Sinaxa de la Roman (25 ianuarie 2018): dragostea de Ortodoxie și de oameni



(O oglindire a adevărului în cuvânt)

Am învăţat în teologia ortodoxă că, pentru mântuire, sunt necesare:

1. Credinţa Ortodoxă

2. Harul Sfântului Duh

3. Faptele bune

Deci mai întâi trebuie să avem Credinţa Ortodoxă, primită de la Mântuitorul Iisus Hristos şi păstrată de Biserică, prin lucrarea și autoritatea Sfinţilor Părinţi, adevărații teologi ai Bisericii.

Care este învăţătura Bisericii în ceea ce priveşte Credinţa?

Răspuns: Credinţa cea dreaptă este Ortodoxia, iar celelalte, absolut toate, sunt erezii, iar oamenii care le îmbrăţişează fie pe una, fie pe celelalte sunt ortodocşi, respectiv eretici.

Acest Adevăr l-au mărturisit membrii Sinaxei de la Roman din 25 ianuarie 2018, care au transmis tuturor aşa: „După apariţia şi răspândirea unei erezii, încă necondamnată Sinodal, în viaţa Bisericii, un membru al Bisericii, se poate situa într-una din cele două stări: ortodox sau eretic!”

Deci, acolo s-a reafirmat un Adevăr de credinţă care, crezut cu inima şi mărturisit cu gura, este esenţial pentru mântuire. El nu se schimbă, este veşnic. Oricine dintre oameni îl schimbă pentru diferite motive, nu va avea parte de mântuire. Aşa învaţă Biserica lui Hristos.

De aceea zic, încă o dată şi pentru cei care, fiind manipulaţi, cred altceva despre mine: Subscriu întru totul mărturisirii de credinţă al Sinaxei de la Roman din 25 ianuarie 2018 şi mărturisirea dată acolo o subscriu.
De asemenea, adaug următoarele: pe lângă aceea că Sinaxa de la Roman a reafirmat un adevăr de credinţă, a avut grijă să adreseze un cuvânt frumos şi dulce tuturor românilor ortodocşi, clerici şi mireni, care, încă, nu s-au îngrădit de erezia ecumenismului. Acest cuvânt se regăseşte la punctul numărul 9 din Mărturisirea de credinţă: „Adevărata iconomie, cea lăsată nouă de Sfinţii Părinţi, este aceea că aşteptăm pe fraţii noştri, clerici şi mireni, care sunt în comuniune cu ereticii ecumenişti, să se îngrădească de erezie. Noi îi informăm pe toţi, fără să obligăm pe cineva să facă ceva împotriva voinţei lui.”

Cum i-am numit pe cei din casele românilor ortodocşi care nu s-au îngrădit de erezia ecumenismului?

Răspuns: i-am numit, cu cuvânt frumos şi dulce: „fraţii noştri, clerici şi mireni.”

Care sunt aceştia?

Răspuns: Aceştia sunt copiii, tinerii, bătrânii, clerici şi mireni care, din diferite motive sunt în comuniune cu ereticii ecumenişti. Şi ce-i sfătuim? Să se îngrădească de erezie.

Întreb cuviincios: Spunem despre fraţii noştri, clerici şi mireni, în general că sunt eretici? Spunem despre unul sau altul, dând nume, că sunt eretici?

Nu spunem. Eretici sunt aceia dintre noi care nu sunt ortodocşi şi pe care Dumnezeu îi ştie după numele lor.
Vedeţi?!… Când a fost vorba de Credinţă, Sinaxa de la Roman a mărturisit Credinţa Ortodoxă, fără echivoc, iar când s-a făcut referire la oameni, s-a vorbit cu delicateţe, numindu-i „fraţii noştri, clerici şi mireni”. Vedeţi cât de echilibrată a fost această Sinaxă?

De aceea, eu, preotul Savin Vasile, o susţin. Iar dacă unii s-au grăbit să spună că regret iscălitura mea cea de acolo, eu le răspund:

Nu numai că n-o regret, ci îmi pare bine pentru că:

1. A avut loc această Sinaxă.
2. Am participat.
3. Pentru că am semnat Mărturisirea ei de credință.

Iar celor „care vă ocupaţi de mine” vă dau următorul sfat părintesc și frățesc: Fiţi cuminţi, că nu îi place Domnului a ne blama unii pe alţii, nici în particular, cu atât mai mult în public, ca nu cumva să vină Sfântul Nicolae mai devreme de 6 decembrie cu vărguţa-cuvântului. Sfinte Nicolae, lasă vărguţa acolo… după sobă, că se poate îndrepta omul şi fără… vărguţă. Numai să vrea!
Asa sa fie!

4 august 2018,
Piatra-Neamţ

Cu respect, preot Vasile Savin

Sursa

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s