Icoana Sfântului Nectarie sângerează din mâini. Aflaţi unde se întâmplă minunea


Încă un semn de la Dumnezeu? O icoană a Sfântului Nectarie de pe insula grecească Rhodos sângerează din mâini de câteva luni, ceea ce a atras o mulțime de oameni, care vin să vadă minunea și prezența lui Dumnezeu în icoană, anunță Hellas News.

Manifestarea miraculoasă a fost observată mai întâi în seara zilei de 18 decembrie a anului trecut, în capela Mănăstirii Sf. Nicolae din Psaltos de unele femei care au observat că, de obicei, mâinile albe ale sfântului s-au transformat brusc roșu. A doua zi, părintele Spyridon Lingas, preotul bisericii din apropiere de Lindos, a vizitat capela și a observat de asemenea sângerarea.
Din decembrie, mii de pelerini au venit în biserică să se roage, să aprindă o lumânare și să vadă miracolul icoanei care „sângerează”. Părintele Spyridon le-a spus credincioșilor, „Nu vă temeți. Este un lucru bun.”De asemenea, icoana emite intermitent un miros parfumat de smirnă, care umple întreaga biserică cu un parfum dulce.

Acesta le cere pelerinilor să se concentreze pe mesajul Bibliei: „Nu este nevoie să așteptați ceva de genul ăsta pentru a avea credință și pentru a face fapte bune. În fiecare zi trebuie să ne oferim, să fim precum Dumnezeu vrea ca noi să fim, să nu urâm, ci să iertăm.” Unul din locurile pe care Sfântul Nectarie și-a dorit să le binecuvânteze în chip deosebit este și Mănăstirea Radu Vodă din București. Aici, într-o raclă se află o părticică din moaștele sale. Pentru aceasta stă dovadă mulțimea de credincioși care vin să se închine la sfintele moaște, titrează activenes.ro.

Sursa

Sfantul Fanurie: Viata, Acatistul si Paraclisul Sfântulului Mucenic Fanurie (27 August)

                         Viata

Sfantul, nu se stie cand s-a dus spre Domnul, caci nu se stie cand i s-a taiat capul si nici numele cetatii nu s-a retinut. In anul 1500 d. Hr. niste pastori pasteau turmele in valea unor munti prapastiosi, in tot acest timp, varful celei mai grozave rapi era luminat de o lumina care nu s-a stins tot timpul.
Cand pastorii si-au facut bani suficienti, s-au gandit sa se intoarca la casele lor, din mare departare fiind fiecare, dintre cei mai curajosi, banuind ca in varful acelui munte era o comoara, s-au legat cu franghii groase si ceilalti i-au ajutat si s-au suit la acea inaltime. Era acolo o pestera, in care erau sfintele moaste, si ardea o faclie mare, aceea pe care o vazusera tot timpul pastorii, iar pe pieptul sfintelor moaste era o piele de dobitoc pe care era scris cu ceva tare toata viata Sfantului Mare Mucenic Fanurie pe care o redam mai jos:

In cetatea parintilor acestui sfant era un mare negustor – tatal acestui sfant – cel mai bogat din acele locuri, care avea 13 baieti dintre care cel mai mare era Fanurie, care avea atunci 12 ani.
Si cum era obiceiul locului, acesta urma filosofia; era bland, silitor la carte, foarte milostiv, dar era pagan ca si intreaga lui familie. Mama lui era buna si frumoasa, avea tot ce-i trebuie, dar nu voia sa stie despre treburile si averea sotului ei. Intr-o zi, inapoindu-se cu multi bani si lucruri, sotul ei a fost atacat, ucis si jefuit, iar datornicii indata ce au auzit aceasta, desi ei aveau de dat, au venit sa ceara ce nu li se cuvenea. Astfel, in scurt timp, mama lui a ramas saraca, locuind intr-o bucatarie, dar si acolo ea era napastuita, fara nici un mijloc de a se hrani cu cei 13 copii.

Intr-o zi Fanurie a povestit de mama sa unui copil, ca mama sa era o sfanta pentru ca toata ziua plange si se roaga, dar ca ei, copiii, au mancare si sunt ingrijiti, insa nu stie de ce mama lui se imbraca in haine tot mai saracacioase. Ei, copiii nu o suparau, dar ea plangea toata ziua. Atunci prietenul sau i-a spus urmatoarele: „Bine, bine, pazeste tu pe mama ta intr-o seara si sa-mi spui mie a doua zi cand ne vom vedea la scoala daca e sfanta sau nu.”

Atunci copilul Fanurie a pandit-o si seara dupa ce mama sa le-a dat sa manance si i-a culcat pe toti, fiind sigura ca toti copiii ei dorm, si-a spalat fata, s-a uns cu aromate, si-a pus valul si haine scumpe cum nu mai vazuse niciodata Sfantul Fanurie si a plecat. Copilul a urmarit-o si a vazut-o ca a intrat intr-un local de noapte, de petrecere, unde majoritatea oamenilor din local erau beti. Mama lui juca in acest local si avea primul numar, in timpul jocului canta plangand, caci n-ar fi vrut copiii sa afle prin ce sacrificii le castiga hrana de toate zilele, ca sa fie cu ei. Iar oamenii din local o credeau beata si in aceasta stare in care se afla era mai mult decat frumoasa. Atunci Fanurie s-a apropiat de tribuna si a strigat o data tare:

„Mama!” La glasul copilului, mama, de groaza si de durere ca a fost descoperita de fiul ei cel mai mare, a cazut jos. Plecand din local, Fanurie a parasit cetatea si s-a dus la malul unei ape mari, care curgea in apropierea acelei cetati – nu cu putine greutati, caci isi zdrobise picioarele de pietre in fuga lui disperata.

La malul apei, a vazut niste pastori care voiau sa treaca pe celalalt mal cu o corabie. El i-a rugat atunci sa-l treaca si pe el dincolo. Pastorii plecand in ale lor, Fanurie a ramas singur pe tarm. in acea pustietate salasluia un pustnic batran care de 65 de ani nu mai vazuse chip omenesc, fiind foarte imbunatatit si placut Domnului, care dandu-i un toiag Domnul, i-a zis: „Du-te repede la malul apei si ia de acolo pe placutul Domnului Dumnezeu Fanurie, ca fiind ales de Domnul, sa fie ajutator celor in nevoi. Desi de la chilia sfantului si pana la malul apei era cale de trei zile, avand de coborat un munte foarte aspru – prin puterea lui Dumnezeu – sfantul a ajuns langa Fanurie, dupa o ora si a spus copilului: „Vino la mine Fanurie!” Iar copilul auzind numele sau a raspuns: „Au tu ai cunoscut pe tatal meu?” Apoi a mai zis asa: „Daca ai fi cunoscut tu pe mama mea, mai bine as fi ramas aici sa ma manance fiarele salbatice”.

Sfantul mirandu-se intru sine, a tacut. Si iarasi, prin minune, au suit muntele cel cumplit intr-un ceas, drum care cu piciorul nu se putea face decat in opt zile, fiind foarte stancos si prapastios.
Aici, in pestera sfantului celui batran, a trebuit sa se lupte cu asprimea firii lui Fanurie, ca sa-l faca crestin si totodata, ca sa-l faca sa ierte pe mama sa. Dupa botezare, Fanurie a fost slobozit sa se duca in cetate ca sa ia iertaciune de la mama sa si sa vada cum este situatia fratilor sai. Dar, inapoindu-se in cetate, a aflat ca mama lui nu cazuse lesinata, ci chiar moarta in acea noapte, iar fratii sai, dupa ce a fost ingropata ea, s-au impartit intre neamuri, fara sa stie unde se gaseste fiecare. Fanurie s-a intors inapoi in pustie, nemaiavand nici o legatura cu cele lumesti.
Si atat a sporit in cele duhovnicesti dupa aceea, intrecand chiar pe acel sihastru cu post si rugaciuni, si era atat de milostiv, ca facand si lucrand ogoarele, alerga adunandu-le si hranea pe drumeti, aducand pe spatele sau si apa de baut. Hrana lui, la inceput, timp de trei ani, a fost din trei in trei zile, mancand atata paine muiata cat lua cu doua degete dintr-o sticla, stapanindu-se mult, a nu lua nici apa, iar dupa aceea, a inceput a manca, numai sambata si atunci destul de putin.
El se impartasea des cu Dumnezeiestile Taine, cerceta pustnicii din acea pustie, si se ostenea mult, pentru a cara cu mainile atat radacini pentru hrana, cat si sa scoata pietre, de pe prea putinul pamant din preajma chiliei lor pustnicesti – semanand putine legume si cine va putea spune privegherile lui de toata noaptea, arsita si gerul, caci coliba lui fiind dincolo de munte, nu avea acoperis, cerand Domnului Dumnezeu, ca prin a-ceasta rabdare, sa-i dea si lui, dincolo de moarte, un acoperis in cerul Sau cel dumnezeiesc.
Si atata milostenie avea, incat si pe fiarele care se atacau intre ele, le impaca, ingrijindu-le, daca erau ranite si aranjandu-le culcusuri bune, ca nu de putine ori, l-a gasit parintele lui (pustnicul), culcat alaturi de vreun sarpe mare, care in timpul somnului lui Fanurie il pazea in gura vizuinei ca sa nu-l atace vreo alta fiara.
De asemenea, el avea darul, ca cei ce sunt atacati de multe fiare de prin pustietati, sa le certe pe ele si sa le porunceasca lor a se salaslui mai departe intr-o prapastie si sa nu mai supere pe vreun om, incat si fiarele cele mai de temut, cand erau atacate de om sau de alta fiara mai puternica, desi nu aveau grai, intorceau ochii spre coliba lui Fanurie si indata erau scapate. Deci s-a facut iubit de toate pustiile, din imprejurimi si mai departe, iara toti locuitorii pustiului multumeau lui Dumnezeu ca le-a trimis lor pe acel tanar prea imbunatatit, care si fiarele le imblanzeste si pe oameni ii tamaduieste.
Era in apropierea acelei pustii, o cetate mare si frumoasa, cu oameni foarte inrautatiti si plini de boli si lucruri necurate. La rugaciunea celor buni, a fost chemat sa se duca si sa ajute in neputinte si in boli sfantul, desi, nu voia sa paraseasca pustia, totusi pentru locurile celor nevoiasi si pentru rugamintea cuviosilor pustnici de a-i milui, de a-i mangaia si de a-i tamadui, s-a supus si s-a dus in acea cetate.

Si cine va spune marea lui bunatate catre cei saraci, in special catre vaduve si orfani, gandindu-se la fratii Iui si la mama lui, ca niciodata, o rugaminte a acestora nu a ramas neascultata, vindecand bolile cele mai cumplite, dregand si indreptand ochii orbilor, ajutand surzilor sa auda, precum si mutilor din nastere, numai cu rugaciunea sa, cu lacrimi, catre Dumnezeu, nemancand niciodata pana nu se implinea rugaciunea, neodihnindu-se pe patul sau si multe siroaie de lacrimi varsa, ca si hainele si le uda de la lacrimi. Caci asa spunea fericitul si preafericitul: „Miluieste, Doamne, pe acesti necajiti, ca zidirea Ta sunt, deschide ochii, ca sa vada frumusetea cerului Tau si lumina zilei, si sa nu mai fie ei cu picioarele zdrobite de pietre, nici cu rusinea neamului lor”.

Asemeni, cu lacrimi multe, se ruga pentru muti, pentru care spunea: „Deschide buzele lor cele inchise, lumineaza-le mintea, ca sa Te slaveasca pe Tine, si cu buzele lor sa sarute chipul Tau cel nefacut de mana si cu lacrimi sa spele intrarile in biserica, ca astfel sa se proslaveasca numele Tau cel sfant”.

Iar pentru surzi se ruga cu mai multe lacrimi zicand: „Auzi-ma pe mine, Doamne, in ceasul acesta, de acum si cerceteaza si deschide auzul robilor Tai, ridica greutatea neauzirii, ca auzind sa auda glasul clopotelor Tale cele sfinte, sunetele rotilor si toate sunetele de pe pamant.

Si atat de mare era rugaciunea lui catre Dumnezeu si plangerea, ca uneori, si paganii plangeau auzindu-i rugaciunile si vazandu-i lacrimile.

Atat de frumos si de frumoase rugaciuni facea catre Dumnezeu, incat si pruncii cei sugari se apropiau de dansul cu mainile lor nevinovate si mai necuvantator fiind ii spuneau: „Mai rabda putin Fanurie si Tatal tau cel din ceruri te va mangaia in curand, implinind cererile tale”.

Deci un an de zile a mers in toate laturile cetatii, vindecand, mangaind si botezand si invatandu-i dreapta credinta, iar diavolul, uratorul binelui, foarte s-a maniat, fiindca toti robii lui ii luasera si-i indreptasera minunatul Fanurie, si prefacandu-se intr-un tanar strain s-a prezentat la imparatul acelei cetati, spunandu-i ca un tanar s-a salbaticit, spunand minciuni, despre sfantul, ca doreste ca toata cetatea sa fie de partea lui si pe imparat sa-l inlature si ca toate cele faptuite de el, nu sunt cu puterea lui Dumnezeu, ci cu vraji, ca poporul sa fie cu el si sa poata inlatura pe imparat”.

Aceasta o spuneau rauvoitorii mincinosi, intelegand buna credinta a imparatului, ca de cand era Fanurie, ei nu mai puteau sa fure din visteria statului si nici sa mai faca rautatile cinstite.

Dupa multe staruinte si vorbe mincinoase, ei au hotarat ca imparatul sa-l piarda si sa-i taie capul, insa poporul, care vazuse atatea minuni de la sfantul, vaduvele, orfanii si cei tamaduiti, chiar si nevrand sfantul, l-au trecut la o alta cetate, facandu-se plangere mare cum nu se mai vazuse, pentru ca se lipseau de bunatatea sfantului si de marele lui ajutor, fara de nici o plata.

Pentru aceasta, poporul care cunoscuse dreapta credinta prin Sfantul Fanurie – a facut plangere de patruzeci de zile, cu post si rugaciune si nu se putea mangaia, pentru ca Sfantul nu mai era cu dansii.

Astfel si in cea de a doua cetate, sfantul a tamaduit, a povatuit si a mangaiat oamenii, ca si mai inainte, neprimind nici macar paine, pentru ostenelile sale, hranindu-se in pustie cu radacini. Si iarasi a ridicat razboi satana si la fel a hotarat imparatul dupa sfatul sfetnicilor sai, sa-l dea la moarte. Ca si in prima cetate, poporul cu plangere tot atat de mare, l-a trimis cu sila, peste hotar in alta tara, unde in zilele acelea, se intamplase ca unica fiica a stapanului cetatii sa moara si sa fie chemati de mai multe ori vracii si toti slujitorii, hotarandu-se sa dea jumatate din imparatia sa celui ce o va aduce la viata, insa nu numai ca nu au readus-o la viata, dar fiind de mai multe zile moarta, incepuse a putrezi si desi se varsau mirodenii si se ardea multa tamaie, mirosul ajungea pana departe.
Una din slugile imparatului i-a spus: „Imparate, este un tanar frumos care vindeca orice boala, ba chiar si mortii inviaza, facand rugaciuni catre Hristos, despre care am auzit ca a fost spanzurat pe lemn, dar nu le da bolnavilor sau mortilor nici un fel de doctorie, nu se atinge de ei si nici nu primeste ca plata o bucata de paine”.
Acestea auzindu-le imparatul, degrab a trimis sa-l aduca inaintea sa, trimitandu-i carte imparateasca si facand pregatiri de mare ospat. Sfantul Fanurie, n-a primit nici macar calare sa vina, desi era drum anevoios si ostenindu-se cu picioarele sale de mai multe zile de drum, s-a prezentat in fata imparatului.

