Predica PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor la Duminica a VIII-A dupa Rusalii


Inmultirea painilor – Mt. 14,14-22

„Adevarat, adevarat zic voua: Ma cautati nu pentru ca ati vazut minuni, ci pentru ca ati mancat din paini si v-ati saturat” (In. 6, 26)

Dreptmaritori crestini,
Intr-una din zile, aflandu-Se Domnul pe malul lacului Ghenizaret si vazand multimile care se inghesuiau sa-L cunoasca si sa-I asculte invatatura, a inceput sa le vorbeasca, predicandu-le pana seara tarziu. Atunci au venit ucenicii si I-au zis:

„Da drumul multimilor ca sa se duca in sate si sa-si cumpere de mancare. Iisus insa le-a raspuns: N-au trebuinta sa se duca, dati-le voi sa manance! Iar ei i-au raspuns: Nu avem aici decat cinci paini si doi pesti. Si El a zis:Aduceti-Mi-le aici”!

Si I-au fost aduse. Si luandu-le in maini, Si-a inaltat privirea catre cer, S-a rugat Parintelui Sau, le-a binecuvantat si le-a dat ucenicilor Sai, iar ucenicii multimilor. Si nu erau putine persoane, ne spune evanghelia, erau cinci mii de barbati, afara de femei si de copii, si toti aceia, prin minune dumnezeiasca s-au saturat, ba inca au mai si ramas douasprezece cosuri de faramituri.
Aceasta este, pe scurt, minunea pe care o relateaza evanghelia de astazi! Si este lesne de inteles ca toata lumea a fost bucuroasa in seara aceea, pentru ca a primit in dar hrana.
A primit hrana sufleteasca, prin invatatura Mantuitorului, dar a primit si hrana aceasta pamanteasca.

1Ce se intampla, insa, in continuare? Imediat dupa aceea, Mantuitorul dispare de la locul minunii, iar multimile auzind ca a trecut de cealalta parte a lacului, luand mai multe corabii, au mers dupa Dansul. Acolo insa L-au aflat pe Iisus stand singur, rugandu-Se si fiind trist… Toata lumea se bucura de minune, pentru ca a mancat si s-a saturat, iar Hristos era trist!

Atunci le-a adresat El cuvintele acestea dojenitoare, cu care ne-am inceput si noi predica astazi:

“Adevarat, adevarat zic voua: Ma cautati nu pentru ca ati vazut minuni, ci pentru ca ati mancat din paini si v-ati saturat” (In. 6,26).

Ce-a vrut sa spuna Mantuitorul Hristos, oare?

Pai, daca ne gandim ca nu peste multa vreme Domnul urma sa fie arestat, trebuie ca a cunoscut cu duhul ca aceiasi oameni, care beneficiau acum in mod constant de minunile, de darurile si de binefacerile Lui, vor fi intre cei care, cu nerecunostinta Il vor renega, cerandu-I condamnarea la moarte.

Apoi, Mantuitorul le da pe fata „adevaratul lor entuziasm”: Il cautau nu pentru ca au inteles ca aveau de-a face cu Mesia Dumnezeu, ci pentru ca le-a dat sa manance gratuit painea pe care indeobste trebuiau sa si-o castige „in sudoarea fetei” (Fac. 3,19). Contemporanii lui Hristos n-au putut sa „vada” pana acolo unde tintea de fapt Domnul – si anume ca au de-a face cu Mesia Hristos, Care a venit pentru mantuirea, schimbarea, pocainta si inteleptirea lor -, ci au ramas „blocati” aici, la cele materiale, bucurandu-se ca au mancat si s-au saturat…

Isi vor fi zis, poate: iata un „Om” care ne da totul pe degeaba! Haideti degraba dupa El! Un astfel de „conducator” ne trebuie!

Si „a cunoscut Iisus ca au sa vina sa-L ia cu sila ca sa-L faca rege”(In. 6, 15).

Asa L-au privit cei mai multi dintre iudei pe Hristos: ca pe un conducator pamantesc ce trebuia sa-i scape de romanii cotropitori sau care, iata, este gata sa le dea de mancare gratuit. De aceea, in momentul in care Domnul le va vorbi despre „painea cea cereasca”, in locul celei de astazi, si despre Imparatia Cerurilor (In. 18, 36), in loc sa intemeieze o „imparatie pamanteasca“, ii vor intoarce spatele (In. 6, 27-66), uitand prea repede minunea de astazi si cautandu-si de-ale lor pana in clipa in care, auzind ca toata lumea este pornita impotriva Lui, strigand lui Pilat “rastigneste-L, rastigneste-L!” vor veni si ei si se vor alatura acelor voci vinovate vesnic de moartea Sa. Iata, asadar, de ce era Hristos trist, desi multimile il cautau „entuziasmate”! Savarseste o minune de care se bucura toata lumea, dar se retrage in pustie sa se roage, ramane singur, trist si neinteles…

Iubiti credinciosi,
Auzind astazi aceste lucruri, s-ar putea ca sufletele noastre sa se fi umplut de indignare si de revolta fata de contemporanii lui Hristos, pentru ca nu L-au inteles. Dar haideti, totusi, sa nu ne grabim sa-i condamnam prea repede pe aceia, ci sa ne gandim mai bine daca nu cumva si noi, la casele si rosturile noastre, nu avem aceeasi atitudine de neintelegere si de neintelepciune, neputandu-ne ridica pana la El, ci ramanand incurcati tot in lucrurile cele materiale si trecatoare.

