Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul și Revoluția Română din ’89

Scriu această epistolă dintr-un imbold lăuntric de a vorbi despre Gheronda Porfirie. Am trăit atâtea întâmplări timp de 14 ani alături de el, eu fiind unul dintre medicii săi, și simt că nu trebuie să ascund de frații mei tot ceea ce am trăit alături de el. Vă voi povesti câteva întâmplări care îl prezintă pe Gheronda Porfirie atât ca bolnav, dar și ca medic. Îmi cer iertare pentru elementele personale pe care le voi scoate din aceste relatări și care, poate, vor afecta expunerea. Cu siguranță, și alții au trăit lucruri minunate alături de el. Toate acestea nu trebuie să se piardă, pentru că sunt semne ale vieții sale trăită în sfințenie, dovezi ale prezenței Sfântului Duh în viața noastră și sfaturi pentru întreaga noastră viață.

Gheorghios Papazachos, prof. univ, medic cardiolog

1Specialitatea Cuviosului Porfirie era „tele-diagnoza”. „Vedea” cu extraordinară exactitate schimbările ce aveau loc în organismul său, dar și ceea ce se întâmpla cu ceilalți, printre care se aflau și medici. El singur mi-a spus că i-a pus diagnosticul de hipogonadism unui tânăr doar privindu-l, și de fractură de coloană în cazul unei monahii ce se găsea în alt oraș. Sunt mii, poate, cei care au fost diagnosticați astfel de către Gheronda, diagnostic pe care l-au confirmat mai apoi medicii în mod științific, în urma investigațiilor medicale.
Amintesc aici și un diagnostic pe care și l-a pus singur. A prezis schimbări ale valorilor electrocardiogramei fără a fi ajutat de aparat. Într-o seară m-a sunat și era puțin neliniștit. ,,Haide, treci pe la mine cât de târziu ar fi și vei vedea schimbări pe electrocardiogramă. Am avut dureri azi, în piept, de mai multe ori”. Am depistat, într-adevăr, schimbări ischemice la v3 și v6 și l-am întrebat ce s-a întâmplat în ziua aceea, ce l-a supărat de au apărut aceste schimbări.
A început să plângă și, cu lacrimi în ochi, mi-a descris luptele de stradă ce aveau loc în1România. Era ziua în care poporul se ridicase împotriva lui Ceaușescu, iar Gheronda, cu harisma sa, vedea împușcăturile și oamenii care cădeau secerați pe străzi, lucruri pe care le-au confirmat ziarele de a doua zi. A continuat să plângă, iar eu l-am rugat să-I ceară lui Dumnezeu să-i ridice această vedenie. Inima lui nu mai putea suporta mult această tensiune. Ar fi putut să facă infarct. În aceeași tensiune mă aflam și eu, văzând fragilitatea inimii sfântului din fața mea…
Mi-am acoperit ochii cu hârtiile cardiogramei realizate mai devreme și mă gândeam în sinea mea: ,,Ce importanță au pentru tine, Gheronda, medicamentele pe care mă pregătesc să ți le dau? Tu nu ești din lumea aceasta. Inima ta bate la Oropós, unde ne găsim, dar ea este de fapt, acum, în România. Pe electrocardiogramă, inima pare a fi în ,,depresie” ischemică, dar, în realitate, ea se află în ,,urcare”, către ceruri. Am plecat târziu de la el cu teamă și cutremur căci văzusem puțin din lumina unui sfânt.

Articolul a apărut în periodicul Sýnaxi, în ianuarie 1992, la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui Porfirie Kavsokalivitul

1

sursa

FACEŢI ASCULTARE CU OCHII ÎNCHIŞI ŞI NU VĂ TEMEŢI!

