Despre avva Antonie

Sfântul avva Antonie, pe când şedea în pustie, a căzut în mare lehamite2(akedia) şi în mare întunecare a gândului3(logismos). Şi i-a spus lui Dumnezeu:

Doamne, vreau să mă mântuiesc, şi nu mă slăbesc gândurile. Ce să fac în suferinţa mea? cum să mă mântui?

Şi ridicându-se puţin către cele din afară a văzut Antonie pe altul ca el, aşezat la lucru, ridicându-se de la lucru să se roage, şi aşezându-se apoi la împletit funie, şi iar ridicându-se la rugăciune. Or acesta era îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea şi lămurirea lui Antonie. Şi l-a auzit pe înger spunând: aşa să faci şi te vei mântui.

Iar el, auzind acestea, se bucură şi prinse curaj, şi făcând aşa, se mântui.

2

Tot avva Antonie, cu mintea aţintită la genunea judecăţilor lui Dumnezeu, a întrebat: Doamne, cum de mor unii tineri, şi alţii la adânci bătrâneţi? De ce sunt săraci unii, iar alţii se îmbogăţesc? De ce nedrepţii se îmbogăţesc, iar drepţii sunt săraci?

Şi iată că o voce i-a zis: Antonie, ai grijă de tine. Căci acestea sunt judecăţile lui Dumnezeu, şi ţie nu ţi se cade să le ştii.

3

L-a întrebat cineva pe avva Antonie: ce să fac ca să-i plac lui Dumnezeu? Iar bătrânul i-a răspuns: păzeşte ceea ce-ţi spun: oriunde ai merge, să-l ai pe Dumnezeu înaintea ochilor pururea; orice ai face, să ai adeverirea4(martyria, confirmare, validare.) Sfintelor Scripturi; oriunde te-ai statornici, nu pleca devreme de-acolo. Urmează-le pe acestea trei şi te vei mântui.

4

I-a spus avva Antonie avvei Pimen: lucrarea cea mare a omului e să-şi arunce păcatul înaintea lui Dumnezeu, şi să se aştepte la ispită până la ultima suflare.

5

A spus tot el: nimeni neispitit nu va putea merge în împărăţia cerurilor. Că de aceea se spune: înlătură ispitele şi nimeni nu mai e mântuit.

6

L-a întrebat avva Pamvo pe avva Antonie: ce să fac? Iar bătrânul îi spuse: nu te încrede în dreptatea ta, nu te frământa pentru cele trecute; stăpâneşte-ţi limba şi pântecele.5(Ceea ce intră şi ceea ce iese.)

7

A spus avva Antonie: am văzut toate mrejele vrăjmaşului întinse pe pământ, şi am suspinat zicând: cine o să treacă printre ele? Şi am auzit o voce care zicea: smerenia.

8

A mai spus: sunt unii care îşi chinuie trupurile cu nevoinţa, dar din lipsa duhului deosebirii6(diakrisis, discernământ.) s-au îndepărtat de Dumnezeu.

9

A mai spus: de la aproapele vine şi viaţa şi moartea. Că dacă ne câştigăm aproapele, îl câştigăm pe Dumnezeu; dar dacă ne smintim7(skandalizô, a şoca.) aproapele păcătuim faţă de Hristos.

10

A spus avva Antonie: aşa cum peştii zăbovind pe uscat mor, la fel şi monahii întârziind în afara chiliei sau printre oamenii din lume slăbesc încordarea liniştirii8(tonos hesyhias, oximoron, „tensiunea liniştii“. Liniştea călugărească reprezintă un efort.). Trebuie deci ca şi noi să ne grăbim spre chilie, ca peştele spre mare, ca nu cumva întârziind afară să părăsim paza dinlăuntru.

11

A mai zis: cel care locuieşte în pustie şi se linişteşte, e scutit de trei lupte, a văzului, a auzului şi a vorbirii; îi mai rămâne una, a urâtului9(akedia, lehamite, plictis, melancolie, indiferenţă, sentimentul vidului sau inutilităţii.).

12

Au venit fraţi la avva Antonie ca să-i spună ce năluci văzuseră şi să afle de la el dacă sunt adevărate sau de la demoni. Şi aveau ei un măgar, care a murit pe drum. Şi când au ajuns la bătrân, luându-le-o înainte le-a spus: cum v-a murit măgăruşul pe drum? Iar ei i-au zis: de unde ştii, părinte? – Demonii mi-au arătat. Iar ei: pentru asta am şi venit să te întrebăm, că avem vedenii, şi adesea sunt adevărate, nu cumva să ne rătăcim. Şi i-a încredinţat bătrânul din pilda cu măgarul că sunt de la diavol.

13

Unul care vâna sălbăticiuni în pustie l-a văzut pe avva Antonie veselindu-se cu fraţii şi s-a scandalizat. Iar bătrânul, vrând să-l înduplece că trebuie din vreme în vreme să te pogori la fraţi, îi spuse: ia o săgeată în arc şi încoardă. Şi când el făcu aşa, îi zise iar: mai încoardă. El mai întinse, şi iar: încoardă. Îi răspunse vânătorul: dacă încord peste măsură, se frânge arcul. Iar bătrânul: aşa şi cu lucrarea lui Dumnezeu: dacă se încoardă fraţii peste măsură, se frâng curând. Aşa că trebuie din vreme în vreme să avem îngăduinţă cu ei. Şi auzind vânătorul se smeri, şi lămurindu-se mult de pe seama bătrânului plecă. Iar fraţii se duseră la locurile lor întăriţi.

14

A auzit avva Antonie despre un monah mai tânăr că făcuse o minune pe cale – văzuse bătrâni osteniţi călătorind, şi a poruncit unor măgari sălbatici să vină să-i ducă până la Antonie. Iar bătrânii i-au vestit acestea avvei Antonie. Iar el le-a spus: călugărul acesta mi se pare ca o corabie plină de odoare, dar nu ştiu de va ajunge la liman. Şi după o vreme începu dintr-o dată avva Antonie să plângă şi să-şi smulgă părul şi să se jeluie. Iar ucenicii i-au spus: de ce plângi, avvo? – Chiar acum a căzut un mare stâlp al Bisericii. (Vorbea despre călugărul cel tânăr.) Dar mergeţi până la el şi vedeţi ce s-a întâmplat. Şi mergând ucenicii l-au găsit pe monah pe o rogojină plângând păcatul pe care-l făcuse. Şi văzându-i pe ucenicii bătrânului le zise: spuneţi-i bătrânului să se roage lui Dumnezeu, să-mi dea zece zile şi nădăjduiesc că mă voi pocăi. Şi muri peste cinci zile.

15

Îl lăudau fraţii avvei Antonie pe un monah. Iar el primindu-l l-a ispitit dacă rabdă dispreţul. Şi văzând că nu, îi spuse: eşti ca un sat împodobit pe dinainte, şi furat pe hoţi pe la spate.

16

I-a spus un frate avvei Antonie: roagă-te pentru mine. Iar el: nici mie nu-mi va fi milă de tine, nici lui Dumnezeu, dacă singur nu te străduieşti şi nu te rogi lui Dumnezeu.

17

Au venit odată bătrâni la avva Antonie de la Sketis, şi avva Iosif cu ei. Şi vrând bătrânul să-i încerce, le puse înainte cuvânt din Scriptură şi începu, de la cel mai mic, să-i întrebe ce voia să spună cuvântul. Şi fiecare răspundea după puterile sale; dar el le răspundea: n-ai ghicit. Şi la urmă îi spuse avvei Iosif: tu ce spui că înseamnă acest cuvânt? – Nu ştiu. Şi le zise avva Antonie: cu adevărat avva Iosif a găsit calea, căci a spus „nu ştiu“.

18

Au venit de la Sketis fraţi la avva Antonie. Şi urcând pe un vas ca să meargă la el au găsit un alt bătrân care voia şi el să meargă acolo. Dar fraţii nu-l cunoşteau. Şi stând pe vas vorbeau cuvinte ale bătrânilor, despre Scriptură şi iar despre ce lucrau cu mâinile. Iar bătrânul tăcea. Venind deci ei la liman s-a văzut că şi bătrânul mergea la avva Antonie. Şi cum merseră la el le-a spus: bună tovărăşie v-a fost bătrânul acesta la drum. Şi-i spuse şi bătrânului: buni fraţi ai găsit cu tine, avvo. Iar bătrânul răspunse: buni, dar n-au uşă la strungă şi cine vrea intră în staul şi dezleagă măgarul. Spunea asta fiindcă vorbeau ce le venea la gură.

19

Au venit fraţi la avva Antonie zicând: spune-ne un cuvânt prin care să ne mântuim. – Aţi auzit Scriptura, vă ajunge. Iar ei: şi de la tine vrem să auzim, părinte.

– Spune Evanghelia, „Dacă te loveşte cineva peste obrazul drept, întinde-i-l şi pe celălalt“10(Matei 5, 39.).

– Nu putem face aşa.

– Dacă nu-l puteţi întinde şi pe celălalt, atunci răbdaţi măcar unul.

– Nici asta nu putem.

– Dacă nu puteţi nici asta, atunci măcar nu răspundeţi cu rău pentru rău.

– Nici asta nu putem.

Atunci îi spuse bătrânul ucenicului său: fă-le puţină fiertură, căci sunt neputincioşi. Şi lor le zise: dacă aia nu puteţi, aia nu vreţi, ce să vă fac? Trebuiesc rugăciuni.

20

Un frate s-a lepădat de lume şi şi-a împărţit averea săracilor, păstrând puţin pentru rosturile sale. Şi a venit la avva Antonie. Şi aflând acestea i-a zis bătrânul: dacă vrei să fii călugăr, mergi la sat şi cumpără carne şi pune-ţi-o pe trupul gol, şi astfel vino încoace.

Fratele făcu aşa, dar câinii şi păsările îl sfâşiară. Şi când sosi, îl întrebă bătrânul dacă făcuse cum îi spusese. El îi arătă trupul sfâşiat, iar bătrânul îi zise: aşa îi sfâşie demonii în luptă pe cei lepădaţi de lume şi care vor să aibă averi.

21

A fost ispitit odată un frate în chinovia avvei Ilie. Şi fiind gonit de acolo, se duse la munte la avva Antonie. Şi rămânând el o vreme acolo, l-a trimis înapoi în chinovia de unde plecase. Ei când l-au văzut l-au izgonit iar. Şi făcu el cale întoarsă la avva Antonie, zicând: părinte, n-au vrut să mă primească. Dar el îl trimise spunând: o corabie s-a frânt în mare, şi-a pierdut toată încărcătura, şi de-abia a scăpat la mal. Iar voi pe cel care a scăpat la mal vreţi să-l scufundaţi? Şi ei, auzind că avva Antonie e cel care l-a trimis, l-au primit îndată.