Toata lumea stie sa se bucure de hrana pe care ne-o da Dumnezeu, de apa cu care ne potolim setea zilnic, de natura aceasta frumoasa pe care a creat-o El!… Cati, insa, reusesc sa se ridice la intelegerea Celui ce a zidit toate aceste minunatii si sa spuna: Multumesc Tie, Doamne, pentru toate cate mi-ai dat: pentru aerul pe care-l respir, pentru hrana de care ma indulcesc zi de zi, pentru apa curata cu care imi potolesc setea, pentru sanatatea de care ma bucur, multumesc, multumesc, multumesc!…

Cati dintre noi — si suntem astazi pe pamant mai mult de cinci miliarde de oameni, iar aceasta tara are peste douazeci si doua de milioane —, cati dintre noi intelegem ca, in zi de sarbatoare, sa ne lasam ocupatiile cotidiene si sa incercam sa pasim mai departe de bunurile acestea materiale, venind, iata, inaintea lui Dumnezeu si spunandu-I: Iti multumesc, Doamne, pentru toate cate mi-ai dat mie peste saptamana!…
Stim, indeobste, cu totii sa ne bucuram de ceea ce este frumos: de o floare, de iarba verde, de padure, de aer curat si, intr-un cuvant, de toata creatia lui Dumnezeu, dar prea putini reusim sa trecem si dincolo de toate acestea, la Cel care le-a facut pe ele. Comunistii, care ne-au guvernat atatea decenii, stiau sa se bucure de natura, stiau sa pretuiasca lucrurile marete, dar nu voiau sa auda de Cel care a creat frumosul si maretul, de Dumnezeu, Care a facut toate lucrurile frumoase si marete din lumea aceasta. Iata de ce spun ca nu trebuie sa ne pripim in a-i condamna pe cei care L-au intristat astazi pe Mantuitorul Hristos! Stia El ca entuziasmul lor este de moment; ca, de fapt, nu L-au inteles si ca nu-I vor fi recunoscatori pana in sfarsit. Caci, dragii mei, nu trebuie sa fim recunoscatori si multumitori lui Dumnezeu numai la vreme de bucurie, pentru ca, din nefericire, ca orice sentiment, si bucuria este trecatoare; fericirea in viata aceasta nu este un lucru constant, caci nu intotdeauna putem sa afirmam ca suntem fericiti, multumiti si bucurosi!

A venit un tanar la duhovnicul lui si i-a zis:

– Parinte, sunt atat de multumit si de fericit ca in ultimele luni am reusit sa savarsesc asa lucruri frumoase… Dumnezeu ma iubeste! Nu mai pot de fericire, nu mai pot de multumire!

Si i-a povestit duhovnicului pe larg cate realizari avusese el. Iar duhovnicul, un om cu multa experienta si care mai intalnise in viata acest gen de entuziasm, i-a spus:

– Bucura-te, caci asa trebuie, sa te bucuri de clipele frumoase pe care ti le rezerva Dumnezeu! Fii multumit si da-I slava pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-ai putut savarsi in ultimele luni, dar pastreaza o buna parte din aceasta fericire si pentru atunci cand iti va fi greu, cand Dumnezeu te va lasa pentru o clipa singur, ca sa poti alerga inaintea Lui si sa-I multumesti si atunci, asa cum o faci astazi!…

Tanarul n-a inteles nimic. Era prea neincercat si prea entuziast. Toata lumea era a lui, viitorul ii suradea atat de promitator si stia atat de putine despre suferinta despre care ii vorbea parintele. A trecut insa o vreme si s-a intors tanarul nostru „strivit” si coplesit de greutatile vietii, a ingenunchiat inaintea duhovnicului sau si i-a zis:

– Parinte, a cazut cerul pe mine! Nu mi-am inchipuit ca poate un om sa indure atata suferinta! Nu mi-am putut imagina ca as putea trece de la bucuria aceea la o asa de cumplita durere!… Si l-a intrebat duhovnicul:

– Il mai iubesti pe Dumnezeu?

– Crede-ma parinte, a spus, am sentimentul ca ma tarasc, ca abia mai rezist, dar nu vreau sa ma despart de El!

– Fiule, l-a sfatuit parintele, nu inceta sa-L iubesti pe Dumnezeu, caci El rezerva astfel de incercari fiecaruia dintre noi nu ca sa ne piarda; nu pentru ca nu ne mai iubeste, ci ca sa ne intareasca!

