Show de moda satanic in interiorul unei biserici anglicane, la Saptamana Modei de la Londra

Brooke Candy defileaza pe scena. Pentru acest eveniment, biserica a fost transformata intr-un templu ocult. Mai precis: o loja masonica.

Designerul de moda turc Dilara Findikoglu si-a prezentat colectia de Primavara / Vara 2018 la Saptamana Modei de la Londra, iar showul nu a fost nimic altceva decat o Liturghie Neagra satanica. Evenimentul a avut loc in altarul bisericii anglicane Sf. Andrews din Londra si a incorporat simboluri oculte si satanice. Pe scurt, evenimentul a insumat tot ceea ce lumea modei reprezinta de fapt.
Desi Dilara Findikoglu este considerata o „rebela a lumii modei”, ea este in perfecta concordanta cu filozofia industriei modei. Ea nu se razvrateste deloc, dimpotriva, face exact acele lucruri pe care „ei” doresc sa le faca.
Din acest motiv, celebritati cum ar fi Rihanna, FKA Twigs și Grimes au fost vazute purtand creatiile lui Findikoglu.
Ultimul ei show de moda a avut ca invitati pe artista Brooke Candy (videoclipurile sale sunt pline de simboluri MK Ultra) si „artistul drag” (travestit) Violet Chachki.
Fundalul este in esenta o amestecatura de simboluri inspirate de masonerie. De-o parte si de alta sunt stalpii gemeni masonici. Intre stalpi se afla litera G in interiorul unei pentagrame inversate. Sub ea este ochiul in interiorul unei hexagrame (steaua lui David evreiasca). Exista, de asemenea, echerul si compasul masonic. In plus, scena are modelul unei table de sah. Iata o ilustratie masonica clasica, pentru comparatie:

1

O diagrama masonica emblematica

In acest context ocult, modelele au fost imbracate si aranjate cu o multime de simboluri. Bineinteles, nu se putea ca totul sa nu fie modelat pe agenda de androginie si estompare a genurilor.

1

Acest model poarta o rochie de mireasa, completata cu un voal alb. Pe fata ei este desenat un sigiliu.

Un sigiliu este un simbol inscriptionat sau pictat, considerat a avea o putere magica. Termenul face de obicei referire la semnului pictorial al unui demon sau al unei alte entitati, si este folosit în magia ceremoniala. Sigiliul de pe fruntea modelului aminteste de Sigilul lui Lucifer.

1

Un pandantiv care contine Sigilul lui Lucifer (cunoscut si ca Sigiliul lui Satan).

Pe scurt, modelul este in esenta o „mireasa a lui Satan”.

1

„Artistul drag” (travestit) Violet Chachki purtand o tinuta foarte rosie … si niste coarne de diavol. Asta se intampla in interiorul unei biserici.

Din punct de vedere istoric, o Liturghie Neagra este un ritual caracterizat prin inversarea Liturghiei traditionale, sarbatorita de biserica crestina, si profanarea obiectelor crestine in scopuri satanice. Faptul ca modelele defileaza in interiorul unei biserici in timp ce poarta coarnele diavolului reaminteste de o Liturghie Neagra.

1

Aceasta persoana adorabila are doua coarne facute din par. De asemenea, pe fata modelului este desenat un sigiliu.

1

Acest model are ochiul de Horus desenat pe fata ei. Aceasta ne indica faptul ca acest eveniment a fost „sfintit” de elita oculta.

1

O influenta punk rock. Dar, mai ales, influenta semnului „un ochi”.

1

Sigla timpurie a Skull & Bones.

1

Aceasta rochie se refera la conceptul dualismului (exemplificat, de asemenea, de podeaua cu model de sah – alb si negru).

1

Acest vampir are un sigiliu pe frunte. Pe mantaua lui pare a fi un inger cazut. Lucifer era un inger cazut.

1

Acest model poarta o rochie rosie ritualica, cu o pentagrama mare desenata pe fata ei. Cele mai multe modele sunt transformate in obiecte magice ca si cum ar face parte dintr-un ritual magic.

1

In afara de crucea intoarsa desenata pe fata ei, acest model are piciorul stang si sanul stang expus. De asemenea, ceva atarna in jurul gatului. Va duce cu gandul la ceva?

