CUM CA LA SFARSITUL VIETII, MAI TARE NAPADESC DRACII ASUPRA OMULUI. PENTRU CARE TREBUIE FOARTE A LUA AMINTE

monaxos5

CUM CA LA SFARSITUL VIETII, MAI TARE NAPADESC DRACII ASUPRA OMULUI. PENTRU CARE TREBUIE FOARTE A LUA AMINTE

1) Un oarecare Evloghie, scolastic alexandrin, fiind ranit de dragoste dumnezeiasca, lepadandu-se de lume si risipind cele ale sale, afara de putine ce si-a lasat spre chiverniseala si neputand lucra, a socotit cum sa puna in randuiala cele pentru sine. Ca nici in sobor de parinti nu indraznea sa intre, nici singur sa petreaca nu voia. Deci asa aflandu-se, a gasit un bubos, lepadat in targ care nu avea nici maini, nici picioare, decat limba intreaga si mila astepta de la oricine trecea pe langa dansul. Vazandu-l Evloghie, si umilindu-se la inima, s-a rugat lui Dumnezeu si a facut fagaduinta Domnului, zicand : Doamne, pentru numele Tau iau acest bubos si il odihnesc, pana la ziua mortii lui, ca si eu printr-insul, sa ma mantuiesc. Daruieste-mi dar, Doamne, rabdare de a-i sluji ! Apoi, apropiindu-se de bubos, i-a zis : voiesti, sa te iau in casa mea si sa te odihnesc ? Zis-a acela : macar de ai vrea dar eu sunt nevrednic. Si i-a zis Evloghie : ma duc sa aduc un magar si te iau acolo. Deci s-a invoit acela cu multa bucurie. Si aducand magarul, l-a ridicat si l-a dus la gazda sa. Si ingrijea de dansul cu toate cele de trebuinta, spalandu-l, ungandu-l, purtandu-l si cu osardie intru toate slujindu-i, cincisprezece ani. Apoi a napadit diavolul asupra bubosului si salbaticindu-l fara socoteala impotriva lui Evloghie, l-a intaratat spre ocari si vorbe rele. Acela a inceput sa-l ocarasca pe Evloghie, zicand : mancatorule de stapan, ai furat bani straini si poate rob fiind l-ai pradat pe stapanul tau si cu neputinta mea vrei sa tainuiesti ca si cu o facere de bine si m-ai luat la casa ta ca prin mine sa te mantuiesti. Iar Evloghie i se ruga, zicand : nu ! Nu-mi zice astfel de cuvinte ! Spune-mi eu ce te-am mahnit si ma indreptez !
Iar el zicea : nu-ti voiesc aceste momeli, du-ma si ma leapada in targ ! Mai bun imi este mie targul acela decat odihna ta. Evloghie zicea : ma rog, odihneste-te, de orice te mahnesti.
Iar el mai vartos salbaticindu-se de manie, strigand zicea : nu doresc sa fiu cu tine singur ! Gloate voiesc ! I-a zis Evloghie : eu iti aduc acum multime de frati. Iar el necajindu-se iarasi, i-a zis : vai mie ticalosului ! Fata ta nu vreau s-o vad si nici sa-mi aduci pe cei asemenea tie mancatori in zadar ! Si scuturandu-se, iarasi a strigat : nu voiesc, nu voiesc ! In targ voiesc ! O, sila ! Arunca-ma unde m-ai gasit ! Daca ar fi avut maini, n-ar fi pregetat sa se spanzure, sau cu sabie sa se omoare, intr-atata l-au salbaticit dracul. Atunci Evloghie, nepricepand ce sa faca, cu sfatul pustnicilor cei aproape de dansul, a hotarat sa mearga la marele Antonie cu bubosul si sa-i spuna pricina si cum va zice lui acela, asa sa faca. Momindu-l si punandu-l in luntre l-a dus la manastirea ucenicilor marelui Antonie, unde se zicea ca vine sfantul din munte, uneori, la zece zile, alteori la douazeci, spre folosul celor adunati. S-a intamplat ca dupa ce a venit Evloghie, a doua zi a venit si marele Antonie, seara tarziu, imbracat cu o haina de piele ( precum Cronie mi-a povestit, care atunci era de fata ).
