Hagi-Gheorghe Athonitul l-a întrebat pe un diavol: ”Care sunt lucrurile cele mai înfricoşătoare din viaţa voastră necurată şi întunecoasă ?”

Odată Hagi-Gheorghe Athonitul, un mare ascet al veacului trecut, spunea că un eremit oarecare l-a întrebat pe un diavol:
– Care sunt lucrurile cele mai înfricoşătoare din viaţa voastră necurată şi întunecoasă ? Iar diavolul i-a răspuns:
– Întâi de toate Botezul prin care pierdem cu desăvârşire stăpânirea şi dreptul asupra voastră. Apoi acel lemn cu semnul lui (se înţelege Sfânta Cruce şi semnul Sfintei Cruci) care ne chinuieşte, ne alungă şi ne distruge. Şi cel mai înfricoşător este Împărtăşania, mai cumplit decât gheena focului, decât iadul în care trăim. De cel care este curat şi se împărtăşeşte cu vrednicie, nu numai că nu putem să ne apropiem, dar ne temem şi să-l întâlnim. Şi imediat a adăugat: chiar dacă pentru noi acestea sunt moarte şi cutremur, suntem recunoscători oamenilor, în special creştinilor dezinteresaţi care prin patimile lor, prin voinţă proprie, îndepărtează de la ei lucrarea şi harul dumnezeiesc al Tainelor. Astfel, creştinii înşişi ne dau dreptul să stăpânim peste inimile lor, atunci când nu fac niciodată pocăinţă.
Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvânt de la Sfinții părinți, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s