1

Aceasta este fotografia unui candidat in initierea masonica. In timpul ritualului, sanul stang și piciorul stang sunt expuse, în timp ce poarta un lat în jurul gatului.

1

Acest tip are cateva cruci intoarse pe camasa.

Acest show de moda este o reprezentare perfecta a mentalitatii industriei modei de azi. Nu este vorba despre „imbracaminte” sau „moda”, ci despre evenimente ritualice, o celebrare artistica a mentalitatii satanice a elitei oculte.

Pe masura ce defileaza cu sigilii magice, simboluri oculte si alte elemente ritualice pe tot corpul lor, modelele sunt transformate in obiecte incarcate cu energie, transformand acest „spectacol de moda” – care a avut loc in interiorul unei biserici – intr-un ritual satanic cu puternica incarcatura oculta.

vigilantcitizen.comvia trezirealarealitate.ro

Mîhnirea lumii, moarte lucrează

Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul UngroVlahiei



Cum că mîhnirea pentru bunătăţile cele vremelnice este nefolositoare
Să ştii încă şi aceasta, o, frate, că nu se cuvine să te mîhneşti dacă, pentru păcatele tale, vei pierde vreo firească şi vremelnică bunătate, sau pe fiii tăi, sau pe femeia ta, sau însăşi împărăţia lumii, măcar şi însăşi viaţa, pentru că mîhnirea aceasta nu se socoteşte ţie întru pocăinţă, ci este deşartă şi nefolositoare şi la Dumnezeu neprimită.
Iată şi Saul s-a mîhnit cînd a auzit de la Samuel că va să-şi piardă şi împărăţia, şi însăşi viaţa, şi s-a speriat Saul, şi a căzut cît era de lung la pămînt, şi s-a înfricoşat foarte de cuvintele lui Samuel (I Împ. 28, 20), dar însă în deşert. A venit şi Antioh întru cunoştinţa răută­ţilor ce a făcut, cînd a văzut că în aceeaşi vre­me va pierde şi viaţa şi împărăţia cu acea moarte de durere, dar însă în deşert. Pentru aceasta şi zice Scriptura: Şi se ruga pîngăritul către Stăpînul Cel ce nu-l va mai milui pe el (II Macab. 9, 13).
Nu mai zic că mîhnirea ceea ce se face pentru bunătăţile cele lumeşti şi vremelnice nu numai că este nefolositoare la păcătos, ci îi pricinuieşte şi moarte, precum zice Pavel: Mîhnirea lumii, moarte lucrează (II Cor. 7: 10).
Sfîntul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti

Sursa: Sfătuire foarte frumoasă despre spovedanie, Ed. Egumeniţa, p. 60-61

„Acest neam de demoni nu iese, fără numai cu post şi rugăciune” Matei 17:2 (I)

Sf. Ierarh Partenie de Lampsac



Odată Sfîntul Partenie, Episcop de Lampsac, a fost vizitat de un om care avea un demon în el, dar fără ca el sau altcineva să ştie de asta. Însă, ierarhul, luminat de Dumnezeu, a priceput. Aşadar, cînd omul l-a salutat, dinadins nu i’a răspuns. Văzînd demonul că tace ca un mut, s-a înfuriat şi i’a strigat:

– Noi am avut dorinţa să te vedem dar, deşi te-am salutat, tu nu ne-ai răspuns.

– Iată că m’ai văzut, i-a spus Sfîntul.

– Te-am văzut şi am priceput ce poamă eşti, a zis vicleanul cu mînie.

– Dacă cu adevărat ai priceput, atunci ieşi din fiinţa lui Dumnezeu, i-a poruncit Sfîntul Partenie.

Atunci duhul cel viclean a răspuns cutremurat:

– Asta a fost tot? Să mă condamni să ies de aici dinăuntru? Dar, rogu-mă ţie, nu mă scoate din lăcaşul meu, în care de atîta timp locuiesc!

– Dar chiar este multă vreme de cînd locuieşti în el?

– De cînd era copil, iar pînă acum nu m’a simţit nimeni, în afară de tine! Dacă totuşi mă izgoneşti de aici, oare unde îmi vei porunci să mă duc?

– Îţi dau şi loc unde să mergi, i-a spus Cuviosul Partenie.

