PARINTELE DIONISIE DE LA COLCIU: “Conducatorii lumii vor sa schimonoseasca firea omului. O SA FIE UN RAZBOI INFRICOSAT. Si acum o sa fie foarte multi mucenici. NU NE-A RAMAS ALTCEVA DECAT SA NE PREGATIM PRIN POCAINTA”

UNIUNEA EUROPEANA ESTE CASA FARADELEGILOR. Ortodoxia este Adevarul. Sa tii adevarul si Dumnezeu te va ajuta”

Sa avem nadejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. Dupa cum spun Sfintii Parinti, Sfintii Prooroci, noi am intrat in veacul al VIII-lea, si ei asa scriu ca, intrand in al VIII-lea veac, multe necazuri o sa vina peste omenire, mari schimbari o sa fie in lume.

Dupa scrierile Sfintilor Parinti, omenirea as­teapta doua pericole infricosate: un razboi infricosat de mare si imparatia lui Antihrist. Acuma numai Dumne­zeu stie care va apuca inainte, razboiul acela care se as­teapta sau imparatia lui Antihrist. Noua nu ne-a ramas altceva decat sa ne pregatim. Sa ne pregatim prin poca­inta, spre marturisire curata, ca nimenea nu se poate mantui decat numai prin pocainta, adica prin marturisirea pacatelor inaintea parintelui duhovnic.

O sa fie un razboi infricosat, poate nu acum, dar in cativa ani. Asa va fi ca nu vor mai cunoaste ca au fost oameni cei omorati. Suntem in vremurile de pe urma. Sunt semne vadite.

Conducatorii omenirii de astazi sunt hotarati sa distruga omul, atat duhovniceste, cat si fireste; adica nu se mai pune problema de a fi un bun crestin, asta e departe, dar nu mai poti fi om firesc. Vor sa schimonoseasca firea omului. Conducatorii europeni se vede bine treaba ca au luat locul lui Satan insusi, ca de acum ei, cu ideile lor, introduc rautatea in omenire. Dar pentru ce? Ca sa distruga cu desavarsire tot ce-i duhovnicesc in om, dar nu numai atat, ci si tot ce-i omenesc.

Ăstia vor sa faca lumea ca pe niste dobitoace, sa nu stie ca este Viata Vesnica. Chiar daca zic ca este Dumnezeu, ei spun ca totul este aici, viata asta sa fie bine.

Uniunea Europeana este Casa Faradelegilor, este distrugerea omului, nu numai a crestinului sau a monahului. Lasam asta la o parte [monahismul sau crestinismul], dar vedem ca legile Uniunii Europene duc la distrugerea omului, fiindca dau drepturi lui Satan. Ei legifereaza ca pacatul impotriva firii este ceva bun.

Vezi, astia de la Comunitatea Europeana o tin (considera) pe Romania ca cea mai inapoiata. De ce? Pentru ca crede in Biserica, fiindca are multi preoti si monahi. Adica crede in Viata Vesnica si nu crede in ideile lor. Vor sa bage ideile lor si Biserica le sta in cale.

O sa fie schimbari mari. Ce, crezi ca Comuni­tatea Europeana este dupa Dumnezeu? O sa-i schimbe pe toti, o sa le schimbe mintea. Aceasta schimbare este spre daramare iar nu spre zidire.

– Parinte, ce se intelege prin veacul al VIII-lea? – Ca am intrat in a opta mie de ani, dupa numaratoarea Bisericii. [Nota explicativa a editorilor: Potrivit cronologiei traditionale bizantine, dupa care se ghideaza toate scrierile vechi bisericesti, anul Nasterii lui Hristos este anul 5508 “de la facerea lumii“. Prin urmare, in 2010, suntem in anul 7518 “de la facerea lumii”. Sfantul Nil Atonitul, Sfantul Cosma Etolianul, Sfantul Moise Arapul si Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica sunt doar cativa dintre Parintii Bisericii carora le-a descoperit Dumnezeu in vedenie ca la a doua jumatate a veacului al optulea, cand se va inmulti faradelegea, se va apropia sfarsitul lumii.Despre acest veac pomeneste adesea parintele Dionisie in dialogurile sale].