Din nou nu a inteles nimic tanarul. Cum ar putea aceasta stare sa-l intareasca, de vreme ce el simte ca se prabuseste?… Nu stiu cati dintre dumneavoastra intelegeti de ce Dumnezeul acesta bun, care a facut atatea lucruri frumoase pentru noi, ne lasa, totusi, in anumite momente ale vietii, prada nefericirii? Prea putini oameni de pe pamant au parte de o fericire constanta, caci toti, aproape, trecem din cand in cand prin „iad”. Pe aproape toti ne lasa Dumnezeu sa trecem prin aceste clipe de suferinta. De ce oare, dragii mei?
Iata de ce! Fericirea pe care o semnala tanarul la inceput era o fericire triumfalista, ce izvora din bucuria unor succese trecatoare. Suferinta insa, paradoxal, zamisleste la crestinul intelept o fericire mult mai „durabila”, pentru ca izvoraste din smerenie, rabdare, experienta si recunostinta. Astfel, adevarata fericire se traieste doar atunci cand suntem deplin constienti si stim sa pretuim cu recunostinta darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu. Niciodata nu vom putea pretui aceste daruri, daca le vom primi prea usor sau cu „entuziasm inconstient”. De aceea obisnuieste El sa ni le dea, apoi sa ni le ia, si iar sa ni le dea, pentru a vedea cum este fara ele si, astfel, sa le putem pretui cum se cuvine. In felul acesta, Domnul ne face sa constientizam ca suntem oameni, si inca neputinciosi, si ca nu trebuie niciodata sa incetam a-I fi recunoscatori; ne arata ca intotdeauna, cat va dainui pamantul acesta, fericirea se va afla numai in mana Sa.

Dragii mei,
Am vazut cu totii ca oamenii din vremea Mantuitorului s-au aratat incapabili sa pretuiasca minunea ce s-a savarsit sub ochii lor. Mai mult, L-au inteles gresit, cautandu-L mai mult pentru painea cea trecatoare decat pentru dumnezeirea Sa, mai mult pentru hrana de aici decat pentru cea de dincolo, lucru ce se intampla adeseori si cu noi, cand aratam aceeasi nerecunostinta, aceeasi neintelepciune, aceeasi „deruta”, confundand raul cu binele, pacatul cu virtutea, trupul cu sufletul, nonvaloarea cu valoarea. Si, ca sa intelegem si mai bine cele spuse, as vrea sa aduc de fata o poveste care, de multe ori, se dovedeste a fi si povestea multora dintre noi:

„Se spune despre o femeie vaduva saraca, ce avea si un copil de crescut ca, nemaiavand ce sa-i dea de mancare fiului ei, intr-o zi l-a luat si a plecat la oras, hotarata sa cerseasca. Pe drum insa, undeva, sub o stanca, a vazut – ca in povesti – niste porti uriase deschizandu-se, si un glas strigandu-i:

– Intra, ia tot ce poftesti vreme de un ceas, dar nu uita ceea ce este mai de pret!

A intrat femeia, curioasa sa vada ce este acolo, si a aflat bijuterii, tezaure si bogatii fara de numar. Glasul misterios, insa, repeta intr-una:

– Ia tot ce poftesti vreme de un ceas, dar nu uita ceea ce este mai de pret!

Lacoma, femeia a inceput sa stranga cu disperare tot ce-i venea la mana, adunand intr-una si uitandu-se mereu la usi, nu cumva sa treaca timpul si sa ramana inchisa in pestera. La un moment dat, glasul a strigat:

– Gata, s-a sfarsit timpul, ia-ti cele pe care le-ai strans, dar vezi sa nu uiti ceea ce este mai de pret!

Si strangand toate cate adunase si vazand ca usile uriase pornisera a se inchide, s-a avantat cat a putut de repede afara, iar in urma ei, cu zgomot mare, usile s-au inchis. In clipa aceea insa, si-a dat seama ca a uitat inauntru… copilul. A aruncat tot ce stransese, s-a repezit la usi, a inceput sa bata si sa strige, dar, zadarnic, pentru ca timpul se scursese…”

Ei bine, dragii mei, aceasta este si povestea multora dintre noi. Caci, adeseori si noi, in viata aceasta, ne lasam rapiti de „farmecul” lucrurilor pieritoare si uitam sau neglijam sa pretuim cum se cuvine „sufletul”. Abia cand se sfarseste viata noastra ne dam seama ca ceea ce aveam mai de pret a fost, de fapt, uitat si neglijat. Asa se va intampla si cu noi, daca nu vom sti sa apreciem cum se cuvine viata acesta si mai ales pe Cel ce este Stapanul ei, adica pe Dumnezeu; dacă vom proceda ca multimea din evanghelia de astăzi care a ştiut să se bucure doar pentru faptul că a mancat şi s-a săturat, dar n-a luat seama că in fata ei se afla insuşi Dumnezeu. Nu a inteles faptul că mesajul, tinta misiunii lui Iisus, nu era să creeze paine şi peşti, ci să o conştientizeze pe ea să se pocăiască, să se mantuiască, sa puna pret mai mult pe suflet decat pe trup.
Mantuitorul Hristos S-a intristat astăzi, aşadar, văzand tendinta omului de a se bucura mai mult de trup decat de suflet şi că Il căuta din interes mai degrabă, decat din iubire şi recunoştinţă.
Iată, ne stă inainte perioada aceasta de post! Prilej ca fiecare dintre noi să mai uităm o vreme de lucrurile cele materiale, care ne răvăşesc de multe ori şi ne derutează, şi să ne aducem aminte că purtăm cu noi „copilul” acesta de pret — sufletul — care nu va muri odată cu trupul, ci va trebui să meargă in fata Dreptului judecător şi să răspundă pentru faptele noastre. Este această perioadă un prilej ca fiecare dintre noi — care, poate, n-am avut pană acum puterea să călcăm pe egoismul şi mandria din noi — să mergem şi să recunoaştem in fata duhovnicului că suntem păcătoşi, spovedindu-ne şi impărtăşindu-ne cu Sfintele Taine. Să facem aceasta, ca să putem spune cu sufletul astfel primenit:

