Icoana Maicii Domnului „Ostrobramsk Vilnius” – 26 decembrie (15 februarie)

Icoana Maicii Domnului „Ostrobramsk Vilnius” este prăznuită pe 26 decembrie și 15 februarie.

În anul 1363, Marele Duce Algirdas Gediminovici (fiul lui Gediminas) din Lituania a ocupat orașul Chersonesus (Korsun). Printre obiectele luate ca pradă de război era și icoana Maicii Domnului, pe care Cneazul a oferit-o soției sale Iuliana, care a așezat-o în Mănăstirea „Sfânta Treime” (nou construită).
În secolul al XV-lea, în jurul orașului Vilna (Vilnius) a fost construit un zid de piatră, iar deasupra porții principale de intrare (Poarta Ostrý) a fost ridicată o capelă unde au așezat icoana Maicii Domnului din Korsun.
Cu timpul, numele de Icoana Maicii Domnului din Korsun a fost uitat, iar sfânta icoană a început să fie numită Icoana Maicii Domnului „Ostrobramskaya” (de la numele Ostrý și Brama care înseamnă poartă în limba poloneză).
În secolul al XVII-lea, icoana a fost preluată de uniați, iar după aceea de către călugării din Ordinul Carmelit. În 1773, Papa Clement al XVI-lea a desemnat-o drept protectoare a pontificatului său. După aceea, tipul acestei icoane a fost încorporat în iconografia Maicii Domnului din Biserica Romano-Catolică.
Icoana are dimensiunile de 200×162 cm și este pictată pe opt scânduri de stejar. Nu este exclusă nici varianta ca icoana să fi stat cândva pe catapeteasmă, ca parte a compoziţiei Bunei Vestiri. Ea o reprezintă pe Maica Domnului singură, cu mâinile încrucişate pe piept. Este încoronată şi are un cerc de stele în jurul capului. Un alt aspect neobişnuit este voalul foarte mare al Fecioarei, care îi acoperă îmbrăcămintea. Forma de semilună, din partea de jos a icoanei, este unică şi reprezintă un dar din partea unui credincios care a primit ajutor în urma rugăciunilor săvârșite înaintea sfintei icoane. Coroana dublă este un alt semn distinctiv al icoanei din Vilnius.

Icoana originală nu a avut podoabe de aur şi argint. Abia din 1670 s-a început decorarea ei, ca semn al cinstirii sale. Ferecătura este decorată cu cel puţin zece tipuri diferite de flori. Ele simbolizează puritatea Maicii Domnului şi pururea fecioria ei („grădina închisă” din Cântarea Cântărilor). În afară de ferecătură, icoana este împodobită cu bijuterii primite de la credincioşi, în semn de recunoştinţă pentru minunile săvârșite.

Comentarii patristice – Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (Ev. Mt. 2, 13-23)

(Mt. 2, 13) După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.

De ce pruncul Hristos a fost trimis în Egipt? Textul face referire clară la acest lucru: trebuia să se împlinească ceea ce Dumnezeu a zis prin profet: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1). De aici înainte, putem vedea că nădejdea mântuirii este descoperită lumii întregi. Babilonul şi Egiptul reprezintă lumea întreagă. Chiar dacă ele au fost înghiţite de nelegiuire, Dumnezeu a făcut cunoscut faptul că dorea să le corecteze şi să le schimbe. Dumnezeu a dorit ca întreaga lume să aştepte însutitele Sale daruri. Aşadar, a chemat din Babilon pe cei înţelepţi şi a trimis Sfânta Familie în Egipt. Am fost avertizaţi de la început să fim atenţi la ispite şi comploturi și le observăm încă de când am venit în scutece. Deci vezi încă de la naşterea Domnului Iisus un tiran furios care se împotriveşte, o familie care fuge şi o plecare dincolo de hotar. Deoarece nu a fost vorba despre vreo fărădelege pentru care familia Sa a fost exilată.

Şi tu, dacă ai probleme şi suferi numeroase încercări, nu trebuie să te tulburi. Să nu te aştepţi să fii răsplătit sau încoronat imediat pentru necazurile tale. Ci mai vârtos să ţii în minte exemplul suferinţei îndelungate a Maicii Pruncului, suportându-le pe toate cu nobleţe, ştiind că asemenea viaţă în pribegie este potrivită cu orânduirea lucrurilor duhovniceşti. Tu împărtăşeşti aceeaşi muncă nevoitoare pe care Fecioara Maria însăşi a gustat-o. Acelaşi lucru l-au făcut şi magii. Şi Fecioara Maria, şi magii doreau să se retragă în taină în rolul smerit al pribeagului. (Credincioşii sunt învăţaţi să ţină minte, în mijlocul ispitelor şi smintelilor, fuga Sfintei Familii în Egipt şi întoarcerea magilor pe alt drum – n.tr.)

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 8, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 13) După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.

Fuga Sa nu a fost determinată de frică, ci de către ceea ce a venit prin taina profeţiei. Evanghelia a răsădit sămânţa, când a spus: Ia Pruncul şi pe mama Sa şi fugi în Egipt. Şi mai departe, ca să se împlinească cele scrise: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Osea 11, 1).

Hristos a fugit pentru a întări adevărul Legii, credinţa în profeţie şi în mărturia psalmistului. Domnul Însuşi spune: Trebuia să se împlinească de către Mine toate cele scrise în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi (Luca 24, 44). Hristos a fugit pentru noi, nu pentru El Însuşi. Hristos a fugit pentru ca, la timpul cuvenit, să slujească ca un iconom al Sfintei Liturghii. Hristos a fugit ca, prin dăruirea iertării Sale, să distrugă sursa abuzurilor venite şi să arate credinţa celor care vor să creadă. Şi, în final, Hristos a fugit pentru a ne dărui nouă credinţă statornică, chiar şi atunci când suntem nevoiţi să fugim, ştiind că în faţa persecuţiilor este mai bine să fugim, decât să ne lepădam de credinţă. Căci Petru pentru că nu a dorit să fugă de aceea s-a lepădat de Hristos iar Ioan, ca nu cumva să se lepede de Hristos, a fugit.

(Petru Hrisologul, Predici 150, 11, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 13) După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.

Irod a fost cel care căuta Pruncul sau oare diavolul a lucrat prin Irod? Când Irod însuşi s-a întâlnit cu magii, şi-a imaginat că aceştia au fugit de sub guvernatorii lor. Deoarece Hristos, deşi limitat de cerinţele vârstei Sale, hrănit la pieptul mamei Sale, stând liniştit, tăinuindu-Și cuvintele, incapabil să meargă, totuşi, a schimbat pe magi (care erau purtători ai stindardului diavolului) în cele mai evlavioase slugi. Diavolul a realizat imediat ce lucrare va înfăptui Hristos la vârsta deplină. Aşadar, a întors pe evrei împotriva Lui, viclean fiind, a îndemnat pe Irod să se ridice împotriva Pruncului Hristos. Acesta a sperat să-L priveze de viitoarea putere a Sa, a Crucii, stindardul marii biruinţe pentru lume. Diavolul a înţeles că Hristos în curând va restaura viaţa lumii întregi cu învăţătura şi cu puterea Sa. Chiar şi atunci când scâncea ca prunc, Iisus a luat în stăpânire această lume, de la cap la coadă. Aşa cum spunea şi profetul: căci, înainte ca băiatul să zică tată şi mamă, va lua toată bogăţia Damascului şi prada Samariei (Isaia 8, 4). Evreii înşişi dovedesc aceasta când spun: Iată cum toată lumea merge după El (Ioan 12, 19).

(Petru Hrisologul, Predici 150, 9, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 13) După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.

Mergi în pământul Egiptului.Căci Domnul, ca un doctor, a fugit în Egipt pentru a-l cerceta, deoarece lâncezea în greşeli, nu pentru că ar fi vrut să rămână acolo. La prima vedere, se presupune că El a fugit în Egipt de furia lui Irod. Înţelesul tălmăcit este că a fugit în vederea alungării demonilor din Egiptul întunecat de greşeli, aşa cum Isaia mărturiseşte când spune: Iată Domnul ajunge în Egipt, aşezat pe nor uşor, iar idolii Egiptului vor cădea (Isaia 19, 1).

Nu vezi că mai apoi că nu dorea să evite moartea, ci ajunge în Egipt pentru a distruge idolii ucigași? Acesta este singurul moment când Domnul a călătorit în Egipt. Trebuie menţionat, de altfel, de ce a fugit în Egipt în timpul nopţii şi s-a întors în timpul zilei. Aceasta pentru că, atunci când a fugit, a fugit de persecuția lui Irod iar de întors a făcut-o după ce Irod a murit. Noaptea simbolizează întinderea furiei persecuţiei, pe când ziua reprezintă o liniştire a acesteia.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 14) Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt.

Sfintei Fecioare Maria, care nu a trecut niciodată dincolo de pragul casei sale, i-a fost poruncit să sufere această încercare pentru binele binecuvântatei naşteri şi pentru neîncetatul ei urcuş duhovnicesc. Nu este copleşitor? Pe când Palestina complotează şi încearcă să ducă la capăt o conspiraţie împotriva lui Iisus, Egiptul este cel care Îl primeşte şi Îl protejează pe Cel pentru care sunt planificate comploturile! Aceasta este amintită de Patriarhul Iacob, care de asemenea a căutat ajutor în Egipt (Facerea 45, 25 – 46, 7), anticipând venirea Domnului nostru în acest pământ.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 8, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 14) Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt.

Hristos a făgăduit că se va întrupa, că va trece prin viaţă, că va propovădui slava împărăţiei cerurilor, că va propovădui credinţa şi că, prin puterea cuvântului Său, va alunga pe demoni. A făgăduit că va da orbilor vedere, umblare şchiopilor, vorbire muţilor, auzire surziloriar, morţilor iertarea de păcate şi învierea morţilor. Toate aceste lucruri le-a făgăduit prin Lege şi profeţi. Aşadar, trebuia ca Hristos, când avea să devină bărbatadult, să nu fugă de moartea pe care a evitat-o ca Prunc.

(Petru Hrisologul, Predici 150, 10, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 2, 15) Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.

Există şi altceva valoros de remarcat, un prim fapt cu privire la magi şi altul referitor la Prunc. Întrebarea este: de ce magii nu au rămas cu Pruncul? Şi de ce Pruncul nu a rămas în Betleem? Toţi au fost obligaţi să fugă imediat după ce au fost primiţi cu bucurie: magii în Persia şi Sfânta Familie în Egipt. De ce? Aceasta merită o analiză mai profundă. Minunatul plan de mântuire al lui Dumnezeu nu prezenta încredere dacă nu se întrupa Fiul lui Dumnezeu. Dacă Iisus cădea în mâinile lui Irod, viaţa Sa putea fi îndepărtată prin ucidere. Multe circumstanţecircumstanțe au fost hotărâte providenţial în istoria umanităţii. Chiar dacă trupul Pruncului Hristos era în pericol, unii au îndrăznit să gândească că Acesta nu şi-a asumat trupul nostru uman şi că venirea Lui a fost ca a unei fantome. Aceste idei lipsite de credinţă îi distrug în cele din urmă pe cei care nu mărturisesc că Dumnezeu a venit la noi în trup, acesta devenind trupul dumnezeirii Sale.

Conform celor înţelepţi, magii au fost trimişi repede în patria lor, însărcinaţi să transmită învăţătura în pământul perşilor, zădărnicind nebunia regelui. Acestuia din urmă i s-a permis ocazia să înţeleagă faptul că punea la cale lucruri imposibile, împotriva profeţiei şi că, în cele din urmă, trebuia să îşi înăbuşe furia şi să renunţe la complotul să nebun. Este în puterea Domnului nu doar să-şi supună duşmanii, ci să o facă cu atât de multă uşurinţă, inducând în eroare pe cei vicleni într-un mod specific doar atotputerniciei lui Dumnezeu. În acelaşi mod, şi egiptenii au fost duşi în eroare odinioară (în vremea lui Moise – n.tr.; cf. I Samuel 6, 6 LXX), averea lor a fost cedată în secret şi din iconomia şi cu puterea lui Dumnezeu s-a săvârşit minunea cu ei.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 8, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 15) Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.

Lui Iosif, prin urmare, i s-a poruncit să îngăduie acest copil despre care Isaia a spus: Căci Prunc s-a născut nouă; un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire este pe umerii Lui (Isaia 9, 6).

El spunea un Fiu s-a dat nouă pentru că Hristos Domnul s-a născut prunc şi a fost numit Fiu al lui Iosif şi al Mariei. Referitor la fuga lor în Egipt, Isaia a profeţit acestea când a spus: Iată, Domnul vine pe nor uşor şi ajunge în Egipt (Isaia 19, 1). Prin aceste cuvinte, făgăduinţa întrupării Domnului a fost limpede descoperită şi dată pe faţă. De vreme ce Domnul Însuşi este invocat ca Răsăritul cel de Sus, Soarele Dreptăţii, (Maleahi 3, 20; Luca 1, 78) este subînțeles că vine pe nor uşor. Prin aceasta, Isaia se referă la faptul că El vine într-un trup preschimbat, trup fără de păcat şi prin care şi-a acoperit lumina slavei Sale în învelişul norului trupului Său.