Vezi? E sfârşitul. Am intrat în al VIII-lea veac. Să ştii că urgiile cele mai mari încep de-acum înainte. Aşa scriu Sfinţii Prooroci, aşa scriu Sfinţii Apostoli. Aşteptăm pe Antihrist. Dar apostolii lui Antihrist ştiu cum să se poarte ca să îngenuncheze adevărul, să îngenuncheze Ortodoxia. Cât timp va fi Ortodoxia la înălţime ei ştiu că nu poate împărăţia lui Antihrist să guvernele, să conducă, şi se osârduiesc cu fel de fel de meşteşugiri ca foarte cu înlesnire să vină Satana ca să conducă omenirea.
Eh!… Cât putem şi cât am auzit şi cât ne luminează Dumnezeu, să ne ţinem de adevăr. Adevărul nu-l poţi găsi nicăieri decât numai în Biserică, numai în Ortodoxie, că acolo avem sute şi mii de învăţături pe care dacă le respectăm ne ajută Dumnezeu să putem căpăta Impărăţia Cerurilor. Că aici, oricat am trăi, se isprăveşte viaţa, oricât am trăi, se sfârşesc anii. Trebuie să ne ducem dincolo, unde nu mai este sfârşit, decât veşnic fericire şi bucurie.  (2003)
(Extrase din: Staretul Dionisie. Lumea in vremurile de pe urma. Vol. II, Editura Prodromos, 2010)

Sursa

Reclame

Canada DECADENTĂ adoptă LEGEA tiranică a TRANSSEXUALITĂȚII. Cei care NEAGĂ teoria de gen pot fi acuzați de discriminare, amendați, închiși