“Doamne, Iti multumesc pentru minunile pe care le faci cu mine in fiecare zi, dar mai ales pentru că am cunoscut că eşti Dumnezeu adevărat”.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să putem da şi noi, in viata aceasta, cu intelepciune „Cezarului, cele ale Cezarului, si lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu” (Mc. 12, 17). Să ne dăruiască discernămant sfant, ca să putem aprecia lucrurile la justa lor valoare, slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, iar nu lui mamona (Lc. 16,13), şi mai ales iubindu-L pe Hristos cu entuziasm sfant, iar nu din obligatie ori interes, Amin.

† Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011

Premierul MASON Mihai Tudose vrea VACCINARE OBLIGATORIE. Cui slujește acest om care dorește decăderea din drepturile părintești ale celor care nu își vaccinează copiii?

SURSA
Comisarul.ro: Mihai Tudose, votat de conducerea PSD pentru nominalizarea la funcția de premier, este mason, membru al lojei Garibaldi, cu grad de maestru. Suplimentar, este consilierul personal al lui Radu Bălănescu, Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România.

Avand in vedere ca Lojele Masonice au caracterul juridic al unei asociatii, membrii masoni au obligația de a consemna apartenenta in declaratia de INTERESE.
Cine este Mihai Tudose, propunerea PSD de premier: Lector la Academia SRI, are doctorat suspect de plagiat, demolat de raportul de evaluare al lui Darius Valcov in cazul anlizei activitatii guvernului Grindeanu…
România Liberă.ro: PLAGIATUL PREMIERULUI –

Mihai Tudose a terminat prima facultate la 30 de ani la o universitate privată. După vârsta de 28 de ani a început o goană nebună în care a achiziționat numeroase titluri și diplome. Cel mai strălucitor, titlul de doctor obținut în anul 2010 în domeniul Științelor Militare la Academia Națională de Informații, este suspect de plagiat. Un sfert din lucrare, aproximativ 50 de pagini, este copiat dintr-o altă lucrare de doctorat, susținută în 2009 de comisarul-șef Radu Andriciuc, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
Acesta și-a recunoscut pasajele copiate în teza de doctorat a lui Tudose. Premierul propus de PSD nu a menționat niciunde că ar fi preluat aceste pasaje, iar polițistul a recunoscut public că Tudose i-a cumpărat teza de doctorat. „Domnul Tudose m-a contactat și i-am cedat drepturile de proprietate, ca pentru orice marfă. Era 2008 și aveam niște probleme financiare, vă aduceți aminte ce au pățit bugetarii, plus că fiul meu dădea bacalaureatul. A fost vorba de câteva mii de euro”, a spus comisarul-șef.
ActiveNews.ro: Premierul Mihai Tudose a avut o reacție extrem de critică la adresa părinților care nu își vaccinează copiii. Șeful executivului chiar a sugerat că aceștia ar trebui să fie decăzuți din drepturile părintești.
„Din punctul meu de vedere personal, vă spun că acel părinte care refuză vaccinarea și pune în pericol inconștient viața copilului, decide el asupra copilului, dacă face sau nu poliomielită, face sau nu rujeolă, moare sau nu, eu cred că aici tot ce înseamnă servicii sociale, protecția copilului. Alți părinți sunt decăzuți din drepturi pentru fapte mult mai puțin grave. Când un părinte își condamnă copilul practic la moarte, nu știu în ce măsură se mai poate vorbi despre drepturi părintești”, a afirmat Tudose.
Nici doctorii care s-au declarat împotriva vaccinării nu au scăpat de critica premierul. „Nu știu dacă aceia sunt chiar doctori”, a răspuns Tudose la întrebarea unui jurnalist.
Premierul a precizat că a cerut soluții pentru a rezolva problema acestor refuzuri. „Sunt soluții care țin de bunul simț, dar la care trebuie ținut cont și de tot ce înseamnă cadrul legal. Și o anchetă a celor în drept de la protecția copilului, de la asistența socială, dar foarte bine fundamentat juridic”, a afirmat Tudose.
EVZ.RO: Întrebat la Radio România Actualităţi, într-un interviu difuzat vineri, dacă situaţia actuală din România ar impune introducerea vaccinării obligatorii, şeful Executivului a răspuns: „Eu cred că da. Sunt şi vaccinuri care se adresează unor boli care sunt transmisibile, deci acel părinte nu-şi pune în pericol doar copilul lui, ci întreaga comunitate.
NOTA MEA: Dar oare grija pentru faptul că exista nenumărate dovezi care arată că multe vaccinuri, datorită substanțelor pe care le conțin, reprezintă riscuri majore pentru sănătate, că sunt mulți copii care au murit ori s-au îmbolnăvit grav în urma vaccinării, nu este o prioritate pentru masonul Tudose? Faptul că nicio companie farmaceutică nu își asumă răspunderea pentru efectele negative ale vaccinării nu îl supără pe acest om al lui Dragnea?
Culmea tupeului politicienilor români: au pus pe butuci sistemul de sănătate, au distrus Institutul Cantacuzino – care producea vaccinuri românești sigure – dar vor să ne dea lecții de responsabilitate!!!
Iar ceea ce acești politicieni jalnici se fac că nu înțeleg este faptul că majoritatea opozanților vaccinării nu contestă actul medical în sine, ci siguranța lui, faptul că industria vaccinurilor a devenit o marea afacere în care niște indivizi veroși vor să câștige mulți bani prin transformarea populațiilor lumii în lagăre medicale.
Peste toate, Tudose și alții ca el, se prefac că nu înțeleg faptul că, prin vaccinarea forțată, ni se încalcă drepturi fundamentale, de neacceptat într-o societatea democratică. De ce de neacceptat? Pentru că nu suntem vite, chiar dacă mulți politicieni români sunt niște BOI!
Adrian Albu

