Cardinalul Leonardo Sandri în vizită la Patriarhia Română


Doi ERETICI…

”Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit Eminenței Sale Cardinalul Leonardo Sandri pentru bunele relații dintre cele două Biserici materializate prin găzduirea unor comunități ortodoxe românești și acordarea unor burse de studiu pentru tinerii teologi ortodocși.”

1

În ziua de 29 septembrie 2017, la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit pe Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, aflat într-o vizită oficială în țara noastră. La întrevedere a mai participat și Excelența Sa Monseniorul Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic în România.
Eminenţa Sa Cardinalul Leonardo Sandri și-a exprimat bucuria de a-l revedea pe Preafericitul Părinte Patriarh și a transmis salutările din partea Papei Francisc și a cardinalilor adresate Preafericirii Sale.
Cardinalul Sandri a apreciat lucrarea importantă pastorală și misionară desfășurată în Italia de către Patriarhia Română prin Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

De asemenea, Eminența Sa a adresat aprecierile sale cu privire la proiectul și construcția Catedralei Naționale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit Eminenței Sale Cardinalul Leonardo Sandri pentru bunele relații dintre cele două Biserici materializate prin găzduirea unor comunități ortodoxe românești și acordarea unor burse de studiu pentru tinerii teologi ortodocși.
Patriarhul României a apreciat buna colaborare dintre Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti și Institutul Pontifical Oriental, privind folosirea bibliotecii acestui institut de către studenţii ortodocşi români care urmează cursuri de teologie ortodoxă la Roma.
În cadrul întâlnirii au mai fost luate în discuție provocările sociale și pastorale ale fenomenului migrației, secularizarea accelerată și necesitatea reafirmării identității creștine europene.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale și Mare Cancelar al Institutului Pontifical Oriental, s-a născut în 18 noiembrie 1943 la Buenos Aires, Argentina. Excelenţa sa a fost hirotonit preot în 2 decembrie 1967 și deține un titlu de doctor în drept canonic acordat de Universitatea Pontificală Gregoriană.

În 1971 a intrat în Academia Pontificală Eclesiastică, iar în 1974 a slujit la nunțiatura din Madagascar. Din 1977 până în 1989, a lucrat la secretariatul de stat. În 1989 a fost trimis în Statele Unite consilier la nunțiatură și a slujit ca reprezentant papal la Organizația Statelor Americane.

În 22 iulie 1997 a fost numit Arhiepiscop de Cittanova și Nunțiu Apostolic în Venezuela. El a fost hirotonit episcop în data de 11 octombrie a acelui an.

1 martie 2000 a fost momentul în care a fost numit Nunțiu Apostolic în Mexic, iar mai târziu, în 16 septembrie, Membru supleant pentru Departamentul Afaceri Generale al Secretariatului de Stat. În 9 iunie 2007 l-a înlocuit pe Cardinalul Ignace Moussa I Daoud ca prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale.

La rangul de Cardinal a fost ridicat de Papa Benedict al XVI-lea în consistoriul din 24 noiembrie 2007.

basilica.ro

Proloagele din 30 septembrie

Luna septembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului, Sfinţitului Mucenic Grigorie Luminãtorul, episcopul Armeniei Mari (325).

      Acest Sfânt era din Armenia Mare, de neam împărătesc şi a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a marelui Constantin. De mic copil a fost dus în Cezareea Capadociei şi a fost crescut în creştinească credinţă, în care s-a şi botezat. Deci, desăvârşindu-se în cuvântul mântuirii, s-a aprins de marea dorinţă de a merge să binevestească Evanghelia în ţara sa şi la neamul armenilor. Şi Dumnezeu întărea cu minuni cuvântul şi viaţa Sfântului Grigorie, slujitorul Său. Multe chinuri a îndurat din partea neamului parţilor şi, mai ales, din partea lui Tiridate, împăratul lor, care jertfea Artemidei, idolul său, şi nu putea suferi credinţa în Hristos a Sfântului. Văzând însă semnele ce se făceau, la urmă, Tiridate împăratul a deschis singur ochii la lumină şi a primit botezul. Ca urmare, toată Armenia s-a întors la credinţa creştină în Hristos, poporul sfărâmând capiştele idoleşti şi zidind biserici. Şi a fost sfinţit Sfântul Grigorie, de către Leontie al Cezareei Capadociei, fiind cel dintâi episcop al armenilor şi sfinţind preoţi, a botezat tot poporul, până la cel din urmă sătean. Iar împăratul Tiridate, dăruia destulă avere bisericilor lui Dumnezeu. Şi multe mânăstiri a întemeiat, întru care bine înflorea evanghelica desăvârşire. Tot el a purtat flacăra credinţei la multe alte neamuri de pe lângă Marea Caspică şi a ajuns şi în Caucaz. Sfântul Grigore a păstorit Biserica Armeniei 31 de ani. Este al treizeci şi şaselea episcop, care a semnat pe lista celor 318 Părinţi de la Niceea (325). Se spune că el a înfiinţat alfabetul armenesc şi că el a tălmăcit şi Biblia în limba armenilor. O părticică din moaştele sale se află la biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” din Bucureşti. Se mai spune, de asemenea, că de la hirotonia sa ca episcop, Sfântul petrecea vreme îndelungată în singurătate şi prin munţi. Deci, foarte multe şi preaslăvite minuni făcând, şi la prea adânci bătrâneţe ajungând, cu pace s-a mutat către Domnul.


Întru aceastã zi, pomenirea Sfintelor Muceniţe Ripsimia, Gaiani şi alte treizeci şi douã cuvioase Muceniţe femei şi fecioare.

       Aceste două Sfinte femei erau de neam slăvit şi mare şi au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Tiridate, împăratul parţilor. Ele erau fecioare dăruite cu frumuseţe, fiind călugăriţe. Deci, fiindcă n-au voit a se însoţi cu împăratul Tiridate, Ripsimia împreună cu Gaiani au fugit în părţile Armeniei. Aflând însă de aceasta, Tiridate, împăratul acestor locuri, a trimis şi le-a adus acasă. Şi o silea pe Ripsimia către nelegiuita împreunare, dar cu puterea lui Hristos, n-a biruit-o pe ea. Şi nedobândindu-şi dorinţa, zăcea ca un mort. Deci, fugind ea, ostaşii împăratului gonind-o şi prinzând-o, mai întai i-au rupt hainele, apoi, legându-i mâinile dinapoi, i-au tăiat limba şi trupul i l-au ars şi i-au scos ochii şi, fiind tăiată în bucăţi, şi-a dat fericitul ei suflet. Au fost ucişi cu ea încă şaptezeci de bărbaţi creştini şi treizeci şi două de femei. Iar viteaza Gaiani a fost străpunsă prin gât şi, fiind despuiată de piele până la sâni, a fost zdrobită cu pietre şi i s-a tăiat capul.


Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre descoperirea Sfintei Jertfe.

         Grăia Sfântul Efrem despre un frate, că, fiind sobor într-o Duminică, sculându-se, după obicei, să intre în biserică, l-a batjocorit pe el diavolul, zicându-i lui în cuget: „La ce mergi în biserică? Ca să primeşti pâine şi vin, ca şi când ar fi Trupul şi Sângele lui Hristos? Nu te batjocori”. Iar fratele, crezându-şi cugetului său, n-a mers la biserică, după obicei. Însă fraţii îl aşteptau pe el, că aşa era obiceiul în pustia aceea: nu făceau sobor, adică rugăciuni, până nu se adunau toţi fraţii. Deci, l-au aşteptat pe el mult şi el nu venea. Iar unii dintre ei, sculându-se, au mers la chilia lui, zicând că fratele cumva s-a îmbolnăvit, sau, poate, a şi murit. Şi cum au venit la chilia lui, l-au întrebat pe el: „Pentru care pricină n-ai venit la sobor, frate?” Iar el se sfia şi se ruşina a le spune lor. Încă, cunoscând ei sfatul cel cu rău meşteşug al diavolului, au căzut la picioarele lui cu umilinţă, ca să le spună şi lor sfatul cel diavolesc. Iar el le-a mărturisit lor, zicând: „Ierati-mă, fraţilor, dar cum m-am sculat, după obicei, ca să merg la biserică, mi-a zis mie un cuget, că nu este Trupul şi Sângele lui Hristos acolo unde mergi, ci iei numai pâine şi vin. Deci, dacă voiţi să vin cu voi împreună, întăriţi-mi mie cugetul pentru Sfânta Jertfă”. Iar ei au zis: „Scoală-te şi să vii cu noi şi ne vom ruga lui Dumnezeu ca să-ţi ajute şi văzută să-ţi arate ţie puterea Lui cea tăinuită şi nevăzută”. Şi, sculându-se, a venit la dânşii în biserică. Şi s-a făcut rugăciune la Dumnezeu pentru acest frate, ca să i se arate lui puterea tainelor celor dumnezeieşti. Şi când au început a face sobor, adică rugăciune, l-au pus pe fratele în mijlocul bisericii, iar el, până la slobozirea soborului, n-a încetat cu lacrimi a-şi spăla faţa sa. Apoi, după sobor, adică după slobozirea de la rugăciune, chemându-l pe el, părinţii şi fraţii l-au întrebat zicând: „Cele ce ţi-a arătat ţie Dumnezeu, spune-ne nouă, ca şi noi să ne folosim”. Iar, el, cu lacrimi, a început a zice: „În vremea când s-a citit învăţătura Apostolului şi când a stat diaconul şi a citit Sfânta Evanghelie, atunci am văzut acoperământul bisericii deschis şi se vedeau cerurile şi fiecare cuvânt al Evangheliei, ca focul se făcea şi se vedea până la cer; şi după ce s-a făcut sfârşitul Evangheliei şi după aducerea Dumnezeieştilor Daruri la altar, chemând clericii pe Duhul Sfânt, am văzut cerurile deschise şi foc pogorându-se împreună cu mulţime de Sfinţi Îngeri, iar deasupra lor alte două feţe preafrumoase, a căror frumuseţe a o spune nu este cu putinţă, că era lumina lor ca fulgerul şi în mijlocul celor două feţe era un prunc mic; Îngerii stăteau în jurul Sfintei Mese, iar feţele cele două stăteau deasupra, pe Sfânta Masă, iar Pruncul în mijlocul lor. Iar, după ce s-a făcut sfârşitul Dumnezeieştilor Taine, s-au apropiat slujitorii din cler, ca să frângă Pâinea punerii-înainte şi am văzut eu cele două feţe, care erau deasupra, pe Sfânta Masă, că au legat mâinile şi picioarele pruncului celui din mijlocul lor şi au scos cuţitul şi au junghiat pe Prunc şi au vărsat Sângele Lui în Paharul ce era pe Sfânta Masă, şi sfărâmând Trupul Lui, pâinea şi vinul erau Trupul şi Sângele Domnului. Atunci, mi-am adus aminte de Apostolul care zice: „Paştele noastre, Hristos, S-a junghiat pentru noi”. Iar când se apropiau fraţii, ca să primească Sfânta Împărtăşanie, s-a făcut minune: că li se da lor şi Trupul cel de carne, iar după ce primeau, zicând: „Amin”, Trupul se făcea Pâine în mâinile lor. Şi eu, dacă am venit să primesc, mi s-a dat Trupul şi nu puteam să-l primesc, apoi, am auzit un glas în urechile mele, zicându-mi: „Omule, pentru ce nu primeşti? Au nu este aceasta ceea ce ai căutat tu?” Şi am zis: „Milostiv, fii Mie, Doamne, că Trup de carne nu pot să primesc.” Şi iarăşi, mi-a zis mie: „Dacă ar fi putut omul să primească Trup, Trup ar fi aflat, precum şi tu l-ai aflat. Dar nu poate nimeni să primească Trup, pentru aceasta a poruncit Dumnezeu, ca la Sfânta Jertfă Trupul Domnului să se prefacă în pâine, iar Sângele Lui în vin. Că, adică, dacă crezi, să primeşti ceea ce ai în mâini.” Şi îndată ce am zis: „Cred Doamne şi Amin” şi Trupul cel ce era în mâinile mele s-a făcut pâine. Şi, lăudând pe Dumnezeu, am primit Sfânta Jertfă. Iar, după ce s-a isprăvit cântarea soborului şi au venit clericii, împreună am văzut, iarăşi, pe Prunc în mijlocul celor două feţe. Şi am văzut acoperământul bisericii deschis şi dumnezeieştile Puteri şi înălţându-se la cer şi Pruncul în mijlocul feţelor”. Acestea auzindu-le, fraţii multă umilinţă au primit şi s-au dus pe la chiliile lor, înălţând slavă lui Dumnezeu.


Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre mãrturisirea pãcatelor.

