Coaliţia pentru Familie, reacţie la ‘jignirea gravă’ din partea lui Iohannis: ‘Inițiativa de definire a Căsătoriei NU inflamează societatea’

Klaus Iohannis

Comitetul de iniţiativă cetăţenească şi Platforma civică ÎMPREUNĂ declară: „A apăra valorile care asigură identitatea poporului român nu este discriminare, domnule Preşedinte al României!”
Comitetul de inițiativă cetățenească privind revizuirea art. 48 alin 1 din Constituția României şi Platforma civică ÎMPREUNĂ transmis că au luat act de „cea de-a treia jignire gravă pe care Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a adresat-o milioanelor de români care au promovat și susținut cea mai importantă inițiativă cetățenească a poporului român, aceea privind definirea constituțională a Căsătoriei, o inițiativă democratică cu un obiectiv susținut de 90% din populația României, care, în opinia domnului K.W. Iohannis, „inflamează societatea””. „Este ca și cum ai spune că a afirma că 2 + 2 fac 4 inflamează societatea”, se arată într-un comunicat al Coaliţiei.
Vezi şi: Avertismentul medicului: De ce TREBUIE să purtăm șosete și în sezonul cald
„Astfel, după ce anul trecut a asociat această acţiune civică cu „fanatismul”, iar acum 3 săptămâni ne-a spus despre luna mai că nu este o lună bună pentru referendum, recent domnul K.W. Iohannis a declarat că inițiativa semnată de 3 milioane de români „inflamează spiritele” în societate și încurajează intoleranța față de comunitatea LGBT (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transsexuali). Aceasta în condițiile în care, în ultimii ani, am asistat la nu mai puțin de 6 inițiative ale unor organizații de lobby LGBT de a introduce parteneriate civile asimilabile căsătoriei între cuplurile de același sex.
Această ultimă declarație a Președintelui României demonstrează limpede că:
Președintele României nu cunoaște care este obiectul inițiativei cetățenești, și anume definirea și în Constituția României a CĂSĂTORIEI așa cum este ea definită în prezent în Codul Civil și în Codul Familiei, iar NU redefinirea FAMILIEI care este, în fapt, obiectivul lobby-ului LGBT.

Agenda progresistă europeană este instaurată în România de la cel mai înalt nivel, respectiv de la nivelul Președintelui României. Preşedintele se dovedește, din păcate, a fi vârful de lance al politicii corectitudinii politice în România. Într-o Europă în care un copil este condamnat la eutanasiere de către un judecător activist LGBT, și este deconectat de la aparate, iar, pentru că în continuare respira, este lăsat să moară de foame și de sete în ciuda voinței părinților săi de a-i salva viața, atacarea de către Președintele României a unuia din cei doi piloni ai familiei, căsătoria dintre bărbat și femeie, reprezintă o amenințare la cel mai înalt nivel a acestei valori esențiale pentru români.

Poporul român, a cărui inițiativă cetățenească îi este refuzată de la cel mai înalt nivel, nu doar că nu a discriminat pe nimeni, dar este el însuși atacat în valorile sale esențiale. În fapt, discriminarea despre care vorbește Președintele este aplicată tocmai valorilor poporului român căruia nu i se dă voie să se exprime şi împotriva căruia se promovează un discurs al urii doar pentru că prețuiește aceste valori.

A exprima şi apăra valorile care asigură viaţa, fundamentele civilizaţiei şi identitatea poporului român NU constituie un act de discriminare”, se mai arată în comunicat.

Sursa

Falsa „Biserica” papistasă germană vrea să fie date jos crucile puse de guvernul Bavariei în instituţiile guvernamentale!


aparatorul.md: Am relatat de curând, în 26 aprilie, despre decizia guvernului bavarez de instalare a crucilor în clădirile guvernamentale ca semn al identităţii creştine a bavarezilor, o acţiune singulară şi cu atât mai mult de apreciat în Vestul ateist, socialist şi islamist.

