Dezvăluirea planului ascuns al lui GEORGE SOROS de a transforma IRLANDA dintr-o țară PRO-LIFE într-o țară care favorizează AVORTUL 

scris de Dr. Susan Berry 1 aug 2017
Anul trecut, DCLeaks.com a relatat. că investitorul miliardar George Soros folosește Fundația pentru o Societate Deschisă (OSF)  pentru a transforma Irlanda la care Planificarea Familială face referire ca la o “bijuterie în coroana mișcării pro-viață” – într-o țară pro-avort.
Agenția de știri catolice (CNA) a dezvăluit, din luna august a anului trecut, strategia lui Soros de a folosi Irlanda ca prototip pentru a promova legi anti-avort în țările catolice din întreaga lume.
CNA raportează:
„Având una dintre cele mai restrictive legi privind avortul din lume, o victorie ar putea avea un impact masiv asupra altor țări puternic catolice din Europa, cum ar fi Polonia, și va furniza dovezi necesare că schimbarea este posibilă chiar și în locuri extrem de conservatoare”, se spune în document.

Strategia pentru 2016-2019, propusă de Fundația pentru o Societate Deschisă din New York, pentru Programul pentru drepturile femeii pare să se numere printre documentele publicate de site-ul DCLeaks.com.

Una dintre cele trei teme ale programului este de a permite accesul la avortul legal, inclusiv prin eforturile de abrogare al amendamentului 8 al Constituției.
Al optulea amendament – votat de alegători în 1983 – a instituit o interdicție constituțională privind avortul în Irlanda. Acesta prevede:
Statul recunoaște dreptul la viață al celor nenăscuți și, ținând cont de dreptul egal la viața al mamei, garantează în legile sale respectarea și, în măsura în care este posibil, prin legile sale, să apere și să justifice acest drept.
Documentele scoase la iveală susțin că OSF a planificat timp de trei ani strategii pentru a „stopa, diminua și inversa valul legilor personale fetale și amendamentele constituționale” și a genera „un set robust de organizații care avansează și apără drepturile sexuale și reproductive și impun noi strategii în domeniu. „
În plus, documentele indică că fundația Soros a văzut în legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, în Irlanda , 2015 , ca fiind „oportunități valoroase și  pentru avansarea campaniei” împotriva amendamentului constituțional pro-life.
„Fundațiile pentru o Societate Deschisă lucrează în multe țări pentru a promova drepturi complete și egale pentru femei, inclusiv autonomia sexuală și reproductivă”, a declarat un purtător de cuvânt al OSF pentru CNA, descriind scurgerea ca parte a „represiunii agresive asupra societății civile și a activiștilor pentru drepturile omului care are loc la nivel global. „
Potrivit documentelor scoase la iveală, Fundația Soros a acordat Amnesty International Irlanda 137.000 de euro, Asociației Irlandeze pentru Planificarea Familiei (IFPA) – o afiliată a IPPF – 132.000 de euro și Campaniei pentru Drepturile Avortului (ARC) cel puțin 25.000 de euro „pentru a lucra colectiv la o campanie de abrogare a amendamentului constituțional al Irlandei care acordă drepturi egale atât femeii însărcinate cât și embrionului implantat (denumit „personalitate fetală”).”
Cu toate acestea, Actul Electoral din 1997 din Irlanda interzice utilizarea finanțărilor din afara țării pentru campaniile politice interne. În urma vizitei publice, Comisia Irlandei pentru Standarde în Biroul Public (SIPO) a efectuat o anchetă privind fondurile donate grupurilor pro-avort din Irlanda.
Într-un interviu exclusiv, cu Breitbart News, Niamh Ui Bhriain (se pronunță Neeve O’Brien), purtătoarea de cuvânt a Institutului pentru Viață din Irlanda, a remarcat: „În urma unei investigații SIPO, numai ARC au fost obligați să returneze suma considerată politică, 25 000 de euro. Celelalte grupări au susținut că nu a fost politică campania lor, ceea ce este absurd dat fiind că vor să împingă o schimbare în Constituția noastră”.
Ea continuă:
Nu este clar de ce SIPO a permis Amnesty și IFPA să păstreze aproape 300 000 de euro în finanțarea politică. Oricum, la fel de importantă este dezvăluirea că această finanțare este vârful aisbergului, deoarece in ultimul deceniu, aproape 20 de milioane de euro au fost vărsate în Irlanda în proiectele pro-avort, pentru a înmuia Irlanda și a abroga dreptul la viață al copiilor nenăscuți.
In publicația Catolicul Irlandez se mai observă:
O organizație care se numește Campania pentru dreptul la avort (ARC) ar fi trebuit vreodată să nege că a fost implicată în activități politice și nu este deloc surprinzător faptul că a fost în cele din urmă forțată să se confrunte cu această realitate. Ce este mai interesant, în anumite privințe, este faptul că Amnesty International Ireland a scăpat de aceeași soartă.
OSF-ul lui Soros s-a alăturat campaniei pro-avort din Irlanda prin miliardarul american Chuck Feeney și Filantropiile sale Atlantice.
Ui Bhriain a scris la Institutul pentru Viață în 2015 că influxul de bani de la activiștii bogați în justiția socială a transformat organizațiile pro-avort în niște centre de putere:
Consiliul irlandez pentru Libertățile Civile a fost un grup mic care strângea mai puțin de 9000 de euro pe an, însă 11,3 milioane de dolari din banii lui Feeney i-au transformat într-un militant important pentru avort. El a dat 5,1 milioane de dolari companiei Amnesty Ireland (care, de mulți ani, a avut o poziție neutră în privița avortului) și, așa dintr-o dată, acum își aduc aportul la campania pro-avort, petrecând în mod luxos la evenimentele în stil corporativ și festivalurile de muzică pentru a cere ca avortul să fie legalizat, de parcă uciderea copiilor a fost un “drept” al omului.
O altă sumă de 1,1 milioane de dolari a fost înmânată Consiliului Național al Femeilor din Irlanda, care imediat și-a schimbat atitudinea prin susținerea dreptului la avort, lobby-ul politicienilor și organizarea de conferințe pro avort, deși au fost foarte atenți să aloce timp pentru a ataca femeile care au declarat public că au regretat avorturile.
Suma utilă de 236.850 de dolari a fost, de asemenea, plătită Asociației de Planificare Familială din nordul Irlandei pentru a finanța un caz în instanță pentru a contesta interzicerea avortului acolo – FPA este un asociat al Federației de Planificare Parentală care a fost prinsă pe cameră pentru aranjarea vânzării de părți corporale ale copiilor pe care ei le-au avortat.

Apoi, există Centrul pentru Drepturile Reproductive, o echipă foarte bogată, care a strâns 25 milioane de euro doar în 2014, de la Bill Gates și Fundația Ford și care sunt implicați peste măsură în a impulsiona avortul în Irlanda.
Ui Bhriain observă că, în plus față de numerar direct către grupuri și organizații – donatorii bogați oferă finanțare pentru cazuri juridice.
Centrul pentru Drepturile Reproductive, explică ea, utilizează fonduri de la Fundațiile Gates și Ford  pentru „un caz juridic care se va desfășura la Națiunile Unite în Geneva, acuzând Irlanda de „tortură” pentru că nu aprobăm ca bebelușii noștri să fie uciși înainte de a se naște”.
„Avocații lor americani au apărut la Prime Time și multe alte instituții mass-media irlandeze, dar nu au fost niciodată întrebați, nici măcar o dată, de ce credeau că legile noastre privind avortul sunt preocuparea lor”, afirmă ea și rezumă problema mass-mediei progresistă astfel:
De fapt, nu avem nici o idee cât de mulți bani au venit de la fundația lui Soros sau de la orice altă sursă către campaniile pro avort. Ceea ce este raportat ar putea fi doar vârful aisbergului. Mass-media din Irlanda nu se interesează în mod special pentru a investiga de unde au venit milioanele care au apărut pentru avort – cei mai mulți dintre ei au ignorat cu desăvîrșire dezvăluirile Wikileaks și abia au acoperit investigația SIPO, care a decis că o fracțiune din bani trebuie returnati. Dacă Soros ar fi dat milioane grupurilor pro-viață, s-ar fi făcut titluri de știri timp de o săptămână sau mai mult.
Totul face parte dintr-o strategie media care nu impune transparență sau responsabilitate  militanților pro-avort, însă obligă pe cei pro-viață la un set complet de standarde diferite.
Potrivit lui Ui Bhriain, extinderea politicii Mexico City pro-viață de către președintele american Donald Trump – care exclude fondurile din partea SUA organizațiilor neguvernamentale care promovează sau efectuează avortul – este o influență pozitivă.
„Organizațiile precum Planificarea Parentală și Centrul pentru Drepturile Reproductive sunt hotărâte să impună pretutindeni avortul la cerere”, explică ea. „Extinderea politicii Mexico City și modificarea legilor din S.U.A. înseamnă că aceștia ar putea încerca să răspândească resursele și prin alte zone. Cu toate acestea, pentru că înțeleg importanța imensă a legilor pro-viață ale Irlandei, ei vor face tot posibilul pentru a împinge avortul și aici”.
IFPA și-a expus criticile cu privire la politica Mexico City – cunoscută drept „regula globală a gagurilor” printre grupurile pro-avort:
Ui Bhriain spune acum că ea și colegii ei așteaptă un referendum pentru a elimina amendamentul opt în primăvara viitoare.
„Noul prim ministru Leo Varadkar face din acest vot o prioritate”, notează ea, adăugând însă că  această campanie de abrogare a amendamentului nu vine de la publicul larg.
Irish Times raportează că, în ciuda votului Adunării cetățenilor privind extinderea accesului la avort „fără restricții în ceea ce privește motivele” (64%), „Dovezile sondajului de astăzi sugerează că alegătorii irlandezi nu împărtășesc opiniile adunării cu privire la extinderea liberalizarii avortului”.
Raportul continuă:
Ei cred că legile avortului din Irlanda ar trebui să fie schimbate cu siguranță: există majorități solide pentru legalizarea avortului în cazurile unui risc fizic sau mental grav pentru sănătatea femeilor, în cazuri de viol sau o anomalie fetală care face posibilă moartea.
Dar alegătorii sunt împărțiți când vine vorba de cazuri de anomalie fetală în care moartea nu este probabilă (36% favorizează liberalizarea, 47% se opun acesteia) și categoric împotriva avortului din motive socio-economice.
Întrebați pur și simplu dacă avortul ar trebui să fie disponibil la cerere, două treimi (67%) spun nu.
„Cei care sprijină avortul se bazează foarte mult pe sprijinul mass-media (ceea ce este aproape integral cu mulți jurnaliști irlandezi care militează în mod deschis pentru avort) și nu au un joc bun”, afirmă Ui Bhriain. „După criza economică din 2008, câțiva candidați ai extremei stânga au fost aleși de către comunități fiind în mod evident supărați pe măsurile de austeritate, dar au folosit aceste platforme pentru a promova neîncetat dreptul la avort”.
Activistul pro-viață spune că inițiativele organizațiilor ei, cum ar fi zilele Vieții Naționale a Canvass-ului, au avantajul a mii de voluntari care umblă din ușă în ușă pentru a vorbi cu cetățenii obișnuiți despre avort.
„Există 1,1 milioane de case în Irlanda”, observă Ui Bhriain. „Am ajuns la aproape 200.000 cu Canvass-ul până acum și așteptăm să ajungem la un total de 800.000 înainte de ziua votării”.
Ui Bhriain notează că Planificarea Parentală a descris Irlanda ca „bijuterie a coroanei mișcării pro-viață”.
„Aceasta deoarece experiența Irlandei arată că puteți interzice avortul și proteja viețile femeilor”, explică ea. „Avem una dintre cele mai scăzute rate de mortalitate maternă și unele dintre cele mai bune îngrijiri maternale din lume, potrivit ONU. Deci, campaniile pro avort se concentrează pe anularea legilor din Irlanda, deoarece știu că oamenii pro-viață din întreaga lume pot privi  Irlanda ca un exemplu real și dovedit că avortul nu este niciodată necesar”.

Sursa

În Finlanda a avut loc DRUMUL CRUCII sub drapelul ECUMENISMULUI.

In data de 26 august 2017 in Finlanda, or. Espoo, a avut loc un Drum al Crucii destul de neobisnui. În calitate de steaguri, participanţii au purtat un drapel cu inscripţia “Oykumena”.

1

2

Printre participanţi au fost reprezentanţi ai trei confesiuni: catolici, luterani şi ortodocşi.

1

Evenimentul ecumenist a început cu o slujbă în “mănăstirea” Maicii Domnului din or. Espoo – unica “mănăstire” catolică a ordinului carmelitan din Finlanda.

1

2

A condus procesiunea preotul ortodox iereu Petri Korhonen (vezi pozele), care pe parcursul evenimentului a făcut o rugăciune de sfinţire a apei pe una dintre plajele din Oittaa.

1

2

Mai apoi participanţii s-au îndreptat către oraşul Taipale, unde ştafeta ecumenistă a fost preluată de unul dintre cei mai cunoscuţi ecumenişti, un membru actic al Consiliului Mondial al Bisericilor, preotul ortodox Heikki Huttunen (vezi pozele).

1

Evenimentul s-a finisat printr-o slujbă într-o “biserică” luternă.

aparatorul.md

Capul Sfantului Ioan Botezatorul

wp-image-872338332

Capul Sfantului Ioan Botezatorul este una dintre cele mai de pret Sfinte Moaste ale Bisericii, acesta fiind pierdut si gasit de mai multe ori. In calendar, Biserica a randuit a se praznui trei minunate aflari ale Capului Sfantului, anume in ziua de 24 februarie, cand gasim scris: Intaia si a Doua Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul, si in data de 25 mai, cand se face amintire de a Treia Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul.

„Capul Inaintemergatorului, ascuns oarecand in vas de lut, s-a vazut iesind din sanurile pamantului la aratare; care si rauri de tamaduiri izvoraste. Caci cu ape a spalat Capul Celui ce acum acopera cu ape inaltimile cele mai de deasupra si izvoraste oamenilor dumnezeiasca iertare: Deci pe acesta ce este dupa adevar marit, sa-l fericim si intru aflarea lui cu bucurie sa praznuim, ca el roaga pe Hristos sa daruiasca lumii mare mila” (Mineiul pe Februarie).
Capul Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in satul Ain Karem, la mica distanta de Ierusalim, fiind fiul Elisabetei, verisoara Maicii Domnului, si al preotului iudeu Zaharia. Sfantul Ioan s-a nascut cu cateva luni mai inainte de Iisus Hristos, caruia i-a si pregatit calea. Retras de tanar in pustie, postind aspru si petrecand in neintrecuta rugaciune, Sfantul Ioan va veni in lume, in zona Iordanului, abia la varsta de 30 de ani, varsta la care barbatul este considerat matur si apt de propovaduire.

Sfantului Ioan Botezatorul – Icoana din Prodromu


Sfantul Ioan a fost invrednicit de Dumnezeu spre a-L boteza cu apa pe Fiul sau cel Unul Nascut, Iisus Hristos, pe Acela care va boteza pe om cu Duh Sfant si cu foc. Acesta este punctul culminant al vietii sale sfinte, moment in care Fiul lui Dumnezeu, Facatorul a toate, si-a plecat capul sub mana lui.

Avand curajul specific celor care nu cruta adevarul pentru nimic si pentru nimeni, el a mustrat personal si public pe tetrarhul Irod Antipa, care se casatorise cu fosta sotie a fratelui sau vitreg. Viclenia si mandria Irodiadei a dus la intemnitarea Sfantului Ioan in Cetatea Maherus – Machaerus din Pereia, loc aflat astazi in Iordania.

La un mare ospat, cu mancaruri grase, cu vinuri si bauturi aromate, cu dansuri si alte desfatari, Salomeea, fiica Irodiadei, a castigat inima regelui, care i-a zis ca ii va da orice ii va cere, pana la o jumatate din imparatia sa. Fata fara minte a intrebat-o pe mama ei ce sa care, iar aceea, din pizma si ura, a cerut Capul Sfantului Ioan Botezatorul. Nebunul rege a ascultat pe fata, poruncind taierea capului sfantului, in inchisoare. Capul Sfantului Ioan a fost adus pe o tipsie (tava) si dat fetei, care l-a dat mamei sale.

Pentru ca se temea ca Sfantul Ioan Botezatorul ar putea invia, daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, nestiutorul Irod nu a dat ucenicilor decat numai trupul sfantului. Trupul sfantului a fost luat de ucenicii sai si dus in localitatea Sevastia, undeva in Cisiordnia de astazi, unde l-au si ingropat.

