Nou vaccin împotriva poliomielitei realizat cu ajutorul unor plante modificate genetic

Un nou vaccin impotriva poliomielitei realizat ieftin, usor si rapid, cu ajutorul unor plante modificate genetic, de catre o echipa de cercetatori britanici si-a demonstrat eficienta in testele de laborator si ar putea revolutiona intreaga industrie.

Pe langa eliminarea poliomielitei, oamenii de stiinta de la John Innes Centre din Norfolk sunt de parere ca tehnica inventata de ei poate contribui la o mai buna reactie in cazul unor amenintari aparute pe neasteptate, precum virusurile Zika sau Ebola, informeaza BBC.

Cercetatorii au modificat metabolismul unei plante inrudite cu tutunul pentru a transforma frunzele acesteia in adevarate fabrici de vaccin impotriva poliomielitei. Vaccinul fabricat prin procedura accesibila ca pret, usor de realizat si rapida este o „imitatie autentica” a particulei virale a poliovirusului – in exterior arata aproape identic ca aceasta, insa, precum diferenta dintre un manechin si un om, este gol in interior. Practic, are toate trasaturile de care este nevoie pentru a antrena sistemul imunitar, insa nu detine niciuna dintre armele cauzatoare de infectie, precizeaza sursa citata.La baza descoperirii a stat codul genetic pentru realizarea suprafetei externe a poliovirusului. Acesta a fost imbunatatit prin combinarea cu material de la virusuri care infecteaza in mod natural plantele, iar noile instructiuni au fost puse intr-o bacterie din sol cu care a fost infectata planta de tutun. Dupa ce infectia a avut loc, plantele au citit instructiunile genetice si au inceput sa realizeze particule asemanatoare virusului. Frunzele infectate au fost amestecate cu apa, mixate si ulterior a fost extras vaccinul impotriva poliomiolitei.Particulele analoage virusului au prevenit poliomielita in experimentele efectuate pe animale, iar o analiza 3D a structurii acestora a demonstrat ca aspectul lor era aproape identic cu poliovirusul.

„Sunt imitatii incredibil de bune”, a declarat profesor George Lomonossoff de la John Innes Centre pentru BBC. „Este o tehnologie foarte promitatoare”, a mai spus el exprimandu-si totodata speranta ca vaccinurile produse prin culturi pe plante vor deveni realitate „in viitorul nu prea indepartat”.Cercetarea este finantata de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si se numara printre eforturile de gasire a unor inlocuitori pentru vaccinul impotriva poliomielitei din cauza riscului ca virusul sa-si recapete o parte din insusirile sale periculoase declansandu-se astfel asa-numita poliomielita cu poliovirus derivat din vaccin.

Poliomielita, care poate cauza paralizie permanenta, este de domeniul trecutului in majoritatea tarilor lumii, insa infectia nu a fost complet eradicata.Tehnologia utilizata in cadrul acestui studiu nu se limiteaza numai la poliomielita sau vaccinuri. Atata vreme cat oamenii de stiinta detin secventa corecta a codului genetic, pot produce un vaccin impotriva majoritati virusurilor. In plus, ei au folosit plantele pentru a realiza anticorpi precum cei utilizati in terapia impotriva cancerului. De asemenea, plantele au fost folosite ca noua sursa de vaccin antigripal. In prezent, vaccinul este dezvoltat in oua, iar aceasta tehnologie de productie necesita cateva luni. Plantele prezinta avantajul de a-l dezvolta mai rapid, iar pentru aceasta nu este nevoie decat de lumina solara, sol, apa si dioxid de carbon.Noul tip de vaccin, considerat o realizare importanta, urmeaza sa treaca intr-o noua etapa, aceea de studiu clinic interventional.

Sursa

Icoana Maicii Domnului din Sven („Svenskaya”) (17 august)



Icoana Maicii Domnului din Sven, numită și „Svenskaya”, a fost pictată de Sfântul Alipie, iconarul Peșterilor (17 august).