Decizia, normal criticată de promotorii migraţiei, incluziunii cu orice preţ, multiculturalismului şi lgbtismului, s-a văzut, în mod neaşteptat, criticată chiar de la nivelul cel mai înalt al Bisericii Catolice Germane. Cardinalul Reinhard Marx despre care am vorbit nu de mult ca sprijinitor, alături de cardinalul german Walter Kasper al căsătoriei homosexuale, continuă pe linia care l-ar face invidios pe înaintaşul său ideologic, Karl Marx, şi, într-o declaraţie pentru ziarul Suddeutsche Zeitung denunţă animozitatea, divizările şi tulburările publice cauzate de această decizie. Mai mult chiar, cardinalul, membru al consiliului restrâns al papei Francisc, faimosul C9, a condamnat această decizie care produce clivaje.
Dacă pentru guvern Crucea constituie o expresie a caracterului istoric şi cultural al Bavariei, în mod clar perceptibil pentru a justifica o angajare vizibilă în raport cu valorile fundamentale ale dreptului şi ordinii sociale din Bavaria şi Germania, pentru cardinalul Marx acest lucru este de neacceptat.

Nu se poate înţelege ce este Crucea dacă ea nu este văzută decât ca simbol cultural, a spus el, iar măsura guvernului este o expropriere a Crucii în numele statului.

Cum îşi justifică cardinalul poziţia: Crucea este un semn de respingere a violenţei, nedreptăţii, păcatului şi morţii, dar ea nu este un semn împotriva altor persoane. A agăţa o cruce înseamnă că eu trebuie să mă orientez după vorbele celui care a murit pe cruce pentru întreaga lume. Este o provocare: pentru fiecare creştin, pentru Biserică, dar şi pentru statul care vrea să aibă referinţă la acest semn.

Pentru cardinalul Marx, a trăi într-o ţară creştină înseamnă acceptarea manifestării identitare a fiecăruia în măsura în care nu este creştin, căci manifestarea creştinilor înseamnă jignirea celorlalţi.

Omul este jumătate dragoste, jumătate luptă”

Fragment dintr-unul din interviurile realizate, în anii 2005-2007, de scriitorul Adrian Alui Gheorghe.
Părinte Iustin, după experienţa dvs. de viaţă, de „îngropare în oameni“, ce credeţi, omul trebuie înţeles sau trebuie iubit?