„Ascultare adevărată, ne învăţa Stareţul, nu înseamnă să împlineşti porunca doar la exterior şi tipiconal. Adevărata ascul­tare înseamnă să te sileşti pe tine însuţi să crezi şi să cugeţi aşa cum crede şi cugetă stareţul tău. Care este scopul ascultării? Nu este acela de a învăţa regulile vieţii duhovniceşti? Dacă ucenicul nu are credinţă în povăţuitorul său, atunci care este folosul?”.
Păstrând, aşadar, această învăţătură, m‑am străduit cu smerenie şi cu simplitate să‑l urmez pe cât mi‑a stat în putinţă în cugetările sale, în crezul său. Şi, cu Harul lui Dumnezeu, niciodată nu am cugetat diferit de ceea ce „credea” Stareţul meu. Nu voiam să fiu ucenic numai la exterior, adică să fac ascultare numai în slujirea mea, la rucodelie sau la tot ceea ce îmi poruncea, ci căutam ascultarea adevărată, duhovnicească. Astfel, când Stareţul hotăra ceva, eram întru totul de acord cu el.
De asemenea ne spunea că politeţea la monah este să spună „iertaţi” şi „să fie binecuvântat”. Adică, atunci când greşeşte şi este mustrat, să nu spună o mie şi una de îndreptăţiri, ci simplu „iertaţi”. Iar atunci când i se spune ceva care taie voia lui, să cedeze cu smerenie şi să spună „să fie binecuvântat”.
Stareţul mai spunea:
–     Început bun, sfârşit şi mai bun; început rău, sfârşit şi mai rău.
–     Şi care este începutul bun, Gheronda?
–     Când faceţi ascultare, când nu faceţi voia voastră, când vă faceţi canonul, când nu ascundeţi nimic de Stareţul vostru şi nu‑l amărâţi cu nimic. Iată, acesta este începutul cel bun. Dar mai ales început bun înseamnă să cugetaţi ceea ce cugetă stareţul vostru. Face greşeală stareţul vostru? Faceţi şi voi. Dar voi nu veţi greşi, fiindcă ascultarea nu‑l lasă pe ucenic să greşească, chiar dacă greşeşte stareţul. Ascultarea adevărată nu‑l lasă pe ucenic să se piardă. Faceţi ascultare cu ochii închişi şi nu vă temeţi!
–     Să fie binecuvântat!
Eu personal mi‑am însuşit bine această învăţătură şi nu a fost nevoie să o aud a doua oară. „Pe Gheronda să‑l odihnesc, îmi spuneam în sinea mea. Nimic altceva. Dacă îl odihnesc pe Stareţ, nu mă tem de nimic”. Acest sfat simplu, dar care ascunde în el o mare putere duhovnicească, l‑am pus la suflet, l‑am făcut „crezul meu” şi avuţia mea şi am spus cu hotărâre: „În această privinţă îmi voi concentra toată atenţia”. Şi într‑adevăr, am căutat să‑l odih­nesc pe Stareţ; pe de o parte să nu‑l mâhnesc niciodată, iar pe de alta să‑l odihnesc cu felul vieţuirii mele. Şi mă gândeam în sinea mea: „Dacă n‑am să reuşesc asta, înseamnă că scopul meu pentru care am părăsit lumea a eşuat”. Şi am văzut aceasta în practică: când ucenicul se străduieşte să păzească cu acrivie poruncile stareţului său, îl însoţeşte binecuvântarea lui Dumnezeu, fiindcă este cu neputinţă ca ucenicul, care cu smerenie îl odihneşte pe părintele său duhovnicesc, să eşueze în viaţa duhovnicească; şi cu atât mai mult să nu câştige Împărăţia lui Dumnezeu.
Vedem la Sfântul Simeon Noul Teolog că datorită desăvâr­şitei ascultări faţă de stareţul său, a credinţei neclintite în el şi a smereniei sale, i s‑a dăruit cu îmbelşugare Harul Sfântului Duh.
Extras din Starețul meu Iosif Isihastul – Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos – 2010

Sursa

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA LA DUMINICA DINAINTEA NAŞTERII DOMNULUI

Ap. Evrei 11,9-10, 32-40. 

9.Prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe;
10.Căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.
32.Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci,
33.Care prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor,
34.Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă;
35.Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere;
36.Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare;
37.Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi.
38.Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului.
39.Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa,
40.Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.

 Ev. Matei 1,1-25 

1.Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

2.Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui;

3.Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;

4.Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;

5.Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei;

6.Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie;

7.Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;

8.Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;

9.Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia;

10.Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia;

11.Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon;

12.După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel;

13.Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor;

14.Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;

15.Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;

16.Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos.

17.Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.

18.Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.

19.Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.

20.Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.

21.Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.

22.Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:

23.”Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”.

24.Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.

25.Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Sursa