Heretisindu-i pe toti cei ce erau acolo si sezand, intai pe Evloghie l-a chemat pe nume, cu toate ca niciodata nici nu l-a vazut, nici despre dansul n-a auzit ceva. Evloghie, cu toate ca de trei ori a fost chemat de marele Antonie pe nume, n-a raspuns, socotind ca altcineva este chemat de Antonie, cu numete acesta. Iar el iarasi a zis : tie iti zic, celui ce ai venit din Alexandria ! Atunci i-a raspuns Evloghie : ce poruncesti, rogu-te ? I-a zis lui Antonie : de ce ai venit aici ? A raspuns Evloghie : Cel ce ti-a descoperit numele meu si toate cele despre mine ti-a descoperit. Zis-a sfantul : stiu pentru ce ai venit ! Dar inaintea tuturor fratilor spune, ca sa stie si ei ! Atunci a spus Evloghie inaintea tuturor, de fata fiind si bubosul : omule al lui Dumnezeu, pe acest bubos l-am gasit in targ lepadat si trecut cu vederea. Fiindu-mi mila de dansul, m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare pentru dansul si m-am fagaduit lui Hristos Dumnezeu ca pana in sfarsit sa-l caut ca pe un bolnav, si el sa odihneasca prin mine iar eu sa ma mantuiesc printr-insul. Asadar, l-am luat la casa mea si iata, de cincisprezece ani, dupa putinta mea, ii slujesc ! Si acum, dupa atata vreme, nu stiu ce rau a patimit de la mine, ca tare ma tulbura. Si am socotit sa-l leapad, fiindca ma sileste la aceasta. De aceea am venit la sfintia ta, sa ma sfatuiesti ce trebuie sa fac si sa te rogi pentru mine, ca tare ma tulbura. Atunci i-a zis Antonie cu glas apasat si aspru : il lepezi, Evloghie ? Dar Cel ce l-a facut nu-l leapada. Tu il lepezi pe el ? Ridica Dumnezeu pe cel mai bun decat tine, si il aduna. Iar Evloghie acestea auzind, s-a sfiit si s-a speriat. Apoi intorcandu-se sfantul catre bubos, a inceput cu vorba a-l bate ca si cu un bici : bubosule, nevrednicule de pamant si de cer, nu incetezi luptandu-te cu Dumnezeu si intaratandu-l pe frate ? Nu stii ca Hristos este Cel ce iti slujeste tie ? Cum indraznesti asupra lui Hristos unele ca acestea a grai ? Oare nu pentru Hristos s-a robit spre slujba ta ? Astfel batandu-l pe bubos cu cuvinte usturatoare, lasandu-i, a vorbit cu ceilalti frati cele spre trebuinta fiecaruia. Apoi iarasi luand cuvantul catre Evloghie si catre bubos a zis : duceti-va, fiilor, cu pace si nu va despartiti unul de aitul, ci lepadand toata mahnirea pe care dracul a bagat-o in voi, cu curata dragoste intoarceti-va la chilia in care ati zabovit ! Ca ispita aceasta v-a venit de la satana. Fiindca a vazut, ca amandoi sunteti spre sfarsit si de cununi va veti invrednici de la Dumnezeu, el prin tine si tu prin el. Deci nu cugetati altceva, nu cumva venind ingerul, pe care acum Dumnezeu vi-l trimite, sa nu va afle impreuna la un loc si sa va lipsiti de cununi. Grabindu-se barbatii, s-au intors la locul lor cu desavarsita dragoste. Peste trei zile s-a savarsit fericitul Evloghie, si dupa alte treizeci si sapte, s-a dus catre Domnul si cel la trup bubos iar la suflet sanatos. Deci Cronie, zabovind la locurile Tebaidei, s-a pogorat dupa patruzeci de zile la manastirile Alexandriei si s-a intamplat in aceeasi zi a i se savarsi de catre frati, lui Evloghie, pomenirea cea de patruzeci de zile, iar bubosului cea de trei zile. Afland Cronie s-a inspaimantat. Si a povestit parintilor, ceea ce mai inainte a zis pentru ei Antonie. Ca acesta a fost atunci talmaci cuvintelor si celor ce a spus Evloghie catre Antonie, graind elineste si celor ce a raspuns Antonie catre Evloghie si catre bubosul, vorbind in limba egipteana, in care tuturor le vorbea cuviosul, nestiind alta limba.
