Înălțarea Sfintei Cruci: Acatistul si Canonul de rugaciune

Condac la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci

Glasul 4

Cel Ce Te-ai înălţat…

Cel Ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe dreptcredincioşii creştini, dăruindu-le biruinţă asupra celui protivnic; având ajutorul Tău, armă de pace nebiruită biruinţă.

*

Tropar la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci

Glasul 1

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui protivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.

***

1

Impărăţind în Roma Maxenţiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i şi chinuindu-i nu numai pe creştini, dar şi pe paginii săi ucigându-i şi jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăţie, siluind casele celor de bun neam, şi era tuturor romanilor foarte greu şi urât, pentru acea tiranică, cumplită a lui viaţă şi prea spurcată. Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugându-l pe el să vină şi să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întâi lui Maxenţiu, sfătuindu-l pe el prieteneşte să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dânsul şi nu s-a îndreptat, dar şi mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea roma-nilor la împărăţie-l alesese, nevrând ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăţie. Pentru că Maxenţiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voinţa poporului; ci numai cu sprijinul câtorva mai mari, cărora le-a făgăduit multe daruri şi cinste. Iar Constantin a fost ales împărat de către toţi cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin că Maxenţiu tot neîndreptat petrecea, ba încă şi la alte fapte mai rele se întinde, s-a sculat şi a mers asupra lui cu război. Văzând însă că puterea oştilor sale nu este de ajuns şi gândind apoi la farmecele cele rele ale lui Maxenţiu, a început a se îndoi, pentru că ştia că Maxenţiu a vărsat mult sânge omenesc la facerea vrăjilor: mulţi băieţi, fete şi femei îngreunate a înjunghiat la jertfele diavolilor, căutând milostivirea deşerţilor idoli, spre care nădăjduia. Deci, văzând Constantin că la Maxenţiu era mare putere diavolească, a început a se ruga unui Dumnezeu care stăpâneşte cerul şi pământul, pe care şi neamul creştinesc îl cinsteşte, ca să-i dăruiască lui chip de biruinţă asupra prigonitorului. Drept aceea, rugându-se el cu osârdie, i s-a arătat în amiazăzi chipul Crucii Domnului închipuit cu stele, strălucind mai mult decât soarele şi deasupra scris pe dânsul: „În acest semn vei învinge”. Au văzut aceea şi ostaşii toţi, între care era şi dulcele Artemie cel care după aceea a fost chinuit pentru Hristos de Iulian, şi se mirau. Iar cei mai mulţi dintre dânşii au început a se teme că paginilor chipul crucii le era semn de mare nenorocire şi de moarte, fiindcă pe cruce se pedepseau cu moarte tâlharii şi făcătorii de rele. Deci, ostaşii se temeau că nu cumva războiul lor să fie fără noroc şi din pricina aceasta împăratul Constantin era în mare îndo-ială. Iar într-o noapte, pe când dormea el, i s-a arătat însuşi Hristos Domnul şi iarăşi i-a arătat semnul cinstitei cruci pe care îl văzuse şi i-a zis lui: „Să faci asemănare chipului acestuia şi să porunceşti ca să-l poarte înaintea oştilor şi nu numai pe Maxenţiu, ba încă şi pe toţi vrăjmaşii tăi îi vei birui”. Deci, sculându-se împăratul, a spus mai marilor săi vedenia şi chemând argintari iscusiţi le-a poruncit lor să facă cinstita cruce de aur, de mărgăritar şi de pietre scumpe după chipul semnului celui arătat şi, ceva mai mult, a poruncit la toată oastea să închipuiască pe toate armele, pe coifuri şi pe zale semnul crucii.
Iar răucredinciosul Maxenţiu, fiind înştiinţat de venirea lui Constantin în Italia asupra Romei, cu multă îndrăzneală şi-a scos oastea romană şi a mers împotriva marelui Constantin. Iar Constantin a poruncit ca să poarte cinstita cruce înaintea taberilor armatei sale. Şi când s-a început lupta cu Maxenţiu, atunci, cu puterea cinstitei cruci, Maxenţiu a fost biruit şi mulţimea ostaşilor lui a fost tăiată (28 octombrie 312), şi însuşi Maxenţiu a fugit. Şi l-a urmărit împăratul Constantin şi, fugind el pe podul de peste râul Tibru, pe care singur l-a zidit, s-a rupt podul, cu puterea lui Dumnezeu, şi s-a afundat ticălosul în râu cu oastea sa, ca şi faraonul cel de demult, încât s-a împotmolit râul de călăreţi, de cai şi de arme. Iar marele Constantin a mers în Roma biruitor şi l-a întâmpinat pe el tot po-porul cu bucurie mare şi cu cinste. Iar el înălţa mare mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce i-a dat lui biruinţă asupra vrăjmaşului, cu pu-terea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Iar spre pomenirea biru-inţei celei prea slăvite, a pus o cruce în mijlocul Romei, pe un stâlp de piatră şi a scris pe dânsa: „Cu acest mântuitor semn, cetatea aceasta a fost scăpată de sub jugul tiranului”.

