Mercenari ruși capturati de ISIS „sunt executați după ce au refuzat să respingă creștinismul și să devină musulmani”

1

Doi bărbați suspectați a fi mercenari ruși, numiți într-o filmare Grigori Mihailovici Surkanov (stânga) și Roman Vasilievici Zabolotnîi (dreapta), sunt amenințați cu moartea.

  • Bărbații numiți Roman Vasilievici Zabolotnîi și Grigori Mihailovici Surkanov au declarat că au fost capturați în timp ce se luptau cu ISIS lângă orașul sirian Deir Ezzor.
  • Se crede că aparțin armatei private Wagner, o forță mercenară.
  • Înaltul demnitar rus Viktor Vodolațki a declarat că există o șansă de 99% ca ei să fie morți.

Există temeri că doi mercenari ruși capturați de jihadiști ISIS au fost executați pentru că au refuzat să citească o declarație prin care să respingă credința creștină și să devină musulmani.

Roman Zabolotnîi, în vârstă de 39 de ani, și Grigori Țurkanu, în vârstă de 38 de ani, capturați în Siria, au refuzat să declare în fața camerelor de filmat că s-au alăturat grupului terorist.

Puteți urmări videoclipul mai jos:

Se crede că bărbații luptau pentru o forță mercenară rusă privată care cuprinde ex-militari care au fost implicați în acțiuni din Crimeea și Ucraina de Est înainte de Siria.

Au fost reținuți de jihadiști în jurul orașului estic Deir Ezzor, ultima fortăreață ISIS din țară.

Au apărut într-un videoclip lansat la începutul acestei săptămâni de agenția de știri ISIS Amak, care a susținut în mod incorect că bărbații servesc ca soldați ruși.

Înaltul demnitar rus Viktor Vodolațki a spus:

„Este foarte trist dar 99% Roman Zabolotnîi nu mai este în viață, la fel și al doilea prizonier”.

„Înainte de a filma acest videoclip, li s-a dat o declarație pe care ar fi trebuit să o citească”.

„Prin acest text, ar fi trebuit să respingă religia ortodoxă și patria lor, să devină musulmani și să se alăture ISIS”.

„Ei au rămas credincioși credinței ortodoxe și patriei lor până la sfârșit, și de aceea au fost uciși de acei gangsteri”.

Nu a existat nicio confirmare oficială din partea autorităților ruse despre soarta lor, însă guvernul lui Vladimir Putin este în mod obișnuit reținut cu privire la astfel de forțe mercenare din Siria și alte locuri fierbinți, chiar dacă experții declară că lucrează îndeaproape cu forțele armate.

1

Unul dintre bărbați este numit în filmare Grigori Mihailovici Surkanov (în imagine). Cu toate acestea, de atunci a fost cunoscut ca Grigori Țurkanu.

Un deputat local din Rostov-on-Don, orașul de origine al lui Zabolotnîi, a confirmat, de asemenea, că au fost între timp „executați”, spunând că s-a întâmplat a doua zi după realizarea videoclipului.

„Din păcate, acest lucru este adevărat”, a spus Anatoli Kotliarov. „S-au primit informații că au fost executați într-o piață.”

El spune că sursa sa este „demnă de încredere”.

„Persoana care mi-a spus nu s-a înșelat niciodată în cei patru ani de când cooperează cu noi, mai ales când a informat despre morți”, a declarat el pentru ziarul Komsomolskaja Pravda.

Întrebat dacă au existat negocieri secrete între forțele ruse și ISIS asupra captivilor, el a spus că aceasta este „informație secretă” pe care nu a putut să o divulge.

Un prieten anonim al lui Zabolotnîi a fost citat spunând:

„Ultima oară când l-am văzut, era pe punctul de a merge acolo.

„Și când a ieșit acest videoclip care arată că a fost capturat, mi-am folosit canalele pentru a-i clarifica soarta.”

„El este mort. Acei ticăloși l-au executat”.

Despre Zabolotnîi s-a raportat că a fost un credincios ortodox devotat și că a plecat în Siria pentru a proteja creștinii de teroriști.

Un grup rus s-a oferit să plătească ISIS 1 milion de dolari pentru fiecare dintre bărbați dacă ar fi fost eliberați.

Un membru al familiei Zabolotnîi a spus că nu a fost informat că a murit.

„Negocierile sunt în curs de desfășurare, nu există informații despre moartea lui”, a spus ruda.

Tatăl său, Vasili, a spus:

„Sunt îngrijorat pentru fiul meu, cu greu fac față situației. Sunt copleșit, îmi pare rău, nu vreau să vorbesc mai mult”.

1

Cei doi au fost reținuți de jihadiștii din jurul Deir Ezzor, ultima fortăreață ISIS din țară. Unul dintre bărbați se prezintă în filmare ca Roman Vasilievici Zabolotnîi (stânga).

Cu o zi în urmă, s-a raportat că părinții lui Țurkanu au fost informați de serviciul secret al FSB „să nu facă zarvă” în presă, în speranța că va fi eliberat în curând.

Țurkanu era un fost parașutist rus al secției de informații din cadrul forțelor aeriene ale țării.

Se crede că bărbații luptau pentru un grup numit armata privată Wagner.

Ruslan Leviev, fondatorul grupului de investigații independente privind conflictul de informații, a declarat că erau mercenari.

1

Se crede că aceștia sunt mercenari aparținând așa-numitei armate private Wagner, despre care se presupune că a fost trimisă de Moscova în locuri fierbinți pentru a reduce numărul de victime în rândul forțelor regulamentare. Unul dintre bărbați, cunoscut ca Grigori Țurkanu, este reprezentat în centru.

„Experiența noastră de a urmări acest conflict ne spune că mercenarii armatei private Wagner sunt primii care luptă”, a spus el.

„Credem că este o strategie a Ministerului Apărării al Rusiei: trimiterea mercenarilor în cele mai fierbinți puncte, astfel evităm pierderile în rândul soldaților regulamentari și păstăm imaginea unei operațiuni armate de succes”.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a ocolit întrebarea despre soarta bărbaților.

„Repet încă o dată că, desigur, circumstanțele posibile ale captivității lor și confirmarea identității lor sunt lucruri pe care le rezolvă agențiile noastre de profil”, a spus el.

Agenția de știri a ISIS, Amaq, a afirmat că bărbații au fost capturați în apropierea orașului estic Deir Ezzor.

Ei pot fi văzuți răniți și încătușați într-o filmare, explicând de unde provin din Rusia. și unde au fost capturați.

În film, bărbatul cu barbă poate fi auzit spunând:

„Sunt Zabolotnîi, Roman Vasilievici, născut în 1979, în regiunea Rostov, cartierul Aksaiski, satul Passvet”.

„În timpul contra-atacului ISIS în zona localității Cholya, am fost luat prizonier de război”.

„Surkanov, Grigori Mihailovici a fost capturat împreună cu mine, născut în 1978, în raionul Domodedovo”.

dailymail.co.uk via ortodoxinfo

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s