Osea, de asemenea, marchează acest moment când spune: Regele lui Israel va pieri. Când Israel era tânăr, Eu îl iubeam. Şi din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 10, 15-11, 1).

După ce, în perioada Egiptului Antic, păcatul s-a înmulţit, după multe încercări îngăduite de Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, înduioşat de credinţa poporului faţă de El, a trimis pe Fiul Său în Egipt. A făcut acest lucru pentru că Egiptul, care a plătit pedeapsa răutății, în vremea lui Moise, poate acum să-L primească pe Hristos, nădejdea mântuirii noastre. Cât de mare a fost mila lui Dumnezeu arătată prin venirea Fiului Său!

Egiptul vechi, care sub Faraon, a stat împotriva lui Dumnezeu cu încăpăţânare, devine acum martorul şi casa lui Hristos. Milostivirea lui Dumnezeu faţă de Egipt a fost arătată asupra magilor care au dorit să-l cunoască pe Hristos Domnul. Pentru că, deşi magii au îndrăznit să se împotrivească bunătății divine, în vremea lui Moise, acum, văzând doar o singură stea pe cer, au crezut în Fiul lui Dumnezeu. Magicienii mândri erau daţi spre pedepsire pentru lipsa lor de credinţă. Ceilalți au fost duşi spre slavă prin credinţă, din moment ce au crezut că Dumnezeu s-a întrupat, Dumnezeu pe care magii de origine egipteană nu doreau să-L recunoască în măreţia Sa divină.

(Cromațius, Tratat la Matei 6, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 16) Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.

Din dorinţa de a-L distruge pe Mântuitorul lumii, Irod a trimis cuvânt la Betleem şi a poruncit ca toţi copiii de doi ani şi mai în jos să fie ucişi, reprezentând vârsta pe care a auzit-o de la magi. A bănuit că prin porunca sa îl va ucide pe Domnul însuşi, izvorul vieţii. Sfântul Duh cunoştea această răutate a lui Irod. Solomon, vorbind poporului credincios, spune: Care va da pe fratele meu, cel care suge la sânul mamei sale? (Cântarea Cântărilor 8, 1) Mai mult, prin: „Care va da?” subliniază că Irod nu avea nici o putere asupra Lui, El fiind Domnul şi împăratul puterilor. Aşadar, Domnul a vorbit în chip adevărat când a mărturisit despre El prin acelaşi Solomon, care zice: „Atunci mă vor căuta, dar nu mă vor afla. Pentru că au urât înţelepciunea şi n-au luat aminte la Cuvântul lui Dumnezeu şi L-au dispreţuit” (Pildele lui Solomon 1, 28-30).

Regele David, luminat de Duhul Sfânt, spunea: Tu eşti singurul care m-ai născut, eşti nădejdea mea, din pântecele maicii mele…Tu eşti acoperitorul meu (Psalmul 70, 6).

Moise spune, de asemenea, că Hristos Domnul, prunc fiind, nu putea fi ucis. A mărturisit aceasta cu cuvintele sale: Să nu fierbi iedul în laptele mamei Sale (Ieşirea 23, 19). Prin această afirmaţie, Moise relevă perspectiva că Hristos Domnul nostru este adevăratul Miel al Domnului, care va să sufere la vremea rânduită.

(Cromațius, Tratat la Matei 6, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 16) Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.

De ce Hristos a făcut aceasta? El este judecătorul gândurilor şi cercetătorul cugetului nostru. De ce i-a părăsit pe cei căutaţi din cauza Lui, fapt ştiut de El că vor fi ucişi, pentru El? El s-a născut rege, împăratul tuturor – cum, dar, a neglijat pe cei care purtau stindardul nevinovăției Sale? De ce a desconsiderat o armată de copii de aceeaşi vârstă cu El? De ce, aşadar, i-a abandonat pe acei care, din acelaşi leagăn cu el, au fost tăiaţi precum o pradă? S-a întâmplat aceasta pentru ca El, care va deveni singurul împărat să se întoarcă împotriva forţelor tuturor duşmanilor? Fraţilor, Hristos nu a dispreţuit pe cei din acelaşi leagăn cu El, însă le-a grăbit viaţa şi le-a garantat că vor merge pe calea slavei înainte de a-şi trăi viaţa. El le-a dat posibilitatea să guste slava fără a se osteni. Le-a dăruit cununa înainte ca trupurile lor să crească. A fost dorinţa lui Hristos să evite păcatele în cinstea virtuţii, să se bucure de Rai înaintea petrecerii vieţii pe pământ şi să fie părtaşi la viaţa cerească imediat. Aşadar, Hristos a fost cel care a trimis ostaşii înainte. Nu i-a abandonat. El i-a adunat în rândurile Sale. Nu i-a lăsat în urmă.

(Petru Hrisologul, Predici 152, 7, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(Mt. 2, 16) Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.

În Betleem, prin urmare, toţi copiii au fost ucişi. Copiii nevinovaţi care au murit atunci pentru binele lui Hristos au devenit primii martiri. David se referă la ei când spune: Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă, pentru vrăjmaşii tăi, ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător (Psalmul 8, 2). … Căci în această persecuţie, chiar şi pruncii mici şi cei care alăptau au fost ucişi pentru Hristos şi au ajuns la lauda desăvârşită a martiriului. Nelegiuitul Irod, între timp, a fost omorât, omul care a pus mâna pe regat ca să se apere de Împăratul cerului. Aşadar, acei copii binecuvântaţi au meritul deplin faţă de alţii. Au fost primii care au fost vrednici să moară în numele lui Hristos.

(Cromațius, Tratat la Matei 6, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 16) Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.

Irod a dat poruncă ca nu doar copii din Betleem, ci şi cei din împrejurimile oraşului să fie ucişi, gândind că printre mulţimea acelora ucişi se va găsi şi cel căutat. Acesta a poruncit să fie ucişi cei de doi ani şi mai în jos. El a calculat cât timp a trecut de la întruparea Domnului, luând în considerare timpul petrecut de magii în călătoria lor şi cel pe care l-a petrecut pe tron. Însă Hristos a fost luat din Betleem odată ce noaptea sosise. Nu poate fi posibil ca naşterea Domnului să fie cauza uciderii pruncilor. Însă, divulgarea uciderii pruncilor de către Irod a marcat începutul unui lung lanţ de nelegiuiri. Chiar şi cei care L-au răstignit pe Hristos nu erau atât de înrăiţi în momentul arestării lui Hristos. Mai curând, au devenit astfel în momentul când s-au angajat să-L ucidă pe Hristos. Şi totuşi, pentru binele lui Hristos, pruncii vor primi răsplată prin martiriul lor.

(Teodor de Mopsuestia, Fragment 9, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 17-18) Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”.

Glas s-a auzit în Rama(Ieremia 31, 15; 40, 1). Rama a fost oraşul lui Saul. Saul era din seminţia lui Veniamin, fiul Rahelei, al cărei mormânt se află în Betleem, unde aceste fapte nelegiuite s-au săvârşit. Prin urmare, pruncii au fost ucişi în Betleem, unde dăinuieşte mormântul Rahelei. De aceea, Rahela este înfăţişată ca plângând pe copii (Facerea 35, 16-20). Înțelesul „plânsului” se descoperă a fi lacrimile pruncilor; apoi, înțelesul „plânsului” se arată a fi jalea mamelor. Copiii plângeau pentru că au fost separaţi de propriile lor mame. Acestea se tânguiau pentru că au fost lipsite de copii, inima fiindu-le străpunsă pentru despărţirea de ei. Şi este posibil de observat o mai mare amărăciune a mamelor care au rămas decât a copiilor ucişi. Pentru că pruncii au suferit un singur moment de durere, fiind separaţi de mamele lor, nu pentru că au fost conduşi spre moarte. Aceştia nu au simţit teama de moarte. Mamele însă, au experimentat o suferință dublă: în primul rând, şi-au văzut proprii copii daţi la moarte, iar în cel de-al doilea rând, copiii au fost smulşi din braţele mamelor. Pentru copii, moartea a adus binecuvântare durerii lor, pentru mame însă, memoria pruncilor continuă să înnoiască tânguirea.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 19) După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt.

După moartea lui Irod, Iosif a fost înştiinţat de înger să se întoarcă în Iudeea cu pruncul şi mama Sa. Când s-a întors, a auzit că domneşte Arhelau, fiul lui Irod. S-a temut să meargă, dar îngerul Domnului l-a îndemnat să treacă în părțile Galileii şi au locuit în oraşul Nazaret… Iosif se aseamănă cu apostolii lui Hristos, cărora le-a încredinţat sarcina răspândirii veştii despre El. Asemănător a ceea ce s-a întâmplat cu Iosif, după moartea lui Irod, apostolii au trebuit să facă faţă aceluiași gen de oameni care au cauzat suferinţă Domnului Hristos. Apostolilor le-a fost poruncit să predice iudeilor, trimişi fiind pentru oile pierdute ale casei lui Israel. Însă, când au văzut că puterea rămânea în mâinile necredinţei moştenite (hereditariae infidelitatis– n.trad.), s-au temut şi s-au retras.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 2, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 20, 21-22) Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel.

Poţi observa de ce Iosif nu a fost ales soţul Mariei, ci însoţitorul acesteia? Când s-a dus şi s-a întors din Egipt, cine ar fi însoţit-o în aceste grele încercări, dacă nu era căsătorită? Pentru că într-adevăr, la prima vedere, Maria avea grijă de prunc şi Iosif o supraveghea. De fapt, însă, Pruncul avea grijă de mamă şi Iosif era supravegheat… Nici nu era binecuvântarea Fiului de a avea o aşa mamă, ci binecuvântată era ea, de a avea un aşa Fiu. Fecioara Maria îşi spunea: Iată, de cum mă vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48).

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 22) Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii.

Poţi să remarci alternarea între detaşare şi tensiune? Iosif a lăsat pământul străin şi s-a întors în pământul strămoşilor lui, văzând uciderea pruncilor în faptă. Părăsind casa din Betleem, el constată din nou urmele pericolului anterior. Aude că fiul tiranului Irod este viu şi domneşte ca rege. Cum era posibil ca Arhelau să fie rege al Iudeii când Ponţiu Pilat era la putere? Moartea lui Irod se produsese recent, iar regatul nu fusese încă împărţit. Dar, înainte ca Irod să moară, fiul său i-a luat locul la putere…dar dacă Iosif s-a temut să meargă în Iudeea, spun ei, din pricina lui Arhelau, trebuia să fie prevăzător în egală măsură în Galileea din cauza lui Irod Antipa. Dar să lăsăm necercetat de acum restul întrebării privitoare la schimbarea locului reşedinţei sale, pentru că fiecare impuls i-a dus departe de Betleem şi hotarele sale.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 9, 4, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 22) Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii.

După uciderea pruncilor, tânărul Arhelau era convins că nu va avea de ce să se teamă. Pruncii din Betleem şi Cel pe care îl căutau au fost eliminaţi prin ucidere. După ce a văzut modul cum a murit tatăl său, Arhelau a devenit mai conştient de ceea ce s-a petrecut şi mult mai sârguincios în lupta cu fărădelegea. De aceea, Iosif, datorită pericolului, a lăsat Iudeea pentru Nazaret, dar, în acelaşi timp, avea multă dragoste pentru casa sa. Şi, pentru a fi mai sigur, a primit poruncă de la înger despre aceasta.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 9, 4, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 23) Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.

Dacă acest verset putea fi găsit în Scriptură, el nu ar fi zis: „pentru că s-a spus de profeţi”, dar putea spune mai clar: „Pentru că s-a spus de un profet”. În cazul nostru, vorbind despre profeţi în general, ne-a arătat că nu a luat cuvintele din Scriptură, ci mai curând a făcut aluzii la sensul din Scriptură. „Nazarinean” are înţeles de „sfânt”. Fiecare carte din Scriptură atestă că Domnul era „sfânt”. Putem vedea în alt mod ceea ce s-a scris… în evreieşte, la Isaia: O mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei, un nazarinean din rădăcinile lui (Isaia 11, 1).

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 1, 2, 23, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 23) Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.

Domnul şi Mântuitorul nostru este numit „nazarinean” ca şi numele locului, oraşul Nazaret, ca şi ritualul Legii. Cei care sunt numiţi nazirei, conform Legii, făgăduiesc Domnului fecioria vieţii, menţinând jurământul prin pletele capului, pe care autoritatea Legii îi obligă să le ofere ca jertfă (Numeri 6). Prin urmare, pentru că Hristos este Stăpânul şi conducătorul fiecărui act de sfinţenie şi credinţă, Cel care a spus prin prooroc: Fiţi sfinţi, precum Eu sunt sfânt (Levitic 11, 44; 19, 2; 20, 7), nu era nedrept să fie numit „nazireu”. El a fost Cel care, urmând adevărul din Lege, a oferit ca ofrandă Tatălui, propriul Său Trup. David psalmistul vorbeşte despre această ofrandă când a spus despre Domnul, Cum s-a jurat Domnului şi a făgăduit Dumnezeului lui Iacob (Psalmul 131, 2). Domnul s-a arătat El Însuşi ca nazireu la timpul când s-a întrupat.