Se crede ca, mai tarziu, in jurul anului 360, imparatul roman pagan Iulian Apostatul ar fi ars ramasitele Sfantului Ioan Botezatorul. Din trupul sfantului nu ar mai fi ramas nearse decat numai un brat si un deget.

Sinaxarul din data de 24 februarie spune ca Irodiada, luand Capul Sfantului Ioan, a impuns cu un ac mare limba acestuia, care de atatea ori ii aratase pacatele. Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost ingropat de Irodiada in curtea casei sale, la mare adancime, in pamant, intr-un loc „ascuns si necinstit”.

Despre acest lucru stia numai Ioana, femeia lui Huza, economul lui Irod, amintita si in Evanghelia dupa Luca: „Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod” (Luca 8, 3). Despre aceasta ni se spune ca slujea Apostolilor din avutul ei, pe cand acestia propovaduiau prin cetati. Potrivit traditiei crestine a Locurilor Sfinte, se crede ca Sfanta Ioana a dezgropat Capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat in Ierusalim, pe Muntele Eleonului – Muntele Inaltarii, intr-un vas de lut. Aici este locul care aminteste de Prima Aflare a Capului Sfantului, loc pe care astazi se inalta Manastirea ruseasca Sfantul Ioan Botezatorul.

Prima Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul

La multa vreme dupa aceasta, vrednicul Inochentie, aprinzandu-se spre viata cea monahala, a mers in Tara Sfanta. Ajuns pe Muntele Eleonului, el isi zidi aici o chilie smerita. Cand vru insa sa sape santul pentru a pune temelia unei mici bisericute, el dadu peste nepretuita comoara: Capul Sfantului Ioan Botezatorul. Nevoitorul a tinut Capul Sfantului in bisericuta sa. Cand s-a apropiat insa de trecerea la cele vesnice, spre a nu fi gasit si pangarit de paganii ce se inmultisera in zona, el il lua si il ascunse din nou in pamant, in acelasi loc.

A doua Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul

Capul Sfantului Ioan Botezatorul s-a pastrat ingropat pe Muntele Inaltarii pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena. In vremea Sfintilor Imparati, doi monahi nevoitori din Rasarit venira sa se inchine la Locurile Sfinte. Unuia dintre ei i s-a arata in vis Sfantul Ioan, care i-a descoperit cele cu privinta la Capul sau cel Sfant. Necrezand nici unul dintre cei doi, Sfantul Ioan li s-a aratat inca o data celor doua, la cateva zile distanta, zicandu-lea: „Toata necredinta si lenevirea lepadand-o, faceti ceea ce v-am poruncit.”

wp-image-270071801

Se zice apoi ca cei doi au luat Capul Sfantului si l-au pus intr-un sac de piele de camila, purtandu-l cu ei pe unde calatoreau. Imprietenindu-se pe cale cu un negustor olar din Emesa, din Siria, ei au dat si aceluia sacul, spre a-l cara o bucata de drum. Luand sacul, Sfantul Ioan i s-a aratat acestuia, spunandu-i: „Lasand pe calatorii tai, fugi de dansii cu acest sac, pe care il ai in maini.” Aceasta a vrut-o sfantul din pricina necredintei monahilor cea de la inceput si din pricina lenevirii cea de pe cale, ei incredintand Sfintele Moaste unui necunoscut.
Mult a fost cinstit si iubit Capul Sfantului de catre acest olar din Emesa, intreaga lui casa fiind binecuvantata de sfant. La moartea acestuia, el a luat Capul cel Sfant si l-a asezat intr-un sicriu pecetluit, pe care la incredintat, mai apoi, surorii sale, careia i-a spus sa nu umble la el pana ce Sfantul Ioan insusi nu va voi acest lucru. Astfel, mai multe generatii au mostenit si pastrat sicriul cu Moaste.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul – Moaste din Top Kapi

In cele din urma, Capul Sfantului a ajuns la un monah numit Eustatie, locuitor intr-o pestera de langa Emesa. Desi acesta nu era cu viata curata, avand pacate si invatand gresit lumea, se faceau multe minuni prin Moastele sfantului. Calugarul ascundea de toti nepretuita comoara, spunand tuturor ca pentru rugaciunile lui se fac minunile. Vazand oamenii reaua viata a calugarului, ei rugara pe episcop sa il alunge de la ei. Eustatie mai ceru o zi ragaz, spre a pleca singur. Noaptea, el ingropa Capul Sfantului in pamant, spre a-l lua alta data.

A treia Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul

Imediat dupa plecarea lui, niste calugari cu viata sfanta se asezara in pestera lui. Langa pestera aceasta se va zidi, in timp, o manastire. Arhimandritul Marcel este cel care a gasit Capul Sfantului, el marturisind: „Bine este cuvantat Domnul nostru Iisus Hristos, ca m-a invrednicit pe mine, Marcel, robul Sau, a fi vazator al vedeniei de fata, care mi s-a facut in 18 zile ale lunii Februarie, in saptamina din mijlocul postului sfintelor 40 de zile, descoperindu-se in somn noaptea, caci am vazut toate portile manastirii noastre deschise. Deci m-am infricosat si mi se parea ca ies sa le inchid. Apoi iarasi am vazut un rau trecand prin poarta manastirii, si ma miram de unde iese acea multime de apa. Pe cand gandeam aceasta, am auzit un glas de multe cete, venind spre noi dinspre rasarit, cu sunet mare, iar fiecare ceata avea deosebit grai si striga: „Iata, se arata Sfantul Ioan, Botezatorul lui Hristos”.

Sfantul Simeon Metafrast, in Viata Cuvioasei Matroana, scrie si el despre aceasta Aflare a cinstitului Cap al Mergatorului Inainte, el spunand ca „Marcel, Ghenadie si Chiriac au mers la episcop si au spus lui Uranie (episcopul Emesei in acea vreme), cele despre o minune dintr-o pestera. Episcopul, cunoscand ca este un lucru mare, a luat pe clericii sai si au mers la locul acela, in pestera in care alta data locuia Eustatie, ereticul. Si facand rugaciune, a poruncit episcopul ca in locul acela sa sape pamantul. Acolo a fost gasit Sfantul Cap al lui Ioan.

In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, va lua cinstitul Cap al Sfantului Ioan si-l va aseza in biserica cea mare a cetatii Emesa, Siria.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul – Comani, Constantinopol, Amiens

In vremea de trista amintire a iconoclasmului, cand iconele au fost prigonite, Capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comani, unde a fost ingropat si trupul Sfantului Ioan Gura de Aur. In cetatea Comani, Sfantul Cap a stat pana in vremea imparatului Mihail, fiul lui Teofil si al maicii sale Teodora, imparateasa, cei ce au restabilit dreapta credinta, pe vremea imparatiei caruia, prin dumnezeiasca aratare, iarasi s-a aflat Sfantul Cap al Sfantului Ioan.

De aici, Capul Sfantului va fi dus in Constantinopol de catre Sfantul patriarh Ignatie, in anul 860, in vremea imparatului Mihail. In cetatea Constantinopol, Sfantul Cap a fost asezat in Biserica Sfantului Ioan, in locul Edomon cel prea frumos, zidit prin imparateasca randuiala.

In anul 1204, in vremea cruciadelor, cruciatii vor lua o parte din Capul Sfantului Ioan Botezatorul, aflat la acea vreme inca in Constantinopol, si il vor duce in Franta, unde il vor si aseza intr-o biserica din Amiens (astazi, ele se afla in Catedrala din Amiens). Sfintele Moaste se afla aici inca si astazi.

O alta traditie legata de Capul Sfantului Ioar este aceea care zice ca acesta ar fi fost salvat si dus la Alexandria, in Egipt, iar mai apoi la Constantinopol, in Turcia, de unde a fost dus in provincia Poitou, in Franta, de catre regele francon Pippin al III-lea (715-768).

Teodor Danalachi

Crestin.Ortodox

CUM A AJUNS IROD SA ACCEPTE TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN? Legile duhovnicesti ale luptei cu patimile si tragedia sufletului slab, sovaielnic sau: DE CE NU SUNT SUFICIENTE BUNELE INTENTII PENTRU MANTUIRE?


Incepand razboiul, trebuie sa ne luptam cu hotarare, fara sovaiala. „Cine sovaie e pierdut”, spune proverbul englezesc. Renuntati la orice autocompatimire si nu faceti nici o concesie egoismului. Concesiile tot n-o sa va salveze, si pe aceasta cale nu veti cumpara pacea cu diavolul. Dimpotri­va: acolo unde vede slabiciune, el ataca tot mai puternic. Urmeaza imediat noi ispite, si mai serioase, care cer noi con­cesii”.


                          *


“Vreti sa iesiti din mlastina care va soarbe a patimii? Luati mana lui Hristos! Cand va lasa puterile si piere ultima raza de nadejde in eliberarea duhovniceasca, adresati-va direct Domnului, cu rugaciune fierbinte din inima, si, credeti-ma, chemarea voastra nu va ramane desarta. Ajutorul cerut nu va intarzia!”

Regulile luptei cu patimile

(Capitolul 6, versetele 14-29 [din Evanghelia dupa Marcu])

In istoria executiei lui Ioan Botezatorul, despre care isto­riseste Sfantul Evanghelist, in fata noastra se contureaza figura tragica a lui Irod, ucigasul Marelui Proroc.
Acesta nu este Irod cel care a omorat pruncii din Bethleem in nadejdea zadarnica de a-L da pierzarii pe Iisus. Acela, dupa cum stim, a murit pe cand Sfanta Familie se afla inca in Egipt. Irod cel ce l-a omorat pe Ioan Botezatorul era asa-numitul Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om poate nu atat stri­cat, cat slab de caracter. Faradelegea savarsita il chinuia. Nu putea sa il uite pe Ioan, atata doar ca in urma slabiciunii sale de caracter nu traia mustrari de constiinta, ci un simta­mant irezistibil de teama. Spectrul insangerat al Prorocului il urmarea pretutindeni. Cand a auzit de Domnul, cu privire la Care in popor aveau loc dispute aprige, primul lui gand, insuflat de teama, a fost ca Ioan cel omorat a inviat. El se temea ca va gasi in persoana Prorocului nou-aparut un raz­bunator al sangelui varsat, si aceasta teama era cu atat mai puternica, cu cat isi dadea seama mai bine ca l-a omorat pe Botezator pe nedrept. Doar un concurs fatal de imprejurari il impinsese la aceasta faradelege, pe care el o ingaduise fara voia sa. In pofida asprelor mustrari indreptate de Ioan impotriva Irodiadei si a tetrarhului, acesta din urma il respecta in adancul sufletului pe acuzatorul sau, deoarece stia ca este un barbat drept si sfant. De aceea, cu toate ca la staruintele Iro­diadei il aruncase in inchisoare, il cruta, il asculta cu placere si de multe ori urma sfatul lui. Atunci cand Salomeea, fiica Irodiadei, a cerut de la el capul lui Ioan Botezatorul, carmuitorul s-a intristat. Cum de s-a intamplat asa ceva? Cum de a ingaduit Irod aceasta ucidere? Cum a putut sa ajunga intr-o asemenea stare incat, in pofida inclinarilor inimii sale, a fost silit sa fie de acord cu ingrozitoarea cerere a Salomeei si sa taie, la porunca ei, capul Prorocului?

wp-image--1077609350

Sa incercam sa privim in acest suflet intunecat si sa urmarim cum se „coace” treptat in el faradelegea pricinuita de patima, si cum s-a aprins si s-a intarit insasi patima. Este foarte important pentru noi sa ne lamurim legile dezvoltarii pacatului si patimii, fiindca ele lucreaza cam la fel in sufletul oricarui om, si din exemplul lui Irod ne putem da seama ce determina propriile noastre caderi.

