Sf. Nicolae Velimirovici: Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra (3 mai)

Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra

din “Proloagelede la Ohrida”
Sfântul Nicolae Velimirovici
Timotei şi Mavra pe cruce stau răstigniţi,

Faţă în faţă. Chipurile lor albe

De suferinţă, prin Domnul Hristos

Unul pe celălalt se privesc,

Mai bine decît prin ochii trupeşti.

Căci suferinţa lor pre ei i-a înălţat

Mai presus de toate.

Timotei grăieşte: „ Mavra iubită, scumpa mea,

Sora mea, trupul tău fragil mai tare ca al meu doare!

Dar să nu te laşi, scumpa mea, sora mea, ci cu mine să stai

în rugăciune! Către Hristos al nostru

Gîndurile noastre să le ţintuim. “

Mavra răspunde: „ Timoteie iubit, dragul meu,

Fratele meu, cu adevărat Duhul Domnului

Pe mine mă-ntăreşte. Stăpînul Hristos durerea îmi alină,

Dar pe mine acum mă dor rănile tale cumplite,

O slava mea, soţul meu iubit.

Dar încă puţin, dragul meu, dulcele meu frate,

încă puţin, să îndurăm, să îndurăm pînă la capăt.

Din ghimpii suferinţelor noastre vor înflori trandafiri,

Iar pe tine te voi vedea binecuvîntat şi plin de slavă

Intre oştirile cereşti.

O, să îndurăm, să îndurăm cu bucurie, fără strigăt.

Să nu adormim de durere, scumpul meu,

Ci treji să fim; Domnul poate veni în orice clipă –

Să nu fim ruşinaţi, în mijlocul chinului nostru.

Iată văd cerurile deschizîndu-se,

Iată văd comorile negrăite pregătite nouă. “

Timotei către Mavra grăieşte: „ O sora mea preaminunată,

O Mireasa Domnului meu Hristos, muceniţă slăvită!

Pre Hristos Domnul îl slăvesc! Pre El să-L slăvim

Pentru marea Sa milă!

Iată El pe noi ne-a învrednicit

de această moarte decît toate mai înaltă.

O Slavă Ţie Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Celui Care pentru noi Te ai jertfit,

Slavă Ţie!

Noi acum Sufletele noastre

Întru ale Tale mîini le aşezăm.”
Sfinţii Timotei şi Mavra

Egipt, sec. 3
Sfinţii Timotei şi Mavra au trăit în ţinutul Tebaidei din Egipt, într-un cătun pe nume Petapion (sau Panapion). Timotei se deosebea prin marea sa cucernicie şi prin măiestria sa „în scrierile sfinte” – adică iscusinţa de a citi (citirea fiind numită „cunoaştere a scrierilor sfinte”, deoarece oamenii învăţau să citească folosind Scriptura sau scrieri religioase). De multe ori în timpul nopţii, după terminarea treburilor zilnice, vecinii şi sătenii mai evlavioşi se adunau laolaltă şi obişnuiau să-i ceară să le citească din cărţile sfinte ale Scripturii pe care le avea, astfel ca sufletele lor însetate să-şi potolească setea şi să se bucure de auzirea cuvântului lui Dumnezeu. (În acei primi ani ai creştinătăţii era un lucru foarte deosebit ca să aibă cineva dintr-un cătun o copie a Sfintei Scripturi.)
Văzându-i osârdia, episcopul Tebaidei l-a rânduit citeţ şi toţi sătenii nădăjduiau să-l aibă drept părinte duhovnicesc într-o zi – fie ca preot, ori poate chiar ca episcop.
Mavra era şi ea binecunoscută în sat pentru evlavia ei, deci când ea şi Timotei s-au căsătorit, toţi s-au bucurat de armonioasa legătură a celor doi tineri. Erau încredinţaţi că fericita căsătorie va aduce mult bine satului lor şi Bisericii lui Hristos. Aceasta a şi fost să fie, dar într-un chip neaşteptat.