(Cromațius, Tratat la Matei 7, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 23) Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.

Rădăcina cuvântului „nazarinean” poate fi interpretată ca însemnând „sfânt” sau, conform unora, „floare”, aceasta fiind denumirea găsită în mai multe locuri. Căci Daniil Proorocul îl numeşte pe El „Sfânt” sau Sfântul sfinţilor. De asemenea, găsim în Isaia cuvintele: O mlădiţă din tulpina lui Iesei va ieşi şi un lăstar din rădăcinile lui va da (Isaia 11, 1). Chiar şi Domnul spune despre El în Cântarea Cântărilor: „Eu sunt floarea din câmpie, crinul din văi” (Cântarea Cântărilor 2, 1).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragment 16, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

*

(Mt. 2, 23) Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.

Când spune „prin profeţi” nu „printr-un profet”, el clarifică un termen nederivat de la vreo autoritate profetică precisă. El vorbeşte în urma tuturor înţelesurilor presupuse pe care le-a adunat de la profeţi. Căci Iisus a fost denumit „nazarinean” de toţi profeţii, pentru că este sfânt sau poate a citat alţi profeţi făcând aceste aserţiuni, pe care nu-i recunoaştem drept canonici. Şi, având în vedere că s-a profeţit acest lucru, Sfântul Apostol Filip subliniază clar aceasta, când îi spune lui Natanael: „Am aflat pe Acela despre care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, Fiul lui Iosif din Nazaret” (Ioan 1, 45). Aşadar, ştiind că a fost profeţit, răspunsul lui Natanael a fost o confirmare a acestui lucru: Din Nazaret poate fi ceva bun? (Ioan 1, 46).

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

Troparul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana (26 decembrie)

‘ 

Troparul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana (26 decembrie)

Glasul 1

Celui Ce a Răsărit din Fecioara, Mai Marelui Păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părinte al nostru Sfinte Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta strigăm: Slavă Celui Ce te-a preaslăvit pe tine; Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.

*

Condacul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana

Glasul 8

Ca pe cel împreună râvnitor sfinţilor şi ca pe un părinte mare, toată lavra ta, Tismana, te cinsteşte pe tine cu credinţă, Sfinţite Nicodim; pe care păzeşte-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită şi netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios şi pururea lăudat.

*

Condacul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana

Glasul 8

Apărătoare Doamnă…

Apărătorului nostru celui din multe nevoi şi primejdii, pentru izbăvirea şi tămăduirea a tot felul de boli cu lucrarea multor minuni, cu darul Sfântului Duh, laude cu mulţumiri aducem ţie, sfinte, noi fiii tăi. Ci, ca cel ce eşti mult milostiv şi grabnic ajutător celor ce vin la tine cu credinţă, eliberează-ne cu rugăciunile tale din toate nevoile şi de primejdia diavolească cea rea; ca să strigăm ţie: bucură-te, mare făcătorule de minuni, Preacuvioase Părintele nostru Nicodim, Sfinţite şi pururea mărite!

***

1

Viata

Sfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.
Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele.
Ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat în obştea sa până la o sută de călugări atoniţi, greci, sârbi, macedoneni, români şi bulgari, deprinzându-i pe toţi frica de Dumnezeu şi hrănindu-i cu învăţăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adânc teolog şi părinte duhovnicesc pentru mulţi. Pentru aceea nu puţini sihaştri, călugări de chinovii şi egumeni veneau la el pentru sfat şi cuvânt de folos.
Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia şi Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică. Deci, văzând patriarhul şi împăratul smerenia şi înţelepciunea cuviosului şi cucerindu-se de sfinţenia vieţii sale, îndată a ridicat anatema dată asupra Bisericii Sârbe, spre lauda lui Hristos şi bucuria creştinilor. Aşa înţelegea el să împlinească Evanghelia şi să ajute la mântuirea semenilor săi.
În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.
Iar în anul 1364 trece în Ţara Românească şi se aşează pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, zideşte chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfinţeşte în anul 1369. Mănăstirea Vodiţa a fost înzestrată apoi cu danii şi întărită prin hrisov domnesc ca „după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareţ nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină călugării care sunt acolo şi ei singuri să-şi pună stareţ”.
Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulţi sihaştri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălţat, de asemenea, la locul numit „Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, cu acelaşi hram, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti Radu I şi Dan I, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ formează o obşte renumită de zeci de călugări, ajută la menţinerea în continuare a vieţii isihaste pe valea Tismanei şi pune rânduiala călugărească de chinovie, după tradiţia Muntelui Athos. Apoi, adunând în jurul său câţiva călugări minuaţi, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, renumită în toată peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românească, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.
Sfântul Nicodim, luând de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe şi nenumărate minuni, cât a trăit în viaţă, izgonind diavolii din oameni şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa. Se zice că a intrat şi în foc şi a ieşit nevătămat, încât nici chiar de haine şi nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.
La bătrâneţe, Sfântul Nicodim încredinţează grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoinţă în peştera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea şi în neîncetată rugăciune. Numai Duminica şi la praznice cobora din peşteră în Mănăstirea Tismana şi săvârşea Sfânta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinţii, sfătuia şi mângâia pe toţi cu cuvinte de folos şi se urca din nou la peşteră.
Numele Sfântului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Ţării Româneşti, pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecaţi de Sfântul Nicodim se numără şi fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie.
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, întemeiază pe valea Jiului Mănăstirea Vişina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită şi Silvaşul de Sus, în ţinutul Hunedoarei, cu acelaşi hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrân. În această mănăstire s-a nevoit Cuviosul câţiva ani, unde a şi scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se păstrează până astăzi.
Ajungând la adânci bătrâneţi cu sfinţenie, Sfântul Nicodim de la Tismana s-a mutat din această viaţă vremelnică, la viaţa cerească şi nepieritoare, în ziua de douăzeci şi şase decembrie, anul mînturii 1406, fiind plâns de toţi ucenicii săi. Sfintele sale moaşte s-au îngropat cu multă plângere în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit, cum se vede până astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a proslăvit moaştele cu mireasmă dumnezeiască de bun miros şi cu dar izvorâtor de mir şi cu facere de minuni, au fost scoase şi puse în raclă, fiind aşezate cu cinste în biserica zidită de el, ca şi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, în Sfânta Mănăstire Bistriţa.
După trecere de mulţi ani, un domn al Ţării Româneşti, a voit să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfântului Nicodim şi să le ducă în oraşul Bucureşti. Dar, nefiind voia sfântului să se înstrăineze moaştele din locaşul său, a făcut minune, încât a părăsit domnul acela lucrul neplăcut sfântului. După aceea s-a arătat în vedenie unuia din călugări, poruncindu-i să spună egumenului ca să-i ascundă moaştele şi numai un deget să-i ia de la mâna pentru evlavia locuitorilor. În acest chip s-a arătat Sfântul Nicodim şi egumenului, poruncindu-i, asemenea, să-i facă precum îi spusese şi fratelui aceluia. Încredinţându-se egumenul, a luat un deget de la mâna sfântului şi mir de la moaştele sale şi au fost puse într-un vas de cositor, împreună cu o cruce mare de plumb, pe care o purta sfântul la grumaz; şi se află în sfânta Mănăstire Tismana până în ziua de astăzi, ca podoabe duhovniceşti cinstite şi de mare preţ. Însă din sfântul mir nu este îngăduit nimănui a lua măcar cât de puţin, fără numai vasul a-l săruta şi a se umple de bunămireasmă duhovnicească.
În acest chip fiind ascunderea moaştelor sfântului, multă vreme se ştia taina numai de către egumen şi de unul din fraţii mănăstirii. Mai pe urmă, din pricina multor răzmeriţe şi robii, au rămas moaştele sfântului tăinuite de tot şi neştiute de nimeni, până în ziua de astăzi. Poate că aşa a fost voia sfântului, cu toate că se găsesc cele mai susnumite sfinte odoare, spre mângâierea părinţilor mănăstirii şi a celorlalţi locuitori creştini, prin care şi acum se fac multe şi nenumărate minuni. Duhurile cele necurate din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfântului şi vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul lui. Şi ţara aceasta, cu rugăciunile şi cu ajutorul Sfântului Nicodim, de multe nevoi se păzeşte şi se izbăveşte. Apoi şi Sfânta Mănăstire Tismana, care are în sine comoară de mare preţ a sfintelor sale moaşte, de multe primejdii şi bântuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi este păzită şi apărată totdeauna cu grabnică şi călduroasă folosinţa sa. Pentru ale cărui rugăciuni, Hristoase, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

1

Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana (26 decembrie)

Troparul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, glasul 1:

Celui ce a răsărit din Fecioara, Mai-marelui păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părintele nostru Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta grăim: slavă Celui ce te-a preaslăvit pe tine; slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.

Condacul 1

Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie noi, robii tăi, ca unui mare ocrotitor; şi ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Icosul 1

Îngerii din ceruri te laudă pe tine, Preacuvioase Părinte, minunându-se de viaţa ta cea mai presus de fire; iar mulţimea călugărilor lacrimi de bucurie îţi aduce ţie, cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare;
Bucură-te, a demonilor pierzare;
Bucură-te, desfătarea raiului;
Bucură-te, îngere al darului;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;
Bucură-te, a lavrei tale ocrotitor;
Bucură-te, al monahilor îndrumător;
Bucură-te, cerească lumină;
Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;
Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;
Bucură-te, al pustnicilor veselitor;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 2-lea

Râvnitor al vieţii îngereşti din copilărie te-ai arătat, Părinte Nicodim; şi mergând în Sfântul Munte, te-ai dedat la cele mai aspre nevoinţe monahiceşti, încât se mirau toţi sihaştrii Athosului de văpaia dragostei dumnezeieşti ce ardea întru tine, şi slăvind pe Dumnezeu, cântau: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Lavra Hilandarului se veseleşte primind la sine odrasla preabinecuvântată, din os domnesc crescută şi în care Duhul lui Dumnezeu se odihneşte; iar noi, uimiţi de puterea Harului ce luminează întru tine, Părinte, cântăm cu bucurie unele ca acestea:
Bucură-te, lauda Sfântului Munte;
Bucură-te, de Dumnezeu prealuminată minte;
Bucură-te, iubitorul sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, râvnitorul dumnezeieştilor ştiinţe;
Bucură-te, a Basarabilor lumină;
Bucură-te, inimă, de bucuriile Duhului plină;
Bucură-te, tămâia cea cu bun miros;
Bucură-te, a noastră dăruire celor de folos;
Bucură-te, împreună cu a ta rudenie după trup, Sava cel Sfinţit;
Bucură-te, că în sfânta lui lavră bine te-ai nevoit;
Bucură-te, cel ce ai fost om ceresc;
Bucură-te, cel ce eşti înger pământesc;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 3-lea

Întâistătător al marilor lavre athonite fiind, Preacuvioase Părinte, chip al nevoinţelor duhovniceşti te-ai arătat; iar noi pe tine ocrotitor avându-te, cântăm Domnului cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Chemare de la Dumnezeu având, Sfinte, să vii în patria ta şi să ridici vetre de lumină duhovnicească după rânduiala Sfântului Munte Athos, grădina Maicii Domnului cea binecuvântată, n-ai zăbovit a o împlini, Preacuvioase; şi acum mulţimile călugărilor, chip al nevoinţelor monahiceşti pe tine avându-te, laude ca acestea îţi aduc neîncetat, grăind aşa:
Bucură-te, a monahilor lumină;
Bucură-te, a noastră mângâiere, care orice durere alină;
Bucură-te, dulce ostenitor;
Bucură-te, al darurilor dumnezeieşti cuprinzător;
Bucură-te, orânduitorul vieţii monahiceşti;
Bucură-te, cel ce pe pustnici îi întăreşti;
Bucură-te, Părinte, al oropsiţilor ajutător;
Bucură-te, al duhurilor necurate izgonitor;
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, ocrotitorul nostru de orice rău;
Bucură-te, preablândule păstor;
Bucură-te, al Ortodoxiei apărător;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 4-lea

Când marele Antonie ţi-a poruncit să treci în Ţara Românească, n-ai zăbovit, Sfinte, şi haina întinzând-o peste ale Dunării valuri, ai trecut, Părinte, pe ţărmul românesc, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

La Orăştie trecând în Ţara Românească, pentru a ridica sfânta mănăstire te-ai sârguit, Părinte, iar Vlaicu Vodă ţi-a împlinit dorirea, zicând către tine întru umilinţă unele ca acestea:
Bucură-te, înger binevestitor;
Bucură-te, al orânduielii monasticeşti începător;
Bucură-te, că valurile Dunării te-au ascultat;
Bucură-te, că marele Antonie, patronul tău, te-a binecuvântat;
Bucură-te, a Basarabilor bucurie;
Bucură-te, că ei rudenie după trup vor să te ştie;
Bucură-te, că Ungro-Vlahia se veseleşte;
Bucură-te, că fiu preaiubit pe tine te primeşte;
Bucură-te, că la Vodiţa aşezare de sihaştri ai ridicat;
Bucură-te, că truda ta Dumnezeu o a binecuvântat;
Bucură-te, a Banatului lumină;
Bucură-te, că ai tăi fii duhovniceşti întru adâncă smerenie lui Dumnezeu se închină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 5-lea