Totul incepe aici prin pofta, prin iubirea necurata fata de Irodiada, cumnata lui Irod, sotia fratelui sau Filip. Fara sa se ingrijeasca deloc de oprirea patimii nelegiuite care se dez­volta, Irod trece in curand la fapta, paseste cu usurinta peste cea dintai piedica si se insoara cu nevasta fratelui sau. Acest prim pas arata deja destul de limpede cat de mult se dezvol­tase patima in sufletul lui, fiindca puterea patimii se masoara prin marimea piedicilor pe care le depaseste; altfel spus, cu cat sunt mai mari piedicile biruite de patima, cu atat e mai mare aceasta. Depasind prima piedica, Irod se ciocneste insa imediat de alta: propovaduirea acuzatoare a lui Ioan Botezatorul, care ii spunea lui Irod: Nu ti-e ingaduit sa tii pe femeia fratelui tau. Fara indoiala ca reprosurile acestea aveau pentru Irod mai mare insemnatate decat stinghereala fata de fratele sau si teama de opinia publica; aceasta, multumita servilismului fariseilor si saducheilor, care aveau o inraurire hotara­toare asupra ei, putea fi usor redusa la tacere. A-l sili sa taca pe incoruptibilul Ioan ori a-l face sa indulceasca tonul franc al mustrarilor sale a fost cu neputinta. Pe langa asta, si asupra constiintei lui Irod insusi acele cuvinte aspre trebuie sa fi avut o mare inraurire, fiindca Irod nutrea un mare respect fata de Proroc si, fara indoiala, tinea cont de parerea lui. Şi totusi, nici aceasta noua piedica nu l-a putut sili sa-si invinga pati­ma. Mai mult decat atat: nu numai ca nu da inapoi in fata ei, ci, atatat de Irodiada, il aresteaza pe Proroc, pe care il res­pecta, si il arunca in inchisoare. Aceasta arata cat se poate de limpede cat de departe ajunsese patima lui. In fine, in scena cu Salomeea aproape ca isi pierde cu totul stapanirea de sine. Senzualitatea ajunsa in ultimul hal ii intuneca mintile, si face juramantul acela nebunesc. Este deja rob patimii pe deplin! Astfel, atunci cand nu intampina impotrivire, patima prin­de putere, cotropind cu stapanirea sa despotica sufletul omenesc. Alaturi de aceasta observam si alt fenomen: odata inga­duit, un fel al pacatului atrage dupa sine o multime de alte feluri. In cazul de fata, in urma poftei desfranate vin miselia fata de fratele sau, preacurvia, nedreptatea, cruzimea, silnicia fata de Ioan, juramantul desert, slava desarta fata de oaspeti, orgoliul mincinos si, in cele din urma, omorul. De parca in urma primului sarpe al patimii care s-a trezit si si-a dat sea­ma de puterea sa incep indata sa suiere si sa se agite o intreaga ceata de serpi, care pana atunci dormitau pasnic in suflet. In fine, nu putem trece sub tacere nici faptul ca ispitele prin care trece Irod devin tot mai serioase, iar faradelegile tot mai gre­le – de parca s-ar verifica pana la ce treapta de cadere poata sa ajunga omul acesta, care s-a supus patimii.
Asadar, vedem cum latul pacatului se strange tot mai mult si cum ramane tot mai putina nadejde ca omul care a cazut in el se va putea elibera. Situatia devine aproape fara iesire cand din suflet dispar ultimele puteri si chiar dorin­ta de a rupe acest lat, si omorul sau o alta faradelege nu mai putin grava devine atunci doar urmarea fireasca, inevitabilul acord final al patimii dezlantuite.
Cercetand procesul dezvoltarii ispitelor asa cum este el descris in istorisirea evanghelica despre Irod, putem gasi o tripla lege careia ii este supusa aceasta dezvoltare daca nu intam­pina rezistenta din partea vointei constiente a omului.
Prima lege poate fi numita „legea amplificarii”. Ea consta in aceea ca forta patimii, intensitatea ei si stapanirea pe care o are asupra sufletului cresc progresiv, pe masura ce i se fac concesii. Concesiile nu o linistesc, ci o fac si mai pretentioa­sa si autoritara. Omul care a ingaduit o data pacatul slabes­te moral si la urmatoare ispita il face cu mai mare usurinta decat cel ce a rezistat in prima lupta. Vointa omului se intareste prin biruinte si slabeste prin infrangeri: aceasta este o lege a psihologiei. Curentul moral, odata infiltrat in suflet, se preface rapid intr-un torent navalnic si strica tot stavilarul legii morale a constiintei, daca nu ne luptam cu el.
Doctorul Mutt povesteste despre un student care sufe­rea de viciul masturbatiei, care i-a marturisit ca in cursul primului an cedase viciului doar o data, in anul urmator de trei ori, dupa care s-a masturbat saptamana de saptamana. Aces­ta este un fenomen obisnuit. Adeseori il observam in dez­voltarea impatimirii de alcool. Cum zice proverbul, „primul pahar pare ca roata carului, al doilea ca un soim, iar urmatoarele ca niste pasarele“. Concesiile si caderile joaca aici rolul de vreascuri uscate pe care le aruncati in foc. Cu cat aruncati mai mult vreascuri, cu atat devine mai mare si mai lacoma flacara. Cu cat pacatuim mai mult, cu atat se aprinde mai tare patima.
Cea de-a doua lege este legea extinderii. Unui pacat ii urmeaza inevitabil o serie de noi pacate. O patima, aprinzandu-se in suflet, trezeste la viata si alte patimi, de par­ca intre ele exista o tainica legatura nevazuta. Reusita unei patimi slujeste parca drept semnal pentru celelalte, si, toa­te deodata sau una dupa alta, se grabesc sa se napusteasca asupra nefericitului suflet, de parca ar vrea sa-i dea lovitura de gratie potrivnicului slabit. Patimii curviei ii urmeaza nea­parat gelozia, neincrederea, minciuna, invidia, mania si asa mai departe. Aici este ca la razboi: a fost strapuns frontul intr-un loc, si dusmanul isi concentreaza imediat fortele in bresa creata, pentru a o largi si a obtine o victorie deplina.
Odata, demult, pe un santier naval olandez se constru­ia o corabie. Pentru chila, de care se prind coastele corabiei, trebuie gasita o barna buna, lunga, solida. In mormanele de lemne care zaceau in curtea santierului doi lucratori au gasit una care parea, la prima vedere, potrivita…
– Uite, a zis unul dintre ei, buna barna! Hai, mai, s-o luam…
Celalalt a privit insa cu atentie barna si a clatinat din cap a tagada.
– Nu, nu e buna!
– De ce?
– Vezi gaurica asta? Inseamna ca in lemn s-au cuibarit deja viermii…
– Fleacuri… Ce inseamna o mica gaura la o asemenea bar­na uriasa? De-abia se vede… S-o luam, omule!
S-au incontrat putin, si in cele din urma cel mai prevazator a cedat. Au luat barna si din ea au facut chila noii corabii.
Aceasta a plutit cu bine pe mari vreme de cativa ani. Era usoara, trainica si n-avea teama de furtuni. O admirau toti, dar intr-o buna zi s-a scufundat fara nici o pricina aparenta, pe vreme buna. Cand s-au coborat scufundatorii s-o cerceteze s-a dovedit ca fundul corabiei fusese ros de viermi. In anii cat corabia plutise pe marile lumii, viermii se inmultisera si gaurisera de tot lemnul. O micuta carie in lemn a fost fatala vasului urias.
Asa este si in suflet. Un singur viermisor al patimii, daca nu-l nimicesti la timp, se poate inmulti colosal de mult, nas­cand noi vicii, cotropind toate partile sufletului si erodandu-i tesuturile sanatoase.
Pricina consta in slabirea credintei. Biruita de un pacat, vointa isi pierde puterea de rezistenta, cedand cu usurinta si altora. In adancul sufletului omenesc exista intotdeauna pacatul, sub forma celor mai diferite inclinatii vicioase si patimi. Aceste patimi fierb si spumega ca intr-un cazan, cau­tand iesire – dar daca omul nu le cedeaza, vointa lui joaca rolul unui capac greu, din plumb, care nu lasa sa iasa aburul sub presiune. Daca ridici cat de putin capacul, in deschiza­tura, oricat de mica ar fi ea, navalesc cu putere toate patimi­le din suflet. Cedand in felul acesta, omul da automat frau liber si celorlalte patimi, nemaifiind in stare sa le faca fata.
Cea de-a treia lege este cea a adancirii patimii. Lucra­rea acesteia consta, in primul rand, din aceea ca mijloacele de satisfacere a patimii dezlantuite, care a pus stapanire pe suflet, devin tot mai rele si mai urate din punct de vedere moral. Patima devine tot mai pretentioasa, tot mai capri­cioasa, tot mai extravaganta. Ea nu se mai multumeste cu formele obisnuite ale pacatului, ci cauta unele noi, mai rafi­nate, capabile sa excite mai mult nervii uzati, tociti. Astfel, patima curviei este complicata adeseori de cruzime, transformandu-se in sadism. Lacomia pantecelui cere noi si noi mancaruri, tot mai sofisticate. Legea adancirii se mai mani­festa cateodata si altfel: pentru a-si satisface patima care creste, omul incepe sa faca faradelegi tot mai grele. El sacrifica totul de dragul ei, toate valorile morale care s-au mai pastrat in sufletul lui.
Peste bordul vietii sunt aruncate toate cate impiedica patima: obiceiurile, convingerile si principiile morale, impe­rativele datoriei si religiei – toate zboara afara, incepand cu valorile cele mai putin importante si incheind cu cele mai mari. Astfel, zgarcitul, cuprins de patima iubirii de arginti, pentru a face rost de bani nu se da in laturi de la nimic: la inceput inceteaza sa faca milostenie, pe urma se cufunda in avaritie, refuzand sa-i ajute pana si pe cei mai apropiati oameni; in continuare, se deda afacerilor murdare, sacrifi­cand dreptatea si decenta, ajungand adeseori pana la hotie, uneori chiar pana la omor, si asa mai departe. Treptat, sufle­tul se pustieste, pierzand in folosul patimii tot ce avea de pret. Omul decade tot mai mult, ajungand la fundul paca­tului si al viciului. Examinand legile care actioneaza in pro­cesul dezvoltarii patimii, putem observa fara greutate: con­ditia generala, principala, fundamentala, de care depinde tot acest proces este absenta regulilor morale ferme si slujirea exclusive a propriului egoism, a propriului eu.
De ce a cazut Irod atat de jos? Fara indoiala, fiindca egois­mul lui, eul lui erau idolul lui cel mai insemnat, caruia ii slu­jea de o viata intreaga; nu recunostea deasupra sa alta vointa mai inalta decat propriile capricii si pofte; principii mora­le nu vedem deloc in activitatea lui, si daca asculta de Ioan Botezatorul asculta, bineinteles, nu fiindca pretuia inalti­mea si curatia morala a sfaturilor acestuia, ci, cel mai proba­bil, fiindca intrezarea in el un clarvazator, care zareste mai bine cararile vietii, ce se impletesc in negura viitorului.
Ne-am oprit asupra explicarii amanuntite a mijloacelor si a cailor pe care se desfasoara dezvoltarea patimii si a conditiilor care o sprijina si o intretin, ca prin aceasta analiza sa usuram rezolvarea unei probleme de o insemnatate esentiala in viata crestinului: lupta cu patimile. Pentru a ne lupta cu suc­ces impotriva dusmanului trebuie sa-i cunoastem procedee­le, subterfugiile si metodele. Bineinteles, problema este atat de vasta si de complexa, incat nu poate fi epuizata in cadrul unei discutii scurte, si ca atare vom fi nevoiti sa ne marginim aici doar la cateva sfaturi practice.
In primul rand, dupa cum se poate vedea din toate cele spuse mai inainte, pentru a ne lupta cu succes impotriva patimii trebuie, mai intai de toate, sa avem principii moral-religioase temeinice. Fara acestea lupta este absolut imposibila: cum altfel sa gaseasca omul un punct de sprijin si in numele a ce se va lupta? In propria personalitate? In numele dorin­telor propriului eu? Dar tocmai acolo se afla focarul patimii, si a ne sprijini pe propriile dorinte si inclinatii in lupta cu ea este ca si cum, luptandu-ne cu curvia, ne-am imprieteni cu prostituate si am cauta la ele sprijin moral. Este la fel de nefo­lositor si a cauta sa gasim acest reazem in ceea ce este util pentru societate, deoarece „folosul obstesc” este un concept prea precar, prea vag, este inteles in mod diferit de diferiti oameni si este supus unor interminabile schimbari, in func­tie de imprejurari si de conditiile epocii.
Legile morale capata pentru om o obligativitate si neschimbare neconditionata numai atunci cand el constien­tizeaza provenienta lor suprafireasca si aude in ele glasul lui Dumnezeu. Numai atunci ele au o temeinicie absoluta si o autoritate neclintita. In limbajul bisericesc, aceasta dispozi­tie sufleteasca, care consolideaza legea morala, se numeste „frica de Dumnezeu“. Astfel, frica de Dumnezeu este baza moralitatii si reazemul in lupta cu patimile.
Daca aceasta dispozitie, care face sufletul omului sa se supuna regulilor morale, este posibila, pana la un anumit punct, in orice religie, cealalta conditie care il intareste pe om in lupta cu patimile in numele legii morale este prezen­ta numai in crestinism: este acea putere harica, acel ajutor nevazut, dar mereu simtit, pe care Domnul il trimite pacato­sului ce se lupta chemand numele Lui cel sfant.
Nu stiu cui apartine urmatoarea descriere pitoreasca a relatiei dintre diversele religii si omul cazut in groapa mur­dara a pacatului, care doreste sa iasa de acolo, care arata ce-i spun in acest caz nefericitului care piere diversele religii si cum se straduie ele sa-l ajute si sa il mangaie.
Confucius rosteste: „Experienta aceasta sa-ti fie invata­tura de minte!”


Hinduismul: „In urmatoarea reincarnare vei fi mai fericit!”


Mahomed: „In toate este voia lui Allah!”


Dar Hristos? Hristos spune: „Ia mana Mea!”
Cu cat este mai presus aceasta atitudine fata de pacatos decat atitudinea celorlalte

wp-image--1785967311

Cu cat este mai multa dragoste in ea si cu cat este mai roditoare si mai de folos pentru om decat ace­le consolari ce nu ies din domeniul vorbelor goale! Vreti sa iesiti din mlastina care va soarbe a patimii? Luati mana lui Hristos! Cand va lasa puterile si piere ultima raza de nadejde in eliberarea duhovniceasca, adresati-va direct Domnului, cu rugaciune fierbinte din inima, si, credeti-ma, chemarea voastra nu va ramane desarta. Ajutorul cerut nu va intarzia!
Asadar, prima regula pentru lupta cu patima: lupta aceas­ta poate fi purtata cu succes doar pe teren religios, sub stindardul nadejdii in Domnul Iisus Hristos. In aceasta nadejde e principalul reazem, principala putere a crestinului!
In al doilea rand, este mai bine sa incepem lupta atunci cand patima n-a iesit inca din primul stadiu de dezvoltare – din taramul gandului. Luptati-va indata ce veti simti pri­ma pornire a unei patimi, indata ce v-a venit in cap cel dintai gand la ea. Cand patima incepe sa se infaptuiasca si, supunandu-va ei, faceti deja ceva ca s-o satisfaceti este nemasurat mai greu sa o opriti dupa aceea. Chiar si in cazul cand ati cazut deja, savarsind pacatul cu fapta, chiar daca ati inceput sa va obisnuiti cu el, lupta cea mai energica trebuie purtata in con­tinuare pe taramul gandului. Respingeti insasi imaginea paca­tului si pornirea catre acesta, indata ce se arata in ganduri, invatati-va sa invingeti inchipuirea patimasa, fiindca aici este radacina pacatului.
Dinauntru, din inima omului, zice Dom­nul, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulte­rul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul piz­mas, hula, trufia, usuratatea (Mc. 7, 21-22).
Nu putem opri gandurile pacatoase in asa fel incat ele sa nu ne mai deranje­ze deloc. Aceasta nu depinde de noi, fiindca ele sunt adeseori insuflate de puterea straina, necurata, vrajmasa noua, care nu cruta nici cele mai sfinte clipe, nici cele mai evlavioase dispo­zitii sufletesti. Ele pot veni chiar si in timpul rugaciunii celei mai fierbinti si mai incordate.
Odata, la un staret pustnic a venit tanarul lui ucenic, plangandu-se de gandurile pacatoase ce-l bantuiau. Staretul l-a scos afara.

– Ia desfa-te la haina! Ucenicul s-a supus.

– Poti sa opresti vantul, ca sa nu patrunda sub haina ta?

– Nu pot, avo!

– Asa este si cu gandurile… Nu le putem opri venirea. Putem numai sa ne luptam cu ele, neingaduindu-le sa rama­na in suflet…

Cum este mai bine si mai potrivit sa facem asta? Cel mai bine este sa ne luptam cu gandurile prin metode pozitive, nu negative. Daca repetam in sinea noastra: „Nu o sa ma gan­desc la asta! Nu vreau! Nu o sa permit!” asta nu ne va ajuta prea mult. Mai bine sa incercam sa ne gandim la altceva si sa inlocuim gandurile rele cu ganduri bune. Este bine sa avem ceva pregatit dinainte pentru asemenea situatii: imagini din istoria sfanta, probleme de credinta si moralitate sau pur si simplu inchipuiri nobile in duh crestin. De obicei, Sfintii Parinti se foloseau in asemenea situatii de rugaciuni scurte (cel mai des de Rugaciunea lui Iisus), ca sa abata mintea de la ispita. Uneori isi aminteau texte din Sfanta Scriptura indrep­tate impotriva tentatiei, care destrama soaptele ei. De texte din Sfanta Scriptura S-a folosit, dupa cum stim, si Domnul pentru a-l alunga pe diavol atunci cand acesta a venit la El in pustie pentru a-L ispiti. In al treilea rand, porniti la lupta imediat, fara sa intarziati nici macar o clipa si fara sa faceti vreo concesie. Concesiile duc de obicei la infrangere. Daca hotul incepe sa reflecteze la modul: „Anul acesta o sa fur 10000, la anul 5000, peste inca un an doar 1000… iar in cele din urma voi inceta de tot sa fur”, se poate spune cu incredere ca el va ramane hot. Fumatorii inveterati care incearca sa se lase de fumat micsorand treptat numarul de tigari fumate zilnic rareori au succes.
Exista o veche povestire pentru copii despre un baiat olan­dez care si-a scapat patria de inundatie. Olanda se afla sub nivelul marii si este aparata de diguri. Candva, intreaga tara era fund de mare si se afla sub apa. Doar pas cu pas, cu o incre­dibila darzenie si staruinta, olandezii au smuls-o marii cu aju­torul digurilor, si pe polderele[1] grase, acoperite de namol fer­til, isi lucrau campiile. Olanda se afla intotdeauna in primej­dia de a fi inundata – este destul sa se sparga undeva digurile. Toti locuitorii stiu asta si pazesc digurile cu mare grija.
Odata, noaptea, pe malul marii mergea un baietel. Ştia bine drumul spre casa si noaptea nu il inspaimanta. Deodata i-a atras atentia un sunet neobisnuit: se auzea plescait si susur de apa, de parca ar fi curs un paraias. S-a oprit, si-a incordat auzul si a dat fuga la diguri. Cat de mare i-a fost groaza cand a vazut ca digul se fisurase intr-un loc si jetul de apa, marindu-se tot mai mult, tasnea ca dintr-o arteziana! Ce era de facut? Baiatul intelegea tot pericolul situatiei si stia ca daca nu va opri acel jet de apa, spre dimineata acesta se va transforma intr-un suvoi nimicitor, care va surpa digurile si va inunda tara. S-a uitat in stanga si in dreapta. Ţarmul era pustiu, nici tipenie de om. N-avea de unde sa astepte ajutor. Cele mai apropiate case erau destul de departe de tarm, si pana cand ar fi ajuns la ele primejdia putea sa creasca nemasu­rat… Atunci, fara stea pe ganduri, si-a scos haina, si-a infasu­rat strans cu ea mana dreapta si a astupat gaura, varand mana in ea pana aproape de umar. Scurgerea s-a oprit. Noaptea era cetoasa si rece. Aerul era imbibat de o umezeala patrunza­toare. In curand, baiatul a inceput sa tremure. Camasuta lui veche si peticita nu-i tinea aproape deloc de cald. Se facuse albastru, dintii ii clantaneau, mana ii amortise, dar a ramas cu barbatie la postul sau. Ştia ca daca va scoate mana apa va tasni cu si mai mare putere si, cine stie, poate ca vor pieri atunci parintii lui, surioara lui, prietenii lui…
Nu putea sa plece nici daca a ramane ar fi insemnat moar­tea… Atunci cand rondul de dimineata al paznicilor de dig i-a vazut silueta maruntica, baiatul aproape ca nu se mai putea misca, atat de amortit era.
„Ce faci aici, baiete?” – i-a strigat unul dintre paznici.