A fost dus in camera moartei, unde poruncind sa stea numai parintii, el si moarta, ca sa nu vina popor – a lacrimat catre Dumnezeu mult rugandu-se de dimineata pana Ia miazazi si era foarte mahnit intru sine ca nu. era ascultat de Dumnezeu. Atatea lacrimi a varsat, ca se facuse o baltoaca in jurul lui, incat si imparatul si imparateasa se mirau de marea lui bunatate si de multa lui rugaciune, in acel ceas, o raza a stralucit deasupra moartei. Atunci, sfantul s-a ridicat in picioare, a prins mana celei moarte si putrede si i-a zis: „In numele lui Hristos lisus Cel rastignit, scoala-te si vino inapoi la parintii tai!”

Si deodata, moarta cea putreda, a sarit drept in picioare, lepadand legaturile de pe dansa si a strigat cu glas mare: „Mare este Dumnezeul lui Fanurie caci in iadul cel mai de jos fiind, unde ma chinuiam impreuna cu cei ce s-au inchinat idolilor si eram batjocura si chinul dracilor, iadul m-a varsat afara cu mare frica, temandu-se la auzul numelui lui Fanurie. Deci, tata, mare este credinta si mare este Dumnezeul crestinilor, iar toti dumnezeii paganilor sunt draci”.

Imparatul a vrut sa-i dea jumatate din imparatie sfantului, dar el n-a primit nimic, ca intotdeauna. S-a facut deci petrecere in toata cetatea imparatului, iertand robii si slobozind pe cei din temnita, caci aceasta a fost plata pe care a cerut-o sfantul Fanurie.
Iar imparatul cu toti oamenii sai, au cerut botezul si s-au facut crestini. Sfantul a plecat din cetate si a vindecat si a tamaduit ca si in celelalte cetati. Deci s-au maniat pe el toti vracii si cei ce faceau vraji, caci i-a rusinat pe ei in fata imparatului, ca nimic, nici vrajile, nici leacurile lor nu au reusit sa o invieze, iar sfantul a inviat-o numai cu cuvantul.
Pentru aceasta, para mare au pornit impotriva lui,”numindu-l mare (vraci) si vrajitor si spunand imparatului ca Fanurie a ucis pe fiica lui cu vrajile ca apoi sa se prefaca ca a inviat-o, ca astfel poporul sa-L numeasca pe el imparat. imparatul auzind s-a umplut de manie si strigand pe toti sfetnicii lui si pe cei necredinciosi, care toti erau impotriva lui Fanurie, au hotarat sa-i taie capul, dar fiind convis ca e asa de mare vrajitor, a chemat pe toti calaii cetatii, si a tras la sorti pe trei, dintre cei mai aprigi, care nu-si mancau painea lor pana nu-si muiau mainile in sange.

Si cine va putea spune batjocurile, bataile cu pietre, scoaterea suvitelor de piele de-a lungul trupului, smulgerea dintilor, loviturile cu palme, scuiparile si intepaturile cu sulita peste tot trupul, peste care s-a turnat sare si otet, ciuntirea chipului, adica taierea mainilor, a degetelor de la picioare si a urechilor, incat sangele de la fata se impreuna cu cel de la picioare si uda tarana drumului pe care trecea.

Fiecare pagan se straduia cum sa-l chinuiasca mai rau, iar sfantul se ruga Domnului, ca si mucenicul Stefan: „larta-le lor pacatele acestea ca nu stiu ce fac, ca mai mult imi este mie cununa muceniceasca pentru care eu le multumesc.”

Pentru aceasta s-a pornit plangere mare de catre poporul crestin si de cei tamaduiti de catre sfantul, pentru ca l-au chinuit asa de cumplit pe el care nu facuse decat bine tuturor. Dar sfantul era vesel ca merge mai degraba la placutul lui, Hristos. Astfel, a pornit sfantul Fanurie la locul de osanda avand varsta de 19 ani, el mergea cu mare bucurie, ca sa se ajunga cat mai curand catre Hristos cel prea iubit, ca ii ajungea lui calatoria pe acest pamant.
De o parte mergeau crestinii cei tamaduiti, vaduvele si orfanii cetatii, cu plangere spunand: „Cum vom pierde pe cel ce ne-a iubit pe noi? Cum se vor inchide ochii prea frumosi care au deschis ochii nostri orbi din nastere? Cum se va inchide gura cea de miere curgatoare care ne-a dat graiul, noua celor muti, fara de glas? Cum se vor astupa urechile celui ce s-a milostivit de plangerea si durerea noastra, miluind pe orfani, mangaind pe vaduve si aducand bucurie pe fetele celor ce n-au cunoscut decat intristarea si lacrimile? Cine va spune la plangerea lor, cuvintele cele cu mare durere, incat si din partea paganilor au inceput sa se verse lacrimi pentru ca cei ce venisera impotriva lui, erau foarte multi si strigau sa se termine cat mai curand cu acest vrajitor si vrajmas al imparatului.

Sfantul Fanurie a cerut atunci voie sa-si faca ultima rugaciune si s-a rugat astfel: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si zahar, sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa.”

Si atunci s-a facut tunet din cer si s-a auzit glasul Domnului astfel: „Fie Fanurie dupa cuvantul tau si tot cel ce te va chema pe tine in ajutor sa fie ascultat de Mine si tu vei fi ajutorul celor din nevoi.”

Atunci, cei necredinciosi care strigasera asupra lui, vazand minunea, multi au cerut sa fie botezati si sa-i faca si pe ei crestini. Dar sfantul nu avea nimic cu sine si nici apa primprejur. Deci, s-a rugat a doua oara Domnului sa-i ajute pe cei ce vor sa ia credinta crestineasca. Si iata minune mare, ca a plouat numai pe cei ce voiau sa ia botezul, iar cei ce n-au cerut Botezul, desi se aflau langa cei dintai, nu s-au udat nici macar cu o picatura de apa. intre cei ce s-au botezat au fost si cei trei calai, care acum n-au vrut sa-I mai execute pe dansul.
Sfantuf Fanurie le-a fagaduit lor atunci ca implinind porunca imparatului, el le fagaduieste ca astazi vor fi impreuna cu el, in Rai, si au tras la sorti, care sa-i taie capul. Plangerea calailor este mult mai jalnica, decat a poporului crestinesc, pentru ca cuvintele lor erau pline de durere, ca ei luasera viata oamenilor, iar sfantul le daduse viata, ei luasera painea vaduvelor si orfanilor, iar sfantul le purta de grija si-i miluise. El varsase paraie de lacrimi si ei, sange nevinovat. Sfantul a varsat lacrimi pentru toti cei necajiti. Apoi, sfantul Fanurie si-a plecat capul pe butuc – dar dupa taiere, nu a curs nici sange, ci lapte si o minune – capul a mers in jurul trupului si limba a grait astfel: „Asa cinsteste Hristos pe cei ce cred in El”.
Deci, intorcandu-se poporul, atat cel crestin cat si cel necredincios, unii strigau de bucurie ca au scapat de sfant, iar cei intorsi la dreapta credinta, precum si vechii crestini, au facut plangere mare, ocarand pe imparat, pentru nerecunostinta lui si i-au zis lui: „Au ai uitat invierea fiicei tale? Tamaduirea bolnavilor si a celor indraciti? Pentru ce te-ai maniat asupra lui, care nici rasplata n-a luat si in hotarele tale adusese pace?”
Spaimantandu-se imparatul pentru acestea, a dat porunca ca mai intai sa fie omorati calaii. Primul nefiind destul de intarit in credinta, se temea. Atunci a aparut sfantul mucenic Fanurie in vazul tuturor, intr-o aureola asemeni sfintilor celor din veacuri, imbracat in armura de roman, cu parul cret si negru, iar in mana tinea o faclie mare aprinsa; si a cazut frica mare peste imparat si peste toti sfetnicii lui mincinosi, temandu-se de sfantul, sa nu-i rapeasca din lumea aceasta, rasplatindu-le lor nedreptatea.
Dupa taierea primului calau, din cer s-a pogorat o cununa de trandafir care s-a asezat pe capul lui taiat, umplandu-se tot pamantul de mireasma, iar din trupul lui, (desi cu putin inainte varsase sange nevinovat, dar pentru credinta lui si intoarcerea lui la Hristos), a izvorat mir. Asemeni s-a intamplat si cu ceilalti doi calai. Trupurile lor au fost ingropate pe un maidan si oricine cadea in talharii si isi intorceau ochii catre locurile acestea, era scapat.
De atunci nu s-a stiut ce s-a facut cu sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Fanurie, pana cand el a vrut sa se arate din nou in anul 1500 d. H. dupa cum s-a spus la inceput.
Mult ajutor a adus crestinilor acest mare sfant; cand au cerut ajutor, facand turta si placinta, se rugau sfantului pentru orice nevoie dreapta ce aveau. De aceea i se spune sfantului „aratare”, caci cei ce au credinta mare si nu se indoiesc, sunt ajutati grabnic de catre Sfantul mare Mucenic Fanurie.
Turta se face de noua ori si se imparte numai saracilor, iar dupa ajutorul primit, se face pentru sfantul, o placinta mai mare, cel in nevoie, ostenindu-se cu maniile sale – si tot la saraci sa fie impartita cu multumita, sfantului. Pomenirea acestui sfant mare Mucenic Fanurie, se savarseste la 27 august, iar turtele se pot face, in afara de Duminica, in orice zi.

Multe sunt minunile sfantului dupa ducerea de la noi, atat celor din veacurile acelea, cat si noua, care ne-am invrednicit a-l pomeni cu turte si placinta, caci cu adevarat – aratare – este ca celor ce il cheama cu credinta, li s-a aratat ori sfantul, ori implinire in cererile lor. Amin.

Sfantul Mucenic Fanurie

Sfantul Mucenic Fanurie s-a nevoit, dupa traditie, in insula Rodos – Grecia, de unde se crede ca era de loc. Insa nu se stie cand anume a trait, nici cum i-a fost sfarsitul. Prin secolul al XIV-lea, intre zidurile unei fortarete din Rodos, lucratorii au descoperit o frumoasa biserica in ruina, sub dalele careia au gasit numeroase icoane.
Una dintre aceste icoane era bine pastrata si reprezenta un tanar militar care tinea in mana sa dreapta o cruce. In jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul sau. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscriptia de pe icoana: „Sfantul Fanurie”. Acest nume nu se gaseste insa in martirologii si sinaxare.
Sfantul Fanurie a savarsit numeroase minuni, indeosebi pentru descoperirea obiectelor si animalelor disparute. Dupa o traditie populara, raspandita in insula Creta si in alte tari ortodoxe, mama sfantului era o mare pacatoasa si cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o intoarca la pocainta. Insa el n-a el n-a incetat sa se roage cu staruinta pentru mantuirea mamei sale.

Pe cand paganii il ucideau cu pietre pe Sfantul Fanurie, el scria: „Din cauza acestor suferinte, Doamne, vino in ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mantuirea mamei lui Fanurie.”

Din cauza aceasta, cand credinciosii pierd unele obiecte, ei au obiceiul de a face placinte pe care ei le impart ca milostenie pentru iertarea mamei Sfantului Fanurie. In randul credinciosilor se vorbeste si de alte minuni savarsite de Sfantul Fanurie, pentru care se bucura de o deosebita evlavie atat in Grecia cat si in celelalte tari ortodoxe.

Sfinte Mare Mucenic Fanurie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

ganduridinortodoxie

1

Acatistul Sfântului Fanurie (27 August)

Condacul 1

Apărătorului credinţei ortodocşilor, marelui Mucenic Fanurie, să-i aducem din inimă mărturisiri de mulţumire toţi, care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Icosul 1

Poporul cel credincios cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără de judecată asupra credinţei noastre, cu umilire strigă către tine aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scapărea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutorul celor necăjiţi;
Bucură-te, cel ce întuneci mintea păgânilor;
Bucură-te, cel ce ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, cel ce ai alungat pe cei potrivnici;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei din interiorul păcatelor;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul legii creştineşti;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 2-lea

Deşi nu avem destulă vrednicie şi pricepere ca să putem lăuda minunile tale, din suflet curat şi din inimă umilită te rugăm să primeşti aceste mărturisiri de la noi, care cântăm cu tine: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Nimeni dintre noi păcătoşii nu se poate lăuda că rugăciunea lui va fi primită la tine cu vrednicie, căci ştii slăbiciunea firii noastre; de aceea te rugăm pentru necazurile noastre a primi cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce fără cunoştinţe filosofice ai biruit pe filosofi;
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult preţuită;
Bucură-te, povăţuitorul legiuirilor şi al legiuitorilor celor învăţaţi;
Bucură-te, lauda părinţilor şi a dascălilor;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorul ereticilor;
Bucură-te, cel ce ai fost înţelept din pruncie;
Bucură-te, mare şi înţelept învăţător;
Bucură-te, luptătorul pentru lege;
Bucură-te, cel ce şi astăzi ne ajuţi pe noi credincioşii;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 3-lea

Împovăraţi de multe păcate şi ispite vătămătoare fiind, altă nădejde nu avem afară de tine, mângâierea celor necăjiţi; deci te rugăm să fii mijlocitor pentru sufletele noastre spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Darul Duhului Sfânt fiind cu tine din tinereţe, te-ai arătat apărător şi de minuni făcător; pentru aceasta îţi cântăm ţie aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al lui Hristos;
Bucură-te, lauda poporului credincios;
Bucură-te, a bolnavilor tămăduire;
Bucură-te, cel ce te rogi lui Dumnezeu pentru toţi;
Bucură-te, cel ce izbăveşti din primejdii pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor sufleteşti şi al celor trupeşti;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor vechi;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, doctor fără plată;
Bucură-te, nădejdea celor necăjiţi;
Bucură-te, acoperământul şi scăpărea tuturor;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 4-lea

Mucenice mult-milostive, primeşte rugăciunea noastră a păcătoşilor şi mijloceşte către Ziditorul să dăruiască tămăduire şi sănătate robilor Săi, celor ce te cheamă în ajutor şi cântă cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Stând înaintea Sfintei tale icoane, noi păcătoşii socotim a fi înaintea ta; şi mărturisind minunile tale, te rugăm, ascultă această puţină rugăciune şi tinde dreapta ta spre ajutorul nostru, ca să-ţi cântăm ţie aşa:
Bucură-te, cel ce eşti împreună slujitor cu îngerii;
Bucură-te, cel ce ai fost cu oamenii petrecător;
Bucură-te, cel ce faci minuni mari;
Bucură-te, lauda pământului Egiptului;
Bucură-te, cel ce eşti în toată lumea vestit;
Bucură-te, cel ce te osteneşti a face bine;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, lauda oamenilor şi a îngerilor;
Bucură-te, umbrirea serafimilor;
Bucură-te, slujitor preamărit al creştinilor;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 5-lea

Aşa precum în Egipt cercetezi şi tămăduieşti neputinţele poporului celui binecredincios care aşteaptă ajutorul tău, îndură-te şi ne izbăveşte de necazurile ce ne-au cuprins, spre a cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Totdeauna arăţi marea ta milostivire asupra neamului omenesc şi te faci scăpare a celor ce se învolburează pe marea acestei vieţi; de aceea strigăm către tine aşa:
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiilor învăluite în valuri;
Bucură-te, scapărea înotătorilor deznădăjduiţi;
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale risipeşti furtuna;
Bucură-te, că prin mijlocirea ta luminezi negura norilor;
Bucură-te, ajutorul celor spăimântaţi de tunet;
Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoşaţi de fulger;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi în primejdii, mijlocind către Mântuitorul;
Bucură-te, nădejdea şi scapărea noastră;
Bucură-te, că în toate primejdiile la tine năzuim;
Bucură-te, că ajuţi cu rugăciunile tale tuturor care aleargă la tine;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-6-lea

Cinstitorule de Dumnezeu, Fanurie, ascultă această rugăciune a noastră întru acest ceas şi prin Sfintele tale rugăciuni mântuieşte-ne de necazuri şi de supărări, precum ai izbăvit pe cei ce erau învăluiţi pe mare, când au chemat ajutorul tău; pentru ca şi noi, ca aceia, să aducem cântare: Aliluia!