Cum cerbul însetat aleargă spre izvoarele apelor, aşa sufletul tău, Părinte, prin dumnezeiasca chemare, a alergat la Cascada Apelor Cristaline, şi în peşteră sălăşluindu-te, cu îngerii împreună cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

După ce ai izgonit din peşteră balaurul ce te ameninţa, Părinte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi ai petrecut în neîncetată rugăciune, ca Dumnezeu să-ţi descopere voinţa Sa, unde să ridici marea lavră închinată Preacuratei Sale Maici, şi împlinindu-ţi dorirea, cu bucurie îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce în peşteră te-ai nevoit;
Bucură-te, că cererile tale s-au împlinit;
Bucură-te, iubitorule de sfinte nevoinţe;
Bucură-te, cunoscătorul înaltelor ştiinţe;
Bucură-te, aşezătorule de cele dumnezeieşti;
Bucură-te, îndrumătorul cetelor monahiceşti;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălţime;
Bucură-te, mângâietorul inimilor creştine;
Bucură-te, iubitorul sfintelor lui Dumnezeu lăcaşuri;
Bucură-te, cel ce pregăteşti ale Duhului sălaşuri;
Bucură-te, Părinte, al nostru învăţător;
Bucură-te, al dumnezeieştilor daruri cuprinzător;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul 6-lea

Stând pe o piatră la rugăciune trei zile şi trei nopţi, Părinte, o dumnezeiască lumină te-a cuprins şi ca un stâlp de foc, de la cer şi până la pământ, s-a făcut, din care Domnul ţi-a poruncit ca pe acel loc jertfelnic să ridici; şi luminat de raza Duhului Sfânt fiind, cu lacrimi de bucurie cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Mulţime de ucenici adunând, Părinte, la Tismana mare lavră ai ridicat, unde, zi şi noapte, rugăciuni neîncetate se înălţau la Dumnezeul îndurărilor, Care săvârşea prin tine lucruri mari şi preaslăvite; iar noi, fiii tăi, întru căldura Duhului îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Părinte, al nostru îndrumător;
Bucură-te, cel către Domnul pentru noi fierbinte rugător;
Bucură-te, vistierie a rugăciunii celei de taină cuprinzătoare;
Bucură-te, a Duhului Sfânt plăcută aşezare;
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, în rugăciuni neîncetată veghere;
Bucură-te, cel ce de darul lacrimilor te-ai umplut;
Bucură-te, că, prin vărsarea acestora, lăcaş Sfântului Duh te-ai făcut;
Bucură-te, al monahilor păstor;
Bucură-te, al creştinilor ocrotitor;
Bucură-te, a Valahiei lumină;
Bucură-te, liră de duhovnicească viersuire plină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 7-lea

Prin sfinţenia vieţii tale, Părinte, de mari daruri te-ai învrednicit; că şi duhurile necurate din cei cuprinşi de ele le izgoneai; şi la credinţa ortodoxă pe mulţi i-ai adus, Preacuvioase; pentru care şi cu bucurie te lăudăm pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Când împăratul Sigismund a alergat la tine, Părinte, cerând îndurarea ta pentru fiica lui, care era chinuită rău de duhul necurat din copilăria ei, şi văzând-o izbăvită şi cu totul sănătoasă prin mijlocirea ta către Domnul, cu lacrimi de recunoştinţă îţi cânta unele ca acestea:
Bucură-te, părinte al mângâierii;
Bucură-te, al inimilor credincioase alinătorul durerii;
Bucură-te, izbăvitorul celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, doctoria duhovnicească a sufletelor creştine;
Bucură-te, a lui Sigismund mirare;
Bucură-te, a lui Mircea prea luminoasă stare;
Bucură-te, că Sigismund te-a ascultat;
Bucură-te, că el prin apa botezului s-a luminat;
Bucură-te, propovăduitorul Ortodoxiei;
Bucură-te, risipitorul ereziei;
Bucură-te, iubitorul pravilelor sfinte;
Bucură-te, propovăduitorul dreptei credinţe;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 8-lea

Firea focului ai biruit, Părinte, că în mijlocul jăraticului stând ca la două ceasuri şi mai mult, nevătămat ai rămas, preafericite; şi împreună cu ucenicul tău, în mijlocul flăcărilor fiind, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

În mare uimire fiind Sigismund cu Mircea, şi mulţimile credincioşilor care erau de faţă văzându-te stând în mijlocul flăcărilor fără a te vătăma, Părinte, preamărind puterea lui Dumnezeu cea mare, care te ocrotea, îţi cântau unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce depăşeşti legile firii;
Bucură-te, cel plin de Harul dumnezeirii;
Bucură-te, că firea focului ţi s-a supus;
Bucură-te, că, în mijlocul văpăilor stând, cu duhul erai sus;
Bucură-te, minte dumnezeiască;
Bucură-te, înger în fire omenească;
Bucură-te, că orice minte copleşeşti;
Bucură-te, că pe cei ce ispitesc îi umileşti;
Bucură-te, că toţi au rămas fără de glas;
Bucură-te, Părinte, de focul dragostei creştine ars;
Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;
Bucură-te, a sfintei tale lavre mărire;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 9-lea

Sosind vremea trecerii tale din această viaţă către Domnul, Preacuvioase Părinte, mai înainte ai fost înştiinţat. Şi pentru ultima dată coborând din peşteră în sfânta lavră, la prealuminatul praznic al Naşterii Domnului, împreună cu ucenicii tăi cântai dumnezeiescului Prunc: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Întristare mare i-a cuprins pe toţi, Părinte, auzind despre trecerea ta din această viaţă; dar încredinţându-i că vei mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru ei şi pentru toţi acei care vor cere ajutorul tău în necazurile lor, de bucurie îţi cântau unele ca acestea:
Bucură-te, al lavrei tale mijlocitor;
Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine dulce mângâietor;
Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, a noastră tărie sufletească;
Bucură-te, al Tismanei înger păzitor;
Bucură-te, al monahilor dulce îndrumător;
Bucură-te, corabie duhovnicească;
Bucură-te, liman sigur celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, a noastră binecuvântare;
Bucură-te, a sufletelor obidite scăpare;
Bucură-te, far purtător de-a Duhului lumină;
Bucură-te, îngerească minte, de înţelepciune dumnezeiască plină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 10-lea

Văzând preaslăvită mutarea Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim cel Sfinţit de la pământ la cer, şi noi să ne înstrăinăm de lumea cea deşartă şi la cele dumnezeieşti să ne suim, ca împreună cu dânsul să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Veniţi, credincioşilor, să lăudăm pe cel minunat între sfinţi, pe povăţuitorul monahilor şi lauda credincioşilor, pe cel din lavra Tismanei şi a Gorjului cunună, pe marele între cuvioşi Nicodim, şi cu un glas să-i cântăm cântare de bucurie, aşa:
Bucură-te, cel ce în căile Domnului ne eşti îndrumător;
Bucură-te, al celor neştiutori învăţător;
Bucură-te, a raiului desfătare;
Bucură-te, stea de dumnezeiască lumină purtătoare;
Bucură-te, că din pruncie, pe Hristos iubind, lumea o ai defăimat;
Bucură-te, că pe umerii tăi jugul cel bun şi sarcina cea uşoară a Domnului ai luat;
Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate şi grabnic ajutător al celor bântuiţi;
Bucură-te, izbăvitorul copilei îndrăcite şi bucuria cea negrăită a credincioşilor ei părinţi;
Bucură-te, al creştinilor grabnic sprijinitor;
Bucură-te, al sufletelor celor scârbite mângâietor;
Bucură-te, a oropsiţilor îmbărbătare;
Bucură-te, izbăvitorul nostru de a lui Lucifer pierzare;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 11-lea

Niciodată nu vom înceta a spune minunile tale, Părinte Nicodim, că toate bolile tămăduieşti şi pe toţi care cer ajutorul tău cel bogat în milă din necazuri îi izbăveşti. Pentru aceasta cu bucurie lăudându-te, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a proslăvit pe tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Spre tine totdeauna nădăjduind, te fericim, Preacuvioase Părinte Nicodime, că ai împodobit cununa vieţii duhovniceşti prin dumnezeiasca ta sfinţenie, care peste veacuri pilduieşte sufletelor dornice de Dumnezeu; şi bucurându-ne noi, robii tăi, cu evlavie te preamărim şi, lăudându-te, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritarul cel de mult preţ, întărirea vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună şi ocrotitorul Ţării Româneşti;
Bucură-te, cel ce cu preacuvioşii şi cu toţi sfinţii eşti împreună-vieţuitor;
Bucură-te, al dumnezeieştii slave moştenitor;
Bucură-te, buna conglăsuire a celor credincioşi;
Bucură-te, creştere aleasă celor evlavioşi;
Bucură-te, că prin sfinţenia vieţii tale pe toţi i-ai umplut de evlavie;
Bucură-te, lucrătorul rugăciunii celei de taină, care este a Duhului sabie;
Bucură-te, cel ce sabia nevăzuţilor vrăjmaşi o ai sfărâmat;
Bucură-te, că duhovniceasca ta moştenire lui Dumnezeu o ai închinat;
Bucură-te, candela aprinsă a sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, că toţi credincioşii aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 12-lea

Minunându-ne de dumnezeiescul har, care lucrează puteri preaslăvite prin sfintele tale moaşte, Părinte Nicodim, şi gândind la razele strălucirii cu care Dumnezeu te-a împodobit, de bucurie negrăită cântăm noi, credincioşii, Făcătorului de bine: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Chip al înstrăinării te-ai făcut, Părinte, şi de dumnezeiescul har umplându-te, pe toţi i-ai luminat, iar noi, prin tine, de duhovnicească mireasmă umplându-ne, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Părinte;
Bucură-te, Arhimandrite;
Bucură-te, a darului sălăşluire;
Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;
Bucură-te, luceafăr preaslăvit;
Bucură-te, de Domnul preamărit;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte;
Bucură-te, îţi spunem, prin sfinte simţăminte;
Bucură-te, al nostru bun păstor;
Bucură-te, al săracilor părtinitor;
Bucură-te, a celor năpăstuiţi scăpare;
Bucură-te, a rătăciţilor luminare;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 13-lea

O, Preafericite Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijloceşte nouă mila Celui Preaînalt, şi izbăvindu-ne din toata ispita, scoate-ne din chinul ce va să fie, pe toţi cei ce te lăudăm pe tine şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii din ceruri te laudă…, Condacul 1: Arătătorului nostru de cele cereşti…

Icosul 1

Îngerii din ceruri te laudă pe tine, Preacuvioase Părinte, minunându-se de viaţa ta cea mai presus de fire; iar mulţimea călugărilor lacrimi de bucurie îţi aduce ţie, cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare;
Bucură-te, a demonilor pierzare;
Bucură-te, desfătarea raiului;
Bucură-te, îngere al darului;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;
Bucură-te, a lavrei tale ocrotitor;
Bucură-te, al monahilor îndrumător;
Bucură-te, cerească lumină;
Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;
Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;
Bucură-te, al pustnicilor veselitor;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul 1

Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie noi, robii tăi, ca unui mare ocrotitor; şi ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana

Sfinte Preacuvioase Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijloceşte nouă mila Celui Preaînalt. Izbăveşte-ne cu folosinţa ta, Preafericite, de relele ce vin asupra noastră, ca neîncetat să te slăvim pe tine. Ştii neputinţa firii noastre, dar şi credinţa o vezi şi suspinele le auzi; nu ne lăsa, Părinte, când alergăm la tine. Roagă-te Stăpânului pentru noi, nevrednicii, să ierte greşelile noastre şi să ne dea dragoste curată şi putere a face tot binele, spre slava Preasfântului Său nume. Pe tine te cerem şi ţie ne rugăm: ajută-ne, Părinte, că, deşi am greşit din ispita celui rău, dar cu inima zdrobită la tine alergăm să ne ocroteşti de săgeata cea ucigătoare a vrăjmaşului nostru diavol, care răneşte de moarte sufletele noastre. Cum ai miluit pe toţi care au alergat la tine cu credinţă, tămăduindu-i de neputinţele lor, şi pe fata chinuită de duhul necurat ai izbăvit-o, aşa şi pe noi, Părinte, ne izbăveşte de neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti, şi prin mijlocirea ta fiind mântuiţi, slavă, mulţumire şi închinăciune totdeauna să înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

2

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (26 decembrie)

Troparul Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, glasul 1:

Celui Ce a Răsărit din Fecioara, Mai Marelui Păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părinte al nostru Sfinte Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta strigăm: Slavă Celui Ce te-a preaslăvit pe tine; Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.

Cântarea 1, glasul 1.

Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce ai luat viaţă nestricăcioasă şi fericită, Preacuvioase Nicodim, stând totdeauna înaintea lui Hristos, dă-ne nouă luminare, sfinţite; ca, bucurându-ne, să lăudăm preamărită viaţa ta; că ai fost preamărit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cele lumeşti urând, Prea­cinstite Părinte Nicodim, toată fapta pustnicească ai iubit: întâi înfrânarea, apoi blândeţile şi nevoinţa cea grea, rugăciunile şi lacrimile şi privegherea cea de toată noaptea, înaintea lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Desfătările lumeşti, cele arzătoare ca focul, le-ai stins cu roua ostenelilor pustniceşti; pentru aceea ţi-a răsărit soarele nepătimirii, lumina tămăduirilor şi raza cea neapusă a darurilor Duhului Sfânt, vrednicule de laudă, Preasfinţite Nicodim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lucruri uimitoare s-au grăit despre tine în neam şi în neam, Ceea ce ai primit pe Dumnezeu în pântecele tău şi ai rămas Curată, Născătoare de Dumnezeu, Marie. Pentru aceasta toţi te cinstim pe tine, Ocrotitoarea şi Izbăvitoarea noastră, după Dumnezeu.

Catavasie:
Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit.

Catavasie:
Minune făcând a mântuit pe popor, Stăpânul, uscând oarecând valul mării. Şi din Fecioară născându-Se, ne-a deschis calea spre ceruri. Pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu noi oamenii Îl slăvim.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Fiului Celui Născut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La Razele Domnului cu credinţă privind, cuvioase părinte, Preamărite şi de Dumnezeu Înţelepţite Nicodim, cu lacrimi te-ai rugat să îţi ajungi dorirea. Pentru aceasta ai şi dobândit nădejdea, cu veselie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sufletul meu cel întunecat cu gânduri viclene luminează-l, Iubitorule de oameni, Cuvinte, cu rugăciunile Preacuviosului Tău Nicodim şi mă izbăveşte de întunericul cel neluminat, în ceasul judecăţii, Milostive.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu deşteptarea minţii frumuseţile cele cereşti întrezărind, nu te-ai înălţat nicidecum la vredniciile cele omeneşti, ci, cu aripile umilinţei uşurându-te, te-ai înălţat cu totul la cer, Preafericite Sfinţite Nicodim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai mai Înaltă decât Heruvimii şi decât Serafimii, Născătoare de Dumnezeu; că tu, Singură, pe Dumnezeu, Cel Neîncăput, L-ai zămislit în pântece. Pentru aceasta toţi credincioşii cu cântări te fericim.

Catavasie:
Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne!

Catavasie:
Vino spre cântarea robilor Tăi, Bunule, smerind sprânceana înălţată a vrăjmaşului; păzind, Fericite Atotvăzătorule, pe cântăreţi mai presus de păcat, întăriţi neclintit pe temeiul credinţei.

Cântarea a 4-a. Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe calea cea strâmtă ai umblat, preacuvioase părinte, cu postul trupul ţi-ai topit, mai presus de fire; pentru aceasta adunarea vrăjmaşilor s-a minunat de răbdarea ta cea neclintită, Sfinţite Nicodim. Iar Cetele îngereşti au strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Dumnezeu Cel Bun şi Preaîndurat, cu lacrimi, cu suspinuri şi cu inimă umilită L-ai căutat, Sfinţite Nicodim. Pentru aceea, dobândindu-ţi dorirea, roagă-L, preacuvioase părinte, să se milostivească spre sufletul meu cel dosădit, care a alunecat în adâncul răutăţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Brazdele sufletului tău, stropindu-le cu pâraiele lacrimilor, Sfinţite Nicodim, ai semănat cu adevărat sămânţa faptelor bune, pe care lucrând-o bine, cu ostenelile pustniceşti, ai secerat mănunchi, roduri strângând în jitniţele tale, preafericite părinte!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu eşti Lauda creştinilor, Ceea ce nu ştii de mire, Ocrotitoare şi Scăpare, Zid şi Liman. Că duci rugăciunile noastre către Fiul tău, Preanevinovată şi izbăveşti din nevoi pe cei ce cu credinţă te mărturisesc cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Catavasie:
Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din Cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne!

Catavasie:
Înnoirea neamului omenesc de demult cântând proorocul Avacum, mai înainte a vestit-o, învrednicindu-se în chip de negrăit a-i vedea Întruchiparea; că Prunc Tânăr din Muntele Fecioarei a ieşit Cuvântul, spre înnoirea popoarelor.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Dumnezeu fiind al păcii…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelepţeşte chivernisindu-ţi simţirile trupului, turn de bunătăţi ai ajuns, Preafericite Nicodim; că mânie numai şarpelui ai arătat, iar dragostea toată ţi-ai întors-o către Stăpânul Cel Iubitor de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sluga Ta, Doamne, Preafericitul, Sfinţitul Nicodim, lepădând grija cea de multe feluri, mintea sa netulburată a făcut-o locaş Ţie. Că, iubind fericitele fapte bune, s-a supus poruncilor Evangheliei Tale şi luând Crucea Ta, a urmat Ţie, Stăpânului tuturor, bucurându-se.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfărâmat-ai cu armele smereniei cursele vrăjmaşului şi purtând arşiţa zilei, părinte, de bucuria Domnului te-ai învrednicit. Pentru aceasta înălţându-te, sfinţite preacuvioase, te-ai făcut cetăţean ceresc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Însănătoşează, cu rugăciunile tale cele tari, rogu-mă ţie, Născătoare de Dumnezeu, sufletul meu cel ticăloşit şi bolnav din pricina asupririlor lui Veliar şi-mi trimite înmulţit darul tău de bucurie, Stăpână, Preacurată Fecioară Marie.

Catavasie:
Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, ai trimis nouă pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace; deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Catavasie:
Din noaptea lucrurilor întunecatei rătăciri, Curăţire eşti, Hristoase, nouă celor ce cântăm acum Ţie cântare cu priveghere, ca unui Făcător de bine; să vii dăruindu-ne şi cărare lesnicioasă, pe care umblând, vom afla laudă.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Pe Iona ca pe un prunc…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

N-au putut amăgi pe Dumnezeiescul Tău slujitor, Hristoase, nici asupririle şarpelui, nici focul ispitelor nu l-a înfricoşat. Că vieţuind pe pământ viaţă întocmai cu a îngerilor, cu daruri Dumnezeieşti l-ai împodobit, cu dreapta Ta, cea Atotstăpânitoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Atrasu-te-a pe tine, Sfinţite Nicodim, dragostea Stăpânului tuturor şi acum te odihneşti întru Hristos, preafericite. Că dragoste curată câştigându-ţi cu înfrânarea şi cu rugăciunea, te-ai arătat oglindă neîntinată şi organ al Sfântului Duh, preacuvioase părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Primind înlăuntrul inimii tale Raza Cea Luminoasă şi fără materie, Preasfinţite Nicodim şi pierzând toată negura patimilor, te-ai luminat. Şi trecând peretele cel din mijloc, curat te desfătezi, preafericite părinte, lângă Sfânta Treime, Cea Nezidită şi Nedespărţită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce în chip de negrăit ai născut pe Hristos, Dătătorul luminii, Care S-a făcut Trup, roagă-L, Curată, cu Oştile cele îngereşti de sus, să-mi strălucească şi mie, celui acoperit de păcate, Raza cea Purtătoare de Lumină.

Catavasie:
Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară Sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o Nestricată; că Cel Ce n-a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut a păzit-o Nevătămată.

Catavasie:
Petrecând Iona în adâncurile mării, se ruga să vină valul şi să-l aline. Iar eu, rănit fiind cu a tiranului săgeată, pe Hristos, Pierzătorul celor răi, Îl chem degrab să vină spre a mea alinare.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă…

Apărătorului nostru celui din multe nevoi şi primejdii, pentru izbăvirea şi tămăduirea a tot felul de boli cu lucrarea multor minuni, cu darul Sfântului Duh, laude cu mulţumiri aducem ţie, sfinte, noi fiii tăi. Ci, ca cel ce eşti mult milostiv şi grabnic ajutător celor ce vin la tine cu credinţă, eliberează-ne cu rugăciunile tale din toate nevoile şi de primejdia diavolească cea rea; ca să strigăm ţie: bucură-te, mare făcătorule de minuni, Preacuvioase Părintele nostru Nicodim, Sfinţite şi pururea mărite!

CONDAC, glasul al 8-lea.

Ca pe cel împreună râvnitor sfinţilor şi ca pe un părinte mare, toată lavra ta, Tismana, te cinsteşte pe tine cu credinţă, Sfinţite Nicodim; pe care păzeşte-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită şi netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios şi pururea lăudat.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii în dreapta credinţă…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorându-ţi desfătările trupeşti şi mânia înfrânându-ţi Sfinţite Nicodim, ai primit răsplătirea moştenirii celei de sus, preafericite părinte. Şi îmbrăcându-te întru omorârea patimilor, ai mers la Viaţa cea fără de sfârşit, unde acum cu bucurie cânţi: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călătorind pe cărarea cea dreaptă a faptelor bune şi neabătându-te în lături, preacuvioase părinte, te-ai sălăşluit în Cetatea cea nestricăcioasă a Edenului, unde acum cânţi cu veselie: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vestind Slava Preasfintei Treimi cu cucernicie, preafericite părinte, te-ai odihnit întru Lumina Cea Întreit Strălucitoare, Sfinţite Nicodim, unde acum cu bucurie cânţi: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toiag din rădăcina lui Iesei eşti, Fecioară Preafericită, care din Floare ai adus Rodul Cel de mântuire pentru toţi cei ce strigă cu credinţă Fiului tău: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Catavasie:
Tinerii în dreapta credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat; ci, în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Catavasie:
De dragostea Împăratului a toate fiind aprinşi tinerii, batjocorit-au păgâna limbă cea hulitoare, a tiranului celui ce se mânia fără măsură; de la aceia s-a îndepărtat focul cel mult, de la cei ce grăiau Stăpânului: în veci bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Cuptorul cel răcoritor…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce te-ai luminat cu Fulgerele cele fără de materie ale Luminii Celei Neapuse, Sfinţite Nicodim, scoate dintru întunericul necazurilor pe cei supăraţi de păcate şi povăţuieşte la Lumina Veseliei pe cei ce cântă: Binecuvântaţi pe Dumnezeu în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ziditorul patimilor a zidit cumplit pe spatele meu fărădelegea, Mântuitorule şi nu pot eu, robul Tău, să privesc la Tine. Ci, pentru rugăciunile Cuviosului Tău Nicodim, Milostive, milostiveşte-Te spre mine, păcătosul şi mă mântuieşte.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul!

Ca un râvnitor al lui Hristos şi slugă credincioasă şi împărţitor al Tainelor Lui, îndreptător adevărat arătându-te, Sfinţite Nicodim, ne rugăm ţie: tămăduieşte patimile sufletelor şi trupurilor noastre, ca să te lăudăm în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, roagă pe Hristos, Fiul tău şi Dumnezeul nostru, să izbăvească pe cei supăraţi de cumplite greşeli şi de amăgirile şarpelui şi care cântă: Binecuvântaţi pe Dumnezeu în veci.

Catavasie:
Cuptorul cel răcorit a închipuit Chipul Minunii celei mai presus de fire; că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei, în care a intrat. Pentru aceasta, cântând, să strigăm: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Catavasie:
Tinerii, cei nearşi de foc în Legea Veche, au închipuit pântecele cel nears al Fecioarei, Care mai presus de fire a născut, Pecetluită fiind; şi amândouă lucrând o facere de minuni, pe popoare la cântare le ridică Darul.

Cântarea a 9-a.Irmos: Taină uimitoare văd…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce eşti împreună cu sfintele Cete ale tuturor sfinţilor, Sfinţite Nicodim şi împodobit cu Dumnezeiască frumuseţe, preacuvioase părinte, ţie ne rugăm: roagă totdeauna pe Hristos Dumnezeu, Cel Împodobit mai presus decât toată frumuseţea, să împodobească inimile noastre cu Dumnezeiescul Său har.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel ce eşti cu adevărat crin cu bun miros al Raiului celui înţelegător, fericite părinte, veseleşte tot sufletul cu rugăciunile tale, Sfinţite Nicodim şi alungă întinăciunea patimilor mele; sănătate şi har dăruindu-mi mie, preacuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Adunarea celor ce vieţuiesc în cinstita şi mărita ta lavră bucurându-se, te laudă şi totdeauna te fericeşte, Sfinţite Nicodim, căci cu povăţuirea Stăpânului tuturor ai ajuns la limanul vieţii, preacuvioase părinte; şi te rogi lui Hristos Dumnezeu să ne dea şi nouă limanuri de mântuire şi mare milă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Milostiveşte-Te, Doamne, milostiveşte-Te, când vei veni să judeci. Ci, pentru rugăciunile pururea Fecioarei Maria, care Te-a născut pe Tine, Hristoase Dumnezeule şi ale tuturor Sfinţilor, să nu mă osândeşti pe mine atunci la foc, nici cu mânia Ta să mă cerţi.

La Cântarea a 9-a.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită şi mai Mărită decât Oştile cele de sus, pe Fecioara Preacurată, de Dumnezeu Născătoarea.

Irmosul: Taină Minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl slăvim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut cu Trup din Fecioară.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Împăratul, Cel Ce S-a născut în peşteră din Fecioară.