Văzând cum întreg satul se bucură pentru ei şi cât erau de iubiţi, unii dintre săteni au început să pizmuiască fericita pereche. Pizmuirea i-a dus curând la uneltiri drăceşti împotriva lui Timotei şi a Mavrei. Ştiind că Arrian, cârmuitorul ţinutului, era un înfocat idolatru, ce nu ar fi lăsat vreun creştin pe care l-ar fi aflat să-i scape viu din mâini (fără numai dacă acela ar fi trădat pe Hristos şi ar fi jertfit idolilor), acei săteni au hotărât să-i pârască pe cei doi dregătorului la numai douăzeci de zile de la nunta lor.
Îndată Arrian a cerut ca Timotei să se înfăţişeze înaintea lui. I se spusese că Timotei era citeţ în Biserică, învăţând Cuvântul lui Dumnezeu din cărţile sfinte pe care le avea în casă, trăgând astfel pe mulţi idolatri la credinţa creştinească. Mai întâi Arrian a cerut ca Timotei să-i aducă toate cărţile sfinte. Dar Timotei, cunoscând că Arrian dorea să nimicească preţioasele cărţi, a răspuns „O, dregătorule Arrian, să ştii că acele cărţi ale creştinilor îmi sunt ca nişte copii, căci cu ele îmi ajut fraţii şi, precum socotesc că ştii, nici un tată nu-şi lasă copiii să-i fie aruncaţi în foc. Deci, nici eu nu-mi pot lăsa fii duhovniceşti în mâinile tale necurate. Aceste sfinte cărţi mă întăresc pe mine şi pe creştinii din satul meu, şi pentru ele îngerii Domnului, ce sunt întotdeauna aproape de noi, ne au în pază”.
Răspunsul acesta l-a aţâţat pe Arrian, care a poruncit să se înroşească în foc fiarele care să fie băgate în urechile sfântului. Şi pe când ceilalţi se cutremurau de drăceasca poruncă, Timotei a rămas neclintit. Arrian a grăit către Timotei: „Nu vezi uneltele de chinuire gătite ţie?” Dar Timotei i-a răspuns: „Nu vezi îngerii lui Dumnezeu care mă întăresc?”Astfel, chiar şi după această chinuire sălbatică, care l-a făcut să-şi piardă lumina ochilor trupeşti, ochii inimii sale au rămas luminaţi.
Arrian a închipuit încă mai multe chinuri, turbând şi mai tare când n-a putut în nici un fel să-l biruie pe Timotei. De faptul, unele chinuri nici nu l-au atins – lăsându-i trupul şi credinţa nevătămate. Sfântul primi toate chinurile fără a-şi pierde curajul şi fără a cârti.
Când turbatul dregător şi-a dat seama că nu-l poate nicicum schimba pe Timotei prin chinuire, i-a venit gând s-o cheme pe Mavra, soţia lui Timotei, nădăjdnuind ca ea, cu sfatuturile ei de tânără şi chipeşă nevastă, să-l facă să primească a se lepăda de Hristos şi a jertfi idolilor. La început tiranul s-a prefăcut a fi bun cu ea şi i-a spus de planul său ca ea să-l îndemne pe Timotei să se lepede de credinţa lui. El i-a spus: „O, Mavra, am auzit că nici douăzeci de zile nu au trecut de când te-ai măritat cu soţul tău, acel nefericit Timotei. Este ruşinos ca credinţa lui să stea în calea desfătării voastre cu o minunată viaţa împreună. Deci, du-te aşa cum eşti împodobită şi sunt încredinţat că tu vei avea puterea să-l îndupleci să mi se supună, astfel ca să nu-ţi pierzi soţul înainte de a fi gustat desfătările căsniciei”.
Mavra a primit degrabă să meargă să stea de vorbă cu iubitul ei soţ. Dar nu avea de gând să-l îndemne să-şi schimbe credinţa. Ci mai curând mergea să-l întărească în mucenicia sa şi să se întărească şi ea cu cuvintele lui, căci se aştepta ca şi ea să sufere pentru Hristos, de nu se supunea lui Arrian.
După ce l-a văzut pe Timotei, cu îndrăznire a spus dregătorului că şi ea era creştină şi gata să sufere mucenicia pentru adevărata credinţă. Iată ce familie sfântă, pe care nici necazul, nici grijile, nici prigonirea, nici primejdia, nici tăierea nu era în stare s-o despartă de Domnul.
Cuvintele Mavrei, ce şi-a mărturisit cu atâta vitejie credinţa înaintea dregătorului, l-au aţăţat şi mai mult pe acesta, căci i-a zădărnicit cu totul planul de a-l face pe Timotei să se încline. El începu să închipui chinuri încă mai sălbatice şi drăceşti pentru ea, spre a încerca s-o silească să se lepede de credinţă. I-au smuls părul şi i-au tăiat toate degetele. Dar pe când o munceau, ea se ruga lui Dumnezeu să-l ierte pe chinuitorul ei. Şi ea a rămas de multe ori neatinsă de acele chinuri, ce n-au putut defel s-o facă a slăbi cu duhul. Dogoarea dragostei sale pentru Hristos făcea ca durerea chinurilor să-i pară foarte slabă.
Când nici unul dintre acele chinuri nu au izbutit să slăbească hotărârea Mavrei de a rămâne neclintită întru Hristos, turbatul tiran a răspuns la fel ca gloata din vechime când au cerut ca Hristos să se răstignească. El a poruncit ca Timotei şi Mavra, fericita însoţire de douăzeci de zile, să fie răstigniţi unul în faţa celuilalt pe lemn.
Deci citeţul Timotei şi strălucita lui soţie Mavra mulţumiră lui Dumnezeu că i-a întărit în muncile cele înfricoşate. Spânzuraţi pe cruce, ei au trăit încă nouă zile. Sprijiniţi în chip minunat de către Domnul, se îndemnau şi se mângăiau unul pe celălalt şi astfel nu au ajuns nicicum să-şi piardă curajul ori să slăbească cu duhul, în ciuda tuturor durerilor îndurate. Una din Vieţi adaugă: „Întinşi astfel în agonia morţii, înaintea ochilor lor împăiejeniţi s-a ivit o slăvită vedenie de îngeri, făcându-le semn şi arătând către scaunele din cer, alături de Iisus Hristos pentru care au murit”.
În a zecea zi ei şi-au dat sufletele Domnului, plecând în marea călătorie veşnică împreună, un suflet în două trupuri.
Pe insula Zakinthos din Marea Egee se află o biserică afierosită Sfinţilor Timotei şi Mavra, mucenicii proaspăt căsătoriţi, unde s-au săvârşit multe tămăduiri minunate.
Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”, Ed. Sophia, 2001.
Sursa: https://tainacasatoriei.wordpress.com