Micutul s-a uitat la el si, abia desfacandu-si falcile, a spus incet: „Ţin marea.”
Acesta era, literalmente, adevarul. Micul erou si-a sal­vat patria de inundatie si de pieire sigura. Daca ar fi intar­ziat putin, valurile marii ar fi ingropat in adancul lor rece tot tinutul, cu locuitorii lui harnici si cu campiile cele rodni­ce.
„Intarzierea este asemeni mortii”, spunea Petru cel Mare cu privire la tactica militara. Acelasi lucru se poate spune si despre lupta duhovniceasca. Aici, intarzierea este adeseori echivalenta cu moartea duhovniceasca. Exista o parere ras­pandita, potrivit careia poti sa te intorci la Dumnezeu chiar si in ultima clipa a unei vieti traite in cel mai mare dezmat. De aceea, pacatosii calculati, in minutele rarelor mustrari de constiinta, se consoleaza uneori singuri cu logica urmatoare: „Sa ne mai facem placerile, ca mai intai trebuie sa ne saturam de ele, iar la batranete o sa ne pocaim si o sa ne rugam! Dom­nul iarta!” Aceasta logica are o mare hiba. Este bine daca, in pofida vietii sale desfranate, omul reuseste cumva sa pas­treze in suflet credinta vie si iubire de Dumnezeu. Atunci mantuirea inca mai e posibila pentru el – dar daca, din cade­re in cadere, ajunge la starea de care Domnul spune: Nu va ramanea Duhul Meu in oamenii acestia in veac, fiindca sunt numai trup (Fac. 6, 3), pentru el renasterea este cu putin­ta numai ca o minune deosebita a milostivirii dumnezeiesti, pe care nimeni nu are dreptul sa conteze. Exista o multime de oameni care aproape ca s-au prefacut in animale, carora trairile duhovnicesti le sunt cu totul inaccesibile si care au pierdut orice sensibilitate fata de influentele duhovnicesti. Aceasta este deja moarte duhovniceasca.

In orice caz, lupta cu pacatul si cu patimile devine incre­dibil de grea daca am petrecut in ele vreme indelungata. Dia­volul si pacatul nu renunta atat de usor la victima lor, si amin­tirile trecutului furtunos, obiceiurile rele, parerea de rau pen­tru placerile pierdute continua multa vreme sa tulbure si sa infierbante sangele, momindu-l pe om sa se intoarca la via­ta dinainte si adeseori aducandu-l la deznadejde. Este nevo­ie de nevointa pentru a sterge din suflete aceste pete murdare ale trecutului, dar pentru nevointa trebuie vointa tare, iar in momentul respectiv vointa este, de obicei, deja slabita de con­cesiile facute mereu pacatului. In plus, cu cat omul se gaseste mai multa vreme in betia vietii pacatoase, cu atat se leaga de ea mai tare si cu atat mai slaba este dorinta de a o rupe cu aceasta viata si de a incepe una noua, curata, placuta lui Dumnezeu. Iata de ce „inteleptii” care conteaza pe pocainta de la batrane­te isi fac in general un calcul gresit si, ajungand la pragul fatal, vad cu groaza ca sufletul este molipsit iremediabil de pacat, ca vointa e subrezita, ca nu mai au puteri si dorinta sa inceapa o viata noua si ca nu mai sunt in stare sa se pocaiasca… Dezno­damantul tragic este inevitabil.

Asadar, cu cat incepem mai devreme lupta, cu atat mai sigura este biruinta. Cu cat mai grabnic, cu atat mai bine. Incepand razboiul, trebuie sa ne luptam cu hotarare, fara sovaiala. „Cine sovaie e pierdut“, spune proverbul englezesc!
Renuntati la orice autocompatimire si nu faceti nici o concesie egoismului. Concesiile tot n-o sa va salveze, si pe aceasta cale nu veti cumpara pacea cu diavolul. Dimpotri­va: acolo unde vede slabiciune, el ataca tot mai puternic. Urmeaza imediat noi ispite, si mai serioase, care cer noi con­cesii. Asadar, sa nu va linistiti cu sofismul obisnuit: „Nu e nici o problema daca cedez intr-o bagatela; concesii serioase n-o sa fac!” Nu exista bagatele in viata duhovniceasca, fiind­ca acestea au de obicei urmari serioase.
„Tratarea bolilor duhovnicesti (patimilor), zice parintele Ioan din Kronstadt, se deosebeste cu totul de tratarea boli­lor trupului. In bolile trupului trebuie sa dai atentie bolii, sa oblojesti locul bolnav cu mijloace blande, cu apa calda, cu comprese calde si asa mai departe, pe cand in bolile duhov­nicesti lucrurile stau pe dos: daca a navalit boala asupra ta nu trebuie sa-ti opresti deloc atentia asupra ei, nu trebuie s-o mangai deloc, sa nu fii ingaduitor cu ea, sa n-o incalzesti, ci s-o bati si s-o rastignesti; fa pe dos decat cere ea. Daca nava­leste asupra ta ura fata de aproapele, rastigneste-o cat mai grabnic si iubeste-ti indata aproapele. Daca a navalit zgar­cenia, fii cat mai grabnic darnic. Daca a navalit invidia, fii cat mai grabnic doritor de bine. Daca a navalit trufia, smereste-te pana la pamant cat mai grabnic. Daca a navalit iubi­rea de arginti, lauda cat mai grabnic neagonisirea si ai ravna pentru aceasta. Daca te chinuie duhul vrajmasiei, iubeste pacea si dragostea. Daca te biruie lacomia pantecelui, rav­neste cat mai grabnic infranarea si postul. Toata arta de a trata bolile duhului sta in a nu ne opri catusi de putin aten­tia asupra lor si a nu fi catusi de putin indulgenti cu ele, ci a le taia fara intarziere”.
Inca doua sfaturi: sa nu va jucati cu ispitele; straduiti-va sa le evitati si nu va apropiati de ele nici macar din curiozitate. Cel ce hoinareste pe bulevarde, merge la petreceri si la spectacole, asculta discutii libertine si anecdote necuviincioase, dar totodata isi inchipuie ca va putea sa isi pastreze curatia gandului si a inimii, se insala profund. Ca si cum te-ai juca cu focul in magazia cu praf de pusca: explozia poate sa vina in orice clipa.
In fine, pentru a va inta­ri vointa in directia necesara folositi-va de clipele de „incetare a focului”. Ispitele nu navalesc asupra omului in continuu, in clipele de liniste pregatiti-va de razboi prin rugaciune, prin citirea cartilor sfinte si prin cugetarea la cele dumneze­iesti. Prost soldat este cel care incepe sa invete trasul cu pusca abia pe campul de lupta. El va fi negresit invins.
Alfa si ome­ga luptei sunt, totusi, alcatuite de nadejdea in Domnul Iisus Hristos.
Fiindca nu este alt nume in cer si pe pamant… intru care se cuvine sa ne mantuim noi.
[1] Poldere se numesc in Olanda portiunile de uscat smulse marii (n.tr.).
(din: Sfantul Vasile al Kineşmei, Evanghelia pentru omul modern. Învățături din Evanghelia după Marcu – volumul 1, Editura Sophia, 2013)

wp-image-872338332.

C.O

Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

wp-image--450347613

 

line10

icoana

Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Astfel a propovăduit venirea Domnului şi sufletelor care erau ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci acum S-a arătat în lume Mesia Cel aşteptat. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.
Deci, aceasta s-a început astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii celei rele, care a stăpânit în Galileea, a luat mai întâi de soţie pe fiica lui, Areta, împăratul Arabiei, şi a petrecut cu ea multă vreme. Apoi, rănindu-se de frumuseţea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soţie, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. El, după dorinţa acelei desfrânate, a gonit pe femeia sa cea dintâi după lege şi a luat-o pe ea, femeia fratelui său – împotriva legii; căci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se cădea s-o ia pe dânsa, fiindcă rămăsese fiica fratelui său cea născută dintr-însa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea rămasă văduvă, s-o ia fratele cel viu, dacă fratele cel mort nu ar fi lăsat după sine fii. Însă sunt cei ce vorbesc cu dovedire, că pe când trăia Filip, fratele său, Irod i-a luat pe femeia lui şi mare rău i-a făcut, făcându-se ca un răpitor desfrânat şi amestecător de sânge.
Irod făcând o fărădelege ca aceasta, n-a suferit Sfântul Ioan Botezătorul, râvnitorul Legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omeneşti şi propovăduitorul pocăinţei; ci mustra pe faţă pe Irod înaintea tuturor, ca pe un desfrânat şi răpitor – apucătorul soţiei fratelui său –, şi zicea: Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău. Irod, nesuferind mustrările, a poruncit să arunce pe Ioan în temniţă, legat cu lanţuri. Dar mai ales Irodiada se mânia asupra sfântului şi voia ca îndată să-l ucidă; dar nu putea, oprind-o însuşi Irod şi păzind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod n-a voit să-l omoare, ştiind pe Ioan că este bărbat drept şi sfânt, şi pe care mai înainte îl asculta cu plăcere şi luând aminte la cuvintele lui, multe le făcea bine şi se temea să-l ucidă. El însă nu se temea aşa de Dumnezeu, precum se temea de oameni, fiindcă evanghelistul Matei zice: Vrând să-l ucidă pe el, se temea de popor, căci îl avea ca pe un prooroc. Ca poporul să nu se scoale asupra lui şi să ridice tulburare, de aceea nu îndrăznea să dea la arătare spre moarte pe proorocul Ioan Botezătorul, cel iubit şi cinstit de toţi, ci îl chinuia pe dânsul numai prin închisoare, vrând să închidă gura cea netăcută a mustrătorului său.
Sfântul Ioan a stat în temniţă multă vreme şi se adunau la dânsul ucenicii lui, pe care el, învăţându-i mult la viaţa cea îmbunătăţită şi după Legea lui Dumnezeu, îi încredinţa pe ei despre Mesia, Care venise acum în lume şi la Care îi şi trimitea pe dânşii, precum se povesteşte în Evanghelie. Ioan, auzind din închisoare despre lucrurile lui Hristos, a trimis pe doi din ucenicii săi ca să-L întrebe pe El: Tu eşti Cel ce va să fie, sau să aşteptăm pe altul? Nu doar că neştiind de El, a trimis ca să-L întrebe, căci cum nu-L ştia pe Acela pe Care el L-a botezat? Cum nu ştia el pe Sfântul Duh pe Care L-a văzut pogorându-se peste Iisus şi a auzit glasul Tatălui mărturisindu-L, şi el însuşi L-a mărturisit, arătându-L cu degetul şi zicând: Iată mielul lui Dumnezeu. Ci ca ucenicii lui să vadă minunile cele preaslăvite pe care le făcea Domnul Hristos şi să se încredinţeze despre El, că Acela este Cel ce a venit ca să mântuiască neamul omenesc.
După aceea a sosit ziua în care Irod se obişnuise a săvârşi ziua naşterii sale. El a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari şi pe toate căpeteniile Galileei, şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, jucând şi placând lui Irod şi celor ce şedeau cu dânsul, a cerut de la dânsul – după povaţa maicii sale cea rea – capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câştigat ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar şi jumătate din împărăţie. Ticălosul, nevrând să-şi calce jurământul, nici să mâhnească pe jucătoare şi pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea să ucidă pe Ioan, şi, uitând sfinţenia aceluia, s-a umplut de îndrăzneală spre vărsarea sângelui cel nevinovat; şi, trimiţând îndată pe călău în temniţă, a poruncit să-i taie capul lui Ioan şi să-l aducă pe tipsie.
Astfel, Mergătorul Înaintea lui Hristos a fost tăiat în temniţă, noaptea târziu, pentru mustrarea fărădelegii lui Irod cu Irodiada. Sfântul Evanghelist Marcu povesteşte că acel ospăţ urât s-a numit cină. Că zice: A făcut cină boierilor săi, care s-a prelungit până noaptea târziu, şi după ce s-au îmbătat şi s-au desfătat destul prin jucarea fetei celei fără de ruşine, atunci s-a săvârşit acea nedreaptă ucidere. Deci, aducându-se pe tipsie capul Sfântului Ioan în mijlocul acelui ospăţ, picurând încă sângele – precum spun unii –, acel cap a grăit aceleaşi cuvinte mustrătoare: Nu ţi se cade să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău! O, ce frică s-a făcut atunci celor ce erau de faţă la ospăţul acela, când au văzut capul de om, aducându-se pe tipsie ca o mâncare şi, curgând sângele, că mişcă încă buzele şi grăieşte cuvinte!
Jucătoarea, luându-l în mâini, fără temere l-a dus la maică-sa. Irodiada, luându-l, înţepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Şi, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup, şi să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea trupul cel scos din temniţă, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, când se prăznuieşte aflarea cinstitului lui cap.
După uciderea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a făcut o altă răutate şi mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, precum grăieşte de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostaşii săi, ocărind şi batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă şi L-a întors la Pilat.
După acestea n-a zăbovit izbândirea lui Dumnezeu asupra ucigaşului de prooroc şi a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte sângele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui – precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lângă alte fărădelegi, şi batjocora făcută de dânsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.
Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăţie şi de viaţă cu Irodiada şi cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să-şi răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, a adunat putere de oaste şi s-a dus asupra lui Irod. Asemenea şi Irod, adunându-şi puterea sa, a ieşit împotriva lui Areta. Deci, fiind război tare din amândouă părţile, ostaşii arabilor au biruit pe ai lui Irod, şi i-a biruit cu tăiere mare, cazând toată puterea lui Irod, abia scăpând numai el singur. După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stăpânirea tetrarhiei sale şi de toate bogăţiile. El a fost trimis în surghiun împreună cu desfrânata şi cu fiica ei, mai întâi în Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.
Acolo s-a sfârşit în strâmtoare şi în rea pătimire, văzând mai întâi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă râul, care se numea Sicoris, pentru o trebuinţă oarecare şi, mergând pe gheaţă, s-a rupt gheaţa sub dânsa şi s-a afundat până la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheaţa i-a strâns grumazul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheaţă. Ea a stat aşa spânzurata, până ce gheaţa cea ascuţită i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducând pe sub gheaţă stârvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod şi Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheaţă. Aşa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan.
După aceasta şi acel nelegiuit ucigaş Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; căci se povesteşte despre dânşii că i-au înghiţit pământul de vii. Sfântul Ioan, precum în viaţa sa, tot aşa şi după sfârşit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucând înainte de pogorârea în iad, a binevestit celor ce erau acolo pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup şi a veselit pe sfinţii strămoşi, cu care, după stricarea iadului, scoţându-se de acolo, după învierea lui Hristos, s-a învrednicit de multe cununi în cereasca Împărăţie; ca un feciorelnic, ca un vieţuitor în pustie, ca un învăţător şi propovăduitor, ca un prooroc, ca un Mergător Înainte, ca un botezător şi ca un mucenic. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să ne povăţuiască şi pe noi la calea adevăratei pocăinţe şi să ne învrednicească Împărăţiei cereşti, Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.

Sursa

Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul: Viata, Acatistul si Canonul de rugăciune (29 August)


Condac la Praznicul tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul (29 August)

Glasul 5

Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială Dumnezeiască a fost, ca şi celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fărădelege, că nu Legea lui Dumnezeu, nici viaţa cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare şi vremelnică.