În icoană, Maica Domnului este reprezentată șezând pe tron, ținând Pruncul Sfânt pe genunchi. Sfântul Teodosie se află în partea dreaptă a tronului, iar Sfântul Antonie al Peșterilor în partea stângă. Până în anul 1288 icoana a stat la Lavra Peșterilor din Kiev, unde a fost preamărită prin minuni. În 1288 a fost transferată la Mănăstirea Sven din Briansk, care are hramul Adormirea Maicii Domnului.
Prințul Roman Mihailovici de Cernigov, fiind în Briansk, a orbit. Auzind despre minunile făcute de icoana Sfântului Alipie, prințul a trimis un mesager la mănăstire, solicitând ca icoana să-i fie trimisă la Briansk. Călugării au trimis un preot cu icoana pe râului Desna. În timpul călătoriei, au înnoptat pe malul drept al râului Sven. După trecerea nopții, călătorii au mers la barcă, să se închine în fața icoanei, dar nu au găsit-o acolo. Atunci au văzut-o atârnând printre ramurile unui stejar, pe un deal de pe malul opus. Vestea aceasta a ajuns la prințul Roman, care a fost adus la icoană pe jos de către însoțitorii săi.
Prințul s-a rugat cu râvnă în fața icoanei și a promis să construiască o mănăstire pe acel loc, donându-i tot ținutul ce se vedea de pe acel deal. După rugăciune, prințul și-a recăpătat vederea. Prima dată a văzut cărarea, apoi obiectele din apropiere și, în cele din urmă, toate împrejurimile.
După ce a făcut un altar pentru icoană, prințul a săvârșit un paraclis, iar apoi au pus piatra de temelie pentru o biserică de lemn în cinstea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Copacul în care icoana s-a odihnit a fost tăiat și folosit ca lemn pentru alte icoane.
Icoana Maicii Domnului din Sven are două sărbători: 3 mai, a doua zi de la moartea Sfântului Teodosie al Peșterilor, și 17 august, ziua de pomenire a Cuviosului Alipie, iconarul Peșterilor, care a zugrăvit-o. Cinstirea de pe 17 august a fost stabilită în 1815, în semn de recunoștință pentru eliberarea celor din Briansk de invazia trupelor lui Napoleon în 1812.

Icoana este renumită pentru vindecarea orbilor, a celor posedați și este considerată ca fiind protectoare de cei dușmani.

Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon: „CĂSĂTORIA între persoane de același sex nu poate fi numită căsătorie, ci PĂCĂLEALĂ”

La ultimul recensământ din România, 0,2% din populație s-a declarat atee. În acest context, părintele Vasile Gordon, unul dintre cei mai iubiți preoți de către tinerii din București, recunoaște, cu onestitate, că „încrederea românilor în Biserică este la grea încercare acum”, dar crede cu tărie că, „propriu-zis, nu există atei, deși unii pretind că sunt. E în firea omului să fie religios”. Preotul vede căsătoria dintre persoanele de același sex „o păcăleală”, iar când vine vorba de avort e categoric – vorbim de „crimă cu premeditare”. Publicăm, în ediția de astăzi, prima parte a interviului.

Ileana Ilie Ungureanu: Părinte, trăim într-o țară în care educația religioasă ca materie de studiu în școli naște polemici dure. În ce măsură se mai regăsesc cei tineri în învățăturile bisericii?
– Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon: Naște polemici, într-adevăr, întreținute de unii care nu realizează că, de fapt, sunt și ei oameni religioși. Propriu-zis, nu există atei, deși unii pretind că sunt. E în firea omului să fie religios, întrucât toți avem scânteia divină în adâncul ființei. Iar despre tineri, dacă se regăsesc sau nu în învățăturile bisericii, nu se pot face afirmații generale, nu pot fi judecați „paușal”. Unii se regăsesc deplin, alții preferă viața doar la nivel biologic, iertați, la nivelul stomacului. E liber fiecare să creadă sau nu, desigur. Dar sunt atât de minunați tinerii credincioși! De curând am cunoscut, de pildă, un tânăr conferențiar universitar de la Politehnică, specialist în calculatoare, deosebit de credincios, la fel ca și soția lui, cu patru copii și al cincilea pe drum, nelipsiți de la biserică, cu duhovnic de care se simt extrem de atașați. Și nu sunt puține exemplele în acest sens.
– Vin tinerii la biserică?