ADAUS
1) In lavra numita a lui Eptastomu, si care era departe de lavra cuviosului Sava, cam de sapte stadii, era un sihastru minunat, cu numele Ioan si avea si un ucenic care rabdand rautatite ce i se faceau de catre persi in Sfanta Cetate a lui Dumnezeu, il ruga pe batranul sa-i spuna, daca va fi luata cetatea de catre vrajmasi. Iar el intai se lepada, zicand : de unde sa stiu eu despre aceasta, fiind om pacatos ? Dar de vreme ce tanarul sta si se ruga, vrand sa stie, i-a zis batranul lacrimand : fiindca te vad, o fiule, ca voiesti mult sa stii despre aceasta, iti voi spune cate mi-a aratat Dumnezeu. Mai inainte de aceste cinci zile, ma gandeam la aceasta si rugandu-ma m-am vazut rapit inaintea sfantului loc al Golgotei si tot norodul impreuna cu clerul striga : Doamne miluieste ! Cautand eu, L-am vazut pe Domnul nostru Iisus Hristos pironit pe Cruce si pe Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, Stapana lumii, rugandu-se pentru norod. Iar El se intorcea de la norod, zicand : nu-i voi asculta, caci Mi-au spurcat Jertfetnicul ! Deci, asa strigand noi cu suspinuri : Doamne miluieste !, am venit la biserica Sfantului Constantin. Eu ducandu-ma sa ma inchin la locul in care s-au aflat cinstitele lemne ale cinstitei si de viata facatoarei Cruci, am vazut ca iesea din locul acela noroi si curgea in biserica iar doi oameni incuviintati stateau acolo. Acestora le-am zis : nu va temeti de Dumnezeu, ca nu putem nici sa ne rugam din pricina noroiului ? De unde este aici atata putoare ? Si ei a raspuns : din faradelegite clericilor locului acestuia. Atunci am zis catre dansii : nu puteti curati noroiul, ca sa fim slobozi sa ne rugam ? Au raspuns : crede, frate, ca nu se vor curati cele de aici in alt chip, decat prin foc. Acestea zicand, batranut a lacrimat. Si i-a zis iarasi ucenicului : iti spun, fiule : s-a hotarat sa mi se taie capul si mult m-am rugat sa fiu iertat si mi s-a descoperit ca este hotarare si trebuie negresit sa se indeplineasca. Pe cand inca vorbea batranul acestea, au venit barbarii asupra lui si ucenicul speriindu-se a fugit iar batranul prins fiind i s-a taiat capul. Dupa ce s-au dus barbarii, intorcandu-se ucenicul si aflandu-l pe batran mort, a plans cu amar si luandu-l l-a ingropat impreuna cu parintii. ( + ) 2) Erau doi frati mireni in Constantinopol, foarte evlaviosi si care posteau mult. Deci unul venind la Rait, s-a lepadat de toate si s-a facut monah. Dupa catava vreme a venit si fratele lui cel mirean, in Rait, ca sa-l vada. Si zabovind la dansul, l-a vazut pe fratele sau monahul, mancand la al noualea ceas. Si smintindu-se i-a zis : cand erai mirean, nu mancai inainte de a apune soarele. Atunci i-a zis lui monahul : cu adevarat, frate, cand eram in lume, ma hraneam din urechile mele, caci slava desarta si lauda oamenilor mult ma hraneau si-mi usurau osteneala nevointei.
3) Zis-a unul din fratii sfinti : cand ne rugam catre Domnul, zicand : ” nu ne duce pe noi in ispita „, nu zicem ca sa nu ne ispitim, caci acest lucru este cu neputinta, ci ca sa nu fim inghititi de ispita, facand ceva neplacut lui Dumnezeu, caci aceasta este a nu intra in ispita. Sfintii mucenici ispitindti-se prin chinuri si nebiruindu-se, nu au intrat in ispita. Dupa cum nici cel ce se lupta cu vreo fiara pana cand nu va fi mancat de ea, nu cade in ispita. Dupa ce va fi mancat, atunci va intra in ispita.
SFARSIT
si lui Dumnezeu slava !