Având el al doilea război împotriva celor de la Bizanţ a căror numire de obârşie se trage încă de pe vremea împăratului Iudeei, Mânaşi, când un oarecare grec Bizas a pus temelia cetăţii, numind-o Bizantion, de unde mai târziu Bizanţ, şi fiind biruit Constantin de către aceştia de două ori, era întru mâhnire mare. Şi fiind într-o seară, şi-a ridicat ochii spre cer şi a văzut o scrisoare alcătuită de stele, care închipuia aceste: „Să mă chemi în ziua necazului tău”. Apoi, înfricoşându-se, şi-a ridicat iar ochii spre cer şi a văzut o cruce de stele, ca şi mai înainte închipuită pe cer şi scriind deasupra, împrejurul ei, aşa: „În acest semn vei învinge”. Şi aşa purtîndu-se crucea înainte în tabere, a biruit pe vrăjmaşii săi şi a luat cetatea Bizantion.
Şi având el al treilea război cu goţii, la râul Dunării, iar i s-a arătat pe cer mântuitoarea armă şi i-a făcut ca şi mai înainte biru-inţă. Şi de aici Constantin cunoscând puterea lui Hristos celui răs-tignit pe cruce, şi crezându-l pe acesta că este adevărat Dumnezeu, s-a botezat întru dânsul, cu maică să Elena cea vrednică de laudă, pe care, ca pe o foarte iubitoare de Dumnezeu, a trimis-o la Ierusalim cu multă avere spre căutarea cinstitei cruci. Iar ea, ducându-se la Ierusalim, a cercetat sfintele locuri şi le-a curăţit de spurcăciunile idoleşti şi a scos la lumină cinstite moaşte ale diferiţilor sfinţi. Era atunci în Ierusalim patriarh Macarie (314-333), care a întâmpinat pe împărăteasa cu cuviincioasă cinste.
Deci, fericită împărăteasă Elena, vrând să găsească crucea cea de viaţă făcătoare a Domnului, cea ascunsă de evrei, a chemat pe toţi evreii şi i-a întrebat pe dânşii, ca să-i arate ei locul unde era ascunsă cinstita cruce a Domnului. Dar lepădându-se ei, că nu ştiu, împărăteasa Elena i-a îngrozit cu munci şi cu moarte, şi aceia i-au arătat ei un bărbat bătrân, anume Iuda, zicând: „Acesta poate să-ţi arate ţie ceea ce se caută, de vreme ce este fiul unui cinstit prooroc”. Şi făcându-se multă cercetare, şi Iuda refuzând a spune, îm-părăteasa a poruncit să-l arunce pe el într-o groapă adâncă în care, petrecând el câtăva vreme, a făgăduit să spună. Apoi, scoţându-l pe el, merseră la un loc unde era un munte mare împresurat cu pământ şi cu pietre, pe care Adrian (117-138), împăratul Romei, zidise o capişte zeiţei Venera şi pusese într-însa un idol. Acolo, Iuda a arătat că este ascunsă crucea Domnului. Iar împărăteasa Elena a poruncit ca să se risipească capiştea cea idolească şi să se răscolească ţarina şi să se sape. Iar Macarie patriarhul, rugându-se la locul acela, iată a ieşit un miros de bună mireasmă şi îndată s-a arătat mormântul şi locul căpăţânii în partea dinspre răsărit şi aproape de dânsele au aflat îngropate trei cruci şi după aceea au aflat cinstitele piroane. Dar neştiind care ar fi fost crucea lui Hristos, s-a întâmplat în acea vreme că se ducea un mort la îngropare şi atunci Macarie, patriarhul, a poruncit celor ce-l duceau să stea; şi se aşezară crucile pe mortul acela câte una pe rând, iar când au pus crucea lui Hristos, îndată mortul a înviat şi s-a sculat viu cu puterea Dumnezeieştii Cruci a Domnului.
Deci, împărăteasa primind cu bucurie cinstită cruce, i s-a închinat şi a sărutat-o; asemenea şi toată suita împărătească, ce era cu dânsa. Iar alţii nu puteau să vadă şi să sărute sfânta cruce în acea vreme, din pricina mulţimii celei mari de lume, şi au dorit ca măcar de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ieru-salimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălţarea, arătând cinstita cruce mulţimii, iar ei au strigat: „Doamne miluieşte”. Şi de atunci s-a început praznicul „înălţării cinstitei Cruci a Domnului”.
Deci, împărăteasa Elena a păstrat la sine o parte din acest cinstit lemn, precum şi sfintele piroane, iar cealaltă parte, punând-o într-o raclă de argint, a dat-o lui Macarie, patriarhul, spre ocrotirea neamului în viitor. Atunci Iuda cu mulţime de jidovi a crezut şi s-a botezat şi s-a numit din sfântul botez Chiriac. Mai în urmă, el a fost patriarh al Ierusalimului şi în vremea lui Iulian Apostatul (361-363) s-a sfârşit, fiind prigonit pentru Hristos. Iar sfânta împărăteasă Elena a poruncit să se zidească biserici în Ierusalim pe la sfintele locuri; mai întâi a poruncit să se zidească biserica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, unde este sfântul mormânt al lui Hristos şi unde s-a aflat cinstita cruce. Apoi, a poruncit să se zidească în Ghetsimani, unde este mormântul Sfintei adormiri a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu. Apoi a zidit celelalte optsprezece biserici şi le-a înfrumuseţat cu tot felul de podoabe, dăruindu-le cele de trebuinţă cu îndestulare. A venit în Bizanţ (Astăzi Constantinopol), aducând cu sine partea lemnului crucii celei de viaţă făcătoare şi sfintele piroane, cu care a fost pironit trupul lui Hristos. Aici, sfântul împărat Constantin a pus lemnul cel de viaţă făcător în raclă de aur, iar din sfintele piroane, unul s-a aruncat în Marea Adrianului, de către sfânta Elena, când se întorcea de la Ierusalim la Constantinopol, pentru alinarea mării, pentru că se ridicase furtună mare şi învăluire cu primejdie mare; pe altul, împăratul l-a ferecat în coiful său, pe al treilea l-a ferecat la zăbală, în frâul calului său, ca să se împlinească cele zise de Zaharia proorocul: „În ziua aceea va fi (scris) pe frâul cailor: Sfânt lui Dumnezeu Atotţiitorul” (Zaharia 14, 21), iar al patrulea piron l-a dat împărăteasa Elena Trevirilor în pază.
După sosirea Sfintei Elena de la Ierusalim în Bizanţ, iubitorul de Hristos împăratul Constantin a făcut trei cruci mari, după numărul celor ce i se arătaseră lui la războaie: cea dintâi în Roma, când l-a înnecat pe Maxenţiu, a doua în Bizanţ, când l-a cucerit, a treia când a bătut pe goţi la râul Dunării. După chipul celor trei arătări a făcut trei cinstite cruci din materii scumpe şi a scris pe dânsele cu slove de aur cuvintele acestea: Îs Hr Ni Ka, adică „biruieşte”, arătând la toţi râvna dreptei credinţe. Iar ca să arate lumii că cu puterea crucii a biruit pe vrăjmaşi, a înălţat o cruce spre răsărit, în târgul de sus, apoi alta deasupra stâlpului cel roşu la locul iubirii de fraţi, iar pe cea de-a treia a înălţat-o pe locul cel de marmoră, cel foarte frumos, în târgul de pâine, la care loc se făceau multe puteri şi semne prin sfânta cruce. Încă se mărturisea de mulţi că îngerul Domnului se pogora din cer în lumină mare noaptea, în locul acela, şi tămâia împrejur cinstita cruce, cântând cântarea cea întreit sfânta cu glas dulce, şi apoi iar se suia la cer. Şi aceasta se făcea de trei ori pe an: adică în luna aceasta, la înălţarea cinstitei cruci, apoi în luna lui mai, în 6 zile, la arătarea Crucii Domnului pe cer şi în sfântul marele post cel de patruzeci de zile, în Duminica închinării crucii. Şi mulţi din oamenii cei cucernici, care cu cinste şi cu sfinţenie vieţuiau, vedeau această pogorâre a îngerului şi auzeau cântarea lui.
Încă se cuvine a pomeni şi că cinstitul şi de viaţă făcătorul lemnul Crucii Domnului a fost luat oarecând de Perşi (602-610) şi iar s-a întors în Ierusalim, spre mângâierea credincioşilor; pe vremea împăratului grec Foca, Chosroe II (590-628), împăratul perşilor, biruind Egiptul, Africa şi Palestina, a luat Ierusalimul şi pe mulţi creştini i-a ucis şi luând cu de-a sila vistieriile cele bisericeşti şi podoabele, între altele a luat şi vistieria cea de mult preţ, lemnul crucii Domnului celei de viaţă făcătoare, şi l-a dus în Persia. Peste puţin, murind Foca împăratul, a fost ales Eraclie (610-641); în locul lui, el încearcă să biruiască pe Chosroe II, dar de multe ori nebiruind a cerut pace, însă nu a câştigat-o de la vrăjmaşul cel mândru. Atunci fiind în mâhnire mare, a început a căuta ajutor la Dumnezeu, şi a poruncit tuturor credincioşilor să facă rugăciuni, priveghieri şi postiri ca să-i scape Domnul de acela ce se lăuda, în mândria sa, că va pierde pe toţi creştinii; de acela ce hulea numele lui Iisus Hristos, ca să nu zică vrăjmaşii că mâna lor este înaltă şi idolii lor puternici, ci să cunoască neamurile că unul este Dumnezeul cel adevărat, Căruia cine poate să-I stea împotriva puterii şi tăriei? Şi chiar împăratul se ruga singur cu lacrimi şi cu post îndelungat. Apoi, adunându-şi toţi ostaşii şi în nădejdea ajutorului lui Dumnezeu înarmându-se cu puterea crucii, a mers asupra perşilor şi lovindu-se cu Chosroe II, l-a biruit şi l-a pus pe fugă. Şi a fost cu oştile în pământul Persiei şapte ani, luând cetăţile, robind satele şi biruind multe prigoniri ale lui Chosroe. Iar mai pe urmă Chosroe, neputând să se împotrivească puterii greceşti, a fugit din pământul său şi, trecând peste râul Tigru, cu cel mai tânăr fiu al său, Medars, a împărţit el împărăţia sa. De acest lucru s-a mâniat Siroes, fiul lui cel mai în vârstă, şi a gândit că şi pe tată şi pe frate împreună să-i ucidă; lucru pe care l-a şi făcut degrab. Iar după uciderea acelora, Siroes a fost moştenitor împărăţiei Persiei şi a trimis cu rugăminte şi cu multe daruri la Heraclie, împăratul grec, smerindu-se lui şi poftindu-l să înceteze a prăda pământul lui.