22

A spus avva Antonie: cred că trupul are un imbold firesc ce nu poate fi despărţit de el, dar care nu lucrează fără voia sufletului; arată doar în suflet o năzuinţă fără patimă. Mai e şi altă năzuinţă venită din hrană şi din încălzirea trupului cu hrană şi băutură, din care căldura sângelui îndeamnă trupul la lucrare. De aceea şi spune apostolul: „nu vă îmbătaţi cu vin, întru care este curvia“. Şi apoi Domnul în Evanghelie poruncindu-le ucenicilor zice: vedeţi să nu se îngreuneze inimile voastre în mâncat şi beţie“. Şi mai e şi altă năzuinţă, a celor care se luptă, din viclenia şi pizma dracilor. Aşa că trebuie văzut că năzuinţele trupului sunt de trei feluri, una firească, alta din mâncatul fără măsură, şi alta de la draci.

23

A mai spus: Dumnezeu nu îngăduie ca neamul de acum să fie încercat ca cele dinainte, căci ştie că sunt slabi şi nu rabdă.

24

I s-a descoperit avvei Antonie în pustie: este la oraş unul asemenea ţie, de îndeletnicirea lui vindecător, care-şi dă prisosul celor ce au nevoie şi care cântă în toată ziua Trisaghionul cu îngerii.

25

A spus avva Antonie: va veni o vreme când vor înnebuni oameni, şi dacă vor vedea pe unul nesmintit, se vor ridica împotriva lui, zicând: aiurezi – pentru că nu va fi ca ei.

26

Au venit fraţi la avva Antonie şi i-au spus cuvânt din Levitic. Şi a ieşit bătrânul spre pustie, iar avva Ammonas îl urmărea pe ascuns, ştiindu-i obiceiul. Şi îndepărtându-se mult bătrânul, stând la rugăciune a strigat cu voce tare: Doamne, trimite-l pe Moise, să îmi lămurească lucrul acesta. Şi a venit la el un glas care a vorbit cu el. Şi a spus avva Ammonas: de auzit am auzit glasul care a vorbit cu el, dar înţelesul nu l-am priceput.

27

Aveau trei dintre părinţi obiceiul ca să vină în fiecare an la avva Antonie. Şi doi îl întrebau despre gânduri şi despre mântuirea sufletului, unul tăcea mâlc fără să întrebe nimica. Şi într-un târziu îi spuse avva Antonie:

– Iată că vii de atâta amar de vreme aici şi nu mă întrebi nimic.

– Îmi ajunge că te văd, părinte.

29

Se povestea că unul din bătrâni i-a cerut lui Dumnezeu să-i vadă pe părinţi. Şi i-a văzut pe toţi în afară de avva Antonie. Şi i-a spus celui ce-i arăta:

– Unde este avva Antonie?

– În locul unde este Dumnezeu, acolo e şi el.

30

A fost ponegrit un frate la mănăstire că curveşte şi plecând s-a dus la avva Antonie. Şi venind fraţii din chinovie să-l îngrijească şi să-l ia, zicând: ai făcut aşa. El se apăra zicând: n-am făcut aşa ceva. Şi era acolo din întâmplare avva Pafnutie zis Kefalas, care le-a zis această pildă:

Am văzut pe malul râului un om împotmolit până la genunchi, şi venind alţii să-i dea mâna l-au înfundat până la grumaz.

Atunci le-a spus avva Antonie despre avva Pafnutie: Iată un om de-adevăratelea, în stare să vindece şi să mântuie suflete. Iar ei au încuviinţat cuvântul bătrânului, făcând metanie. Şi îndemnaţi de părinţi au luat fratele în chinovie.

30 bis

Ziceau unii despre avva Antonie că era purtător de duh, dar nu voia să vorbească despre oameni, ci vestea doar cele ce se făceau în lume şi cele ce aveau să vină.11(Absent în textul original.)

31

Odată avva Antonie a primit scrisoare de la Constantin împăratul ca să meargă la Constantinopol. Şi se gândea ce să facă. Atunci i-a spus avvei Pavel, ucenicul lui:

– Să plec?

– Dacă pleci, Antonie te vei numi; dacă nu, avva Antonie.

32

A mai spus avva Antonie: eu nu mă tem nicidecum de Dumnezeu, ci îl iubesc, fiindcă iubirea izgoneşte teama.

33

A spus avva Antonie: având în faţa ochilor frica de Dumnezeu pururea să ne amintim de moarte, să urâm lumea şi toate cele din ea, orice răgaz trupesc şi să lepădăm viaţa aceasta ca să trăim în Hristos; că acestea le va cere de la noi în ziua judecăţii. Să însetăm, să flămânzim, să veghem, să fim goi, să întristăm şi să gemem în inima noastră, să măsurăm dacă suntem vrednici de Dumnezeu, să iubim suferinţa ca să-l găsim pe Dumnezeu, să dispreţuim trupul ca să se mântuie sufletul nostru.

34

A venit odată avva Antonie la avva Ammun în muntele Nitriei. Şi dacă s-au întâlnit, i-a spus avva Ammun:

– Devreme ce pentru rugăciunile tale s-au înmulţit fraţii şi vor să-şi dureze chilii departe ca să aibă linişte, la ce depărtare vrei să fie cele zidite de cele de-aici?

– Să gustăm la ceasul al nouălea12(La orele 14–15 după-amiaza.) şi vom ieşi să străbatem pustia spre a vedea locul.

Şi mergând prin pustie, până a început să asfinţească soarele, i-a spus avva Antonie: să ne rugăm şi să punem aici o cruce, ca să zidească cei care vor, ca cei de acolo, după ce vor gusta la ceasul al nouălea să vină aici, apoi, şi cei de acolo să facă la fel, ca să se întâlnească fără să-şi uite de ale lor. Şi era depărtarea de douăsprezece mile.

35

A spus avva Antonie: cel care bate fierul, mai întâi se gândeşte ce va face, seceră, sabie, secure. Aşa şi noi trebuie să ne gândim, ce virtute vrem să dobândim, ca să nu ne ostenim în zadar.

36

A mai spus: smerenia cu înfrânare înduplecă fiarele.

37

A mai spus: am văzut monahi căzând după multe osteneli şi pierzându-şi minţile, pentru că se bizuiseră pe munca lor, tăgăduind porunca ce spune: întreabă-ţi Tatăl şi te va vesti13(Deuteronom 37, 4.).

38

A spus iar: dacă e cu putinţă, călugărul trebuie să se încredinţeze bătrânilor de fiecare pas pe care-l face şi de fiecare picătură pe care o bea în chilia sa, ca să nu păcătuiască prin acestea.

Sursa

Masonii controloeaza numarul populatiei cu ajutorul glutamatului monosodic sau E 621! Afla aici alimentele in care se gaseste

https://extranews.ro/
Masonii controloeaza numarul populatiei cu ajutorul glutamatului monosodic sau E 621 care este un potentiator de aroma si este adaugat in cantitati industriale la amestecurile de condimente si mirodenii, precum si supele la plic, condimente pentru peste, “fix pentru cartofi” etc.
Intr-un raport prezentat in 2006 in fata comisiei de experti pentru aditivi alimentari din cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii si intitulat „Otravirea lenta a omenirii” („The Slow Poisoning of Mankind”), cercetatorul John Erb a rezumat sute de studii ce au tratat in ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor si oamenilor.
Asadar, cu toate ca guvernele au la dispozitie o larga bibliografie stiintifica privind efectul nociv al glutamatului, nu iau nicio masura macar de a informa populatia, daca nu si de a interzice aceasta otrava cu efect intarziat. In acelasi timp, la comanda, din cand in cand, mai marii si responsabilii cu sanatatea publica lupta inversunat pentru a proteja sanatatea publica prin vaccinuri.
Aceasta substanta este ascunsa la umbra denumirii de E621 pentru ca asa cer regulamentele. Va puteti imagina cati dintre oamenii obisnuiti stiu ce inseamna E621 si de efecte nocive poate sa aiba asupra organismului uman?

Glutamatul de sodiu produce obezitatea

Cresterea in greutate a populatiei la nivel mondial are ca sursa sigura glutamatul de monosodiu. Potrivit unui studiu efectuat de doi specialisti, F. Bellisle si M. Monneuse, este nevoie de doar 0,6% din nociva substanta pentru a determina pe oameni sa manance mai mult si mai repede. In acest fel 6% din dieta zilnica a unui om este alcatuita din E621. Incredibil,nu? Aceasta inseamna ca la un consum de 2 kilograme de alimente pe zi, un adult introduce in organismul sau 12 grame de otrava, care este suficienta pentru a omora pe loc un sobolan de 1 kilogram.
Glutamatul de sodiu este un drog
Glutamatul monosodic (E 621) este un drog si un neurotrans- mitator. El este intalnit in mod natural in corpul uman si este responsabil, alaturi de alti nerotransmitatori (ca acidul aspartic), de functionarea corecta a sistemului nervos. De aceea, pentru o functionare corecta a creierului si a organelor interne, este absolut necesar sa existe un nivel echilibrat al concentratiei acestora in corp.
Toate organele interne din corpul nostru contin receptori ai glutamatului, adica reactioneaza specific la prezenta glutamatului. Suprastimularea acestor receptori (in creier sau in alte organe) duce la numeroase dezechilibre interne si la probleme de sanatate care copiaza simptomele altor boli (fibromialgie sau aritmie cardiaca, de exemplu), dar continua sa fie gresit diagnosticate de medici (uneori chiar mai multi ani) care prescriu adesea medicamente scumpe si cu o multime de efecte secundare periculoase. Nefericitul “gurmand” va constata ca are o viata mizera si ca sanatatea lui da semne de deteriorare galopante.