– Vin și nu vin. La biserica noastră, procentul este îmbucurător, ca și la alte multe biserici, dar nu trebuie să fim triumfaliști. Cei care nu vin invocă diverse motive, reale sau inventate, de obicei „dinafară”. E mai comod să dai vina pe cineva dinafară într-o problemă sau alta. Însă, adevăratele motivații, imbolduri sau limitări, după caz, vin dinăuntrul fiecăruia. Ceva în genul în care Noica le spunea câtorva discipoli, Pleșu, Liiceanu ș.a., la Păltiniș: „Să nu învinovățiți pe nimeni pentru nereușitele voastre. Ele vin din propriile limite sau autolimitări interioare”.
Înainte de 1990, religia a fost unul dintre cei mai vânați dușmani ai regimului ateu. Între timp, românii și-au câștigat libertatea de a crede, doar că suntem pioși mai ales în preajma sărbătorilor. De obicei promitem să fim mai buni doar pentru că/ sau când suntem la ananghie. Cum vă explicați atitudinea?
– E bine să ne ferim de constatări sau aprecieri generale, deși, cu tristețe recunoaștem: există creștini „cu biserică”, adică practicanți, și „fără biserică”, adică apelează la slujbe doar la ananghie. Atitudinea aceasta se explică tot pe criterii „interioare”, legate, practic, de valorile care prevalează în inima fiecăruia, fie cele spirituale, fie cele materiale.
Părinte, ce este omul fără Dumnezeu?
– Nu există om fără Dumnezeu. Doar oameni care nu-i recunosc existența. În fiecare din noi, în partea cea mai adâncă a ființei noastre, sălășluiește Chipul Său, sădit de El încă din pântecele mamei noastre. În opinia mea, întrebarea ar trebui reformulată: ce este omul care nu-L recunoaște pe Dumnezeu? Un răspuns posibil: omul asemenea celui care nuși recunoaște părinții.

Dar cum ajung să devin credincios? Cum îl găsim pe Dumnezeu?