Icosul al-6-lea

Mucenice al lui Hristos, cinstit slujitor al darului, soleşte nouă păcătoşilor mijlocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim a ne împărtăşi de bunătăţile cele făgăduite credincioşilor şi să cântăm ţie aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al lui Hristos;
Bucură-te, cinstit slujitor al darului;
Bucură-te, tămăduitorule al bolilor;
Bucură-te, mir care împrăştii durerea;
Bucură-te, rouă care răcoreşti patimile;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe slăbănogi cu alte tale rugăciuni;
Bucură-te, ajutorul celor din primejdii;
Bucură-te, cel ce rogi pe Domnul pentru cei din patul durerilor;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi şi nouă păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea tuturor durerilor;
Bucură-te, mângâierea cea mare a celor ce pătimesc în dureri;
Bucură-te, sprijinitorul celor neputincioşi;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-7-lea

O, Preamilostive şi îndurate Doamne! Nu trece cu vederea lacrimile robilor tăi, ci le ajută şi-i miluieşte după mare mila Ta; izbăvindu-i de asupririle şi de necazurile care i-au cuprins pentru mulţimea păcatelor lor; şi precum pe soacra lui Petru ai ridicăt-o din patul durerilor, aşa ridică-ne şi pe noi din primejdia în care ne aflăm, cu rugăciunile Sfântului Mucenic Fanurie, ca împreună cu el să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al-7-lea

Toate puterile cereşti lăudând credinţa ta cea tare către Dumnezeu, împreună cu tine slujesc Ziditorului celui fără de început; iar noi îţi aducem aceste cuvinte de laudă aşa:
Bucură-te, că prin minuni ai făcut să strălucească credinţa;
Bucură-te, cel ce prin credinţă ai făcut minuni mari;
Bucură-te, că rugăciunile tale totdeauna au fost ascultate;
Bucură-te, înţeleptule rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, tămâie bineprimită înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai scapăt multe suflete necăjite cu rugăciunile tale;
Bucură-te, cel ce pierzi pe cei puternici şi fără de lege;
Bucură-te, ajutătorul cel tare al bine-credincioşilor creştini;
Bucură-te, tăria ţărilor creştineşti;
Bucură-te, cel ce sfărâmi zidurile cetăţilor păgâneşti;
Bucură-te, cel prin care tiranii sunt biruiţi;
Bucură-te, temelia şi fala credinţei noastre;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-8-lea

Toţi creştinii ortodocşi de pe pământ având nădejdea lor către tine, în orice întâmplare nu vor fi ruşinati, Mucenice Fanurie, căci tu eşti mare folositor al creştinătăţii. Pentru aceasta nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni şi ne ajută, izbăvindu-ne din toate primejdiile, ca să cântăm cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-8-lea

Având puterea darului de la Dumnezeu, ai prefăcut seceta în ploi şi cu Sfintele tale rugăciuni ai oprit mulţimea prea mare, de prisos, a ploilor, scăpând poporul de foametea care îi ameninţa, risipind hambarele strângătorilor de grâu; pentru care noi minunându-ne îţi cântăm aşa:
Bucură-te, scapărea poporului de foamete;
Bucură-te, cel ce ai prefăcut seceta, ca al doilea Ilie, în ploi binefăcătoare;
Bucură-te, cel ce prin rugăciune ai oprit ploile prisositoare;
Bucură-te, nădejdea cea mare a lucrătorului de pământ;
Bucură-te, mulţumirea celor ce seamănă cu credinţă;
Bucură-te, secerisul cel îmbelşugat al secerătorilor;
Bucură-te, comoara cea bogată a săracilor
Bucură-te, ajutorul nostru în vreme de secetă;
Bucură-te, ajutătorul şi chivernisitorul nostru de-a pururea;
Bucură-te, mângâierea celor ce sunt în nevoi;
Bucură-te, lauda cuvioşilor monahi şi a bunilor creştini;
Bucură-te, ograda bine roditoare;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-9-lea

Făcătorule de minuni, Sfinte Fanurie, după cum în vremea vieţii tale pe pământ ai izbăvit poporul credincios de primejdii şi de foamete prin Sfintele tale rugăciuni, aşa şi acum trimite mila ta asupra noastră, dăruindu-ne timp roditor şi îmbelşugat pentru creşterea şi ajutorul pruncilor sugari şi al sărmanilor, cu care vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-9-lea

Când cereau săracii ajutor de la tine în necazurile lor, nu i-ai depărtat cu vorbe întristătoare, ci i-ai ajutat în tot felul, dându-le blagoslovia ta şi ceea ce le trebuia, scăpându-i din nevoi; pentru aceea aducem ţie acestă laudă aşa:
Bucură-te, împlinirea lipsurilor săracilor;
Bucură-te, chivernisitorul tuturor celor lipsiţi;
Bucură-te, cel ce preschimbi necazurile în bunătăţi;
Bucură-te, cel ce îmblânzeşti fiarele sălbatice;
Bucură-te, cel ce lepezi lucrurile amăgitoare;
Bucură-te, izbăvitorul tuturor celor ce sunt în nevoi;
Bucură-te, cel ce pedepseşti pe neguţătorii cei lacomi;
Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale faci lucruri preamuninate;
Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos Mântuitorul;
Bucură-te, cel ce ai renunţat la avuţie şi ai împărţit-o cu cei săraci;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 10-lea

Dăruieşte şi nouă ajutorul tău ca acelor săraci, ca să scăpăm de năvălirea şerpilor otrăvitori şi mai ales a balaurului înspăimântător şi de vicleanul înşelător ce se luptă cu noi neîncetat pentru a răpune sufletele noastre; noi însă prin rugăciunile tale nădăjduim să dobândim cele de folos în viaţa aceasta şi în cea viitoare; ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Nu te depărta de la noi, Sfinte Fanurie, şi de la toţi cei ce cheamă Sfânt numele tău, pentru că toţi recunoaştem grelele noastre păcate; şi ne rugăm ţie şi cerem cu credinţă ajutorul tău, cântându-ţi graiurile acestea aşa:
Bucură-te, mântuirea celor ce işi mărturisesc curat păcatele;
Bucură-te, mustrătorul acelora ce ascund păcatele lor;
Bucură-te, cel ce nu suferi pe nelegiuţi;
Bucură-te, folositor mare al celor ce s-au pocăit;
Bucură-te, mare ajutător al celor ce vieţuiesc în smerenie;
Bucură-te, văzând întoarcerea la Stăpân a lucrurilor furate;
Bucură-te, descoperirea multor taine neştiute;
Bucură-te, cel ce ai adus pe mulţi la Hristos prin minunile tale;
Bucură-te, preaminunate Mucenice, că nu ne laşi şi pe noi;
Bucură-te, cel ce mijloceşti la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre;
Bucură-te, cel ce mângâi pe toţi cu ale tale mari minuni;
Bucură-te, că prin tine şi neamul călugăresc capătă mântuire;
Bucură-te, că şi tot clerul bisericesc prin tine se mântuiesc;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 11-lea

Mărgăritarul de mult preţ al lui Dumnezeu care fiind ascuns în ţărână, straluceşte acum în Rhodos ca o comoară de mult preţ şi îmbogăţeşte, desfătează, luminează şi inveseleşte pe toţi cei ce vin la el cu credinţă şi cu dragoste; cu tine împreună cântăm Purtătorului de grijă al tuturor şi Dumnezeul nostru: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Strălucit-a astăzi sărbătoarea plină de veselie şi praznicul luminat al Sfântului Mucenic Fanurie, cel mult pătimitor şi de biruinţă purtător; că Dumnezeu l-a învrednicit de cununa cerească a celor bineplăcuţi Lui şi l-a aşezat laolaltă cu îngerii. Pentru aceasta, lăudând pe Domnul care a făcut minunată voia Sa întru Sfinţii Săi, Sfântului Fanurie să-i grăim:
Bucură-te, că ai stat în faţa idolilor;
Bucură-te, că ai defăimat minciuna lor;
Bucură-te, că ai fost ars cu cărbuni aprinşi;
Bucură-te, că ai stins credinţa în idoli;
Bucură-te, că demonii te-au văzut şi au plâns;
Bucură-te, că îngerii în juru-ţi s-au strâns;
Bucură-te, că iadul adânc s-a cutremurat;
Bucură-te, bărbat viteaz al Bisericii;
Bucură-te, pecete curată a credinţei;
Bucură-te, cel ce eşti pildă luminată pentru noi;
Bucură-te, ostaşule nebiruit al lui Hristos;
Bucură-te, al nostru Mucenic preamărit;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 12-lea

Pe cei ce sărutăm Sfânta ta iconă cu credinţă, Mucenice, şi lăudăm vieţuirea ta cea Sfântă, Fanurie preamărite, cu rugăciunile tale arată-ne moştenitori ai împărăţiei celei cereşti şi veşnice, şi părtaşi ai slavei celei de sus; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Minuni străine şi mai presus de înţelegere a făcut Dumnezeu întotdeauna întru Sfinţii Săi; împreună cu care, în timpul din urmă, a arătat ca pe un alt soare strălucind cu minunile pe Minunatul Fanurie, lauda Rhodosului şi a Bisericii. Căruia şi noi, aprinşi de dragoste şi de râvnă, să-i grăim din suflet:
Bucură-te, că ai fost aruncat în cuptor de foc;
Bucură-te, că şi acolo te-ai bucurat;
Bucură-te, că te-ai rugat pentru cei ce te chinuiau;
Bucură-te, cel ce eşti mijlocitor pentru toţi;
Bucură-te, cel ce nu încetezi a ruga pe Hristos pentru noi;
Bucură-te, scump prinos al credincioşilor;
Bucură-te, că ai umilit pe cei ce s-au trufit;
Bucură-te, că ai înălţat pe cel smerit;
Bucură-te, rugătorul nostru către Hristos;
Bucură-te, tăria celui evlavios;
Bucură-te, miluitorul credincioşilor;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru iertarea păcătoşilor;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 13-lea

O, Preaminunate Fanurie, cu lacrimi fierbinţi alergând la a ta ocrotire, ne rugăm ţie: izbăveşte-ne cu rugăciunile tale cele bineplăcute lui Dumnezeu, de toată nevoia şi necazul; îndepărtează de la noi toată durerea şi suferinţa şi ne învredniceşte ca şi în viaţa de veci să fim părtaşi ai împărăţiei veşnice şi împreună cu tine cântare să aducem lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi

Poporul cel credincios cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără de judecată asupra credinţei noastre, cu umilire strigă către tine aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scapărea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutorul celor necăjiţi;
Bucură-te, cel ce întuneci mintea păgânilor;
Bucură-te, cel ce ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, cel ce ai alungat pe cei potrivnici;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei din interiorul păcatelor;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul legii creştineşti;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Şi Condacul întâi

Apărătorului credinţei ortodocşilor, marelui Mucenic Fanurie, să-i aducem din inimă mărturisiri de mulţumire toţi, care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa şi să-i cântăm:
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Rugăciune

Către tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălţându-ne gândurile, noi păcătoşii cu umilinţă şi cu căldură te rugăm: caută dintru înălţimea cea plină de slavă a cerurilor, unde, prin viaţa ta Sfântă şi prin chinurile tale muceniceşti pentru Hristos, ţi-ai dobândit sălăşluire veşnică, şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, pătimirile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorile noastre. Şi te roagă cu îndrăzneala pe care ai agonisit-o, către Stăpânul tău ceresc şi Dumnezeul nostru, să ne ierte păcatele pe care cu ştiinţă şi cu neştiinţă, pururea, ca nişte robi nevrednici săvârşim, şi să nu se mânie pe noi până în sfârşit, pentru puţinătatea dragostei noastre faţă de El şi faţă de aproapele nostru; ci să fie pururea plin de milostivire faţă de noi şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea, toate patimile şi necazurile, toate amărăciunile şi strâmtorile, zidind în noi cuget curat, ca să putem rupe cu viaţa noastră de păcat de până acum, şi privind la ceruri, să ne înflăcăram de dorul de a deveni şi noi bineplăcuţi lui Dumnezeu. Aşa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povăţuitorul şi îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru ca urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţă de Hristos, să ne învrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni şi binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; şi trecând dintru această viaţă pământească, să ne bucurăm, laolaltă cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnlui, de împărăţia cea nesfârşită a cerurilor şi de partea celor drepţi, ca împreună cu toţi şi înconjuraţi de cereştii îngeri, să aducem slavă, cinste şi închinăciune lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, în vecii vecilor. Amin!

ganduridinortodoxie

1

Paraclisul Sfântulul Mucenic Fanurie (27 August)

Acest paraclis se face la vreme de nevoi si ispita

Preotul face obisnuitul început: Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Apoi:

Împarate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfânta Treime…, Tatal nostru…, Preotul: Ca a Ta este împaratia…, Doamne miluieste (de 12 ori). Slava… Si acum…

Veniti sa ne închinam Împaratului nostru Dumnezeu.

Veniti sa ne închinam si sa cadem la Hristos, Împaratul nostru Dumnezeu.

Veniti sa ne închinam si sa cadem la Însusi Hristos, Împaratul si Dumnezeul nostru.

Dupa care, Psalmul 142:

Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, întru credinciosia Ta; auzi-ma, întru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca în picioare; facutu-m-a sa locuiesc în întuneric ca mortii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine si inima mea încremenita înlauntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am catre Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pamânt însetosat. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti întoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se pogoara în mormânt. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine mi-i nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Învata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamântul dreptatii. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fa bunatate de stârpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.

Dumnezeu este Domnul si s-au aratat noua. Bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului (de 3 ori).

Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:

Catre dreptul ostas al lui Hristos, biruitor în lupte, vrednicule mucenice Fanurie, laude aducem noi credinciosii si-i strigam – preamarite, nu înceta a te milostivi catre Preaînduratul Hristos, pentru noi cei ce nadajduim în harul tau, Mare Mucenice , nou luminator al credintei. (de doua ori)

Slava… Si acum…

Nici odinioara nu vom tacea noi nevrednicii, a vesti puterile tale, Nascatoare de Dumnezeu, ca de nu ai fi statut tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbavit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi pazit pâna acum slobozi? Nu ne vom departa de la tine, Stapâna, ca tu mântuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50:

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea îndurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vârtos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu înaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau înaintea Ta am facut, ca sa fii îndreptatit întru cuvintele Tale si sa biruiesti când vei judeca Tu. Ca iata întru faradelegi m-a zamislit si în pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale întelepciunii Tale, mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vârtos decât zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste întru mine, Dumnezeule si duh drept înnoieste întru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfânt nu-l lua de la mine. Da-mi mie bucuria mântuirii Tale si cu duh stapânitor ma întareste. Învata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor întoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrânta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, întru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Cântarea 1-a

Apa trecând-o ca pe uscat si din rautatea egiptenilor scapând, israiliteanul a strigat: Izbavitorului si Dumnezeului nostru sa-I cântam.

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Fanurie, noule mucenic, sfintitor al crestinilor din toata biserica, sfinteste pe cei ce cu cinste lauda patimirile tale .

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Sfintesti, totdeauna, pe cei ce cu evlavie, sfinte Fanurie, ostasule nebiruit al lui Hristos, alearga la ajutorul tau, izbavindu-i de rele si de nevoi.

Slava…

Arata-ne izbavitori din patimi, pe noi cei ce te laudam, ca pe un biruitor, Fanurie si daruieste-ne biruinta în luptele împotriva necredinciosilor.

Si acum…

Cauta cu milostivire catre cei credinciosi, omorând patimile cele ucigatoare de suflet si trup, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ceea ce esti Neîntinata si ai nemarginita cinste.

Cantarea a 3-a

Doamne, Cela ce ai facut cele de deasupra crugului ceresc si ai zidit Biserica Ta, Tu pe mine ma intareste intru dragostea Ta, ca Tu esti marginea doririlor si credinciosilor intarire, Unule, lubitorule de oameni..

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Cu rugaciuni si credinta ne închinam, sfintei tale icoane, Mare Mucenice Fanurie, care tii în mâna ta lumânarea aprinsa a curatei credinte catre Dumnezeu.

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Tamaduieste Mucenice Fanurie pe cei ce fierbinte vin la ajutorul tau, învrednicindu-i cercetarii tale sfinte daruindu-le sanatate si izbavire din cursele celui rau.

Slava…

Te rugam Sfinte, ranile sufletesti, foarte vatamatoare pentru mântuire, vindeca-le cu neîncetatele tale rugaciuni catre Domnul, doctorule fara de arginti Fanurie.

Si acum…

Maica Preacurata, a Cuvântului lui Dumnezeu,milostiveste-te întotdeauna spre cei ce alearga sub acoperamântul tau cel dumnezeiesc, învrednicindu-i de tamaduire Nascatoare de Dumnezeu.

Urmatoarele stihiri se zic dupa Cântarile a 3-a si a 6-a:

Luminatorule al cararilor vietii, Sfinte Mare Mucenice Fanurie, arata calea spre mântuire robilor tai ca sa nu piarda Ierusalimul cel Ceresc prin calcarea poruncilor.

Cauta cu milostivire, cu totul laudata Nascatoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu si vindeca durerea sufletului meu.

Preotul rosteste ectenia: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule… la care pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul: Doamne miluieste (de 12 ori). Apoi preotul zice ecfonisul: Ca milostiv si iubitor de oameni…

Si îndata Sedealna, glasul al 2-lea (Podobie: Cele de sus cautând…):

Ca ar având pe Hristos, luminatorule, aprinde focul pocaintei noastre, preamarite Mucenice Fanurie si îndeparteaza întunericul de la cei ce alearga cu credinta la tine ca la un mijlocitor catre Creatorul lumii.

Cantarea a 4-a

Auzit-am, Doamne, taina rânduielii Tale, înteles-am lucrurile Tale si am preaslavit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Viata ti-a fost cunoscuta de credinciosi prin aflarea icoanei tale în Rhodos, Sfinte Mucenice Fanurie, milostivindu-Se Hristos spre noi pentru a cunoaste harul tau .

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Împarti har vindecator tuturor celor ce-ti striga tie: Bucura-te, Mucenice Fanurie, izvor nesecat de minuni!

Slava…

Râuri de sânge din trupul tau izvorând, ti-ai desavârsit sufletul tau prin patimirea ta, Sfinte Fanurie, pentru aceasta curateste necuratia sufletelor noastre.

Si acum…

Credinciosilor adapost te-ai aratat Nascatoare de Dumnezeu, acopera pe toti cei ce cred în tine cu sfânt omoforul tau

Cantarea a 5-a

Lumineaza-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale si cu bratul Tau cel înalt. Pacea Ta da-ne-o noua, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Cântari de lauda îti aducem tie Sfinte Fanurie, vazându-te încununat cu patimirile tale, pe care vitejeste le-ai rabdat cu har de la Hristos, ajuta-ne si pe noi în lupta de fiecare zi.

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Fiind aruncat în cuptorul de foc, tu Sfinte Fanurie ai stins credinta în idoli, pecete curata a credintei adevarate facându-te, pentru aceasta prin tine a fost preamarit Hristos.

Slava…

Mare ajutator al celor ce vietuiesc în smerenie, risipeste neputintele trupurilor noastre, Fanurie, cel ce mângâi pe toti cu ale tale mari minuni.

Si acum…

Umple de bucurie si alinare inimile celor ce alearga la tine Nascatoare de Dumnezeu având mijlocitor pe facatorul de minuni Fanurie, mântuind din primejdii pe robii tai.

Cantarea a 6-a

Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune necazurile mele, ca s-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea de iad s-a apropiat, ci ca lona ma rog: Dumnezeule, din stricaciune scoate-ma!

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Preamarite Mucenice Fanurie, fiind ars cu carbuni aprinsi, gura ta nu a încetat a învata legile crestinesti, te rugam sa fi mijlocitor pentru sufletele noastre spre a aduce cu tine cântari de lauda lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Fanurie, aparator al credintei si mare facator de minuni, pentru dragostea de Hristos daruieste celor ce se roaga tie tamaduire bolilor si roua racoritoare celor ce patimesc.

Slava…

Ajutator tare al dreptmaritorilor crestini, sfinte Fanurie, având nadejdea lor catre tine nu deznadajduiesc în ispite, astfel fiind încununati cu daruri de la Domnul prin mijlocirea ta.

Si acum…

Tamaduieste Fecioara neputintele sufletelor noastre si durerile trupurilor noastre, ca o Maica, nu întoarce fata ta de la izvorul lacrimilor noastre.

Luminatorule al cararilor vietii, Sfinte Mare Mucenice Fanurie, arata calea spre mântuire robilor tai ca sa nu piarda Ierusalimul cel Ceresc prin calcarea poruncilor.

Cauta cu milostivire, cu totul laudata Nasatoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu si vindeca durerea sufletului meu.

Preotul pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul, dupa cum s-a aratat dupa Cântarea a 3-a.

Apoi ecfonisul: Ca S-a binecuvântat numele Taui… Si condacul, glasul al 6-lea:

Mare Mucenice Fanurie, puternice, primeste rugaciunile celor ce alearga cu evlavie spre ajutorul tau, daruind sanatate sufleteasca si trupeasca.

Prochimen, glasul al 4-lea:

Minunat este Dumnezeu întru Sfintii Sai.

Stih: Dumnezeul Cel preaslavit în sfatul sfintilor, mare si înfricosator este peste cei dimprejurul Lui.

Diaconul: Si ca sa ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru sa-L rugam.

Strana: Doamne miluieste (de 3 ori).

Diaconul: Întelepciune, drepti, sa ascultam Sfanta Evanghelie.

Preotul: Pace tuturor!

Strana: Si Duhului tau.

Preotul: Din Sfanta Evanghelie de la Ioan (XV, 17-27,XVI, 1-2), citire:

Zis-a Domnul: aceasta va poruncesc voua –sa va iubti unul pe altul. Daca va uraste pe voi

lumea, sa stiti ca pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru ca nu sunteti din lume ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea va uraste. Aduceti-va aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stapânul sau. Daca M-au prigonit pe Mine si pe voi va vor prigoni, daca au pazit cuvântul Meu si pe al vostru îl vor pazi. Iar toate acestea le vor face voua din cauza numelui Meu, fiindca ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, pacat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovatire pentru pacatul lor. Cel ce Ma uraste pe Mine uraste si pe Tatal Meu. De nu as fi facut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a facut, pacat nu ar avea; dar acum M-au vazut si M-au urât si pe Mine si pe Tatal Meu. Aceasta ca sa se împlineasca cuvântul cel scris în legea lor”M-au urât pe nedrept”. Iar când va venii Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine. Si voi marturisiti, pentru ca de la început sunteti cu mine. Acestea vi le-am spus ca sa nu va smintiti. Va vor scoate pe voi din sinagogi si va veni vremea când tot cel ce va va ucide va crede ca aduce închinare lui Dumnezeu.

Slava…, glasul al 2-lea

Pentru rugaciunile Mucenicului Tau Fanurie, Milostive,curateste multimea greselilor noastre.

Si acum…

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, curateste multimea gresalelor noastre.

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste toate faradelegile noastre.

Si stihirile acestea, glasul al 6-lea:

Încununate si preamarite ostas al Domnului ajutator in necazuri si suparari mijloceste spre rugaciuile noastre si împlineste cererile noastre, Sfinte Fanurie, lumina nou luminatoare a sfintei credinte, care ne ajuti sa fim sub sfintele raze ale acperamântului tau si asculti pe credinciosii care striga: mare biruitorule în lupte fii paza si acoperamânt neîncetat celor ce alearga la tine.

Preotul zice:

Mantuieste, Dumnezeule, poporul tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta. Cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari. Inalta fruntea drept-slavitorilor crestini si trimite peste toti milele Tale cele bogate. Pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu folosintele cinstitelor ceresti puteri celor fara de trup; pentru rugaciunile cinstitului, slavitului Proroc, Inainte-mergatorului si Botezatorului Ioan; cu ale Sfintilor, slavitilor si intru tot laudatilor Apostoli; cu ale celor intre sfinti Parintilor nostri, mari dascali ai lumii si ierarhi, Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; Athanasie, Chiril si Ioan cel milostiv, patriarhii Alexandriei, Nifon patriarhul Constantinopolului, Nicolae al Mirelor Lichiei, Spiridon al Trimitundei, Calinic de la Cernica, Iorest si Sava, Nectarie al Pentapolei si Dionisie al Eghinei, si ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; cu ale sfintilor marilor mucenici Gheorghe purtatorul de biruinta, Dimitrie izvoratorul de mir, Theodor Tiron, Theodor Stratilat, Artemie, Mina si Ioan cel Nou, ale sfintilor sfintitilor mucenici Haralambie, Elefterie si Antim Ivireanul, ale sfintilor mucenici Serghie si Vah, Ioan Valahul si Oprea, ale sfintilor mucenici Brancoveni: Constantin voievod si fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si Ianache sfetnicul, si ale tuturor sfintilor, bunilor biruitori mucenici; ale sfintei mucenite Filotheia; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatori parintilor nostri Grigorie Decapolitul, Nicodim cel sfintit, Dimitrie cel Nou,Visarion si Sofronie, Paisie de la Neamt, Daniil sihastrul, Ioan Hozevitul, Siluan Athonitul, si ale tuturor preacuviosilor parinti; ale preacuvioaselor maici Parascheva si Teodora; ale dreptcredinciosului voievod Stefan cel Mare si Sfant; ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana; ale sfantului (N) a carui pomenire o savarsim astazi; si pentru ale tuturor sfintilor, rugamu-Te, mult-Milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori), apoi ecfonisul: Cu mila si cu indurarile si iubirea Ta de oameni…

Cantarea a 7-a

Tinerii cei ce au mers din ludeea in Babilon oarecand, cu credinta Treimii vapaia cuptorului au calcat-o, cantand: Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri!

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Binefacatorule mucenice, cu harul tau ai mântuit pe cei trei preoti din mîinile urmasilor lui Agar, de aceea mântuieste-ne si pe noi din mâinile raufacatorilor.

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

În obstea Domnului,curajos ostas te-ai aratat,slavite Fanurie, nenumarate chinuri cu tarie rabdând, cu cinste roaga pe Hristos sa ne întareasca pe noi impotiva uneltirii celui rau si sa biruim.

Slava…

Ajuta pe rugatorii tai mucenice Fanurie, grabeste în timpul tristetii noastre tu care pentru dragostea de Dumnezeu nenumarate încercari si tristeti ai îndurat, arata pretutindeni minunile tale.

Si acum…

Cereasca mângâiere, ne daruiesti prin mijlocirile catre Unul Nascut Fiul Tau, Maica Preacurata, nu ne uita pe noi cei ce strigam catre tine, arata-ne locuitori ai cerului si mostenitori ai raiului.

Cantarea a 8-a

Pe Imparatul Ceresc, pe Care il lauda Ostile Ingeresti, laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Arata-ne aceasta zi fara de pacat noua celor ce cu umilinta te laudam si din necazuri ne izbaveste, miluind Sfinte Fanurie pe toti robii tai.

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Vindeca-ne sufletele si trupurile cu rugaciunile tale mucenice Fanurie, caci noi singuri nadajduim în puterea ta de vindecare.

Slava…

Spre calea mântuirii, care este calea lui Hristos, îndreapteaza-ne pe noi cei ce ne închinam si te laudam, datatorule de bucurie, Fanurie preafericite.

Si acum…

Învredniceste pe cei ce te lauda, Preabinecuvântata Nascatoare de Dumnezeu, de frumusetea aratarii Fiului tau.

Cantarea a 9-a

Cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marturisim pe tine Fecioara curata, noi cei izbaviti prin tine, slavindu-te cu cetele fara de trup.

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Nu înceta sa cercetezi pe cei ce alearga la tine, Mare Mucenice Fanurie, preamarite, laudând ei cu credinta chinurile tale.

Stih: Sfinte Mucenice Fanurie , roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Îndrepteaza pe cei ce cad în ispita, îmbratiseaza-i cu dragostea ta sfinte, si în viata viitoare sa le ramâi aproape.

Slava…

Vindecari daruiesti celor bolnavi, izvorâtorule de dar, ca un doctor fara de arginti, sfinte al lui Hristos.

Si acum…

Bucurie daruiesti credinciosilor, Milostiva Maica, împreuna cu Sfântul Fanurie, celor neajutorati totdeauna grabnic ajutor daruindu-le.

Apoi:

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decât Heruvimii si mai slavita, fara de asemanare, decât Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfânta Treime…, Tatal nostru…, Preotul: Ca a Ta este împaratia…

Si troparele, glasul al 6-lea: Miluieste-ne pe noi, Doamne… Slava… Doamne, miluieste-ne pe noi… Si acum… Usa milostivirii…

Preotul zice ectenia:

Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila ta, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste.

Strana: Doamne miluieste (de 3 ori)

Înca ne rugam pentru mila, viata, pacea, sanatatea, mântuirea, cercetarea, lasarea si iertarea pacatelor, buna sporire si chivernisire a robilor lui Dumnezeu (N) si pentru ca sa li se ierte lor toata greseala cea de voie si cea fara de voie.

