sfintele moaşte.
Potrivit informaţiilor, îndată ce Mitropolitul a ajuns la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, a fost informat de către obşte că nu are binecuvântare să se închine.
În continuare, Egumenul Mănăstirii, Gheronda Evloghie, a dat poruncă să se închidă porţile Mănăstirii pentru reprezentanţii noii Biserici a Ucrainei.
De asemenea, Egumenul Evloghie a explicat Înaltpreasfinţitului şi membrilor suitei sale că Mănăstirea nu îi recunoaşte, dar nici nu are de gând să-i recunoască în viitor.
Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr

Sursa