– Poate ai să’mi spui să intru în porci? a întrebat diavolul.

– Ba deloc, ci am să’ţi dau ţie un om, în care intrînd să locuieşti, dar să ieşi din omul acesta degrabă.

După ce demonul şi-a dat seama că totul este adevărat şi nu înşelăciune, pentru că îl vedea pe Preamăritul Partenie gata să susţină şi să promită că’i oferă pînă şi om în care să se sălăşluiască, dacă, desigur, ieşea din acesta, a fost convins şi a ieşit; şi îndată a cerut ce i s-a promis.
Atunci Sfîntul Partenie însuşi a deschis larg gura sa şi i-a spus:

– Iată omul! Intră şi locuieşte!
Auzind acestea, diavolul, ca şi cum ar fi fost ars cu foc de cuvîntul Preafericitului Ierarh Partenie, a început să se tînguie şi, plecînd, a spus:

– Vai mie, în bun vas locuind eu, după atîta timp mă izgoneşti! Numai cînd te văd mă pîrjolesc! Cum să îndrăznesc să intru în tine? Cum voi putea să intru în casa lui Dumnezeu? Cu adevărat, mare este puterea celor ce’I fac Voia lui Dumnezeu!!!

Acestea zicîndu-le diavolul cel alungat în chip ruşinos, s-a dus în locuri pustii şi neumblate, iar omul ce fusese posedat a rămas pe deplin sănătos şi Îl lăuda pe Dumnezeu.

Sursa

Sursa: Viaţa Sfîntului Partenie din Lampsakos

“Acest neam de demoni nu iese, fără numai cu post şi rugăciune” Matei 17:2 (II)

Ce iubesc demonii şi de ce se tem



Odată, pe cînd fericitul Ioan Bostrinul se afla cu treburi în Antiohia Siriei, au fost duse la el 4 femei demonizate, care spuneau multe, fiind înrîurite de diavoli. Ioan, ascultîndu-le, le-a întrebat despre diferite lucruri, cum ar fi căderea demonilor din rai, despre fructul pe care l-a mîncat Adam, despre şarpe şi altele, pe care nu le vom spune aici, din pricina slăbiciunii multora. Însă, pe două dintre acestea, care sunt spre zidirea sufletului, le vom povesti în continuare.

Vă e frică de rugăciunea împărătească „Tatăl nostru”, de Psalmul 90 „Cel ce locuieşte întru ajutorul  Celui-Preaînalt” şi de „Cu noi este Dumnezeu” al proorocului Isaia?

Da, au răspuns femeile demonizate, pentru că rugăciunile acestea sunt de folos.

Dar de „Să învie Dumnezeu şi să se risipească  vrăjmaşii…”(rugăciunea Sfintei Cruci)?

Încetează, nu mai spune cuvintele astea, au strigat demonii. În toată Scriptura nu este vreun alt cuvînt care să ne zădărnicească puterile precum acesta!

De care lucruri ale creştinilor vă temeţi?

Aveţi, într’adevăr, trei lucruri mari: unul ce’l purtaţi la gît, cu unul vă scăldaţi în biserică, şi altul cel pe care îl mîncaţi la Liturghie.

Se refereau la Sfînta Cruce, la Sfîntul Botez şi la  Sfînta Împărtăşanie.

Din acestea trei, de care vă temeţi mai mult?

Dacă păziţi bine lucrul cu care vă împărtăşiţi, nimeni dintre noi nu va putea face rău vreunui creştin.

Cuviosul Ioan L-a slăvit pe Dumnezeu pentru cele  auzite şi a întrebat iarăşi:

– Ce religie iubiţi  mai mult dintre cele care există pe lume?

Le iubim pe cele care n’au nici unul  din cele  trei lucruri pe care le-am spus şi care nu’L mărturisesc ca Dumnezeu sau Fiu al lui Dumnezeu, pe fiul Mariei.

Dar voi cum de L-aţi mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu atunci cînd I’aţi spus: „Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?”

Atunci demonii au tăcut pentru puţin şi după aceea au răspuns:

Am spus că este Fiul lui Dumnezeu  nu pentru că am vrut, ci pentru că ne-a silit puterea Lui. Şi asta pentru ai ruşina pe iudeii, care’L huleau şi’L numeau  nelegiuit.
Pe acestea şi multe altele le-au descoperit diavolul prin gura demonizaţilor în faţa multora, care au spus şi altora ce-au văzut şi au auzit.

