IPS Corneliu Bârlădeanu s-a retras temporar din episcopat (până în octombrie), deși se consideră nevinovat. Rămâne în BOR, ca monah


La presiunile conducerii BOR, Corneliu Bârlădeanu nu a mai așteptat judecata Sinodului BOR si a decis să se retragă de bunăvoie din episcopie, dar nu și din viața monahală, rămânând un simplu călugăr. Există zvonul că s-ar retrage până în octombrie. Oricum judecarea faptei sale va avea loc.

Retragerea acestuia este valabilă până în luna octombrie. Până atunci, ancheta merge mai departe în cazul său. Atribuțiile lui Corneliu Bârlădeanul vor fi preluate de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a confirmat că episcopul Huşilor s-a retras din această demnitate.

„A făcut solicitarea aceasta şi i-a fost acceptată”, a spus Vasile Bănescu.

Conferinta de presa BOR

Comunicatul Patriarhiei (basilica.ro)

În duh de rugăciune şi cu multă responsabilitate pentru pacea şi unitatea Bisericii, în zilele de 17 şi 18 august 2017, Sfântul Sinod şi Sinodul Permanent ale Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit în şedinţe de lucru şi au aprobat cu unanimitate de voturi o serie de completări şi amendamente la Statul de organizare şi funcționare a Bisericii Ortodoxe Române şi la Regulamentul autorităților canonice disciplinare şi al instanțelor de judecată, mai ales privitoare la examinarea acuzaţiilor (sesizărilor), cercetarea şi judecarea ierarhilor.
Totuşi, s-a constat că parcurgerea tuturor etapelor statutare şi regulamentare noi privind desfăşurarea unui proces canonic bisericesc poate dura mai multe luni, fapt care ar prelungi foarte mult situaţia de incertitudine din eparhia Huşilor.
În acest context, Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu, deşi se consideră nevinovat, totuşi, pentru pacea şi binele Bisericii, a hotărât să se retragă din slujirea de Episcop al Huşilor şi să rămână în ascultare deplină faţă de Sfântul Sinod.
Sfântul Sinod a aprobat această solicitare şi a decis vacantarea scaunului de Episcop al Huşilor, în vederea alegerii unui nou episcop pentru această eparhie, în cel mult 60 de zile, conform prevederilor statutare.
În timpul ședinței de lucru a Sfântului Sinod s-a luat act cu mâhnire de campania agresivă a unor posturi şi rețele media îndreptată împotriva slujitorilor Bisericii Ortodoxe Române, adesea în complicitate cu unii clerici răzvrătiți, campanie care produce multă întristare în rândul clerului şi credincioșilor. Desigur, această atitudine negativă faţă de slujitorii Bisericii trebuie să ne apropie şi mai mult de Iisus Hristos, Arhiereul veşnic şi Capul Bisericii, Cel ce ne îndeamnă, zicând:
„În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”(Ioan 16, 33) şi ne asigură că nici porţile iadului nu vor birui Biserica Sa (cf. Matei 16, 18). În acelaşi timp, toţi slujitorii Bisericii trebuie să respecte disciplina Bisericii şi să-şi înnoiască permanent viaţa spirituală, pentru o slujire pastorală cât mai corectă şi responsabilă faţă de credincioşii pe care-i păstoresc.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

ortodoxinfo

Dezvăluire incendiară făcută de avocata Maria Vasii, despre episcopul Hușilor: „Am fost blestamata”