Troparul:

Minunata mergere a Stelei celei noi şi neobişnuite, de curând ivită, înaintea căreia se plecau cerurile, văzând-o magii, au mărturisit pe Hristos Împăratul Născut pe pământ, în Betleem, spre mântuirea noastră.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Dumnezeu, Căruia I S-au închinat magii.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce a fost vestit de Stea magilor.

Troparul:

Magii întrebând: unde este Pruncul Împărat, Cel de curând Născut, a Cărui Stea s-a arătat, că am venit să ne închinăm Lui, s-a mâniat Irod şi s-a tulburat, semeţindu-se luptătorul împotriva lui Dumnezeu, a omorî pe Hristos.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Preacurata Fecioară şi Singura de Dumnezeu Născătoarea, care a născut pe Hristos Împăratul.

Stih: Magii şi păstorii au venit să se închine lui Hristos, Celui Ce S-a născut în cetatea Betleemului.

Troparul:

Cunoscut-a cu dinadinsul Irod vremea Stelei, prin ale cărei povăţuiri s-au închinat magii în Betleem lui Hristos, cu daruri; şi de Înger fiind povăţuiţi către ţara lor, au lăsat batjocorit pe cumplitul ucigător de prunci.

Stih: Astăzi Fecioara naşte pe Stăpânul înăuntru, în peşteră!

Irmosul: Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios. Ci, o, Maică, pe cât binevoieşti dă-ne şi nouă această putere.

Stih: Astăzi Stăpânul Se naşte ca un Prunc din Fecioară.

Stih: Astăzi păstorii văd pe Mântuitorul în scutece înfăşat şi în iesle culcat.

Stih: Astăzi Stăpânul Cel Nepipăit în scutece Se înfaşă ca un Prunc.

Stih: Astăzi toată zidirea se bucură şi se veseleşte, că Hristos S-a născut din Tânără Fecioară.

Troparul:

Chipurile cele nelămurite şi umbrele văzându-le sfârşite, o, Maică Preacurată a Cuvântului, Cel Ce S-a arătat de curând din uşă încuiată şi socotind a fi El Lumina adevărului, după vrednicie binecuvântăm pântecele tău.

Stih: Puterile cereşti vestesc lumii pe Mântuitorul, Domnul şi Stăpânul, Cel Ce S-a născut.

În loc de Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Stăpânirea Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri şi Nedespărţită.

În loc de Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce ne-a izbăvit pe noi din blestem.

Troparul:

Dorul dobândindu-şi şi învrednicindu-se de venirea lui Hristos, poporul cel plăcut lui Hristos se roagă acum, cu lacrimi, să-i dai, Preacurată Fecioară şi harul naşterii celei de a doua, cel de viaţă făcător, ca să se închine Strălucirii tale.

Catavasie:
Taină Minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L Îl slăvim.

Catavasie:
Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios. Ci, o, Maică, pe cât binevoieşti dă-ne şi nouă această putere.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Arătatu-te-ai pe pământ ca un înger în trup şi ca un pom răsădit lângă apa înfrânării bine crescând ai fost, pustnicind. Pentru aceasta, spălând întinăciunea cu curgerea lacrimilor tale, locaş Dumnezeiesc te-ai făcut şi de minuni făcător, cel ce ai stins oarecând cu minunea ta văpaia focului, care nicidecum nu s-a atins de tine. Întru care Dumnezeu mărindu-te, ai luat de la Dânsul răsplătirea moştenirii celei de sus. Pe care acum, neîncetat, roagă-L să ne dea iertare de păcate nouă, celor ce prăznuim, cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Prăznuim cu credinţă strălucita şi luminata sărbătoare a pomenirii tale, adunându-ne astăzi în Lavra ta Tismana. Chemăm împreună cu noi la veselie toată latura şi dănţuind duhovniceşte, ne bucurăm foarte, ca de o vistierie mare, de trupul tău cel purtător de osteneli, preafericite părinte. Că lăsând viaţa ta cea stricăcioasă ai primit în cer pe cea nestricăcioasă; şi acolo, aflând mărire, minuni ai săvârşit, Preacuvioase, Sfinţite Nicodim. Pentru aceasta roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de păcate tuturor celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Praznicului Naşterii Domnului (Crăciunului), glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină…

Să se bucure cerul, să se veselească pământul, că S-a născut pe pământ Mieluşelul lui Dumnezeu, dând izbăvire lumii. Cuvântul, Cel Ce era în Sânurile Tatălui, a ieşit din Fecioară fără de sămânţă; de Care magii s-au înspăimântat, văzând că Se naşte în Betleem, ca un Prunc, Acela pe Care toate Îl slăvesc.

Acatistul Sfinţilor din Soborul Maicii Domnului ((26 Decembrie)

*********

Acatistul Sfinţilor din Soborul Maicii Domnului

Tropar (glasul al 4-lea):
Sfinţilor din soborul Maicii Domnului împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururi fecioara Maria, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de păcate, sufletelor noastre.

Condacul 1:
Domnul nostru Iisus Hristos a zis Preacuratei Maicii Sale după elogiul primirii cereşti: „Cere Preacurată Maică a Mea un loc în Sfânta Împărăţie a Cerurilor” după care i s-au dat Sfinţi şi Sfinte Puteri Cereşti care au format Sfântul Sobor al Maicii Domnului, iar noi strigăm: Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos împreună cu toţi sfinţii din sfântul tău sobor!
Icosul 1:
Pentru înfiinţarea soborului Maici Domnului Domnul Dumnezeu a dispus ca un număr de 11000 de Puteri Cereşti să fie în permanenţă lângă Preacurata Fecioară la care se adaugă toţi sfinţi care au evlavie la Maica Domnului iar noi strigăm aşa:

Bucuraţi-vă Sfinţilor Heruvimi din soborul Maici Domnului;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Serafimi din Soborul Maici Domnului;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Îngeri din acest Sânt Sobor;

Bucuraţi-vă, drepţilor;

Bucuraţi-vă, Împăraţilor care aţi avut evlavie la Maica Domnului

Bucuraţi-vă Împărăteselor

Bucuraţi-vă fecioarelor;

Bucuraţi-vă, feciorilor;

Bucuraţi-vă, fecioarelor;

Bucuraţi-vă, Ierarhilor;

Bucuraţi-vă, mucenicilor şi muceniţelor;

Bucuraţi-vă, Cuvioaselor şi cuvioşilor;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria Maica Domnului nostru Iisus Hristos împreună cu toţi sfinţi din sfântul tău sobor!
Condacul al 2-lea:
Mulţi ierarhi au avut evlavie la tine Preasfântă Fecioară Maria, de aceia mulţi s-au umplut de râvnă sfântă, s-au rugat, au postit, au făcut multe bune, au slujit cinste cântând lui Dumnezeu. Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Mulţi sunt Ierarhi care după o viaţă plină de slujire şi de fapte bune au ajuns în sfântul tău sobor dar nicidecum nu-i putem aminti pe toţi, dar cu dragoste strigăm:

Bucură-te, sfinte Ierarh Calinic de la Cernica;

Bucură-te, Sfinte Ierarh Nifon al Constanţianei;

Bucură-te, Sfinte Patriarh Ioan Postitorul;

Bucură-te, Sfinte Patriarh Modest al Ierusalimului;

Bucură-te, sfinte Ierarh Nicolaie din Mira Lichiei;

Bucură-te, Sfinte Ioan de la Prislop;

Bucură-te, Sfinte Anania din Damasc;

Bucură-te, Sfinte Patriarh Sofronie;

Bucură-te, Sfinte Petru al Alexandriei;

Bucură-te, Sfinte Patriarh Mihail Celularie;

Bucură-te, Sfinte Ierarh Clement al Romei;

Bucură-te, Sfinte Ioan Damaschin;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos împreună cu toţi sfinţi din sfântul tău sobor!
Condacul al 3-lea:
Cuvioşi din toate timpurile, au avut evlavie la tine Preabinecuvântată Maică a Domnului nostru Iisus, căci uni au înălţat Biserici Mânăstiri sau schituri în cinstea ta, alţi au scris cântări, acatiste paraclise, condace şi icoase în cinstea ta iar noi cântăm: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Anevoie este nouă să spunem numele sfinţilor cuvioşi care au ajuns în sfântul tău sobor după trecerea la cele veşnice, de aceia noi cântăm aşa:

Bucură-te, Sfinte Cuvios Nicodim cel sfinţit de la Tismana;

Bucură-te, Sfinte Cuvios Antonie de la Neamţ, care ţi s-a zis şi Sântul necunoscut;

Bucură-te, Sfinte Cuvios Macarie cel Mare;

Bucură-te, Sfinte Cuvios Alexie;

Bucură-te, Sfinte Cuvios Daniil Stâlpnicul;

Bucură-te, Sfinte Cuvios Luca Stâlpnicul;

Bucură-te, Sfinte Efrem Sirul;

Bucură-te, Sfinte Ion Scărarul;

Bucură-te, Acachie de la scară;

Bucură-te, Sfinte Cuvios Meletie;

Bucură-te, Sfinte Andrei şi Epifanie;

Bucură-te, Sfinte Cuvios şi Petru Atonitu;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos împreună cu toţi sfinţii din sfântul tău sobor!
Condacul al 4-lea:
Cuvioase te-au iubit de-a lungul veacurilor şi multe s-au rugat către tine, şi au cântat cu smerenie: Aliluia!
Icosul al 4-lea:

Numărul Sfintelor Cuvioase creşte mereu în sfântul tău sobor, iar noi strigăm cu cinste deosebită:

Bucură-te, Sfântă Teodora de la Iaşi;

Bucură-te, Sântă Cuvioasa Paraschiva de la Iaşi;

Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maria Germanica;

Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Antonia;

Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Pelaghia;

Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Onufria;

Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Antuza;

Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Irina;

Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maria Românca;

Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Melania Romano;

Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Isidora;

Bucură-te, Sfântă cuvioasă Teodora;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria Maica Domnului Nostru Iisus Hristos, împreună cu toţi sfinţi din Sfântul tău sobor!
Condacul al 5-lea:
Mulţimea muceniţelor din Sfântul tău sobor, cine o poate spune Prea-curată Maică a Domnului nostru Iisus? Dar noi cu dragoste cântăm pentru cei din Sfânta Împărăţie a Cerurilor (cântarea sfântă): Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Multe sfinte şi-au dat viaţa pentru Domnul Iisus Hristos, dar cele mai râvnitoare au ajuns în Sfântul tău Sobor preasfântă Maică şi apărătoare a noastră, de aceea noi cântăm:

Bucură-te, Sfântă muceniţă Ciriachi;

Bucură-te, Sfântă muceniţă Teona;

Bucură-te, Sfântă muceniţă Gudelia;

Bucură-te, Sfântă şi întâia muceniţă Tecla;

Bucură-te, Sfântă muceniţă Felicitas;

Bucură-te, Sf. muceniţă Fotini împreună cu surorile tale;

Bucură-te, Sfântă muceniţă Evlampia împreună cu Sfântul mucenic Evlampie;

Bucură-te, Sfântă muceniţă Hiona;

Bucură-te, Sfântă muceniţă Iustina Fecioara;

Bucură-te, Sfântă cuvioasă-muceniţă Lucia Fecioara;

Bucură-te, Sf. muceniţă Elpis împreună cu Pistis şi Agapis;

Bucură-te, Sfântă muceniţă Irina Fecioara;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu toţi sfinţii din Sfântul tău sobor!
Condacul al 6-lea:
Pe vremea prigoanei creştinilor, mulţi bărbaţi au murit ucişi din ordinul altora, din ură sau din pizmuire şi toţi aceştia care şi-au dat viaţa pentru Domnul Iisus au ajuns în Sfânta Împărăţie a Cerurilor cântând: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Dintre sfinţii mucenici care au ajuns în Sfânta Împărăţie a Cerurilor, cei mai râvnitori au ajuns şi în Sfântul tău sobor, preabinecuvântată Maică şi Fecioară, iar noi cântăm creştineşte aşa:

Bucură-te, Sfinte şi întâiule mucenic Ştefan;

Bucură-te, Sf. mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă;

Bucură-te, Sf. mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir;

Bucură-te, Sf. mare mucenic Pantelimon;

Bucură-te, Sfinte mare mucenic Teodor Tiron;

Bucură-te, Sfinte mare mucenic Teodor Stratilat;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor patruzeci de mucenici;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor mucenici arşi în Nicomidia care aţi ajuns în soborul Maicii Domnului;

Bucură-te, Sfinte mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;

Bucură-te, Sfinte mare mucenic Pimen;

Bucură-te, Sfinte mucenic Felix

Bucuraţi-vă Sfinţilor mucenici Mina, Victor şi Vichentie;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu toţi sfinţii din Sfântul tău sobor!
Condacul al 7-lea:
Sfintele Femei mironosiţe au făcut şi ele activitate sfântă pe Pământ iar după ce au trecut la cele veşnice, au ajuns în Sfânta Împărăţie a Cerurilor cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Toate persoanele sfinte care sau ostenit a curăţa trupul Domnului nostru Iisus Hristos, ungându-l cu mir, înfăşurându-l cu giulgiu şi punându-l în mormânt, au şi ele un loc în Sfântul Sobor al Maicii Domnului, iar noi strigăm aşa:

Bucură-te, Sfântă Fecioară căci ai lângă tine pe toţi aceia care au îngrijit trupul Domnului Iisus Hristos;