Glutamatul de sodiu “arde” neuronii

Glutamatul actioneaza ca un stimulent la nivelul creierului. El pacaleste intregul organism, mai ales gustul, care pare sa fie bun chiar daca alimentul este stricat sau deteriorat. In acest fel E621 pacaleste creierul si stimuleaza activitatea neuronilor care pe termen lung ajung la distrugere.
Glutamatul de monosodiu distruge sistemul nervos si creste consistent riscul de epilepsie, de asemenea el este raspunzator si pentru derelglarile hormonale si pentru insulina si hormonul de crestere, scade puterea de concentrare si distruge neuronii si potenteaza comportamentul antisocial si agresiv. Acestea sunt doar unele dintre efectele adverse pe care la produce otrava din mancare asupra comportamentului uman.
Alte simptome produse de glutamatul de sodiu sunt:
Cardiace: Aritmie , fibrilatie arteriala, tahicardie (palpitatii), incetinirea inimii ,angina pectorala, cresterea tensiunii, scaderea tensiunii.
Gastrointestinale: Diaree , greata / voma , crampe stomacale, colon iritat, hemoroizi, sangerari rectale
Neurologice: Depresie, hiperactivitate, reactii de furie,migrene, ameteala, dezechilibru, dezorientare, confuzie mentala, anxietate, atacuri de panica, modificari de comportament, probleme de comportament, atentie deficitara, letargie, somnolenta, insomnie, paralizie, sciatica, vorbire inconsistenta, frisoane, pierderi de memorie
Piele: Crapaturi, mancarimi, leziuni bucale, paralizie partiala, uscarea gurii, intepenirea fetei, intepenirea limbii, cearcane sub ochi
Surse ascunse
Datorita nocivitatii sale, producatorii au gasit o alta cale de a introduce glutamatul de monosodiu in alimente. Pentru ca foarte multe persoane sus suspicioase atunci cand vad E621 pe eticheta produselor, producatorii l-au ascuns mai nou sub denumirea de glutamat de carrageenan, iar conform normelor in vigoare nu este necesara afisarea cantitatii pe eticheta produselor.
Iata mai jos o lista cu surse ascunse de glutamat. Elementele listei sunt in ordinea descrescatoare a cantitatii de glutamat continute:
1. drojdie autolizata

2. caseinat de calciu

3. gelatina

4. proteine hidrolizate

5. caseinat de sodiu

6. extract de drojdie
Alte surse de glutamat: proteine texturate, carrageenan, guma vegetala, condimente, arome, arome naturale, aroma de carne de pui, aroma de carne de vita, aroma de carne de porc, aroma de fum, bulion, concentrat de rosii, supa de carne, malt din orz, extract de malt, aroma de malt, proteine din lapte, izolat proteic din lapte, concentrat proteic din lapte, proteine din soia, izolat proteic din soia, concentrat proteic din soia, sos de soia ,extract de soia.
Cu toate acestea este foarte greu de determinat in spatele carei denumiri se afla glutamatul de monosodiu pentru ca legislatia in vigoare nu interzice folosirea acestei substante nocive. Guvernele se fac ca nu vad, producatorii gasesc intotdeauna solutii prin care sa-i pacaleasca pe consumatori si in acest fel putem spune ca suntem martorii, dar si cimplicii celei mai mari exterminari a populatiei din istoria omenirii. Glutamatul de monosodiu este un ucigas silentios care actioneaza in serie si care va determina scaderea masiva a populatiei de pe Terra.

Ferice de omul care se teme de Dumnezeu, că acela este cu adevărat om înţelept şi acela va avea fericire şi în veacul de acum şi în veacul cel viitor

Toată fapta bună începe de la frica lui Dumnezeu şi se termină în dragostea de Dumnezeu, care este legătura desăvârşirii şi treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, căci mai mare decât toate este dragostea. Dar, ca să ajungă cineva la dragostea de Dumnezeu, negreşit trebuie să aibă mai întâi frică de Dumnezeu. Că de aici porneşte toată fapta bună: din a se teme omul de Domnul.
Frica Domnului ne ajută la dobândirea curăţeniei şi a sfinţeniei, după învăţătura Sfântului Apostol Pavel care zice: „Având, deci, aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinăciunea trupului şi a duhului, făcând sfinţenie întru frica lui Dumnezeu” (II Corinteni 7, 1). Ferice de omul care se teme de Dumnezeu, că acela este cu adevărat om înţelept şi acela va avea fericire şi în veacul de acum şi în veacul cel viitor.
Părintele Cleopa Ilie
Extras din „Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie”, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pag. 104

Gânduri din Ierusalim

VIDEO Un caz de canibalism şochează Rusia. Un cuplu, acuzat că a mâncat 30 de oameni 

​Un caz de canibalism şochează opinia publică din Rusia, unde un cuplu este suspectat că a ucis şi a mâncat 30 de persoane. Faptele sunt de o cruzime de neimaginat.

Dmitri Bakşaev şi soţia sa Natalia

Sursa

Imagini din apartamentul celor doi suspecţi

Un caz de canibalism şochează opinia publică din Rusia, unde un cuplu este suspectat că a ucis şi a mâncat 30 de persoane. Faptele sunt de o cruzime de neimaginat.

Cazul a ieşit la iveală după ce câţiva muncitori care reparau un drum din regiunea Krasnodar, în sud-vestul Rusiei, au găsit un telefon mobil în care erau fotografii cu un bărbat de peste 30 de ani alături de mâna şi capul tăiat unei femei. Telefonul a fost predat poliţiştilor, care l-au identificat pe posesor. Este vorba de Dmitri Bakşaev, un muncitor în construcţii în vârstă de 35 de ani, relatează presa rusă.

Potrivit suspectului, el a găsit capul în apropiere de o academie de aviaţie militară, l-a fotografiat şi l-a luat acasă în glumă, apoi l-a aruncat la gunoi.

Câteva zile mai târziu, poliţia a găsit în locul indicat de suspect trupul dezmembrat al unei femei. S-a aflat apoi că bărbatul a lucrat la academie, iar soţia sa, în vârstă de 42 de ani, era asistentă acolo.
Ancheta i-a dus pe poliţişti în apartamentul cuplului. Acolo au descoperit fotografii şocante, cu numeroase cadavre dezmembrate. Poliţiştii au mai găsit 19 fragmente de piele de la victime şi şapte borcane cu rămăşiţe umane. Cei doi ar fi ucis şi mâncat 30 de persoane. Faptele datează din 1999 încoace şi au fost recunoscute de soţie. Administratorul blocului a spus că uneori venea un miros neplăcut din apartamentul lor.

Dmitri şi soţia sa Natalia au fost arestaţi. Conform unor surse din cadrul poliţiei, femeia este sănătoasă mintal.

Proloagele din 26 septembrie

 

Luna septembrie în 26 de zile: Mutarea sfântului şi întru tot lãudatului  Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul

     Acest Sfânt Ioan Teologul era din Betsaida Galileii, fiu al lui Zevedei, care era pescar. Deci, pescuind el, odată, peşti la marea Tiberiadei cu fiii săi, a venit Iisus şi, stând pe ţărm, a chemat pe fiii lui Zevedei, zicând: „Iacob şi Ioan, veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni”. Deci, lăsând ei pe tatăl lor în corabie, au mers după Iisus şi mult i-a iubit pe dânşii. Acest Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi învăţase de la acesta să creadă în Iisus, că El este Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii, şi aşa, cunoscându-L pe Iisus, împreună cu Andrei, au vorbit amândoi, pentru prima dată cu Domnul. Sfântul Ioan Evanghelistul a fost însă unul din cei doisprezece Apostoli, aleşi de Iisus şi era cel mai tânăr din ceata Sfinţilor Apostoli, drept aceea, şi tradiţia Bisericii arată că el a trăit până aproape de sfârşitul veacului apostolic (adică până aproape de anul o sută). Sfântul Ioan era, apoi, unul din Apostolii cei mai apropiaţi ai Domnului Iisus, încât, în Evanghelia sa, el se numeşte „ucenicul pe care îl iubea Iisus (Ioan, 21, 20), negreşit pentru fecioria şi darurile lui. Este ucenicul care la Cină s-a rezemat pe pieptul Domnului şi aşa s-a adăpat din Tainele lui Hristos. Este ucenicul căruia Domnul, când era răstignit pe Cruce, i-a încredinţat pe Preacurata Sa Maică, iar, după Înălţarea Domnului la Cer, Ioan era unul din stâlpii Bisericii lui Hristos, împreună cu Sfântul Petru şi Iacov, ruda Domnului. La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne dă ştirea că, după moartea Maicii Domnului, Sfântul Apostol Ioan a mers la Efes, în Asia, propovăduind credinţa lui Iisus. Aceeaşi Tradiţie mai spune că, din porunca lui Domiţian împăratul (81-96), „Apostolul dragostei” a fost surghiunit în insula Patmos şi că acolo a vieţuit el multă vreme. Tot acolo a scris el şi Evanghelia sa, cele trei Epistole şi cartea Apocalipsei. Deci, murind Domiţian şi venind împărat Nerva (96-98) Sfântul Ioan s-a întors la Efes şi, aşezând episcopi şi preoţi, i-a învăţat să păzească toate câte le-au auzit de la dânsul şi să aducă pe oameni la Hristos. Sfântul Ieronim istoriseşte că Sfântul Ioan, ajuns la adânci bătrâneţi, la vârsta neputinţelor, cerea să fie dus la adunările creştinilor şi, în loc de lungi cuvântări, se mulţumea să repete mereu: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii”. Ascultătorii îl întrebau de ce repetă el mereu aceleaşi îndemnuri. Iar el răspundea, zicând: „Aceasta este porunca Domnului. Împliniţi-o şi este de-ajuns”. Sfântul Ioan a murit în pace, la Efes, în alt treilea an al împărăţiei lui Traian (98-117), după ce a ieşit nevătămat dintr-un cazan cu untdelemn în fierbere, la Roma (Tertullian). El este singurul Apostol, care a mers cu Iisus până la piciorul Crucii, marele martor credincios al Evangheliei a 4-a şi al Apocalipsei.