Maria Vasii a dezvăluit că a fost blestemată de episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu.
Iată mărturisirea neașteptată făcută în direct de Maria Vasii:
”Aștept de 11 ani să vorbesc. Nu credeam că o voi face vreodată. Dacă astăzi va fi exclus și caterisit, o să fac personal cerere de excludere și caterisire. Nu mă interesează viața sa intimă, pentru că dumnealui a dezonorat straiele pe care le poartă cu foarte mult timp în urmă. În 2006, a început dosarul `Tanacu`. Am fost apărător pentru părinte și pentru măicuțe, alături de colegul meu, dl. Antonie Popescu. Cu trei săptămâni înainte de a avea acel accident cumplit pe Valea Oltului, am fost avertizată de către un ierarh, care îmi este foarte apropiat, că acest domn- îmi este greu să-i spun ierarh, împreună cu un altă față bisericească, ne-a amenințat cu blesteme cumplite dacă nu renunțăm la apărare în dosarul `Tanacu`.Bineînțeles că am luat-o în glumă, pentru că nu mă tem de blesteme. L-am întâlnit pe episcop cu o zi înainte de accident, era prezentare de materiale în dosarul `Tanacu`, am fost chemată la o mănăstire, am pus asta în legătură cu avertizarea pe care o primisem, dar am spus că nu îmi e frică de biserica mea. M-a înfruntat în mod personal Corneliu și am plecat din Vaslui, făcând un ocol la mănăstirea unde am fost chemată, și am ajuns pe Valea Oltului, pentru că am avut o cauză strămutată în Râmnicu Vâlcea. Când am avut accidentul, eram pe scaunul din față, tocmai citeam acatistul de călătorie, pentru că simțeam că mi se va întâmpla ceva, nu se poate explica în cuvinte. Am stat foarte multe luni în spital între viață și moarte, după care am stat în scaun cu rotile, am avut ghinionul să iau acel aureus de la Floreasca, pentru care și azi eu mi-am început ziua cu un antibiotic foarte puternic și pentru care am cheltuit sume impresionante. Nu pot nici să vă rostesc cifrele. Toată munca mea și a familiei mele o folosesc pentru supraviețuire. (…) Au fost înfruntări directe- cu episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu- acest domn este un domn plin de venin, care nu are nimic din căldura ortodoxiei.”

ortodoxinfo

Mirela Voicu, despre episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanul

Episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanul, ar putea fi exclus din rândul clerului Bisericii Ortodoxe Române, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

„Ceea ce a făcut Biserica convocând acest Sinod Permanent, care se convoacă pentru chestiuni destul de grave, din punctul meu de vedere, este un pas înainte. Nu avea cum să aibă o altă poziție Biesrica, pentru că este vorba despre un arhiereu. Din sursele mele, înțeleg că el este este cel care amenință acum cu difuzarea unor imagini în care sunt filmați și alți episcopi în situații similare cu cele în care a fost el filmat. El va juca tare, pentru că acest Consiliu Episcopal este format din episcopi, iar unii dintre ei poate nu sunt tocmai sfinți”, a spus Mirela Voicu, realizator emisiunea „Voi cu Voicu”.

„Finalul e foarte clar, fie își anunță retragerea, fie Sinodul cere caterisirea lui, iar asta înseamnă că îl trimite la treapta cea mai de jos a călugăriei”, a mai explicat Mirela Voicu.

Cazul Episcopului Corneliu Bârlădeanul a intrat în atenţia publică în luna iunie, când acesta a depus la DNA plângere împotriva a trei preoţi care l-ar fi şantajat cu darea în vileag a unor imagini compromiţătoare. Ulterior, filmul respectiv a apărut în spaţiul public.
Alte surse pentru realitateatv spun că mitr. Ardealului Laurențiu, cel al Clujului Andrecuț și mitropolitul Banatului Ioan cer pedeapsa maximă pentru Corneliu Bârlădeanu, în timp ce mitr. de care ține direct, Teofan de la Iași, se abține.

ortodoxinfo

In condamnarea părintelui mărturisitor Cosmin Tripon, ierarhii ardeleni se solidarizează

Canonul 12 Cartagina reglementează modul în care trebuie judecate apelurile preoților și diaconilor care fac recurs la judecata de care au avut parte în prima instanță. Canonul statuează: “Potrivit celor hotărâte la sinoadele din vechime, propun ca, dacă vreun episcop (ceea ce să nu se întâmple) ar cădea în vreo învinovățire și apar multe piedici încât să nu se poată aduna mai mulți, atunci pentru ca cel învinovățit să nu rămână sub acuză, să se audieze de 12 episcopi, iar presbiterul de șase episcopi și de al său, iar diaconul de trei”.

Din acest canon tragem următoarele învățături:

1.Canonul reglementează o prevedere conformă hotărârilor sinoadelor din vechime: canonul 74 apostolic, 5 sin. I, 6 sin. II, 9 sin. IV etc.