– Credința pentru sufletul omului este ceva asemănător, dar mult mai important, cu aerul, apa și hrana pentru trup. Trupul este viu dacă are hrană, sufletul dacă are credință. Iar ca să devin credincios, ori să continui a fi, trebuie să recunosc că am și suflet, nu doar trup. Cum îl găsim pe Dumnezeu? Căutându-L. Dar cu credință, altfel nu-L găsim. De fapt, amintesc și spusa paradoxală a lui Blaise Pascal: nu-L poți căuta pe Dumnezeu, dacă nu-L găsești mai întâi. „Nu M-ai fi căutat, de nu M-ai fi găsit” – notează Pascal.
De ce depinde schimbarea în bine a unui om?
– Întâi de toate, de propria voință. „De va voi omul, de dimineață până seara ajunge la măsura dumnezeiască!” – zice Avva Alonie din Pateric. Depinde, însă, și de mediul pe care-l preferă. Aici se aplică și proverbul „spune-mi cu cine te-nsoțești, ca să-ți spun cine ești”.
Care credeți că sunt păcatele modernității?
– Nu sunt noi, sunt cele dintotdeauna: egoismul, lăcomia, lenea, desfrâul, furtul, minciuna ș.a. „Noutatea” este că s-au „modernizat”, adică s-au „rafinat”, în bună măsură cu ajutorul tehnologiilor moderne.
Scurt CV
Părintele Vasile Gordon, în vârstă de 63 de ani, este profesor pentru Omiletică și Catehetică la Facultatea de Teologie din București. Din 2013 predă și la Facultatea de Teologie Cluj, unde îndrumă și teze de doctorat. A publicat 10 cărți și peste 250 de studii, articole, predici, cateheze etc. Este preot din anul 1983, iar din septembrie 1991 a fost transferat prin concurs la Parohia Sf. Ilie Gorgani din București, unde slujește și în prezent. Căsătorit cu dr. Irina Gordon, fiica preotului Constantin Voicescu, cunoscut duhovnic al Bucureștilor și unul dintre cei care au suferit în închi sori pentru credință și pentru neacceptarea instaurării comunismului, au împreună trei copii, de la care au 10 nepoți.
„Sunt ignorați academicienii, chirurgii care salvează vieți”
Oameni remarcabili sunt trecuți cu vederea, iar nonvalorile sunt ridicate în slăvi. Mai stau valorile creștine la baza societății de azi?
– Aveți dreptate: cu tristețe, iarăși recunosc, vedem cum sunt mediatizați excesiv un „X” sau „Y” de la Strehaia sau nu știu care mamă „Omida”, care „colorează” zilnic ecranele televizoarelor, dar sunt ignorați academicienii, chirurgii care salvează vieți etc. Din fericire, valorile creștine stau, în continuare, la baza societății, dar nu se văd, pentru că nu sunt „zgomotoase”. Vorba părintelui Galeriu: „Binele face puțin zgomot și zgomotul puțin bine!”. Dar, apropo de academicieni, chirurgi, diverși oameni de cultură – general vorbind, sunt oameni credincioși, cunoaștem foarte mulți, dar, în același timp, sunt și foarte discreți, așa cum, de fapt, le șade bine.
Ceea ce ca țară ne-a adus pe ultimul loc în atâtea dintre clasamentele Europei este marea corupție, corupția la nivel înalt. Dvs. simțiți valorile democrației amenințate?
– Corupția, într-adevăr, e una din marile răni ale României, iar una dintre cauze este că „aleșii” nu sunt întotdeauna bine aleși. Pentru a nu mai fi pe ultimul loc în clasamentele europene, cum spuneți, trebuie să vedem și să recunoaștem și să eliminăm cu mai mult curaj cauzele care întrețin această stare dezonorantă. Între ele: precaritatea educației morale în anumite familii, influența malefică a unor canale media aservite politic și intereselor financiare corupte, imaturitate civică privind votul responsabil. Iar legat de amenințarea valorilor democrației , trebuie să ne gândim: ce fel de „democrație”, creștină sau atee? Democrația atee, vedem, câștigă teren: fenomenul LGBT, bunăoară. Cea creștină este, într-adevăr, amenințată: de pildă, în privința familiei, ca instituție fundamentală a societății. Și e bine să conștientizăm aceste lucruri, până nu e prea târziu.