Telegonia: Primul partener din viata unei femei este tatal genetic al copiilor sai

 

 

Telegonia este o teorie, demonstrată cu ajutorul geneticii, care susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este tatăl genetic al copiilor săi. De aici reiese ideea că indiferent de bărbatul cu care o femeie face copii, tatăl biologic de drept este primul partener din viaţa acesteia, ba mai mult fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului ai copiilor săi.

Lăsând la o parte dramele în care femeile sunt părăsite de soţi pentru că odraslele nu seamănă cu ei, chiar dacă ele nu au întreţinut relaţii sexuale cu niciun alt bărbat, telegonia are dovezi certe expuse biologul şi filosoful francez Felix Le Dantec. Exemplul cel mai concludent este atunci când s-a încercat împerecherea unei iepe pursânge cu un mascul de zebra. Bineînţeles că nu a rezultat nimic pentru că genomurile celor două specii sunt incompatibile, dar mai târziu, când aceeaşi iapă a fost împerecheată cu un cal, spre surprinderea tuturor, mânjii au ieşit vărgaţi. Această întâmplare este punctul de pornire al teoriei telegoniei.

Cromozomii au capacitatea de a memora informaţie nu doar pe cale materială, ci şi pe cale ondulatorie, prin undele emise de molecule şi de atomi. Cercetările  au arătat că într-o iapă în care au ajuns spermatozoizii unei zebre, au rămas o vreme acolo, apoi  s-au ventilat.
Rămaşi sub formă de corpusculi  ondulatorii, de unde, de informaţii care rămân în memoria celulelor şi  aceştia ies la iveală mai târziu. În mod identic stau lucrurile şi în genetică umană. Un alt caz aparent straniu a fost explicat de geneticienii care au asistat la venirea pe lume a  unui copil negru  rezultat dintr-un cuplu de albi. Pentru că primul iubit al mamei fusese de culoare, informaţia genetică rămasă intactă a influenţat structura genetică al copilului, chiar dacă acesta a fost conceput cu un alb.

Telegonia este o realitate, chiar dacă ne place sau nu, iar corpul uman se supune unor legi stricte din punct de vedere genetic. Biologii moderni găsesc o posibilă explicaţie a fenomenului telegoniei prin „allele”, o secvenţă reprezentată de poziţia ocupată de un număr din codul ADN în cromozom. Aceste secvenţe de ADN alcătuiesc codul unei gene, iar un set de „allele” dau genotipul individual. Mai explicit şi mai pe scurt, primul bărbat din viaţa unei femei poate avea nişte secvenţe dominante care să se „lipească” de secvenţe din cromozomii femeii, producând un efect mai târziu. „Al lele”, cum se pronunţă conform dicţionarului Encarta, posibil de origine protolatina, seamănă al naibii de mult cu vorba românească străveche „al lelei”, când este vorba despre un copil cu tata incert. În concluzie, telegonia caută să demonstreze că păstrarea virginităţii până la căsătorie, nu e doar un principiu moral, ci şi genetic.
telepatie – Telegonia: Primul partener din viata unei femei este tatal genetic al copiilor sai
Informaţiile  genetice dezordonate introduse în viitoarea mamă odată cu sperma străină mai devreme sau mai târziu determină degrafarea zestrei genetice a fătului, care se naşte cu o mulţime de  afecțiuni. Aceasta este cauza pentru care in ziua de astăzi copiii nu mai sunt la fel de sănătoși ca în trecut. Femeile întrețin foarte multe relații sexuale cu parteneri diferiți până să nască copii, iar informațiile genetice pozitive dar și negative rămân în interiorul mamei, influențând dezvoltarea fătului și implicit al copilului.


                                                                                                                      

 

Este un dialog cu Dumnezeu, rugaciunea


-De ce se spune că rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu, când în realitate vorbim numai noi?