2.Canonul prevede ca numărul de episcopi care audiază recursul să fie de minimum 6+1 pentru preot și 3 pentru diacon, în cazul în care “apar multe piedici să nu se poată aduna mai mulți”.

3.Pentru recursul preotului caterisit în primă instanță este obligatoriu să existe cel puțin șase episcopi plus episcopul sufragan.

Profesorul de drept canonic Ioan N. Floca apreciază că prevederea canonului 12 Cartagina instituie de fapt un for de judecată extraordinar, format din 12 episcopi pentru judecarea episcopului, din șase plus sufraganul, pentru recursul preoților și din trei pentru judecarea diaconilor.
Singura excepție de la această regulă este cea prevăzută de canonul 14 Cartagina pentru provincia nord africană Tripolitania, unde este permis “din cauza sărăciei provinciei”, ca apelul unui preot condamnat în primă instanță să fie audiat de cinci episcopi. Această excepție nominală nu poate fi invocată ca excepție de alte mitropolii, deoarece canonul 14 nu face o derogare de la regula generală de care să poată beneficia oricine nu poate împlini condițiile canonului 12, ci o derogare specială doar pentru provincia Tripolitania.

Sinodul mitropolitan din Sibiu a respins în data de 18 mai 2017 apelul făcut de părintele mărturisitor Cosmin Tripon, condamnat în martie în primă instanță de către Consistoriul eparhial Oradea, la capătul unui proces în care au fost sesizate de către părintele mai multe nereguli de fond și de formă:

1.Trimiterea în judecată s-a făcut fără a se efectua cercetarea disciplinară.

2.Acuzația de schismă, în baza căruia a fost caterisit, i s-a adăugat în timpul procesului, ea neexistând pe niciuna dintre citațiile trimise părintelui în timpul procesului.

3.Nu s-a făcut proba că membrii Consistoriului Eparhial au pregătirea necesară pentru a fi în poziția de judecători ai părintelui.

4.Nu s-a stabilit, pe baza unei expertize profesionale realizată de o terță parte, neimplicată în sinodul din Creta sau în procesul părinților nepomenitori, dacă sinodul din Creta a fost sau nu eretic. În lipsa acestei demonstrații, nu se poate nega faptul că întreruperea pomenirii s-a făcut în conformitate cu canonul 15 I-II, în interpretarea pe care i-o dau Sfinții Părinți, nu teologii ecumeniști sau autorii anonimi ai unei broșuri editate de Patriarhia Română, în care este ridicat în slăvi “marele și sfântul sinod”. Iar dacă pomenirea a fost întreruptă canonic, atunci întregul proces este nul de drept.

Decizia de respingere a apelului înaintat de părintele Cosmin Tripon a fost semnată de toți membrii Sinodului Mitropolitan din Mitropolia Ardealului. Indiferent că au participat sau nu la sinodul din Creta, că și-au manifestat sau nu atașamentul sau respingerea față de deciziile acelui sinod, ierarhii ardeleni s-au solidarizat în a-l condamna ca schismatic pe părintele Cosmin Tripon pentru simplu motiv că s-a opus, în limitele impuse de sfintele canoane, sinodului eretic din Creta.

ortodoxinfo

Episcopul Longhin de Banceni, a fost ridicat la rangul de arhiepiscop


Joi, 17 august, cu ocazia împlinirii a trei ani de la întronizarea lui Onufrie Berezovski ca Mitropolit al Kievului și a toată Ucraina, Episcopul Longhin Jar de Banceni a fost ridicat la rangul de arhiepiscop.

Ceremonia de ridicare în rang a avut loc la sfârșitul sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Adormirii Maicii Domnului (Uspenskiy Sobor) din capitală.

De asemenea, potrivit portalului news.church.ua, la rangul de mitropolit a fost ridicat arhiepiscopul Kirovogradului și Novomyrgorodului Ioasaf, iar în rang de arhiepiscop – episcopii Ioan de Obuhiv și Roman de Konotop și Gluhiv.

lyberti.com

Atac terorist la Barcelona! O furgonetă a intrat în mulțime. Noul bilanț: 13 morți și 100 de răniți. Doi suspecţi au fost arestaţi LIVE VIDEO

*

Treisprezece persoane au murit, iar alte 100 au fost rănite, după ce o furgonetă a intrat în mulţime, joi după-amiază, în zona turistică La Rambla din Barcelona, a anunţat preşedintele regiunii spaniole Catalonia. De asemenea, autorităţile au anunţat că doi suspecţi au fost arestaţi în urma atacului terorist.