 Întru aceastã zi, Cuvânt despre un tânãr, mântuit de Sfântul Evanghelist Ioan

       Marele Mucenic al lui Hristos, Ioan Evanghelistul, venind în cetatea Asiei (Efes), a aflat pe un tânăr de bun neam, mare la trup şi frumos la chip şi voia sufletul lui să fie credincios. Deci, învăţându-l din destul pe el poruncile lui Dumnezeu, mai pe urmă l-a dus pe el la episcopul cetăţii aceleia şi i-a zis lui: „Episcope, pe acest tânăr ţi-l dau ţie, martor fiindu-ne Sfântul Duh, ca să-l păzeşti pe el de tot lucrul rău.” Şi, acestea zicând, Ioan Apostolul s-a dus în alte părţi, ca să-i înveţe pe oameni a crede în Hristos. Iar episcopul luându-l pe acel tânăr, îl învăţa şi-l povăţuia cu tot dinadinsul. Şi, nu după multe zile, l-a botezat. Deci, socotind că l-a întărit pentru totdeauna cu botezul pe tânăr, episcopul după aceea nu-l mai povăţuia pe el, ca la începutul învăţăturii. Dar, nu după multă vreme, tânărul a slăbit în credinţă şi s-a lipit de nişte tineri, oameni fără de minte şi a început împreună cu dânşii a umbla la ospeţe scumpe, la vin mult şi la desfrânări de toată noaptea, iar, după aceea, la tâlhărit, încât mai pe urmă l-au luat acei răi prieteni până şi în munte. Şi, pentru că era mare la trup, tâlharii şi l-au pus vătaf şi cu totul nemilostiv l-au făcut pe el şi fără de Dumnezeu, amarnic şi cumplit. Şi, trecând un an, a venit Ioan la Efes şi înaintea tuturor a zis episcopului: „O, episcope, să-mi aduci mie datoria, care ţi-am încredinţat-o”. Iar episcopul s-a mirat de acel cuvânt, ca şi când Ioan îl întreba pe el, despre lucruri scumpe sau despre aur. Şi dacă Ioan l-a văzut că nu se pricepe, i-a zis: „Să-mi aduci mie pe tânărul pe care ţi l-am încredinţat”. Iar episcopul, auzind, a suspinat foarte şi a zis către Ioan: „A murit tânărul”. Iar Ioan i-a zis: „Cum şi în ce chip? Cu moarte sufletească sau trupească?” Şi a zis episcopul: „Adevărat este, cu moarte sufletească. Că foarte vrăjmaş s-a făcut şi, mai ales, tâlhar cumplit”. Şi a zis Ioan episcopului: „Au nu te pusesem păzitor sufletului tânărului acestuia şi bun păstor la oaia lui Hristos? Deci acum să-mi aduci mie un cal, ca să încalec pe el, şi voi merge la locul unde este tâlharul”. Şi, încălecând Ioan pe cal, a alergat degrabă, căutând oaia cea pierdută a lui Hristos. Şi, ajungând la munte, unde făcea tâlhării, îl prinseră străjile tâlhăreşti. Şi se ruga Ioan, zicând: „Să mă duceţi pe mine la căpetenia voastră”. Şi, luându-l pe el, l-au dus. Iar el sta întrarmat. Şi cum l-a văzut pe Ioan la sine venind, ruşinându-se, a fugit. Iar Ioan, uitându-şi bătrâneţile, alerga tare după tânăr, zicând: „Pentru ce fugi de mine, o, fiule, al bătrânului tău? Şi pentru ce-mi faci mie osteneală, fiule? Stai, miluieşte-mă pe mine străinul, neputinciosul bătrân. Stai, nu te teme, ai nădejde de mântuire. Pentru tine voi răspunde eu înaintea lui Dumnezeu, pentru tine eu îmi voi pune sufletul meu, precum Domnul Iisus Hristos pentru noi. Nu te teme, fiul meu, nu te înspăimânta. Hristos m-a trimis pe mine, ca să-ţi dau ţie slobozire păcatelor. Eu voi pătimi pentru tine: asupra mea să fie sângele pe care tu l-ai vărsat, pe grumajii mei să fie sarcina păcatelor tale, fiul meu”. Şi aceasta, auzindu-le, a stat tânărul şi şi-a aruncat armele, tremurând foarte şi plângând. Şi s-a apropiat de Ioan, sărutându-l pe el cu lacrimi, iar dreapta lui şi-o ascundea, pentru că era încă pătată de sânge. Deci, luându-l pe el de la tâlhărit, s-au întors în Efes şi l-a dus pe el la Biserică, dându-ne nouă tuturor chip de pocăinţă adevărată, ca nimeni din noi, căzând în multe păcate, să nu deznădăjduim de a noastră mântuire, ci, la pocăinţă venind, să câştigăm mila lui Dumnezeu. Că El voieşte să ne mântuiască pe noi şi la cunoştinţa adevărului să ne ducă.

Întru aceastã zi, Cuvânt despre Sfântul Ioan Teologul, care învãţa pe un copil sã facã icoane

      Este o cetăţuie mică, aproape de Constantinopol, şi în aceea era un oarecare copil sărac, cu numele Gusar. Deci, avea el un obicei, că se tocmea să păzească gâştele. Însă la porţile cetăţii aceleia era chipul Sfântului Ioan Teologul, făcut cu vopsele. Şi el, când trecea cu gâştele pe dinaintea porţii, scria totdeauna cu degetul pe nisip, căutând la chipul Teologului şi zicând: „Doamne, dă-mi mie ca să învăţ să zugrăvesc doar chipul acesta, că mult îmi doreşte sufletul meu.” Şi, uneori, nu-i potrivea mâinile, ori capul, sau ochii, ori celelalte semne nu le izbutea. Şi, iarăşi ştergând, scria. Şi aceasta a făcut-o el în trei ani. Deci, odată, scriind el, a venit la dânsul chiar adevăratul Sfântul Ioan Teologul cu chipul cărunt, cum era şi zugrăvit pe porţile cetăţii, şi i-a zis lui: „Ce este acesta, ce faci Gusar, scriind pe nisip?” Iar Gusar a zis: „Mă uit la poarta cetăţii şi văd chipul lui Ioan Teologul, că aceasta învăţ de trei ani, scriindu-l pe nisip”. Şi, iarăşi, i-a zis Sfântul Ioan: „Au, doară, voieşti să zugrăveşti chipul icoanei?” Zis-a lui Gusar: „Aşa, stăpâne, foarte mult doresc aceasta”. A luat atunci Ioan condei şi cerneală şi a scris o scrisoare aşa: „Eu, Ioan Teologul, cel ce m-am rezemat de cinstitul piept al Domnului şi am băut paharul cel de taină al Lui, am trimis la tine, Hinare, pe acest copilaş, Gusar, să-l înveţi pe el să zugrăvească icoane, mai bine decât tine”. Şi, pecetluind-o cu pecetea, a dat-o lui Gusar, zicându-i: „Mergi la Constantinopol, că este acolo un zugrav împărătesc, anume Hinar, care zugrăveşte în palatele împărăţiei cele aurite şi merge totdeauna la Utrenie, în Sfânta Sofia. Şi, după ce va sosi el, să-i dai lui scrisoarea aceasta şi spune-i: „Mi-a dat-o mie Ioan Blagoslovul; şi să mergi după el”. Şi acestea zicând el, s-a făcut nevăzut. Deci, a alergat Gusar degrabă în cetate şi, făcându-se dimineaţă, a văzut pe acel zugrav împărătesc, mergând de la Sfânta Sofia şi i-a dat lui scrisoarea şi a mers după dânsul. Iar zugravul, citind scrisoarea, s-a minunat cum era scrisă. Deci, Gusar i-a spus lui toate cele ce i s-au întâmplat, pe când păştea gâştele. Însă zavistia a cuprins inima zugravului, încât gândea de ar fi putut să nu-l înveţe pe el. Iar întru acea vreme, un om împărătesc făcuse o biserică de piatră şi a dat zugravului să-i zugrăvească o icoană din cele patru icoane mari, în numele Sfântului Ioan Teologul. Şi, ducându-se după unelte, i-a poruncit lui Gusar să-i facă vopsele. Însă, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acela a zăbovit acolo la masă. Iar, pe când ucenicul freca vopsele albe, a venit la dânsul Ioan Teologul şi i-a zis: „Ce faci, Gusar?” Iar Gusar a zis: „Frec vopsele, ca să zugrăvească meşterul meu icoana lui Ioan Teologul”. Iar Ioan i-a grăit lui: „Scoală şi scrie”. Iar Gusar, tremurând, a zis: „Eu, Stăpâne, nici condei n-am luat, nici n-am învăţat”. Iar Ioan i-a zis: „Caută la mine şi scrie”. Şi luând condeiul şi apucându-l pe el de mână, scria chipul pe scândură. Şi, după ce l-a zugrăvit, a ieşit de la dânsul şi s-a luminat palatul de icoană, ca de soare. Iar Gusar a început a plânge, gândind: „Ce-mi va fi mie de la meşter?” Deci, venind zugravul, a început a se minuna de ceea ce s-a săvârşit; că îndată Gusar s-a făcut mai bun decât meşterul. După aceea, s-a spus împăratului: „Este, la zugravul tău, un ucenic ce a venit să înveţe, de trei zile, iar ieri a zugrăvit icoana lui Ioan Teologul, cât şi palaturile s-au luminat de dânsa, ca de soare şi mintea omenească nu pricepe”. Şi, luând icoana, au dus-o la împărat. Şi pe împărat l-a cuprins frica de strălucirea icoanei. Şi s-a făcut defăimare împărătescului zugrav de către oamenii împărăteşti, unii, adică, ziceau că ucenicul este mai bun decât meşterul. Iar alţii ziceau că meşterul este mai bun. Deci, a zis împăratul: „Eu voi judeca drept, care este mai bun”. Şi a zis zugravilor: „Să zugrăviţi doi vulturi în palatele mele şi pe fiecare din vulturi să-l puneţi pe perete. Iar eu, luând corbul, îl voi slobozi şi pe al cărui vultur va începe corbul a-l apuca, acela va fi cel mai bun”. Şi toţi au zis: „Drept ai grăit, împărate”. Deci, mergând degrabă, au zugrăvit doi vulturi, fiecare pe al său şi toţi se minunau, căutând la amândoi. Şi priveau la zugrăveala meşterului şi ziceau: „Nu este ca acesta în lume”. Iar, după ce veneau la al ucenicului în uimire cădeau, că-i vedeau zugrăveala lui foarte vrednică de cinste. Iar împăratul, luând corbul, l-a slobozit, iar corbul a început a apuca pasărea după peretele ucenicului. Şi, de atunci, a luat împăratul pe Gusar, la sine, să zugrăvească palatele; şi a fost pictura lui mai bună decât a lui Hilar dascălul. Iar icoana aceea, a Sfântului Ioan Teologul, a dus-o în Biserica unde o zugrăvise. Şi au sfinţit biserica cu hramul Sfântului Ioan Teologul şi au prăznuit cu bucurie, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia Se cade slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Viaţa Sfântului Voievod Neagoe Basarab