Atunci Heraclie, făcând pace cu împăratul Persiei, a luat de la perşi făcătorul de viaţă lemnul Crucii Domnului, cel luat de Chosroe din Ierusalim, care fusese patrusprezece ani la perşi, şi l-a adus împreună cu multe daruri la locul său, bucurându-se şi slăvind pe Dumnezeu pentru ajutorul Lui cel mare.

Iar când a ajuns la Ierusalim, a luat împăratul cinstitul lemn pe umerile sale, ca să-l ducă la locul lui cel mai dinainte. Însă era îmbrăcat în porfiră cea împărătească, cu aur şi cu pietre scumpe împodobit, având în cap coroana cea împărătească. Atunci se făcu o minune înspăimântătoare, pentru că deodată a stat în uşile acelea, prin care se intra la locul căpăţînei, şi nu putea să păşească mai departe cu cinstitul lemnul Crucii, oprit fiind de puterea cea Dumnezeiască; şi toţi se minunau de un lucru ca acesta. Iar Zaharia, patriarhul Ierusalimului (609-631), care a mers cu toată mulţimea Ierusalimului în întâmpinarea împăratului, având ramuri de finic în mâini şi ieşind până la muntele Eleonului, mergea cu împăratul alături şi, căutând cu ochii, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu ca un fulger în poartă stând, oprindu-le intrarea, şi zicând: „Nu cu astfel de chip Făcătorul nostru a purtat aici acest lemn al Crucii, cu care voi îl duceţi pe el”. Aceasta văzând-o şi auzind-o patriarhul, s-a înspăimântat şi, întorcându-se spre împăratul, i-a zis: „Să ştii, împărate, că cu neputinţă îţi este ţie ca în haine bogate îmbrăcat şi cu podoabele împărăteşti înfrumuseţat să duci lemnul acesta sfânt, pe care, săracul Hristos, Cel ce a sărăcit pentru mântuirea noastră, l-a dus. Drept aceea, de voieşti ca să duci Crucea Lui, să urmezi sărăciei Lui”. Atunci, împăratul a dezbrăcat de pe sine porfiră şi coroana şi s-a îmbrăcat în haine sărăcăcioase şi proaste şi a dus cinstitul lemn al Sfintei Cruci fără de nici o împiedicare, mergând cu picioarele desculţe. Şi l-a dus în biserică, la locul de la care îl luase Chosroe al Perşilor. Acolo, binecredinciosul împărat Heraclie a pus iar lemnul Sfintei Cruci şi a fost mare bucurie şi veselie credincioşilor pentru întoarcerea Crucii Domnului, şi dănţuiau precum oarecând israilitenii pentru întoarcerea chivotului legii de la filisteni, lăudând pe Cel răstignit pe Cruce, Hristos Împăratul slavei, şi închinându-se aşternutului picioarelor Lui, Crucii celei sfinte. Căreia şi de la noi să fie cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pentru minunea prin care s-a cunoscut adevărata cruce a lui Hristos, mulţi nu se potrivesc în spusele lor. Unii zic că pe o fecioară moartă o duceau la îngropare şi cu puterea Sfintei Cruci a înviat; alţii zic că o văduvă moartă era cea care a înviat prin făcătorul de viaţă lemn, iar alţii povestesc că o văduvă zăcea în casă bolnavă şi era aproape de moarte. Mergând la ea patriarhul cu împărăteasa şi aducând crucile, le-a pus pe cea bolnavă şi, punându-se crucea Domnului, îndată s-a sculat sănătoasă. Alţii spun că un om mort pe care-l duceau la groapă a înviat prin atingerea Sfintei Cruci a Domnului. Iar Nichifor al lui Callist, cel numit Xantopol, în cartea 8, la cap. 29, zice că amândouă aceste minuni prin Crucea Domnului atunci s-au făcut aşa: văduva zăcând în casă bolnavă şi murind, de la porţile morţii a fost adusă la viaţă şi la sănătate, şi mortul cel dus la groapă a înviat.

1

Acatistul Sfintei Cruci (14 septembrie)

Troparul Sfintei Cruci

Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește poporul Tău.

Condac 1:

O, de trei ori fericită și Preacinstită Cruce, ție ne închinăm credincioșii și te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălțare; ci ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău pe cei ce cântă: „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!”

Icos 1:

Îngerii din cer, în chip nevăzut, înconjoară cu frică Crucea cea de viață purtătoare și, văzând-o că dă credincioșilor acum har de lumină dătător, cu strălucire, se spăimântează și stau zicând către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a lumii; Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, că izvorăști tămăduiri cu îndestulare;
Bucură-te, că luminezi marginile lumii;
Bucură-te, lemn de viață mirositor și vistieria minunilor;
Bucură-te, preafericită și de daruri dătătoare;
Bucură-te, că ești dumnezeiesc așternut picioarelor;
Bucură-te, că te-ai așezat spre închinarea tuturor;
Bucură-te, pahar plin de curată băutură;
Bucură-te, luminător al strălucirii celei de sus;
Bucură-te, prin care se binecuvintează zidirea;
Bucură-te, prin care este închinat Ziditorul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 2:

Văzându-se Elena pe sineși întru dorire, a zis împăratului cu îndrăznire: „Lucrul cel preadorit sufletului tău se arată prea de bucurie osârdiei mele”. Căutând însă arma cea biruitoare pentru tine, precum zici, cântă: Aliluia!

Icos 2:

Cunoștința cea necunoscută mai înainte împărăteasa cunoscând-o, a strigat către cei ce slujeau: „Din sânurile pământului siliți-vă în grabă a afla și Crucea a mi-o da”, către care privind cu frică a zis, cântând așa:
Bucură-te, semnul adevăratei bucurii;
Bucură-te, izbăvirea vechiului blestem;
Bucură-te, comoară, pentru zavistie în pământ ascunsă;
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat cu stele închipuită;
Bucură-te, Cinstită Cruce cu împătrite raze în chipul focului;
Bucură-te, scară pe înălțime rezemată, mai înainte oarecând arătată;
Bucură-te, lumina îngerilor cea cu alinare închipuită;
Bucură-te, rana demonilor cea mult suspinată;
Bucură-te, odor veselitor al Cuvântului;
Bucură-te, stingătoarea focului rătăcirii;
Bucură-te, Cinstită Cruce, apărătoare a deznădăjduiților;
Bucură-te, tare apărătoare a celor ce bine călătoresc;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 3:

Puterea Lemnului s-a arătat atunci, spre adevărata încredințare a tuturor, și pe cea fără de glas și moartă spre viață a sculat-o: înfricoșătoare privire celor ce vor a culege mântuire, când cântă așa: Aliluia!

Icos 3:

Având Elena arma cea nebiruită, a alergat către fiul său, iar el, săltând îndată, Crucea cea prea mare cunoscând-o, se bucura, și cu săltările ca și cu niște cântări, zicea către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, vasul luminii;
Bucură-te, Cinstită Cruce, vistierul vieții;
Bucură-te, dătătoarea darurilor Duhului;
Bucură-te, limanul cel neînviforat al celor ce călătoresc pe mare;
Bucură-te, masă care ții ca pe o Jertfă pe Hristos;
Bucură-te, viță ce porți Strugurele cel copt care dă vinul cel tainic;
Bucură-te, că păzești sceptrele împăraților;
Bucură-te, că zdrobești capetele balaurilor;
Bucură-te, strălucită cunoștință a credinței;
Bucură-te, păzitoarea a toată lumea;
Bucură-te, binecuvântarea lui Dumnezeu către muritori;
Bucură-te, mijlocirea către Dumnezeu a celor muritori;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 4:

Dumnezeiasca râvnă întru sineși luând Elena, cu osârdie a căutat și a aflat Crucea care în pământ era ascunsă și pe cer împăratului se arătase, pe care lăudând-o a zis: Aliluia!