Bucură-te, Preasfântă născătoare a Fiului lui Dumnezeu că pentru toţi aceştia te-ai rugat ca să fie lângă tine în Sfânta Împărăţie a Cerurilor;

Bucură-te, Preacurată Maică că osteneala celor cere au îngrijit sfântul trup al Fiului tău a fost răsplătită;

Bucură-te, Preacinstită Fecioară că Domnul Iisus Ţi-a ascultat rugăciunile tale;

Bucură-te, apărătoarea neamului nostru creştinesc căci Domnul Iisus îţi ascultă şi acum sfintele tale rugăciuni;

Bucură-te, Împărăteasă a creştinilor şi cea mai mare mironosiţă care a trăit vreodată pe Pământ;

Bucură-te, Maică virtuoasă şi plină de calităţi (sfinte);

Bucură-te, că ai văzut dragostea celor ce au îngrijit trupul Domnului Iisus;

Bucură-te, Marie Magdalena;

Bucură-te, Marie, mama lui Iosie;

Bucură-te, Sfântă Salomeia – mironosiţa Domnului;

Bucură-te, cealaltă Marie care ai fost cu Preasfânta Fecioară la îngroparea Domnului Iisus;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos împreună cu toţi sfinţii din sfântul tău sobor!
Condacul al 8-lea:
Personalităţi cu viaţă sfântă care au trăit în timpul vechiului testament şi au avut o activitate sfântă deosebită, au fost repartizate în Sfântul tău sobor, iar noi cântăm cu cinste: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Cu dragoste sfântă ai primit în Sfântul tău sobor, personalităţi cu viaţă sfântă care au fost în arborele genealogic al neamului tău, cât şi pe cei ce au făcut profeţii, de aceea noi cântăm:

Bucură-te, Sfântă şi dreaptă Rut, strămoaşa Mântuitorului nostru Iisus Hristos;

Bucură-te, Sfântă şi dreaptă Iaela;

Bucură-te, Sfântă Ana – mama proorocului Samuel;

Bucură-te, dreptule Barac, care ai fost judecător şi eliberator;

Bucură-te, Dana – fata lui Iacob;

Bucură-te, Chetura – a doua soţie a lui Avraam;

Bucură-te, Rebeca – soţia lui Isac;

Bucură-te, Batşeba – mama lui Solomon;

Bucură-te, dreptule Tobit;

Bucură-te, înţelepte Iisus Sirah;

Bucură-te, Sfinte proroc Agavus care ai profeţit ce se va întâmpla cu Sfântul Apostol Pavel;

Bucură-te, Sfinte Proroc Samuel;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu toţi sfinţii din Sfântul tău sobor!
Condacul al 9-lea:
Împăraţi şi împărătese, fiice şi fii de împăraţi au ajuns în Sfântul tău sobor, Preasfântă Fecioară şi de aceea bucurându-se împreună cu îngerii şi cu puterile cereşti cântă: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Unii au trăit o viaţă sfântă şi curată, alţii au făcut fapte bune iar anumiţi fii şi anumite fiice de împăraţi au primit moarte mucenicească pentru cauza sfântă a adevărului evanghelic iar noi cântăm aşa:

Bucură-te, Sfinte Împărat Constantin cel Mare – eliberatorul creştinătăţii şi al creştinilor;

Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena, care ai găsit crucea Domnului Iisus la Ierusalim;

Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Teodora;

Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Teofana;

Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Alexandra;

Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Olga;

Bucură-te, Sfântă muceniţă Irina Împărăteasa;

Bucură-te, Sfântă muceniţă şi Împărăteasă Ecaterina;

Bucură-te, Sfântă Iunia;

Bucură-te, Sfântă muceniţă Iuliana;

Bucură-te, Sfântă muceniţă Marciana;

Bucură-te, Sfântă Veronica;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu toţi sfinţii din Sfântul tău sobor!
Condacul al 10-lea:
De la începutul creştinismului mulţi sfinţi români ştiuţi şi neştiuţi de noi au ajuns în Sfânta Împărăţie a Cerurilor pentru faptele lor cât şi pentru râvna lor, de aceea bucurându-ne cântăm Domnului Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
În Sfânta Împărăţie a Cerurilor sunt multe milioane de sfinţi români din care unii au ajuns şi în Soborul Maicii Domnului, de aceea noi cântăm:

Bucuraţi-vă Sfinţilor români din Împărăţia Cerurilor;

Bucuraţi-vă, Sfintelor care cu bună nevoinţă v-aţi nevoit pe Pământ

Bucuraţi-vă Sfintelor Fecioare care aţi trăit în viaţa pământească pe pământul românesc;

Bucuraţi-vă, Feciorilor care aţi avut multă dragoste sfântă şi multă evlavie;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor care aţi trăit o viaţă curată şi aţi slujit în sfintele mânăstiri din România;

Bucuraţi-vă, cuvioaselor românce care aţi ajuns în Patria Cerească

Bucuraţi-vă toţi Sfinţii din poporul român care aţi ajuns în soborul Maicii Domnului;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor mucenici de la Sihăstria;

Bucuraţi-vă, Cuvioşilor şi Preacuvioşilor sfinţi români de la Athos care sunteţi acum în Sfântul sobor al Maicii Sfinte;

Bucură-te, Sfinte Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş;

Bucură-te, Sfinte Casian Dobrogeanul;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor mucenici de la Niculiţel;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu toţi sfinţii din Sfântul tău sobor!
Condacul al 11-lea:
Sfinţi deosebiţi cu râvnă multă care au făcut scrieri sfinte, au slujit în sfintele biserici, au vindecat bolnavi fără de plată ori au trăit în singurătate rugându-se cu rugăciunea de foc, au ajuns să aibă un loc în Cerul al 9-lea, iar noi cântăm: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Pe toţi cei care au avut evlavie multă către tine şi sau rugat ţie Preacurată Maică, i-ai primit în Sfântul tău sobor Preabinecuvântată Fecioară, iar noi cântăm cu dragoste sfântă aşa:

Bucură-te, Sfinte Iustin Filozoful;

Bucură-te, Sf, Cuvios Romano, făcătorul de Condace;

Bucură-te, Sfinte cuvios Chiriac Sihastrul;

Bucură-te, Sfinte Patriarh Ignatie;

Bucură-te, Sfinte mucenic Aitala Diaconul;

Bucură-te, Sfântă muceniţă Tatiana Diaconiţa.

Bucurăte Sfinte Preacuvios Părinte Toma din Milano;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Metodiu şi Chiril;

Bucuraţi-vă, Sf. doctori fără de arginţi Chir şi Ioan;

Bucură-te, Sfinte Ierarh Cosma;

Bucură-te, Sf. Partiarh Pavel Mărturisitorul;

Bucură-te, Sfinte Ioanichie, patriarhul Ierusalimului;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos împreună cu toţi sfinţii din sfântul tău sobor!
Condacul al 12-lea:

De-a lungul veacurilor pământeşti, mulţi sfinţi şi sfinte au ajuns în Soborul Maicii Domnului, unii fiind sfinţiţi mucenici, alţii patriarhi, alţii iubitori de sfinţenie şi evlavioşi către Maica Domnului iar noi cântăm pe Pământ: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Zeci de mii de sfinţi şi de Sfinte Puteri Cereşti sunt în soborul tău Preacurată dar pe cei ce au dragoste şi multă evlavie către tine îi primeşti cu multă cinste, după ce au trecut la viaţa veşnică şi sau închinat în faţa Sfântului Tron Dumnezeesc. Pentru cei ce merită un asemenea loc îi prevesteşti înainte de a trece la cele veşnice, iar noi cântăm:

Bucură-te, Sfinte sfinţit mucenic Ignatie Teoforul;

Bucură-te, Sfinte Patriarh Ioan cel milostiv;

Bucură-te, Sfinte Grigore Palama;

Bucură-te, Sfinte mucenic Eugraf.

Bucuraţi-vă, cei şapte tineri din Efes;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor mucenici Haritina şi Memelta;

Bucură-te, Sfinte mucenic Trofim;

Bucură-te, Sfinte cuvios Ştefan Savaitul;

Bucură-te, Sfinte cuvios Paisie cel Mare;

Bucură-te, Sfinte cuvios Arsenie cel Mare

Bucuraţi-vă Sfintelor muceniţe Tomaida şi Valentina;

Bucură-te, Sfinte mucenic Valerian;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu toţi sfinţii din Sfântul tău sobor!
Condacul al 13-lea:
O, de trei ori fericiţilor sfinţi şi Puteri Cereşti din Soborul Maicii Domnului împreună cu Preasfânta Născătoare a Fiului lui Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi care cântăm cu dragoste sfântă: Aliluia! (de 3 ori)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1:
Pentru înfiinţarea soborului Maici Domnului Domnul Dumnezeu a dispus ca un număr de 11000 de Puteri Cereşti să fie în permanenţă lângă Preacurata Fecioară la care se adaugă toţi sfinţi care au evlavie la Maica Domnului iar noi strigăm aşa;

Bucuraţi-vă Sfinţilor Heruvimi din soborul Maici Domnului;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Serafimi din Soborul Maici Domnului;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Îngeri din acest Sânt Sobor;

Bucuraţi-vă, drepţilor;

Bucuraţi-vă, Împăraţilor care aţi avut evlavie la Maica Domnului

Bucuraţi-vă Împărăteselor

Bucuraţi-vă fecioarelor;

Bucuraţi-vă, feciorilor;

Bucuraţi-vă, fecioarelor.

Bucuraţilor Ierarhilor;

Bucuraţi-vă, mucenicilor şi muceniţelor;

Bucuraţi-vă, Cuvioaselor şi cuvioşilor;

Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria Maica Domnului nostru Iisus Hristos împreună cu toţi sfinţi din sfântul tău sobor!
şi Condacul 1:
Domnul nostru Iisus Hristos a zis Preacuratei Maicii Sale după elogiul primirii cereşti: „Cere Preacurată Maică a Mea un loc în Sfânta Împărăţie a Cerurilor” după care i s-au dat Sfinţi şi Sfinte Puteri Cereşti care au format Sfântul Sobor al Maicii Domnului, iar noi strigăm: Bucură-te, Preasfântă Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos împreună cu toţi sfinţii din sfântul tău sobor!

Rugăciune:

Sfinţilor toţi din Soborul Maicii Domnului împreună cu Preasfânta Născătoare a Fiului lui Dumnezeu, ajutaţi-ne pe noi şi pe urmaşii noştri, povăţuindu-ne cu tot ce ne este nouă de folos. Rugaţi-vă Domnului Dumnezeu pentru noi, pentru urmaşii noştri familiari şi spirituali, pentru creştinii şi pentru sfinţii viitorului, pentru ca toţi să păşească pe calea cea bună înfăptuind voia lui Dumnezeu. Amin!
(Făcut din poruncă sfântă de către profesorul Constantin Dogaru la data de 22 iunie 1997 la cerinţa Maicii Domnului iar comunicare s-a făcut şi din partea sfântului serafim Ciban. Inspirator a fost Sfântul Înger Haemus cel Mare din Soborul Maicii Domnului)

