Oare mărturisesc ei Adevărul?

Oare mărturisesc ei Adevărul?
”Și pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun?”  (Lc 6,46).
Toți vorbesc despre Dumnezeu, mulți și mărturisesc pe Dumnezeu, dar fiecare în felul lui, așa cum „crede” el, după a lui „știință” sau mai bine zis a lui jalnică neștiință. Voi încerca cu ajutorul lui Dumnezeu să aduc o limpezime în acestă mare a confuziei unde fiecare își are „dreptatea” lui. Așa a fost voia lui Dumnezeu ca în vremea noastră, și pentru ale noastre păcate, Biserica lui Dumnezeu să fie greu încercată. Această amară încercare se numește ecumenism. Domnul Dumnezeu a îngăduit aceasta, anume pentru a arăta, a dovedi fiecare dintre noi dacă suntem creștini adevărați sau falși, adică de formă goală. Nimic neâncercat nu va fi dovedit a fi cu adevărat bun.

Ce este ecumenismul? Este suma tuturor ereziilor apărute în decursul a două mii de ani de creștinism. Aceste erezii, fiecare în parte au fost date anatema, fiecare la timpul lor. Așa că, a accepta una sau mai multe erezii din totalul lor numit ecumenism, ne pogoară automat și pe noi în rândul ereticilor, ca unii care ne-am abătut de la Adevăr. Ce este Adevărul?

  „Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”  (In 14,6)

Hristos este Adevărul. Iar Adevărul este un întreg care nu acceptă a fi știrbit, ciunțit, adăugat ori negociat. Cela ce va știrbi chiar și foarte puțin din Adevăr, atunci nu mai este în Adevăr.

  „Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăția cerurilor; iar cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în Împărăția cerurilor.” (Mt 5,19)   …a te chema foarte mic, înseamnă a te osândi veșnic ca unul ce ai stricat învățătura lui Hristos Dumnezeu.

Voi încerca să lămuresc în mod deosebit care este realitatea cu mărturisitorii care au oprit pomenirea episcopulului lor eretic fiind. Dacă în privința ecumenismului situația este destul de clară, nu este deloc la fel cu mărturisitorii. Ca să închei cu ecumenismul, ca o idee clară, voi spune încă o dată că fiecare erezie cuprinsă în ecumenism a fost dată anatema, și mai mult chiar, în 1983 la Vancouver un sinod local format din 40 de arhierei au dat anatema ecumenismul întreg. Deci a mai cere încă o dată să se dea anatema ecumenismul, este de-a-dreptul ispitire a lui Dumnezeu. …mai ales știind foarte bine că nu mai este nici măcar un episcop ortodox. Acuma, haideți să vedem ce mărturisesc mărturisitorii noștri și dacă sunt în ei Adevăr! Suntem datori a nu crede orbește orice și pe oricine, pentru că zice Sfânta Evanghelie:

  „Iubiților, NU DAȚI CREZARE ORICĂRUI DUH, CI CERCAȚI DUHURILE, dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. (1In 4,1)

Fraților, mărturisirea nu se face așa cum le tună unora prin cap. Categoric NU.

  „Dar toate să se facă cu cuviință și după rânduială.” (1Cor 14,40)

„Iar când se luptă cineva la jocuri, nu ia cununa dacă nu s-a luptat după legile jocului.” (2Tim 2,5)

„Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii.” (1Cor 14,33)

  „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre.” (Mt 11,29)

Iată că smerenia și blândețea sunt o condiție esențială în modul de mărturisire. O explicație mai detaliată ne-o dă Sfântul Ignatie Briancianinov:

  „Mărturisirea trebuie săvârșită cu mintea, cu inima, prin cuvânt, prin faptă, întreaga viață. Rușinea, sfiala, șovăiala sunt de neîngăduit în mărturisire. Mărturisirea cere lepădare de sine hotărâtă. Ea trebuie să fie solemnă. Ea trebuie să fie împlinită ca în fața întregii lumi, înaintea sfinților îngeri și înaintea îngerilor căzuți, înaintea ochilor pământului și ai cerului. (…)

Mărturisirea slăbănoagă, cu două înțelesuri, nu e primită, e lepădată ca netrebuincioasă, ca nevrednică de Dumnezeu. Nu este de ajuns mărturisirea în adâncul sufletului; este neaparată nevoie de mărturisirea cu gura și cu cuvântul. Nu este de ajuns mărturisirea cu cuvântul; este neapărată nevoie de mărturisirea cu faptele și cu viața.