-E totuşi un dialog, pentru că Dumnezeu este Cel care ascultă rugăciunile noastre. Când vorbim cu cineva, celălalt, care ascultă, consimte, aprobă ceea ce spunem noi. Sau, din când în când, cum se întâmplă, Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunea. Este un răspuns din partea lui Dumnezeu. Sau ne ascultă rugăciunea, şi atunci, totuşi e un dialog, o comunicare, o comuniune cu El.

-Uneori, inima doreşte să-I cânte slavă şi mulţumire lui Dumnezeu cu propriile cuvinte. Cum putem, deci, să ne rugăm în doi sau într-un grup mai mic?

-Întâi, rugăciunea aceasta făcută în grup este foarte bine primită de Dumnezeu. Şi aminteam în ceea ce am spus că, în momentul când Sfântul Petru era arestat, cu picioarele în butuci, în temniţă, undeva într-o casă se făceau rugăciuni de către mai mulţi pentru el, însă toţi erau îndreptaţi cu minţile ca nişte săgeţi în sus, dacă am putea spune aşa, către Dumnezeu. Toţi aveau acelaşi dor, aceeaşi năzuinţă, aceeaşi rugăciune. Se rugau toţi în acelaşi sens, ca Sfântul Petru să fie scăpat de la moarte, căci a doua zi trebuiau să-l scoată ca să-l execute în văzul ierusalimitenilor şi apostolul trebuia să moară. Atunci creştinii se rugau să fie scăpat din închisoare, de fapt să fie scăpat de la moarte. Şi, pentru că se rugau toţi cu acelaşi dor, cu aceeaşi intenţie, Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea.
Aşa încât, atunci când se roagă mai mulţi laolaltă dimineaţa sau seara – cum ne rugam de pildă pe la internatele școlare, când ne scoteau afară din dormitoare sau de unde eram şi, în curtea mănăstirii sau în curtea şcolii, unul citea rugăciunea şi ceilalţi ascultau – este frumos acest lucru, însă, cu această condiţie necesară, ca să fie toţi atenţi la cuvintele rugăciunii.
Rugăciunea particulară este mai bună, mi se pare mie, pentru că atunci când mă rătăcesc cu mintea şi cu atenţia şi nu sunt atent la ceea ce am spus, mă întorc înapoi şi repet rugăciunea. Sunt atent şi mă căiesc şi zăbovesc asupra unor pagini sau a unor paragrafe din rugăciune. O fac eu, singur. Dar când sunt mai mulţi împreună cu mine, nu pot să-i opresc pe toţi s-o iau de la capăt cu rugăciunea de unde m-am rătăcit eu cu mintea. Şi de aceea zic, rugăciunea în grup este foarte bună când toţi sunt în acelaşi gând de rugăciune şi atenţi la ceea ce se spune. Iar dacă se întâmplă cazuri din acestea, cum am spus despre mine, atunci e mai bine să fie rugăciunea particulară, fiecare să se roage în parte, în taina vieţii lui.

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian (Boghiu), volumul I, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 59-61

1

In Grecia un nou… Radeni. Se umple lumea de „schismatici” care aplică Canonul 15 I-II Constantinopol, făcut tot de… „schismatici”

În vederea prăznuirii hramului Cuvioasei Mucenice Paraschiva al Sf. Mănăstiri din localitatea Milohori, regiunea Ptolemaida, Grecia, unde sunt prigoniţi egumenul (şi ctitorul) Maximos Karavas, ieromonahul Ignatios Kalaitzopoulos împreună cu obştea de 15 monahi din cauza încetării pomenirii Mitropolitului de Florina, Prespes şi Eodeea, Kir Theoklitos, a avut loc o campanie de mobilizare a laicilor şi a clericilor nepomenitori din întreaga Grecie. Deşi în baza deciziei Episcopului, obştea ar fi trebuit să părăsească mănăstirea – fiind deja numit un alt egumen -, în urmă rugăminţii adresate de Părintele Maximos, k. Theoklitos a acceptat să permită desfăşurarea prealabilă a praznicului de hram al Sf. Mănăstiri.

Pentru această ocazie, pe mai multe bloguri ortodoxe a fost lansată o chemare la mărturisire de credinţă.

Pe Opaidagogos.blogspot.gr. este reprezentativ anunţul organizaţiei elin-ortodoxe a rezerviştilor forţelor speciale „Legiunea Sfântă 2012” cu titlul:

Ecumeniştii au hotărît să preia controlul (Miercurea viitoare, 26-7-2017, în Ptolemaida), a încă unei Mănăstiri care li se împotriveşte.

Răspunsul nostru:„ORTODOXIE SAU MOARTE”

Aici găsim și scrisoarea deschisă trimisă de Asociaţia „General Makrigiannis” Episcopului de Florina, k. Theoklitos, pe motivul plănuitei sale vizite – în ajunul sărbătorii – la cea de-a doua mănăstire de nepomenitori din mitropolia sa, având ca motto: „Apărarea mea către cei ce mă judecă aceasta este.” (I Corinteni, 9,3)

În scrisoare episcopul este rugat să nu vină deoarece prezenţa sa este nedorită de laici şi clerici, iar dacă totuşi va veni este înştiinţat că i se vor adresa în mod liniştit, dar public, în afara zidurilor mănăstirii, următoarele întrebări:

1.Despotule [Stăpâne?], sunt papismul şi sutele de şcoli protestante „Biserici” cu Sfânt Har care au cel puţin vreo Sfîntă Taină în „repertoriul” lor?
2.Stăpâne, despre numitul „Sfânt şi Mare Sinod” care a avut loc anul trecut , în iunie, în Creta, episcopul Ambrozie de Kalavrita a spus că în mod sigur nu este nici sfânt, nici mare, ci până şi poporul simplu care cunoaşte problema şi istoria sa de un secol [încoace] reacţionează şi nu îl recunoaşte ca fiind Ortodox. Dumneavoastră ce fel de texte aţi studiat şi când anume, de ați ajuns la concluzia că este „Sfânt şi va face bine în Siria”? Poporul lui Dumnezeu a luat parte la acest proces? Când şi în ce mod l-aţi informat, atât înainte cât şi după „Sinod”?
3.Sfântul Athanasie care slujea la singura biserică sfânt fără a pomeni pe restul „Ortodocşilor”, înfăptuia taine invalide? Da sau nu?
4.Într-o situaţie asemănătoare, monahi şi monahii au fost alungaţi de la mănăstirea pocăinţei lor fără decizie de la vreun tribunal penal sau bisericesc, deși 5.Consiliul de Stat s-a pronunţat în favoarea lor. Dumneavoastră cum sprijiniţi pretenţia pe care o aveţi de a fi alungaţi părinţii Mănăstirii? Pe ce vă bizuiţi? Nu cumva pe simpatizanţii preoţilor dvs.?
5.Susţineţi că Patriarhul Bartolomeu lucrează totdeauna în duhul Adevărului?

Dacă da, înseamnă că şi dvs. sînteţi de acord că:

1.Papa este un „preasfinţit frate”, iar papismul este „soră-Biserică”? Da sau nu?
2.Monofiziţii condamnaţi de cel de-al 4-lea Sinod Ecumenic sunt Ortodocşi? Da sau nu?
3.Patriarhul care luna trecută a slujit, în Germania, într-un templu Evanghelist, fără de Sfântă Masă şi fără icoane – pe când alături exista biserică ortodoxă – lăudându-l pe Luther, a lucrat ortodox? Da sau nu?
4.Sunteţi de-acord cu participarea Bisericii Elene la Consiliul Mondial al Bisericilor? Da sau nu?
5.Menţionaţi măcar un (1) sfânt al Ortodoxiei care să susţină cele semnate la Kolimbari.

Într-adevăr k. Theoklitos a optat pentru a absenta de la praznic trimiţând însă ca reprezentanţi pe Pr. Avgustinos Avxonidis şi pe Protosinghelul Mitropoliei, Pr. Nikiforos Manadis însoţiţi de un organ al ordinii pentru a încerca să participe la slujbă. Aceştia au fost însă împiedicaţi să intre în biserică de către numeroşii credincioşi care au fost în măsură să răspundă la chemare, după cum reiese din materialele video prezentate mai jos:

sursa: opaidagogos.blogspot.gr

La Sfânta Liturghie din ziua următoare lucrurile au decurs fără tulburări. În strană s-a aflat protopsaltul gheron Sava Lavriotul.

În predica slujbei la care au participat mai mulți preoți nepomenitori s-a menționat faptul că sunt mai mulți preoți și monahi din Grecia care în zilele următoare vor întrerupe pomenirea ierarhilor pro-Creta și a pseudo-patriarhului Bartolomeu.

ortodoxinfo

Cristian Pomohaci nu mai este preot, ci doar cantaret de muzica populara. Cum au reactionat enoriasii

Pe de alta parte, exista si un dosar penal pe numele lui pentru racolare de minori in scopuri sexuale. Vineri, arhiepiscopia Alba Iulia a dat in sfarsit raspunsul asteptat de toata lumea, de o luna de zile, de cand a inceput scandalul: Cristian Pomohaci a fost caterisit. Cazul sau a fost analizat de consistoriul eparhial, apoi decizia a fost avizata de arhiepiscopul Irineu Pop. Oliviu Botoi – purtator de cuvant Arhiepiscopia de Alba Iulia:

„Caterisirea presupune pierderea, pentru totdeauna, a preotiei si a posibilitatii de a ocupa un post in activitatile bisericesti.”

Scandalul a inceput in urma cu o luna cand a aparut o inregistrare audio in care un tanar de 17 ani era socat de modul in care parintele Cristian Pomohaci ii vorbea. S-a decis sa faca totul public.Aceste inregistrari au pus capat carierei preotului de la Moshuni. Superiorii lui au fost de neinduplecat.

Oliviu Botoi – purtator de cuvant Arhiepiscopia de Alba Iulia:

„Nu au fost prezentate probe sau dovezi care sa-l dezvinovateasca de acuzele care i s-au adus si pentru prejudiciul extraordinar de imagine pe care l-a adus Bisericii Ortodoxe.”