Strana: Doamne miluieste (de 3 ori)

Înca ne rugam ca sa fie pazit sfânt locasul acesta, tara aceasta, orasul acesta si toate orasele si satele, de boala, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastra si de razboiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând si lesne iertator sa ne fie noua Bunul si Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, si sa-si întoarca toata mânia care se porneste asupra noastra, sa ne izbaveasca pe noi de îngrozirea Lui cea dreapta, care este asupra noastra, si sa ne miluiasca pe noi.

Strana: Doamne miluieste (de 40 de ori)

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamântului si a celor ce sunt pe mare departe, si, Milostive, milostiv fii noua, Stapâne, pentru pacatele noastre, si ne miluieste pe noi.

Strana: Doamne miluieste (de 3 ori), iar preotul zice ecfonisul: Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti, si Tie slava înaltam, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Întelepciune.

Strana: Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât

serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvântul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

Slava Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, nadejdea noastra, slava tie.

Strana: Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvânteaza.

Si preotul zice otpustul:

Hristos adevaratul Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, cu folosintele cinstitelor cerestilor netrupesti puteri, cu rugaciunile cinstitului maritului prooroc, înainte mergatorului si botezatorului Ioan, ale sfintilor slavitilor întru tot laudatilor Apostoli, ale Sfântului Ierarh Nicolae facaatorul de minuni, ale sfintilor mari mucenici Dimitrie Izvorâtorul de mir, Gheorghe purtatorul de biruinta si Artemie, ale preacuvioasei maicii noastre Parascheva, cu ale sfintilor dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana, si pentru ale tuturor sfintilor, sa ne miluiasca si sa ne mântuiasca pe noi ca un bun si iubitor de oameni.

Strana: Amin.

Stapâna, Stapâna, primeste rugaciunile nevrednicilor robilor tai, si ne izbaveste pe noi din toata nevoia si necazul. Toata nadejdea noastra spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ne pe noi sub sfânt acoperamântul tau.

Pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi.
Amin.

*

Acatistele Sfantului Mucenic Fanurie

Acatistul I, format PDF:

1

Acatistul II, format PDF:

1

Acatistul III, format PDF:

1

TANARUL BOGAT. Predica Sfantului Luca al Crimeei despre cei bogati si despre saracii care ravnesc la placeri si averi. CE VREA DE LA NOI HRISTOS?

wp-image--450347613

wp-image-872338332

“Ati ascultat astazi pericopa evanghelica despre tanarul bogat, care n-a dorit sa isi imparta averea pentru a mosteni Imparatia cerurilor.
Atunci Domnul a spus ca este mai greu pentru un bogat sa intre in Imparatia cerurilor decat o camila prin urechile acului.
Parca nu mai este oportun sa vorbim despre avere, fiindca in tara noastra nu mai sunt bogati, ci toti sunt egali. Totusi cred ca, ascultand cuvantul meu, veti vedea ca intotdeauna si in toate timpurile este momentul sa vorbim despre bogatie.
Inainte sa va talcuiesc cuvintele lui Hristos adresate tanarului bogat, fiti atenti la ceea ce a scris Sfantul Apostol Iacov despre cei bogati:

“Ascultati acum voi bogaţilor: plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile ce vor să vină asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru şi argintul au ruginit, şi rugina lor va fi mărturie impotriva voastră, şi trupurile voastre ca focul le va manca: aţi strâns comori în vremea din urmă. Iată, plata pe care voi aţi oprit-o, lucrătorilor ce v-au secerat ţarinile strigă, şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Savaot. V-aţi desfătat pe pământ şi v-aţi dezmierdat; v-aţi imbuibat inimile în ziua înjunghierii. L-ati osândit pe cel drept si L-ati omorât; El nu va tine piept“. (Iacov 5, 1-6)
Vedeti ce cuvinte cumplite a spus Sfantul Apostol Iacov despre cei bogati, cat de infricosator i-a zugravit? Si ce poate fi mai cumplit decat cuvantul Domnului Iisus Hristos despre faptul ca bogatului ii este greu sa intre in imparatia lui Dumnezeu?
De ce este asa? In acele timpuri, cand Domnul a venit pe pamant, in sanul poporului israelit era dominanta parerea ca bogatia reprezinta binecuvantarea lui Dumnezeu: bogatii erau cinstit, respectati, li se acorda o deosebita cinstire.
Cand Domnul a spus aceste cuvinte uimitaore despre bogatia care impiedica intrarea in Imparatia lui Dumnezeu, ucenicii Lui cu mirare au intrebat:
“Atunci cine poate sa se mantuiasca?“
Doar si ei ii considerau pe bogati binecuvantati de Dumnezeu, prin urmare, daca bogatii nu se vor mantui, atunci cine? Domnul le-a spus:
“Aceasta e cu neputinta la oameni, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta“.
Sa patrundem sensul acestor cuvinte. Cand tanarul si-a exprimat dorinta de a-L urma pe Domnul, acesta l-a intrebat:
“Dar stii poruncile?“
“Da – a spus el -, desigur, stiu toate poruncile, toate acestea le-am pazit din copilarie!“
Insa Domnul i-a aratat lui si tuturor ca nu este de ajuns doar sa indeplinesti poruncile Vechiului Testament, acele zece porunci pe care si voi le cunoasteti.
De ce nu este deajuns? Doar evreii gandeau ca totul se reduce la aceasta, ca cel care le indeplineste va fi curat si sfant si va intra in Imparatia lui Dumnezeu. Iar Hrisots le-a spus ca lucrurile nu stau chiar asa.
Ce recomanda poruncile Vechiului Testament? Prima porunca recomanda sa ne inchinam unui singur Dumnezeu si doar pe El sa-L cinstim; ea intrzice sa cinstim oricare alti dumnezei, cu exceptia Dumnezeului celui adevarat. Cea de-a doua porunca interzice sa te inchini idolilor. Dar cei care nu se inchina idolilor si zeilor sunt cumva sfinti si curati? Doar noi toti Il cinstim pe Unul Dumnezeu, nimeni dintre noi nu se inchina la idoli!
Prin Moise, Dumnezeu a poruncit sa-i cinstesti pe tatal si pe mama ta, sa nu-i superi. Oare suntem noi sfinti daca ii cinstim pe parintii nostri, nu-i suparam si nu-i alungam din casa la batranete? Oare doar aceasta ne indreptateste in fata lui Dumnezeu?
Moise a poruncit sa nu desfranam, sa nu ucidem, sa nu furam, sa nu dam marturie mincinoasa, sa nu invidiem pe aproapele nostru si sa nu pofitm sotia aproapelui nostru.
Dar daca noi nu suntem ucigasi, nu suntem hoti, nu suntem martori mincinosi, nu suntem desfranati, daca nu rapim din invidie averile fratilor nostri, oare suntem sfinti, oare suntem curati in fata lui Dumnezeu?
Toate poruncile Vechiului Testament au o exprimare negativa: nu fi asa, nu fi altfel. Dar ele nu spun cum trebuie sa fim. Ele doar interzic cele mai grave pacate. Au fost destinate unui popor barbar, care urma sa fie indreptat in cele elementare.
Domnul nostru Iisus a spus despre Sine ca nu a venit sa strice Legea, ci s-o implineasca. Iar cuvantul “a implini” in limba slavona are doua semnificatii – “a implini” si “a plini“.
Domnul nostru Iisus Hristos ne-a adus Legea Noua, desavarsita fata de Legea Veche a lui Moise. El ne-a dat poruncile mantuirii, ne-a lasat Fericirile. A spus ca cei blanzi, sfinti si curati inaintea lui Dumnezeu vor mosteni Imparatia cerurilor, iar nu cei care nu sunt hoti, ucigasi, care au implinit poruncile Legii din Sinai, ci aceia care au desavarsirea duhovniceasca, cei care sunt plini de smerenie, ai caror ochi varsa rauri de lacrimi de umilinta in fata acelor orori care ne impresoara tot timpul vietii noastre.
El a vorbit despre fericirea celor blanzi si a celor care flamanzesc si insetoseaza de dreptate. El a vorbit despre fericirea celor milostivi si facatori de pace. El a fagaduit Imparatia cerurilor celor care au suferit prigoana pentru dreptate, care au fost izgoniti si ocarati, care au fost defaimati din pricina numelui Lui. Iata cine este sfant si curat – cel care are desavarsirea duhovniceasca. Domnul cere de la noi toti sa fim desavarsiti, precum Tatal nostru Cel ceresc desavarsit este”
Domnul, in predica sa de pe munte, a dat astfel de prescriptii, incat inima noastra se cutremura. Cum sa nu ne ingrijim pentru ziua de maine, cum sa ne iertam dusmanii, cum sa-i iubim, cum sa dam camasa de pe noi? Dar toate acestea trebuie sa le indeplinim ca sa putem fi desavarsiti.
Domnul Iisus Hristos i-a spus tanarului care cauta desavrsirea si care implinise toata Legea cea Veche:
“Daca vrei sa fii desavarsit, du-te, vinde-ti averile, da-le saracilor si vei avea comoara in cer, si vino de-Mi urmeaza Mie!“
Si a plecat tanarul bogat cu tristete, pentru ca era mare averea lui si nu putea sa indeplineasca aceasta cerinta a lui Hristos.
De ce anume i-a prezentat o astfel de cerinta Domnul? De ce a cerut El ca baiatul sa vanda totul si sa imparta saracilor?
Deoarece a avea mare bogatie este incompatibil cu implinirea poruncilor lui Hristos. Oare poate omul, ai carui ochi izvorasc lacrimi la vederea necazurilor si a amarului fratilor sai, oare poate cel milostiv si smerit sa vada toate acestea si in continuare sa-si inmulteasca averea, sa construiasca casa, sa stranga bani, sa cumpere cai si obiecte luxoase care nu-i sunt necesare?
Desigur, nu poate, pentru ca in cazul in care acesta este milostiv, el va da totul. Iar daca pastraza pentru sine bogatia sa, inseamna ca se iubeste pe sine mai mult decat pe aproapele sau, iar Domnul ne-a poruncit sa-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine. Daca ii vom iubi pe apropiatii nostri astfel, oare nu vom da celui care are nevoie si celui flamand tot ceea ce avem? Oare vom putea trai cu acea viata necrestina, cu care traiesc miliardarii americani, care au depozite pline cu aur? Pe luxul nebun isi risipesc aceste bogatii, pe distractii absurde, revoltatoare isi risipesc banii dobanditi cu sudoarea si sangele celor care au muncit pentru ei. Iar Domnul ii pedepseste pentru aceasta prin copiii lor, pentru ca stim din cartile miliardarilor ca nu exista oameni mai dispretuiti, mai neinsemnati in ochii oamenilor decat fetele si fiii lor – aceste starpituri, acesti oameni pervertiti, care nu au niciun ideal inalt, ocupati doar cu distractiile si cu placerile de care s-au plictisit, de care s-au saturat. Iata ca si Domnul Iisus Hristos spune ca, daca nu vrem sa ne despartim de bogatia noastra, atunci nu vom putea intra in Imparatia lui Dumnezeu, fiindca ramanem cruzi la inima, egoisti si aspri.
Dar este oare locul unora ca acestia in Imparatia lui Dumnezeu?
Aflam ca-i este mai usor camilei sa treaca prin urechile acului decat unui bogat sa intre in Imparatia cerurilor.
Ce legatura au aceste cuvinte ale lui Hristos, toate aceste lamuriri, cu noi, cei care nu avem bogatii? Raspunsul este: una directa.
Observati ce dauneaza sufletului celor bogati. Le dauneaza faptul ca bunurile pamantesti, placerile, luxul sunt puse mai presus de orice, mai presus decat bunurile duhovnicesti pe care le apreciaza oamenii care nu au bogatii pamantesti, materiale, dar care sunt bogati de dragostea de Dumnezeu, de dragostea de aproapele.
Cine este stapanit de bunurile pamantesti, cine cauta placerea, sufera tocmai de pacatul care il impiedica sa intre in Imparatia lui Dumnezeu.
Dar putini sunt oare printre noi cei care nu au bogatii, care traiesc in mizerie sau care au un venit mediu – oare putini sunt printre noi cei care inseteaza dupa bunurile materiale, distractii si placeri, cei care nu se fac vinovati de pacatul bogatilor pentur ca n-au bogatie, dar daca ar avea-o, ar pacatui la fel ca si acel bogat la portile caruia statea saracul Lazar?
Daca noi, care nu avem bogatii, insetam dupa placeri, daca ne stabilim ca scop al vietii noastre bunastarea pamanteasca, daca toate gandurile noastre sunt indreptate spre aranjarea cat mai comod a vietii pamantesti, daca tindem spre aceasta, atunci, cu siguranta, suntem departe de ceea ce ne-a poruncit Domnul Iisus Hristos. Pentru ca oamenii care tind spre curatia inimii, oamenii cu inimile pline de indurare doresc sa comunice cu Dumnezeu, cer harul si dragostea Lui, vor sa fie frati si surori in Hristos.
Cel mai necajit sarac, care nu are vreo avere pamanteasca, dar care Ii slujeste lui Dumnezeu, de multe ori se arata mai bogat decat cei mai bogati oameni din lume. Cu harul lui Dumnezeu, cu cainta inimii, cu dragostea si compasiunea pentru cei flamanzi si necajiti, cu acestea este el bogat, dar mai intai de toate cu dragostea fierbinte fata de Dumnezeu Mantuitorul.
Acum este de inteles raspunsul Domnului la intrebarea ucenicilor Sai uimiti:
Doamne, dar cine poate sa se mantuiasca?“
El le-a raspuns:
“La oameni aceasta este cu neputinta, la Dumnezeu insa este cu putinta“.
La Dumnezeu totul este posibil. Lui Dumnezeu ii este cu putinta sa lipseasca de bunurile duhovnicesti pe cei nemilosi si aspri. El poate sa dea cea mai mare bucurie saracilor nenorociti si nefericiti, care mor de foame.
Dumnezeu ii poate mantui pe toti. El il poate mantui si pe cel bogat – in cazul in care acesta se pocaieste, isi dispretuieste bogatia si indeplineste cuvintele lui Hristos:
“Du-te, vinde averea ta si da-o saracilor si vino si urmeaza-Mi Mie!“
Astfel a procedat unul dintre cei mai mari sfinti, Cuviosul Antonie cel Mare. El si-a pierdut la varsta de 20 de ani parintii, de la care a mostenit o impresionanta avere. Odata a auzit in biserica cuvintele Evangheliei:
“Daca vrei sa fii desavarsit, du-te, vinde-ti averile, da-le saracilor si vei avea comoara in cer, si vino de-Mi urmeaza mie!“
Aceste cuvinte l-au uimit pe Antonie si au patruns adanc in inima lui, cuprinzandu-i pe deplin gandurile. Asa ca a mers, si-a vandut averea, a impartit-o saracilor, apoi s-a retras in pustia africana indepartata, in care a trait pana la adanci batraneti, renuntand la bunurile pamantesti, dar primind o bogatie duhovniceasca nemasurata de la Dumnezeu.
El a devenit vazator cu duhul, facator de minuni, a devenit frate si prieten al lui Dumnezeu.
Toti ar trebui sa cugetam la cuvintele lui Hristos despre faptul ca ii este mai usor camilei sa treaca prin urechile acului decat celui bogat sa intre in Imparatia cerurilor.
Sa indepartam de la noi alipirea de bunurile pamantesti!
Sa tindem doar spre un singur lucru – spre a deveni prieteni ai lui Dumnezeu, frati ai lui Dumnezeu, care Il iubesc pe Hristos, spre a fi iubiti ai Lui”.
(Din: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009

Sursa

“Cat de greu vor intra bogatii in imparatia cerurilor!”

wp-image--1077609350

Preluăm mai jos, integral, omilia Sfantului Ioan Gura de Aur la pericopa evanghelica a Tanarului bogat. Sfantul Parinte pune in evidenta cateva lucruri esentiale: faptul ca tanarul a venit cu inima buna si ravnitoare la Hristos, dar a venit la El nu ca la Fiul lui Dumnezeu, ci ca la un intelept. Faptul ca nu avea viclenie si scop rau, in intrebarea lui (nu incerca nicidecum, precum altii, sa Il prinda in cuvant), dar era impatimit, era bolnav de patima agoniselii, a averii. Si, intr-un final, faptul ca Hristos chiar s-a referit la bogati propriu-zis si la iubirea de arginti propriu-zis cand a spus ca „mai usor este a trece camila prin urechile acului decat a intra bogatul in imparatia Cerului“. Aviz celor care astazi si oricand au relativizat gravitatea acestui pacat mortal, al dorintei de imbogatire, al iubirii dupa “a avea” tot mai mult!