<Că cine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri.>

Trebuie nu numai să Îl mărturisim pe Domnul, nu doar să recunoaștem Dumnezeirea și stăpânirea Lui, trebuie să mărturisim învățătura Lui, trebuie să mărturisim poruncile Lui. Împlinirea lor împotriva obiceiurilor îmbrățișate îndeobște în societatea omenească este mărturisirea <Domnului și a cuvintelor Lui> înaintea oamenilor. Societatea omenească este numită <păcătoasă> și <preacurvară>, fiindcă ea, în cea mai mare parte, s-a aplecat către viața păcătoasă, a vândut și a schimbat dragostea de Dumnezeu cu dragostea către păcat. Obiceiurile care domnesc în lume, ce au însemnătatea unei legi mai presus de toate legile, sunt potrivnice, vrăjmașe viețuirii bineplăcute lui Dumnezeu. Viețuirea bineplăcută lui Dumnezeu este obiect de ură și de batjocură pentru lumea trufașă. Pentru a scăpa de ura lumii, de prigoanele și de săgețile ei, inima slabă, neîntărită în credință, se pleacă spre a face pe placul oamenilor, trădează învățătura Domnului, iese din numărul celor aleși.

<Deci, tot cela ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri. Iar cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de dânsul înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri>.” PREDICI   p 149~151.

Editura Sophia 2008

Acuma, trebuie să cercetăm ce fel de mărturisire fac cei ce se numesc mărturisitori. Să raportăm mărturisirea lor la Sfânta Evanghelie și învățătura Sfinților Părinți. …si aceasta trebuie s-o facem, ca nu cumva să fim înșelați printr-o învățătură mincinoasă.

  „Vorba mincinoasă și vicleană nu poate să nu fie rea și vătămătoare. Împotriva unei asemenea meșteșugiri trebuie să ne purtăm cu băgare de seamă. Cercetează Dumnezeiasca Scriptură, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, precum și scrierile Sfinților Părinți, mai cu seamă cele practice, pentru ca, punând alături de ele învățătura și purtarea învățătorului și starețului tău (a duhovnicului), să o poți vedea ca în oglindă și să o înțelegi. Ceea ce este potrivit cu Scriptura, să-ți însușești și să ții minte, iar ceea ce este rău și mincinos, să recunoști și să lepezi, ca să NU FII ÎNȘELAT. Să știi că în zilele noastre au apărut mulți înșelători și învățători mincinoși.” ~ sf Ignatie Briancianinov.

Ofrandă monahilor contemporani  p 79

Editura Egumenița 2011

Frații mei, nu ajunge doar să oprești pomenirea episcopulului tău eretic. Dacă te limitezi doar la asta este cu totul neîndestulător și nu poate fi nicidecum mărturisire. Trebuie neapărat a dovedi, a da pe față minciuna,  viclenia, hula ce se ascunde în ceea ce propovăduiește ecumenismul, în numele „iubirii” și al „dragostei”!

  „Păcatul hulei împotriva lui Dumnezeu, care alcătuiește miezul tuturor ereziilor, este păcatul cel mai greu, care este propiu duhurilor căzute și alcătuiește însușirea lor cea mai aparte. Duhurile căzute se străduiesc să acopere toate păcatele cu o mască plăcută, numită în scrierile ascetice ale Părinților <îndreptățiri>. Ele fac asta cu scopul ca oamenii să fie amăgiți mai lesne, să se învoiască mai ușor la primirea păcatului. La fel fac ele și cu hula împotriva lui Dumnezeu; se străduiesc să o acopere cu nume mărețe, cu o retorică pompoasă, cu o filosofare elevată. Cumplită armă sunt în mâinile duhurilor ereziile! Ele au pierdut popoare întregi, răpindu-le fără ca acelea să bage de seamă creștinismul, înlocuind creștinismul cu o învățătură hulitoare, împodobind această învățătură ucigașă cu numele de creștinism purificat, adevărat, restaurat.