Localitatea Moshuni din judeul Mures, acolo unde Pomohaci avea parohie, fierbe. Enoriasii au asteptat cu sufletul la gura decizia. Unii spun ca este una dreapta.In ciuda caterisirii, sunt oameni care raman alaturi de Pomohaci.„Eu il cunosc pe parintele Cristian de 15 ani si nu trebuie sa mi spuna nimeni cine e parintele Cristian, il cunosc si stiu ca este omul lui Dumnezeu.”In parohia lui Pomohaci de la Moshuni va fi trimis un alt preot care sa slujeasca.In schimb, Pomohaci isi poate continua cariera muzicala.Daca doreste sa conteste decizia consistoriului, Cristian Pomohaci poate sa depuna o cerere in termen de doua saptamani la Mitropolia Ardealului, la Sibiu. El este cercetat si de procurori pentru ca ar fi incercat sa racoleze un minor in scopuri sexuale.

Sursa

Un alt părinte din Patriarhia Rusă întrerupe pomenirea pseudo-patriarhului Kiril și a celor în comuniune cu el

Pseudo-patriarhul ecumenist, Kiril al Moscovei, alături de muftiul suprem al Rusiei, Talgat Tagiuddin

În duminica zilei de 23 iulie 2017 (10 iulie c.b.) un alt părinte din Patriarhia Moscovei a anunțat că întrerupe pomenirea la sfintele slujbe a pseudo-patriarhului Kiril și a celorlalți ierarhi aflați în comuniune cu el.
După încercări repetate de a primi răspunsuri clare de la ierarhul locului, episcopul Mstislav de Tihvin, de la mitropolitul Varsanufie de Sankt Petersburg și Ladoga, și de la patriarhul Kiril al Moscovei, în legătură cu manifestările panereziei ecumenismului, protoiereul Artemie Scripchin din Eparhia de Tihvin, satul Colceanovo, a decis să aplice canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol din motive de conștiință, în lipsa oricărui răspuns timp îndelungat de la persoanele vizate.
Deși va deveni un proscris alături de familia sa numeroasă, părintele Artemie Scripchin a decis că e mai bine să-și piardă micul venit al familiei ce i-l oferea parohia decît să-și piardă credincioșia față de Hristos și Sfînta Sa Biserică.
În mesajul său făcut public pe o rețea de socializare, părintele anunță că a întrerupt nu doar pomenirea patriarhului Kiril, dar și al mitropolitului Varsanufie, episcopului Mstislav, precum și a tuturor episcopilor aflați în comuniune cu aceștia.

1

Redăm mai jos scrisoarea publică a protoiereului Artemie Scripchin:

Scrisoare de la clericul Eparhiei de Tihvin al BORu PM, protoiereul Artemie Scripchin

Mitropolitului BORu PM, Varsanufie de Sankt Petersburg și Ladoga

Pe 16 aprilie anul curent, de ziua Sfintelor Paști, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Patriarhia Moscovei, Kiril al Moscovei, într-o vizită la Spitalul Clinic de Copii din orașul Moscova, a făcut o declarație importantă referitoare la ființa lui Dumnezeu. În discursul său scandalos, Întîistătătorul BORu PM în mod public, în timpul exercitării îndatoririlor sale pastorale, a recunoscut UNITATEA IDENTICĂ a lui Dumnezeu-Sfînta Treime cu așa numitul dumnezeu al musulmanilor, Allah, prin aceasta expunînd reviziei cea mai importantă dogmă a Credinței creștine, dogma Sfintei Treimi.

Două luni în urmă am trimis scrisori în adresa dumneavoastră, precum și în adresa patriarhului BORu PM Kiril al Moscovei și episcopului BORu PM Mstislav de Tihvin, cu rugămintea de a clarifica poziția teologică oficială a BORu PM în această problemă. Timp de două luni nu am primit NICI UN răspuns și NICI O lămurire.

În aceste condiții vă comunic următoarele:

  1. Folosindu-mă de dreptul dat de Canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol, eu rup comuniunea canonică cu patriarhul BORu PM Kiril (Gundeaev Vladimir Mihailovici) ca urmare a comiterii sale de grave infracțiuni canonice: Predicarea ereziei MAHOMEDANISMULUI (condamnată la Sinodul din anul 1180 de la Constantinopol), Predicarea ereziei ECUMENISMULUI (condamnată la Sinodul din anul 1948 de la Moscova), Predicarea ereziei LATINISMULUI (condamnată de o mulțime de Sinoade și Sfinți Părinți).
  2. De asemenea, eu rup comuniunea canonică cu Dvs, cu episcopul BORu PM Mstislav și cu ceilalți episcopi ai BORu PM, ce sprijină și împărtășesc învățăturile mincinoase menționate mai sus ale ereticului și hulitorului de Dumnezeu Gundeaev V.M., ca și COMPLICI (cu sau fără voie) la crimele sale împotriva lui Dumnezeu și a Sfintei Biserici.
  3. Ordinele și mustrările Dvs și a altor arhierei BORu PM menționați mai sus de acum înainte le consider de nimic.

Rămînînd credincios legămîntului făcut înaintea primirii Sfîntului Botez și jurămîntului dat înaintea hirotonirii întru preoție,
protoiereul Artemie Scripchin

23 iulie 2017

Scrisoarea părintelui Artemie se referă la înregistrarea predicii apostate a lui Kiril din ziua Sfintelor Paști, 3/16 aprilie 2017, minutul 2:36-2:53

Sursa L.O