Omul trebuie iubit. Dar ca să-l iubeşti trebuie să-l înţelegi. Dacă îl vezi căzut acolo, neapărat trebuie să gândeşti că trebuie să-i dai o mână de ajutor. Iubirea aproapelui este o lecţie de iubire faţă de Dumnezeu. Dacă nu-l iubeşti pe cel de alături, dacă nu-l ajuţi, nu eşti capabil nici să-l iubeşti pe Dumnezeu. Iubirea aproapelui este prima treaptă spre mântuire, pe treapta asta trebuie să repeţi pentru marea iubire de Dumnezeu.
În perioada comunistă am fost intoxicaţi cu marota „omului nou“. Credeţi că am ajuns să avem „omul nou“?
În sensul în care merge materialismul? Poate doar aşa, cum l-au gândit materialiştii, ca om ieşit de sub influenţa Bisericii, a Duhului Sfânt…! Dar omul nou, ca o valoare morală înnoită, e departe. Eu vreau să vorbesc despre omul nou născut întru Hristos, omul care lipseşte însă, din păcate, României noastre. Înnoirea omului şi a lumii se face prin Înviere, prin înţelegerea acestei profunde Învieri întru Hristos. Acesta este omul nou, cel pe care trebuie să-l viseze fiecare mamă care se pregăteşte să aducă prunci pe lume.
Numai într-un suflet împăcat încape toată lumea deodată
Einstein considera că „progresul făcut de om, în comparaţie cu dezvoltarea caracterului său, este îndeajuns pentru a îngrozi“…
Da, da… Îmi povestea un părinte care a fost în pelerinaj la Ierusalim ce l-a impresionat mai mult a fost că tineretul, copiii de acolo, atunci când vedeau o uniformă din asta, de călugăr, erau cu bolovanii pe el. L-a apucat aşa o revoltă, că de unde am plecat şi unde am ajuns. Adică tu care porţi cuvântul Mântuitorului, cel care a plecat din Ierusalim, când te duci acolo, la origini, acasă într-un fel, eşti luat cu pietre. Dacă ne uităm în pildele lui Iisus şi ne gândim la ceea ce ni s-a păstrat şi cum a evoluat lumea, cred că acolo găsim şi acest lucru, acest comportament destul de bizar de altfel.
Tot el îmi spunea că la altă vizită a lăsat, aşa, cam la sfârşit, să intre în Biserica Sfântului Ioan. Ei, bine, a stat acolo o oră, s-a rugat, şi după această şedere acolo nu mai simţea dacă există în realitate, sau el însuşi e doar o închipuire pe pământ. Simţea aşa o bucurie şi o dragoste desăvârşită încât nu mai privea lumea asta decât într-o dragoste deplină, ca după un voal cu care o îmbrăţişa şi chiar pe cei de ieri care îl alungaseră cu pietre îi venea să-i îmbrăţişeze. Toată lumea era învăluită în bucuria lui. Câştigase toată lumea prin bucurie. Numai într-un suflet împăcat încape toată lumea deodată, în sufletul încrâncenat, acrit, tulburat nu încape nimic.
Cum definiţi omul, aşa cum l-aţi închipuit dumneavoastră?
Omul este – sau ar trebui să fie! – jumătate dragoste şi jumătate luptă, jertfă pentru a păstra dragostea intactă, neatinsă de rău.
Un mare gânditor al veacului trecut, Carl Gustav Jung, spune: „Pentru omul tânăr este aproape un păcat sau cel puţin un pericol să se ocupe prea mult de sine însuşi, pentru omul care îmbătrâneşte însă, este o datorie şi o necesitate să se dedice unui studiu cât mai serios al sinelui său…“. Cum vedeţi dvs acest lucru?
La capătul acestei căutări omul trebuie să-l găsească pe Dumnezeu. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa, de asta în fiecare om sălăşluieşte Dumnezeu. Tânăr sau bătrân, omul trebuie să facă curăţenie în interiorul său, niciodată nu ştie omul când vine sfârşitul…
Spunea cineva că „în creierul gol îşi găseşte sălaş diavolul“…
Aici este vorba de omul care se găseşte mereu cu coşul plin pentru că are grijă de grâul care trebuie măcinat. Iar grâul care trebuie măcinat este rugăciunea permanentă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!“. Dacă vrăjmaşul te găseşte rătăcind cu mintea în lucruri nefolositoare, în lucruri necuviincioase, atunci se aşază diavolul în mintea ta şi te mână aiurea (…)