Erezia este un păcat săvârșit, în primul rând, cu mintea. Acest păcat, fiind primit de minte, se împărtășește duhului, se revarsă asupra trupului, spurcă chiar trupul nostru, ce are putința de a primi sfințire din împărtășirea cu harul dumnezeiesc și de a se spurca și molipsi prin împărtășirea cu duhurile căzute. Acest păcat este cu greu băgat de seamă și anevoie de priceput pentru cei ce nu cunosc bine creștinismul, și ca atare prinde lesne în cursele sale simplitatea, neștiința, mărturisirea nepăsătoare și superficială a creștinismului. (…) Cum să recunoască aceștia erezia aducătoare de moarte, dacă ea li se înfățișează sub masca înțelepciunii, dreptății și sfințeniei? Iată pricina pentru care obști creștine întregi și popoare întregi s-au plecat lesne sub jugul ereziei!” ~ sfântul Ignatie Briancianinov.

PREDICI    p 62-63; Editura Sophia 2008.

Un aspect cu totul cutremurător este că, mărturisitorii afirmă sus și tare că ereticii ecumeniști au Duh Sfânt, încă, și deci au taine valide, sau cum spun ei „tainele nu sunt contaminate”!!! Doar dacă le-au făcut vaccinul anti-eretic! Sunt de râsul curcilor. Pentru cei ce cunosc cât de cât limba română, cuvântul eretic înseamnă afară de Biserică. Acuma, cum pot niște oameni care sunt în afara Bisericii, deci eretici, să facă vreo slujire în ea?!!! Nu vi se pare că-i ca la Turnul Babel?! Dar ei chiar asta afirmă! Și stați că nebunia lor continuă: adică, ecumeniștii au taine, deci se pogoară Duhul Sfânt, și sfințește tainele, dar nu ne sunt spre sfințire ci spre osândă! Vă vine să credeți așa ceva!!! HAR,  înseamnă lucrarea Duhului Sfânt, așa învățăm din Catehismul Ortodox. Acuma, cum poate ca Duhul Sfânt să aibă și o lucrare mântuitoare și o lucrare rea, pierzătoare, nemântuitoare??? Chiar mi-a spus un ieroskimonah „mărturisitor” cum că ecumeniștii au har, dar nemântuitor! Asta-i cea mai cumplită blasfemie. Iată ce ne spune acest mare sfânt, Ignatie Briancianinov:

  „Cel ce își însușește o astfel de părere și o astfel de opreliște se face vinovat de o înfricoșătoare hulă împotriva lui Dumnezeu și se află într-o înșelare vrednică de milă. Domnul nostru Iisus Hristos este singurul izvor al mântuirii noastre, singurul mijloc al mântuirii noastre; numele lui omenesc a împrumutat de la Dumnezeire puterea nemărginită, atotsfântă, de a ne mântui; cum, dar, poate să se întoarcă în rău și să lucreze spre pierzanie această putere, singura care dăruiește mântuire? Acesta este un gând lipsit de noimă! Aceasta este o prostie amarnică, hulitoare de Dumnezeu, pierzătoare de suflet! Cei ce și-au însușit un așa fel de a gândi se află în înșelare demonică, amăgiți de rațiunea cea cu nume mincinos, care iese de la satana.”

Expierențe ascetice p 179. Editura Sophia 2008.

Sincer, dacă ar fi vrut ecumeniștii să-și ia ei singuri apărarea, nu le-ar fi reușit atât de bine. Haideți să vedem ce ne spune și Sfânta Evanghelie, referitor la știrbirea Adevărului:

  Sfântul Apostol Pavel

   „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie ANATEMA!

   Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit, să fie ANATEMA”  (Gal 1,8-9).

Ce înseamnă anatema? Cuvântul <anatema> înseamnă îndepărtare, lepădare, pogorâre de viu în iad.

