Staţi neclintiţi şi rugaţi-vă! Părintele Iulian de la Prodromu către un pomenitor: „Nu sunteți eretici.”

Părintele Iulian

Dincolo de tonul ostil al celui ce ia interviul, la adresa „nepomenitorilor” pe care chiar îi numeşte zeloşi, răzbate părerea echilibrată a marelui duhovnic prodromit…

Staţi neclintiţi şi rugaţi-vă!
(interviu cu părintele Iulian Lazăr, Schitul Prodromu, Athos, 26 noiembrie 2017)
– Binecuvântaţi!

– Doamne ajută! Bine aţi venit. Luaţi loc!

– Am mai fost la Sfinţia Voastră acum trei ani.

– Da, aţi mai fost…download

– Părinte, îngăduiţi să vă întreb ceva în legătură cu Sinodul din Creta. În urma lui s-a făcut mare dezbinare în popor. La noi, în Moldova, s-a ajuns că nu mai vorbesc fraţii între ei, îi consideră eretici pe cei care pomenesc ierarhul locului. Este bună atitudinea lor?

– Ce pot să-ţi spun eu? O fost un sinod viclean. Rugăciunea spune: ,,şi ne izbăveşte de cel viclean!,, Că cel rău zâmbeşte şi te arde. Că am aflat că au venit eretici acolo şi s-au rugat împreună.

– Dar nu s-au rugat împreună. E adevărat că au fost prezenţi acolo…

– Uite ce-i, dacă protestantul, care n-are cruce, a stat în biserica ta, în timpul slujbei, înseamnă că s-au rugat împreună! Ba mai mult, au fost poftiţi acolo. Cine i-a invitat? Cel mai mare i-a invitat acolo.

– Da, au greşit. Însă atitudinea celor care au luat măsuri, după aceea, e drastică. S-a ajuns până acolo că unii preoţi, chiar ieromonahi cu nume recunoscut, au spus să nu mai fie îngropaţi morţii cu preot, dacă este pomenitor, ci doar cu Psalmul 118, să nu se mai împărtăşească, fiindcă nu mai este har în Biserică…

– Vin ruşi pe la mine, ca la un bătrân, şi ortodocşi din Basarabia şi mă întreabă: ,,Când va fi războiul cel mare? Acum sau mai târziu?,, Astăzi nu mai sunt războaiele din Evul Mediu, acum sunt războaie că dacă apasă pe un buton se şterge o ţară de pe hartă. Păi, dacă ei ar afla o planetă cu viaţă pe ea, s-ar duce acolo şi ar arde pământul. Uite, ia Scriptura şi citeşte la 2 Petru, capitolul 3, versetul 10, aşa, deschide şi citeşte!

– Da, Părinte, citesc: ,,Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. Deci, dacă toate acestea se vor desfiinţa, câte de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie. Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea. Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. (…) Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră,,.

– Acuma, te rog, citeşte 1 Petru, captolul 4 cu versetul 12!

– Cum spuneţi Sfinţia Voastră. Iată citesc: ,,Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin. Ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu Şi dacă dreptatea abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?,,

– Ei, acum ce-ați mai vrea?

– Părinte, cei care s-au dat de partea Părinţilor nepomenitori au ajuns la ură, scriu hule, adresează mesaje injurioase, de-a dreptul oribile, pe care preoţii în cauză nu le recunosc, dar ucenicii le făptuiesc în numele lor.

– Uite, astăzi dimineaţă a fost pe aici un preot şi i-am zis: Grăbiţi-vă să vă pocăiţi, că se apropie ceva rău! Vin la mine grupuri de ruşi cu anumite proorocii şi eu îi cred, se apropie al Treilea Război Mondial. Şi i-am spus preotului şi vă spun şi vouă, lăsaţi păcatele, să nu vă prindă moartea ca fulgerul. Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă, pe unde puteţi şi cum puteţi! Fiţi pregătiţi că ne aşteaptă ceva! Dacă găsiţi Liturghie unde nu se pomeneşte, împărtăşiţi-vă acolo! Dacă nu, grăbiţi-vă acum!

– Da, însă au ajuns că nu-i mai pomenesc nici pe patriarhii vechi, adormiţi, pentru că sunt eretici, că nu-i valabilă preoţia lor…

– Aici s-a băgata satana.

Vezi, la început nepomenirea a fost bună, a fost un adevăr. Dar, s-a băgat satana, ca să-i învârtă şi să le sucească minţile. Da, acum ne întrebăm ce facem noi?

– Acum s-au sfătuit să-l facă pe unul dintre ei episcop.

