MMB își continuă campania de instigare a lor. Părintele Ioan de la Schit Orășeni îi cheamă pe toți sătenii la iertare și împăcare.

ortodoxinfo: Părintele Ioan Ungureanu a adresat tuturor credincioșilor din parohia sa o invitație părintească la iertare, la împăcare și împreună-slujire cu prilejul Nașterii Domnului. Mesajul îi vizează și pe acei credincioși din parohie care s-au lăsat manipulați de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei și au participat la acțiunile MMB de înlăturare a preotului paroh.

Mesajul a fost lansat de mai multe ori de la Sfântul Altar, de către părintele Ioan, care i-a invitat pe toți credincioșii să depășească manipulările MMB, să redescopere frățietatea care i-a unit zeci de ani în jurul bisericii parohiale și să revină la biserica parohială, alături de cei ce au apărat-o în cursul acestui an plin de grele încercări.

Mesajul se regăsește și în afișul pe care părintele l-a pus în tot satul, prin care își anunță venirea cu ajunul în parohie. În predicile din ultimele săptămâni, părintele a afirmat că și acei credincioși care îl neagă, la instigarea MMB, sunt bineveniți în biserica parohială, dacă doresc să se adauge comunității, așa cum au făcut în anii trecuți, și să participe la slujbele fără pomenire a ierarhului eretic ținute de către preotul lor paroh.
Nu același duh de pace și împăcare îi animă însă și pe cei de la MMB, care în cursul acestei zile și-au trimis în parohie un preot pomenitor, preotul Ovidiu Lăzărescu, care să meargă cu ajunul la casele oamenilor. Acesta a fost primit doar de câteva familii, în general, cei ce îl contestă pe părintele Ioan Ungureanu, ceilalți afirmând că au preot paroh și că nu doresc să îl primească pe alt preot în parohia lor. La sfârșitul zilei, preotul trimis de MMB a fost primit de 15 familii, pe când peste 100 au refuzat să îl primească.

Prezenți în localitate astăzi, însoțiți de trei echipaje de poliție, angajații Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, inspector preot Florin Chirilă și vicar administrativ preot Marian Timofte, l-au informat astăzi pe părintele Ioan Ungureanu despre hotărârea Consistoriului Superior Bisericesc de a propune sinodului Bisericii Ortodoxe Române respingerea recursului părintelui Ioan Ungureanu, conform art. 162, lit. b) din RACDIJBOR.

Documentul prin care părintele Ioan a fost înștiințat de această respingere a recursului este Decizia nr. 672/2017, emisă de sectorul administrativ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și semnată de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, prin care părintelui Ioan Ungureanu i se comunică faptul că MMB a anulat două decizii anterioare: decizia de confirmare a părintelui Ioan ca preot la Schit Orășeni și decizia de suspendare a părintelui Ioan de la slujire pe perioada procesului intentat de MMB.
Decizia luată de către sinodul BOR de a aproba respingerea recursului părintelui Ioan Ungureanu este cea mai rapidă dintre toate deciziile de acest fel, dacă ne gândim că alți preoți nepomenitori au recursuri formulate încă din timpul verii, iar în privința acelor recursuri încă nu s-a luat nicio decizie.

În decizia mitropolitană se face precizarea că hotărârea Consistoriului mitropolitan a fost aprobată de Sinodul Mitropolitan, fără a se face precizarea când s-a ținut acest sinod, având în vedere că nu s-a ținut în niciun caz în 28 octombrie, când spune adresa MMB comunicată în noiembrie părintelui Ioan Ungureanu.

În articolul 2 al hotărârii Deciziei mitropolitane se precizează că de la 1 ianuarie 2018 încetează efectele Deciziei nr. 246/05.05.2017, prin care părintele Ioan este oprit de la slujirea celor sfinte și este înlocuit temporar de către preotul Ovidiu Lăzărescu din parohia Draxini. Odată cu încetarea acestei decizii, preotul Lăzărescu de la Draxini ar trebui să înceteze a se mai preumbla prin parohia Schit Orășeni, așa cum a făcut chiar și astăzi, când a fost primit de câteva familii cu ajunul Nașterii Domnului, fiind respins de cel mai multe.

După ce vorbește în două pagini despre cum preotul Ioan Ungureanu nu mai poate fi numit preot și nu se mai poate pretinde singur a fi preot, art. 5 al Deciziei afirmă că “prezenta decizie va fi comunicată preotului Ioan Ungureanu”, prin aceasta recunoscându-se într-un document cât se poate de oficial al MMB, sub semnătura mitropolitului, că părintele Ioan Ungureanu continuă să fie preot, în ciuda deciziilor consistoriilor care l-au judecat. Dacă nu ar fi așa, atunci înseamnă că vicarul pr. Marian Timofte și inspectorul pr. Florin Chirilă au comunicat decizia altcuiva decât le cere textul deciziei!!! Ceea ce ar face ca decizia să fie inoperantă.

Decizia primită astăzi de către părintele Ioan Ungureanu nu schimbă prea mult situația din teren, dat fiind faptul că sătenii continuă să fie uniți în jurul preotului lor, caterisit pentru că s-a opus ereziei ecumeniste promovate de sinodul din Creta și, urmând prevederile sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe și practica Sfinților Părinți în situație de erezie, a încetat pomenirea ierarhului care a semnat documentele eretice ale acelui sinod.

Faptul că mitropolitul i-a însărcinat cu îndeplinirea prevederilor prezentei decizii pe cei de la sectorul administrativ, de la oficiul canonic0-juridic și protopopiatul Botoșani nu înseamnă că angajații acestor instituții sunt autorizați să dea din nou năvală în biserica din Schit Orășeni, așa cum au făcut în data de 12 noiembrie 2017, când au atacat cu răngile și cu topoarele ușile bisericii, în încercarea de a intra cu forța și a-l înlocui pe părintele Ioan, alegându-se cu plângeri penale și cu autosesizări ale organelor de cercetare de specialitate.
Niciun cult recunoscut din România nu are posibilitatea punerii în aplicare manu militari a unei decizii a unei instanțe bisericești, nici nu poate implica forțele de ordine ale statului în punerea cu forța în aplicare a acesteia, fără ca acestea să aibă o decizie definitivă și executorie din partea unei instanțe de judecată civile, pe care să o pună în aplicare o instituție autorizată de lege în acest sens.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s