Care este poziția dvs. față de căsătoriile între persoane de același sex?
Că nu poate fi numită căsătorie, ci păcăleală, sau ceva care nu duce nicăieri, ori care duce în prăpastie. Exact ca un drum care sfârșește într-o râpă, sau se înfundă la un moment dat. Ar trebui să luăm seama mai mult și la ce ne spun medicii, nu doar preoții. Bunăoară, dr. Pavel Chirilă notează într-o carte a sa, intitulată „Spitalul creștin”, că: „Medical vorbind, homosexualitatea (masculină și feminină) e definită comportament sexual aberant. În plus, homosexualii sunt afectați de o gamă largă de boli, mai frecvent decât restul populației: SIDA, sifilisul, hepatita B, gonoreea, carcinoamele anusului; adolescenții homosexuali au un risc mult mai mare de suicid; speranța de viață mult scăzută; cea mai mare incidență a HIV; cel mai mare procent de toxicomani; majoritatea homosexualilor (gay și lesbiene) susțin legalizarea suicidului asistat; neoplazie intraepiteliană anală de grad înalt; cancerul anal mult mai frecvent la homosexuali…”
Dar față de avort care este poziția dvs.?
– Răspunsul meu, ca preot, e ușor de bănuit: avortul este crimă cu premeditare. Dar vă îndemn să adresați întrebarea și persoanelor care au avut de a face direct cu acest păcat al uciderii: medici care, la un moment dat, au refuzat să mai opereze întreruperi de sarcină, spre cinstea lor, dar și femeile în vârstă, care mărturisesc – fără excepție – că regretă amarnic avorturile făcute. Pe de altă parte, nu trebuie să arătăm cu degetul doar spre bietele femei, în general tinere, abuzate ori duse cu vorba de bărbați fără judecată, care au de multe ori și inițiativa criminală și chiar le obligă sub amenințare să facă avort. Apoi, deși nu e o scuză, faptul că statul, politicienii, nu oferă siguranța zilei de mâine tinerilor noștri, reprezintă iarăși un îndemn indirect spre acest păcat, atât de apăsător pe conștiința neamului nostru. În același timp, e nevoie de mai mult efort pe linia educării tinerelor fete, pentru a nu ajunge în situația de a săvârși această crimă. Bine ar fi să apeleze și la preotul din parohie: vor primi, cu siguranță, sfatul cel bun, iar dacă sunt deja însărcinate pot primi și un sprijin material, ca să nu recurgă la păcatul acesta, atât de greu.

„Orice știre negativă legată de Biserică, reală sau falsă, face rating, nu?”
S-a prăbușit încrederea românilor și în Biserică. E greu de ținut șirul scandalurilor cu tentă sexuală în care sunt implicați preoți și chiar episcopi. Cum comentați?
– Recunoaștem, cu onestitate, că încrederea românilor în Biserică este la grea încercare acum. Dar adjectivul „prăbușită” cred că este nițel exagerat. Creștinii de bună credință înțeleg că și preoții, și episcopii, sunt supuși slăbiciunilor, oameni fiind. Asta nu înseamnă că au scuză pentru cele ce se aud, dacă sunt adevărate. Pentru „comentarii” nu mă grăbesc, ci urmez calea pe care am propus-o și în biserică, la o predică, îndată după ce s-a auzit de aceste „scandaluri”: înainte de a judeca, să ne rugăm pentru îndreptarea celor împricinați. În același timp, susținem luarea cu fermitate a măsurilor ce se cuvin, dar după cercetări serioase și cu dovezi concrete, nu după zvonuri și supoziții ale unor canale media ahtiate după rating cu orice preț.