– Vai de mine! Vai de mine! Să vă mai spun un cuvânt. Dintre cei care au semnat în Creta, de ce nu vine un mare sfânt ierarh, ca în Proloagele Bisericii, să spună poporului: ,,De astăzi nu pot să mai fiu episcopul vostru, fiindcă am săvârşit un păcat mare şi nu mai pot să fiu episcopul vostru,, Poporul să-i ceară a rămâne. Iar el să le spună că se va aşeza culcat pe pragul bisericii şi toţi, la ieşire, să-l calce în picioare. În vechime aşa au făcut, l-au smerit, la cererea lui, şi astfel s-a pocăit. A venit glas de sus şi a spus: ,,Pentru smerenia ta, iertate sunt păcatele tale!,, S-a arătat vreun ierarh în faţa lumii să spună: ,,Am greşit, iertaţi-mă!,,?

– Dar nu aţi văzut că pe aceia care au refuzat să semneze i-au scos afară, anume că sunt forţaţi din motive politice, şi a semnat patriarhul în locul lor.

– Acesta-i un semn că vin vremuri apocaliptice. Sunt evenimente care n-au fost de când e lumea şi în America, şi în Grecia, şi în România, cum a fost la Timişoara. Îngăduie Dumnezeu să coboare din cer un sul negru şi să ia tot ce întâlneşte în cale. De acum să ne aşteptăm că vor veni peste noi şi mai grele decât acestea. De aici decurge cuvântul: Grăbiţi-vă, grăbiţi-vă şi vă curăţiţi de toate păcatele!

– Părinte, cei care am rămas în biserică şi facem ascultare suntem eretici?

– Nu, nu sunteţi eretici. Eretici sunt cei care au semnat acolo, în Creta.

– Păi, nepomenitorii susţin că ne facem părtaşi cu erezia celor care au semnat.

– Uite ce-i, frământările astea din biserică nu vor dura mult. Se va face ceva, de asta spun, grăbiţi-vă acum!

– Dacă se va face ceva, ne răsculăm cu toţii…

– Ascultă ce-ţi spun, se va face ceva în Biserică, de asta repet, grăbiţi-vă acum, că s-au arătat multe semne.

– Am ajuns de nu ne mai înţelegem fraţii între noi, pe motiv că avem păreri diferite.

– Ei, asta e dihonia din lume, vezi la Evanghelia după Luca 13 cu versetul 24, când cineva din mulţime îl întreabă pe Mântuitorul dacă sunt puţini cei ce se vor mântui, Domnul le răspunde: ,,Siliţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea,,. am prins un cuvânt mare din Evanghelia de la Matei 5, 23-24: ,,Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi te împacă cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău,,. Mulţi sunt care nu se împacă deloc cu fratele lor şi se duc şi se împărtăşesc, fără ca să se fi iertat înainte. De aceea şi spune, în continuare, în altă Evanghelie, că aceia care au primit Sfintele Daruri fără iertare vor auzi: ,,Duceţi-vă de la faţa Mea, blestemaţilor, nu vă cunosc pe voi!,,. Dar dezbinările acestea, cine le-a adus oare ?

– Ştim, Sinodul din Creta şi cu ierarhii. Dar, vă dau un exemplu concret. Am fost la biserica nepomenitorilor zeloşi, acolo m-am întâlnit cu un teolog de frunte al lor care mi-a zis: ,,Eu astăzi m-am împărtăşit şi sunt sigur de mântuire. Dar tu nu eşti sigur de mântuire, că mergi la biserica ereticilor,,. Această siguranţă a lor pentru mântuire cum vi se pare?

– Asta este şfichiuire de la satana, toate frământările acestea vin de la satana, ca să tulbure lumea! Măi, vă spun, nu vă pripiţi cu ei, ci încet-încet se vor dumiri, va veni şi timpul să ne lămurim… Dar noi atât să ştim că a fost un sinod viclean şi a adus dezbinare în lume. Noi nu trebuie să ne dezbinăm, să ne ţinem credinţa, să ne grăbim la spovedanie şi la Sfânta Împărtăşanie. Vin mulţi preoţi din ţară pe aici şi eu le le spun, măi, uite ce, la proscomidie pomeneşte pe ierarhul nostru cel credincios (care drept învață cuvântul Adevărului n.n), dacă poţi să mai bâjbâi pe acolo, pomeneşte, că nu ştii cum sunt văzuţi la Dumnezeu. Dar, vezi, dezbinarea a venit de la sinodul ăsta…
părintele Ghenadie

Sursa

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s