Icos 4:

În chipul soarelui s-a arătat Crucea în lume, și toți de luminare umplându-se, și ca spre o stea alergând, o văd pe aceasta ca pe o pricinuitoare de bunătăți, în mâinile cele sfinte, înălțată, pe care lăudând-o au zis:
Bucură-te, raza Soarelui celui gândit;
Bucură-te, izvorul Mirului celui nedeșertat;
Bucură-te, chemarea lui Adam și a Evei;
Bucură-te, omorârea stăpânitorilor iadului;
Bucură-te, că înălțându-te, împreună acum, pe noi ne înalți;
Bucură-te, că închinându-te, pe suflete le sfințești;
Bucură-te, lauda apostolilor cea în lume propovăduită;
Bucură-te, tăria nevoitorilor cea preaiubită;
Bucură-te, Cinstită Cruce, mustrarea evreilor;
Bucură-te, lauda credincioșilor;
Bucură-te, prin care s-a surpat iadul;
Bucură-te, prin care a răsărit Darul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 5:

Lemnul cel de Dumnezeu dăruit privindu-l toți, la acoperământul lui acum să alergăm, și ca pe o armă ținându-l, printr-însul să biruim taberele vrăjmașilor și, pipăind pe Cel nepipăit, cu bucurie să cântăm Lui: Aliluia!

Icos 5:

Văzut-a lumină din cer marele Constantin, arătându-se semnul Crucii cu stele, întru care și biruind mulțimea vrăjmașilor, s-a sârguit de a descoperit lemnul Crucii și a zis către dânsul unele ca acestea:
Bucură-te, marginea sfatului celui negrăit;
Bucură-te, tăria poporului celui binecuvântat;
Bucură-te, cel ce înfrângi taberele vrăjmașilor;
Bucură-te, cel ce arzi cu văpaia pe demoni;
Bucură-te, sceptrul ceresc al împărăteștii oști;
Bucură-te, armă nebiruită a iubitoarei de Hristos oști;
Bucură-te, ceea ce dobori sprânceana barbarilor;
Bucură-te, ceea ce ocârmuiești sufletele oamenilor;
Bucură-te, izbăvitoarea multor răutăți;
Bucură-te, dăruitoarea multor bunătăți;
Bucură-te, prin care saltă purtătorii de Hristos;
Bucură-te, prin care iudeii se tânguiesc;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 6:

Scară până la cer s-a făcut Crucea Domnului, pe toți suindu-i de la pământ către înălțimea cerului, ca să locuiască împreună și totdeauna cu cetele îngerilor, lăsând pe cele ce sunt acum ca pe cele ce nu sunt și știind ei a cânta: Aliluia!

Icos 6:

Lumină, Mântuitorule, strălucind peste toți cei din iad, ai luminat pe cei ce zăceau jos, iar portarii iadului, nesuferind raza Ta, ca niște morți au căzut, și cei ce s-au izbăvit de dânșii, acum, văzând Crucea, cântă așa:
Bucură-te, învierea celor omorâți;
Bucură-te, izbăvirea celor ce se tânguiesc;
Bucură-te, deșertarea vistieriilor iadului;
Bucură-te, câștigarea desfătării raiului;
Bucură-te, toiag care ai afundat oastea egipteană;
Bucură-te, că iarăși pe poporul israelitean l-ai adăpat;
Bucură-te, lemn însuflețit, a tâlharului mântuire;
Bucură-te, trandafir bine mirositor, a binecredincioșilor mireasmă;
Bucură-te, hrana celor ce flămânzesc întru Duhul;
Bucură-te, pecetea pe care oamenii au luat-o;
Bucură-te, Cinstită Cruce, ușa tainelor;
Bucură-te, prin care se revarsă râuri dumnezeiești;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 7:

Moise, voind a izbăvi din stricăciune preamult truditul neam, te-ai dat lui ca un toiag, dar te-ai arătat lui și semn dumnezeiesc. Pentru aceea s-a înspăimântat, Cruce Cinstită, de tăria ta, cântând: Aliluia!

Icos 7:

Cel ce de demult a dat lege văzătorului de Dumnezeu în Sinai, de voie pe Cruce S-a pironit pentru cei fără de lege, de bărbații cei fără de lege și blestemul cel vechi al legii l-a dezlegat, ca puterea Crucii văzând-o, toți acum să cânte:
Bucură-te, ridicarea celor căzuți;
Bucură-te, îndreptarea celor robiți de patimile lumești;
Bucură-te, înnoirea Învierii lui Hristos;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a monahilor;
Bucură-te, copac bine înfrunzit sub care se adăpostesc credincioșii;
Bucură-te, Lemn de prooroci vestit a fi pe pământ sădit;
Bucură-te, ajutorul împărăției împotriva vrăjmașilor;
Bucură-te, apărare tare a cetății;
Bucură-te, a Dreptului Judecător arătare;
Bucură-te, a greșiților osândire;
Bucură-te, Cinstită Cruce, sprijinirea sărmanilor;
Bucură-te, Cinstită Cruce, îmbogățirea săracilor;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 8:

Străină minune văzând, nouă viață să viețuim, mintea la cer înălțând-o, că pentru aceasta Hristos pe Cruce S-a pironit și cu trupul a pătimit, vrând a-i ridica spre El pe cei ce cântă Lui: Aliluia!

Icos 8:

Tot a venit din înălțime, avându-și Dumnezeirea, singur Cuvântul cel mai înainte de veacuri și născându-Se din Fecioară Maică și lumii arătându-Se om smerit și Crucea primind, a făcut vii pe cei ce cântă Lui:
Bucură-te, Cinstită Cruce, arma păcii;
Bucură-te, semnul călătorilor;
Bucură-te, înțelepciunea și întărirea celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, nebunia și sfărâmarea celor ce prigonesc;
Bucură-te, sad bine rodit, nemuritor și de viață purtător;
Bucură-te, floare, care ai înflorit mântuirea noastră;
Bucură-te, că unești pe cele de pe pământ cu cele de sus;
Bucură-te, că luminezi inimile celor de jos;
Bucură-te, prin care stricăciunea s-a stricat;
Bucură-te, prin care mâhnirea s-a pierdut;
Bucură-te, bogăția bunătăților celor înmiite;
Bucură-te, lauda credincioșilor cea de mii de ori numită;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 9:

Acăzut tabăra demonilor cea cu tot felul de săgeți întrarmată și neamul evreilor s-a rușinat, văzând ei că, de către toți, cu dor Crucea este închinată și că de-a pururea izvorăște tămăduiri celor ce cântă: Aliluia!

Icos 9:

Râurile cugetelor celor de rea-credință s-au oprit, fiind pironit pe lemn Tu, Hristoase; căci, cu adevărat, nu se pricep cum și cruce ai suferit și de stricăciune ai scăpat, iar noi, Învierea slăvind-o, cântăm:
Bucură-te, înălțimea înțelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, adâncimea Proniei Lui;
Bucură-te, necunoștința necuvântătorilor bârfitori;
Bucură-te, pierderea nebunilor în stele cititori;
Bucură-te, că arăți Învierea lui Hristos;
Bucură-te, că pătimirile Lui le înnoiești;
Bucură-te, ceea ce călcarea de poruncă a celor dintâi zidiți ai dezlegat-o;
Bucură-te, ceea ce intrările Raiului le-ai deschis;
Bucură-te, Cinstită Cruce, cea de toți cei dreptcredincioși cinstită;
Bucură-te, a neamurilor celor necredincioase potrivnică;
Bucură-te, Cinstită Cruce, doctorul celor ce bolesc;
Bucură-te, de-a pururea ajutătoare a celor ce se roagă ție;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 10:

Lumea vrând a o mântui, Împodobitorul lumii la dânsa S-a pogorât în chip de negrăit și, întrupat fiind, Crucea a suferit, și pentru noi pe toate ca noi le primește. Pentru aceea, și izbăvindu-ne pe noi, de la toți aude: Aliluia!