Oamenii au nevoie de exemple de urmat și nu doar de lupi moraliști, care se găsesc peste tot, mai ales în politică. Se încearcă discreditarea bisericii? De ce?
– De acord cu dumneavoastră că preotul trebuie să fie model de comportament, nu doar moralist teoretic. Să fie în genul celor spuse de Fericitul Augustin: „Sit eius quasi copia dicendi, forma vivendi!” – „Să-i fie felul de a trăi, precum bogăția vorbirii!”. Pe de altă parte, ați sesizat și dumneavoastră, ca multă lume: această „avalanșă” mediatică pe aceste „cazuri”, dintre care unele sunt doar presupuse, nu este întâmplătoare. Orice știre negativă legată de Biserică, reală sau falsă, face rating, nu? Personal, mai bănuiesc ceva: acum sunt mediatizate excesiv aceste „scandaluri”, cu exagerările de rigoare, mai ales de acele canale media care, într-un fel sau altul, susțin revendicările LGBT, vrând parcă să spună: nu vă mai împotriviți căsătoriilor gay, nu mai susțineți atât de hotărât familia tradițională, pentru că, iată, și voi aveți probleme! Ori lucrurile nu trebuie amestecate: căderile câtorva, ori opțiunile nefirești ale altora, nu trebuie să afecteze opțiunile firești și sănătoase ale unei majorități covârșitoare.
De aici începe Iadul, de pe pământ?
– Și Raiul și Iadul încep de pe pământ. Dar nu dinafara omului, ci dinăuntrul său, cum, de altfel, ne spune Iisus: „…din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule… „ (Matei 15, 19). Așadar, de aici iese și începe și Iadul! După cum, tot de aici, Raiul, prin gânduri bune și celelalte, opuse celor pomenite adineauri.
Ce este răutatea? (rodul prostiei?)
– Poate fi și rodul prostiei, desigur, întrucât omul inteligent se ferește de ea. Ne-a rămas o zicere, între altele, de la Mitropolitul Bartolomeu, cu umor extrem de fin, când se referea la cineva prost: îmi pare rău că nu-l pot acuza pe „X” de prea multă inteligență! Dar, răutatea, propriu-zis, nu are existență în sine. Este lipsa bunătății, după cum răul e lipsa binelui. Dar să știți, o spune Simion Mehedinți: nu există copil rău, zice el, ci copil în care nu ai descoperit partea bună. Prin extensie: nu există oameni răi, ci doar oameni în care nu s-a descoperit, nu s-a cultivat partea bună.
– Ați avut trădări?
– Nu, slavă Domnului! Cel puțin, nu de luat în seamă. Sau, efectiv, nu știu să fi avut și nici nu sunt curios să aflu.
Vi se pare vreodată că aveți un punct de vedere prea rigid?
– Posibil, deși mă feresc cât pot. Recunosc, însă, că este extrem de greu uneori să menții un echilibru între exigență și îngăduință, mai ales ca profesor, dar și ca părinte, în familie, ori în biserică. Fără a mă culca pe-o ureche, cum se spune, îmi dau seama că de o bună bucată de vreme am devenit mai flexibil și mai îngăduitor, cum nu prea eram în tinerețe. Îmi amintesc și regret, de pildă, că uneori am fost prea rigid cu copiii mei, poate și cu studenții. Dar încerc să recuperez acum cu cei zece nepoți ai noștri și, pe cât e îngăduit, și cu studenții.
Ce este fericirea, care este antidotul lăcomiei, de ce apar atât de des conflicte între soți, dar și cum să supraviețuiești morții unei ființe iubite sunt întrebări la care părintele Vasile Gordon răspunde în partea a doua a interviului acordat Evenimentului zilei.

Sursa

Congolezul convertit la ortodoxie de către Iustin Pârvu. „M-a văzut, s-a uitat la mine şi m-a întrebat: «Tu al cui eşti?»“

Un cetăţean congolez, ajuns în România din cauza tulburărilor politice din ţara natală, a fost botezat creştin-ortodox la Mănăstirea Petru Vodă de către un sobor de preoţi condus de Iustin Pârvu. După 10 ani de la acel moment spune că este ataşat la fel de mult de noua lui religie şi că a devenit un credincios practicant.
Aime Lema (48 de ani) este un cetăţean originar din Congo care trăieşte în Bucureşti de 26 de ani. Este fiul unui diplomat de carieră, fost secretar de stat al preşedintelui Mobutu Sese Seko Kuku.