      Mărturisiţi-vă păcatele voastre, pentru că, prin mărturisire se vindecă rănile cele sufleteşti, precum şi vătămarea trupească, arătându-se la doctor, se tămăduieşte, iar cea tăinuită, boală mare face, iar mai pe urmă aduce moarte. Asemenea şi păcatele cele tăinuite omoară şi trupul şi sufletul şi bucurie fac diavolului. Mare şi bun lucru este mărturisirea păcatelor, precât tăinuirea lor este bucurie satanei. Cineva, amăgindu-se grăieşte: „Astăzi să-mi fac plăcerea mea, iar mâine mă voi pocăi”. Dar cine ştie de va ajunge sau nu ziua de mâine? Că, fără de veste, vine moartea şi-l pierde pe el. Iar, dacă este cineva cărturar, apoi diavolul îi bagă lui în cap un gând ca acesta zicându-i: „Tu îţi ştii şi singur gândurile tale şi ceea ce zice Scriptura ştii, precum şi ceea ce Sfinţii Părinţi au poruncit; deci tămăduieşte-te şi singur, fără duhovnic”. Nu asculta gândurile acelea şi nu zăbovi a te tămădui, mărturisindu-ţi, păcatele tale, ca să fii iertat şi în veacul de acum şi în cel viitor.
Sursa:Constantin Dibos

PENTRU LEPADAREA DE LUME SI CUM CA CEL CE SE LEAPADA DE LUME TREBUIE SA SE INSTRAINEZE, SI CARE ESTE INSTRAINAREA CEA ADEVARATA(CAPITOLUL XX)

PENTRU LEPADAREA DE LUME SI CUM CA CEL CE SE LEAPADA DE LUME TREBUIE SA SE INSTRAINEZE, SI CARE ESTE INSTRAINAREA CEA ADEVARATA