Dacă vom cerceta mai cu amănunțime felul lor de a gândi, a „mărturisitorilor”, de a judeca o situație, veți constata că preoții în special, nu mai cred o iotă din Evanghelia lui Hristos! Este înfricoșător să vezi că, cine ar fi trebuit să fie lumină, sunt de fapt întunericul cel mai desăvârșit. Fraților, dacă credeți în Sfânta Evanghelie, repet DACĂ CREDEȚI, lucrurile sunt limpezi deja. Din moment ce Duhul Sfânt, prin gura Apostolului Său dă anatema pe cel ce strică învățătura lui Hristos Dumnezeu, vin ei preoții „mărturisitori” și Îl contrazic pe Însuși Dumnezeu, zicând că nu-i chiar așa, mai întâi trebuie făcut un sinod, și etc etc.

    „Apostolul a poruncit – mai bine zis, a poruncit Sfântul Duh prin gura Apostolului – să fie lepădată orice învățătură ce nu conglăsuiește cu învățătura pe care au binevestit-o Apostolii, să fie lepădată chiar dacă <înger din cer ar binevesti> această învățătură (Gal 1,8). Așa a grăit Sfânta Scriptură nu pentru că vreunul dintre sfinții îngeri ar fi încercat să grăiască împotriva învățăturii lui Hristos, ci pentru că învățătura lui Hristos, învățătura lui Dumnezeu, propovăduită de către Apostoli, e pe de-a-ntregul vrednică de crezare, pe de-a-ntregul sfântă, nu este supusă nici unei schimbări, oricât de întemeiate ar părea aceste schimbări cunoașterii neîndestulătoare, stricate (pervetite), cugetării trupești. Învățătura lui Hristos, fiind mai presus de judecata oamenilor și a îngerilor, este primită numai de credința smerită și este piatră de încercare pentru toate celelalte învățături.”  p 179

Expierențe ascetice. Editura Sophia 2008.

Apoi, tot sfântul Ignatie confirmă și el ce înseamnă a nu te supune învățăturii Sfinților Apostoli:

   „Este un lucru foarte, foarte primejdios a propovădui o învățătură potrivnică celei propovăduite de Evanghelie. Potrivit mărturiei Apostolului (Gal 1,8), o astfel de intreprindere este DESPĂRȚIRE DE BUNĂVOIE de harul lui Dumnezeu.”

Expierențe ascetice  p 179.

De ce „mărturisitorii” noștri cer cu atâta stăruință un nou sinod ecumenic pentru a condamna ecumenismul? Pentru că, în această intreprindere se ascunde cea mai cumplită viclenie demonică! Adică, cum să ceri ceva de la Domnul Dumnezeu, ceva care deja l-ai primit, …dar tu nu vrei să accepți. Asta-i ispitire a lui Dumnezeu. Ecumenismul a fost condamnat, și ca întreg și fiecare erezie aparte cuprinsă în ecumenism. Deci e viclenie drăcească. Am auzit afirmația că, în pofida faptului clar că nu mai există un singur episcop ortodox, noi trebuie „să credem” că puternic este Dumnezeu să-i întoarcă, și să se facă acel mult dorit sinod ecumenic! Este de-a-dreptul de râsul dracilor. La o asemenea gogomănie dau dovadă de „credință” cum că se va împlini, dar a crede în Evanghelia lui Hristos nu sunt deloc în stare! Jalnică înșelare.

   Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.” (Mc 1,15)  …ne poruncește Hristos Dumnezeu.

   A afirma cum că Duhul Sfânt nu se depărtează de la eretici, până nu se face un sinod, este iar o jalnică înșelare. Adică? Cap Bisericii este Hristos Dumnezeu, și prin urmare, Însuși Hristos Dumnezeu, va tăia acele mădulare care s-au rătăcit de la Adevăr. Exemplu clar avem în Sfânta Evanghelie când apostolul Iuda, a fost părăsit de Harul Duhului Sfânt, în clipa trădării, și de aceea la Cina cea de taină a intrat satana în el, pentru că era gol de Harul lui Dumnezeu.

  „De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, DEPĂRTEAZĂ-TE,

  Știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, FIIND SINGUR DE SINE OSÂNDIT.” (Tit 3, 10-11).