Fireste, orice patima care robeste sufletul face ca mantuirea noastra sa fie cu neputinta. Putem inlocui patima iubirii de arginti cu propriile noastre „averi”, patimi, bagaj de prejudecati provenit din eul nostru egoist. Suntem impatimiti, dar arde si o ravna in inima noastra, dorim, parca sa scapam din paienjenisul pamantesc din jurul nostru. Simtim ca traim o viata „omeneasca, prea omeneasca”! Multi incepem asa, cu ravna si cu cautarea sincera si fierbinte: Cum sa ne mantuim? … Dar ce facem, odata hotarati sa pasim inspre vesnicie? Vom merge oare la Hristos ca la un oarecare invatator, ca la un intelept? Vom privi la invatatura ortodoxa, adica la raspunsul vesniciei, ca la una oarecare, preferand mai degraba propriile „descoperiri” si prejudecati ale mintii noastre? Vom pleca oare, intristati, deoarece cuvantul Mantuitorului este prea greu, impatimirea prea mare ca sa o taiem de la noi? Sa nu fie…

line10

Sa incercam, cu ajutorul Sfantului Ioan Gura de Aur, sa invatam sa facem altfel decat tanarul acesta bogat, iubit de Hristos, dar care a preferat dragostea sa de averi… Sa invatam sa nu umblam, innebunind cu totul, pentru a ne hrani patimile din noi mai mult si mai mult, parându-ni-se ca facem bine, ca implinim toare poruncile si ca il slujim pe Dumnezeu, ci sa invatam, cu rabdare, sa le taiem de la noi, stiind ca aceasta cu neputinta este prin fortele noastre omenesti, dar cu putinta prin harul lui Dumnezeu:

„Si iata, venind un tinar la El, I-a zis: „Invatatorule bune, ce sa fac pentru ca sa mostenesc viata de veci?”

Matei 19, 16) [OMILIA LXIII]

“Unii il defaima pe tinarul acesta, spunind ca era viclean si rau, ca a venit la Iisus spre a-L ispiti; eu insa nu voi sta la indoiala sa spun ca era un iubitor de argint, un om biruit de averi, pentru ca si Hristos tot aceasta mustrare i-a facut. Nu-l socotesc deloc viclean. Si e primejdios sa indraznesti sa te pronunti asupra unor lucruri pe care nu le cunosti, mai cu seama atunci cind ai de gind sa invinuiesti. De altfel si evanghelistul Marcu inlatura banuiala ca tinarul acesta ar fi un ispititor. El spune: „A alergat la El si ingenunchind inaintea Lui, il ruga” (Marcu 10, 17); Si: „Cautind la el Iisus, l-a iubit” (Marcu 10, 21).

Tirania banilor este mare; dovada, tinarul acesta. De-am savirsi toate virtutile, dragostea de bani le prihaneste pe toate. Pe buna dreptate a spus Pavel ca este radacina tuturor relelor: „Iubirea de argint este radacina tuturor relelor“. (I Tim. 1, 10).

– Dar pentru ce Hristos i-a raspuns, zicind: „Nimeni nu este bun” . (Matei 19, 17)

– Pentru ca tinarul a venit la El ca la un simplu om, ca la unul din cei multi, ca la un invatator iudeu. De aceea si Hristos ii vorbeste ca om. Totdeauna Hristos vorbeste cu cei care vin la El potrivit socotintei ce o au ei despre El. De pilda: „Noi ne inchinam la ceea ce stim” (In 4, 22); si: „Daca marturisesc Eu de Mine insumi, marturia Mea nu este adevarata” (In 5, 31). Acum cind zice: „Nimeni nu este bun“, nu graieste asa pentru a arata ca nu este bun – Doamne fereste! -, ca n-a spus: „Nu sint bun”, ci: „Nimeni nu este bun”, adica nici un om. Si iarasi, cind spune aceasta nu o spune pentru a lipsi pe oameni de bunatate, ci pentru a pune bunatatea oamenilor in comparatie cu bunatatea lui Dumnezeu. De aceea a si adaugat: “Decit unul Dumnezeu“.

Si n-a spus: „Decit Tatal Meu“, ca sa afli ca nu S-a descoperit tinarului pe El insusi. Tot asa si mai inainte a numit pe oameni rai, zicind: „Daca voi, fiind rai, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri” (Matei 7, 11); i-a numit rai, fara sa numeasca intreaga fire omeneasca rea – ca „voi” nu inseamna: „voi oamenii” -, ci i-a numit asa, comparind bunatatea oamenilor cu bunatatea lui Dumnezeu; de aceea a si adaugat: „Cu cit mai virtos Tatal vostru va da cele bune celor care cer de la El“.

– Dar ce L-a facut pe Hristos, m-ar intreba cineva, sau la ce I-a folosit ca sa-i raspunda tinarului asa?

– Hristos voia sa-l ridice incetul cu incetul la cunoasterea de Dumnezeu si sa-l invete sa nu mai fie lingusitor; voia sa-l desprinda de cele de pe pamint si sa-l apropie de Dumnezeu; voia sa-l convinga sa caute cele viitoare, sa stie ce este adevaratul Bine, radacina si izvorul tuturor bunatatilor; si numai pe acest Bine, pe Dumnezeu, sa-L cinsteasca. Si alta data, cind Hristos a spus: „Sa nu numiti pe nimeni invatator pe pamint” (Matei 23, 10), a spus-o pentru a arata deosebirea dintre El si alti invatatori si pentru ca lumea sa stie ca El este principiul tuturor lucrurilor.

Mare rivna avea tinarul acesta de I-a pus Domnului o astfel de intrebare! A venit la Hristos sa-L intrebe de viata vesnica, in timp ce altii veneau minati de alte pricini: unii sa-L ispiteasca, altii ca sa-i vindece, sau pe ei sau pe altii.

Pamintul, adica sufletul tinarului, era bun si gras, dar multimea spinilor inabusea saminta. Uita-te ca era chiar pregatit pentru ascultarea poruncilor; il intrebase doar: „Ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?” Era deci gata sa faca tot ce-i va spune Hristos. Daca ar fi venit la Hristos ca sa-L ispiteasca, evanghelistul ne-ar fi spus-o, cum a facut cu altii, de pilda cu legiuitorul (Matei 22, 35-39). Iar daca evanghelistul ar fi tacut, n-ar fi ingaduit Hristos ca tinarul sa ramina tainuit, ci sau l-ar fi mustrat pe fata sau ar fi dat sa inteleaga ca e un ispititor, ca sa nu creada ca L-a inselat, ca s-a putut ascunde de El si prin aceasta sa se vatame. Daca ar fi venit sa-L ispiteasca, n-ar fi plecat intristat de ce auzise. Fariseii niciodata n-au plecat intristati, ci se salbaticeau cind li se inchidea gura. Tinarul acesta nu; ci a plecat trist; semn puternic ca n-a venit la Hristos cu gind rau, ci cu gind slab; semn puternic ca dorea viata vesnica, dar era stapinit de o alta patima, o patima foarte cumplita.

Cind Hristos i-a spus: „Daca voiesti sa intri in viata, pazeste poruncile“, el L-a intrebat: „Care?” (Matei 19, 17-18). Nu L-a ispitit – Doamne fereste! -, ci credea ca sint alte porunci in afara de cele din lege, care puteau sa-l ajute sa intre in viata; iar aceasta arata ca dorea cu tarie sa indeplineasca si aceste porunci. Apoi, cind Hristos i-a spus poruncile legii, el i-a raspuns: „Pe toate acestea le-am pazit din tinerete” (Matei 19, 20). Si nu s-a oprit aici, ci-L mai intreaba iarasi: „Ce imi mai lipseste inca?“ (idem).

Si intrebarea aceasta era un semn al puternicei lui dorinte de a mosteni viata de veci. Nu era putin lucru sa creada ca-i mai lipseste ceva, ca nu-i sint de ajuns cele spuse, ca sa dobindeasca ce dorea!

– Ce-i spune Hristos?

– Pentru ca avea sa dea o mare porunca, adauga si rasplata, spunind: „Daca vrei sa fii desavirsit, mergi, vinde-ti averile si le da saracilor si vei avea comoara in cer; si vino si urmeaza Mie!“ (Matei 19, 21).

Ai vazut cite premii, cite cununi da celor care merg pe drumul acesta de lupta? Daca tinarul L-ar fi ispitit, Hristos nu i-ar fi grait asa. Ii graieste asa, ca sa-l atraga la El; ii arata ca il asteapta mare rasplata; lasa totul la libera lui alegere si pune in umbra prin tot ce spune aparenta greutate a sfatului Sau. De aceea, inainte de a-i vorbi de lupta si oboseala, ii arata premiul, zicind: „Daca vrei sa fii desavirsit”; apoi ii spune: „Vinde-ti averile si le da saracilor”; si indata ii vorbeste iarasi de rasplati: „Vei avea comoara in cer”; si „vino si urmeaza Mie”. Iar urmarea lui Hristos are mare rasplata: „Si vei avea comoara in cer”. Pentru ca era vorba de averi, Hristos l-a sfatuit sa se lipseasca de toate; dar ii arata ca nu i se vor lua averile, ci se vor mai adauga altele la acelea pe care le are si ca are sa primeasca mai mult decit i-a poruncit sa dea; dar nu numai mai mult, ci cu atit mai mult cu cit cerul e mai mare decit pamintul si inca si mai mult. A spus „comoara”, ca sa arate, atit cit se poate omeneste arata, cit de bogata este rasplatirea; ca nu se pierde, ca nu poate fi furata. Nu-i de ajuns sa dispretuiesti banii si averile, ci trebuie sa hranesti cu ele pe saraci si inainte de toate sa urmezi lui Hristos, adica sa faci toate cele poruncite de El, sa fii gata de junghiere, de moarte in fiecare zi.

„Daca cineva voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea lui si sa-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24). Porunca aceasta de a-ti varsa singele e cu mult mai mare decit porunca de a te lipsi de averi; si nu putin ajuta la aceasta despartirea de averi.

„Auzind, tinarul a plecat intristat” (Matei 19, 22). Evanghelistul, ca si cum ar fi vrut sa arate ca a patimit ceva firesc, a zis: „Ca avea avutii multe“.

Nu sint stapiniti de patima aceasta cei care au putine averi la fel ca aceia care sint inconjurati de multe avutii! Dragostea de avutii este mai tiranica la acestia din urma. Am spus mereu si nu voi inceta de a o spune ca inmultirea averilor aprinde mai mult flacara, ii face mai saraci pe cei bogati; ca bogatia le inmulteste dorinta si-i face sa duca lipsa de multe. Uita-te si aici cit de puternica era dragostea de averi la tinarul acesta! Se apropiase de Domnul cu bucurie si cu dorinta de a ajunge mai bun; dar cind Hristos i-a poruncit sa se desparta de averi, dragostea de averi l-a apasat si l-a ingreuiat atita, ca nu l-a mai lasat sa mai graiasca ceva, ci l-a facut sa plece tacut, trist si amarit.

Ce a spus Hristos? „Cit de greu vor intra bogatii in imparatia cerurilor!” (Matei 19, 23).

Hristos nu defaima averile, ci pe cei stapiniti de averi. Daca un bogat intra cu greu in imparatia cerurilor, cu mult mai greu lacomul. Daca esti impiedicat sa intri in imparatia cerurilor cind nu dai averile tale, gindeste-te ce foc stringi pe capul tau cind iei averile altora!

– Dar pentru ce Hristos a spus ucenicilor ca bogatul va intra cu greu in imparatia cerurilor, cind ucenicii erau saraci si n-aveau nimic?

– Ca sa-i invete sa nu se rusineze de saracie; isi indreptateste oarecum porunca ce le-o daduse de a nu avea nici un fel de avere (Matei 10, 9-10).

Cind a spus ca e greu, a spus mai mult chiar, a spus ca e si cu neputinta; si nu simplu cu neputinta, ci a spus cu tarie ca e cu neputinta, aratind lucrul acesta cu pilda camilei si a acului.

„Mai lesne este sa intre camila prin urechile acului, decit bogatul in imparatia cerurilor” (Matei 19, 24). Prin aceasta pilda Hristos a aratat ca nu mica este rasplata pentru cei care sint bogati si pot sa filozofeze. De aceea a si spus ca aceasta e lucrarea lui Dumnezeu, ca sa arate ca cel care vrea sa indeplineasca porunca are nevoie de mult har.

Tulburindu-se ucenicii la auzul acestor cuvinte, Hristos a spus: „Aceasta este cu neputinta la oameni, dar la Dumnezeu toate-s cu putinta” (Matei 19, 26).

– Dar pentru ce s-au tulburat ucenicii cind ei erau saraci, ba chiar foarte saraci? Pentru ce dar s-au tulburat?

– S-au tulburat, pentru ca se intristau de mintuirea celorlalti oameni, pentru ca aveau mare dragoste de toti oamenii, pentru ca isi si capatasera inima de invatatori. Cuvintele lui Hristos i-au facut sa tremure si sa se teama atit pentru intreaga lume, incit au avut nevoie de multa mingiiere. De aceea Hristos S-a uitat mai intii la ei si apoi le-a zis: „Cele cu neputinta la oameni sint cu putinta la Dumnezeu”. A mingiiat sufletul lor cutremurat de spaima cu privirea Lui blinda si dulce.

Dupa ce le-a potolit nelinistea – ca aceasta a aratat-o evanghelistul prin cuvintul: „privind la ei” -, ii incurajeaza cu cuvintul, le vorbeste de puterea lui Dumnezeu si asa ii face sa aiba incredere.