Icos 10:

Zid nebiruit și dumnezeiesc al lumii te înțelegem, o, purtătoare de viață Cruce, că Făcătorul cerului și al pământului pe tine gătindu-te, își întinde mâinile – străină auzire – și pe toți învață a cânta:
Bucură-te, temeiul dreptei credințe;
Bucură-te, biruința creștinilor;
Bucură-te, că pe Amalec cel gândit l-ai înfrânt;
Bucură-te, că de mâinile lui Iacov mai înainte te-ai închipuit;
Bucură-te, că tu umbrele cele prea vechi le-ai înnoit;
Bucură-te, că tu cuvintele cele de prooroci vestite le-ai împlinit;
Bucură-te, că ai purtat pe Mântuitorul tuturor;
Bucură-te, că ai stricat pe stricătorul sufletelor;
Bucură-te, prin care cu îngerii ne-am unit;
Bucură-te, prin care cu lumina ne-am strălucit;
Bucură-te, că cinstindu-te, ție ne închinăm;
Bucură-te, că strigând ție glăsuim;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 11:

Cântarea toată se micșorează, vrând a lăuda mulțimea minunilor tale, fiindcă de-ți vom aduce ție, o, preacinstită Cruce, mulțime de laude, nimic vrednic nu împlinim, față de cele ce ai dat nouă, dar cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Strălucire de lumină dătătoare, celor ce sunt întru întuneric se dăruiește Crucea aceasta de viață dătătoare. Că lumina cea nematerialnică a primit-o și spre cunoștință dumnezeiască pe toți povățuiește și, înălțându-se acum, mintea noastră o înalță a cânta acestea:
Bucură-te, luminătorul ce te arăți celor ce sunt întru întuneric;
Bucură-te, stea care luminezi lumea;
Bucură-te, fulger care orbești pe ucigașii lui Hristos;
Bucură-te, trăsnet care slăbești pe cei necredincioși;
Bucură-te, că ai strălucit cetele dreptmăritorilor;
Bucură-te, că ai risipit templele idolilor;
Bucură-te, cea al cărei chip din cer s-a arătat;
Bucură-te, cea al cărei dar vicleșugurile le-a gonit;
Bucură-te, ceea ce însemnezi omorârea trupului;
Bucură-te, ceea ce omori pornirea patimilor;
Bucură-te, Lemn pe care Hristos S-a răstignit;
Bucură-te, Lemn prin care toată lumea s-a mântuit;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 12:

Har voind Hristos a da oamenilor, mâinile pe lemn Își întinde și neamurile toate împreună le cheamă, și Împărăția cerurilor o dă tuturor celor ce cu vrednicie și cu credință cântă cântare: Aliluia!

Icos 12:

Cântând cântarea ta, te lăudăm cu dor pe tine, Lemnul Domnului, ca pe un însuflețit. Că pe tine pironindu-Se cu trupul Cel ce stăpânește peste puterile cele de sus, ne-a sfințit, ne-a mărit și ne-a învățat a zice acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, arma cea înțelegătoare;
Bucură-te, sfântă privire a sfinților;
Bucură-te, înainte-propovăduirea proorocilor și a drepților;
Bucură-te, purtătoare de lumină, meșteșugire a lui Hristos;
Bucură-te, frumusețea și cununa dreptcredincioșilor cârmuitori;
Bucură-te, stăpânirea și întărirea cuvioșilor preoți;
Bucură-te, podoaba cea prealăudată a adevărului;
Bucură-te, începutul cel preabun al mântuirii;
Bucură-te, strălucirea cea luminată a tuturor;
Bucură-te, izgonirea agarienilor;
Bucură-te, făclie a luminii celei nestricate;
Bucură-te, veselia sufletului meu;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 13:

O, întru tot cântat Lemn pe care a fost răstignit Hristos, Cuvântul cel mai sfânt decât toți sfinții, primind rugăciunile noastre, de toată primejdia pe toți izbăvește-ne și de chinurile veșnice scapă pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Îngerii din cer… și Condacul întâi: O, de trei ori fericită…

Icos 1:

Îngerii din cer, în chip nevăzut, înconjoară cu frică Crucea cea de viață purtătoare și, văzând-o că dă credincioșilor acum har de lumină dătător, cu strălucire, se spăimântează și stau zicând către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a lumii; Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, că izvorăști tămăduiri cu îndestulare;
Bucură-te, că luminezi marginile lumii;
Bucură-te, lemn de viață mirositor și vistieria minunilor;
Bucură-te, preafericită și de daruri dătătoare;
Bucură-te, că ești dumnezeiesc așternut picioarelor;
Bucură-te, că te-ai așezat spre închinarea tuturor;
Bucură-te, pahar plin de curată băutură;
Bucură-te, luminător al strălucirii celei de sus;
Bucură-te, prin care se binecuvintează zidirea;
Bucură-te, prin care este închinat Ziditorul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 1:

O, de trei ori fericită și Preacinstită Cruce, ție ne închinăm credincioșii și te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălțare; ci ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău pe cei ce cântă: „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!”

Rugăciune către Domnul Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mântuitorul sufletelor noastre, mărturisim înaintea Ta, întru această zi a răstignirii Tale, în care ai pătimit și ai primit moarte pe Cruce pentru păcatele noastre, că noi suntem cei ce Te-am răstignit cu păcatele noastre cele multe și cu fărădelegile noastre cele rele. De aceea, ne rugăm bunătății Tale celei nemărginite să ne faci și pe noi părtași sfintelor Tale Patimi, cinstitelor răni și morții Tale celei de viață făcătoare, pentru ca să ne învrednicim, prin darul Tău, să câștigăm și noi asemenea Ție, pentru dragostea Ta, precum Tu, Cel Milostiv, le-ai răbdat pentru mântuirea noastră, întărindu-ne pururea cu aceeași putere și răbdare ce ai avut când Te-au răstignit nemulțumitorii evrei.
Și ne înviază simțirile noastre cele sufletești, ca să cunoaștem moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut și zidirile cele neînsuflețite, care s-au mișcat la răstignirea Ta, cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios și, rugându-Ți-se, l-ai primit în Rai. De aceea întărește-ne, Doamne, ca să putem ridica cu bucurie, de astăzi înainte, Crucea Ta cu deplină pocăință. Întristarea morții Tale să o simțim, precum au simțit-o Preasfânta Ta Maică, ucenicii Tăi și mironosițele femei.
Dă-ne, Doamne, și nouă, darul Tău, precum ai dat atunci tâlharului celui rău, și iartă păcatele noastre pentru sfintele Tale Patimi, și ne primește prin pocăință împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu și Ziditor ce ne ești. Asemenea fă cu toți creștinii, vii și morți, precum se roagă Ție, în toate zilele, Sfânta Biserică și le iartă lor toate păcatele și-i învrednicește pe ei de Împărăția Ta ca să vadă lumina Ta și să mărească slava Ta. Ne închinăm Crucii Tale, Hristoase, și zicem către dânsa: mărire ei pentru dragostea Ta.

Bucură-te, Preacinstită Cruce a lui Hristos, că prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus țintuit. Bucură-te, pom preamărit, pentru că Tu ai ținut Rodul vieții Ce ne-a mântuit din moartea păcatului.