  Dar, acești preoți „mărturisitori” călăuziți fiind ei de un „luminător” aghiorit, înșelat și ăsta până-n măduva oaselor, afirmă cu totul altceva. Adică, spun ei, că oricât ai huli pe Dumnezeu, să vezi că nu pleacă Duhul Sfânt de la tine!!! Asta doar pentru că nu s-a făcut acel sinod ecumenic mult dorit de ei, știind și ei foarte bine că așa ceva nu se va întâmpla niciodată! Au socotit ei, în nebunia lor, că Duhul Sfânt este asemenea unei aplicații de pe calculator, și deci, până nu dai click dreapta nu pleacă! Adică, Duhul Sfânt este la dispoziția omului sau a unui grup de oameni fie ei și cu mitră! Au uitat nenorociții de ei că Biserica este hristo-centrică, nu episcopo-centrică. Înlăturându-L pe Hristos care este Cap Bisericii, și adjudecându-și loruși, o hotărâre care nu este deloc pentru ei, uite așa se dovedesc clar, înaintea tuturor, ca închinători la oameni, sau la idolul numit OM. Sfintele Sinoade au confirmat ceea ce Duhul Sfânt făcuse la timpul cuvenit.

  „Părutu-sa Duhului Sfânt și nouă.” (Fapte 15,28).

Vedem din Patericul Egiptean cum că Duhul Sfânt s-a depărtat de la ucenicul unui bătrân pentru faptul că a încuviințat din neștiință o hulă a lui Dumnezeu. Apoi un alt exemplu, vedem cum că, slujind Sfânta Liturghie, nu s-a pogorât Duhul Sfânt pentru a preface pâinea și vinul în Preasfântul Trup și Sânge, doar pentru că diaconul cel împreună slujitor jignise cu o vorbă pe un frate. Din toate aceste întâmplări și altele se vede clar delicatețea și sensibilitatea Duhului Sfânt. O altă afirmație cel puțin ciudată este că, „mărturisitorii” fac uz exagerat aș spune eu de iconomie. Sunt ei atât de siguri că Dumnezeu aplică iconomia și gata, …pot dormi liniștiți. Un lucru nu știu ei, anume că Domnul Dumnezeu nu gândește, nu simte, nu vede ca noi oamenii ci ca un Dumnezeu.

Ce este iconomia? Iconomia este un pogorământ, care se face doar în cazuri extreme, și că, iconomia are măsuri și hotare, și nu este veșnică și nehotărâtă.

Din toată „mărturisirea” lor lipsește Hristos. Ne spune sfântul Ignatie Briancianinov că, atunci când primim în inima noastră minciuna ca fiind drept adevăr, primul lucru pe care aceasta îl face este, că stârpește credința și împietrește inima. Tot acest mare sfânt ne spune că, cui vă dați spre ascultare, acelui sunteți robi, ori omului împlinind poruncile omenești, ori lui Dumnezeu împlinind poruncile Lui. Și Sfânta Evanghelie ne învață:

  „Judecați dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.” (Fapte 4,19)

  „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.” (Fapte 5,29)

…și „nu vă faceți robi oamenilor.”

Credința în om duce la fanatism, credința în Dumnezeu duce la îndumnezeire.

   „Bine a proorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

   Dar în zadar Mă cinstesc învățând învățături care sunt porunci omenești.

   Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, tineți datina oamenilor; spălarea urcioarelor și a paharelor și altele ca acestea multe pe care le faceți.

   Și le zicea lor: Bine, ați lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră!” (Mc 7,6-9)

Toți aceștia dau dovadă de multă neștiință și de o cumplită necredință. Din moment ce ei nu mai cred în Sfânta Evanghelie, ce ai mai putea vorbi cu ei?!

  „Nu este Ortodoxie în învățăturile și filosofările omenești; în ele domnește știința cu nume mincinos, care e roadă a căderii. Ortodoxia este învățătura Sfântului Duh, dată de Dumnezeu oamenilor spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie acolo nu este mântuire. <Cine voiește să se mântuiască, mai înainte de toate se cade lui să țină credința sobornicească, pe care dacă nu o va păzi omul întreagă și fără prihană, fără nici o îndoială, va pieri pe veci>!

