SFANTUL LUCA AL CRIMEEI despre vindecarea demonizatului din tinutul Gadara si despre POSIBILITATEA DE DEMONIZARE a crestinilor PRIN PATIMILE LUMII


“Oare rareori aceste puteri demonice isi fac loc in inimile noastre?Permanent, in fiecare zi, in fiecare ceas patrund in ele. Fiindca este multa rautate in inimile noastre si mult dispret pentru semeni. Este oare putina mandrie in noi, cuvinte si simturi intinate, care ii supara pe apropiatii nostri? Oare sunt printre noi oameni care, dupa ce s-au rugat in biserica, se intorc acasa si incep sa faca zile fripte apropiatilor lor?

Ati auzit astazi pericopa evanghelica despre vindecarea demonizatului din tinutul Gadara.

Oare se intalneau asemenea oameni doar in timpurile vechi? Nu exista demonizati si in timpurile noastre? Ba sigur ca da! Cauzele multor boli sufletesti nu sunt cunoscute nici macar de psihiatrii cei mai invatati. Nu se cunoaste cauza nebuniei lor violente. Dar pentru mine este clar ca in randul celor nebuni, violenti, exista si demonizati. Cu toate acestea, exista multi oameni pe care nimeni nu-i numeste nebuni si care, totusi, pe buna dreptate, pot fi numiti demonizati.
Fiindca cine este demonizat? Demonizatul este un om stapanit de duhurile rele. Despre demoni, despre conducatorul lor, satana, este scris in Sfintele Scripturi. Insusi Domnul Iisus Hristos a vorbit despre ei si de multe ori i-a izgonit din oameni. Auziti cuvintele lui Hristos:

Cand duhul cel necurat iese din om, umbla prin locuri fara de apa, cautand odihna; si, negasind, zice: ma voi intoarce la casa mea, de unde am iesit; si venind, o afla maturata si impodobita; atunci merge si ia cu el alte sapte duhuri mai rele decat el si, intrand, locuieste acolo, si se fac cele de pe urma ale omului aceluia mai rele decat cele dintai (Luca 11, 24-26).

Dupa cum puteti observa, Domnul Iisus Hristos a afirmat ca demonii intra in om si, parasindu-l la un moment dat, se pot intoarce din nou.

Cum sa nu credem in existenta diavolului, demonilor, atunci cand stim ca satana a ajuns la o astfel de indrazneala incat l-a ispitit pe Domnul Iisus Hristos, dupa postul Lui de 40 de zile in pustie? Tot din Sfanta Scriptura aflam ca satana, stapanitorul acestei lumi, este intotdeauna printre noi, in jurul nostru, si impreuna cu el sunt legiuni intregi de slujitori.

Satana este dusmanul neamului omenesc si, in nemasurata lui rautate, incearca sa ne piarda, sa distruga din inimile noastre credinta in Domnul Iisus Hristos si sa ne supuna voii lui. Intotdeauna, neincetat si el, si toti ingerii lui ne urmaresc si ne chinuiesc.
Sunt multi oameni care, din pricina faptelor si gandurilor lor, din pricina lipsei lor de credinta in Dumnezeu, devin lacasuri acestor duhuri rele de sub tarie. Inimile lor servesc adapost demonilor. Fiindca stiti ca printre noi traiesc unii pe care nu-i costa nimic sa ucida un om, care isi petrec intreaga viata in jafuri, betie, desfranare. Ei sunt adapost demonilor, ei sunt demonizati.

Istoria ne-a aratat un om despre care suntem indreptatiti sa spunem ca in el s-au adapostit nu una, ci mai multe legiuni de demoni. Am vazut un asemenea om decazut, un astfel de monstru, un astfel de slujitor al satanei, care nu a avut egal in istoria omenirii. Voi stiti despre cine vorbesc – este cel care a inceput de curand un razboi extrem. Pentru ca in sufletul lui traiesc legiuni de demoni, care cer rauri, mari de sange omenesc. Locuiesc in el cei mai rai si mai periculosi demoni – demonii mandriei, ai dispretului de oameni, ai urii, ai preainaltarii de sine.

