Cuviosul Arhimandrit Gheorghe și șarpele uriaș din Sfântul Altar

Ziua tăiau cu topoarele copacii şi spinii, ca să deschidă poiana. Seara se adunau cu toţii într-o pivniţă ruinată, mâncau pesmeţi de pâine cu ceva legume şi dormeau pe pământ câteva ore. La miezul nopţii se sculau şi făceau Utrenia, dând laudă lui Dumnezeu.
Oprit fiind în ţară fără voia sa de către Mitropolitul Ţării Româneşti, Cuviosul Gheorghe era în mare mâhnire. Deci, postind câteva zile, s-a rugat Maicii Domnului şi Sfântului Ierarh Nicolae să-l povăţuiască ce trebuie să facă. Apoi, adormind puţin de osteneală, i s-a arătat în vis Sfântul Nicolae şi i-a poruncit, zicând:
‒ Rămâi aici şi îmi curăţeşte lăcaşul meu de fiarele sălbatice!
Deşteptându-se plin de bucurie, a pornit în căutarea lăcaşului Sfântului Ierarh Nicolae şi a aflat biserica lui din ostrovul Cernicăi pustie şi plină de şerpi. Din ceasul acela a rămas în Schitul Cernica împreună cu doi ucenici ai săi, Atanasie şi Serafim, din Mănăstirea Neamţ.
Spuneau ucenicii Cuviosului Gheorghe că după ce au ajuns întâi pe ostrov şi s-au închinat în biserică, au văzut în sfântul altar un şarpe uriaş. Atunci stareţul, însemnându-se cu semnul crucii, i-a zis cu glas blând:
‒ Ganul (dragul) tatei, până acum ai locuit tu aici. Acum să te duci din locul acesta, ca să locuim noi!
La cuvântul stareţului, şarpele s-a supus poruncii îndată şi a ieşit afară din biserică şi din ostrov, dispărând în pădurile din împrejurimi.
Mărturiseau ucenicii cuviosului că la început multă nevoie şi lipsă au răbdat în ostrovul Cernicăi. Biserica era părăsită de mulţi ani, lipsită de uşi, de ferestre şi de cele necesare. Chiliile erau vechi şi toate dărâmate, iar ostrovul acoperit în întregime de pădure, de rugi şi de spini. Stareţul Gheorghe însă nu se descurajă. Ziua tăiau cu topoarele copacii şi spinii, ca să deschidă poiana. Seara se adunau cu toţii într-o pivniţă ruinată, mâncau pesmeţi de pâine cu ceva legume şi dormeau pe pământ câteva ore. La miezul nopţii se sculau şi făceau Utrenia, dând laudă lui Dumnezeu. Apoi stareţul mângâia ucenicii cu frumoase cuvinte de învăţătură. La urmă aţipeau iarăşi până în zori, când se sculau, făceau cuvenita rugăciune şi plecau la tăiat pădurea.
Vestea despre sfinţenia vieţii Cuviosului Gheorghe s-a răspândit repede în toate părţile şi veneau mulţi să petreacă lângă el, iar alţii îi aduceau ajutoare să refacă biserica şi chiliile. În primele şase luni s-au adunat în jurul stareţului şase fraţi. După încă un an au mai venit 16 fraţi. În trei ani, numărul ucenicilor a sporit la 33. În anul următor erau 54 de suflete în ostrov, iar în anul 1786, obştea Schitului Cernica crescuse la 103 fraţi.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 321-322)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s