*

Tropar la Praznicul tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul (29 August)

Glasul 2

Pomenirea dreptului cu laude, iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat mai cinstit şi decât proorocii. Că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel Propovăduit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în trup: pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

***

1

                           Viata

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Astfel a propovăduit venirea Domnului şi sufletelor care erau ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci acum S-a arătat în lume Mesia Cel aşteptat. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.
Deci, aceasta s-a început astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii celei rele, care a stăpânit în Galileea, a luat mai întâi de soţie pe fiica lui, Areta, împăratul Arabiei, şi a petrecut cu ea multă vreme. Apoi, rănindu-se de frumuseţea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soţie, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. El, după dorinţa acelei desfrânate, a gonit pe femeia sa cea dintâi după lege şi a luat-o pe ea, femeia fratelui său – împotriva legii; căci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se cădea s-o ia pe dânsa, fiindcă rămăsese fiica fratelui său cea născută dintr-însa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea rămasă văduvă, s-o ia fratele cel viu, dacă fratele cel mort nu ar fi lăsat după sine fii. Însă sunt cei ce vorbesc cu dovedire, că pe când trăia Filip, fratele său, Irod i-a luat pe femeia lui şi mare rău i-a făcut, făcându-se ca un răpitor desfrânat şi amestecător de sânge.
Irod făcând o fărădelege ca aceasta, n-a suferit Sfântul Ioan Botezătorul, râvnitorul Legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omeneşti şi propovăduitorul pocăinţei; ci mustra pe faţă pe Irod înaintea tuturor, ca pe un desfrânat şi răpitor – apucătorul soţiei fratelui său –, şi zicea: Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău. Irod, nesuferind mustrările, a poruncit să arunce pe Ioan în temniţă, legat cu lanţuri. Dar mai ales Irodiada se mânia asupra sfântului şi voia ca îndată să-l ucidă; dar nu putea, oprind-o însuşi Irod şi păzind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod n-a voit să-l omoare, ştiind pe Ioan că este bărbat drept şi sfânt, şi pe care mai înainte îl asculta cu plăcere şi luând aminte la cuvintele lui, multe le făcea bine şi se temea să-l ucidă. El însă nu se temea aşa de Dumnezeu, precum se temea de oameni, fiindcă evanghelistul Matei zice: Vrând să-l ucidă pe el, se temea de popor, căci îl avea ca pe un prooroc. Ca poporul să nu se scoale asupra lui şi să ridice tulburare, de aceea nu îndrăznea să dea la arătare spre moarte pe proorocul Ioan Botezătorul, cel iubit şi cinstit de toţi, ci îl chinuia pe dânsul numai prin închisoare, vrând să închidă gura cea netăcută a mustrătorului său.
Sfântul Ioan a stat în temniţă multă vreme şi se adunau la dânsul ucenicii lui, pe care el, învăţându-i mult la viaţa cea îmbunătăţită şi după Legea lui Dumnezeu, îi încredinţa pe ei despre Mesia, Care venise acum în lume şi la Care îi şi trimitea pe dânşii, precum se povesteşte în Evanghelie. Ioan, auzind din închisoare despre lucrurile lui Hristos, a trimis pe doi din ucenicii săi ca să-L întrebe pe El: Tu eşti Cel ce va să fie, sau să aşteptăm pe altul? Nu doar că neştiind de El, a trimis ca să-L întrebe, căci cum nu-L ştia pe Acela pe Care el L-a botezat? Cum nu ştia el pe Sfântul Duh pe Care L-a văzut pogorându-se peste Iisus şi a auzit glasul Tatălui mărturisindu-L, şi el însuşi L-a mărturisit, arătându-L cu degetul şi zicând: Iată mielul lui Dumnezeu. Ci ca ucenicii lui să vadă minunile cele preaslăvite pe care le făcea Domnul Hristos şi să se încredinţeze despre El, că Acela este Cel ce a venit ca să mântuiască neamul omenesc.
După aceea a sosit ziua în care Irod se obişnuise a săvârşi ziua naşterii sale. El a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari şi pe toate căpeteniile Galileei, şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, jucând şi placând lui Irod şi celor ce şedeau cu dânsul, a cerut de la dânsul – după povaţa maicii sale cea rea – capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câştigat ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar şi jumătate din împărăţie. Ticălosul, nevrând să-şi calce jurământul, nici să mâhnească pe jucătoare şi pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea să ucidă pe Ioan, şi, uitând sfinţenia aceluia, s-a umplut de îndrăzneală spre vărsarea sângelui cel nevinovat; şi, trimiţând îndată pe călău în temniţă, a poruncit să-i taie capul lui Ioan şi să-l aducă pe tipsie.

Astfel, Mergătorul Înaintea lui Hristos a fost tăiat în temniţă, noaptea târziu, pentru mustrarea fărădelegii lui Irod cu Irodiada. Sfântul Evanghelist Marcu povesteşte că acel ospăţ urât s-a numit cină. Că zice: A făcut cină boierilor săi, care s-a prelungit până noaptea târziu, şi după ce s-au îmbătat şi s-au desfătat destul prin jucarea fetei celei fără de ruşine, atunci s-a săvârşit acea nedreaptă ucidere. Deci, aducându-se pe tipsie capul Sfântului Ioan în mijlocul acelui ospăţ, picurând încă sângele – precum spun unii –, acel cap a grăit aceleaşi cuvinte mustrătoare: Nu ţi se cade să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău! O, ce frică s-a făcut atunci celor ce erau de faţă la ospăţul acela, când au văzut capul de om, aducându-se pe tipsie ca o mâncare şi, curgând sângele, că mişcă încă buzele şi grăieşte cuvinte!

Jucătoarea, luându-l în mâini, fără temere l-a dus la maică-sa. Irodiada, luându-l, înţepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Şi, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup, şi să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea trupul cel scos din temniţă, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, când se prăznuieşte aflarea cinstitului lui cap.
După uciderea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a făcut o altă răutate şi mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, precum grăieşte de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostaşii săi, ocărind şi batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă şi L-a întors la Pilat.
După acestea n-a zăbovit izbândirea lui Dumnezeu asupra ucigaşului de prooroc şi a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte sângele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui – precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lângă alte fărădelegi, şi batjocora făcută de dânsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.
Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăţie şi de viaţă cu Irodiada şi cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să-şi răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, a adunat putere de oaste şi s-a dus asupra lui Irod. Asemenea şi Irod, adunându-şi puterea sa, a ieşit împotriva lui Areta. Deci, fiind război tare din amândouă părţile, ostaşii arabilor au biruit pe ai lui Irod, şi i-a biruit cu tăiere mare, cazând toată puterea lui Irod, abia scăpând numai el singur. După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stăpânirea tetrarhiei sale şi de toate bogăţiile. El a fost trimis în surghiun împreună cu desfrânata şi cu fiica ei, mai întâi în Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.
Acolo s-a sfârşit în strâmtoare şi în rea pătimire, văzând mai întâi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă râul, care se numea Sicoris, pentru o trebuinţă oarecare şi, mergând pe gheaţă, s-a rupt gheaţa sub dânsa şi s-a afundat până la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheaţa i-a strâns grumazul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheaţă. Ea a stat aşa spânzurata, până ce gheaţa cea ascuţită i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducând pe sub gheaţă stârvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod şi Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheaţă. Aşa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan.
După aceasta şi acel nelegiuit ucigaş Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; căci se povesteşte despre dânşii că i-au înghiţit pământul de vii. Sfântul Ioan, precum în viaţa sa, tot aşa şi după sfârşit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucând înainte de pogorârea în iad, a binevestit celor ce erau acolo pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup şi a veselit pe sfinţii strămoşi, cu care, după stricarea iadului, scoţându-se de acolo, după învierea lui Hristos, s-a învrednicit de multe cununi în cereasca Împărăţie; ca un feciorelnic, ca un vieţuitor în pustie, ca un învăţător şi propovăduitor, ca un prooroc, ca un Mergător Înainte, ca un botezător şi ca un mucenic. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să ne povăţuiască şi pe noi la calea adevăratei pocăinţe şi să ne învrednicească Împărăţiei cereşti, Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.

1

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul (7 Ianuarie)

Troparul, glasul al 4-lea

Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 2:

Văzând toți prealuminata vedenia ta, proorocule, și noi zicem că preamăritul tău chip cu nepricepută înstrăinare nouă se arată, căci, atingându-te cu mana de creștetul Stăpânului, ai grăit așa: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegere din buze întinate, cum este cu putință a lauda, numele tău, dumnezeiescule Ioane proorocule și cel mai întâi tuturor cetelor drepților? Ci rugăciune cu cântare aducem ție așa:
Bucură-te, luminătorul vedeniei celei neobișnuite;
Bucură-te, plinirea a multă lumină;
Bucură-te, lauda dumnezeiască a sfinților lui Hristos;
Bucură-te, cer cinstit al drepților lui Dumnezeu;
Bucură-te, cunoștința fără de număr ce o dăruiești cântăreților tăi;
Bucură-te, sănătate preaminunată îimpărțită credincioșilor;
Bucură-te, minune mult mărită de îngeri;
Bucură-te, cel ce ești rana demonilor de mult plâns;
Bucură-te, lumina mai strălucită decât soarele;
Bucură-te, zarea focului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, luminarea și dulceața credincioșilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 3:

Putere din cer, Ioane proorocule, dăruiește nouă celor ce lăudăm înfricoșătoarea și uimitoarea ta minune cea purtătoare de lumină și ca aurul strălucitoare și preamărită, că luminezi inimile credincioșilor, celor ce cu credință cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Toată lumea te are pe tine mare apărător și bun ajutor întru nevoi; pentru aceea ca pe un apărător al credincioșilor, și grabnic izbăvitor, te cinstim pe tine, și întru pomenirea ta daruri ca acestea aducem ție:
Bucură-te, făcătorule de multe minuni;
Bucură-te, înțelepte dătător de poruncă nouă;
Bucură-te, fierbinte risipitor de vrăjmași;
Bucură-te, mângâietor al firilor celor necăjite;
Bucură-te, că te rogi pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că tu pe tiranul îl gonești de la noi;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, că îndepărtezi gândurile cele pline de răutate;
Bucură-te, fierbinte folositor al bolnavilor;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminat al lui Hristos;
Bucură-te, prin care se luminează lumea;
Bucură-te, prin care s-a gonit vicleșugul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 4:

Din toate necazurile slobozești pe toți, care cu dragoste și bucurie săvârșesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ioane proorocule și botezătorule; căci, ca o făclie purtătoare de strălucire, luminezi pe cei ce laudă pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icos 4:

Soare purtător de lumină, sfeșnic cu strălucire de aur, sfințește, curățește pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta cea dumnezeiască, că se înfricoșează toți, grăind ție așa:
Bucură-te, sfeșnicul luminii celei neapuse;
Bucură-te, scaun de nematerialnic foc;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiți;
Bucură-te, sănătate trupească a oamenilor celor bolnavi;
Bucură-te, stâlpul de bucurie cel în chip de foc al drepților;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită, și frumusețea oamenilor;
Bucură-te, cârmaci prealuminat celor ce înoată;
Bucură-te, hrănitor preamărit al celor flămânzi;
Bucură-te, stea mai luminată decât soarele;
Bucură-te, sfeșnic strălucitor cu raze de aur;
Bucură-te, dătătorule de daruri înțelepților;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiți;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 5:

Proorocule, vrând să mântuiască Domnul pe pământeni din înșelăciune, ai iesit din pustie ca un Înaintemergător al Domnului și ai înmulțit pe pământ darul din destul, sfinte, și toate le-ai luminat cu dumnezeiască cunoștință; pentru aceea cântăm lui Dumnezeu așa: Aliluia!

Icos 5:

Văzut-au fiii oamenilor, proorocule, cinstita mâna ta, când s-a atins să boteze pe Domnul și s-au înfricoșat, și cântare dumnezeiască cu bună alcătuire s-au nevoit a cânta ție așa:
Bucură-te, slujitorul cel prealuminat al lui Hristos;
Bucură-te, înțelepciunea tuturor neamurilor;
Bucură-te, doctore luminat al bolnavilor;
Bucură-te, gonitorul cel înfricoșător al demonilor;
Bucură-te, frumusețea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, loc preacinstit cu bun miros al lui Dumnezeu;
Bucură-te, minunea minunilor cu multă mărire;
Bucură-te, dare cinstită cu multă dăruire;
Bucură-te, vas duhovnicesc prealuminat;
Bucură-te, comoara darului cea preacinstită;
Bucură-te, luminătorule al măriților mucenici;
Bucură-te, podoaba cea cinstită a preoților;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 6:

Capul tău cel dumnezeiesc tăindu-ți-se, Ioane proorocule, Irodiada purtându-l se minuna, că n-a cunoscut de ce se mustra; și acum ca un înger petreci și cu oamenii vorbești, iar ucenicii, văzând tăierea ta, tânguindu-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Proorocule, când ai zis: nu sunt vrednic a dezlega curelele de la picioarele Celui ce vine după mine, s-au înfricoșat toți auzind acestea, pâna când au văzut pe Acela botezat, și cântând au grăit către tine unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritar de mult preț;
Bucură-te, gura cântărilor celor cinstite;
Bucură-te, lauda cea dulce a proorocilor;
Bucură-te, arma cea nebiruită a credincioșilor;
Bucură-te, graiul cel frumos al pustnicilor;
Bucură-te, mirul cel cu bun miros al cucernicilor preoți;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al credincioșilor;
Bucură-te, făclia cea prealuminată a Bisericii;
Bucură-te, hrănitorul săracilor și al străinilor;
Bucură-te, vindecătorul orbilor și al schiopilor;
Bucură-te, piatra scumpă de mult preț;
Bucură-te, făclie mult-luminoasă;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 7:

Mare acoperitor și folositor, ca pe un turn de tărie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel ce ești mai cinstit decât toți pământenii, și decât toți drepții și preacuvioșii și arhiereii, că se spăimântează toți cunoscându-ți viața cea nematerialnică și de aceea cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptura nouă Stăpânul tuturor, prin tine, Ioane, căci, fiind atins creștetul Stăpânului de mâna ta care tremură, ne-a sfințit pe noi, și a luminat pe cei ce grăiesc către tine unele ca acestea:
Bucură-te, dătătorul bucuriei celei dumnezeiești;
Bucură-te, pierzătorul blestemului înșelăciunii celei diavolești;
Bucură-te, luminarea și lauda sfintelor;
Bucură-te, desfătarea și bucuria dreptcredincioșilor;
Bucură-te, trandafir cu frumoase vopsele ale mirosului celui de taină;
Bucură-te, crin cu bun miros;
Bucură-te, vedenie înfricoșătoare;
Bucură-te, că umpli de bună mireasmă sufletele;
Bucură-te, păzitorul cel nebiruit al pământenilor;
Bucură-te, scara cea cu bună-suire a credincioșilor;
Bucură-te, prin care se înnoiesc cele de jos;
Bucură-te, prin care se închină cele de sus;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 8:

Vedenie străină dacă a văzut Zaharia pentru tine, fiul lui, Ioane proorocule, s-a spăimantat când a văzut pe Gavriil, de a cărui frică a rămas mut până când te-ai născut, și îndată a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul ești tu celor din nevoi strajă tare, și ocârmuitorilor slavă și stăpânie, că prin tine, Ioane, credincioșii biruiesc toate semințiile vrăjmașilor și, lăudându-te, te măresc cu tocmita cântare așa:
Bucură-te, izbăvirea și curățirea păcatelor;
Bucură-te, vas cinstit al Domnului;
Bucură-te, cântare înfrumusețată a Stăpânului;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită și rai de hrană;
Bucură-te, loc de Dumnezeu umblat și lumina vieții;
Bucură-te, că ai înflorit rodul curăției;
Bucură-te, că izvorăști raiul înțelepciunii;
Bucură-te, săditorul livezii celor fără de materie;
Bucură-te, lucrătorul odraslei celei nestricăcioase;
Bucură-te, prin care ne-am luminat toți;
Bucură-te, prin care s-au mântuit credinciosii;
Bucură-te, că izvorăști luminarea dreptei credințe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 9:

Înfricoșatu-s-a Elisabeta, daca a văzut pe Maica lui Iisus, venind către dânsa la închinare, și pruncul în pântecele ei cu bucurie a grăit: Cel ce luminezi toate, luminează-ne și pe noi care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Dacă au intrat în urechile lui Zaharia graiurile Elisabetei înțelegând dezlegarea celor nevăzute ce vor să fie, toți s-au minunat și au grăit așa:
Bucură-te, tăinuitorule al celor negrăite;
Bucură-te, dezlegătorule al stricăciunii celui întâi-zidit;
Bucură-te, dătătorul cunoștinței de cele ce vor să fie;
Bucură-te, surpătorul mândriei celor potrivnici;
Bucură-te, reazem și tărie dreptmăritorilor ocârmuitori;
Bucură-te, tărie și folositor credincioșilor domni;
Bucură-te, că luminezi ochii inimilor;
Bucură-te, că întuneci gândurile cele rele;
Bucură-te, cântare frumoasă și cu bun miros;
Bucură-te, suflet cinstit al sufletelor celor bune;
Bucură-te, doctorul sufletelor și al trupurilor;
Bucură-te, arătătorul minunilor celor multe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 10:

Sfinte, izbăvește de toate nevoile pe toți cei ce aleargă către tine, la dumnezeiască pomenirea ta cea purtătoare de lumină și cu raze strălucitoare; că ai îndrăznire către Dumnezeu, și poți să izbăvești din nevoi pe cei ce cu dragoste Îi cântă Lui: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești oamenilor, Sfinte Ioane, și turn nebiruit întru războaie, ca, prin folosirea ta cea nebiruită, se biruiesc taberele vrăjmașilor; iar noi, fiind mântuiți grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, folositorul cel tare al pământenilor;
Bucură-te, alungătorul cel tare al dușmanilor;
Bucură-te, cel ce biruiești tabere în zile de război;
Bucură-te, cel ce dăruiești sfaturi de taină;
Bucură-te, crin iubitor de mir al mirosului celui de taină;
Bucură-te, trandafirul cel nevestejit al mirosului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că izvorăști râul vindecării;
Bucură-te, că din tine curg pâraie minunate;
Bucură-te, steaua care luminezi lumea;
Bucură-te, lumina care luminezi cele întunecate;
Bucură-te, umblarea și tăria șchiopilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 11:

Proorocule sfinte Botezătorule, pentru mulțimea minunilor tale celor vrednice de laudă, de ți-am aduce cântări și glasuri care să minuneze tot neamul omenesc, nimic nu săvârșim cu vrednicie, față de darurile tale, pe care le dăruiești nouă celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Purtătorule de lumină și dumnezeiescule Ioane proorocule, cu înfricoșătoarele și luminatele tale minuni luminează și strălucește inima noastră a celor ce cu dragoste aducem ție rugăciuni și graiuri ca acestea:
Bucură-te, folositorul săracilor și al văduvelor;
Bucură-te, vindecătorule al multor neputincioși și bolnavi;
Bucură-te, lauda cea dulce a celor necăjiți;
Bucură-te, mângâierea frumoasă a celor osteniți;
Bucură-te, întărirea cea preamărită și minunată a credincioșilor;
Bucură-te, proorocia și îngrădirea de apărare a Bisericilor;
Bucură-te, că celor ce înoată tu le ești povățuitor;
Bucură-te, că te-ai arătat doctor celor bolnavi;
Bucură-te, locul hranei celei fără de moarte;
Bucură-te, pacea vieții celei nestricăcioase;
Bucură-te, țarină a pomilor celor înfloriți;
Bucură-te, rădăcina din odrasla pururea vie;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 12:

Sfinte botezătorule, dă dar dumnezeiesc din cer cântăreților tăi, că luminezi ca o făclie prealuminată pe cei credincioși și arzi pe cei ce nu cântă cinstitei tale biserici și lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Se luminează credincioșii de a ta vedere, lăudându-te cu cântări prea mărite, căci ca un rai frumos dumnezeiesc și stăpânesc, botezătorule sfinte, înmiresmezi sfințind pe cei ce te laudă pe tine cu fierbințeală și-ți cântă așa:
Bucură-te, mărgăritarul cel frumos și de mult preț;
Bucură-te, izvorul cel preafrumos și preabogat;
Bucură-te, vasul cel iubitor de mir îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, numele cel scump al proorocilor și al apostolilor;
Bucură-te, sabie înfricoșătoare asupra ereticilor;
Bucură-te, pecetea celor două Testamente;
Bucură-te, că izbăvești din nevoi pe cei robiți;
Bucură-te, că biruiești pe cei protivnici credincioșilor;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă a dreptei credințe;
Bucură-te, mirul celor cu bun dar;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 13:

Sfinte Ioane proorocule, dulceața lumii, frumusețea cerului cea împătrit luminată, primind această rugăciune de acum, izbăvește pe toți din toate nevoile, și-i scoate din chinul cel ce va să fie pe cei ce te laudă cu credință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi.

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

2

Canon de rugăciune la Praznicul tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul (1) (29 August)

Tropar la Praznicul tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, glasul al 2-lea:

Pomenirea dreptului cu laude, iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat mai cinstit şi decât proorocii. Că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel Propovăduit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în trup: pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, grăia: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cel ce s-a arătat din pântece sterp Prooroc al Celui Ce S-a născut în chip de negrăit din pântece Fecioresc, pe Sfinţitul Înaintemergător să-l lăudăm.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce ai covârşit hotarele firii, legile dreptăţii ai păzit, amestecarea cea fărădelege ai mustrat, netemându-te de sălbăticia împăraţilor.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hrănindu-te cu laptele Legii şi aşezământul de Lege, pentru împreunarea cea după lege, pecetluindu-l ca un pecetluitor al Legii, ai stat împotriva urâtei desfrânări.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cetele îngereşti şi omeneşti te laudă pe tine neîncetat, Maică, Ceea ce nu ştii de mire, că pe Făcătorul lor, ca pe un Prunc, în braţe L-ai purtat.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu obrăznicie fără de ruşine, fata cea plină de beţie a zis: dă-mi capul lui Ioan pe tipsie, o, Irod.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fata a jucat şi ca o călcătoare de Lege spre plăcere făcând, a tras pe Irod spre uciderea Înaintemergătorului şi a Propovăduitorului adevărului.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, a ta ticăloşie, Irod fără de minte şi fără de lege! Cu ce îndrăzneală, fata înfierbântându-se, ai făcut nedreaptă ucidere?

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dă-ne nouă ajutor cu rugăciunile tale, Preacurată, gonind asuprelile primejdiilor celor rele.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Tu eşti Tăria mea, Doamne; Tu şi Puterea mea; Tu, Dumnezeul meu; Tu, Bucuria mea; Cel Ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat. Pentru aceasta, cu proorocul Avacum grăiesc către Tine: Slavă puteriiTale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neputând să rabde iuţimea mustrărilor şi nici îndrăzneala cea pentru cinstea lui Dumnezeu, cel vinovat după Lege şi amestecat ca necurăţia desfătărilor, legându-l a pus sub pază pe cel împreunat de mai înainte de sfârşit cu cetele cele de sus, ca şi cum ar fi fost fără materie.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De beţia vătămătoare de suflet şi de înfierbântarea desfrânării îmbolnăvindu-se ticălosul, dându-se spre săltările cele de jocuri de picioare, cel defăimat, ucigător de prooroc s-a făcut; căci beţia, care este mama desfrânării, a zămislit cumplita fărădelege a uciderii.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat n-a minţit întru tine Dumnezeiescul Glas: că tu eşti mai presus de prooroci, ca cel ce te-ai învrednicit de proorocie din pântece, întru nesăvârşirea trupească fiind; şi pe Dumnezeu Cuvântul, Cel proorocit de tine, L-ai şi văzut în trup şi L-ai botezat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu eşti Lauda credincioşilor Ceea ce nu ştii de mire; tu, Folositoare, tu şi Scăparea, Zid şi Liman creştinilor, că tu duci rugăciunile la Fiul tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; şi izbăveşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cunosc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Curată.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci, Te rog, întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu îndemnările maicii sale plată pentru jocul cel rău îndrăcit, a cerut fata cea prea cumplită a sălbaticei leoaice, capul Înaintemergătorului şi Propovăduitorului, pe care însăşi fiarele în pustie l-au cinstit.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, judecăţile Tale cele negrăite şi necuprinse, Iubitorule de oameni! Cum spre pierderea celui ce era din pântece vas al Duhului Sfânt şi a crescut împreună cu înţelepciune şi cu curăţie, necurata fată a jucat.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dragoste şi cu voie i-a fost celui ce iubea necuvioasa însoţire, să împreuneze cu băuturile sărbătoririi zilei naşterii sale şi uciderea Proorocului şi să aducă pahar plin de sânge sfânt şi proorocesc iubitorilor de desfătări.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îndrăzneală ca o Maică către Fiul tău câştigând, Preacurată, purtarea de grijă pentru noi cei de un neam nu o trece cu vederea, rugămu-ne. Că numai pe tine te punem înainte către Stăpânul, Milostivă Îmblânzitoare, noi, creştinii.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru poruncile Legii fiind în primejdii, fericite, cu mustrări ai certat pe călcătorul de Lege, că nu ai fost trestie clătinându-te de suflările vânturilor potrivnice.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sânge din tăierea capului tău curgând, s-a dus plată trudelor celor de desfrânare, pe Irod defăimând şi după sfârşit, ca pe cel ce a amestecat firea.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin pustietăţi vieţuind, ca într-o cămară luminoasă ai vieţuit; şi cu păr de cămilă fiind acoperit, ca o podoabă împărătească purtând-o, peste patimi ai împărăţit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să ne mântuim de cumplite greşeli, cu rugăciunile tale, de Dumnezeu Născătoare Fecioară şi să dobândim, Preacurată Dumnezeiască strălucirea Fiului lui Dumnezeu, Celui Ce S-a Întrupat din tine în chip de negrăit.

CONDAC, glasul al 5-lea.

Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială Dumnezeiască a fost, ca şi celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fărădelege, că nu Legea lui Dumnezeu, nici viaţa cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare şi vremelnică.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: De pogorârea lui Dumnezeu, focul s-a ruşinat în Babilon oarecând; pentru aceasta, tinerii în cuptor, cu bucurie, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu poftă desfrânată şi cu rea beţie întrarmat fiind, lovindu-te de turnul înfrânării cel neclintit şi de cetatea curăţiei cea nebiruită, de Botezătorul lui Hristos, te-ai zdrumicat, Irod cel fărădelege.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu s-a spăimântat, nici nu s-a îngrozit Înaintemergătorul; nici nu a slăbit cea învăţată de diavolul, aducând fără de ruşine Cinstit Capul tău pe tipsie, la îndemnurile maicii sale, amăgindu-şi mintea.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o făclie ai strălucit şi mai înainte ai fost trimis ca un înger; ca un Prooroc ai propovă­duit pe Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat; ca unui mucenic cu sabia capul ţi s-a tăiat, mai înainte propovăduindu-L pe El şi morţilor celor din iad.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mântuiţi fiind prin Cel Născut al tău de osânda căderii celei de demult, pe tine, Maică Fecioară, Pricina cea Arătată a mântuirii, împreună cu Fiul tău, Cel Ce S-a dat pe Sine izbăvire pentru noi, pururea te mărim.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Chinuitorul haldeilor a ars nebuneşte, de şapte ori, cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia de o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a grăit: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce a mers înaintea naşterii Tale şi a Dumnezeieştii Patimi, în cele mai dedesubt, prin sabie s-a sfârşit şi s-a făcut Prooroc şi Vestitor pogorârii Tale celei de acolo, cu un glas al Cuvântului, Ioan grăind: cei morţi pe Dătătorul de viaţă, cei orbi pe Aducătorul de lumină şi cei robiţi pe Mântuitorul Hristos, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel din cea stearpă, care a mers înaintea naşterii Celei din Fecioară, acum a fost prin tăierea capului său, Mergător Înaintea Răstignirii celei de bună voie a Celui Ce a făcut toate, celor din iad grăind: cei morţi pe Dătătorul de viaţă, cei orbi pe Aducătorul de lumină şi cei robiţi pe Mântuitorul Hristos, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Capul tău tăindu-se de trup, Înaintemergătorule, sufletul cel ce stăpânea peste trupul tău, s-a despărţit de dânsul; iar Dumnezeirea nu S-a despărţit de aici de Trupul lui Emanuel şi os nu s-a zdrobit al lui Dumnezeu şi Stăpânului. Pentru aceasta, Îl Preaînălţăm pe El în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

A Domnului Născătoare Stăpână, rănile sufletului meu şi întinările, cu milostivă rugăciunea ta, Fecioară, vindecă-le şi pe mine, cel căzut, mă scoală; miluieşte-mă, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Că tu eşti Folositoare şi Sprijinitoarea mea, Ceea ce numai tu Singură eşti Curată şi Binecuvântată întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmosul: Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, credincioşii o mărim.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfricoşatu-s-a tabăra cea vicleană şi mai marele acesteia, diavolul de limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, Proorocule, care ai propovăduit pe Hristos şi prin fată desfrânată, a plecat pe Irod ca să taie capul tău. Dar noi, credincioşii, pe tine te mărim.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Valea firii celei smerite s-a înălţat şi dealul mândriei morţii s-a smerit. Că glasul celui ce strigă în pustie a strigat în locaşurile iadului celei pustii de lumină: ridicaţi porţile că Împăratul Cel Puternic va intra.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se spăimântează patimile oamenilor şi diavolii fug cu frică de umbrirea darului cel dat ţie de la Dumnezeu. Însă de amândouă ispitele păzeşte turma ta, Înaintemergătorule al Domnului, care te slăveşte pe tine cu credinţă pururea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Încordează şi bine sporeşte şi împărăteşte, Fiule al Maicii lui Dumnezeu, supunând pe poporul ismailitenesc, care se luptă cu noi. Binecredinciosului popor biruinţă asupra celui potrivnic dăruieşte. Pentru rugăciunile celei ce Te-a născut pe Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Pe Înaintemergătorul lui Hristos, pe Botezătorul şi Proorocul, să-l cinstim credincioşii cu curată conştiinţă, ca pe un mărit Propovăduitor şi al pocăinţei învăţător şi ca pe un mucenic cu totul adevărat al Mântuitorului că nebunia lui Irod mustrând, capul i s-a tăiat.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Acum s-a arătat nouă Botezătorul Mântuitorului şi veseleşte duhovniceşte gândurile credincioşilor, frumuseţea pustiei şi pecetea proorocilor. Pentru că s-a arătat Înaintemergător al lui Hristos şi mărturie nemincinoasă a venirii Lui. Deci, cu cântări duhovniceşti, cu un glas lui Ioan să-i grăim: Proorocule, Propovăduitor al Adevărului, roagă-te să ne mântuiască pe noi.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Spăimântatu-s-au, Curată, toate cetele îngereşti, de înfricoşătoarea Taină a naşterii tale. Cum Cel Ce ţine toate numai cu voia, în braţele tale ca un Om a fost ţinut şi cum a luat început Cel mai înainte de veci? Cu lapte a fost hrănit Cel Ce hrăneşte toată suflarea cu negrăita Sa bunătate. Pe tine, ca pe Maica lui Dumnezeu, după adevăr lăudându-te, te mărim.

2

Canon de rugăciune la Praznicul tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul (2) (29 August)

Tropar la Praznicul tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, glasul al 2-lea:

Pomenirea dreptului cu laude, iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat mai Cinstit şi decât proorocii. Că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel Propovăduit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în trup: pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, grăia: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cel mărturisit de Hristos a fi mai presus decât toţi oamenii, ca pe un Înaintemergător şi prieten al Lui, pe Dumnezeiescul Ioan toţi să-l lăudăm.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cetăţeanul pustiei şi împreună locuitorul cu îngerii, pe Dumnezeiescul Ioan, lauda poporului celui nou, toţi să-l lăudăm.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

La pomenirea Înaintemergătorului, îngereşte să dănţuim şi lui Hristos să grăim: pentru rugăciunile lui, Hristoase, împacă lumea Ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă întotdeauna, Născătoare de Dumnezeu, pe Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat din tine mai presus de cuvânt, ca să mântuiască pe robii tăi de toată primejdia.

Catavasie:

Cruce însemnând Moise cu toiagul, Marea Roşie a despărţit-o lui Israel, celui ce pedestru a trecut-o; iar, de-a curmezişul lovind-o, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita armă. Pentru aceea, lui Hristos să-I cântăm, Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un Mijlocitor al Legii celei Vechi şi al celei Noi, Înaintemergătorule, al propovăduirilor evangheliceşti, tu ispravnic fiind, amestecarea cea fărădelege şi tirănească ai mustrat-o şi mărita moarte ai luat-o, bucurându-te.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De maica sa cea fărădelege mai înainte învăţată fiind fata, nebunindu-se de beţie, a zis lui Irod: dă-mi pe tipsie capul lui Ioan, ca să-l dau maicii mele ca pe un dar dorit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nesuferind tiranul cel fără de ruşine mustrările limbii tale celei de Dumnezeu purtătoare, Mărite Înaintemergătorule, a dat fetei, pentru jocul femeiesc, ca dar, Cinstit Capul tău, Preamărite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sălăşluindu-Te în Fecioară, Doamne, Te-ai arătat trupeşte oamenilor, precum se cădea a Te vedea pe Tine. Pe aceea ai şi arătat-o ca pe o Adevărată de Dumnezeu Născătoare, Ajutătoare credincioşilor, Unule, Iubitorule de oameni.

Catavasie:

Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte; căci cu odrăslire a ales preot, iar Bisericii celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Din muntele celumbros…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu putea suferi Irod mustrările tale, slujitorule al lui Hristos, Preafericite Ioan. Pentru aceasta, a pregătit împotriva ta nedreaptă ucidere, neruşinându-se de cinstea ta.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înfierbântare spre desfrânare împreună cu băutură îmbătându-se nedreptul împărat, pe tine, preafericite, te-a dat la judecată fărădelege aducătoare de moarte, Proorocule, neruşinăndu-se de cinstea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dându-se după cuvintele fetei, cumplitul Irod cel rău credincios, a dat cu adevărat desfrânatei ca dar capul tău, Proorocule, din care izvorăşti nouă tuturor daruri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, Sfântă de Dumnezeu Născătoare; Bucură-te, Ceea ce ai născut Bucuria lumii; Bucură-te, Ceea ce Singură eşti Folositoare oamenilor, Binecuvântată de Dumnezeu Născătoare, Curată.

Catavasie:

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Dis-de-dimineaţă grăim…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plata pentru jocul cel înşelător, s-a dat fetei pe tipsie capul Înaintemergătorului. O, nebunie!