Tatăl lui l-a îndemnat încă din adolescenţă să plece la studii în străinătate. Tânărul era obişnuit cu schimbările dese de domiciliu deoarece, până la 18 ani, locuise cu familia în zece ţări, acolo unde părinţii au ajuns cu slujbele. De altfel, dintre cei zece copii ai familiei, unul singur a rămas în Congo. Restul locuiesc în ţări europene, urmând sfatul părinţilor de a-şi găsi loc în zone sigure pentru a evita eventualele repercusiuni cauzate de schimbările de putere violente.
A venit să studieze Chimie Industrială
„Am venit în România în ianuarie 1991, să studiez Chimie Industrială la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Am plecat din Africa, de la o temperatură de 34 de grade, iar când am ajuns la Bucureşti erau -13 grade. A fost un şoc destul de puternic şi m-am gândit imediat să plec înapoi. Am făcut anul pregătitor, în care trebuia să învăţ limba romănă, la Piteşti“, îşi aminteşte Aime Lema de primul contact cu ţara noastră.
A reuşit să depăşească cu brio problemele de adaptare şi privirile ciudate pe care i le aruncau pe stradă cetăţenii în România anilor ‘90. A descoperit că oamenii erau mai mult curioşi decât răutăcioşi, fapt datorat sistemului comunist din care abia ieşiseră.
După facultate, Aime Lema a deschis o afacere cu o mică firmă de construcţii şi a rămas în România, beneficiind de statutul de azilant politic.
Tot în anii ’90, a început să joace fotbal, la „Acumulatorul Bucureşti” – în divizia C, la Roşiorii de Vede – tot în C, la Dacia Unirea Brăila şi la Oneşti, unde s-a accidentat la ligament şi a fost nevoit să renunţe.
Datorită fotbalului şi-a cunoscut şi viitoarea soţie. ”Ne-am cunoscut pe terenul unde jucam noi, la Politehnică,  prin intermediul cumnatei mele. Ea era pietenă cu un amic de-al meu care nu mai e în ţară şi care juca şi el fotbal. Au fost probleme foarte mari pentru socrul meu nu a vrut să mă accepte.  Cu soacra mea nu au fost probleme. El nu a vrut sub nicio formă. Chiar au fost discuţii de genul că e o ruşine pentru ei o atfel de căsătorie”, mărturiseşte Aime.
Aime Lema, alături de soţia româncă şi cei doi copii FOTO Arhivă personală
Credinţa i-a schimbat viaţa

În 2007, în timpul unei călătorii prin ţară, a ajuns la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, unde l-a cunoscut pe duhovnicul Iustin Pârvu. „Eu nu ştiam cine este, nu-l cunoaşteam pe părintele Iustin. Am ajuns acolo, am vizitat mănăstirea de maici, n-am vrut să intru la părintele pentru că era coada prea mare. Dar m-a văzut el, s-a uitat la mine şi m-a întrebat: „Tu al cui eşti?». Toată lumea mă întreabă asta. Mi s-a părut un om deschis. «Eu sunt din Congo», i-am răspuns. «Dar al cui din Congo?», m-a mai întrebat. I-am zis atunci «Dar eu mai ştiu al cui sunt, la cât am umblat prin lume…?»“, povesteşte Aime Lema primul său dialog cu Iustin Pârvu. „Părintele era un om la care te uitai, dar parcă nu vedeai nimic. Simţeai că-i un spirit. Parcă nu era acolo. De când erai în anticamera sa ştia cine vine şi cu ce probleme“, a completat congolezul.

Imediat după această întâlnire, aflând că are o firmă de construcţii, părintele Iustin i-a cerut lui Lema să-l ajute la construirea unui azil de bătrâni în incinta aşezământului monahal.

Deşi era botezat catolic, Lema mărturiseşte că părintele este cel care a reuşit să-i insufle dragostea de Dumnezeu. „N-am fost niciodată un practicant. Când te botezi, te botezi de mic, nu alegi, aleg părinţii pentru tine. Eu, o parte din şcoală am facut-o la protestanţi, alta la catolici. Mă duceam la biserică, ştiam că există Dumnezeu pentru că n-ai cum să nu crezi în ceva, dar nu eram practicant“.
Deoarece se căsătorise doar civil, iar soţia sa era ortodoxă şi el catolic, Lema i-a cerut părerea părintelui Iustin Pârvu despre posibilitatea oficierii căsătoriei religioase. Mai întâi, duhovnicul i-a spus că o să-i facă o mirungere (n.r. – împărtăşirea darurilor şi a harismelor Duhului Sfînt, săvârşită prin invocarea Duhului Sfînt şi ungerea cu mir). Apoi, părintele Iustin i-a spus să se pregătească pentru a primi botezul ortodox.