Sursa

 Proloagele 28 septembrie 

Luna septembrie în 28 de zile: pomenirea Preacuviosului 

Pãrintelui nostru Hariton Mãrturisitorul.

      Acesta a trăit pe vremea împăratului Aurelian(270-275), fiind din cetatea Iconiei şi din ţara Licaoniei, unde Sfântul strălucea în dreaptă credinţă, ca cel mai bun între creştini. Deci, fiind adus înaintea judecătorului şi mărturisind cu îndrăzneală că zeii păgânilor sunt diavoli, iar Hristos este Dumnezeu, a fost bătut de patru slujitori, fără cruţare; şi atât l-au bătut, încât carnea cădea de pe oase, iar sângele se vărsa ca un râu. Şi, văzând că era de-abia viu, încetară de a-l mai bate şi, temându-se că degrabă va muri, l-au dus la temniţă, că abia sufla. Şi l-a întărit Dumnezeu şi l-a făcut sănătos. Deci, a doua oară l-au scos la judecată. Iar el, aceleaşi mărturisind, cu şi mai mare mânie s-a pornit judecătorul, poruncind să-i ardă trupul cu făclii şi l-au fript ca pe nişte carne de mâncare. Şi, iarăşi, în temniţă îl aruncară. Deci, murind Aurelian împăratul şi prigonirile încetând, se vesti poruncă pretutindeni, ca toţi creştinii să fie slobozi. Şi era mare bucurie între creştini. Atunci, a fost slobozit sănătos şi Sfântul Hariton. Însă ostaşul lui Hristos cel însemnat cu răni, s-a lepădat de lume şi, alegând calea cea aspră, s-a făcut pustnic. Şi, mergând odată pe cale, fiind aproape de Ierusalim, a căzut în mâinile tâlharilor, care, neavând ce să ia de la dânsul, l-au luat pe el, cu gândul să ia un preţ bun, vânzându-l ca rob, şi l-au dus la peştera lor. Dar el s-a izbăvit de ei, într-un chip ca acesta: un şarpe veninos, venind şi intrând în vasul în care aveau tâlharii vin, şi-a vărsat otravă în vin, din care, bând tâlharii, toţi au murit. Iar Sfântul, făcând peştera biserică, a strâns acolo mulţime de călugări şi cu aurul găsit la tâlhari a făcut o mânăstire şi îi învăţa pe fraţi calea cea mântuitoare a muncii şi a rugăciunii. Şi aşa a întemeiat el trei mânăstiri, păşind din pustie, în mai mare pustie. Şi mulţi credincioşi veneau la dânsul să-i povăţuiască să ia binecuvântare, deprinzând de la el curata vieţuire creştinească şi necurmata slujire a lui Hristos. Deci, scoţând dintr-o piatră uscată izvor de apă şi arătându-se tămăduitor a tot felul de boli, la adânci bătrâneţi a adormit în Domnul. Dumnezeului nostru, slavă !