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sângele curgea din capul tău, de Dumnezeu Propovăduitorule, iar desfrânata se veselea, gândind lucruri mari. O, nebunie!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Că va tăcea limba ta, socotea Irod; dar aceea şi tăcând, mai mult l-a mustrat, prealăudate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară după naştere te lăudăm pe tine, de Dumnezeu Născătoare, că tu pe Dumnezeu Cuvântul cu trup L-ai născut lumii.

Catavasie:

O, de trei ori fericite lemn, pe care a fost răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul; prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, înşelat fiind de Cel Ce a fost pironit pe tine cu trupul, de Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Haină luminoasă…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvorând mulţime de Dumnezeieşti învăţături credincioşilor, Ioan Mărite, pe Mielul lui Dumnezeu ne-ai vestit nouă.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce ai fost pildă nemincinoasă de curăţenie şi de viaţă adeverită, fă pomenire, Înaintemergătorule, pentru cei ce te laudă pe tine, stând înaintea lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu rugăciunile tale, Proorocule al lui Hristos, Botezătorule şi Înaintemergătorule, împacă lumea mântuind din primejdii sufletele noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce Singură prin cuvânt, purtând în pântece, ai născut pe Cuvântul, te rugăm izbăveşte de cursele vrăjmaşului sufletele noastre.

Catavasie:

În pântecele fiarei celei din apă, Iona, palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea patimă mai înainte a închipuit-o vădit, de unde, a treia zi ieşind, Învierea cea mai presus de lume a însemnat, a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a fost Răstignit cu trupul şi cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.

CONDAC, glasul al 5-lea.

Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială Dumnezeiască a fost, ca şi celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fărădelege, că nu Legea lui Dumnezeu, nici viaţa cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare şi vremelnică.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii evrei…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sluga venirii Stăpânului şi Luceafărul cel ce mai înainte a vestit pe Soarele, Ioan a alergat la iad, strigând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, nebunia lui Irod! Pe cel întocmai cu îngerii în trup fără materie, unei femei de ocară în loc de batjocură dăruieşte pe cel ce cântă: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Primeşte-mă Sfinte al Sfinţilor pe mine cel ce mă rog pentru Biserică, s-a rugat Înaintemergătorul către Stăpânul, grăind: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Oprit-ai silnicia morţii, ca Ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu Cel fără de moarte şi L-ai născut, Curată. Acestuia toţi cântăm: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci.

Catavasie:

Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire şi cu hulă urâtă lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci cu duh de rouă aducător ce împotrivă răsuna, împreună cu focul fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Chinuitorul haldeilor a ars nebuneşte, de şapte ori, cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia de o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a grăit: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Legile încălcând oarecând tiranul Irod, amăgitorul şi spre ospăţul pentru ziua naşterii sale întorcându-se, a pus pe fată să joace, plecând-o cu jurământ că va plini toată cererea ei. Iar ea, îndemnată fiind de învăţăturile maicii sale, a cerut pe tipsie capul Înaintemergătorului.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Greşală de ucidere câştigându-şi Irod, ticălosul împărat, chin fără de sfârşit şi-a agonisit, călcând aşezământul Legii; că a adus la masă ca mâncare, capul Înaintemergătorului cel ce l-a mustrat pe el împreună şi pe Irodiada întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Luminate Apostole al Domnului şi Înaintemergătorule, Fericite Ioan, cel ce eşti mai ales între prooroci, cu rugăciunile tale izbăveşti pe cei ce săvârşesc cu dragoste, luminată şi de lumină purtătoare pomenirea ta, grăind: tineri, binecuvântaţi; preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai Sfântă eşti decât îngerii, Fecioară Preasfântă, născând pe Sfântul Sfinţilor, pe Cel Ce S-a făcut fără amestecare, pentru milostivire, precum suntem noi oamenii. Pe Acela roagă-L să mântuiască pe cei ce cântă Lui neîncetat: tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Catavasie:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul în toţi vecii.

Binecuvântaţi, tineri, cei în tocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul Dumnezeu, Părintele; lăudaţi pe Cuvântul Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut; şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor în toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Spăimântatu-s-a cerul…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Glasul celui ce strigă ai fost Botezătorule; ca Prooroc din prooroc strălucind, în pustie tuturor ai strigat: pocăiţi-vă. Şi pe Irod, cel ce lucra fără de cale lucruri de ocară l-ai mustrat. Pentru aceasta şi la cei din iad mai înainte ai mers, propovăduindu-le Împărăţia Dumnezeului nostru.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De mama sa, Irodiada, îndemnată fiind fata cea fără de ruşine, a cerut ca să se taie Sfinţitul Cap al Botezătorului. Atunci Irod degrab a poruncit să aducă pe tipsie ca pe o mâncare ce se pune înainte şi ca un dar, pe cel ce mustra fărădelegea lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce ca un Mucenic şi Prooroc şi Botezător şi ca un glas şi sfeşnic şi înger şi mai mare decât proorocii eşti mărturisit de Dumnezeu, roagă pe Domnul să mântuiască de toate ispitele şi de vătămarea cea potrivnică pe cei ce săvârşesc cu dragoste pomenirea ta, cea de lumină aducătoare, Înaintemergătorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzută eşti, Fecioară Maica lui Dumnezeu, mai presus de fire, născând cu Trup pe Cuvântul Cel Bun, pe Care Tatăl L-a născut din inima Sa mai înainte de toţi vecii, ca un Bun. Pe Acela acum Îl şi cunoaştem mai presus decât trupurile, măcar că în Trup S-a îmbrăcat.

Catavasie:

Rai de Taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de Care lemnul Crucii cel de viaţă purtător, pe pământ a fost sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind şi închinându-ne Lui, pe tine te mărim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Pe Înaintemergătorul lui Hristos, pe Botezătorul şi Proorocul, să-l cinstim credincioşii cu curată conştiinţă, ca pe un mărit Propovăduitor şi al pocăinţei învăţător şi ca pe un mucenic cu totul adevărat al Mântuitorului că nebunia lui Irod mustrând, capul i s-a tăiat.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Acum s-a arătat nouă Botezătorul Mântuitorului şi veseleşte duhovniceşte gândurile credincioşilor, frumuseţea pustiei şi pecetea proorocilor. Pentru că s-a arătat Înaintemergător al lui Hristos şi mărturie nemincinoasă a venirii Lui. Deci, cu cântări duhovniceşti, cu un glas lui Ioan să-i grăim: Proorocule, Propovăduitor al Adevărului, roagă-te să ne mântuiască pe noi.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Spăimântatu-s-au, Curată, toate cetele îngereşti, de înfricoşătoarea Taină a naşterii tale. Cum Cel Ce ţine toate numai cu voia, în braţele tale ca un Om a fost ţinut şi cum a luat început Cel mai înainte de veci? Cu lapte a fost hrănit Cel Ce hrăneşte toată suflarea cu negrăita Sa bunătate. Pe tine, ca pe Maica lui Dumnezeu, după adevăr lăudându-te, te mărim.

Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul sau despre CUM DESFRANAREA, SLABICIUNEA SI RAUTATEA SE ADUNA PENTRU A UCIDE

Pentru marele si durerosul praznic de astazi am ales spre citire Omilia Sf. Ioan Gura de Aur la Taierea cinstitului cap al Sf. Ioan Botezatorul. Predica sa este o analiza a dezlantuirii unui lant de patimi care a condus la aceasta crima oribila – o ucidere multipla in plan duhovnicesc, precum se va vedea – urmata de un alt sacrilegiu nemaiauzit (capul Sfantului a fost aruncat intr-un loc de rusine).

                          *

Sfantul Ioan Gura de Aur arata cum impatimirea data de desfranare, de lux, de iubirea de dansuri si de petreceri, dar si de slabiciunea in fata raului, pe de o parte si cum rautatea oarba, pe de alta parte sunt “ingredientele” unui amestec letal pentru suflet, ce devine orb si capabil de cele mai mari faradelegi.
Irod, desi tiran si calcator de lege si prin inchiderea Sf. Ioan Botezatorul, avea un oarecare respect fata de acesta (asemanator cu teama amestecata cu respect pe care o avea Ahab pentru Sf. Ilie). Slabiciunea lui Irod, ca si a lui Ahab, fata de femeia sa, precum si nebunia dezmatului petrecerii, au dus insa la transformarea lui Irod din tiran calcator de lege in ucigas de prooroc. Rautatea si veninul Irodiadei precum altadata rautatea si veninul Izabelei (sotia lui Ahab), pregatesc sfarsitul Sfantului, caci, dupa cum spune Sf. Ioan Gura de Aur (care a fost prigonit tot datorita rautatii unei femei, si ea tot imparateasa, Eudoxia!), femeia desfranata este “mai indrazneata si mai cruda decat orice om”. Si nu se refera aici la femeia care este muncita de ispitele trupesti si se lupta cu ele, ci la cea care, prin hainele si gatelile mestesugite si prin miscarile sale nerusinate, lascive isi gaseste o delectare perversa in a atata si a provoca, cea care isi foloseste farmecul femeiesc si isi cultiva senzualitatea pentru a-si atinge scopurile, starnind pofte, stricand suflete si dand nastere la alte si alte pacate si faradalegi…Sa luam aminte, caci noua ne vorbeste Sfantul Ioan Gura de Aur, asa cum precizeaza explicit la sfarsitul predicii sale. Noua, pentru a intelege ca nu este nicio diferenta de duh intre chefurile facute cu diferite “ocazii” (pretexte) si dezmatul satanic ce a dus la uciderea Sf. Ioan. Noua, ca sa intelegem ca iubirea fata de placeri, de imbuibare si de lux (ce este un chef, daca nu o ocara si batjocura fata de cei ce nu au ce pune pe masa?) duce la nesimtirea sufletului, la rautate, si face ca uciderea sa se petreaca pe “nestiute”. Noua, pentru a intelege cat de multe si mari rele poate face senzualitatea si patima trupeasca, pentru a intelege ca trebuie sa starpim din noi “duhul desfranarii” ascuns poate si in cele mai negandite cotloane din sufletele si trupurile noastre. Ca acest duh al desfranarii, transformat azi in moda, este unul ucigas de oameni si stricator de case! Si chiar daca nu sunt omorate sau ranite trupuri, omoram si ne omoram sufletele si ne taiem noua insine “capul”, adica pe Hristos de la carma mintii noastre!

                           *

“Ascultati toti citi faceti mai mult decit trebuie gustul femeilor! Ascultati toti citi faceti juraminte pe nestiute, citi faceti pe altii stapini pe gindurile si vointa voastra spre pierderea voastra si va sapati voi insiva groapa!”Sa ascultam pe Sfantul Ioan si sa intelegem si noi, sa ne cutremuram si sa ne venim in fire. Pentru a fi partasi prin duhul nostru Sfantului Ioan Botezatorul si a scoate de la noi duhul lui Irod, al Irodiadei si al Salomeei… Totodata Sf. Ioan Gura de Aur mai pune in evidenta si ceea ce este cel mai definitoriu pentru profilul duhovnicesc al Sfantului Ioan Botezatorul: FRICA DE A TACEA, DE A NU SPUNE ADEVARUL, adica gandul/voia lui Dumnezeu (NOTA BENE: nu minciuna “adevarului” vazut prin prisma patimilor mele).

Fragmente din Omilia XLVIII a Sf. Ioan Gura de Aur la Evanghelia lui Matei:

“Era legat Ioan si, cu toate acestea, graia, era inchis si, in temnita fiind, mustra. Ca nu se temea Ioan de moarte, ci ii era frica sa taca si sa nu spuna adevarul. Pe acesta l-a ucis Irod si nu numai o singura ucidere a facut, ci mai multe. Ca cel ce ucide un dascal folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atatia pe cati i-ar fi putut face vii, prin cuvantul sau, de ar fi trait.
Ca Irod, prinzind pe Ioan, l-a legat si l-a pus in temnita pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele sau. Ca ii zicea Ioan: „Nu ti se cade s-o ai!” Si vrind sa-l omoare, s-a temut de multime, ca il avea drept prooroc”.

– Dar pentru ce Ioan nu i-a vorbit femeii, ci barbatului?

– Pentru ca Irod era principalul vinovat.