Bucură-te, toiagul cel tare care ai sfărâmat ușile iadului. Bucură-te, cheia împărătească ce ai deschis ușa Raiului. Ne bucurăm și noi pentru că vedem pe vrăjmașii Tăi surpați jos, iar pe prietenii Tăi împărățind în ceruri, pe vrăjmașii Tăi biruiți de puterea Ta, iar pe creștinii ce Ți se închină, înarmați cu puterea Ta. O, Răstignitul meu Hristoase, câte ai pătimit pentru noi, câte răni, câte scuipări, câte batjocuri și câtă necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca să ne dai pildă de adevărată răbdare! De aceea, cum putem noi să fugim de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea? Cum să ne pară grele chinurile, văzând pe Stăpânul nostru că le iubește și le cere și le socotește Lui de mare cinste? Rușine ne este, cu adevărat, de ne vom întrista de relele ce ne pricinuiesc oamenii sau de ispitele ce ni le aduc diavolii, trupul și gândurile noastre cele rele, sau pentru sărăcia și bolile ce ne vin din voia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, deoarece acestea toate le trimite pentru ca să ne apropie mai mult de El, pentru ca să-L slăvim și să ne pedepsim în această viață pentru binele nostru, pentru ca să ne odihnim cu mai multă mărire întru Împărăția Lui cea veșnică. Și, de vreme ce este așa, înmulțește-ne, Doamne, ostenelile, ispitele și durerile, dar să ne înmulțești împreună și să ne prisosești și răbdarea și puterea, ca să putem răbda toate câte ni s-ar întâmpla. Pentru că recunoaștem că suntem neputincioși de nu ne vei întări, orbi de nu ne vei lumina, legați de nu ne vei dezlega, fricoși de nu ne vei face îndrăzneți, răi de nu ne vei preface în buni, pierduți de nu ne vei ierta, robi de nu ne vei răscumpăra cu bogata și dumnezeiasca Ta putere și cu darul Sfintei Tale Cruci, căreia ne închinăm și o mărim, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

1

Canon de rugăciune la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie)

Tropar la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, glasul 1:

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui protivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul: Cruce însemnând Moise, de-a dreptul cu toiagul Marea Roşie a despărţit-o pentru Israel, cel ce pedestru a trecut-o; iar de-a curmeziş lovind marea, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruită armă. Pentru aceea, să-I cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Chipul Preacuratei Patimi, întru sine mai înainte l-a arătat Moise, în mijlocul preoţilor stând. Şi ca o cruce închipuindu-se cu întinderea mâinilor, a biruit puterea lui Amalec cel atotpierzător. Pentru aceasta, să cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Pus-a Moise pe stâlp doctorie împotriva muşcării celei stricătoare şi înveninată; şi cu Lemnul cel în chipul Crucii, pe şarpele ce se târa pe pământ l-a legat, vătămarea cea potrivnică într-însul biruind. Pentru aceasta, să cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Arătat-a cerul biruinţa Crucii creştinului şi de Dumnezeu înţelepţitului împărat; şi înverşunarea vrăjmaşilor celor pizmăreţi, într-însa s-a surpat, înşelăciunea a pierit şi credinţa cea Dumnezeiască la marginile pământului s-a răspândit. Pentru aceasta, să cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit.

Catavasie: Cruce însemnând Moise, de-a dreptul cu toiagul Marea Roşie a despărţit-o lui Israel, cel ce pedestru a trecut-o. Iar de-a curmeziş lovind marea, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita armă. Pentru aceea să-I cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte, că prin odrăslire a ales preot; iar pentru Biserica cea mai înainte neroditoare, acum a înflorit Lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Fiind lovită piatra cea vârtoasă, a izvorât apă poporului celui neplecat şi împietrit la inimă şi a arătat Taina Bisericii celei de Dumnezeu chemate; care are Crucea putere şi întărire.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Coasta Ta Cea Preacurată cu suliţa fiind împunsă, apă şi sânge a izvorât, care înnoiesc Legea şi spală păcatul. Căci Crucea este lauda credincioşilor şi puterea şi întărirea dreptcredincioşilor creştini.

Catavasie:
Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte, căci cu odrăslire a ales preot; iar Bisericii, celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit Lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale; înţeles-am lucrurile Tale şi am preamărit Dumnezeirea Ta.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Izvoarele cele de fel amare le-a prefăcut cu lemnul Moise în pustie de demult, arătând mai înainte mutarea cea prin Cruce a păgânilor la credinţă.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Iordanul ce primise în sânul adâncimii sale securea, a întors-o în sus prin lemn, însemnând prin Cruce şi prin Botez, tăierea înşelăciunii.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Cu sfinţenie se îmbulzeşte poporul cel alcătuit de patru părţi, mergând înaintea Crucii, ce închipuieşte cortul mărturiei; şi cu starea sa cea cruciş se sfinţeşte, preamărindu-se.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Cu minune fiind întinsă Crucea, au strălucit raze ca soarele şi au spus cerurile: Slavă Dumnezeului nostru.

Catavasie:
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale; înţeles-am lucrurile Tale; şi am preamărit Dumnezeirea Ta.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: O, de trei ori Fericite Lemn, pe care S-a Răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul, prin Care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, înşelat fiind de Cel Ce a fost pironit pe tine cu trupul, pe Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

De tine Cruce, Lemnul cel pururea lăudat, pe care S-a Răstignit Hristos, s-a sfiit sabia care păzea Edenul, învârtindu-se; şi înfricoşătorul Heruvim s-a plecat lui Hristos, Cel Ce a fost pironit pe tine, Care dăruieşte pace sufletelor noastre.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Puterile celor de dedesubt, cele potrivnice Crucii, se înfricoşează de semnul cel însemnat în văzduh, întru care umblă neamul celor cereşti; iar pământenii îşi pleacă genunchii lui Hristos, Celui Ce dă pace sufletelor noastre.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Cu raze nestricăcioase, arătându-se Dumnezeiasca Cruce, neamurilor celor întunecate, care zăceau în rătăcirea înşelăciunii, Dumnezeiască Lumină le-a strălucit şi către Hristos, Cel Ce S-a pironit pe dânsa, le-a povăţuit, Cel Ce dăruieşte pace sufletelor noastre.

Catavasie: O, de trei ori Fericite Lemn, pe care S-a Răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul; prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, înşelat fiind de Cel Ce s-a pironit pe tine cu trupul; pe Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: În pântecele fiarei celei din apă, Iona palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea Patimă mai înainte a închipuit-o lămurit; de unde a treia zi ieşind, Învierea cea mai presus de lume a însemnat, a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce S-a Răstignit cu trupul, iar cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Cel de bătrâneţe gârbovit şi de neputinţă slăbănogit, Patriarhul Iacov, se îndrepta cu schimbarea mâinilor, arătând lucrarea Crucii celei de viaţă purtătoare; pe care pironit fiind Dumnezeu cu trupul, boala cea de suflet pierzătoare a înşelăciunii a tămăduit-o şi vechimea Scripturii, a Legii celei umbroase, a înnoit-o.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Punându-şi palmele Dumnezeiescul Israel pe capetele tinerilor cruciş, a arătat semnul cel de viaţă purtător; şi părându-i-se lui Iosif că s-a înşelat, socotind mai de cinste poporul Legii celei vechi, nu şi-a schimbat Israel mâinile, ci a strigat: că va întrece poporul lui Hristos cel de curând alcătuit şi cu Crucea îngrădit.

Catavasie:
În pântecele fiarei celei din apă, Iona palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea Patimă mai înainte a închipuit-o lămurit; de unde a treia zi ieşind, Învierea cea mai presus de lume a însemnat a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce S-a Răstignit cu Trupul, iar cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat…