Dar ce vom spune despre noi, crestinii? Suntem lasati in pace de demoni? Eu vorbesc anume despre crestini, vorbesc despre noi, care credem ca exista satana si duhurile rele de sub cer.
Oare rareori aceste puteri demonice isi fac loc in inimile noastre? Permanent, in fiecare zi, in fiecare ceas patrund in ele. Fiindca este multa rautate in inimile noastre si mult dispret pentru semeni.
Este oare putina mandrie in noi, cuvinte si simturi intinate, care ii supara pe apropiatii nostri? Oare sunt printre noi oameni care, dupa ce s-au rugat in biserica, se intorc acasa si incep sa faca zile fripte apropiatilor lor?
Exista, spre rusinea noastra, unii care sunt capabili de hotie, de desfranare, care lasa acces liber puterii demonice – oricarei pofte si placerilor. Locuiesc in sufletele lor demonii exact ca si in sufletul nefericitului demonizat din tinutul Gadara.

Dar sa nu vorbim despre ei – cei care pot fi numiti unelte demonice. Vom vorbi despre cei care nu fura, nu desfraneaza, nu vorbesc urat, nu se supun patimilor, despre cei care duc o viata aparent nepatata, care sunt devotati unei profesii folositoare omului, de exemplu trateaza oamenii. Despre ei vom vorbi.

De curand a venit la mine o tanara fata de profesie medic; nu a venit ca un episcop, ci ca la un profesor, pentru vindecare.

– Ei bine, spuneti-mi: care este problema?

– Pai sa vedeti, sunt neurastenica, ma supara neurastenia.

– Dar in ce consta neurastenia dumneavoastra?

– Nu am liniste; plang intotdeauna, sunt irascibila, cea mai mica observatie la serviciu ma scoate din sarite, imi pierd stapanirea de sine si plang, plang fara oprire de la orice maruntis.

Eu, ca medic, stiu ce este neurastenia si pentru mine este clar ca nu poate fi vorba de asa ceva. Incep sa analizez starea ei sufleteasca, o intreb despre toate, aflu care ii sunt interesele: chirurgia, un pic literatura, un pic arta.

Ii raspund:

– Deci traiesti doar cu chirurgia? Este prea putin. Dumneavoastra faceti primii pasi in chirurgie, dar eu am parcurs cale lunga, am ajuns la glorie in domeniul ei si va voi spune ca acest lucru pentru mine nu este important, nu este semnificativ.

Exista ceva infinit mai important. Sufletul omului este adanc fara de capat. Au existat si exista oameni care au atins mari inaltimi ale sufletului, ale gandului si sentimentului. Au existat mari asceti crestini care si-au petrecut toata viata in rugaciune neincetata si in post. In fata acestor mari asceti se descopera deschis astfel de taine ale vietii duhovnicesti, care ne sunt complet necunoscute noua, oamenilor simpli, obisnuiti. Inaltimea vietii lor duhovnicesti era atat de mare, incat ei, la fel ca si Apostolul Pavel si Cuviosul Serafim de Sarov, au fost inaltati inca din viata pana la al treilea cer si au vazut ce ii asteapta pe toti sfintii in viata vesnica.

Au existat mari asceti care au scris lucrari teologice profunde, cu care ne hranim ca si cu o hrana duhovniceasca pretioasa. Toata viata lor au trait-o in Dumnezeu, dispuneau de o bogatie nepretuita – unitatea sufletului. Sufletul lor era concentrat la Dumnezeu.


Au fost si altii – mari oameni de stiinta, filosofi – care si-au tait viata cercetand natura si sufletul. Este remarcabil ca astfel de ganditori si-au petrecut viata asemenea pustnicilor. De exemplu, Kant, Descartes, toata viata si-au trait-o in singuratate. Kant a trait mult timp in oraselul Koenigsberg si cunostea doar drumul spre universitate, unde a fost profesor, si spre fotoliul sau, unde reflecta.


Traim noi asa oare? Suntem ocupati cu gandul la suflet, cu gandul la problemele importante pe care urmeaza sa le rezolvam – cele privitoare la viata noastra, la comportamentul nostru?Nu! Noi suntem ocupati cu activitatile casnice si cu cele de serviciu, cu goana dupa distinctii, dupa bunastare, dupa o viata indestulata, iar cerintele sufletului ne sunt straine. Nu numai ca nu cauta oamenii unitatea sufletului, ci mai degraba cauta imprastierea lui; cauta sa fuga de propriile lor suflete, incearca sa inabuse toate aspiratiile sufletului, merg la cinema, se dedau distractiilor de tot felul.