        Sfântul Voievod Neagoe Basarab – Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab s-a născut în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în 1481 sau 1482. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa era din familia Craioveştilor. La urcarea sa pe tron, în 1512, el şi-a revendicat descendenţa din domnul Ţării Româneşti Basarab cel Tânăr (noiembrie 1477 – septembrie 1481, a doua domnie în noiembrie 1481 – aprilie 1482, când e ucis de boieri la Glogova) fiul lui Basarab II (decembrie 1442-primăvara 1443) şi nepotul lui Dan al II-lea (1420-1431). Neagoe a fost unul dintre cei patru copii ai părinţilor săi. Înrâurit de credinţa mamei sale, el a deprins din fragedă vârstă învăţăturile mântuitoare si virtuţile creştine. Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, ctitorie a străbunicilor săi, a devenit şcoală duhovnicească pentru evlaviosul Neagoe. Voia lui Dumnezeu a făcut ca în acele vremuri la Mănăstirea Bistriţa să fie retras marele între patriarhi, Nifon al Constantinopolului, chemat în Ţara Românească pe la anul 1502, de voievodul Radu cel Mare pentru a reorganiza şi întări viaţa bisericească. De la Sfântul Ierarh Nifon, Neagoe a deprins taina rugăciunii isihaste, evlavia şi trezvia sufletului, învăţătura şi înţelepciunea lui Hristos, dobândind înalt spor duhovnicesc. Înzestrat cu daruri intelectuale deosebite, el şi-a agonisit mai toată ştiinţa şi cultura teologică a vremii sale. De aceea, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iubitorul de Hristos, Neagoe, în anul 1512, a fost chemat la demnitatea de Domnitor şi Voievod al Ţării Româneşti. În această calitate a încurajat dezvoltarea comerţului şi a meşteşugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să menţină relaţii de prietenie cu Ungaria. A încercat să stabilească relaţii diplomatice cu Veneţia și Roma și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși şi catolici. Continuând viziunea şi obiectivele politice iniţiate de Ştefan cel Mare, a încercat să realizeze o coaliţie a statelor răsăritene împotriva expansiunii turceşti. În 1517 cere şi obţine de la Patriarhia ecumenică canonizarea fostului său învăţător, patriarhul Nifon. Pe racla în care au fost aşezate moaştele şi care se păstrează la Dionisiu, domnul român este reprezentat închinându-se sfântului. În anul 1519, Neagoe Basarab împreună cu Ştefan al IV-lea al Moldovei (Ştefăniţă Vodă) au trimis un ambasador la Vatican prin intermediul căruia „Basarab și aleşii săi fii Theodosie și Petru și urmaşii săi și Ştefan și fiii săi” promiteau că vor participa alături de ceilalţi principi creştini și de papă la „sfânta expediţie împotriva lui Selim, tiranul turcilor”. Totuşi, Ţara Românească rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman. Neagoe Basarab a făcut donaţii generoase mănăstirilor ortodoxe din Ţara Românească şi din toate ţările din Balcani. În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeş, unde se odihnesc şi sfintele moaşte ale voievodului. În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, în zilele de 8-9 iulie 2008, s-a hotărât canonizarea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Ţării Româneşti. Cancelaria Sfântului Sinod a editat Tomosul de proclamare a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, „care a rămas în memoria poporului român şi a tradiţiei ortodoxe prin opera sa intitulată Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, prima creaţie de valoare universală a literaturii române, un adevărat testament duhovnicesc, pedagogic, filosofic şi enciclopedic”. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage26Sep.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie26.htm

Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron – 26 septembrie

 

Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron este prăznuită pe 12 februarie, 31 martie, 26 septembrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia), 13 octombrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova, în anul 1648), precum și marți în Săptămâna Luminată (prăznuirea arătării icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de foc la Muntele Athos și recuperarea acesteia de către Sfântul Gabriel).

Această icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită „Portărița” (Gr. Παναγία Πορταϊτισσα).

Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.

Icoana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă, ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvântează.
Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Iviron este ferecată, cu exceptia fețelor, cu o îmbrăcăminte de aur și argint, cu pietre prețioase, monede de aur și o mulțime de alte podoabe dăruite de împărați, regi, egumeni, duci, ofițeri și simpli credincioși. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Fecioarei Maria. Le-au oferit Maicii Domnului aceia care au primit ceea ce au cerut de la ea.
Din sinaxarul icoanei aflăm că a fost păstrată cu mare cinstire în casa unei văduve evlavioase din Niceea, care avea un singur fiu. În timpul împăratului Teofil, iconoclaștii controlau casele creștinilor pentru a distruge icoanele. Unul dintre soldați a descoperit Icoana Maicii Domnului și a lovit-o cu o suliță. Îndată a curs sânge din locul în care icoana a fost lovită.
Văduva, văzând minunea și temându-se de distrugerea icoanei, a dat soldaților imperiali bani, implorându-i să nu se atingă de icoană până a doua zi, dimineața. Când soldații au plecat, femeia și fiul ei (care mai târziu a devenit călugăr athonit) au luat icoana și au mers la țărm, așezând-o pe apă. În chip minunat, icoana Maicii Domnului s-a îndepărtat, plutind deasupra apei. Sfânta icoană, stând în poziție verticală deasupra apei, a plutit până la Muntele Athos.
Pentru mai mult timp, călugării athoniți au văzut un stâlp de foc pe mare, care ajungea până la cer. Această vedenie a continuat câteva nopți. Apropiindu-se cu barca, monahii au constatat că stâlpul de foc izvora din icoana Maicii Domnului, iar când doreau să se apropie, icoana se depărta. Văzând acestea, călugării s-au întors la mănăstire, rugându-se Maicii Domnului ca să dăruiască acea icoană mănăstirii lor.
Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicându-i să meargă pe apă după icoana sa. Mergând la țărm, Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii.
În ziua următoare, călugării nu au mai găsit icoana Maicii Domnului în biserică, dar căutând-o, au văzut-o pe zidul mănăstirii, deasupra porții. Atunci au luat icoana și au dus-o în biserică, dar iarăși au găsit-o pe zidul de la poartă. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, până când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a arătat Sfântului Gavriil voința ei, zicând că nu dorește ca icoana să fie păzită de către monahi, ci mai degrabă ea vrea să-i protejeze pe ei ‒ nu doar în viața de acum, ci și în cea viitoare. După aceasta, icoana a fost așezată în paraclisul de la poarta mănăstirii, ajungând să fie numită icoana Maicii Domnului „Portărița”. Acest lucru apare și în Acatistul Maicii Domnului: „Bucură-te, Portăriță bună, care deschizi credincioșilor ușile Raiului!”.

Conform tradiției, Maica Domnului a promis Cuviosului Gavriil harul și mila lui Dumnezeu față de călugări, atâta vreme cât icoana va rămâne în mănăstire. Se crede, de asemenea, că dispariția Icoanei Maicii Domnului „Portărița” din Muntele Athos va fi un semn al sfârșitului lumii.

*

1

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Portărița” de la Iviron

Intre icoanele Maicii Domnului zugravite de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, scrierile mai vechi, cat si mai noi, pomenesc si vestita icoana a Panaghiei Portaitissa (gr: porta i tissa, Portarita), de la Manastirea atonita Iviron. La fel de vestite au fost in Rusia si cele doua copii ale acestei icoane, comandate de Patriarhul Nikon iconarilor din Sfantul Munte, prima adusa la Moscova in 1648 si asezata într-un paraclis anume zidit pentru ea in Manastirea Novodievitchi, iar cea de a doua, adusa dupa 1655 la Novgorod, in marea biserica a Manastirii numita Iverski Bogoroditchni Siviatoezerski. Mai tarziu, si alte copii ale acestei icoane, numita de credinciosi “Pravoslavnia iverskaia” si prazuita de Biserica rusa in 31 martie, s-au raspandit in numar mare in întreaga Rusie. Chiar si in zilele noastre, o alta copie a icoanei atonite, aflata azi la Montreal, Canada, zugravita pe la 1980, este si ea facatoare de minuni, tamaduind multi neputinciosi cu untdelemnul înmiresmat care a izvorat din ea si, mai uimitor, care a izvorat chiar din reproducerile acesteia.

Dintre toate aceste odoare de mare pret ne vom opri asupra povestirii despre icoana cea veche de la Iviron, tradusa si diortosita din elineste de Ieromonahul Rafail de la Ramnicu Valcea, in 1820. De aici aflam ca icoana a apartinut unei vaduve din partile Niceei, care avea un singur fiu. Dar atunci împaratea Teofil, si era mare prigonire împotriva sfintelor icoane. Acest “urator de Hristos” a trimis ostasi prin cetati ca sa cerceteze de se vor mai afla icoane, fie prin biserici, fie prin case, sa le coboare si sa le arda, iar pe cinstitorii acestora sa-i munceasca cu felurite chinuri. Cautand cu multa iscodire, catanele împaratesti aflara de icoana vaduvei. Ca sa o ocroteasca, femeia iubitoare de Hristos trimite icoana pe mare, iar pe fiul ei îl sfatuieste sa fuga. El merse spre Tesalonic, iar de-acolo in Sfantul Munte, unde s-a si calugarit. Aceasta a fost învederat randuiala dumnezeiasca, sa se duca tanarul acolo, ca sa vesteasca despre cele întamplate cu aceasta sfanta icoana, care scriindu-se, sa cunoastem si noi, cei de acum, despre dansa. Deci, dupa trecere de multa vreme, oarecare batrani din manastirea ivirilor, vazura deodata pe mare ceva asemenea unei flacari. Aceasta vazand ei, s-au ridicat strigand: “Kirie eleison!”. Si, adunandu-se toata obstea, priveau si se minunau de acea priveliste, însa ce anume era nu puteau sa priceapa nicidecum. Iar aceasta nu numai ziua se arata, ci si noaptea. Si alti monahi s-au adunat din Sfantul Munte, din Lavra, de la Vatoped si din alte manastiri, si încercand sa se apropie cu luntrile, au vazut icoana Maicii Domnului, dar prea tare nu au putut sa se apropie de dansa, caci cum se apropiau, ea tot se departa. Însa rugandu-se ei cu lacrimi Domnului ca sa poata lua icoana Maicii Lui, ca sa o aiba spre mangaiere strainatatii lor, le-a ascultat Domnul rugaciunea. Si-apoi toate s-au întamplat in acest chip: Un oarecare Cuvios Gavriil, cunoscut pentru fericita lui simplitate, primeste porunca in vis de la Maica Domnului sa coboare la mare si, umbland fara temere pe apa, sa aduca icoana “ca sa cunoasca toti dragostea si purtarea de grija ce o are catre manastire, caci am venit într-adins aici pentru ajutorul vostru”. Acestea savarsindu-le cuviosul, s-au umplut de bucurie toti parintii, trei zile priveghind si cantand imn de slava. Dupa aceasta, aducand sfanta icoana cu Preacuratul chip in biserica cea mare, au pus-o in partea cea mai din launtru a jertfelnicului. Dar a doua zi, aprinzatorul candelelor intrand la ceasul Utreniei spre a pregati cele dupa randuiala, n-a aflat icoana la locul ei, ci tocmai deasupra portii manastirii. Deci luand-o acesta a dus-o cu evlavie si mare grija la locul cel mai dinainte. Dar iarasi Maica Domnului si-a schimbat locul si tot asemenea s-a întamplat de mai multe ori, facandu-se fireste aceasta pricina de nedumerire pentru toti parintii. Numai Cuviosului Gavriil i s-a aratat iarasi “Raza Soarelui celui întelegator”, zicandu-i: “Mergi la manastire si spune parintilor sa nu ma mai necajeasca, caci eu n-am venit aici ca sa ma paziti voi, ci pentru ca eu sa va fiu pazitoare voua, nu numai acum, ci si in veacul ce va sa fie”. Acestea auzindu-le purtatorul de Dumnezeu Gavriil, Parintele nostru, s-a pogorat îndata la manastire vestind egumenul si întreaga obste. Apoi au zidit o biserica la poarta manastirii, in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezu, a Portaritei, si au asezat-o acolo, iar poarta s-a facut într-alta parte, dupa cum si pana astazi se vede, spre nemincinoasa marturie a pricinii.