1) Zis-a un batran : de stie monahul vreun loc care are sporire si pentru trebuintele trupului nu se duce acolo, unul ca acesta nu crede ca este Dumnezeu.
2) Un frate l-a intrebat pe un batran zicand : cum, parinte, neamul nostru nu poate sa stie nevointa parintilor ? Si a raspuns batranul : pentru ca nu-L iubeste pe Dumnezeu, nici nu fuge de oameni, nici nu uraste materia lumii. La omul ce fuge de oameni si de materie, de la sine si vine pocainta si nevointa. Caci precum cel ce voieste sa stinga focul care s-a aprins in holda sa de nu va apuca mai inainte sa taie partea cea din fata focului, nu poate sa-l stinga, asa si omul, de nu se va duce la loc unde cu osteneala sa-si afle painea sa, nu poate sa dobandeasca nevointa. Caci sufletul de nu va vedea, nu va pofti degraba.
3) Un frate l-a intrebat pe un batran zicand : care este lucrul instrainarii ? Si i-a raspuns batranul : stiu un frate instrainat, care s-a aflat la biserica si intamplator s-a facut agapa si a sezut sa manance cu fratii la masa. Iar unul a zis : cine l-a oprit pe acesta ? Si i-au spus fratelui : scoala-te, si du-te afara ! Si el sculandu-se a iesit, iar altii mahnindu-se s-au dus si l-au adus inauntru. Dupa aceea l-au intrebat : oare, ce este in inima ta, ca ai fost scos afara si iarasi ai fost adus inauntru ? Iar el le-a raspuns : m-am gandit in inima mea, ca sunt intocmai ca un caine care, cand este alungat se duce si cand este chemat, vine.
4) Povestit-a unul din parinti : erau doi frati aproape de el, unul strain si altul cunoscut. Si cel strain era putin mai lenevos, iar cel cunoscut foarte osarduitor. Si s-a intamplat de a murit mai inainte cel strain. Batranul fiind vazator cu mintea, a vazut multime de ingeri, cum ii povatuiau sufletul si daca au ajuns la cer si era aproape sa intre, s-a facut cercetare pentru dansul si a venit glas de sus zicand : vadit este ca era putin trandav dar pentru instrainarea lui, deschideti-i ! Apoi a adormit si cel cunoscut, adica cel de loc si in vremea mortii au venit toate rudeniile lui. Si a vazut batranul ca nu este nici un inger nicaieri si s-a minunat. Atunci, a cazut cu fata la pamant inaintea lui Dumnezeu zicand : Doamne, cum cel strain fiind trandav, a dobandit astfel de slava, iar osarduitorul acesta nu s-a invrednicit de nimic de acest fel ? Si i-a venit glas catre el, zicand : osarduitorul cand era sa moara, a deschis ochii sai si si-a vazut rudeniile plangand si i s-a mangaiat sufletul. Dar cel strain, desi era trandav pe nimeni dintre ai sai n-a vazut si suspinand a plans iar Dumnezeu l-a mangaiat pe el.
5) Un frate instrainandu-se l-a intrebat pe un batran : vreau sa ma duc la ale mele. Si i-a zis lui batranul : aceasta s-o stii, frate, ca venind din lume aici, aveai pe Domnul care te povatuia. Dar de vei intoarce, nui-L vei mai avea.
6) Un frate cerea binecuvantare de la un batran, silindu-se sa mearga in cetate. Iar batranul a zis catre el : nu te sili sa mergi in cetate, ci sileste-te sa fugi de cetate si asa te vei mantui.
7) Doi frati trupesti s-au dus sa locuiasca intr-o manastire, dintre care unui pustnic, iar celalat cu ascultarea si orice si zicea lui parintele, fara iscodire facea. Astfel, si zicea de multe ori : mananca de dimineata, si manca. Si iarasi : nu manca pana seara si nu manca si altele asemenea. Orice si poruncea, cu bucurie implinea. Pentru ascultarea lui , era slavit de toti in manastire. Fratele lui insa, pustnicul, zavistuindu-l, a zis intru sine sa-l incerce pe el de are ascultare. Si mergand la parintele, i-a zis : trimite-l pe fratele impreuna cu mine, sa mergem pentru o trebuinta. Si l-a slobozit pe el avva. Deci, dupa ce au venit ei la rau, in care era multime multa de crocodili, a zis fratelui pustnicul : pogoara-te in rau si treci. Si s-a pogorat si venind crocodilii si lingeau trupul si nu l-au vatamat. Iar pustnicul vazand i-a zis : iesi din rau, si a iesit nevatamat. Asa, calatorind ei au gasit un trup, aruncat pe cale. Si a zis pustnicul : de am fi avut vreo haina veche am fi pus peste dansul. Raspuns-a fratele : mai vartos sa ne rugam, poate va invia. Si au stat la rugaciune si rugandu-se ei a inviat mortul. Si se mandrea pustnicui zicand : pentru pustnicia mea a inviat mortul. Iar Dumnezeu a descoperit parintelui manastirii toate. Si intorcandu-se ei, a zis parintele catre pustnic : fiindca l-ai ispitit asa pe fratele tau la rau, pentru ascultarea lui a inviat mortul.
8) Zis-a un batran : desi s-au ostenit aici sfintii, au luat de acum si partea la odihna. Aceasta o zicea pentru ca erau slobozi de grija lumii.
9) Zis-a un batran : monahul cel ce dupa ce s-a lepadat de lume, se da pe sine iarasi la raspandirea si osteneala acestei ticaloase vieti, la a da si a lua, este asemenea cu un sarac ticalos si lipsit de brana cea de nevoie. Cu aceasta neafland cum sa se hraneasea si sa se imbrace, din multa lenevire se da la somn si se vedea in vis bogat, dezbracat de hainele cele intinate si imbracat in haine stralucite si de bucurie desteptandu-se, afla saracia cea de fata. Asa si monahul care nu se trezeste, ci isi cheltuie zilele in raspandire, batjocorit este de ganduri si inselat de dracii care isi bat joc de el. Ei ii pun in minte ca pentru Dumnezeu este raspandirea si osteneala lui si pentru aceasta va avea plata; unul ca acesta in ceasul departarii sufletului de trup, se afla pe sine gol, sarac si lipsit de toata fapta buna. Abia atunci va intelege de cate bunatati pricinuitoare este trezvia si luarea-aminte de sine, si de cate munci este aducatoare raspandirea vietii acesteia.