Asculta cum ii indulceste evanghelistul vina lui Irod! Iti face impresia ca povesteste mai mult o intimplare decit ca aduce o acuzatie. „Praznuindu-si Irod ziua nasterii, fiica Irodiadei a jucat in fata oaspetilor si a placut lui Irod“.
O, ospat dracesc! O, adunare satanica! O, joc nelegiuit si plata a unui joc si mai nelegiuit! S-a savirsit cea mai blestemata ucidere din toate uciderile! Cel ce merita sa fie incununat si sa i se strige numele in gura mare este ucis! Biruinta demonilor sta la masa, iar chipul biruintei este vrednic de fapta savirsita! „Fata Irodiadei a jucat inaintea lui si a placut lui Irod. De aceea cu juramint s-a jurat sa-i dea orice va cere. Iar ea, indemnata fiind de mama ei, a zis: „Da-mi aici pe tipsie capul lui Ioan Botezatorul!” Indoita crima! Si ca a jucat si ca a placut! Si a placut atit de mult, ca plata jocului a fost crima!
Ai vazut cit de crud a fost Irod, cit de lipsit de inima, cit de nejudecat? S-a legat cu un juramint si apoi o lasa pe fata sa-i ceara ce vrea! Cind a vazut la ce grozavie a dat nastere juramintul sau, s-a intristat Irod, ne spune evanghelistul, desi la inceput el l-a aruncat in temnita. De ce se mai intristeaza? Asa e virtutea! Si raii o admira si o lauda! Dar, o, Irodiado, femeie nebuna! Si tu ar fi trebuit sa-l admiri pe Ioan; si tu ar fi trebuit sa i te inchini lui, ca el cauta sa te scape de pacat! Dar nu! Irodiada pune la cale crima, intinde cursa si cere favor dracesc.
„Si s-a temut Irod pentru juramint si pentru oaspeti“. Pentru ce, Iroade, nu te-ai temut de ceea ce-i mai cumplit? Daca te-ai temut ca ai martori pentru calcarea ta de juramint, cu mult mai mult trebuia sa te temi ca ai martori atit de multi pentru o crima atit de nelegiuita.
(…)
Irod se casatorise cu femeia fratelui lui, de la care ea avea un copil. Pentru asta il tinea de rau Ioan Botezatorul. Si-l tinea de rau cu masura. E si indraznet, dar si blind in acelasi timp. Tu insa uita-mi-te ca toata adunarea aceea de la masa lui Irod era o adunare draceasca. in primul rind, era alcatuita din betie si desfriu. Nimic sanatos nu putea fi in ea! in al doilea rind, oaspetii erau niste stricati, iar gazda, mai stricata decit toti. In al treilea rind, petrecerea lor era fara judecata. In al patrulea rind, fata, din pricina careia casatoria lui Irod cu Irodiada era o calcare de lege, pe care maica-sa ar fi trebuit sa o ascunda, ca era o insulta pentru ea, intra in sala de ospat, se da in spectacol si fecioara intrece pe desfrinate! Chiar timpul cind a facut Irod ospatul invinuieste nu putin faradelegea aceasta. Cind ar fi trebuit sa multumeasca lui Dumnezeu ca in ziua aceea l-a adus la lumina, Irod tocmai atunci indrazneste acele faradelegi; in ziua in care trebuia sa dezlege pe cel legat, atunci adauga lanturilor uciderea.
Ascultati, fecioare, dar, mai bine spus, ascultati si voi femei maritate, care la nuntile altora va schimonositi asa, sarind, zbenguindu-va, facind de ris pe femei! Ascultati si voi, barbatilor, care umblati dupa ospete bogate si pline de betie! Temeti-va de prapadul diavolului! Cu atita putere l-a prins diavolul atunci pe acel ticalos imparat, incit s-a jurat sa-i dea chiar jumatate de imparatie. Ca aceasta o spune evanghelistul Marcu: «I s-a jurat ei: „Orice vei cere de la mine, iti voi da tie pina la jumatate din imparatia mea“. Asa de mult a tinut la tronul sau si atit de robit de patima a ajuns dintr-o data, incit de dragul unui dans a renuntat chiar la domnie! Ce e de mirare ca s-a petrecut lucrul acesta atunci, cind chiar acum, dupa atit de mare filozofie, din pricina dansului multi tineri ajung niste desfrinati si-si pierd sufletele fara macar sa fie constrinsi de juramint! Ajung robi din pricina placerii! Sint purtati ca o cireada de vite oriunde ii tiraste lupul! Asa a patit atunci si acel nebun imparat, ca a facut doua mari nebunii: prima, ca a facut stapina pe gindurile si vointa lui pe fata aceea atit de nebuna si beata de patima, care nu se dadea inapoi de la nimic; a doua, ca s-a legat cu juramint.
Da, Irod a fost atit de nelegiuit; dar mai nelegiuita decit toti a fost Irodiada; si decit fiica-sa, si decit tiranul. Ca ea a fost arhitectul tuturor acestor nenorociri; ea a urzit toata aceasta drama; ea, care trebuia sa-i fie recunoscatoare profetului. Fiica ei, convinsa de ea, s-a schimonosit, a dansat si a cerut uciderea; iar Irod a fost prins de ea in mreje. Vezi ca pe buna dreptate spunea Hristos: „Cel care-si iubeste pe tatal lui sau pe mama lui mai mult decit pe Mine nu este vrednic de Mine“. Daca fata ar fi pazit porunca aceasta, n-ar fi calcat in picioare atitea legi si n-ar fi savirsit crima aceea. Ce poate fi mai rau decit o salbaticie ca aceasta? Sa ceri ca rasplata uciderea unui om, ucidere nelegiuita, ucidere in timpul ospatului, ucidere in vazul tuturora si fara de rusine! Nu i-a grait, apropiindu-se indeosebi de Irod, ci in auzul tuturora; si-a aruncat masca, cu capul gol; si, luind ca avocat pe diavol, asa a spus ce-a spus! Iar diavolul a facut ca dansul fetei sa placa lui Irod si sa-i cada astfel Irod in mina sa.
Unde-i dans, acolo-i si diavolul! Nu pentru asta ne-a dat Dumnezeu picioare, ci ca sa mergem cu buna rinduiala; nu ca sa ne schimonosim, nu ca sa sarim ca si camilele – ca si camilele sint neplacute cind danseaza, cu atit mai putin femeile -, ci ca sa dantuim impreuna cu ingerii. Daca trupul capata o infatisare plina de uritenie, cind se schimonoseste asa, apoi cu mult mai mult sufletul! Dracii dantuiesc asa! Slugile dracilor se pocesc asa!
(…)
Sa auzim, asadar, acestea toti citi facem fapte de virtute, dar suferim necazuri de la oamenii rai! Ca si atunci Dumnezeu a ingaduit sa fie junghiat cel care a trait in pustie, cel incins cu cingatoare de piele, cel imbracat cu haina de par; profetul, cel mai mare profet dintre toti profetii, decit care altul mai mare n-a fost intre cei nascuti din femei, a ingaduit Dumnezeu sa fie junghiat de o fata desfrinata si stricata omul care apara legile dumnezeiesti. Gindindu-ne, dar, la acestea, sa induram cu curaj oricit am suferi. Ca si atunci ucigasa si nelegiuita aceea a dorit sa se razbune atit cit a putut pe cel ce o suparase. Si-a saturat minia; si Dumnezeu ingaduia. Si doar Ioan nu-i spusese ei nimic, n-o acuzase pe ea, ci pe barbatul ei il invinuia; dar constiinta ei era acuzator cumplit. De aceea, miniata si furioasa, porneste cu furie spre pacate si mai mari; si murdareste deopotriva pe toti: pe ea, pe fata ei, pe sotul raposat, pe sotul adulter cu care traia. Se lupta sa faca pacate si mai mari decit cele dinainte! „Daca nu suferi ca barbatul meu este un adulter, pare a-i spune ea lui Ioan Botezatorul, ei bine eu il voi face si ucigas; il voi face sa te ucida pe tine, acuzatorul lui!”.
Ascultati toti citi faceti mai mult decit trebuie gustul femeilor! Ascultati toti citi faceti juraminte pe nestiute, citi faceti pe altii stapini pe gindurile si vointa voastra spre pierderea voastra si va sapati voi insiva groapa! Ca si Irod asa a pierit! Se astepta ca fata sa-i ceara un dar vrednic de ospatul ce-l dadea. Era doar o copila, era la ospat, la o serbare, si se astepta sa-i ceara un dar frumos si placut, nu capul Botezatorului! Dar s-a inselat! Cu toate acestea nimic nu-l dezvinovateste pe Irod. Chiar daca fata aceea ar fi avut sufletul unor barbari care se lupta cu fiarele salbatice, Irod n-ar fi trebuit sa-si piarda mintile, nici sa se puna in slujba unei porunci atit de tiranice! Mai intii, cine nu s-ar fi cutremurat la vederea acelui sfint cap, adus la ospat, din care picura singe? Si totusi nu s-a cutremurat nici nelegiuitul Irod, nici femeia lui, mai blestemata decit el. Asa sint femeile desfrinate! Sint mai indraznete si mai crude decit orice om.
Daca noi, care auzim aceste cuvinte, ne cutremuram, cit trebuie sa fi cutremurat atunci privelistea aceea? Care erau simtamintele oaspetilor cind au vazut in mijlocul ospatului capul acela de curind taiat, din care picura singe? Dar pe setoasa de singe Irodiada, pe femeia mai salbatica decit ielele, pe ea n-a miscat-o deloc vederea aceasta, ci a desfatat-o! Ar fi trebuit, daca nu de alta pricina cel putin din pricina vederii acelui cap …
Rautatea insa se uita numai la prezent, ca si cei cuprinsi de friguri, care cer apa rece atunci cind nu trebuie. Daca Irodiada n-ar fi ucis pe acuzatorul ei, pacatul ei n-ar fi ajuns atit de cunoscut. Cind Irod l-a aruncat in inchisoare pe Ioan, ucenicii lui n-au spus nimic; dar cind l-a omorit, au fost siliti sa spuna pricina uciderii. Voiau sa ascunda adulterul Irodiadei; nu voiau sa trimbiteze pacatele semenilor lor; dar cind uciderea lui Ioan i-a silit, atunci dezvaluie lumii tot pacatul Irodiadei. Ucenicii lui Ioan sint siliti deci sa spuna pricina uciderii lui Ioan, ca sa nu se spuna pe nedrept ca si dascalul lor a fost ucis pentru aceeasi pricina ca si Teuda si Iuda (rascoala, n.mea). Deci cu cit ai vrea sa ascunzi in acest chip pacatul, cu atit mai mult il dezgolesti. Pacatul nu se ascunde prin adaos de pacate, ci prin pocainta si marturisire.
Uita-te si la chipul in care istoriseste evanghelistul Matei intimplarea! Nu apasa pe nimeni; pe cit ii sta in putinta chiar le ia apararea. Despre Irod spune: Pentru juramint si pentru oaspeti; si ca s-a intristat. Despre fata: ca a fost indemnata de mama ei si ca i-a adus mamei ei capul, ca si cum evanghelistul ar spune: „A implinit porunca mamei sale”. Toti dreptii sufera, nu pentru cei care sufera nedreptati, ci pentru cei care fac nedreptati, pentru ca acestia sint cei care sufera nedreptatile. Nici Ioan Botezatorul n-a suferit vreo nedreptate, ci cei care l-au ucis.
Sa imitam si noi pe drepti si sa nu trimbitam pacatele semenilor nostri; ci, pe cit putem, sa le tinem sub umbra. Sa avem suflet de filozof. Evanghelistul Matei a vorbit si el de Irodiada, femeie desfrinata si ucigasa; dar, cit i-a stat in putinta, n-a apasat-o, nici n-a spus: „A fost indemnata de ucigasa, de blestemata”, ci: „A fost indemnata de mama ei”. A intrebuintat cel mai frumos nume din toate numele.
Tu insa ocarasti, vorbesti de rau pe semenul tau si n-ai suferi vreodata sa vorbesti de semenul tau, care te-a suparat, asa cum a vorbit evanghelistul Matei de desfrinata, ci cu multa salbaticie, cu ocari, numindu-l viclean, facator de rele, siret, prost si in alte multe chipuri, mai grele ca acestea. Ne salbaticim chiar si mai mult; si, ca si cum am vorbi de oameni de alta speta decit noi, ii birfim, ii ocarim, ii suduim. Sfintii n-au facut asa, ci ii pling pe pacatosi mai mult decit sa-i blesteme. Sa facem si noi tot asa! Sa plingem pe Irodiada si pe toti care sint la fel cu ea.
Se dau si acum multe ospete asemanatoare ospatului lui Irod. Chiar daca nu-i ucis Ioan Botezatorul, dar sint ucise madularele lui Hristos si cu mult mai cumplit. Dansatoarele de astazi nu cer pe tipsie capul, ci sufletele comesenilor. Cind ii fac sclavi, cind le infierbinta sufletele cu amoruri nelegiuite, cind ii inconjura cu femei desfrinate, nu le taie capetele, ci le junghie sufletele, facind din ei adulteri, stricati si desfrinati. Sa nu-mi spui mie ca nu ti se vatama cu nimic sufletul daca bei vin, daca te imbeti, daca te uiti la o femeie care danseaza si cinta cintece de rusine! Sa nu-mi spui ca, biruit de placere, nu cazi in desfrinare! Si tu savirsesti pacatul acela infricosator, pentru ca faci madularele lui Hristos madulare ale unei desfrinate. Chiar daca nu-i de fata fata Irodiadei, dar este de fata diavolul, care a dansat atunci prin ea; si diavolul dantuieste acum prin desfrinatele acestea si pleaca ducind cu el roabe sufletele tuturor oaspetilor. Iar daca puteti sa nu va imbatati, totusi sinteti partasi la un pacat si mai cumplit. Niste ospete ca acestea sint totdeauna fructul hotiilor si jafurilor. Nu te uita la carnea de pe masa, nici la dulciuri, ci gindeste-te prin ce mijloace au fost adunate. Si vei gasi ca sint adunate prin asuprire, prin silnicie, prin zgircenie, prin jaf.
– Dar ospetele la care iau parte eu, mi-ai putea spune, nu sint de felul acestora!
– Sa nu fie! Nici eu n-o vreau! Dar chiar daca ospetele la care luati parte se fac cu bani munciti si cinstiti, totusi nici asa ospetele luxoase nu sint lipsite de pacate. Asculta-l pe profetul Amos cum tine de rau chiar aceste ospete, zicind asa: „Vai de cei care beau vin strecurat si se parfumeaza cu cele mai de frunte parfumuri!” Vezi, dar, ca si luxul este invinuit? Profetul invinuieste aici nu numai lacomia, ci si viata luxoasa.
Tu maninci peste masura, iar Hristos nu are nici cele de trebuinta cu care sa-si ogoiasca foamea! Tu maninci felurite dulciuri, iar El nici piine uscata! Tu bei vin de Tasos, iar Lui, Care inseteaza, nu l-ai dat nici un pahar cu apa rece! Tu te culci pe saltele moi si inflorate, iar El ingheata de frig!
De aceea, chiar daca ospetele n-au la temelia lor jaful si lacomia, sint tot asa de blestemate, pentru ca la astfel de ospete maninci si bei peste trebuinta, iar lui Hristos nu-I dai nici cit ii trebuie, desi tu te desfatezi cu cele ale Lui. Daca ai fi epitropul unui copil si i-ai lua toate averile lui, iar pe el l-ai lasa in cea mai crunta saracie, nu-i asa ca toata lumea te-ar acuza si ai fi pedepsit de legi? Si nu socotesti, oare, ca n-ai sa fii tras la raspundere si pedepsit cind cheltuiesti in zadar averile pe care le-ai luat de la Hristos? Nu spun aceste cuvinte celor care aduc la mesele lor femei desfrinate. Cu acestia nici nu stau de vorba, dupa cum nu stau de vorba nici cu ciinii. Nu spun aceste cuvinte nici jefuitorilor, lacomilor si celor care ghiftuiesc pe altii; n-am nici o partasie cu ei, dupa cum n-am nici o partasie nici cu porcii, nici cu lupii, ci le spun celor care se bucura singuri de averea lor, dar nu dau altora, celor care-si maninca singuri averea mostenita de la parinti. Sa se stie ca nici acestia nu sint scutiti de vina. Spune-mi cum ai sa scapi de vina, cum ai sa fii fara de pacat cind parazitul tau se ghiftuie, cind ciinele sta linga masa ta, iar Hristos nu Se vede invrednicit nici cu atita; cind unul primeste de la tine atitea bunatati, pentru ca te face sa rizi, iar Hristos nu primeste nici o firimitura, desi iti deschide imparatia cerurilor; cind unul pleaca incarcat de bunatati, pentru ca ti-a spus o gluma, iar Hristos, Care ne-a dat niste invataturi ca acestea, fara de care nu ne-am deosebi nici de ciini, nu-I invrednicit de aceleasi bunatati ca celalalt? Te cutremuri cind auzi cuvintele mele? Dar cutremura-te si de faptele tale!
Da afara din casa ta parazitii si cheama pe Hristos ca sa stea la masa cu tine! Daca Hristos Se va impartasi din mincarurile si din masa ta, te va judeca cu blindete in ziua cea infricosatoare. Hristos stie sa respecte masa. Daca stiu lucrul acesta tilharii, cu mult mai mult Stapinul. Gindeste-te ca pe femeia cea pacatoasa a mintuit-o Domnul stind la masa, iar pe Simon l-a tinut de rau, zicindu-i: „Sarutare nu Mi-ai dat!” Daca Hristos te hraneste, cu toate ca tu nu faci lucrul acesta, cu mult mai mult te va rasplati daca il faci! Nu te uita ca saracul vine la tine murdar si in zdrente, ci gindeste-te ca prin el Hristos iti trece pragul casei si inceteaza cu cruzimea ta, cu cuvintele neomenoase cu care improsti pe saracii ce bat la usa ta, numindu-i sarlatani, trindavi si cu alte cuvinte mai grele ca acestea. Cind le arunci in obraz aceste cuvinte gindeste-te ce fac mascaricii pe care i-ai invitat la masa! Ce folos iti aduc casei tale? iti fac placut ospatul? Cum pot sa ti-l faca placut, cind se lasa palmuiti de altii si spun mascari? Nu-i o rusine mai mare decit atunci cind lovesti pe cel facut dupa chipul lui Dumnezeu, cind te distrezi din insulta ce i-o aduci, cind faci din casa ta teatru, cind umpli ospatul cu comedianti, cind tu, om de neam bun si liber, faci ceea ce fac sclavii pe scena. Ca si pe scena e ris, si pe scena se dau palme! Spune-mi, numesti tu distractie ceea ce merita siroaie de lacrimi, plinset si suspine? Ar trebui sa indrumezi pe oaspetii tai spre o viata serioasa, ar trebui sa-i sfatuiesti sa faca ceea ce se cuvine; dar tu ii indemni sa injure si sa spuna cuvinte nepotrivite. Si numesti aceasta distractie! Socotesti temei de placere ceea ce-i temei de munca iadului? Cind parazitii acestia nu mai stiu sa spuna nici un cuvint de spirit, nici o gluma, atunci totul se termina cu juraminte si juraminte false. Sint, oare, vrednici acestia sa te faca sa rizi sau sa plingi si sa suspini? Care om cu judecata ar putea-o spune?
(…)
Prieteniile de la ospetele la care se bea si se maninca peste masura sint mai groaznice decit dusmaniile; ca de pe urma dusmanilor, daca voim, putem chiar sa cistigam, sa ne folosim; dar de pe urma prietenilor de la chefuri si betii nu putem avea decit paguba. Nu tine, dar, linga tine prieteni care sint dascalii pagubei tale! Nu tine linga tine prieteni care indragesc mai mult masa ta decit prietenia ta! Ca toti acestia termina si cu prietenia odata ce au terminat masa si petrecerea; ceilalti insa, prietenii de dragul virtutii, ramin vesnic linga tine, indura alaturi de tine toate durerile si toate necazurile tale. Prietenii de masa si de betii, neamul parazitilor, de multe ori se razbuna pe tine si-ti fac nume prost. Cunosc multi oameni vrednici care au capatat o faima proasta, facuta tocmai de prietenii lor de chefuri si betii; au spus despre dinsii ca sint niste sarlatani, niste desfrinati care strica casele altora, niste corupatori de copii. Si lumea le da crezare, crede ca traiesc cu copiii, odata ce nu se ocupa cu nimic si-si irosesc viata fara rost.
Sa cautam, dar, sa scapam de aceasta faima proasta; dar, inainte de toate, sa cautam sa scapam de iad! Sa facem cele placute lui Dumnezeu! Sa punem odata capat acestui obicei diavolesc, pentru ca atunci cind mincam si bem sa facem toate spre slava lui Dumnezeu, ca sa ne bucuram si de slava Lui, pe care, faca Dumnezeu ca noi toti sa o dobindim, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si puterea, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.”

C.O