Sursa: Demonii şi lucrările lor, Ed. Egumeniţa, 2007, p. 412-413

Ispita desăvârșirii omului prin consum

Sursa
În politica de promovare a produselor, reclamele de azi sunt similare cu dorința Evei. Cărțile care ne învață fericirea în cinci minute și ne scapă de boli incurabile într-o pauză, haina care face pe om, casa care te face om, mâncarea care-ți provoacă inteligență artificială, acestea sunt doar câteva exemple ale ofertei de „știință” din raioanele magazinelor. Fructul este mai vrednic decât viața, se acordă o importanță mai mare lucrului, decât Cuvântului. Iubim pătimaș activele corporale ale materiei, claxonând pasiv viața aflată sub povara corpului.
„De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el” (Facerea 3-6). Eva nu își deschide ochii spre înțelepciunea divină, ci spre tentația puterii fără efort și spre ispita desăvârșirii prin consum.
Tentațiile fructului sunt interdependente. Simțurile gustativ și olfactiv sunt corelate cu tentația înțelepciunii de-a gata. Rodul pomului este bun de mâncat. Femeia își trăiește clipa prin savoarea gustului, instinctul poftei primează instinctului vieții. Mâncăm și bem pentru a fi fericiți. Mesele îndestulate sunt principalul atribut al stării de bine, indiferent de percepția și exigența pe care o avem asupra etalonului fericirii.
Fructul este plăcut ochilor la vedere. În vremea noastră contemporană, cu modificările genetice, gustul nu mai reprezintă prima tentație, ci design-ul, ambalajul sau forma de prezentare a unui produs. Formele fără fond se află zilnic pe linia de producție. Uzura morală a unui produs este determinată, în special, de liniile sau ajustările plăcute ochiului. Instinctele ne sunt dresate de stimuli comerciali care îmbată privirea.
Mutilările estetice ale corpului, culorile penetrante ale produselor și ambalajelor, senzualismul articolelor vestimentare, siglele și mărcile de succes, filmele ce promovează subliminal obiceiuri comerciale sunt câteva exemple prin care plătim și consumăm un bun doar pentru că este plăcut ochiului la vedere. Fructul este vrednic de dorit, pentru că dă știință. Nu este vorba de o știință care vine dinlăuntrul talentelor tale, folosind darurile minții și sufletului, ci de o știință luată cu mâna printr-o simplă acțiune motrică. Este o primă acțiune de a da din coate pentru a afla sau a te afla.
În politica de promovare a produselor, reclamele de azi sunt similare cu dorința Evei. Cărțile care ne învață fericirea în cinci minute și ne scapă de boli incurabile într-o pauză, haina care face pe om, casa care te face om, mâncarea care-ți provoacă inteligență artificială, acestea sunt doar câteva exemple ale ofertei de „știință” din raioanele magazinelor. Fructul este mai vrednic decât viața, se acordă o importanță mai mare lucrului, decât Cuvântului. Iubim pătimaș activele corporale ale materiei, claxonând pasiv viața aflată sub povara corpului.
Fructul vrednic de dorit că dă știință este plăcut ochiului. Într-adevăr, știința îți dă prestanță, îți conferă un statut special, dar după ani de învățare și muncă. Atribuindu-ți știința prin consum, vei fi în stare doar să-ți citești rangurile de pe cartea de vizită, iar în realitate vei abuza de ele, abuzând pe cel, aparent, fără știință. Fructul vrednic de dorit că dă știință este bun de mâncat. Omul cu știință are  o slujbă mai ușoară, nu simte întotdeauna greutatea și zăduful zilei.