S-a prorocit ca la sfarsitul lumii aceasta icoana va pleca pe mare asa cum a venit.

O alta minune la aceasta icoana: un tanar n-a primit paine de la bucatar, atunci Maica Domnului i-a dat un galben sa-l duca bucatarului – bucatarul si-a dat seama de unde era galbenul respectiv si s-a cait.

Uleiul de la candela acestei icoane este leac pentru otrava.

Pe vremea venirii Arabilor în Sf. Munte un soldat arab a lovit cu cutitul în chipul icoanei acesteia, si îndată a început a curge sînge. Arabul văzînd minunea, s-a înfricosat si căzînd la pămînt s-a pocăit, s-a botezat în legea crestinească si s-a îmbrăcat în haina monahicească, rămînînd acolo pînă la moarte.

ganduridinortodoxie

1

Acatistul Maicii Domnului „Portarita”(26 septembrie)

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau. Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacul 1:

Apărătoare Doamnă, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare, cântările cele de laudă aducem ţie noi robii tăi, ca cei ce cu venirea cinstitei icoanei tale ne-am agonisit armă tare, zid nebiruit şi strajă nebiruită. Acoperă-ne şi ne apără pe noi toţi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de toată vătămarea sufletească şi trupească, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Portăriţă bună care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Icosul 1:

Îngerul cel mai întâi stătător trimis a fost să zică Născătoarei de Dumnezeu, când a căzut ei sorţii slujirii apostoleşti în pământul Iviriei: „De Ierusalim nu te îndepărta şi nu te desparţi, iar sorţul ce ţi-a căzut ţie, se va arăta luminat în zilele cele mai de apoi, că te vei osteni în pământul întru care Dumnezeu va voi pentru tine, pentru aceea zicem:

Bucură-te, prin care lumii se va aduce mântuirea;
Bucură-te, prin care înşelăciunea idolească se va surpa;
Bucură-te, prin care puterea stăpânitorului întunericului se va ruşina;
Bucură-te, prin care împărăţia lui Hristos se va întări;
Bucură-te, chemarea la lumina Evanghelie a celor căzuţi în întunericul slujirii idoleşti;
Bucură-te, slobozirea fiilor lui Dumnezeu, din robia diavolului;
Bucură-te, slujitoare a Fiului tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, Ceea ce cu ascultarea ta, neascultarea Evei ai vindecat;
Bucură-te, înălţimea faptelor bune;
Bucură-te, adâncimea smeritei cugetări;
Bucură-te, prin care credincioşii cunosc pe Făcătorul;
Bucură-te, prin care credincioşii se fac fii Tatălui;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Condacul al 2-lea:

Văzând Sfânta Fecioară minunata voie a lui Dumnezeu, pentru Sine, ca o roabă a Domnului pururi s-a supus să facă voia lui, strigând: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Înţelegerea cea neînţeleasă a graiului îngerului, Domnul făcând-o înţeleasă ţie, Preacurată, a îndreptat mergerea ta către muntele Athosului, unde s-a grăit de tine celor ce se nevoiesc întru neamul duhovnicesc. Deci noi cu bucurie strigăm către tine:

Bucură-te, Ceea ce ai sfinţit Athosul cu venirea ta;
Bucură-te, Ceea ce ai surpat idolii;
Bucură-te, Ceea ce ai sădit acolo credinţa cea adevărată;
Bucură-te, Ceea ce ai izgonit de acolo pe cei necredincioşi;
Bucură-te, Ceea ce ţi-ai ales gradină ţie Muntele acesta;
Bucură-te, Ceea ce locului acestuia darul tău l-ai făgăduit;
Bucură-te, dătătoarea bunătăţilor pământeşti tuturor credincioşilor ce locuiesc pe el;
Bucură-te, chezăşuitoare mântuirii celei veşnice;
Bucură-te, mijlocitoare caldă celor ce locuiesc în gradina ta;
Bucură-te, înfricoşarea tuturor vrăjmaşilor;
Bucură-te, Ceea ce ai făgăduit mila Fiului tău locului acestuia, până la sfârşitul veacurilor;
Bucură-te, Ceea ce ai prevestit cu darul Lui nu se va depărta de la Sfântul Munte;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Condacul al 3-lea:

Puterea Celui Preaînalt cu apărarea Maicii lui Dumnezeu a umbrit Sfântul Munte, surpăturile şi văile lui, ca un sălaş prea larg, l-a arătat tuturor celor ce în viaţa călugărească doresc să culeagă mântuire, şi vor cânta: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având purtare de grijă pentru grădina ta şi pentru poporul din pămân-tul Iriviei bine ai voit a se zidi, în locul unde însăţi ai stătut când ai venit la Athos, un locaş al neamului lor ca un liman celor ce caută mântuirea, şi ai voit a le da icoana ta, ca toţi să zică ţie:

Bucură-te, Ceea ce ai fost aleasă ocrotitoare pământului Iviriei;
Bucură-te, că ţara aceasta s-a întors de la înşelăciunea idolească la lumina lui Hristos;
Bucură-te, Odrasla mlădiţei celei nevestejite care ai odrăslit acum viaţă luminată;
Bucură-te, Ceea ce ai crescut strugurii minunilor şi ai bunei credinţe;
Bucură-te, livadă duhovnicească pe Athos sădită;
Bucură-te, Ceea ce ai izvorât curgere cu duhovnicească luminare pentru pământul Iviriei;
Bucură-te, gura lui Eftimie, cea cu cuvinte de aur;
Bucură-te, a lui Ioanichie cetate nebiruită;
Bucură-te, a călugărilor îngrădire;
Bucură-te, liman lin celor ce caută mântuire;
Bucură-te, Ceea ce făgăduieşti acelora odihnă veşnică;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Condacul al 4-lea:

Izvor de gânduri de nedumerire având întru sine, cinstita văduvă, cea din Niceea, s-a tulburat văzând Sfânta şi prea lăudata icoană a Maicii lui Dumnezu, împusă cu suliţa ostaşului celui stricător de icoane, dintru care îndată a curs sânge şi ea de frică fiind cuprinsă, ca să nu fie batjocorită Sfânta Icoană, cu rugăciuni şi lacrimi vărsând, mergând spre apus, cu ve-selie a strigat: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Văzând călugării Sfântului Munte, flacăra ce se arăta pe mare ca un stâlp de foc, a cărui înălţime ajungea până la cer şi strălucea ca un soare, şi venind noaptea la malul mării au văzut Sfânta Icoană a Maicii lui Dumnezeu purtându-se pe mare cu putere dumnezeiască şi au strigat celei pline de dar:

Bucură-te, Rug nears ce te-ai văzut de puitorul de lege;
Bucură-te, stâlp de foc care povăţuieşti pe cei din întuneric;
Bucură-te, scară care ajungi până la cer, pe care s-a pogorât Dumnezeu;
Bucură-te, pod care treci la cer pe cei de pe pământ;
Bucură-te, raza zilei celei de taină;
Bucură-te, Ceea ce ai născut lumina cea neapusă;
Bucură-te, Ceea ce n-ai învăţat pe nimeni în ce chip a fost;
Bucură-te, Ceea ce eşti îmbrăcată în soare, care străluceşti cu darul şi cu slava în toată lumea;
Bucură-te, stea care arăţi soarele;
Bucură-te, fulger care lumninezi sufletele şi străluceşti gândurile celor credincioşi;
Bucură-te, strălucire care luminezi pe cei din întuneric;
Bucură-te, că din tine a răsărit strălucirea cea cu multă lumină;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Condacul al 5-lea:

Icoana ta cea cu Dumnezeiască mergere vrând să o dai lăcaşului Mănăstirii Ivirii, zis-ai dumnezeiască Maică Arhimandritului Gavriil: „mergi cu ceata călugărilor la malul mării şi te pogoară în luciul ei şi primeşte Icoana mea”. Deci, el întraripat cu credinţă şi cu dragoste a mers pe apă ca pe uscat şi au luat icoana în braţele sale şi dobândind acea vistierie s-au bucurat zicând: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Văzut-au călugării din Mănăstirea Ivirului de multe ori Icoana Maicii lui Dumnezeu din Biserică scoasă cu putere nevăzută stând deasupra porţii, pe zidul curţii, şi spăimântându-se au zis unele ca acestea:

Bucură-te, Ceea ce bine ai voit a ne da Sfântă Icoana ta;
Bucură-te, Ceea ce ne-ai făgăduit-o acoperământ a fi nouă;
Bucură-te, Ceea ce ai arătat dragostea ta către lăcaşul nostru;
Bucură-te, Ceea ce ai arătat purtarea ta de grijă pentru el;
Bucură-te, ajutorul nostru în ţară străină;
Bucură-te, bunăvoinţa lui Dumnezeu către noi;
Bucură-te, îndrăznirea noastră către Dumnezeu;
Bucură-te, izbăvitoarea lacrimilor noastre;
Bucură-te, apărarea noastră a celor sărmani;
Bucură-te, îngrădirea noastră;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Condacul al 6-lea:

Propovăduitor al voii tale făcând pe Gavril, ai zis către el, Stăpână: „N-am venit să fiu păzită de voi, ci ca să fiu Eu păzitoare vouă, nu numai în veacul acesta de acum ci şi în cel viitor. Iată, dau semn vouă, până când veţi vedea icoana mea în mănăstire nu va lipsi de la voi darul şi mila Fiului meu, ca toţi să strige Lui: Aliluia”

Icosul al 6-lea:

Bucurie mare s-a făcut la toţi cei ce au auzit făgăduinţele tale, Maica lui Dumnezeu, şi ţie, Portăriţei cereşti, Biserică ţi-au ridicat călugării în poarta mănăstirii, strigând aşa:

Bucură-te, stătătoarea înainte pentru noi, în cele viitoare;
Bucură-te, Ceea ce frica Domnului ne înveţi pe noi;
Bucură-te, Ceea ce ne îndreptezi pe calea cea bună;
Bucură-te, îndrăznirea şi nădejdea noastră;
Bucură-te, aşteptarea noastră şi acoperământul;
Bucură-te, Ceea ce ce ai plecat către noi milostivirea Fiului tău;
Bucură-te, Ceea ce ne vesteşti că darul Lui va fi cu noi;
Bucură-te, Ceea ce Icoana ta cea sfântă ne-ai dat-o nouă arvună a milei Fiului tău;
Bucură-te, Ceea ce ai dat ei darul facerii de minuni;
Bucură-te, Ceea ce depărtezi de la noi tot răul;
Bucură-te, Ceea ce deschizi intrarea a tot binele;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Condacul al 7-lea:

Vrând răucredinciosul Amira să strice lăcaşul Mănăstirii Ivirului şi obştea de călugări ce era adunată acolo să o risipească, degrabă au cunoscut apărarea lăcaşului de către Maica lui Dumnezeu, văzând corăbiile sale în adâncimea mării înecate şi pe ostaşii pierduţi prin valurile mării. Deci înfricoşându-se ei şi venind cu smerenie au dat la mănăstire aur şi argint, cerând iertare. Iar călugării văzând acestea au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Multe şi nenumărate minuni ai arătat, Maica lui Dumnezeu, plinind în mănăstire lipsa de vin, de făină şi de untdelemn, pe cei îndrăciţi vindecând, schiopilor dăruind umblare, orbilor vedere şi toată neputinţa vindecând, că văzând aceste minuni să-ţi cântăm ţie:

Bucură-te, Apărătoare Doamnă, care biruieşti pe vrăjmaşi;
Bucură-te, cea grabnică spre ajutor celor ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, Ceea ce nu treci cu vederea rugăciunea noastră;
Bucură-te, Ceea ce de la făgăduinţă nu te întorci;
Bucură-te, Ceea ce întristarea întru bucurie o prefaci;
Bucură-te, Ceea ce lipsa din mănăstire tu o acoperi cu îndestulare;
Bucură-te, a orbilor vedere;
Bucură-te, a schiopilor umblare;
Bucură-te, a tuturor scârbiţilor mângâietoare;
Bucură-te, că nu încetezi a ne purta de grijă şi a ne mântui pe noi;
Bucură-te, că dintru atâtea rele ne izbăveşti pe noi;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Condacul al 8-lea:

Auzind Patriarhul Nicon de lăcaşul Mănăstirii Ivirului cel minunat, acoperit de Icoana Maicii Domnului, a dorit ca şiţara lui să aibă împărtăşire de darul ei. Pentru aceasta zidind locaş în cinstea acestei preaslăvite Icoane, cu osârdie a cerut închipuirea Sfintei Icoane cea făcătoare de mi-nuni a Maicii lui Dumnezu, ca prin acoperământul ei, acoperiţi fiind, să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cu totul întru cei de sus fiind şi de cei de jos nedespărţindu-te, bine ai voit, Maica lui Dumnezeu, să dăruieşti aceeaşi binecuvântare a Athosului şi peste lăcaşul Mănăstirii Pecersca, al robului tău Antonie, prin asemănarea cinstitului tău chip cu care ai binecuvântat Athosul. Pentru aceea strigăm tie:

Bucură-te, acoperământul cel mai lat decât norul;
Bucură-te, îngrădirea şi întărirea drept credincioşilor;
Bucură-te, stâlp nemişcat al Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, înfruntarea eresurilor şi a dezbinărilor;
Bucură-te, Ceea ce mulţimea credincioşilor o luminezi cu strălucitoarele raze ale Icoanei tale celei făcătoare de minuni;
Bucură-te, Cea ce izvorăşti de la ea darurile vindecărilor şi ale minunilor tale;
Bucură-te, îngrozirea vrăjmaşilor;
Bucură-te, veselia arhiereilor şi a preoţilor;
Bucură-te, povăţuitoarea călugărilor şi mântuirea a tot neamul creşti-nesc;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Condacul al 9-lea:

Toată osârdia având-o adunarea pustnicilor Mănăstirii Ivirul pentru zugrăvirea Preacinstitului chip al milostivei Portăriţe, săvârşind cântări de rugăciune şi cu apă de la minunata Icoană spălând scândura pe care voia să zugrăvească cinstitul ei chip, au sfinţit pe cuviosul Iamvlih, care nevoindu-se cu toată obştea părinţilor, în post şi rugăciuni, au zugrăvit închipuirea Icoanei Maicii lui Dumnezeu, pentru care noi pururi strigăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Pe ritorii cei mult vorbitori îi vedem, Născătoare de Dumnezeu, a fi ca nişte peşti fără de glas, că nu se pricep după vrednicie să laude toate minunile tale care le-ai arătat, neamului omenesc, de la Sfântă Icoana ta. Căci încă pe cale fiind spre ţara rusească, s-au făcut minuni, poruncind binecredinciosului Emanoil să dea preţul răscumpărării celor necredincioşi care împiedicau mergerea Sfintei Icoane şi îndoit după aceea întorcându-i lui. Iar noi pentru aceasta cu credinţă strigăm aşa:

Bucură-te, izvorul minunilor cel nedeşertat;
Bucură-te, că totdeauna eşti mijlocitoare către Dumnezeu;
Bucură-te, scăparea celor din nevoi;
Bucură-te, mângâierea celor scârbiţi;
Bucură-te, vindecarea bolnavilor;
Bucură-te, Maică milostivă a celor sărmani;
Bucură-te, întoarcerea la calea adevărului a celor robiţi;
Bucură-te, chemarea păcătoşilor la pocăinţă;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Condacul al 10-lea:

Vrând să mântuieşti mulţi oameni din nevoi şi din tot felul de scârbe, izvor de milă neîmpuţinată izvorăşti, dumnezeiască Maică, de la Icoana ta, neamului nostru. Că iată eşti grabnic ajutătoare în lăcaşul Ivirului celui nou, înmulţind darurile tale şi în alte oraşe şi mănăstiri şi sate, celor ce te cinstesc pe tine şi toate cererile le împlineşti, pentru aceea slăvim pe Dumnezeu, care ne-a dat nouă un aşa dar, şi strigăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Zid eşti, Născătoare de Dumnezeu, cinului călugăresc şi tuturor celor ce aleargă la tine, că Făcătorul cerului şi al pământului sălăşluindu-se în Feciorescul tău pântece, a învăţat pe toţi râvnitorii de curăţie şi de întreaga înţelepciune să strige către tine:

Bucură-te, vas ales al curăţiei;
Bucură-te, cununa fecioriei;
Bucură-te, cămara nunţii celei fără de sămânţă;
Bucură-te, Mireasă nenunţită;
Bucură-te, Ceea ce ai născut pe semănătorul curăţiei;
Bucură-te, Ceea ce ai împreunat Domnului pe cei credincioşi;
Bucură-te, grabnică ajutătoare în viforul ispitelor;
Bucură-te, Ceea ce izgoneşti asupririle vrăjmaşilor;
Bucură-te, Cea ce risipeşti întunecarea patimilor celor de suflet pierzătoare;
Bucură-te, Ceea ce curăţeşti gândurile;
Bucură-te, Ceea ce ne înveţi a urâ dulceţile cele pământeşti;
Bucură-te, Ceea ce îndreptezi minţile şi inimile către cele de sus;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Condacul al 11-lea:

Se biruieşte toată cântarea care vrea să tindă către mulţimea milelor tale celor multe, că de-ţi vom aduce cântări la număr tocmai ca nisipul mării, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare, nimic nu plinim cum se cade, pentru aceasta cântăm ţie: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Făclie primitoare de lumină arătată celor ce sunt în mulţimea necazurilor, vedem pe Preasfânta icoană a Maicii lui Dumnezeu că primind focul cel nematerialnic al darului, luminează pe toţi cu razele minunilor, învăţându-i a cânta aşa celei prea binecuvântate:

Bucură-te, că eşti grabnică ajutătoare;
Bucură-te, Ceea ce ne aperi pe noi de foc, de sabie şi de năvălirea altor neamuri;
Bucură-te, Ceea ce ne izbăveşti pe noi de foamete şi de moarte năprasnică;
Bucură-te, Ceea ce ne pazeşti pe noi de toate relele cele aducătoare de moarte;
Bucură-te, ajutătoarea pe cale, pe uscat şi pe ape, a celor necăjiţi;
Bucură-te, vindecarea durerilor celor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, milostivă mângâietoare a celor scărbiţi şi împovăraţi;
Bucură-te, Ceea ce pe cei deznădajduiţi îi întorci din groapa pierzării;
Bucură-te, Ceea ce nici pe mine nu mă laşi fără ajutorul şi apărarea ta;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Condacul al 12-lea:

Vrând să dea har datoriilor celor omeneşti, dătătorul de bine venit-a singur la cei ce se depărtaseră de harul Lui, şi rupând zapisul a dăruit nouă puternică mijlocire pe cea de Dumnezeu cu dar dăruită, pe Maica lui Dumnezeu, ca prin rugăciunile ei să strigăm pururi: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cântând minunile tale cele arătate în viaţa aceasta, te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ca pe un izvor nesfârşit al milei. Deci, căzând către tine înaintea Icoanei tale celei făcătoare de minuni, cu smerenie te rugăm, fii nouă acoperământ în ziua sfârşitului nostru, când vom sta la înfricoşatul scaun de judecată al Fiului tău, ca să cântăm ţie:

Bucură-te, ceea ce întru slavă stai lângă scaunul Fiului tău şi acolo îţi aduci aminte de noi;
Bucură-te, Cea ce dimpreună cu Fiul tău şi Dumnezeu împărăţeşti în veci şi pentru noi mijloceşti;
Bucură-te, că celor ce nădăjduiesc la tine le dăruieşti sfârşit vieţii fără durere şi paşnic;
Bucură-te, Ceea ce ne izbăveşti de rănile cele amare;
Bucură-te, Ceea ce ne izbăveşti de duhurile cele din văzduh;
Bucură-te, stergerea păcatelor prin pocăinţă;
Bucură-te, după Domnul, nădejdea noastră a vieţii celei fericite;
Bucură-te, că celor ce nădăjduiesc spre tine le rânduieşti starea de-a dreapta a Fiului tău;
Bucură-te, că fericitul glas care ne făgăduieşte moştenirea împărăţiei cerurilor, a-l auzi ne învredniceşte;
Bucură-te, nădejdea cea tare a veşnicei mântuiri a tuturor creştinilor;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Condacul al 13-lea:

O, Maică prea lăudată, Preasfântă Doamnă, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, caută spre noi, cei ce cu smerenie şi cu lacrimi aducem aceste puţine rugăciuni înaintea Preacuratei Icoanei tale, şi toată aşteptarea şi nădejdea spre tine o punem. Izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile şi ispitele din viaţa aceasta, şi ne scoate din munca ce va să fie, că prin tine să fim mântuiţi şi să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1:

Îngerul cel mai întâi stătător trimis a fost să zică Născătoarei de Dumnezeu, când a căzut ei sorţii slujirii apostoleşti în pământul Iviriei: „De Ierusalim nu te îndepărta şi nu te desparţi, iar sorţul ce ţi-a căzut ţie, se va arăta luminat în zilele cele mai de apoi, că te vei osteni în pământul întru care Dumnezeu va voi pentru tine, pentru aceea zicem:

Bucură-te, prin care lumii se va aduce mântuirea;
Bucură-te, prin care înşelăciunea idolească se va surpa;
Bucură-te, prin care puterea stăpânitorului întunericului se va ruşina;
Bucură-te, prin care împărăţia lui Hristos se va întări;
Bucură-te, chemarea la lumina Evanghelie a celor căzuţi în întunericul slujirii idoleşti;
Bucură-te, slobozirea fiilor lui Dumnezeu, din robia diavolului;
Bucură-te, slujitoare a Fiului tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, Ceea ce cu ascultarea ta, neascultarea Evei ai vindecat;
Bucură-te, înălţimea faptelor bune;
Bucură-te, adâncimea smeritei cugetări;
Bucură-te, prin care credincioşii cunosc pe Făcătorul;
Bucură-te, prin care credincioşii se fac fii Tatălui;
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

şi Condacul 1:

Apărătoare Doamnă, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare, cântările cele de laudă aducem ţie noi robii tăi, ca cei ce cu venirea cinstitei icoanei tale ne-am agonisit armă tare, zid nebiruit şi strajă nebiruită. Acoperă-ne şi ne apără pe noi toţi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de toată vătămarea sufletească şi trupească, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Portăriţă bună care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

ganduridinortodoxie

1

Paraclisul Maicii Domnului „Portarita”(26 septembrie)

Cântarea I

Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cine poate povesti mulţimea minunilor Tale cele cu prisosinţă revărsate credincioşilor, prin care lumea s-a umplut de milă, lăudându-Te pe Tine cu credinţă .

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Poartă de mântuire făcându-Te monahilor din mănăstirea Ta, deschide-ne şi nouă uşile pocăinţei, mai înainte de a fi prinşi de ucigătorul de suflete.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu dulceaţa rugăcinilor Tale potoleşte marea cea sărată a vieţii mele şi către limanurile liniştite ale pocăinţei mă călăuzeşte.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Pe Cruce ai văzut pironit pe Soarele dreptăţii, pe Care Îl roagă să lumineze gândurile noastre cu lumina înţelepciunii.

Cântarea a III-a

Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Femeia cea necăjită împreună cu fiul ei pe apă au pus icoana Ta, voind a o scăpa de furia celor rău credincioşi, de a căror năvală rea izbăveşte şi pe robii Tăi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătatu-Te-ai călugărilor mănăstirii Iviron, care cu dragoste Te-au primit, voind a se bucura de binecuvântările rugăciunilor Tale de Maică a lui Dumnezeu.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu spicele rugăciunilor Tale hrăneşte şi sufletele noastre flămânde de orice faptă bună, ca să nu fim aflaţi goi de nădejde la judecata Fiului Tău.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Nu ne lipsi pe noi de ajutorul Tău, ci plineşte cererile cele bune, ca Una Ce ai putere nebiruită în rugăciune.

Apoi aceste stihiri:

Pe monahii care bine se nevoiesc în mănăstirea Ta îi păzeşti sub acoperământul Tău, dând cele spre mântuire rugătorilor Tăi.
Maica Luminii, întunericul minţii mele îl risipeşte cu fulgerul rugăciunii Tale şi ne poartă pe noi deasupra grijilor lumeşti .

Sedealna
Porţile pocăinţei deschide-mi mie, Curată, ca Una Ce ai păzit nestricată poarta fecioriei şi prin poarta vieţii ai adus pe Cel Ce a biruit porţile iadului.

Cântarea a IV-a

Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe cel care mai înainte în apă a aruncat icoana Ta, salvându-o de mânia fiarelor înţelegătoare, l-ai povăţuit în muntele Tău, ca să povestească tuturor minunea icoanei Tale .

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe cei flămânzi hrăneşti şi celor din primejdii eşti grabnică ajutătoare, deci, nu ne trece nici pe noi cu vederea în întristările noastre.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Fiind Tu bucuria îngerilor, veseleşte şi sufletele noastre necăjite de păcat, Preacurată Stăpână.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Grăbeşte şi vino în apărarea robilor Tăi, celor ce cu credinţă strigă către Tine, nădăjduind izbăvirea din cumplita ispită.

Cântarea a V-a

Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În braţele bătrânului Gavriil ai dat icoana Ta, Stăpână, Ceea Ce de la Arhanghel ai primit vestire că vei naşte şi vei purta în braţele Tale pe Raza slavei Tatălui.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Făgăduit-ai să fii apărătoare mănăstirii Tale, cunoscând monahii vremurile cele de pe urmă prin plecarea icoanei Tale pe mare.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Mult belşug de daruri cereşti şi pământeşti ai revărsat prin ale tale rugăciuni pentru obştea Ta în vreme de nevoie grabnică.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Veseleşte-Te, Fecioară, Ceea Ce întru nestricăciune ai născut pe Cel Ce curăţeşte sufletele noastre cele întunecate de multe păcate.

Cântarea a VI-a

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ancora rugăciunii Tale dăruieşte-mi-o mie, Ceea Ce pe mare ai venit, ca să scoţi din adâncul păcatelor pe cei ce Te cinstesc pe Tine cu credinţă .

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca un turn de foc ai strălucit în pustia lumii şi ai călăuzit la Adevăr pe cei ce se clătinau întru furtuna ispitelor.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Întristarea sufletului meu numai Tu o cunoşti Stăpână, deci, dăruieşte-mi şi mângâiere, după mare mila Ta.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Porţile pocăinţei deschide-mi preacurată, Ceea Ce prin naşterea Ta ai făcut să se cutremure porţile iadului.

Apoi aceste stihiri:

De multe păcate fiind biruit, merg pe prăpastia cea cumplită a deznădăjduirii, de care mă izbăveşte, preamilostivă Fecioară .
Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.

Condacul

Primeşte suspinurile rugăciunilor noastre şi alungă de la noi tot necazul, păzind pe cei ce Te cinstesc pe Tine nebântuiţi de nici o tulburare, în căutarea păcii lui Hristos, Căruia neîncetat puterile cereşti Îi cântă: Aliluia !

Prochimenul:

Evanghelia

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule…

Slavă… glas 2:

Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Stihira

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.

Fă să încetezele cumplitele ameninţări ale tiranului vrăjmaş şi poartă inima mea deasupra grijilor acestui veac trecător.

Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.

Doamne, miluieste (de 12 ori).

Cântarea a VII-a

Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri !

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe fata cea paralizată o ai videcat, arătându-Te ei mai înainte în vis; sufletele noastre cele căzute în păcat le ridică la pocăinţă cu puterea rugăciunii Tale, Preafericită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Monahii mănăstirii Iviron cu dragoste cinstesc icoana Ta cea sfântă, prin care se revarsă râuri de minuni celor ce aleargă la Tine cu credinţă .

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Sufletul meu cel rănit de păcat îl înviază Preacurată, cu puterea rugăciunilor Tale neîncetate şi spre calea faptelor bune mă povăţuieşte.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Din pântecele Tău a răsărit Mântuirea lumii, prin Care sufletele cele sterpe au adus roadele desăvârşirii.

Cântarea a VIII-a

Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu !

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu untdelemnul milostivirii Tale vindecă durerile rănilor noastre din păcate şi ne arată neosândiţi pe toţi la judecata Fiului Tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pocăinţa tâlharului ce rănise icoana Ta o ai primit şi în rândul celor mântuiţi l-ai primit; şi pe noi, care am căzut între tâlharii patimilor, ne primeşte întru odihna pocăinţei.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Ca Una Ce eşti rugătoare neîncetată pentru lume, cu stâlpul de foc al rugăciunilor Tale arde materia cugetării noastre pământeşti .

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Adoarme săltările patimilor mele, Ceea Ce ai ţinut în braţe ca Prunc dormind pe Cel Care a primit întru odihna Sa sufletele Sfinţilor Săi.

Cântarea a IX-a

Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Poarta mântuirii deschide-mi mie, Ceea Ce porţile Vieţii ai deschis, rămânând nestricate cheile fecioriei Tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvoare de binecuvântări reverşi celor ce Te cinstesc pe Tine şi păzesc poruncile Fiului Tău, pe Care Îl roagă pentru izbăvirea noastră din necazuri şi întristări.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Scoate din nevoi şi din primejdii pe cei ce aleargă la Tine şi surpă pe vrăjmaşii noştri nevăzuţi, primindu-ne sub acoperământul milostivirii Tale.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Porţile iadului le-ai sfărâmat Hristoase, dar ai păzit nestricată pe Cea Care Te-a născut, primind rugăciunile Ei pentru noi ca pe o mireasmă duhovnicească .

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.

Bucură-te, a Iviroului poartă către Rai, a monahilor scut de apărare, a credincioşilor nerăpită biruinţă, nu înceta a mijloci mântuirea sufletelor noastre.
Păzeşte-mă de toată răutatea celui viclean şi săgeţile ispitelor lui de la mine le alungă, Preabună Stăpână.
Monahii se bucură că îi păzeşti în orice ceas de tulburările vrăjmaşilor nevăzuţi, iar noi cu nădejdea rugăciunii Tale întraripându-ne nădăjduim a ajunge şi la limanul mântuirii.
Pe mulţi bolnavi aitămăduit şi celor sărmani ai fost hrănitoare, strălucind cu putere din icoana Ta darul cel însutit al lui Hristos.
Povara păcatelor mele ridic-o cu puterea Ta şi către izvorul pocăinţei mă îndreptează, Mireasă a darurilor cereşti.
Ca Adam am căzut în neascultare şi zac cumplit pustiit de toată bunătatea; apucă mai înainte, Curată, şi mă ridică la viaţă.
Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.
Sfinte Dumnezeule…Preasfanta Treime…Tatal nostru…
Fiind tu monahilor podoabă prea strălucită şi hrănitoare a lor, şi mângâiere în ispite, adu-Ţi aminte de tot sufletul omenesc cel în nevoi.
Cununa sihaştrilor, bucuria mucenicilor, oglinda drepţilor, pocăinţa celor căzuţi, muntele sihaştrilor, nu înceta a Te ruga pentru mântuirea sufletelor noastre.
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.
Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.