Cel Ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe dreptcredincioşii creştini, dăruindu-le biruinţă asupra celui protivnic; având ajutorul Tău, armă de pace nebiruită biruinţă.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Nebuna poruncă a tiranului celui păgân pe popoare le-a tulburat, suflând cu în grozire şi cu hulă urâtă împotriva lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci, cu duh de rouă aducător, ce împotrivă răsuna, împreună cu focul fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Din lemn gustând omul cel dintâi, în stricăciune a căzut; şi cu izgonirea cea cumplită din viaţă osândindu-se, ca şi cu o boală trupească vătămătoare, toată firea omenească a murdărit-o. Dar, prin Lemnul Crucii, câştigându-ne iarăşi tămăduirea, cântăm: Cel Ce eşti prealăudat, Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Călcat-a porunca lui Dumnezeu neascultarea şi gustarea din pom cea fără de vreme a pricinuit moarte neamului omenesc; şi s-a oprit cu pază de atunci pomul vieţii de a mai împărtăşi viaţa cea preascumpă; de care s-a învrednicit tâlharul cel mulţumitor, prin cumplita moarte a Crucii, strigând: Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Israel cel ce vedea cele ce aveau să fie, de vârful toiagului său s-a rezemat, când s-a întâmpinat cu Iosif, arătând mai înainte, că întru Preamărita Cruce se va rezema puterea Împărăţiei. Căci Crucea este laudă de biruinţă şi lumina celor ce cu credinţă cântă: Cel Ce eşti, Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Catavasie:
Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire şi cu hulă urâtă împotriva lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci, cu Duh de rouă aducător, ce împotrivă răsuna, împreună cu focul fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Binecuvântaţi tineri cei întocmai cu numărul Treimii, pe făcătorul Dumnezeu Părintele, lăudaţi pe Cuvântul Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viţa tuturor, întru toţi vecii.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Înălţându-se lemnul cel stropit cu sângele Cuvântului lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat, lăudaţi puterile cereşti chemarea pământenilor şi o prăznuiţi, popoarelor închinaţi-vă Cinstitei Crucii lui Hristos, prin care s-a făcut ridicarea lumii în veci.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Pământenii, cei ce sunteţi chivernisitori ai darului, cu preoţească cuviinţă înălţaţi cu mâinile Crucea, pe care a stat Hristos Dumnezeu şi suliţa care a străbătut trupul Cuvântului lui Dumnezeu; ca, văzând toate neamurile mântuirea lui Dumnezeu, să-L preamărească în veci.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Cei mai înainte aleşi prin Dumnezeiasca Pronie, credincioşi împăraţi creştini, veseliţi-vă şi vă lăudaţi cu arma cea purtătoare de biruinţă a Crucii, care de la Dumnezeu vi s-a dăruit; că întru aceasta se risipesc în veci neamurile cele potrivnice, care năvălesc cu îndrăznire.

Catavasie:
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe El întru toţi vecii.

Binecuvântaţi, tineri, cei întocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul, Dumnezeu Părintele; lăudaţi pe Cuvântul, Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut; şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor întru toţi vecii.

La cântarea a 9-a.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Preacinstită Crucea Domnului.

Irmosul: Rai de Taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, întru Care Lemnul Crucii cel de viaţă purtător pe pământ a fost sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim.

Troparul: Să se bucure toţi copacii dumbrăvii, pentru că li s-a sfinţit firea de la Săditorul lor, Hristos, Cel Ce a fost Răstignit pe lemn; acela Înălţându-Se acum, ne închinăm Lui şi Îl mărim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Preacinstită Crucea Domnului.

Crucea lui Hristos, capul tuturor, s-a înălţat corn sfinţit celor binecredincioşi; întru care se sfărâmă toate coarnele viclenilor demoni. Pentru aceasta, acum fiind înălţată, închinându-ne ei, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Înălţarea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului.

Irmosul: Moartea, ce a venit neamului omenesc prin mâncarea din pom, prin Cruce s-a stricat astăzi; pentru că blestemul strămoaşei cel a tot neamul s-a dezlegat prin Odrasla Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, pe care toate Puterile Cereşti o măresc.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Înălţarea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului.

Nemailăsând amărăciunea lemnului a fi pierzătoare, desăvârşit prin Cruce ai tămăduit-o, Doamne. Pentru aceea şi lemnul ce a prefăcut oarecând amărăciunea apelor Marei a închipuit lucrarea Crucii; pe care toate puterile cereşti o măresc.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Înălţarea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului.

Pe noi, cei căzuţi pururea prin greşeala strămoşului, astăzi ne-ai ridicat prin Crucea Ta, Doamne. Şi precum prin neînfrânare se cuprinsese firea omenească de înşelăciune, aşa iarăşi pe toţi ne-a mântuit lumina Crucii Tale, pe care credincioşii o mărim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Înălţarea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului.

Ca să arăţi că Preamăritul chip al Crucii Tale, Doamne, se cuvine a fi închinat de toată lumea, cu lumină necuprinsă l-ai închipuit pe cer, înaintea credinciosului împărat armă nebiruită; pentru aceea, Puterile Cereşti te măresc.

Catavasie:
Rai de Taină eşti Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de care Lemnul Crucii cel de viaţă purtător pe pământ s-a sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină…

În Rai de demult, lemnul m-a golit prin mâncare, vrăjmaşul pricinuindu-mi omorârea; iar Lemnul Crucii, aducând haina vieţii oamenilor, s-a înfipt în pământ şi lumea toată s-a umplut de toată bucuria. Pentru aceasta, văzând-o înălţată, lui Dumnezeu cu credinţă popoare să strigăm: plină este de Slavă Casa Ta.

Inaltarea cinstitei Cruci a Domnului

wp-image-905548432

Sursa

Crucea lui Hristos a fost scară a suirii din iad în rai pentru cei care au trăit înainte de Domnul Iisus Hristos. Pentru noi, ea este scară a suirii la cer îndată după desfacerea sufletului de trup, însă pe ea se suie doar cei ce s-au obişnuit să umble sub cruce în viaţa de acum.

Cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, dar pentru cei mântuiţi este puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1,18)
Ce gând bun a pus Domnul în inima celor ce au ctitorit biserica aceasta, să o închine slavei Crucii Lui! Cât de mângâietor este acest lucru pentru cei vii şi cât de mângâietor pentru cei adormiţi! Cât de multă hrană pentru credinţă aduce această îmbinare a slavei înălţării Crucii cu vremelnica odihnă a rămăşiţelor noastre pământeşti după ieşirea din această viaţă! Vă amintesc icoana noastră plină de înţelesuri care înfăţişează învierea! Acolo e zugrăvită Crucea, care cu capătul de jos se pogoară până în iad, iar cu braţele se sprijină pe pământ… Pe partea de jos, ce se pogoară în iad, suie protopărinţii – Adam şi Eva… iar după ei şi ceilalţi drepţi, traşi de dreapta Domnului, Care stă pe capătul de sus. Cred că înţelegeţi sensul acestei reprezentări! Ea înseamnă că Domnul, prin Crucea Sa, a stricat iadul şi i-a slobozit pe cei care se aflau acolo înaintea venirii Lui.

Aşadar Crucea lui Hristos a fost scară de suire din iad în rai pentru cei care au trăit înainte de Domnul Iisus Hristos… Ce este ea, atunci, pentru noi? Pentru noi, ea este scară de suire la cer îndată după desfacerea sufletului de trup. Pentru că acum cei ce cred în Hristos Iisus nu se pogoară la iad.

Şi atunci, cât de mângâietor trebuie să fie pentru noi faptul că apropiaţii noştri, părăsind această lume, nu sunt luaţi pe neaşteptate, în starea aceasta, de drumul necunoscut, ci îndată îl întâmpină pregătiţi – şi cât de dulce este încredinţarea că poate nici noi nu suntem lipsiţi de mângâierea aceasta…

Aşadar să mulţumim Domnului, Care a rânduit toate acestea pentru noi. Pentru toţi cei care ies din această viaţă a fost pregătită scara urcuşului la cer, şi anume Crucea… însă de fapt urcă pe ea doar cei care s-au deprins să umble sub cruce în viaţa de acum… Iar cei care în viaţa de acum nu au reuşit sau nu au vrut să umble sub cruce aşa cum trebuie nu vor trage nici un folos de pe urma faptului că pentru cei care pleacă de aici există o scară către cer. Pentru că ei fie n-o vor găsi, fie, găsind-o, nu se vor putea folosi de ea.

După aceasta puteţi trage învăţătura pe care v-o insuflă această biserică cu hramul înălţării Sfintei Cruci, aflată în cimitir! Prin aceasta parcă s-ar zice: „Mângâiaţi-vă cu faptul că după despărţirea de trup vi se pregăteşte scară către cer, dar totodată îngrijiţi-vă şi de pregătirea pentru a urca pe ea, deprinzându-vă să umblaţi cu bună chibzuinţă sub cruce de-a lungul vieţii de acum.”