Timorat de un spirit critic feroce, pe care și-l recunoaște ca sceptru al managerului, omul înțelepțit de-a gata dorește o poziție ierarhică din care să cunoască sau „să vadă pe camere’’, în orice moment, binele și răul. Critica lui și bârfa subordonaților sunt binele și răul pe care le poate percepe. Fructul care dă știință este vrednic deoarece satisface pofta puterii. Conform unei expresii consacrate, cine deține informațiile, deține puterea. Fructul care dă știință este dorit. Ne arde curiozitatea de a ști tot despre toți și toate. Anesteziați în cărucioare cu rotile în fața televizoarelor, emitem opinii despre criza planetei, ignorând criza de noi.
Vorbim până la fundul paharului despre trezirea nației și a umanității, trezindu-ne în răstimpuri de analiză pentru o nouă beție de fini cunoscători ai binelui și răului. Cunoașterea binelui și răului nu era prevăzută în fișa postului și sigur nu se dorea a fi asimilată prin consum. Într-un exemplu contemporan, calificările și specializările obținute ca-n basme după lecturarea unor slide-uri de trei zile reprezintă, cred, însușirea științei și priceperii prin consum.
Prin acest tip de dobândire a științei, omul vrea să ajungă imediat la rezultat. El ajunge la scop, ignorând treptele performanței ca expresie a învățării. Vrea să știe tot fără să caute, să cerceteze, să experimenteze. Știința dobândită astfel poate fi folosită în atributele stăpânirii în mod autocrat, iar în cele de execuție prin uzul șiret al verbului.
Omul „se desăvârșește’’ prin consum, săvârșind acțiunea de deschidere a ochilor spre abisul neintuit în goana după putere. Deși se află în primele zile de mandat al puterii asupra pământului, tentația superputerii și deplinei științe a lui Dumnezeu îl face pe om să uite de misiunea sa. Eva nu se bucură de bogăția pe care a primit-o împreună cu Adam, nu are timp încă să-și cunoască limitele de competență, dar vrea să le depășească. Adam și Eva nesocotesc calitățile și puterile umane, nu își folosesc talentele, încă nu se vede opera lor de co-creatori ai pământului, nu decid, nu intuiesc și nu prevăd consecințele. Adam și Eva nu ajung prin acțiunea lor să-și dovedească omenia, nu apucă să fie oameni, dar vor neapărat să fie dumnezei.
Vrem să fim dumnezei, uitând să fim mai întâi oameni! Sensul ușor persiflant al expresiei „ca niște dumnezei” arată neclaritatea, ceața și beția puterii. Puterea fără discernământul, abilitățile, cunoașterea și munca responsabilă narcotizează percepția realității. Un conducător al unei entități economice sau instituții care nu a trecut prin sarcinile și responsabilitățile funcției de execuție și care nu are harul, calificarea și specializarea necesare va fi un fel de zeu împietrit în părelnica aură. Eva socotește ce avantaje are, prin neascultarea care și-o asumă. Ea urmărește avantajul pe termen scurt al plăcerii gustului și vederii și pe cel pe termen lung al științei pe care o poate folosi sau de care se poate folosi în atributele stăpânirii.
Rodul din pomul cunoștinței binelui și răului reprezintă primul bun economic care dă impresia valorii celui care-l consumă. Suntem obișnuiți să cumpărăm lucruri care aparent ne dau impresia că vom fi mai fericiți sau înțelepți. Însă niciun bun nu dă valoare în sine omului. Dacă banul reprezintă un mijloc de măsurare a valorii, bunul cumpărat, consumat sau folosit satisface o nevoie de viață. Nevoia poate fi determinată de valoarea pe care omul o acordă vieții. Este greșit înțeleasă abordarea de azi, prin care nevoia este determinată de valoarea materială a bunului.
Iluzia cunoștinței binelui și răului prin instrumentele societății de consum dă impresia că etichetele pot îmbrăca forma și conținutul paginilor de știință și înțelepciune. Valoarea unui om nu depinde de fructul bun de mâncat, plăcut la vedere și vrednic de dorit că dă știință, ci de ascultarea glasului Domnului Dumnezeu.

