PARASTAS ECUMENIST ORTODOXO-PAPISTAȘ DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI


București, 1 decembrie de Ziua Națională, cu ocazia ceremoniei militare de la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I. 

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII) Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească. (10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.) CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE) Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15). (47, 68 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare) CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECRESTINII ŞI ERETICII) Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se şi afurisească. (7, 45, 70, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 6, 29, 33, 37, 38 Laod.) CANONUL 6 al Sinodului local de la Laodiceea Să nu fie iertat ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu, stăruind ei în eres. [Apostolic, can. 45, 65] TÂLCUIRE Nu sloboade canonul acesta pe eretici să intre în Biserica lui Dumnezeu, cea de ortodocşi ţinută, dacă nu vor a se întoarce şi stăruie în eres. Vezi şi cel apostolesc 45. CANONUL 32 al Sinodului local de la Laodiceea Nu se cuvine a lua binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt necuvântări, decât bine cuvântări. [Apostolic, can. 45] CANONUL 33 al Sinodului local de la Laodiceea Nu se cuvine cu ereticii, sau cu schismaticii a se ruga împreună. TÂLCUIRE Rânduieşte canonul acesta să nu ne împreună rugăm, nici cu ereticii, adică cu cei ce greşesc în credinţă, nici cu schismaticii, adică ce după credinţă sunt ortodocşi, dar de soborniceasca Biserică despărţiţi pentru oarecare predanii, şi obişnuiri care se pot vindeca, după canonul 1 al marelui Vasilie. Vezi şi pe cel 45 apostolesc.

https://www.aparatorul.md/parastas-ecumenist-ortodoxo-papistas-de-ziua-nationala-a-romaniei/

ECUMENISM LA ALBA-IULIA: MONUMENTUL UNIRII SFINŢIT DE ORTODOCŞI ŞI GRECO-CATOLICI

1 decembrie 2018. Sfințirea Monumentului Unirii de la Alba Iulia de către ecumenistul Daniel, apoi greco-catolicii îl „sfințesc” și ei sub privirile acestuia și ale pseudo-patriarhului Teofil al III-lea al Ierusalimului.

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII) Episcopul sau presbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat împreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa savârseasca ceva ca clerici (sa savârseasca cele sfinte), sa se cateriseasca. (10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)  Mai crede cineva că acest patriarh nu e ecumenist? Sau a asistat doar din complezență la slujba greco-papistașilor? Dacă ar fi fost ortodox, n-ar fi permis acestora să-și facă simulacrul lor de slujbă, sau ar fi părăsit locul. Le-ar fi spus că sunt eretici și în înșelare i-ar fi povățuit să se facă ortodocși. Dar n-a făcut asta nici el, nici celălalt pseudo-ierarh cu numele de patriarh al Ierusalimului.  Și pentru că ambii sunt ecumeniști și nu consideră o problemă asistarea la o slujbă a ereticilor deja condamnați, ambii sunt pasibili de întreruperea pomenirii.

https://www.aparatorul.md/ecumenism-la-alba-iulia-monumentul-unirii-sfintit-de-ortodocsi-si-greco-catolici/