10) Zis-a un batran : mai bine este a locui cu trei care se tem de Domnul decat cu multi care nu au frica de Dumnezeu. Caci in zilele cele mai de pe urma la chinovii dintr-o suta abia de se vor afla cativa care se mantuiesc. Iar intre cincizeci nu stiu de se vor afla. Caci toti se vor abate, iubind mesele, imbuibarea pantecelui si iubirea de argint. Asadar, multi sunt chemati, dar putini alesi.
11) Un frate l-a intrebat pe un batran : de voi vedea pe vreunii din cei ce petrec cu mine ca se intorc la lume, cum pot sa nu ma smintesc ? Si i-a raspuns batranul : trebuie sa iei aminte la cainii care vaneaza iepuri : precum acolo unul din caini vazand iepurii, alearga neoprindu-se pana il va ajunge, pe cand ceilalti nu pe iepure, ci numai pe cainele ce alearga vazandu-l alearga si ei pana la un loc. Pe urma, intelegand se intorc inapoi. Insa cel ce a vazut iepurele alearga dupa el si nu inceteaza din alergare pana ce il va ajunge. El nu cauta la cei ce s-au intors inapoi, nici nu se sperie de prapastii si de maracini. Ci numai la acela cautand dupa care alearga. Asa si cel ce-L cauta pe Stapanul Iisus Hristos si se sileste sa-L ajunga, la Cruce neincetat luand aminte, toate le trece cu vederea si paseste peste smintelile pe care le intampina, pana va ajunge pe Cel rastignit si-L va apuca viu si asteptandu-l pe alergator.
12) Un frate l-a intrebat pe un batran : cum cei ce vietuiesc in lume, trecand cu vederea postul si defaimand rugaciunea, departandu-se de privegheri si de toata mancarea saturandu-se si dupa poftele lor facand de a da si a lua, sl intre dansii mancandu-se si in juraminte cea mai mare parte a zilei cheltuind-o, nu cad, nici nu zic ca au gresit, si nici de la Impartasanie nu se departeaza ? Iar noi monahii de-a pururi suntem in posturi si in privegheri, la culcatul pe jos si la mancarea uscata pironiti, de toata trupeasca odihna lipsiti, plangem, ne caim si zicem ca ne-am prapadit si suntem vinovati de gheena. Atunci batranul suspinand, a zis : frate, nu cad mirenii. Dupa ce au cazut cu cadere strasnica si cumplita, nu se pot scula, nici n-au unde sa cada, caci in caderea cea dintai petrecand ei pentru multa nestiinta, nici nu stiu ca au cazut, si ce grija are diavolul sa se lupte cu cei ce totdeauna zac ? Iar monahii aratati, impotrivindu-se vrajmasului, de-a Pururi se lupta.cu satana. Pentru aceea si biruiesc uneori, iar alteori sunt biruiti si nu inceteaza sa cada si sa se scoale, sa necajeasea si sa fie necajiti, sa loveasca si sa fie loviti, pana ce cu darul lui Dumnezeu il vor birui si slab si neputincios pentru dansii il vor face. Abia atunci desavarsit impacandu-se cu Dumnezeu si dobandind alinarea si bucuria Lui inauntrul lor, totdeauna se odihnesc.
13) Zis-a un batran : un frate era ispitit de un gand noua ani si din evlavie se osandea zicand : mi-am pierdut sufletul. Si aceasta o zicea fiindca se socotea pe sine pricinuitor al ispitei. Mai pe urma ingreuindu-se si deznadajduindu-se precum nu se cuvenea de mantuirea sa, a zis : ma voi duce in lume, de vreme ce m-am prapadit. Iar dupa ce a dat sa se duca, i-a venit un glas pe cale, zicand : cei noua ani, in care ai fost ispitit, cununi ti-au pricinuit tie. Pentru aceea, intoarce-te la locul tau si te vei usura de ganduri. Si intorcandu-se fratele a aflat odihna. De unde intelegem ca razboaiele pricinuiesc cununile.
14) Zis-a un batran : la inceputul lepadarii monahului de lume nu se slobod dracii sa-l ispiteasca pe om cu silnicie, ca nu spaimantandu-se de lucru sa se intoarca la lume degraba. Iar daca va spori cu vremea si cu lucrul monahul, atunci se slobod asupra-i razboaiele poftelor trupesti si ale celorlalte dezmierdari, poate si al maniei, al uraciunii si al celorlalte patimi. Atunci are nevoie omul sa se smereasca si sa planga, osandindu-se si prihanindu-se numai pe sine. Si asa, prin ispite se invata rabdarea iscusita si dreapta socoteala, apoi alearga la Dumnezeu cu lacrimi. Iar unii tulburandu-se de lucrul aeesta si ingreuindu-se de scarba nesuferita, au cazut in adancul deznadajduirii si s-au intors iarasi cu inima in lume, iar unii si cu trupul. Noi insa fratilor, niciodata sa nu deznadajduim sau sa ne imputinam, ci vitejeste si cu indelunga rabdare sa suferim ispitele, multumind lui Dumnezeu pentru toate cate ni se intampla noua. Caci multumirea catre Dumnezeu risipeste toate mestesugurile vrajmasului.
15) Zis-a un batran : daca atunci cand facem noi cele rele ne iarta Dumnezeu, indelung rabdand, oare nu mult mai mult ne va ajuta noua cand vom voi sa facem cele bune ?