  Comoară de mult preț este învățătura Sfântului Duh! Ea e predanisită în Sfânta Scriptură și în sfânta Predanie a Bisericii Ortodoxe. Comoară de mult preț este învățătura Sfântului Duh! În ea e chezășia mântuirii noastre. De mult preț, cu neputință de înlocuit, neasemuită pentru fiecare dintre noi e fericirea sorții noastre veșnice, tot atât de prețioasă, mai presus de orice preț, este și chezășia fericirii noastre veșnice – învățătura Sfântului Duh.”

~ sfântul Ignatie Briancianinov

Predici p 59. Editura Sophia 2008.

Un alt exemplu de preot „mărturisitor” este, un vestit părinte cu nume mare, care întrebat fiind ce crede el despre existența harului la ereticii ecumeniști, acesta răspunde că nu este a lor (adică a preoților) a ști asta! Și uite așa a amplificat confuzia și nedumerirea, la bieții creștini încât unii dintre ei se întreabă sincer dacă acești preoți mărturisitori nu le erau locul lor mai degrabă în port ca salahori! Dacă ei afirmă aceasta, atunci cine să știe despre cele bisericești? …oare parlamentarii?!!! Este ca și cum tu om bolnav fiind, te duci la doctor, care te examinează, apoi îți spune că nu poate ați da un diagnostic până nu va vorbi cu un fotbalist! E ca la nebuni. Ei, preoții ar fi trebuit să știe foarte bine Sfânta Evanghelie și mai ales să creadă în ea. Pentru că atunci când Evanghelia ne spune:

  „Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.” (Mt 7,18)

…să credem cu adevărat că așa și este, știind foarte bine cum că ecumeniștii fiind pomul cel rău nu au cum face roade bune. Da, dar trebuie să crezi în Evanghelie, nu să filosofezi.

   „Oricine se abate si nu rămâne în învățătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învățătura Lui, acela are și pe Tatăl și pe Fiul.

   Dacă cineva vine la voi și nu aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: Bun venit!

   Căci cel ce-i zice: Bun venit!, se face părtaș la faptele lui cele rele.” (2In 1,9-11)

Frațior, multe ar mai fi de spus, dar eu cred că ajunge pentru cela ce este sincer intenționat. Trebuie să credem din toată inima în Cuvântul lui Dumnezeu, nu a filosofa considerându-ne înțelepți. Căci iată ce ne spune iar Scriptura:

  „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: SĂ PĂZIM PORUNCILE LUI; și poruncile Lui nu sunt grele.

   Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea, și aceasta este biruința care a biruit lumea: CREDINȚA NOASTRĂ.” (1In 5,3-4)

  „Spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit și blând, care tremură de cuvintele Mele?” (Is 66,2).

Sfântul Ioan Gură de Aur, în cuvântul său Despre preoție, este foarte categoric în multe privințe, dar eu aș sublinia unul, anume că:

   „Când există, însă, neînțelegere pentru dogme, și toate părțile își aduc argumentele lor, scoțându-le din Scriptură, ce putere poate să aibă atunci viața îmbunătățită a preotului? Care este folosul multelor sudori când după osteneli, MAREA LUI NEȘTIINȚĂ în privința cuvântului și a dogmelor îl conduce la căderea în erezie și la despărțirea de trupul Bisericii? Știu pe mulți care au pătimit ceva asemănător. Și care este câștigul răbdării în privința aceasta? Niciunul! La fel nu folosește cu nimic credința sănătoasă când viața este desfrânată. Din acest motiv, cel ales să-i învețe pe ceilalți trebuie să fie mai iscusit decât toți în purtarea unor astfel de lupte. Pentru că atunci când acesta stăpânește cu siguranță dogmele credinței nu este deranjat cu nimic de către cei care se contrazic cu el, însă când mulțimea oamenilor simpli care sunt sub îndrumarea lui îl vede pe conducătorul ei că este biruit și că nu are să aducă argumente vrednice de convingere în fața celor care se răzvrătesc, atunci nu pun pe seama neputințelor lui înfrângerea, ci pe seama șubrezeniei dogmelor.

Și astfel, pentru neștiința unui singur om poporul cel mult este dus în prăpastia cea mai rea a pierzării.”

Cuvinte de aur vol X    p 346~347

Editura Egumenița 2017.