Ioan din Congo

„Au venit şapte preoţi. Aşa m-am botezat. Mi-au dat o haină albă, m-au băgat într-un cazan foarte mare. M-au băgat ca şi cum aş fi fost un copil mic. Era frig, era noiembrie. Simţeam că sunt foarte uşurat. Mă gândeam la lucrurile la care nu m-am gândit niciodată. Stând pe lângă un altfel de om te gândeşti la faptele rele pe care le faci şi la faptele bune pe care ar trebui să le faci. La mine începuse o luptă, trebuia să fiu atent la tot ceea ce făceam, o chestie care nu conta înainte“, sunt amintirile din clipa în care congolezul a devenit membru al Bisericii Ortodoxe Române.

A primit la botez numele de Ioan, un nume de care este mândru şi pe care-l sărbătoreşte ori de câte ori în calendar este menţionat acest sfânt. A devenit un creştin practicant. „Sunt un om cu mult mai echilibrat, mult mai calculat şi un om care accepta tot ce i se întamplă deoarece nimic nu este întâmplător. Eu am zis că a fost o întâmplare, dar n-a fost întamplare. Aşa a fost scris pentru mine“, concluzionează Aime Lema. După botez, Aime Lema a întrerupt orice legături cu preotul de la Petru Vodă, care l-a sfătuit atunci să-şi caute un duhovnic la Bucureşti.

Căsătorit cu o româncă

Congolezul este căsătorit cu o româncă, pe care a cunoscut-o în perioada facultăţii, şi are o familie fericită. O fiică la liceu şi un băiat în şcoala generală, ambii sportivi de performanţă, sunt mândria sa. Îşi dedică o bună parte din timp antrenând echipa de fotbal Romprim, din Liga a IV-a. Nu-şi mai doreşte decât să obţină, după 26 de ani, cetăţenia română: „Când plec din România am dorul de casă. La mine, în ţara natală, stăteam câte 2 ani şi plecam unde era trimis tatăl meu ca diplomat. Practic, cunosc România mai bine dacât Congo. Nu sunt încă în acte, dar eu sunt român chiar dacă alţii nu vor. Eu sunt român, România este casa mea. Şi când pierd ceva îi mulţumesc lui Dumnezeu“.

Controversatul duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Iustin Pârvu este unul dintre cei mai respectaţi duhovnici ai Ortodoxiei Române din toate timpurile. A murit în 2013 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Petru Vodă, dar a rămas controversat pentru declaraţiile sale prin care a susţinut mişcarea legionară. Adeziunea lui la curentul de sorginte fascistă l-a adus de mai multe ori în centrul unor scandaluri cu ecouri internaţionale. Oficialii Institutului „Ellie Wiesel” i-au cerut în repetate rânduri să se dezică de afirmaţiile sale referitoare la „evrii care conduc lumea din umbră” şi au cerut autorităţilor statului român să nu-l includă în rândul martirilor din temniţele comuniste.

În urmă cu câteva zile, numele duhovnicului a fost pomenit în contextul atrocităţilor comise de naţionaliştii albi la Charlottesville, în Statele Unite ale Americii. Unul dintre iniţiatorii protestului transformat ulterior în mişcări de stradă violente, Matthew Heimbach, a apărut la tribunal cu un tricou pe care era inscripţionat numele şi chipul lui Corneliu Zelea Codreanu. Jurnaliştii care au analizat momentul au descoperit că Heimbach declarase într-un interviu de acum câţiva ani: „Cred că Codreanu şi legiunile sale erau susţinute activ de Biserică în acea vreme. Dacă stau la acelaşi nivel cu domnul Justin Pârvu, care a sprijinit Legiunile, atunci stau în spatele lui Codreanu şi stau în spatele declaraţiilor lui”.

Sursa