16) Au venit odata sapte frati din Alexandria, la avva Macarie, ispitindu-l si i-au zis : spune-ne noua, parinte, cum sa ne mantuim ? Iar batranul suspinand le-a zis : o, fratilor, fiecare din noi stie cum sa se mantuiasca, dar nu vrem sa ne mantuim. Atunci ei au zis catre dansul : mult dorim sa ne mantuim, dar nu ne lasa gandurile cele rele. Ce vom face ? Iar batranul le-a raspuns : de sunteti monahi ( adica singuratici ), ce cautati cu mirenii, sau pentru ce va duceti unde petrec mirenii ? Cei ce s-au lepadat de lume si s-au imbracat in cinul cel sfant dar petrec intre mireni, se amagesc. Caci, in zadar le este toata osteneala si departe sunt de frica lui Dumnezeu. De la mirean nimic nu dobandim, decat odihna trupeasca. Si unde este odihna trupeasca, acolo frica lui Dumnezeu nu poate locui si mai ales in monah. Monahul pentru aceasta se cheama monah, adica singuratic, pentru ca noaptea si ziua vorbeste cu Dumnezeu si cugeta numai cele ce sunt ale Lui, nimic avand pe pamant. Iar monahul cel ce petrece cu mirenii si zaboveste cu dansii vreodata mai mult decat o zi, sau cel mult doua si asta pentru trebuinta cea de nevoie si pentru ca nu poate sa traiasca altfel, ( adica sa-si vanda lucrul mainilor sale si sa cumpere cele spre trebuinta sa ) trebuie sa se intoarca degraba si sa se intoarca inaintea lui Dumnezeu curat, pentru acele una sau doua zile, pe care le-a facut in lume pentru nevoia firii. Deci, cel ce nu face asa, ci adeseori merge la mireni, nesilindu-l vreo nevoie, sau zaboveste impreuna cu ei, nu este cu adevarat monah, nici nu se va folosi candva, ci necazuri va dobandi din petrecerea cu mirenii. La inceput, cand se apropie de ei, isi infraneaza limba, posteste si se smereste pana ce se va face cunoscut si-i va iesi vestea cum ca cutare monah este robul lui Dumnezeu. Indata satana pune in mintea mirenilor sa-i aduca toata trebuinta de vin si de untdelemn, de aur si de tot felul, zicand despre dansul : Sfantul ! Sfantul ! Iar el auzind cuvantul acela, se trufeste si ineepe sa sada cu ei, mancand si band, odihnindu-se si la cantarea de psalmi sculandu-se unde isi inalta glasul ca sa zica mirenii ca cutare monah canta si privegheaza si sa-l laude. Primind laude, mai mult se trufeste si se inalta. Astfel pleaca de la el cu totul smerenia. Deci, de si va zice cineva vreun cuvant aspru, el raspunde mai aspru. Si asa mania ajutorandu-se de slava desarta, creste in el. Inca si pofta mai tare se aprinde in el vazand adeseori femei si copii sau auzind cuvinte lumesti. Pentru aceea si preacurveste in toate zilele si nu simte, caci se zice : tot cel ce cauta la femeie spre a o pofti a preacurvit cu ea in inima sa. Se mai ispiteste sa adune cele de trebuinta peste an, pentru sine si pentru cei ce vin la el, dupa care le indoieste spre mai multa paruta odihna a celor ce vin la el. Si din aceasta pricina aduna aur si argint. Deci nu inceteaza a adauga la rautatile sale, pana ce dracii il vor amagi desavarsit, departartandu-l de la Dumnezeu si aruncandu-l in prapastia iubirii de argint. Caci iubirea de argint este radacina a tuturor rautatilor, precum a zis apostolul. Si pe cat este departe cerul de pamant, atat de departe este de slava lui Dumnezeu monahul cei iubitor de argint. Si nu este rautate mai presus decat rautatea monahului iubitor de argint. Monahul cel ce intampina vorbe lumesti, are trebuinta de multe rugaciuni ale sfintilor parinti caci de nu vor putea ceva putin sa-l foloseasca pe el, ca celui ce se arunca pe sine la moarte, cine il va ajuta ? Nu iubiti lumea, nici cele ce sunt in lume ! De iubeste cineva lumea, dragostea lui Dumnezeu nu este cu el. Si Iacov, fratele Domnului graieste : de se pare cineva ca este prieten lumii, vrajmas lui Dumnezeu se face, caci dragostea lumii acesteia este vrajba catre Dumnezeu. Deci, sa fugim fratilor, de lume, precum fuge cineva de sarpe, ca cel ce este muscat de sarpe sau moare, sau abia se face sanatos. De folos ne este noua sa avem un razboi iar nu multe si nenumarate. Spuneti, fratilor, parintii nostri unde au dobandit fapta cea buna ? In lume sau in pustie ? Stim ca in pustia cea neumblata de mireni. Iar noi de suntem in lume, cum vom putea sa dobandim fapta cea buna ? Caci de nu vom flamanzi si nu vom inseta si nu vom patimi de frig si de nu ne vom departa de materiiie lumii si nu vom muri voilor trupului, cum vom fi vii cu sufletul ? Cum vom dobandi Imparatia Cerurilor ? Ostasul de nu va lupta in razboi si sa biruie ( dupa care va lua si bani ), nu se invredniceste de cinste. Iar noi, mancand si band si intre mireni petrecand, intre care am fost si mai inainte, cum ne vom invrednici de Imparatia Cerurilor ? Monahul cel ce are aur, argint, sau materie, nu crede ca poate Dumnezeu sa-l hraneasca, Cel ce hraneste si fiarele si pestii marii. Si daca nu poate sa ne dea noua paine, nici Imparatia Lui nu poate sa ne-o dea. Asadar, la ce ne ostenim ? Spuneti-mi fratilor ! Ingerii in cer, aur si argint gramadesc sau slava lui Dumnezeu ? Si noi, pentru ce ne-am lepadat de lume ? Ca iarasi bani si materie sa adunam, sau sa ne facem ingeri ? Oare nu stiti ca ceata care a cazut din cer se impIlneste cu monahi ? Caci aceasta inseamna chipul nostru ingeresc, dupa cum zic toti.
17) Zis-a un batran : trebuie sa fugim de toti cei ce lucreaza faradelegea, chiar prieteni sau rude de ne vor fi, dregatorie preoteasca sau imparateasea de vor avea. Caci departarea de la cei ce lucreaza faradelegea ne daruieste noua dragostea si indrazneala catre Dumnezeu.
18) Tot aceasta a zis : nu este de folos sa se lipeasea cineva de calcatorii de lege, nici in biserica, nici in targ, nici la alt lucru, ci trebuie sa se departeze de prietenia lor. Tot calcatorul de lege este vrednic sa fie ocolit, fiind partas muncii celei vesnice.
19) Zis-a un batran : sa nu locuiesti in locul tinde vezi pe vreunii ca au zavistie asupra ta fiindca nu sporesti.