  Ca o primă concluzie, am văzut clar că trebuie a ne călăuzi doar după Sfânta Evanghelie, învățătura Sfinților Părinți și Sfintele Canoane. Atunci când vom vedea mărturisitori, care nu se călăuzesc după cele enumerate, ci, mărturisirea lor este întemeiată pe păreri omenești, pe filosofările unor „văzători cu duhul”, sau a pe înțelepciunea unor teologi și predicatori, mireni fiind ei, sau pe infailibitatea unor aghioriți, atunci fraților aceea este batjocoră la adresa lui Dumnezeu, nicidecum mărturisire. Ați văzut cum se face mărturisirea, iar dacă nu ai temelia pe Piatra-Hristos, este o mărturisire mincinoasă. Mărturisesc ei un Hristos închipuit de mintea lor bolnavă. Un alt aspect foarte important este că, nu tot ce vine din Athos este și bun. Ca unul ce am stat câțiva ani acolo pot afirma cu durere că, în multe privințe, ei sunt mai de plâns decât noi. Să vedeți ce cult mare de sfințenie au creat athoniții la adresa lui gheron Iosif isihastul, de rămâi dezgustat total. Nici prin cap ne le trece acestora că acest „mare” gherondă, acest „titan” al rugăciunii inimii, nu este altceva decât un mare înșelat, un titan al înșelării demonice. Eu personal nu pun nici un preț pe „sfaturile” athoniților actuali, și asta pentru că ei sunt într-o mai jalnică înșelare decât noi.

Așadar, voi încheia cu un sfat sau un îndemn al Sfântului Ignatie Briancianinov care ne cere, ne roagă să acceptăm o realitate care-i cruntă, și asta încă de pe vremea lui. Să luam aminte fraților, la acest crunt adevăr:

  „Să știi, exclamă sfântul Simeon Noul Teolog, că în vremurile noastre au apărut mulți învățători mincinoși și amăgitori! Aceasta era situația creștinismului și a monahismului cu opt veacuri înainte de noi. (acuma sunt zece veacuri) Ce să mai spunem de cea de acum? Mai că același lucru pe care l-a spus Sfântul Efrem Sirul cu privire la situația celor care vor căuta cuvântul viu al lui Dumnezeu în vremurile din urmă. Aceștia – proorocește Preacuviosul – vor străbate pământul de la răsărit la apus și de la miazănoapte la miazăzi, căutând un asemenea cuvânt și nu-l vor afla. După cum privirilor istovite ale celor ce s-au rătăcit în pustie li se înfățișează case înalte și străzi lungi, care îi atrag în rătăcire încă mai mare, fără scăpare, așa și celor care caută cuvântul viu al lui Dumnezeu în pustia morală de acum li se înfățișează mulțime de năluciri cu chip măreț ale cuvântului și învățăturii lui Dumnezeu, înălțate din înțelegerea sufletească, din înțelegerea neîndestulătoare și mincinoasă a literei, din înrâurirea duhurilor lepădate, a stăpânitorilor acestei lumi. Aceste năluciri, înfățișându-se în chip amăgitor drep Eden duhovnicesc, hrană îmbelșugată, lumină, viață, despart sufletul, prin înfățișarea lor mincinoasă, de adevărata hrană, de adevărata lumină, de adevărata viață; aruncă nefericitul suflet în întuneric nepătruns, îl înfometează, îl otrăvesc cu minciuna, îl omoară cu moartea veșnică.”

Expierențe ascetice p 233

Editura Sophia 2008.

Nu trebuie să deznăjdăduim. Aceasta-i realitatea și foarte bine vom face de vom crede ce spun Sfinții lui Dumnezeu. Bine vom face de nu ne vom mai hrăni cu iluzii deșarte cum că să vezi că ar mai fi „mari îndrumători”, „văzători cu duhul”, ori chiar „sfinți în viață”! Sfinții Părinți spun clar că așa ceva nu mai există de mult timp. Ca un părinte iubitor de fii, Sfântul Ignatie Briancianinov ne învață și ce anume putem face noi în aceste cumplite vremi de secetă duhovnicească. Iată ce ne îndeamnă:

  „Îndrumarea prin cuvântul lui Dumnezeu luat din cărți, iar nu prin viu grai ESTE SINGURA ÎNDRUMARE ce ne este dată nouă și prin care creștinul și monahul devine în mare măsura propriul său îndrumător. În pofida folosului esențial dobândit pot apărea și consecințe nedorite; mari și frecvente erori și abateri care mențin neștiința, ținându-ne mai departe în robia păcatului. Neștiința creștinului începător și stăpânirea patimilor în el nu îi dau putința de a înțelege Scriptura așa cum trebuie și de a o păzi cu tăria cuvenită. Trecând în zbor marea păcatului, deseori slăbim, deseori ajungem la istovire, ne afundăm în mare și ne aflăm în primejdia de a ne îneca.