Întru aceastã zi, cuvânt despre pilda cea numită a trupului omenesc 

şi a sufletului şi despre Învierea morţilor.

      Un oarecare om de bun neam a sădit vie şi a îngrădit-o pe ea cu gard. Şi, ducându-se la casa tatălui său, a zis: „Pe cine voi face străjer la moştenirea mea? Că, de voi lăsa înaintestătători dintre ai mei, apoi, îmi vor pierde osteneala. Însă aşa voi face: voi pune lângă poartă un orb şi un olog şi, de va voi cineva din vrăjmaşii mei să-mi fure via mea, orbul va auzi, iar ologul va vedea. Sau dacă dintre aceştia doi, ar voi vreunul să o fure, ologul, adică, nu are picioare ca să meargă acolo, iar orbul, de va şi merge, apoi în prăpastie va cădea”. Şi i-a pus pe ei lângă poartă şi s-a dus. Iar după ce au stat ei multă vreme, a zis orbul ologului: „Oare ce este această bună mirosire, ce se învăluieşte pe dinafară de poartă?” A răspuns ologul: „Multe bunătăţi ale stăpânului nostru sunt înlăuntru, al căror gust este negrăit. Ci, de vreme ce stăpânul este mai înţelept decât noi, pentru aceea te-a pus pe tine orb, iar pe mine olog şi nu putem nicidecum să mergem la acele bunătăţi şi să ne săturăm”. A răspuns orbul ologului, zicând: „Pentru ce nu mi-ai spus mie de aceasta mai înainte, că n-am fi rămas numai cu dorinţa şi cu lipsa? Că măcar că eu sunt orb, însă picioare am şi puternic sunt ca să te port pe tine; ia coşniţa şi te aşează în spatele meu şi eu te voi duce pe tine, iar tu să-mi spui mie calea şi toate bunătăţile stăpânului nostru le vom culege. Iar când va veni stăpânul nostru, vom ascunde de dânsul lucrul nostru. Că de mă va întreba pe mine, eu voi zice: „Tu ştii că eu sunt orb.” Sau de te va întreba pe tine şi tu să zici: „Eu sunt olog.” Şi aşa, mult mai înţelepţi vom fi decât stăpânul nostru”. Deci, şezând ologul deasupra orbului şi mergând, au furat poamele domnului lor. Iar, după o vreme, a venit stăpânul viei aceleia şi, văzând-o pe ea furată, a poruncit să aducă pe orb şi i-a zis: „Au nu te-am făcut pe tine bun străjer la via mea, apoi, pentru ce ai furat-o pe ea?” A răspuns orbul: „Stăpâne, tu ştii că eu sunt orb, că chiar de aş fi voit, însă nu văd pe unde să merg, ci a furat-o ologul, nu eu”. Atunci a poruncit domnul să păzească pe orb, până ce va veni ologul şi, venind, au şi început singuri a se sfădi ei. Ologul, adică, zicea orbului: „De nu m-ai fi purtat tu pe mine, n-aş fi putut merge nicidecum, de vreme ce eu sunt olog”. Iar orbul zicea: „De nu mi-ai fi arătat tu calea, cum aş fi mers eu acolo?” Atunci domnul, şezând la judecată, a început a-i judeca pe ei. Şi le-a zis lor: „Precum aţi furat, aşa să stea ologul pe orb”. Deci, şezând ologul pe orb, a poruncit să-i bată pe ei fără de nici o milă. Să înţelegeţi puterea pildei acesteia: Omul cel de bun neam este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar via este pământul şi lumea aceasta. Iar gardul, Legea şi poruncile. Slugile, care sunt cu dânsul, sunt Îngerii. Ologul este trupul omenesc, iar orbul este sufletul. Că au fost puşi lângă poartă, arată că adică i-a dat omului în stăpânire toate cele pământeşti. Iar, călcând ei poruncile lui Dumnezeu, pentru aceea cu moarte s-au osândit. Iar când va veni să înnoiască pământul şi să învieze morţii, precum grăieşte Pavel, atunci toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia, şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, întru învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, întru învierea osândirii. Că atunci sufletele, iarăşi, vor intra în trupuri şi vor lua răsplătire după fapte. Şi se vor trimite păcătoşii întru întunericul cel mai dinafară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, iar drepţii întru viaţa veşnică. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.sursa