Sursa

S-a întâmplat în Franţa: Anormalul a fost consfinţit la nivel oficial

S-a întâmplat ieri în Franţa: Primăria din Paris a decis înlocuirea termenilor „mamă și tată” cu „părinte 1 și părinte 2” în documentele oficiale.

În Franţa, în ianuarie 2013, au avut loc manifestaţii uraşe, un milion de cetăţeni apărători ai firescului, ai familiei, ieşind în stradă în centrul Parisului. Totuşi, nu s-a ţinut cont de voinţa majorităţii (un principiu fundamental al democraţiei) şi s-a votat legalizarea nefirescului. Anormalul a fost consfinţit la nivel oficial, iar astăzi se vrea şi înlăturarea termenilor de mamă şi tată pentru ca limbajul şi, împreună cu el, gândirea, să fie „resetate” şi ajustate după nou-vorba Revoluţiei globaliste saxo-marxiste. Orice abatere de la „nouvorbă” trebuie sancţionată.
Pentru aceasta este nevoie de desfiinţarea limbajului moştenit. S-a început cu „lungul marş prin instituţiile educaţionale şi culturale” (şi nu este de mirare că astăzi, în sferele universitare din Occident, proliferează „studiile de gen”). Dacă deconstructiviştii contestau structura semnului lingvistic, teoreticienii sociali adepţi ai noilor teorii la modă lovesc în structura de profunzime a societăţii pentru a o putea „deconstrui” (atacând fundamentele ei: Familia, Biserica). O dovadă clară în acest sens ne-o oferă însuşi Jacques Derrida, părintele deconstrucţiei şi acest „guru” al neomarxismului: acesta spune, în ultimul său interviu, că „Dacă aș fi legiuitor, aș propune pur și simplu eliminarea din codul civil și secular atât a cuvântului, cât și a conceptului de «căsătorie». «Căsătorie», valoare religioasă, sacrală, heterosexuală, cu scopul său de a procrea, întru fidelitate veșnică etc., este concesia statului față de biserica creștină (…)”.

Statul îşi pierde astfel rolul reprezentativ şi devine totalitar. Promotorii teoriilor la modă – o pseudoştiinţă care nu este decât o prelungire, sub altă formă, a utopiilor trecutului care porneau de la concepţia că omul este un „construct” ce poate fi reconfigurat ideologic până când, prin acţiune revoluţionară, ajunge la forma perfectă a „omului nou” mult visat, o formă reducţionistă şi, în final, dezumanizată – se recomandă ca activişti înfocaţi ai „progresului”. Însă, în loc de progres, lumea „civilizată” nu se pricopseşte decât cu o involuţie către un nihilism şi mai dizolvant decât cel al epocilor trecute.
Un totalitarism deocamdată „soft”, pe care însă nu îl poţi sesiza fără o ancoră solidă în Adevăr, un totalitarism „seducător” în mrejele căruia cad indivizii masificaţi, cărora le-a fost grav atrofiat simţul identităţii şi al rădăcinilor, simţul firescului şi al apartentenţei la familie, Biserică şi neam. Însă adversarul numărul 1 al acestui totalitarism este creştinismul, sunt valorile creştine pe care s-au întemeiat societatea şi civilizaţia noastră în acest spaţiu şi în spaţiul european. Cum spunea Regele Mihai, „de nimic nu s-au temut comuniştii mai mult decât de credinţa oamenilor în Hristos. Ei înţelegeau mai bine decât toţi că un om credincios este un rob mai puţin (…). Un creştin adevărat este o fiinţă lucidă, nu se lasă ademenită pe căi potrivnice naturii lui. El aparţine Adevărului, iar Adevărul ne eliberează”.