Iar daca vrei sa afli in ce chip ajunge cu putinta ceea ce-i cu neputinta, asculta. Hristos n-a spus: „Cele cu neputinta la oameni sint cu putinta la Dumnezeu” ca sa te descurajeze si sa te faca sa te departezi de virtutea aceasta ca fiind cu neputinta de indeplinit, ci ca sa te gindesti la maretia acestei fapte, ca sa sari cu usurinta la indeplinirea ei, ca sa rogi pe Dumnezeu sa-ti ajute in aceste lupte frumoase si sa dobindesti viata vesnica.

– Dar cum pot ajunge cu putinta cele cu neputinta?

– Daca te lepezi de averi, daca te desparti de bani, daca smulgi din sufletul tau pofta cea rea. Ca savirsirea unei astfel de fapte nu se datoreste numai lui Dumnezeu; Hristos a grait asa ca sa arate maretia acestei fapte. Asculta ce spune indata. Cind Petru I-a spus: „Iata noi am lasat toate si Ti-am urmat Tie” si L-a intrebat: „Ce, oare, va fi noua?” (Matei 19, 27), Hristos, dupa ce a aratat care e rasplata lor, a adaugat: „Si oricine a lasat case sau tarine sau frati sau surori sau tata sau mama va lua insutit si viata vesnica va mosteni“. Asa ajung cu putinta cele cu neputinta !

– Dar cum poate bogatul lasa toate averile sale? ma intrebi. Cum mai poate iesi la suprafata cel care a fost cufundat intr-o pofta atit de mare de averi?

– Daca va incepe sa se desparta de cele ce are, daca va renunta la tot ce e de prisos. Facind asa, va putea merge si mai departe, si va alerga mai usor pe aceasta cale.

Nu cauta, dar, sa faci totul dintr-o data; ci, daca ti se pare greu sa te lepezi dintr-o data de averi, paseste pe scara aceasta, care te duce la cer, incetul cu incetul, treapta cu treapta. Dupa cum celor bolnavi de friguri, carora li se varsa fierea in ei, nu numai ca nu li se stinge setea daca maninca si beau, ci li se aprinde si mai mult arsita, tot asa si cu iubitorii de averi; acestia aprind si mai mult pofta aceasta rea – mai amara chiar decit fierea – daca o hranesc cu averi. Atunci o sting, cind scot din sufletul lor pofta de cistig, dupa cum mincarea putina si golirea stomacului scapa pe om de boala de fiere.

– Dar cum ajungi sa-ti scoti din suflet pofta de cistig?

– Daca te gindesti ca nu-ti va inceta pofta de cistig atita vreme cit esti bogat, atita vreme cit te topesti de dorinta de a avea mai mult. Odata scapat de averi, vei pune capat si acestei boli. Nu umbla, dar, dupa cit mai multe averi, ca sa nu umbli dupa lucruri ce nu le poti atinge, ca sa nu te imbolnavesti de o boala fara leac, ca sa nu ajungi un om vrednic de mila, innebunit dupa averi.

Raspunde-mi la intrebarea aceasta: Cine se chinuie si sufera: Cel care doreste mincaruri si bauturi scumpe si nu-si poate satisface pofta cum vrea sau cel care nu are aceasta pofta? Negresit, cel care pofteste, dar nu poate sa aiba parte de ce pofteste. Atit este de dureros sa nu-ti poti satisface pofta cind poftesti ceva si sa nu bei cind iti este sete, ca Hristos, vrind sa ne descrie chinul din iad, ni l-a zugravit sub chipul unui om care nu-si poate satisface dorinta; ne-a dat ca pilda pe bogatul care se pirjolea de sete; dorea o picatura de apa si n-o putea avea; asa se chinuia. Deci omul care dispretuieste banii si averile pune capat poftei; iar cel care vrea sa se imbogateasca si umbla dupa cit mai multe bogatii isi aprinde si mai mult pofta si n-o stinge niciodata; de-ar cistiga mii de talanti, pofteste altii tot pe atit de multi; de-i cistiga si pe acestia, pofteste altii de doua ori pe atitia; si, mergind tot asa inainte, doreste ca totul sa i se prefaca in aur: si muntii si pamintul si marea. Este innebunit de o nebunie noua si infricosata, care nu poate fi niciodata stinsa.

Si ca sa cunosti ca raul acesta nu-l opreste adaugindu-i mereu noi averi, ci luindu-i averile, ia aminte la cele ce-ti spun: Daca ti-ar veni vreodata pofta nebuneasca sa zbori si sa mergi prin vazduh, spune-mi cum ti-ai potoli pofta aceasta nebuna? Ti-ai face, oare, aripi, ti-ai construi, oare, alte mijloace de zburat sau ti-ai convinge mintea ca doresti lucruri imposibile si ca nu trebuie sa incerci asa ceva? Negresit ca ti-ai convinge mintea.

– Dar e cu neputinta sa zbori, mi-ai raspunde.

– Dar e mai cu neputinta sa afli hotar poftei acesteia. Este mai usor ca oamenii sa ajunga sa zboare, decit sa puna capat poftei de averi prin adaugirea de averi. Cind cele poftite sint cu putinta se poate pune capat poftei prin satisfacerea poftei; dar cind cele poftite sint cu neputinta, un singur lucru trebuie sa urmarim: sa indepartam de la noi pofta; altfel nu-i cu putinta sa-ti linistesti sufletul. Asadar, ca sa nu ne chinuim zadarnic sufletul, sa parasim dragostea de averi, care ne supara necontenit si niciodata nu poate sa taca, si sa ne indreptam spre o alta dragoste, care ne face fericiti si are multa usurinta. Sa dorim comorile cele de sus! Nici oboseala nu-i atit de mare, iar cistigul, nespus. E cu neputinta sa nu izbutesti cind priveghezi cit de cit, cind esti cu mintea treaza, cind dispretuiesti averile, dupa cum neaparat trebuie sa pierzi comorile cele de sus cind esti robit de averi si inlantuit de ele.

Gindindu-te, dar, la toate acestea, alunga din sufletul tau pofta aceasta rea dupa averi si bani. Nici asta n-o poti spune: ca daca esti lipsit de comorile cele viitoare, esti fericit cu comorile acestea pamintesti. Dar chiar daca ar fi asa, asta ar fi cea mai mare pedeapsa si chin. Dar nu-i cu putinta asta. Pofta de bani si de averi, inainte de a te arunca in iad, te arunca aici, pe pamint, in niste chinuri groaznice. Pofta aceasta a darimat multe case, a dezlantuit cumplite razboaie, a silit pe multi sa-si puna capat zilelor; dar inainte de aceste primejdii prihaneste nobletea sufletului; il face pe om las, lipsit de curaj, obraznic, mincinos, clevetitor, rapitor, lacom si adeseori il impinge sa savirseasca cele mai mari pacate.

Poate insa ca te incinta sa vezi stralucirea argintului, multimea slugilor, frumusetea caselor, cinstea si respectul cind iesi in oras!

– Cum se poate vindeca rana aceasta grea?

–Daca te gindesti ce fac din sufletul tau bogatiile; daca te gindesti cit il intuneca, cit il pustiesc, cit il fac de nerusinat, cit il uritesc. Daca te gindesti cite rele ai savirsit ca sa aduni atitea averi; daca te gindesti cu cite oboseli si cu cite primejdii iti pastrezi bogatiile. Dar, mai bine spus, nici nu le poti pastra pina la sfirsit, ci tocmai cind ai inlaturat toate primejdiile, atunci vine moartea si de multe ori arunca toate bogatiile tale in miinile dusmanilor tai, iar pe tine te duce cu miinile goale, fara sa poti lua ceva din toate averile tale, ci numai ranile si buboaiele ce le-ai capatat din pricina lor. Asa pleaca sufletul tau de pe lumea aceasta!

Cind vezi, dar, pe cineva stralucind pe dinafara din pricina hainelor si din pricina suitei lui numeroase, cerceteaza-i cu de-amanuntul constiinta lui si vei gasi inauntru numai pinza de paianjen, vei vedea mult praf. Gindeste-te la Pavel si la Petru! Gindeste-te la Ioan Botezatorul si la Ilie! Dar, mai bine spus, gindeste-te la insusi Fiul lui Dumnezeu, Care nu avea unde sa-Si plece capul. Imita-L pe El si pe robii Lui! Gindeste-te cit de mare si de nespusa este bogatia lor! Iar daca dupa ce ai privit putin bogatiile lor ti se intuneca iarasi mintea si vederea din pricina bogatiilor de pe pamint, ca si cum te-ar fi lovit intr-un naufragiu niste valuri puternice, asculta hotarirea lui Hristos, Care-ti spune ca este cu neputinta sa intre bogatul in imparatia cerurilor. Pune in fata acestei hotariri a lui Hristos muntii, pamintul si marea si prefa-le pe toate, daca vrei, cu mintea in aur. Vei vedea ca toata aceasta bogatie de aur nu egaleaza pierderea imparatiei cerurilor. Imi vorbesti de atitea si atitea hectare de pamint, de zece, de douazeci sau chiar mai multe case, de tot atitea bai, de mii de robi sau de doua ori pe atitia, de trasuri ferecate in aur si argint! Eu iti spun numai atita: Daca fiecare dintre voi, bogatilor, si-ar parasi saracia lui – ca bogatia voastra e saracie fata de aceea de care vreau sa va vorbesc – si ar ajunge proprietarul intregii lumi; daca fiecare din voi ar avea sub stapinirea lui atitia oameni citi sint acum peste tot pe pamint si pe mare; daca fiecare din voi ar stapini toate: lumea, pamintul, marea, casele, orasele si neamurile; daca pretutindeni toate izvoarele i-ar izvori aur in loc de apa, ei bine, eu voi spune ca un om atit de bogat nu face trei parale daca pierde imparatia cerurilor! Daca se chinuiesc cumplit cei care iubesc aceste bogatii trecatoare, atunci cind nu le dobindesc, ce n-ar mingiia, oare, daca si-ar da seama cit de mari sint bogatiile cele negraite de pe lumea cealalta? Nimic! Nu-mi vorbi mie de bogatia averilor, ci gindeste-te la paguba mare ce o sufera indragostitii de averi din pricina averilor lor! Pierd cerul de dragul bogatiei lor; patesc la fel ca unul care pierzind onorurile cele mari din palatele imparatesti, are numai o gramada de baligar si se fuduleste cu ea. Ca intru nimic nu se deosebeste multimea bogatasilor de o gramada de baligar. Dar, mai bine spus, baligarul e mai bun decit averile; e de folos si pentru ingrasarea pamintului si pentru incalzitul bailor si pentru multe alte treburi de acest fel; dar aurul ingropat la nimic din acestea nu este de folos. Si de-ar fi numai nefolositor! Dar asa, daca nu este intrebuintat cum trebuie, aurul aprinde multe cuptoare in sufletul stapinului lui, da nastere la nenumarate rele. Din pricina asta scriitorii pagini au numit iubirea de argint acropola a rautatilor, iar fericitul Pavel a numit-o, cu mult mai bine si mai nimerit, radacina a tuturor relelor.

Gindindu-ne la toate acestea, sa invatam sa rivnim cele ce merita a fi rivnite. Sa nu rivnim case stralucite si nici mosii intinse, ci pe barbatii care au multa indraznire inaintea lui Dumnezeu, pe cei care se imbogatesc in ceruri, pe stapinii acelor comori, pe cei cu adevarat bogati, pe cei saraci de dragul lui Hristos, ca sa dobindim bunatatile cele vesnice, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, cu Care Tatalui impreuna cu Sfintul Duh, slava, putere, cinste, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin”.

(Din “Omiliile la Matei“, Sf. Ioan Gura-de-Aur

Sursa

Cand tihna noastra este o tihna mincinoasa… SF. TEOFAN ZAVORATUL DESPRE MAHNIREA TANARULUI BOGAT: De ce nu ne intoarcem cu toata fiinta la Dumnezeu?


“După cum o rădăcinuţă de iederă, crescând, acoperă un copac întreg şi câteodată îl înăbuşă, asa si păcatul, rămânând în noi prin vreo latura a sa, umple cu duhul său toată viaţa noastră si spurcă toate faptele noastre, făcându-le netrebnice in ochii lui Dumnezeu. Atunci înseşi faptele savarsite, chipurile, pentru a face placul Domnului devin armă a patimii pe care o răsfăţăm in noi, adica evlavia devine arma a pacatului si a lumii, iar formele slujirii lui Dumnezeu – acoperire a faptelor nedumnezeieşti. Şi reiese că noi suntem un fruct frumos la înfăţişare, cu putreziciune sau viermi înăuntrul său. Multe persoane care iubesc lumea au conştiinţa împăcată. Frica pierzării veşnice le împinge să facă unele fapte potrivit poruncilor evanghelice, însă autocompătimirea le ţine în slujba lumii şi a păcatului”.


SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL: Este, oare, desăvârşită întoarcerea noastră?