Există vreo întrebare la care omul este condamnat să nu afle niciodată răspunsul?
Depinde ce vrea să afle fiecare. Omul are toate răspunsurile în sine însuşi. Despre naştere, despre viaţă, despre sensul mântuirii sale. Dacă vrea să afle răspunsuri la întrebări fără sens, va fi un nefericit. Dacă vrea să afle răspunsuri la întrebări care ţin de credinţa sa, de profesia sa, va găsi lesne fericirea.
Îndoiala creştinului este un păcat?
Da. Dar există şi îndoiala permisă, care nu e păcat. Îndoieşte-te că mai exişti tu însuţi, după o rugăciune fierbinte. Atunci te transformi tu însuţi în rugăciune. Îndoiala asta e permisă oricui.
Spune, la un moment dat, Petre Ţuţea: „Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea este singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om“. Ce este umilinţa?
Umilinţa e o autoevaluare corectă a dimensiunii omului în acest univers. Umilinţa asociată cu răbdarea răstoarnă muntele, aşa de puternică devine pentru oricare creştin…
Care e Golgota creştinului de azi?
Necredinţa face o Golgotă din fiecare zi.
Omul de azi e mai sceptic decât cel de acum cincizeci de ani? Cum îl puteţi încuraja ca să meargă mai departe, să reziste în faţa vicisitudinilor vieţii?
Omul de azi pune prea mare bază pe fleacuri şi amănunte, este asediat de o mulţime de lucruri false şi nu ştie să aleagă. Dacă ştii să alegi bine, lucrurile devin uşoare, viaţa este frumoasă. Dacă alegi rău, te chinui. Dacă ai îndoială că ai ales bine, iarăşi te chinui. Omul a devenit prea materialist, se supune prea mult tiraniei banului. Peste tot auzi că banul este totul, că banul este stăpânul lumii. Cine pune banul drept stăpân al lumii, se bagă el singur slugă la diavol.
Mulţumirea pentru ceea ce are este, până la urmă, măsura credinţei fiecăruia
Banul e important în măsura în care faci ceva cu el. Banul în sine nu are nici o valoare.
Da, da… Dramele lumii se stârnesc nu de la o luptă de idei, ci de la o luptă pentru bani, pentru tot ce e material. Omul cumpărat cu bani nu are valoare, îşi pierde valoarea şi credinţa, rămâne ca o monedă calpă.
Cum vedeţi fericirea azi? Dvs. sunteţi fericit? Ce sfaturi le daţi creştinilor care vin la dvs. şi care spun că sunt nefericiţi?
Fericirea e atunci când Hristos răspunde cu dragoste rugăciunii tale. Oamenii înţeleg fericirea în mod diferit. Unii vor mult şi nu primesc şi se simt nefericiţi. Alţii vor puţin şi primesc şi se simt fericiţi.
Spunea cineva: Fericirea nu-i mai presus de om, nu-i mai prejos, ea este pe măsura omului.
Da, fericirea e credinţa din om. N-aţi văzut câţi oameni au de toate, au poziţie în societate, dar se simt nefericiţi pentru că sunt lipsiţi de credinţă…?
Cred că merită amintită aici o pildă din Patericul Egiptean, demnă de luat în seamă. Cică era un bătrân mare şi văzător cu mintea, şi s-a întâmplat ca el, odată, să şadă cu mai mulţi fraţi la masă şi, când mâncau ei, lua aminte bătrânul cu duhul şi vedea că unii mănâncă miere, altii pâine, iar alţii baligă. Şi se minuna şi se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, descoperă-mi taina aceasta, că aceleaşi bucate fiind puse pe masă înaintea tuturor, când mănâncă se văd aşa schimbate“. Şi i-a venit lui glas de sus, zicând: „Cei ce mănâncă miere sunt cei ce cu frică, cu cutremur şi cu bucurie duhovnicească şed la masă şi neîncetat se roagă şi rugăciunea lor ca tămâia se suie la Dumnezeu. Cei ce mănâncă pâine sunt cei ce mulţumesc pentru împărtăşirea celor dăruite de la Dumnezeu, iar cei ce mănâncă baligă sunt cei ce cârtesc şi zic: „Aceasta este bună, aceasta este putredă“…. (21-281)
Mulţumirea pentru ceea ce are este, până la urmă, măsura credinţei fiecăruia.
Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro

Nu învățați copilul să-și inducă stări, mai ales starea de mulțumire nefirească, pentru că veți crește un mic fariseu”

Tot mai mulți oameni sînt nemulțumiți și nefericiți. Femeile se plîng că au soți nepotriviți, bărbații se plîng că nu-și găsesc un rost, iar asta îi face nefericiți. Mamele se plîng de copii că nu se integrează, că sînt agitați și greu de mulțumit, că nu au nici un interes pentru studiu.
Psihologia modernă găsește că fericirea este în directă legătură cu mulțumirea. Profilurile a mii de oameni cu care sînt în legătură sînt pline de citate care exprimă mulțumirea lor pentru diverse lucruri. Oamenii vor să fie fericiți și una dintre ideile tot mai răspîndite este aceea că, pentru a fi fericit, este destul să vrei să fii fericit. Poate că toți acești oameni nu realizează că prin astfel de postări își fac publică nefericirea, dar așa este. Din păcate, citatele încă nu au făcut pe nimeni fericit.

În ce măsură fericirea poate fi indusă? Dar mulțumirea?
Martin Seligman, un psiholog american considerat părintele psihologiei pozitive, susține că starea de bine poate fi educată prin exerciții de recunoștință. După el, un om care este atent la motivele de bucurie și la tot ce i se întîmplă bun ajunge la o stare de bine. Așa a apărut caietul în care oamenii își notează motivele de recunoștință. Foarte mulți oameni întrețin astfel de caiete de recunoștință și chiar își impun copiii să le aibă.
Logica acestui fenomen e simplă: dacă un om nemulțumit este nefericit, înseamnă că un om mulțumit este fericit. Pentru a fi fericit este destul să înveți să fii mulțumit. Mulțumirea poate veni din orice, dacă înveți să dai o încărcătură cuvenită acelui orice. Astfel, în ziua în care ai pierdut la fotbal, mulțumești că nu ți-au furat mașina și ai un prilej de bucurie.
Exemplul cu fotbalul și mașina este foarte reprezentativ. Un om care se scuză în permanență pentru înfrîngerile sale, de dragul unui confort psihologic, ajunge într-o stare de iubire de sine bolnăvicioasă. Atunci cînd scopul nu este îmbunătățirea lucrurilor, ci doar propria stare de bine, orice rău poate deveni bine și orice nereușită un prilej de jubilare. Starea de bine dobîndită cu acest preț se numește în limbaj biblic mîndrie. Oamenii mîndri găsesc întotdeauna un prilej de a fi mulțumiți de sine, chiar și atunci cînd toată lumea le spune că greșesc.
Nu orice mulțumire aduce fericirea. Mulțumirea de propria persoană este o stare deplorabilă pe care o deplînge Hristos în pilda Vameșului și Fariseului. În rugăciunea sa, fariseul evanghelic pare să citească dintr-un caiet de-al lui Martin Seligman: “Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sînt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate cîte cîştig”. Așadar, un om întru totul mulțumit de sine. Ce face însă vameșul? El are o stare de suflet din care își vede doar greșelile. “Iar vameşul, departe stînd, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicînd: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”. Răspunsul lui Hristos nu lasă loc de interpretări: “Zic vouă că acesta s-a coborît mai îndreptat la casa sa, decît acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. (Luca 18, 10-14).
Fiți atenți la fariseul din voi, nu-l hrăniți cu false mulțumiri. Starea de mulțumire profundă nu se poate deprinde prin exerciții de autocontemplare, ci prin iubirea pe care o dăruim celorlalți. Atenția nu trebuie să fie îndreptată asupra propriei persoane, pentru a găsi nelimitate pricini de mulțumire, ci asupra nevoilor celorlalți. Atunci veți avea iubire și mulțumire auntentice cînd veți uita de propria persoană în dorința de a ajuta pe alții. Educați această stare de spirit în voi și în copiii voștri, începînd de la bucuria de a oferi jucăria altui copil. Nu învățați copilul să-și inducă stări, mai ales starea de mulțumire nefirească, pentru că veți crește un mic fariseu, obsedat să-și noteze propriile reușite și să se laude cu ele, la fel ca fariseul din Evanghelie. Un copil care își vede greșelile și face eforturi să nu le repete, are bucuria copilăriei nealterată.
Nu este nimic mai de preț decît inocența, inocența de a vedea lucrurile așa cum sînt. Păstrați această inocență pe cît se poate în copiii voștri, și căutați să o redobîndiți în voi înșivă, prin iubire. Pentru că cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu, iar celor mîndri Dumnezeu le stă împotrivă.
Părintele Savatie Baștovoi, http://www.antiparenting.ro

Sursa