Icoana Maicii Domnului „Vindecătoarea” („Țelitelnița”) – 18 septembrie

Icoana Maicii Domnului „Vindecătoarea” („Țelitelnița”) este prăznuită la 18 septembrie.

Icoana originală, cunoscută sub numele de „Țelitelnița” sau „Vindecătoarea” s-a aflat în Biserica Țilkan din regiunea Kartli, Georgia. Aceasta a fost zugrăvită pe vremea Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii, și luminătoarea Georgiei (14 ianuarie).

O copie a icoanei Maicii Domnului „Vindecătoarea” se află în Mănăstirea Alexeev din Moscova, înaintea căreia se săvârșesc minuni consemnate încă din secolul al VIII-lea. Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului (21 septembrie, 28 octombrie) a consemnat în cartea sa Lâna rourată minunea care a inspirat zugrăvirea acestei icoane.
Preotul Bisericii Navarninsky, Vincent Bulvinensky, se ruga întotdeauna la icoana Maicii Domnului, atât la intrarea, cât și la ieșirea din biserică. El spunea în fața icoanei următoarea rugăciune: „Bucură-te Ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântat este pântecele care L-a purtat pe Hristos și fericiți sunt sânii care L-au hrănit pe Domnul Dumnezeu, Mântuitorul nostru!”.
Într-o vreme, el însuși a suferit de o boală îngrozitoare. Limba lui începuse să putrezească, astfel încât el leșina de durere. Când își venea în fire, preotul rostea rugăciunea obișnuită către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
De îndată ce a terminat să se roage cu ardoare Maicii Domnului, el a văzut la capătul patului un tânăr frumos. Preotul a înțeles îndată că tânărul este îngerul său păzitor. Îngerul l-a privit cu milă, chemând-o el însuși pe Maica Domnului să-l vindece pe bărbat. Deodată, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a apărut în camera preotului și a vindecat pe omul bolnav care i-a fost atât de credincios. Preotul s-a ridicat imediat din pat și a mers în biserică, slujind din nou. Cei prezenți, care știau starea în care se afla, au fost uimiți văzând recuperarea lui.

Această minune a inspirat zugrăvirea icoanei Maicii Domnului „Vindecătoarea” („Țelitelnița”), icoană ce o înfățișează pe Maica Domnului stând în picioare lângă patul bolnavului.

Primarul Timișoarei: Mă crucesc, am rămas fără curent şi apă, s-au  răsturnat Tir uri…

Sursa


Primarul Timișoarei: Mă crucesc, am rămas fără curent şi apă, s-au răsturnat TIR-uri

  

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat că, în urma furtunii, au murit două persoane, iar altele au fost rănite şi s-au produs pagube incredibile. El a spus că zeci de copaci au fost doborâţi, alimentarea cu energie electrică şi apă a fost întreruptă, acoperişuri au fost smulse de vânt, multe străzi sunt blocate, iar mai multe autovehicule, inclusiv TIR-uri au fost răsturnate.

„Sunt pe teren şi mă crucesc. Sunt zeci de copaci la pământ, străzi blocate. Am rămas fără curent electric, fără apă. Sunt acoperişuri smulse de pe case, de pe blocuri. S-a surpat o poartă de intrare în oraş, dinspre aeroport. Sunt TIR-uri răsturnate. De când sunt eu nu am mai văzut aşa ceva”, a declarat Nicolae Robu.

„Nu avem posibilitatea să le acordăm despăgubiri, sper că sunt asigurați și își recuperează măcar o parte, dacă nu toate cheltuielile de la firmele de asigurare”, a mai adăugat edilul.
„Am dat dispoziții ca forțele proprii ale Primăriei – Horticultura, SDM, Retim, Aquatim, Colterm, Poliția Locală, Direcția de Mediu și Direcția Edilitară – să intre în acțiune și să asigure reintrarea cât mai grabnică în normalitate. Evident, colaborăm cu ISU, Poliția Națională, Enel și celelalte instituții cu prerogative în astfel de situații”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Edilul a prezentat un sumar al urmărilor furtunii care a lăsat în urmă o mulțime de străzi blocate, cu curentul și apa întrerupte într-o mare parte a orașului, clădiri cu acoperișul deteriorat sau chiar dislocat, copaci și stâlpi puși la pământ etc.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Timiş, un copac a căzut peste o femeie la Grădina Zoologică din Timişoara. Femeia, de 36 de ani, a murit.
De asemenea, un panou publicitar s-a desprins şi a căzut peste o maşină fiind mai multe persoane încarcerate. Accidentul s-a produs pe Calea Lugojului, la intrarea în municipiul Timişoara, unde traficul este complet blocat pe ambele sensuri.
Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că şi una dintre persoanele surprinse de panoul publicitar a decedat, o alta fiind rănită.
Potrivit secretarului de stat, cel puţin 30 de copaci au fost smulşi de vânt.
Arafat a precizat că situaţia este în dinamică, pompierii militari intervenind în mai multe zone, dar anunţă că intensitatea furtunii a mai scăzut.
ANM a emis a atenţionare cod portocaliu de intensificări ale vântului, care vor depăşi la rafală 90 km/h, iar trecător vor lua aspect de vijelie, cu frecvente descărcări electrice şi averse de ploaie care vor cumula izolat 15-20 l/mp. pentru judeţul Bihor şi mai multe zone din judeţele Timiş, Arad şi Caraş-Severin.
De asemenea, o atenţionare cod galben este valabilă pentru mai multe zone din judeţele Alba, Cluj şi Satu Mare.
În urma furtunilor din vestul țării au decedat cinci persoane și aproape 30 au fost rănite.