UPDATE: Ultimele date arată că un român a fost rănit în atacul terosit de a Barcelona. Aflați aici în ce stare se află conaționalul nostru.
Totodată ISIS a revendicat atentatul sângeros.

UPDATE: Un al treilea atentator a fost arestat. Sunt doi atentatori arestați și unul împușcat. Cel din urmă a dat cu mașina peste trei polițiști, rănindu-i. Premierul regiunii Catalonia a revizuit bilanţul la 12 morţi şi peste 80 de răniţi.
UPDATE: La mai bine de trei ore de la atentat, al doilea atacator a fost ucis într-un schimb de focuri. Un alt atacator a fost reținut la scurt timp după atentat. Polițiștii urmăresc mai multe piste.
UPDATE: Noul bilanț al atentatului de la Barcelona indică 13 morți și 50 de răniți. Un al doilea vehicul, legat de atentatul de joi de la Barcelona, a fost găsită într-o mică localiate, Vic, în Catalonia, au anunţat autorităţile locale pe Twitter, relatează Reuters.

UPDATE: Situația este tot mai dramatică în Barcelona. Trei polițiști ar fi fost loviți de o mașină și s-au auzit focuri de armă într-un cartier al orașului.
Sunt mai multe piste pe care polițiștii le verifică. Martorii susțin că au văzut doi suspecți în furgonetă.
UPDATE: Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu a venit cu noi precizări la Antena 3, despre situația din Barcelona. Meleșcanu a confirmat că nu există indicii că ar exista români printre persoanele decedate și nici printre cei răniți.

UPDATE – Unul dintre teroriști a fost identificat.

UPDATE – Șeful poliției a declarat că 32 de persoane au fost rănite și o singură persoană și-a pierdut viața.
Autorităţile spaniole continuă eforturile pentru capturarea autorilor atacului şi pentru stabilirea motivelor acestora.
UPDATE – Presa internațională vorbește despre 13 morți. Mai multe zeci de răniți.

UPDATE – Ministerul Afacerilor Externe transmite că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 344 223, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853, respectiv al misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032.
UPDATE – Consulatul General al României la Barcelona are în atenţie incidentul produs în zona La Rambla şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a verifica dacă printre victime se înregistrează şi cetăţeni români, iar momentan nu există indicii în acest sens, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.
Dana Grecu, după ce a văzut imaginile neblurate cu tragedia din Barcelona: Sunt pur și simplu șocante. E un carnagiu uriaș!
Update: Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat joi seară că ţine legătura cu autorităţile din Barcelona după atacul terorist comis în metropola catalană şi că prioritatea o reprezintă acordarea de îngrijiri medicale persoanelor rănite, transmite Reuters.
Şeful executivului spaniol a reacţionat pe contul său de Twitter.
Update: Presa internațională anunță patru morți. Atacatorul s-ar fi refugiat în barul ‘Luna de Estambul’ de pe strada Sant Antoni. Presa locală vorbește despre o posibilă luare de ostatici.
Zona a fost evacuată, oamenilor li se cere să evite zona. Poliția vorbește despre un atac terorist.
Atac terorist în Barcelona. Apelul făcut de autorități către populație
O furgoneta albă marca Fiat a intrat într-o mulțime de oameni în centrul Barcelonei. Poliția catalană a anunțat că a avut loc un incident major în zona centrală a orașului și că cel puțin două persoane au murit, iar mai multe persoane au fost rănite.
Doi atacatori înarmați au intrat într-un restaurant.
UPDATE – Român stabilit în Barcelona: „Sunt imagini îngrozitoare. Sunt copii întinși pe jos. Atacatorii au mitraliere!”
UPDATE – Atac terorist în Barcelona. Mărturia unei românce: „Este un haos. S-au auzit împușcături!”

Poliția au deschis o operațiune și îi caută pe atacatori.

Sursa