Soborul Maicii Domnului, a doua zi de Craciun

Caci unde s-a inmultit pacatul, acolo harul covarseste (Rom. 5,20). Ne-a chemat pe toti Maria, vasul cel de mult pret si fara de intinaciune al fecioriei, Raiul cel cuvantator al celui de-al doilea Adam (Rom. 5,14; I Cor. 15, 21-22, 45-59), Cel ce a lucrat unirea celor doua firi, lauda legamantului celui mantuitor, patul de nunta unde Cuvantul S-a nuntit cu trupul, rugul cel aprins (Ex. 3,2) al firii omenesti pe care focul cel arzator al dumnezeirii nu l-a mistuit, cu adevarat norul cel usor (Is. 19,1) care a purtat cu trupul pe Cel purtat de heruvimi, lana cea preacurata (Jud. 6, 37-38) udata de roua cea din cer cazuta, cu care Pastorul a imbracat mieluseaua (In 10, 11), roaba si maica, fecioara si cer, singur pod al lui Dumnezeu catre oameni, urzeala infricosatoare a iconomiei, intru care s-a tesut tunica unirii (In 19, 23), al carui urzitor este Duhul Sfant, a carei tesatoare a fost Puterea celui Preainalt care a umbrit-o (Lc 1, 35), iar lana – vechea tunica a lui Adam. Firul impletitor era trupul fara de prihana din Fecioara, acul – harul nemasurat al celui purtat, iar tesator este Insusi Cuvantul cel intrat prin auz.
Cine a cunoscut, cine a auzit ca Dumnezeu S-a salasluit necircumscris in pantece, Cel pe care cerurile nu l-au cuprins, iar pantecele nu L-a ingradit, ci din Fecioara S-a nascut nu doar simplu Dumnezeu, nici doar simplu om. Cel ce astazi S-a nascut, poarta care odinioara era a pacatului a aratat-o usa a mantuirii. Caci acolo unde sarpele a varsat veninul prin neascultare, acolo Cuvantul, prin ascultare, intrand in altar, S-a intrupat. Acolo unde s-a ivit cel dintai ucenic al pacatului, Cain, acolo izbavitorul neamului omenesc, Hristos, fara de samanta a odraslit, fara a se rusina iubitorul de oameni de durerile nasterii din femeie. Caci Viata era lucrul ce se savarsea. Nu S-a intinat salasluindu-Se, insusindu-Si madulare pe care Insusi fara de prihana le-a creat. Daca Maica Domnului nu ramanea Fecioara, Cel nascut ar fi ramas un simplu om, iar nasterea nu ar mai fi fost straina si mai presus de fire. Dar daca si dupa nastere a ramas Fecioara, atunci in chip de negrait S-a nascut Cel care si prin usile incuiate (In 20, 19-26) fara impiedicare a intrat. Si oare nu insotirea celor doua firi Toma o vesteste cand zice: „Domnul meu si Dumnezeul meu…” (In 20,28)
Nu te rusina de durerile nasterii, omule, ca acestea s-au facut penru noi temei de mantuire. Caci daca nu s-ar fi nascut din femeie, nu ar fi murit, nu ar fi nimicit prin moarte puterea care s-a instapanit asupra mortii, adica diavolul (Evr. 2,14). Caci nu este nicio intinaciune pentru arhitect sa intre in casa pe care a zidit-o, nici nu intineaza vasul pe olarul care innoieste pe cele ce a plasmuit. La fel, nu Il intineaza pe Cel fara de prihana faptul ca a iesit din pantece fecioresc, de care nu S-a intinat atunci cand l-a facut si pentru aceasta, iesind din el, nu Se spurca.
O, pantece in care s-a dat inscrisul eliberarii noastre a tuturor! O, pantece intru care s-a faurit arma impotriva mortii, o tarina intru care Semanatorul intregii fapturi, Hristos, ca pe un rod fara de samanta l-a odraslit! O, templu intru care Dumnezeu S-a facut preot nu preschimband firea, ci imbracand din mila pe cel dupa randuiala lui Melchisedec (Evr. 6, 20; 7, 11; Ps. 09, 4)! (…) O, Fecioara, care ai deschis lui Adam raiul, sau mai degraba fiind mai slavita decat raiul! Caci acela a fost sadit de Dumnezeu, iar ea L-a lucrat dupa trup pe Insusi Dumnezeu. (…)
O, taina infricosatoare si straina! Cine a mai vazut vreodata ca Imparatul a purtat chipul blestemului? Sau ar putea vreodata ochiul cuprinde soarele intreg? Dar trupul ar putea altcandva sa fie unit dupa fire cu Dumnezeu in chip neschimbat, daca nu ieri? Cand Sfanta Fecioara pantecele a imprumutat, iar Cuvantul prin auz a intrat, iar Duhul cel Sfant a plasmuit templul cel viu, iar Cel Preainalt in chipul robului S-a desertat pe Sine. Dar taina dumnezeiestii iconomii a purtat-o pantecele Fecioarei, o, pantece mai lat decat cerurile! O, nastere care ai purtat mantuirea! O pantece de lut si camara de nunta a Creatorului! O, Nastere izbavitoare a pacatului lumii! O, taina, al carei chip este cu neputinta a-l talcui! O, nastere dar nu inceput al existentei lui Dumnezeu, nu schimbare a fiintei, nu micsorare a puterii, nu despartire de Cel ce fara de inceput S-a nascut ci unirea lui Dumnezeu si cu trupul, in impreunarea firilor, binecuvantarea nasterii, venirea lui Dumnezeu, taina cea din veac ascunsa in Dumnezeu (Col. 1, 26), taina nedespartirii firilor, dezlegarea blestemului (Gal. 3, 13), ridicarea osandei (Gen. 2, 17) si existenta cea fara de inceput a Fiului celui Unul-Nascut, si nasterea din fecioara dupa trup si inchinarea de la toata zidirea si daruind si binevestind poporului intreg! Lui fie slava in vecii vecilor. Amin!”

Sfântul Proclu al Constantinopolului,
Omilii la Naşterea Domnului, Editura Sophia, Bucuresti, 2008

Semnificatia darurilor oferite de magi

Seminificația religios-morală și liturgică a darurilor oferite de magi Pruncului Iisus
Toate sărbătorile împărăteşti pe care le prăznuim în ciclul anului bisericesc sunt reînnoiri şi actualizări continue ale principalelor evenimente din viaţa şi activitatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, încât anul liturgic bisericesc, cu toate slujbele zilnice, cu sărbătorile şi instituţiile lui de cult, reprezintă o continuare neîntreruptă a vieţii lui Hristos în Biserică, spre mântuirea oamenilor. În felul acesta, Mântuitorul este veşnic prezent în Biserica Sa. El continuă neîncetat să şi reactiveze, prin lucrarea Duhului Sfânt, opera Sa mântuitoare, ca să fie viaţa tuturor, ca toţi cei ce trăiesc să se poată împărtăşi din darurile şi adevărurile mântuirii pregătite de El pentru noi.
Deci, sărbătorile creştine nu sunt doar simple comemorări ale unor evenimente biblice petrecute cândva, ci permanentizarea acestor fapte mântuitoare şi trăirea lor efectivă de către fiecare dintre noi. De aceea ne şi pregătim duhovniceşte ca să întâmpinăm cu cuviinţă creştinească, prin post şi rugăciune, măreţele sărbători ale anului. Ne pregătim cu evlavie ca să ne unim cu Hristos, Cel ce vine să se sălăşluiască în ieslea sufletelor noastre odată cu primirea Tainei Sfintei Împărtăşanii, sau vine ca să învieze sufletele noastre din moartea păcatelor.
În mod real, Hristos S a născut cu trupul o singură dată, în Betleemul Iudeii, însă, duhovniceşte, El se naşte permanent în inimile şi sufletele noastre, prin Biserică, prin rugăciune, prin Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine, iar noi ne pregătim să L primim în adâncul fiinţei noastre, aducându I doxologie ca îngerii, închinare ca păstorii şi daruri scumpe ca magii.
Magii închipuiesc neamurile păgâne convertite la credinţa creştină, iar darurile oferite de ei Dumnezeiescului Prunc reprezintă, simbolic, prinosul faptelor bune pe care le aducem în semn de omagiu Mântuitorului Hristos, aşa cum glăsuieşte o colindă din străbuni:
„Atunci magi din depărtări,

Trecând mări şi zări,

Scumpe daruri I au adus

Pruncului Iisus,

Aur, smirnă şi tămâie,

Care şi la noi să fie,

La mulţi ani cu bucurie.”
Aurul este simbolul milosteniei. Cei ce i aduc Pruncului Iisus aur sunt cei ce jertfesc o parte din agoniseala şi avutul lor pentru împodobirea sfintelor locaşuri şi pentru ajutorarea şi îndestularea celor săraci şi oropsiţi. Mântuitorul Hristos, care „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire s a pogorât din cer” şi S a născut într o peşteră sărăcăcioasă, se substituie în persoana celor lipsiţi şi necăjiţi şi, miluindu i pe aceştia, noi Îi arătăm că, de fapt, Îl iubim pe El, Cel ce s a identificat cu cei aflaţi în nevoi şi suferinţe şi Şi a dat viaţa pentru noi, iar la judecata viitoare ne va răsplăti chemându ne la Sine şi zicându ne: „Adevărat vă spun vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi aţi făcut” (Matei 25, 40). Deci, prin porunca milosteniei, Dumnezeu ia în grijă săracii şi se îngrijeşte de dânşii. „Mâna săracului este vistieria lui Hristos, pentru că tot ceea ce ia de la noi săracul primeşte însuşi Hristos”1. De fapt, toţi Sfinţii Părinţi susţin că „milostenia izbăveşte sufletul din moarte şi acoperă mulţime de păcate”. Ea este cheia cu care descuiem uşile raiului. „Omule”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „de nu I dai astăzi nimic lui Hristos, dincolo El nu va avea trebuinţă de tine. Aici flămânzeşte El, aici însetează El, Iisus însetează de mântuirea ta. De aceea vine El ca un cerşetor, de aceea umblă gol. Prin aceasta, Dumnezeu vrea să ţi dăruiască împărăţia Sa. Nu L trece cu vederea!”2.
Tămâia este simbolul jertfei şi al slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui. Cei ce aduc Pruncului Iisus tămâie sunt cei ce valorifică darurile sufleteşti în scopul obştesc, spre bunăstarea spirituală şi materială a întregii colectivităţi şi comunităţi creştine în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea. Din această categorie fac parte şi cei ce chivernisesc cu sârg talanţii cu care i a înzestrat Dumnezeu, în scop altruist, spre răspândirea binelui şi fericirii în lume şi nu în scop egoist, numai spre satisfacerea intereselor personale, aşa cum a procedat sluga vicleană şi leneşă care şi a îngropat talantul. Înmulţirea înţeleaptă a talanţilor înseamnă fructificarea chibzuită, utilă şi benefică a darurilor cu care ne a binecuvântat Dumnezeu şi acest fapt constituie temelia progresului moral, social şi cultural şi un izvor nesecat de fericire. Aceasta este şi menirea noastră de oameni şi de creştini. Toţi, fiecare în parte, suntem datori să ne străduim, după puterile noastre, să smulgem neghina egoismului şi a răutăţii şi să cultivăm în loc binele, înmulţind dragostea, pacea şi fericirea pe pământ: cei cu funcţii de conducere să promoveze dreptatea şi să susţină cauza şi interesele poporului, profesorii să i îndrume pe tineri cu făclia ştiinţei şi a devotamentului pentru formarea noii generaţii, preoţii să facă o pastoraţie rodnică, să slujească cu râvnă şi să se impună în faţa credincioşilor cu pilda virtuţilor şi a moralităţii ireproşabile, iar părinţii să se preocupe, în mod insistent, de educaţia religios morală a odraslelor lor, crescându le în duhul evlaviei, al înfrânării, al curăţiei şi al fricii de Dumnezeu. Parfumul unei astfel de tămâi înmiresmează casele şi familiile creştine, răspândindu se odată cu cei crescuţi într însele şi în mediul social din jurul lor, aşa cum podoaba florilor înfrumuseţează grădinile.
Tămâia cea bineplăcută a slujirii şi binefacerii o transmite fiecare la locul său de muncă şi în condiţia sa de viaţă. În concluzie, toţi cei care se sârguiesc să facă din munca lor cinstită şi ziditoare un izvor de fericire şi binecuvântare izbutesc să aducă, prin fapta lor creştinească, o tămâie bine mirositoare lui Dumnezeu, căci „a lui făptură suntem zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2, 10).
Smirna are o aromă mai puternică decât tămâia, însă la gust este mai amară. Ea închipuie necazurile, amărăciunile, lacrimile şi suferinţele noastre. Ea simbolizează poarta cea strâmtă a răbdării şi a încercărilor prin care trebuie să trecem cu toţii pentru a ajunge la limanul mântuirii, căci „cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13) şi plată de mucenic va lua, căci răbdarea suferinţelor în loc de sânge se primeşte.
Cel ce va răbda fără tânguire şi fără cârtire toate nedreptăţile, calomniile, ocările şi defăimările celor mândri, cu nădejdea neclintită că Dumnezeu îl va izbăvi şi cu convingerea că îndurarea suferinţelor şi a nevoilor devine pentru el izvor de curăţire şi mijloc de mântuire, oferă Domnului Hristos un dar mai preţios decât aurul şi mai mirositor decât tămâia, căci nimeni nu este scutit de suferinţă în lumea aceasta şi „toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (II Timotei 3,12), spune Sfântul Apostol Pavel.
După cum observăm, darurile oferite de magi pruncului Iisus prefigurează însăşi soarta Sa şi opera Sa răscumpărătoare, expresie a sublimei milostiviri şi îndurări a lui Dumnezeu faţă de noi, însă ele ne sugerează şi îndemnul de a păşi şi noi pe urmele Lui, întrupând în viaţa noastră de zi cu zi exemplul milei, al dragostei, al slujirii şi al răbdării Lui. Viaţa Mântuitorului, reînnoită în har în decursul anului, trebuie să devină pildă creştinului, în sensul că el trebuie să şi conformeze viaţa sa cu viaţa lui Hristos, cea sfântă şi fără de prihană.
Ca să ne învrednicim să I aducem lui Hristos închinare cuviincioasă în ziua marii sărbători a Naşterii Lui, trebuie să ne întoarcem ca magii, pe altă cale, adică să părăsim calea pierzării şi a fărădelegilor şi să păşim pe calea împlinirii virtuţilor creştine, a iubirii de Dumnezeu şi de oameni, a păcii, a armoniei şi a bunei înţelegeri, pe care au cântat o îngerii în noaptea sfântă de Crăciun. Numai aşa vom putea trăi cu adevărat bucuria creştină pe care ne o aduce în fiecare an măreaţa sărbătoare a Naşterii Domnului, bucurie pe care nădăjduim să o gustăm cu toţii, în pace, în toţi anii până la sfârşitul vieţii noastre.
Arhimandrit Conf. Dr. Vasile Miron
Note:
1. Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la parabola despre săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv, trad. în rom. de Adrian Tănăsescu Vlas, Ed. Sofia, Bucureşti, 2002, p. 183.

2. Ibidem, p. 185.

Sursa