CHIRIL I, Patriarhul Rusiei, vine la Bucuresti intr-o vizita istorica

Surse diplomatice de la Kremlin au confirmat pentru revista Q Magazine că Patriarhul Chiril I al Moscovei, care conduce Biserica Ortodoxă Rusă, cea mai mare biserică creștină a lumii, va veni la București din 26 până în 28 octombrie 2017.

Faptul că la Kremlin se știe despre această vizită, arată nu doar dimensiunea spirituală a acestui moment, ci mai ales semnificația politică.

Aceleași surse au precizat pentru Q Magazine că președintele rus, Vladimir Putin, și-a dat acordul pentru această vizită, chiar dacă, oficial, puterea politică și Biserica din Rusia sunt separate și nu au relații de subordonare.

Sursele Q Magazine ne-au declarat că Patriarhul rus vine la București în semn de omagiu adus celor 10 ani de când Preafericitul Daniel a fost ales Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar și pentru a genera o relansare a relațiilor inter-ortodoxe dintre cele două Biserici, cele mai mari ca număr de creștini din toată lumea.

Cine este Chiril, patriarhul filozof care schiază și face scufundări, și de ce va rămâne în istorie ca Patriarhul premierelor? Un portret Q Magazine.

mai multe detalii pe qmagazine.ro

28 septembrie – Prăznuirea sfințitului mărturisitor Ștefan Marcu, conducătorul rezistenței anti-comuniste din Munții Vrancei


Simbol al rezistenţei anticomuniste din Vrancea, părintele Marcu s-a născut la 28 noiembrie 1906 în localitatea vrânceană Poiana, într-o familie cu tradiţie preoţească. A suferit martiriul închisorilor comuniste timp de 15 ani şi a plecat la Domnul printr-o moarte violentă. Mare trăitor al Ortodoxiei şi iubitor de neam, este încă unul dintre numeroşii preoţi ortodocşi care s-au jertfit pentru credinţă, putând fi trecut în rândul martirilor.

În 1928 a absolvit Seminarul Sf. Gheorghe din Roman, apoi s-a înscris la Facultatea de Teologie din Iaşi, pe care o va termina mai târziu, din cauza greutăţilor. La 1 noiembrie 1929 este numit profesor la Şcoala Normală de învăţători din Focşani, unde a stat până la 1 decembrie 1931. La 11 ianuarie 1931 se căsătoreşte cu Elena Chifulescu, cununat fiind de liderul Mişcării Legionare, Corneliu Z. Codreanu. A avut trei copii: Gabriela, Mihaela şi Corneliu.

Este hirotonit pe seama parohiei Nistoreşti, 1931. A intrat în organizaţia legionară încă din 1929, devenind şef legionar de plasă, apoi şef pe judeţul Putna, până în 1938, când s-au desfiinţat partidele politice. În timpul represiunii din decembrie 1933, după uciderea lui I. Gh. Duca, este arestat şi dus la penitenciarul Focşani timp de peste o lună, fără mandat de arestare şi fără explicaţii. Ridicarea şi sfinţirea unei troiţe, în mai 1936, din iniţiativa sa şi cu participarea preotului Vasile Boldeanu şi altor lideri legionari, va constitui cap de acuzare ca „acţiune legionară”.