În Franţa asistăm la aceasta impunere totalitară a anormalului tocmai fiindcă francezii au uitat să apeleze la toate mijloacele la care au dreptul ca cetăţeni ai unui stat democratic: revizuirea Constituţiei printr-un referendum. Noi ne-am oferit şansa aceasta şi avem acest drept, deşi nu se vrea recunoaşterea lui. Ceea ce s-a întâmplat în Franţa trebuie să ne dea un nou imbold să luptăm în continuare pentru ca societatea noastră să nu se transforme cu totul într-o închisoare totalitară – oricât de bine camuflată sub veşmintele colorate ale unui „paradis terestru” al indivizilor „eliberaţi” şi masificaţi – în care să nu mai avem dreptul de a ne mai afirma credinţa, valorile şi convingerile!

Irina Bazon

Medicii nu găsesc leac pentru dracul cel de miază-zi, boala din prezent a omenirii…


Depresia, dragii mei, este un duh. De aceea medicii nu-i gasesc leac si oricâte dovezi i-ai aduce, nu se lasa convins. Despre acest duh scrie si prorocul David in psalmul 90: este „dracul cel de miaza-zi”. Redactorii moderni, atinsi probabil de acelasi duh, au diortosit in „molima ce bintuie intru amiaza”.
„Duhul amiezii”, aceasta fiara pierzatoare, este dulceaga si linge pe cei lenesi, pina ii inghite cu totul, daca nu ne intoarcem sub acoperamintul Celui Preainalt.

PSALMUL 90
1. Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.

2. Va zice Domnului: „Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”.

3. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.

4. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.

5. Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,

6. De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.

7. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.

8. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.

9. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.

10. Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.

11. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.

12. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.

13. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.

14. „Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.

15. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.

16. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”.
***
Rugaciune catre Sfantul Efrem cel Nou a celui care se intristeaza ori se infricoseaza adeseori
Bunul Parinte Efrem, foarte adesea mintea mea este cuprinsa de intristare si mi se pare ca inima imi e ca o frunza batuta de vant, ce este cu totul nestatornica. Putina liniste pe care o am mi se spulbera la cea mai mica frica pe care o intampin si, putin cate putin, aceasta simtire se preschimba in spaima si panica. Aceasta cuprinzandu-ma, ma paralizeaza cu totul, iar sufletul meu se simte pierdut si al nimanui. Doar cuvintele de rugaciune mai domolesc intrucatva aceasta stare si imi ingaduie sa rasuflu in intunericul si spaima ce ma cuprind. Ajuta-mi si mie cu grabire, Sfinte Parinte Efrem, caci nu stiu ce sa mai fac si la cine sa mai merg. Tu intelegi mai bine ca oricine starea in care ma aflu, pentru ca tie ti-a fost inmiit mai greu atunci cand te batjocoreau, te schingiuau si te ucideau acei oameni cu inimi pagane. Pune si in inima mea o picaturi din rabdarea si taria ta muceniceasca si astfel, tamaduieste-ma si intremeaza sufletul meu cel zdrobit de patimirea fricii si a mahnirii. Deschide-mi si mie cale senina, spre a implini in viata mea invatatura Evangheliei, si ma izbaveste de toata slabiciunea si nestatornicia mintii si a inimii. Ajuta-ma sa inteleg din viata si patimirile tale care este puterea poruncilor Domnului Hristos, ca si eu, implinindu-le dupa putere, sa dobandesc macar si putin dintru dragostea si intelepciunea ta nepieratoare. Pentru marea si nespusa ta bunatate, fii si mie prieten, dumnezeiescule Efrem, impreuna-calatorind cu mine in rastimpul vietuirii pamantesti, ca, povatuindu-ma si luminandu-ma in chip tainic, sa pot ajunge in Imparatia cea Vesnica, unde straluceste de-a pururi cu razele dragostei Preasfanta si de viata facatoarea Treime, Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
Ieromonah Savatie Baştovoi

Sursa: altarulcredintei.md.