Ei nu au nevoie de unitatea sufletului, ci de imprastierea lui. Ei nu suporta singuratatea, ci au nevoie mereu de compania oamenilor de nimic, asemenea lor. Se distreaza, merg in ospetie, vorbesc fara rost banalitati, vorbesc obscenitati si flecaresc, joaca carti si prin aceasta isi distrag inima si gandurile de la ceea ce este cel mai important, mai inalt si mai sfant.

Asa s-a petrecut si cu aceasta fata despre care v-am povestit. De ce plangea mereu si era irascibila? Pentru ca sufletul ei nu cunostea linistea, pentru ca sufletul ei era flamand.

Unul dintre invatatorii Bisericii din secolul al II-lea, Tetulian, a spus niste cuvinte uimitor de adevarate si de profunde: “Sufletul omului este crestin dupa natura sa”. El inseteaza dupa hrana duhovniceasca, curatie si sfintenie, inseteaza dupa Hristos. Sufletul dupa natura sa este crestin si, daca nu se hraneste cu hrana duhovniceasca, atunci se abate asupra acestui suflet nefericit o foame spirituala grea. Si precum omul flamand, lipsit de hrana, devine din ce in ce mai iritat, la fel si acesti oameni care flamanzesc duhovniceste se irita; varsa usor lacrimi din ochi, nu au liniste si nu pot uita de sine, fiindca sufletul lor – “crestin dupa natura sa” – inseteaza dupa hrana duhovniceasca, iar ei nu-i pot oferi o asemenea hrana.

Este si aceasta una din formele de demonizare, e drept, intr-o mai mica masura.

De ce atunci oamenii devin demonizati?

Omul locuieste intr-un anumit mediu social. Gandurile lui, dorintele, faptele, intelegerea lumii sunt determinate, in mare masura, de influenta mediului care-l inconjoara. Stiti voi ca daca un om sanatos se va afla timp indelungat langa un bolnav de tuberculoza si va respira acelasi aer, si el insusi se va infecta? La fel ne molipsim si noi de la cei bolnavi de gripa sau de vreo boala contagioasa.
Asa se intampla si in viata spiritula. Daca omul traieste intr-o atmosfera plina de tentatii, de necinste, de pervertire, de patimi omenesti nestapanite, daca traieste intr-o atmosfera de prostie si de vulgaritate, atunci nu poate ramane neafectat de aceasta atmosfera. In fiecare zi respira acest aer otravit, in care misuna duhurile rele de sub cer. Si se imbolnaveste sufletul nefericit si singur devine adapost demonilor.

Ce sa facem noi? Unde sa fugim de aceasta atmosfera grea si aducatoare de moarte? Unde este refugiul nostru? Unde este apararea noastra impotriva demonilor, a duhurilor rele de sub cer? La toate intrebarile dificile cautati mereu raspuns in Sfanta Scriptura.

Cititi Psalmul 61 si veti gasi acolo raspunsul:

Oare nu lui Dumnezeu I se va supune sufletul meu? Ca de la El imi este mantuirea. Fiindca El este Dumnezeul meu, Mantuitorul meu si ocrotitorul meu, si mai mult nu ma voi clatina.

Iata unde este refugiul nostru, iata unde este antidotul la acea otrava pe care o primim din mediul inconjurator!

Daca vom fi ocupati sa fim de folos celor din jur, intotdeauna incercand sa tindem spre curatie si sfintenie, traind in iubire fata de Dumnezeu si fata de oameni, atunci nu vom mai fi unealta demonilor. Atunci demonii, care traiesc in fiecare dintre noi, cu rusine vor fi obligati sa paraseasca inima noastra.
Si atunci cand va iesi duhul necurat din inima noastra, el va merge prin locuri pustii, cautand liniste. Dar uneori, se intampla ca din nou se intoarce si gaseste inima noastra maturata si ingrijita, pregatita pentru a-l primi din nou. Pentru ca permitem cu multa usurinta necuratiei si rautatii sa intre in inimile noastre.
Si iata, daca el, venind, gaseste inima maturata si ingrijita, atunci merge si ia cu cine alte sapte duhuri, mai rele ca dinsul, si, o data intrate, locuiesc in el si se fac pentru om cele din urma mai rele decat cele de la inceput.

Sa nu se intample nici unuia dintre noi o astfel de nenorocire! Sa nu gaseasca duhurile rautatii de sub cer intrarea la noi, in inimile noastre, sa nu se faca ele adapost demonilor!

Sa fie inimile voastre curate si sfinte! Amin.

Cuvântul Ortodox

12 noiembrie 1944

Sfântul Luca al Crimeii

“Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s