 Sursa

 

CUM CA NU SE CUVINE CA CINEVA SA SE MUTE LESNE, CACI PARINTII NICI DIN CHILIE NU SE STRAMUTAU CU INLESNIRE (CAPITOLUL XXI)

CUM CA NU SE CUVINE CA CINEVA SA SE MUTE LESNE, CACI PARINTII NICI DIN CHILIE NU SE STRAMUTAU CU INLESNIRE

1) Zis-a un batran : daca in locul unde este cineva se va stradui sa faca vreun bine si nu va putea, sa nu socoteasca ca in alt loc va putea sa-l faca.
2) Un frate sezand la chinovie, era suparat de ganduri sa se mute. Deci, intr-o zi luand o hartie si sezand, a scris pe ea toate pricinile pentru care ii ziceau lui gandurile sa se mute din chinovie. Si dupa ce le-a numarat pe toate, mai pe urma s-a scris si pe el intreband : suferi toate ? Apoi a adaugat, ca si cum ar fi raspuns : asa, cu adevarat, intru numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, sufar ! Si invelind hartia, a legat-o la braul sau. Deci, cand i se pornea vreo pricina pentru care i se da razboi si mai inainte navaleau asupra lui gandurile mutarii, mergand deoparte, lua hartia si o citea pana afla acel cuvant : ” intru numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu rabd „, si zicea catre sine : vezi ticaloase ? Nu vreunui om, ci lui Dumnezeu te-ai fagaduit. Si indata se odihnea si asa totdeauna facea fratele. Cand se ivea vreo tulburare, petrecea netulburat si in celelalte pricini. Deci, ceilalti frati cunoscind ceea ce facea fratele si cum petrecea citind hartia, in timp ce ei de multe ori se tulburau de zavistie, din ispita diavolului, se porneau cu uraciuni asupra fratelui. Si mergand la parintele lor, ziceau : fratele acela este fermecator si in brau are fermecatorie. Pentru aceasta noi nu putem sa petrecem impreuna cu el. Deci, sau pe el sau pe noi, slobozeste-ne de aici ! Parintele, cunoscand viclesugul vrajmasului, ( caci stia smerenia si evlavia fratelui ) le-a zis lor : mergeti de va rugati si ma voi ruga si eu si dupa trei zile va voi da raspuns. Iar noaptea, cand dormea fratele, mergand parintele incetisor, i-a dezlegat braul si citind hartia, l-a incins pe el iar si s-a dus. Dupa ce au trecut cele trei zile, au venit fratii la parintele pentru raspuns. Parintele, chemandu-l pe frate, i-a zis : pentru ce smintesti fratii ? Iar el indata cazand la pamant, a zis : am gresit, iarta-ma si va rugati pentru mine ! Si a zis parintele catre frati : ce ati zis despre fratele acesta ? Raspunzand ei, au zis : este fermecator si fermecatoria lui este in brau. Iar parintele : scoateti fermecatoriile lui. Atunci ei s-au pornit sa-i deslege braul si nu-i lasa fratele. Dar avva le-a spus : taiati-i braul ! Si taindu-l, au aflat intr-insul hartia, pe care au dat-o la unul din diaconi, poruncindu-i sa stea la un loc inalt si sa o citeasca, ca si vicleanul cel ce a semanat aceasta prihana, mai mult sa se rusineze. Dupa ce s-au citit cele de pe hartie precum si cuvantul acela : ” intru numele lui Iisus Hristos rabd „, auzind fratii, de rusine nu aveau ce sa se faca. Si au pus metanie parintelui lui, zicand : am gresit ! Iar el le-a zis : nu-mi puneti mie metanie, ci lui Dumnezeu si fratelui asupra caruia ati mintit, ca sa va ierte. Atunci ei au factit asa. Si i-au zis parintelui : sa ne rugam lui Dumnezeu, ca sa-i ierte ! Si s-au rugat pentru dansii.
3) Zis-a un batran : cei vechi nu degraba se mutau din locul lor, fara numai cand li se intampla una din aceste trei lucruri, adica : de va avea cineva vecin scarbit asupra lui din zavistie, adica pomenitor de rau si toate cele spre vindecarea lui facand, nu va putea sa-l schimbe. Sau de vor merge multi la dansul si si vor aduce multe lucruri pe care sa le primeasca si il vor slavi prea mult. Sau de i se va intampla sa cada in ispita curviei, locuind adica femei pe aproape. Daca cineva din aceste trei pricini se va muta din acel loc nu va fi mutarea lui fara de cuvant. Iar acestea nu se potrivesc celor ce petrec in viata de obste, ci celor ce locuiesc singuri si se linistesc.
4) Ziceau parintii : de ti se va intampla ispita in locul in care locuiesti, sa nu lasi locul in vremea ispitei ! Iar de nu, oriunde vei merge vei afla inaintea ta lucrul de care fugi. Ci rabda pana va trece ispita, ca fara sminteala sa se faca ducerea ta si in vremea pacii sa nu pricinuiasca despartirea ta vreo mahnire la cei ce locuiesc in locul acela.
5) Zis-a un batran : precum pomul rasadindu-se de mai multe ori nu poate sa faca roade, asa si monahul mutandu-se din loc in loc, nu poate savarsi vreo fapta buna.
6) Un frate sezand in chinovie si suparat fiind de gandurile mutarii, i-a vestit parintelui sau. Dar acela i-a zis : mergi si sezi in chilia ta, dandu-ti trupul zalog peretelui chiliei si sa nu iesi de acolo cu trupul ! Iar gandul lasa-l sa gandeasca ce voieste !
7) Zis-a un batran : chilia monahului este cuptorul Babilonului, unde cei trei tineri L-au aflat pe Fiul lui Dumnezeu. Si stalpul de nor, de unde Dumnezeu graia cu Moise.
8) Un frate a petrecut noua ani, luptandu-se sa iasa din viata de obste si in fiecare zi isi pregatea cojocul sa iasa. Si cand se facea seara, zicea intru sine : maine ma voi duce de aici. Si dimineata si zicea gandului : sa ne silim sa rabdam si astazi pentru Domnul ! Dupa ce s-au implinit noua ani, asa facand, a usurat Dumnezeu toata ispita de la dansul.
9) Un batran sedea in pustie, departe de apa – ca la douasprezece mile. Si mergand intr-o zi sa aduca apa, s-a suparat si a zis : de ce este nevoie de osteneala aceasta ? Voi veni si voi petrece aproape de apa. Aceasta zicand, a simtit pe cineva venind dupa dansul. Si intorcandu-se, l-a vazut pe cel ce venea dupa el, ca ii numara pasii. Si l-a intrebat batranul : cine esti ? Iar el i – a zis : ingerul Domnului sunt si sunt trimis sa numar pasii tai si sa-ti dau plata. Aceasta auzind batranul, intarindu-se cu sufletul, s-a facut mai osarduitor. Si a mai adaugat inca cinci mile, adica a locuit mai inauntrul pustiei, departe de apa saptesprezece mile.
10) Zis-a un batran : sederea cea buna in chilie umple pe monah de tot binele.
11) Zis-a tot acesta : dator este monahul, daca vreodata i se va intampla vreo vatamare trupeasca, sa o defaime si printr-ansa sa-si cumpere linistea sa.
12) Un frate a mers la un batran iscusit si i-a zis : patimesc, parinte. I-a raspuns batranul : sezi in chilia ta si Dumnezeu iti va da tie usurare !
13) Un chinoviarh l-a intrebat pe cel intru sfinti parintele nostru Chiril, patriarhul Alexandriei : cine este mai mare intru vietuire, noi cei ce avem frati sub noi si cu multe chipuri pe fiecare il povatuim spre mantuire, sau cei ce se mantuiesc numai pe sine in pustie ? Raspuns-a patriarhul : intre Ilie si Moise nu se poate face deosebire, caci amandoi au placut lui Dumnezeu.
14) Zis-a un batran : eu cred ca nu este nedrept Dumnezeu, ca sa ia din temnita si sa bage in temnita.
15) Zis-a un batran : spre tacere nevoieste-te, de nimic nu purta grija ! Ia aminte de cugetarea ta, culcandu-te si sculandu-te cu frica lui Dumnezeu si de navalirile paganilor nu te vei teme !
16) Doi prieteni s-au facut calugari si mare nevointa si viata inalta au aratat. Dar s-a intamplat de s-a facut unul incepator de viata de obste. Celalalt, petrecand in sihastrie si desavarsit nevoindu-se, facea multe si mari minuni. El vindeca indraciti, tamaduia bolnavi si spunea mai inainte cele ce erau sa fie. Deci, chinoviarhul auzind ca prietenul sau s-a invrednicit de atatea daruri, separandu-se de oameni trei saptamani, se ruga lui Dumnezeu, cu deadinsul, sa-i descopere, cum acela face minuni si este cinstit de Dumnezeu, iar el de nimic din acestea nu s-a invrednicit. Si s-a aratat lui ingerul Domnului, zicand : acela sade suspinand catre Dumnezeu si plangand ziua si noaptea, flamanzind si insetand pentru Domnul. Iar tu pentru multe ingrijindu-te, ai cercetarea celor multi si deajuns iti este tie mangaierea oamenilor.