  Din pricina lipsei de îndrumători, din pricina nenumăratelor primejdii de care suntem împresurați, starea noastră de vase vii ale Duhului este vrednică de plânsul cel mai amarnic, de tânguirea cea nemângâiată. Suntem săraci, ne-am rătăcit și nu se află nici un glas să ne răspundă, ca să putem ieși din rătăcirea noastră. Cartea tace, duhul căzut, vrând să ne țină în rătăcire, șterge din mintea noastră chiar și știința despre existența cărții. <Mântuiește-mă, Doamne>, a strigat Proorocul, văzând dinainte cu duhul său proorocesc sărăcia noastră și vorbind în numele celui ce dorește a se mântui, <că a lipsit cel cuvios!> Nu se mai află un îndrumător purtător de duh, care să ne arate nesmintit calea mântuirii, în mâinile căruia să se poată încredința cu toată nădejdea cel ce dorește a se mântui! <S-a împuținat adevărul de la fiii oamenilor. Deșărtăciuni a grăit fiecare către aproapele său>, din insuflarea rațiunii sufletești, capabile doar să sporească și să pecetluiască rătăcirea și îngâmfarea. Suntem nespus de slabi, ispitele ce ne împresoară s-au înmulțit, au sporit peste măsură.

  Cu felurimea și farmecul lor amăgitor, se înfățișează privirilor bolnave ale minții și inimii noastre, le atrag spre ele și le depărtează de Dumnezeu. Ne-am supus atât de mult puterii ispitelor, încât am renunțat chiar și la îndrumarea prin Cuvântul lui Dumnezeu, SINGURA CALE DE MÂNTUIRE. În timpul acestei îndrumări trebuie să viețuim cu cea mai mare trezvie, fără împrăștiere, dar voia noastră cea vătămată cere cu totul altceva, potrivnic acestora. Am început să tindem către bunăstarea materială, către bunăstarea lumii! Avem nevoie de cinstire, avem nevoie de lux și bogăție! Avem nevoie de distracții și de participarea la desfătările lumii! Și ca să dobândim acestea, ne preocupăm numai de propășirea (dezvoltarea) firii căzute. Despre firea cea înnoită, am pierdut chiar și noțiunea. Poruncile evanghelice sunt neglijate și uitate. Lucrarea sufletească ne este cu totul străină, iar cu lucrarea trupească ne îndeletnicim doar ca să putem părea în fața lumii evlavioși și sfinți și să putem primi răsplata ei.”

Ofrandă monahilor contemporani.   p 140-141.  Editura Egumenița 2011.

Tot acest cuvânt, se adresează celor ce caută sincer Adevărul. Cei care filosofează și răstălmăcesc Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot și nu vor putea înțelege ceva pentru că ei nu cred în Evanghelia lui Hristos. Pentru ei înțelepciunea omenească care vine din firea noastră căzută, stricată, e mai de preț decât înțelepciunea lui Dumnezeu. Iată cum cei fățarnici și vicleni au fost prinși în propria lor viclenie!

   „Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu se lasă batjocorât; ceea ce va semăna omul aceea va și secera.” Sf Apostol Pavel (Gal 6,7).

Și mare grijă la acești „mărturisitori” pentru ca nu cumva să se împlinească cu noi cuvântul Evangheliei:

    „Și va fi rătăcirea cea de pe urmă mai rea ca cea dintâi.” (Mt 27,64)

   „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: SĂ PĂZIM PORUNCILE LUI; și poruncile Lui nu sunt grele.

   Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea, și aceasta este biruința care a biruit lumea: CREDINȚA NOASTRĂ.” (1In 5,3-4)  Amin.
~ un monah..