COSMIN STOICA

Lupta cu diavolul, ca o partidă de şah

M-am lăsat înşelat de multe ori în ultima vreme, diavolul e mult mai viclean decât îmi închipuiam. Şi mai rău decât atât, diavolul e şi foarte răbdător, nu se grăbeşte deloc, ci duce o luptă susţinută împotriva noastră clipă de clipă. Imediat am impresia, după ce fac o faptă bună, că n-am cum să ajung în iad, că o să mă mântuiască Dumnezeu. Şi din cauza asta mă las pe o ureche şi nu mai lupt aşa cum trebuie, nu mai stau împotriva răului din mine aşa cum s-ar cuveni.
Cel rău caută ispite adecvate fiecărui om. Pe unii îi aruncă în pacate mari din prima, şi nu se mai pot ridica din ele. Pe alţii îi impinge înainte să facă fapte bune ca să se poată lăuda şi preamări. Pe cei căldicei îi răceşte şi mai tare cu fel de fel de ispite şi plăceri. Dar ce face oare…
Autor: Ioan Andoni

Sursa

“Acest neam de demoni nu iese, fără numai cu post şi rugăciune” Matei 17:2 (III)

Cuv. David în faţa împăratului Iustinian al Bizanţului

Cuviosul David din Tesalonic, pîrjolitorul demonilor şi luminătorul orbilor
Cuviosul David († 540 d. Hr.) , cel din Tesalonic, ostenindu-se pe pămînt pentru răsplata cea cerească, a primit de la Dumnezeu atîta dar, încît gonea diavolii, lumina orbii şi orice boală nelecuită o tămăduia, cu Numele Domnului nostru Iisus Hristos. Din semnele cele mai multe care le-a făcut, scriu două  spre încredinţarea celorlalte, precum leul se cunoaşte după unghii şi ţesătura după margine.

Un tînăr oarecare avea diavol. Acela a venit într-o zi la chilia cuviosului şi stînd afară la uşă, striga: „Eliberează-mă, Davide, rob al veşnicului Dumnezeu, că foc iese din chilia ta şi mă arde pe mine”. Atunci cuviosul, întinzînd mîna prin fereastra sa, a zis, apucîndu-l pe tînăr:

„Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, îţi porunceşte ţie, duh necurat, să ieşi din zidirea Lui”. Acestea zicînd, l-a însemnat pe el cu semnul Sfintei Cruci şi îndată a ieşit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Cei de faţă, văzînd o minune ca aceea, au slăvit pe Dumnezeu, ca pe Unul ce slăveşte pe cei ce-L slăvesc cu lucruri plăcute Lui. Mai ascultaţi şi o altă minune, tot asemenea.
O femeie oarecare era cu totul oarbă. Auzind de faptele cele bune ale cuviosului şi minunatului David, a venit la el, fiind purtată de mînă; şi, mergînd la chilia lui, a căzut la pămînt afară de uşă, plîngînd şi zicînd cu smerenie acestea: „Robul lui Dumnezeu cel binecuvîntat, ajută-mi, urmînd bunătatea Stăpînului Hristos. Izbăveşte-mă de această muncă mult chinuitoare şi-mi dăruieşte lumina ochilor, cea de bucurie tuturor şi cu totul veselitoare”.
Acestea şi multe altele zicînd, a plîns cu suspinuri şi cu lacrimi fierbinţi. Cuviosul, fiindu-i milă de chinuirea ei, ca un pătimitor şi milostiv ce era, a făcut mult timp rugăciune către Domnul. Apoi, i-a zis să se scoale de la pămînt, de unde zăcea plîngînd, şi să se apropie de fereastră. Atunci el şi-a întins mîna dreaptă şi, pecetluind ochii ei cu Sfînta Cruce, s-a rugat iarăşi către Domnul, zicînd: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, Care Te-ai întrupat din pururea Fecioară Maria şi din Duhul Sfînt, ca să scoţi din întuneric pe om şi să-l aduci la lumina cea veşnică, iar pe orbul din naştere l-ai luminat; Însuţi şi acum, Stăpîne, luminează pe roaba ta aceasta, ca un Atotputernic, că Tu eşti luminarea sufletelor noastre şi pe Tine Te slăvim totdeauna, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt”. Astfel rugîndu-se, îndată s-au luminat ochii ca mai înainte şi vedea luminat şi curat, mulţumind cuviosului şi slăvind pe Dumnezeu.
Această mare facere de minuni auzind-o tesalonicenii, toată cetatea îl avea întru mare evlavie, cinstindu-l ca pe un înger dumnezeiesc. Iar dacă cineva avea oarecare neputinţă, venea la dînsul şi cum îşi apropia dreapta de bolnav, îndată fugea toată neputinţa şi se împrăştia, precum piere întunericul de lumină.

Fragment din Viaţa Cuviosului David din Tesaloni

Sursa