Auzind acestea, să nu suspine nimeni cu amărăciune, zicând: „Ce să facem? De unde să luăm cruci şi cum să umblăm sub greutatea lor?” Nu vă neliniştiţi! Domnul ştia că fară cruci nu putem avea parte de mântuire, şi ca atare a rânduit viaţa noastră în aşa fel, încât clipă de clipă şi din toate părţile suntem înconjuraţi de cruci. Ne rămâne de făcut numai un singur lucru… să luăm asupră-ne şi să ne purtăm crucile aşa cum trebuie. Va voi arăta care sunt crucile acestea, cum trebuie luate şi purtate.

Cea dintâi cruce este această amară petrecere a noastră pe pământ, plină de necazuri, de lipsuri, de nemulţumiri, de boli şi de tot felul de nevoi. Doar am fost zidiţi pentru fericire, însă, călcând porunca, am fost surghiuniţi din rai – şi iată că ducem epitimia petrecerii vremelnice în această vale a plângerii şi a tânguirilor… Nimeni nu este liber de această cruce, însă oricine are libertatea de a şi-o preface într-o doctorie vindecătoare sau de a-şi otrăvi viaţa cu ea. Pentru ca aceasta din urmă să nu se întâmple, iată ce este de făcut… Trebuie să socotim că merităm starea aceasta şi să Ii spunem Domnului sincer: „Nu merit ceva mai bun!“; după aceea trebuie să ne ocărâm pe noi înşine, că suntem singurii vinovaţi de toate acestea şi, în fine, să îndurăm cu seninătate toate necazurile. Numai umblând în felul acesta, sub această cruce, vom primi îndrăznire ca şi după ieşirea din cele de aici să ne suim pe Cruce către cer.

Cea de-a doua cruce este alcătuită din toate slăbiciunile noastre, din toate simţămintele şi dispoziţiile nedrepte ale inimii noastre. Dumnezeu l-a făcut pe om drept, însă acesta, ascultând de sfatul şarpelui, a primit în sine sămânţa răului, care a strâmbat firea lui cea bună… nu a nimicit-o, ci, altoindu-se pe ea, stă înaintea ei ca o sminteală şi o ispită. Nimeni nu este slobod nici de această cruce, şi cine nu ştie cât de tulburătoare şi de supărătoare este ea! Iată ce trebuie să facă cel care vrea să o întoarcă spre folosul său: să nu se lase târât de nici o pornire nedreaptă a inimii; dacă s-a lăsat târât fară voie, să se pocăiască şi să ia din nou poziţie de luptă împotriva patimilor. Orice refuzare a patimilor păcătoase, orice biruinţă asupra lor este un pas sub Cruce şi pregătire pentru suirea treptată de după moarte, pe Cruce, în rai.

Cea de-a treia cruce, altfel spus al treilea fel de cruce, este osteneala, pe care nu o putem ocoli, împreunată nedespărţit cu greutăţile şi răbdarea în îndeplinirea îndatoririlor ce stau asupră-ne. Nici un om nu este liber de îndatoriri – însă îndeplinirea acestora cere neapărat încordarea puterilor şi statornicie sau, totuna, osteneală şi răbdare… Astfel, răbdarea în împlinirea statornică a îndatoririlor cu care suntem însărcinaţi, dimpreună cu biruirea tuturor piedicilor legate de aceasta, alcătuieşte crucea şi, totodată, felul în care ne putem folosi de ea precum se cuvine. Eşti tată sau mamă? Rabdă, îndeplinindu-ţi îndatoririle de tată, de mamă… Eşti judecător? Rabdă, îndeplinindu-ţi îndatoririle de judecător conştiincios (despre cel lipsit de conştiinţă ce să mai vorbim… acela se spânzură singur pe cruce spre pierzare). Eşti învăţător? Fă-ţi neobosit treaba de învăţător… Eşti negustor? Negustoreşte aşa cum trebuie… Astfel, fiecare, îndeplinind îndatoririle legate de locul şi tagma sa, se va întâlni cu răbdarea şi osteneala – altfel spus cu crucea, pe care purtându-o cu seninătate va dobândi putere să urce neîmpiedicat la cer, pe Cruce, în viaţa de dincolo de mormânt.

Mai sunt o mulţime de alte cruci: crucea omorârii cugetării deşarte, crucea răstignirii propriului plac, crucea lepădării de toate plăcerile sau, una peste alta, crucea lepădării de sine cu de-amănuntul; şi, mai presus de toate, crucea dăruirii de sine lui Dumnezeu, când de la încredinţarea în voia lui Dumnezeu amorţeşte în om orice frământare privitoare la rânduirea sorţii sale vremelnice şi a celei veşnice.

Iată câte cruci! si asta nu este încă totul… De altfel, la ce bun să le înşirăm pe toate cu de-amănuntul?.. In ce priveşte rostul lor, nu e nevoie de vorbe multe – am arătat deja în ce stă el.

Purtând cu seninătate soarta ce ţi-a fost dată şi luptându-te bărbăteşte cu patimile şi poftele, mergi cu răbdare pe calea lucrurilor la care eşti îndatorat, silindu-te să ajungi pe tărâmul lipsit de tulburare al hotărâtei încredinţări în voia lui Dumnezeu.
Astfel vieţuind, vom dobândi fară îndoială putere şi îndrăznire spre a urca fară împiedicare la cer pe Cruce după ieşirea din această viaţă! Domnul să ne înţelepţească pe toţi ca să facem astfel. Cel ce cârteşte împotriva sorţii sale, care slujeşte patimilor, cel care se leneveşte să îşi îndeplinească îndatoririle, cel care este împlinitor al propriului plac şi cugetător de cele deşarte poartă şi ei cruci, dar nu spre mântuire… Să ne izbăvească Domnul de această nechibzuinţă, întru care ne pierdem aşteptând să ne mântuim, fară a bănui cursele vrăjmaşului, care în acest fel ne încurcă şi ne pregăteşte să-i cădem jertfa în cealaltă viaţă. Amin!

Sfantul Teofan Zavoratul,

“Predici”, Editura Sophia

Tropar la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci

Glasul 1

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui protivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.

Condac la Înălţarea Sfintei Cruci

Glasul 4

Cel Ce Te-ai înălţat…

Cel Ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe dreptcredincioşii creştini, dăruindu-le biruinţă asupra celui protivnic; având ajutorul Tău, armă de pace nebiruită biruinţă.

 

FOTO. Creatura misterioasă adusă la suprafață de uragan în Texas

Sursa
Uraganul Harvey nu a adus doar pagube materiale și victime, ci și creaturi ciudate din adâncuri. Preeti Desai, comunicator specializat pe ştiinţă, a făcut o descoperire uimitoare pe o plajă din Texas, imediat după furtună. O creatură ciudată a fost găsită zăcând fără viață: nu avea ochi, în schimb avea colți ascuțiți și o coadă lungă.

Foto: Twitter
Monstrul marin a fost descoperit de Preeti Desai în timp ce se plimba pe plajă. Creatura intrase deja în putrefacție. Preeti a postat pe pagina sa de Twitter imaginile cu ciudatul animal și i-a întrebat pe biologi despre ce ar putea fi vorba. Unii au spus că putea fi un fel de țipar.

Okay, biology twitter, what the heck is this?? Found on a beach in Texas City, TX. #wildlifeid pic.twitter.com/9IUuuL65qh
— Preeti Desai🌿 (@preetalina) September 6, 2017

Dr Kenneth Tighe de la Smithsonian crede că ar putea fi o anghilă electrică cu colți. Acest monstru,  Aplatophis chauliodus,  stă pe fundul mării, îngropat în nisip, la o adâncime de 30 până la 90 de metri, și mănâncă crustacee și pești cu oase. Prin urmare, uraganul Harvey trebuie să fi răscolit bine oceanul de a reușit să scoată afară creatura și să o aducă până pe coastele Texasului.
Iată cum arată un astfel de pește viu:

Monstrul, din familia Opichthidae, are ochi, numai că sunt foarte mici, iar în momentul în care Preeti l-a găsit pe plajă s-ar putea ca ei să fi intrat deja în descompunere.