17) Zicea un batran : nu trebuie ca cineva sa poarte grija de nimic, decat frica de Dumnezeu. Ca eu desi ma voi fi silit sa ma ingrijesc de trebuinta trupeasca, niciodata, mai inainte de vreme nu am gandit la dansa.
18) Un frate l-a intrebat pe un batran : cum trebuie sa se linisteasca cineva in chilie ? Si i-a raspuns batranul : sa nu aiba pomenirea vreunui om nicidecum, cand sade in chilie. Zis-a fratele : si care lucrare trebuie sa o aiba inima pentru ca sa se indeletniceasca cu ea ? Zis-a batranul : aceasta este lucrarea cea desavarsita a monahului : sa ia aminte la Dumnezeu totdeauna fara raspandire.
19) Un frate era la o chinovie si era in mare nevointa. Auzind fratii de la Schit despre dansul, au venit sa-l vada, intrand la locul unde el lucra. Atunci el sculandu-se, li s-a inchinat lor si intorcandu-se, a inceput iar sa lucreze. Vazand fratii ceea ce a facut, i-au zis : Ioane, cine ti-a pus chipul calugaresc si te-a facut calugar si nu te-a invatat cand va veni la tine vreun frate, sa-i intampini, sa-i iei cojocul si sa-i zicu sa se roage, sau sa sada ? Iar el a zis : pacatosul Ioan nu se indeletniceste cu aceasta.
20) Un frate l-a intrebat pe un batran : ce fel de ganduri trebuie sa am in inima mea ? Raspuns-a lui batranul : toate cate gandeste omul de la cer in jos, sunt desertaciuni. Iar cel ce staruieste la pomenirea lui Iisus, acesta in adevar este.
21) Tot acest batran a fost intrebat cum trebiiie sa fie monahul ? Si a raspuns : dupa mine, fiecare monah sa-L aiba pe Dumnezeu pururea in mintea lui. Ca precum strugurele zacand la pamant se face netrebuincios, tot asa si gandul celui ce se linisteste daca se smulge la cele pamantesti.
22) Cativa sfinti sihastri, trei la numar, intalnindu-se la un loc, au cerut unul de la altul sa spuna fiecare ce lucrare a inimii are in chilia sa. Si a zis cel dintai dintre dansii : eu, fratilor, de cand am inceput a ma linisti, cu totul m-am rastignit pe mine lucrurile celor din afara, punand in minte ceea ce este scris : sa rupem legaturile lor si sa lepadam de la noi jugul lor. Si facand zid intre sufletul meti si cele trupesti, am zis in cugetul meu ca precum cel dinlauntru de zid nu vede pe cel ce sta afara, asa nici tu sa nu voiesti sa vezi lucrurile cele din afara. Ci, ia aminte la tine, asteptand in fiecare zi nadejdea lui Dumnezeu ! Sa fii ca un strain si nemernic si ca maine o sa te izbavesti. Pune in minte si ingerii cei ce in tot ceasul se suie si pogoara la chemarea sufletelor. Si totdeauna asteptand sfarsitul, zic : gata este inima mea, Dumnezeule si privesc si ingerul cel ce staruieste langa mine, ca sta aproape de mine. Pe acesta vazandu-l totdeauna inaintea mea, ma pazesc pe sine-mi, temandu-ma de el ca de cel ce imi pandeste caile mele. Caci il vad in fiecare zi suindu-se la Dumnezeu si aratand lucrurile mele si cuvintele si gandurile. Al doilea a zis : eu adunarea puterilor celor din gand pururea o privesc si pe Domnul slavei in mijlocul ei stralucind mai presus de toti. Si cand ma trandavesc, ma intorc si socotesc frumusetile cele minunate ale ingerilor si a laudelor pe care ei le inalta neincetat catre Dumnezeu si ma uimesc de glasurile si versul lor iar toate cele de pe pamant le socotesc gunoaie. Al treilea a zis : eu de dimineata ma indrept catre Domnul meu si inchinandu-ma Lui, ma arunc cu fata in jos, marturisindu-mi greselile. Apoi pogorandu-ma, ma inchin ingerilor Lui, rugandu-i sa se roage pentru mine lui Dumnezeu si pentru toata zidirea. Dupa ce fac aceasta, ma pogor in adanc si inconjor chinurile privind madularele mele care se muncesc si plang impreuna cu ele, socotind ca si eu o sa ma osandesc impreuna cu ele. Si vad acolo tipete si lacrimi neincetate si nepotrivite si mare de foc clocotind si valvaind cumplit si valuri de foc ridicandu-se intr-insa, mai presus de muntii cei prea inalti si inlauntrul ei oameni nenumarati aruncati si paziti de ingeri salbateci si cruzi si ca niste gateji arzand toti si nemistuindu-se in foc pururea petrecand si cu dintii scrasnind si tare plangand si vaietandu-se. Apoi indurarile lui Dumnezeu le vad intoarse de la dansii pentru faradelegile si pacatele lor. Impreuna cu acestea tanguindu-ma, tin plansul in inima nea; incat, dupa cum este scris, paine lacrimile imi sunt, ziua si noaptea.
23) Spuneau parintii despre un batran care era la chilii, ca era inchis si isi avea viata cu toul retrasa, nici la biserica venind. El avea un frate trupesc care sedea in alta chilie. Si bolnavindu-se, a trimis la batranul, sa vina sa-l vada mai inainte de a iesi din trup. Iar el a raspuns catre cel trimis : nu pot veni, caci frate trupesc imi este ! Iar acela iar a trimis zicand : macar noaptea vino, sa te vad. Si i-a raspuns iarasi batranul : nu pot, ca de te voi vedea, nu voi avea inima curata catre Dumnezeu. Si s-a stins cel bolnav si nu s-au vazut unul cu altul.
24) Pe un frate il lupta gandul, zicandu-i : trebuie sa mergi si sa-l cercetezi pe cutare batran. Iar el amana zi dupa zi, zicand ca maine se va duce. Si asa, trei ani s-a luptat cu gandul. Iar mai pe urma si-a zis : iata, socotesti ca te-ai dus la batranul. Si a zis, ca si cum ar fi vorbit catre batranul acela : cum te afli, parinte, esti sanatos ? De cata vreme doream sa te vad ! Apoi adauga ca din partea batranului : bine ai venit, frate ! Iarta-ma, ca pentru mine te-ai ostenit. Domnul sa-ti dea plata. si punand lighean s-a spalat. Apoi facand fiertura a mancat si a baut deajuns. Si indata s-a dus razboiul de la dansui
. 25) Un frate l-a intrebat pe un batran : ce voi face, ca ma inconjoara gandurile cu pricina sa merg pe la batrani. Iar batranul i-a raspuns : de vei vedea gandurile tale ca pentru stramtorare voiesc sa te scoata din chilia ta, fa-ti mangaiere in chilie si sa nu iesi afara. Iar daca pentru folosul sufletului voiesti sa te duci, incearca gandul tau si iesi. Caci am auzit despre un batran, ca atunci cand il suparau gandurile sa mearga la cineva, se scula si-si lua cojocul sau si iesea si inconjura chilia sa apoi intra si isi facea mangaiere de straini si se odihnea de sila gandurilor.
26) Un batran avea un ucenic, care multi ani petrecea cu folos in ascultare. Dar inca nefiind desavarsit, dorea sa se linisteasca, si intr-o zi venind catre batranul, a pus metanie, zicand : fa-ma parinte, monah, sa locuiesc singur, aparte ! Si i-a zis batranul : cauta loc indemanatic si-ti voi face chilie ! Iar el mergand departare de un semn, a aflat loc si venind a vestit batranul si i-a facut chilie. A zis batranul catre frate : iata, ceea ce ai cerut ! Sezi in chilie si cind ai trebuinta, mananca, bea, dormi, numai din chilia ta sa nu iesi pana sambata ! Abia atunci vino la mine. Si acestea poruncindu-i batranul s-a dus. Iar fratele a facut doua zile dupa porunca, si in a treia zi trandavindu-se, a zis catre sine : de ce mi-a facut mie aceasta batranul ? Si sculandu-se, a cantat multi psalmi si a mancat, dupa ce a apus soarele. Si rugandu-se, s-a dus sa se culce pe rogojina. Atunci a vazut un arap stand jos si scrasnind cu dintii asupra lui. Si fratele degraba lasand chilia, a iesit si s-a dus la batranul si batand in usa, a zis : parinte, miluieste-ma si deschide ! Iar batranul nu i-a raspuns pana dimineata. Dimineata deschizand batranul usa l-a vazut rugandu-se si zicand cu lacrimi : miluieste-ma, rogu-te si primeste-ma sa petrec aproape de tine, caci am vazut un arap scrasnind cu dintii asupra mea, sezand pe rogojina cand m-am dus sa ma culc si nu mai pot locui acolo ! Iar batranului facandu-i-se mila, l-a bagat inauntru si l-a invatat dupa puterea lui celelalte ale vietii calugaresti; si cate putin acesta s-a facut monah iscusit.
27) Zis-a un batran ca este cate un om care face o suta de ani in chilie si nu invata cum trebnie sa sada in chilie.