La 25 martie 1938, părintele Marcu a fost anchetat şi percheziţionat de şeful postului de jandarmi din localitate, în vederea găsirii de „material de propagandă legionară”. Astfel, la 26 ianuarie 1939, la întoarcerea sa din Bucureşti, unde susţinuse examene la Teologie, a fost percheziţionat la domiciliu şi reţinut. La 21 septembrie 1939 i se va efectua o percheziţie şi va fi reţinut, în vederea depistării de „material legionar sau armament”, dar nu i s-a găsit nimic. La 4 septembrie 1940, printr-un ordin telefonic de la poliţia judeţului Putna, părintele era percheziţionat la domiciliu şi reţinut.

Din septembrie 1940, la rugămintea preotului Vasile Boldeanu, va primi conducerea organizaţiei legionare pe judeţul Putna, până în ianuarie 1941. După evenimentele din ianuarie 1941, s-a retras în satul natal la biserica la care slujea.

Avea să fie urmărit în continuare, suspectat că ar putea atenta la siguranţa statului. Acesta nu putea pleca din localitate fără acordul Jandarmeriei, deoarece se afla în stare de arest la domiciliu. Totodată, i se intercepta corespondenţa. La 14 decembrie 1941 domiciliul părintelui era percheziţionat din nou. Rezultatul acţiunii poate fi considerat ca unul dintre cele mai ridicole:

„Una pijama verde a Pr. Ştefan Marcu; una bluză verde a D-nei. Elena Marcu… Arme şi muniţiuni nu s-au găsit”.

După 23 august 1944 avea să fie urmărit în continuare. Astfel, la 13 octombrie 1944, domiciliul părintelui era percheziţionat. În ianuarie 1945, era verificat de o comisie.

Dar, în vara lui 1948 securitatea trece la arestări masive în zona Vrancei, iar părintele Marcu, la 17 iulie, se refugiază pe dealurile din apropiere, împreună cu Octav Pavelescu şi Costin Atanasiu, chiar cu câteva minute înaintea sosirii securităţii acasă la el. În schimb, soţia şi fiica sa Gabriela au fost reţinute. În timpul refugiului, s-a întâlnit cu mai mulţi membri ai mişcării de rezistenţă din Vrancea. La 25 aprilie 1949, părintele Ştefan este arestat de securitate. A fost inclus în lotul Comitetul Unic din Focşani, format din 15 persoane şi condus de preotul Enache Graur. Anchetat de la arestare până în noiembrie 1949, la dosar i s-au reţinut doar două declaraţii, date în 10 mai şi 9 iunie. Au fost arestate soţia Elena şi fiica cea mare Gabriela.

La 14 august 1950, prin sentinţa 663 a Tribunalului Militar Galaţi, era condamnat la 15 ani muncă silnică şi 5 ani degradare civică, pentru uneltire contra ordinii sociale şi favorizarea infractorului. A suferit în penitenciarele de la Galaţi (1950, 9 aprilie 1959), Jilava (1959), Aiud (1951, 1956, 1959) şi coloniile de muncă de la Valea Neagră (1950-1951), Peninsula (1951) şi Poarta Albă (1951).

extras din Martiri şi mărturisitori români din secolul XX. Închisorile comuniste din România – Fabian Seiche

Părintele Marcu
Cine se pune în slujba binelui, adună puzderie de duşmani în jurul său. Aici satana îşi concentrează cohortele sale de diavoli. Uneori e bună şi sabia de la cingătoare, dar sabia spiritului e cea mai eficace împotriva răului. Nu suntem într-o extremă, suntem într-o permanenţă ce cade pe centrul preocupărilor umane. Fiţi atenţi şi înţelepţi în tot ce faceţi. Drumul prin hăţişul comunist e lung, mlaştina deznădejdii e la picioarele noastre. Nu vom învinge decât prin greul suferinţelor noastre. Dumnezeu să ne ajute!.

Sursa