“In Evanghelie se vorbeşte despre un tânăr bo­gat, care căuta mântuirea şi nu era în stare să o găsească (Mt. 19,16-22). Tânărul acela voia să se mântuiască şi făcea ceva pentru mântuire, însă avea anumite împătimiri, care, după cum îi spu­nea conştiinţa, erau incompatibile cu lucrarea mântuirii. Auzind de Mântuitorul, tânărul cău­ta să stea de vorbă cu El, poate că în nădejdea de a găsi în învăţătura Lui vreo îndreptăţire pentru dispoziţiile strâmbe din taina sufletului său. „Poate că, gândea el, pentru mântuire sunt de ajuns doar faptele pe care le fac eu, şi Dumnezeu nu mă va osândi pentru strâmbătăţile din ini­ma mea”. După cum ştiţi, el se înşela în aşteptarea sa. Mântuitorul i-a spus asemenea cuvin­te, că tânărul a plecat de la El mâhnit (Mt. 19, 22). Domnul a pretins de la el ca jertfă tocmai ceea ce el dorea să păstreze pentru sine. Avea multe avuţii (Mt. 19, 22), se desfăta de ele şi de tot ce ţi­nea de asta: îndestulare, poziţie de vază între oa­meni, onoruri, o anumită treaptă de autoritate şi putinţa de a face prin alţii şi în mijlocul altora tot ce voia. El făcea şi fapte bune, însă acestea nu-l costau nimic; împlinirea lor nu cerea de la el nici un fel de jertfe. Domnul a văzut de la prima privire aruncată asupra tânărului boala de care era molipsit sufletul lui. Apoi, după ce a atins uşor ceea ce făcea el, a apăsat cu toată greutatea hotararii Sale dumnezeieşti pe ceea ce el ascundea în sine – pe împătimirea lui de agoniseli…
Ai implinit, zice, toate poruncile… acum, dacă voieşti sa fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în ceruri; lasă totul, vino şi urmează Mie!” (Mt. 19,21)
A avea comoară în ceruri: ce poate fi mai de preţ decât acest lucru? Şi totuşi, tânărul a plecat mâhnit… negreşit, pentru că ceea ce avea pe pământ era pentru el mai de preţ decât ceea ce îi fu­sese făgăduit în ceruri. Şi totuşi, nu putem spune că nu se îngrijea de mântuire. Toată problema lui consta în aceea că nu avea întoarcere desăvârşită spre Dumnezeu. El voia să-şi mântuiască sufle­tul, dar nici de iubirea lucrurilor lumeşti nu voia să se lase, iar lucrurile acestea două sunt incom­patibile între ele… Unde e Domnul, acolo nu e nimic lumesc. Şi unde e ceva lumesc, acolo nu-i nimic de-al Domnului.
Având un asemenea exemplu de dezaprobare dumnezeiască pentru întoarcerea nedesăvârşită către El, să ne întoarcem, fraţilor, spre noi înşine şi să ne cercetăm: oare este desăvârşită întoarcerea noastră? Dacă nu, să ne străduim s-o facem desăvârşită. Oare suntem aşa de rupţi de împătimiri, încât putem spune că suntem gata inoriceclipă să facem tot ce va cere Domnul? Daca nu, să ne îngrijim a ridica ruperea noastra de impatimiri la această treaptă. Pentru că principalul este să aducem totul jertfă voii lui Dumnezeu. Cand se săvârşeşte în noi o asemenea cotitura, intoarcerea noastră este deplină şi nu vor fi piedici din nici o parte atât ca noi să ne arătăm desăvârşiti cât şi ca Domnul să ne recunoască astfel. Pasărea care nu este nici legată, nici închisă in colivie, zboară fără împiedicare pe intinderea vazduhului: şi cel care s-a dezlegat din toate părţile  de împătimirile lumii lucrează slobod, fara impiedicare, pe tărâmul voii lui Dumnezeu. Iar cine lasă în sine vreo împătimire este slobod doar până când se aduce atingere împătimirii respective. Indată ce Domnul va cere sa fie jertfită şi aceasta, omul se tulbură, se simte strâmtorat si asemenea tânărului din Evanghelie, se depărtează de Dumnezeu, deşi o face cu mahnire.
Dacă privim din afară la acel tanar si la cei asemenea lui, putem zice cu părere de rau: „Uite cât s-au ostenit, şi degeaba!” Dar daca cercetăm esenţa lucrurilor, se va arăta că ei nu s-au ostenit aproape deloc. Cea dintâi osteneala este tocmai cea în care dai înapoi. Păcatul, care trăieşte în noi – sau, mai bine zis, vrăjmaşul, care lucrerază prin el – este viclean foarte şi se pricepe sase ascundă sub măştile cele mai luminoase. Toti ştiu că fiecare dintre noi poate avea o mulţime de dispoziţii şi înclinări reprobabile, insa intotdeauna sunt între ele una sau două dominante în jurul cărora se grupează toate celelalte. Cand se aprinde dorinţa mântuirii, conştiinţa cere sa dezrădăcinăm tot ce este nedrept, fără să ne cruţăm pe noi înşine şi fără să luăm în seama nici o durere a inimii noastre. Incepe munca lăuntrica. Cel de bună credinţă e gata să aducă totul jertfa Domnului, pe când sufletele care şchioapata de amândouă picioarele şi suferă de autocompatimire, deşi se leapădă de multele lucruri pe care nu pun preţ, păstrează totdeauna în ele ceea ce nutreşte cu precădere egoismul lor, şi prin aceasta strică totul. Ele cred că au făcut mult, insa in fond n-au făcut nimic; cred că la asemenea fapte ale lor nu contează prea mult că ai o trăsatura a iubirii de păcat sau faţă de lume, în timp ce pentru ei personal în acest puţin stă totul – tot pacatul şi toată lumea.
Când copacului i se taie multele rădăcini, insă rămâne una singură, tot mai trăieşte, si infloreşte, şi aduce roadă: şi păcatul şi lumea infloresc în noi pe de-a-ntregul, deşi pare că le slujim doar cu o părticică… Iar de aici iată ce reiese: după cum o rădăcinuţă de iederă, crescând, acoperă un copac întreg şi câteodată îl înăbuşă, asa si păcatul, rămânând în noi prin vreo latura a sa, umple cu duhul său toată viaţa noastră si spurcă toate faptele noastre, făcându-le netrebnice in ochii lui Dumnezeu. Atunci înseşi faptele savarsite, chipurile, pentru a face placul Domnului devin armă a patimii pe care o răsfăţăm in noi, adica evlavia devine arma a pacatului si a lumii, iar formele slujirii lui Dumnezeu – acoperire a faptelor nedumnezeieşti. Şi reiese că noi suntem un fruct frumos la înfăţişare, cu putreziciune sau viermi înăuntrul său. Multe persoane care iubesc lumea au conştiinţa împăcată. Frica pierzării veşnice le împinge să facă unele fapte potrivit poruncilor evanghelice, însă autocompătimirea le ţine în slujba lumii şi a păcatului. Ele cred că s-au îndreptat, însă de fapt sunt ceea ce spune Domnul: nu eşti nici cald, nici rece: te voi vărsa din gura Mea (Apoc. 3,16). Izbăveşte-ne, Doamne, de acestă soartă!
Cain a adus jertfă lui Dumnezeu…   iar Dumnezeu n-a băgat-o în seamă. De ce? Pentru că a adus ceea ce nu îi era drag. Avraam este slavit în întreaga lume ca părinte al credinciosilor, pentru că la cererea Domnului a fost gata sa îl jertfească, sau îl şi jertfise deja în inima sa, pe fiul său cel iubit, unul-născut, a jertfit ceea ce ii era mai scump decât orice… Asemenea jertfa cere Dumnezeu şi de la fiecare dintre noi… Şi pe bună dreptate! El însuşi a făcut şi face totul pentru noi. Nu doar că ne-a făcut, ne păzeşte si are grijă de noi, ci când a venit vremea să întocmeasca mântuirea noastră, n-a folosit pentru aceasta vreo făptură nimicnică, ci pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis în lume, şi nu ca să lucreze aici ca un stăpân, ci ca să fie înjosit, chinuit si dat la moarte. După o asemenea Jertfă din partea Domnului pentru noi, de la care jertfă pentru Domnul ne putem da în lături noi în chip legiuit?
Cei care într-un colţişor de taină al inimii ascund vreun idoluţ al iubirii de lume şi al iubirii de păcat cred, poate, că viclenia lor nu se va face cunoscută nimănui. Ce-i drept, Rahela a izbutit să ascundă de căutările tatălui său idolul pe care i-l furase. Dar cum să ne ascundem de atotcercetătorul şi atotvăzătorul ochi al lui Dumnezeu? Trăim şi lucrăm înaintea feţei lui Dumnezeu. Sau poate că socoate cineva că ceea ce pastrează el din împătimirile lumeşti şi din deprinderile păcătoase nu are însemnătate? Dar să se puna fiecare, în conştiinţa sa, înaintea lui Dumnezeu şi să judece  fără răstălmăciri şi fără ascunderi după deget: dacă nu vrem să renunţăm la ceva de dragul Domnului, e ca şi cum I-am spune: „Asta e pentru Tine, cealaltă – pentru mine”. Dar cum se poate una ca asta, de vreme ce stim limpede că El cere de la noi totul, cere şi ceea ce păstrăm pentru noi înşine? Oricât de putin insemnat ar fi ceea ce păstrăm din lume în inima, îndată ce din pricina acelui lucru intrăm in dispută cu Dumnezeu, ne punem contra lui Dumnezeu, ne împotrivim Lui, suntem luptători impotriva lui Dumnezeu în toată regula. Şi nu numai atât: dacă de dragul împătimirii de ceva Ii refuzăm lui Dumnezeu supunerea noastra inseamnă că obiectul împătimirii noastre ne e mai drag decât Dunnnezeu. Dacă ne e mai drag decat Dumnezeu, înseamnă că el este dumnezeul nostru, pentru că dumnezeul inimii este ceea ce-i e mai drag decât orice. Aşadar, dumnezeul nostru este ceea ce nu-i Dumnezeu, şi noi suntem nişte închinători la idoli… Oare acesta este un lucru de nimic?
Nu e mai bine, fraţilor, ca după aceea să încetăm să mai socotim neînsemnate împătimirile noastre iubitoare de lume şi să ne îngrijim a deştepta conştiinţa adormită şi a o sili să râvnească ruperea definitivă de toate împătimirile? Tihna noastră, dacă chiar avem tihnă, este o tihnă mincinoasă. Domnul, Care e drept, ne va pune în împrejurări în care se va tulbura tot lăuntrul nostru si abaterile inimii noastre vor fi date în vileag în fata tuturor. Şi atunci, nu este mai bine să preîntampinăm asta şi prin schimbarea paşnică a dispoziţiilor noastre să abatem de la noi chinurile, care nu ne vor mai aduce nici un folos?
Propun toate acestea iubirii voastre de înţelepciune, pentru ca, intrând în voi înşivă, să vă judecaţi singuri şi să vă pregătiţi să-I aduceţi în dar Domnului, Mântuitorului nostru, şi să-I şi aduceţi cu fapta, toate iubirile care nu sunt pe placul Lui, să vă revizuiţi şi să vă îndreptaţi toate neregularităţile şi strâmbătăţile inimii, care sub buna regulă exterioară ascunde câteodată scopuri şi patimi lumeşti, ca să vă înfăţişaţi lui Dumnezeu fecioara curată (II Cor. 11, 2), neavând pata sau zbârcitură ori altceva de acest fel (Efes. 5, 27). Amin!”
(Din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Stiinta rugaciunii”, Editura Sophia, 2008)

C.O

Duminica a 12 – dupa Rusalii (tanarul bogat) – Predica a Arhim. Ioil Konstantaros


CUVÂNT

la Duminica a XII – a după Rusalii
(Matei 19: 16-26)

Există oameni care susţin că doar unele filozofii sociale şi mişcări politice au putut vorbi şi continuă să poată vorbi despre modul în care bogăţia schimbă structura socială şi degradează personalitatea omului. Desigur dacă cineva are posibilitatea şi are curajul să privească dincolo de suprafaţa lucrurilor şi să distingă sensurile din frazele declaraţiilor pompoase, se va încredinţa că mulţi oameni vociferează nu atât din raţiuni de dreptate socială, ci pentru că ei înşişi nu se află în vârful piramidei şi sunt departe de cercul oamenilor bogaţi – al plutocraţiei.

Poate că unii se mai află la nivelul cercurilor care critică, dar pentru „consum” şi „politică populistă”, „alintă urechile” suporterilor lor…

Câţi însă au îndrăzneala să declare lămurit că cea mai mare afurisire împotriva bogăţiei o conţine Sfânta Evanghelie, indiferent dacă şi această pericopă evanghelică a tânărului bogat, pe care am auzit-o în această duminică în bisericile noastre, unii o vor aşeza în conştiinţele lor printre „cuvintele uitate” ale lui Iisus. Este foarte grăitor faptul că tânărul din parabolă, bun printre altele, păzeşte toate poruncile şi într-adevăr manifestă o dorinţă pentru o viaţă mai înaltă. De aceea şi Iisus îi prezintă înaintea sa drumul care duce la desăvârşire: „A zis lui Iisus: Dacă voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde tot ce ai şi împarte săracilor şi vei avea comoară în cer şi apoi vino de urmează Mie” (Matei 19, 21).

Însă dumnezeiescul Învăţător prin acest cuvânt al Său a atins rana deschisă şi puroindă a tânărului bogat. Şi care era această rană? Aceeaşi rană – duhovnicească, morală, socială – care de-a lungul veacurilor, îi chinuieşte pe toţi bogaţii şi nebogaţii care şi-au lipit „sufletul şi trupul” de demonul-mamona. Acest gunoi al diavolului, care – atunci când vine momentul critic în care „intră în joc” veşnicia şi însăşi mântuirea – se leapădă de Hristos şi îmbrăţişează aurul.

Într-adevăr, fraţii mei, nu poate exista o mai mare degradare sufletească decât aceasta, de vreme ce toţi aceia care sunt încă prizonieri ai „patimilor de necinste”, căzând în plăcerile ruşinoase ale trupului, în cele din urmă, îşi oferă „iubirea” lor unei persoane. Dimpotrivă, aici, în iubirea faţă de ban, iubirea şi întreaga existenţă sunt sacrificate metalului neînsufleţit şi materiei neînsufleţite. Poate va spune cineva care nu a pătruns mai adânc în dimensiunea dramatică a temei că cele pe care le susţinem sunt lucruri exagerate. Şi totuşi, însuşi Domnul nostru, când sărmanul tânăr „a plecat întristat”, a proclamat, ca să auzim noi toţi din orice loc şi din orice epocă: „…Adevărat zic vouă că foarte greu va intra un bogat în Împărăţia Cerurilor” (Matei 19, 23).

Acesta este un adevăr care va trebui să ne trezească la realitate şi să ne determine ca în cel mai scurt timp posibil să ne schimbăm obiectivele, dacă acestea sunt materialiste sau chiar „înalte”, dar care trec prin „dulceaţa” îmbogăţirii. Desigur pericopa noastră evanghelică nu se opreşte aici, ci continuă cu cuvântul viu al Domnului, prin care se şi dezleagă dilema ucenicilor care întreabă: „…Cine deci poate să se mântuiască?”(Matei 19, 25). Adică: la auzirea cuvântului lui Hristos că este mai uşor să treacă camila prin urechile acului, decât bogatul să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, ucenicii Săi au încercat o foarte mare mirare şi au întrebat:

„Cine poate atunci să se mântuiască?”

Şi Domnul la această nedumerire a lor le răspunde după ce i-a privit foarte pătrunzător:

„La oameni aceasta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă” (Matei 19, 26).

Adică: acest lucru este imposibil pentru oameni, dar pentru Dumnezeu toate sunt posibile.

Să nu se răstălmăcească, iubiţii mei, de către noi cei obtuzi şi ataşaţi de materie acest cuvânt revelator al Domnului nostru. Nu există vreo raţiune care să scuze adorarea bogăţiei şi deci că s-ar putea ca un bogat pervers să nădăjduiască că se va mântui „în chip magic”. Niciodată aceasta. Ce vrea însă să spună acest cuvânt paradoxal? Că în timp ce este imposibil omeneşte ca bogatul să se despartă de adorarea faţă de ban, dacă însă arată o dispoziţie bună şi Îl roagă pe Dumnezeu, însuşi Dumnezeu care poate toate îi va dărui harul şi binecuvântarea Sa, ca să biruiască această înfricoşătoare patimă a maniei bogăţiei care îl asfixiază.

Îl va însoţi harul lui Dumnezeu pentru ca iubirea lui care este aservită „aurului magnet” al diavolului, să se elibereze şi prin milostenia faţă de fraţii săraci, să se înalţe acum la însuşi Dumnezeu. Mai simplu: Bogatul se mântuieşte prin har şi prin pocăinţă atunci când încetează să fie bogat (după interpretarea teologică şi tot atât de realistă a Sfântului Vasile cel Mare, arătătorul de cele cereşti).

Dacă cineva are un punct de vedere diferit şi nutreşte în el însuşi o „teologie” diferită, crezând că fiind împovărat cu greutatea bogăţiei va trece prin „poarta cea strâmtă”, singurul lucru pe care-l izbuteşte este să se înşele pe el însuşi şi să fie batjocorit de demonii mamonei. Însă atenţie, fraţii mei, nu există o linie de demarcaţie între bogaţi şi săraci, săraci cărora aparţinem cei mai mulţi (limitele sărăciei există doar pentru guverne şi politicieni). Mentalitatea sărmanului tânăr bogat, care în cele din urmă s-a lepădat de Hristos, poate să o aibă şi cel mai sărac care este alipit şi aservit de mica lui pungă. Aşadar, să stăm bine! Amin.

(tradus din greceşte de monahul Leontie; sursa:http://thriskeftika.blogspot.com)