OTTAWA, 15 iunie 2017 (LifeSiteNews.) – Senatul Canadei a adoptat proiectul de lege fără modificări al liberalilor lui Justin Trudeau privind drepturile transsexualilor, în această după-amiază, cu un vot de 67 la 11 și 3 abțineri.
Proiectul de lege adaugă „expresia genului” și „identitatea de gen” la Codul canadian al drepturilor omului și la secțiunea privind infracțiunile de discriminare din Codul penal. Pentru că Senatul a adoptat proiectul de lege fără modificări, va necesita doar consimțământul regal în Camera Comunelor pentru a deveni lege.
Criticii avertizează că, în conformitate cu Proiectul de lege C-16, canadienii care neagă teoria de gen pot fi acuzați de discriminare, amendați, închiși și obligați să se supună unei instruiri anti-discriminare.
Cel mai important dintre acești critici este profesorul de psihologie al Universității din Toronto, Dr. Jordan Peterson, care împreună cu avocatul D. Jared Brown, a declarat comisiei Senatului că Proiectul de lege C-16 este o amenințare fără precedent la adresa libertății de exprimare și codifică o ideologie falsă a identității de gen în lege.
Peterson a fost invitat în comisie de senatorul de la Manitoba, Don Plett, care a votat împotriva proiectului de lege.
Plett a propus fără succes să se modifice Proiectul de lege C-16 pentru a adăuga:
„Pentru o mai mare siguranță, nimic din acest act nu necesită utilizarea unui anumit cuvânt sau expresie care să corespundă identității de gen sau expresiei oricărei persoane”.
Imediat după aprobarea Proiectul de lege C-16, Twitter-ul a izbucnit cu atacuri de ură împotriva lui Plett.
Senatorii care au votat impotriva proiectului de lege alături de Plett sunt David Tkachuk, Yonah Martin, Richard Neufeld, Leo Housakos, Betty Unger, Norman Doyle, Tobias C. Enverga, Thanh Hai Ngo, Lynn Beyak și Denise Batters. Toți sunt conservatori.
Senatorii care s-au abținut sunt Anne Cools (independentă) și conservatorii Larry Smith și Michael MacDonald.
Primul ministru Trudeau a felicitat pasajul proiectului de lege ca fiind „o veste minunată”.
Dar Campaign Life Coalition, brațul politic al mișcării pro-life a Canadei, a condamnat aprobarea Proiectului de lege C-16.
„Acest proiect de lege tiranică nu este altceva decât inginerie socială până la gradul n, toate în numele corectitudinii politice”, a declarat vicepreședintele Campaign Life’s Toronto, Jeff Gunnarson, pentru LifeSiteNews.
Jack Fonseca, strategul politic senior al Campaniei Life, a declarat că proiectul de lege va fi folosit pentru a ataca credința creștină.
„Țineți minte ce vă spun, această lege nu va fi folosită ca un „scut” pentru a apăra transsexualii vulnerabili, ci mai degrabă ca o armă pentru a lovi în credincioșii și canadieni care gândesc liber și care refuză să nege adevărul”, a declarat pentru LifeSiteNews.
Peterson a scris pe Tweeter: canadieni vor ajunge să „regrete în mod serios” pasajul din lege.
Peterson a declarat luna trecută comisiei Senatului că el crede că „ideologii” „folosesc membri nevinovați și uneori complici ai așa-numitei comunități transgender pentru a-și promova avangarda ideologică”.
„Faptul că este posibil să fiu ilegal deoarece nu particip la acest lucru este ceva care cred că este absolut îngrozitor. Ca și canadian mi se pune un ghimpe în suflet când mă gândesc că este posibil să fim într-o situație de genul asta”, a spus el.
Peterson a devenit criticul de seamă al Canadei pentru proiectul de lege liberal, după ce a lansat trei video care se opun aplicării ideologiei de gen, dintre care unul a lovit Proiectul de lege C-16, despre care a spus că „cere un discurs în mod necesar”.
El a promis, de asemenea, că nu va folosi „pronume fără sex”, cum ar fi „zir” și „ze”, pentru cei care se autoidentifică ca neconformi în funcție de sex atunci când se cere.
Avocatul Brown a spus Comitetului Senatului că liberalii federali au spus clar că vor urma conducerea Ontario atunci când va implementa Proiectul de lege C-16. Iar instrucțiunile din Codul din Ontario al drepturilor omului „mandatează” folosirea pronumelor fără discriminare la cerere, a spus el.
„Utilizarea mandatată a pronumelor cere ca cineva să folosească cuvinte care nu sunt ale lui, care implică o credință sau un acord cu o anumită teorie asupra genului”, a adăugat el.
„Dacă încercați să respingeți această teorie, puteți fi adus în fața Comisiei pentru Drepturile Omului care vă va gasi vinovat de discriminare. Pe scurt, pe tema genului, vom avea un discurs guvernamental.”
Cei care refuză să meargă pot fi „aduși în fața tribunalului federal”, a spus Brown.
Dacă tribunalul evaluează o pedeapsă, cum ar fi o amendă sau un „remediu nemonetar, cum ar fi o ordine de încetare a ordinii sau o ordonanță de a obliga pe cineva să facă ceva” și persoana refuză, „se va considera că ei sfidează instanța de judecată și de aici va rezulta cel mai probabil închisoarea”, a adăugat el.
Gunnarson a spus că legea indică faptul că mai mulți politicieni pro-familie sunt necesari pentru a ajuta la guvernarea țării.
„Trebuie să ne intensificăm eforturile de a căuta și de a alege candidați sensibili pro-viață și pro-familie”, a declarat el pentru LifeSiteNews.
„Conducerea catolică trebuie în special să-și flexeze mușchii, să-și numească enoriașii la acțiune și să ajute la provocarea unei revolte”, a spus el.

„Pasajul lui C-16 este unul dintre numeroasele amendamente proaste care vor aduce căderea națiunii noastre.”

Sursa

Apostatii se intalnesc în septembrie, la Leros, Grecia unde va avea loc o întâlnire a Comitetului de Coordonare al Comisiei Internaționale Comune pentru Dialogul Teologic dintre ”Biserica” papistasa și ”Biserica” Ortodoxă


Unity is more than ‘bland uniformity,’ Pope tells Orthodox

Vatican City, Jun 27, 2017 / 04:12 pm (CNA/EWTN News).- Pope Francis met with a delegation from the Ecumenical Patriarchate of Constantinople, saying their journey toward full communion is one that ought to respect their unique traditions – rather than a uniformity that would, in the end, make the Church more boring.

“Peter and Paul, as disciples and apostles of Jesus Christ, served the Lord in very different ways,”the Pope said June 27.

“Yet in their diversity, both bore witness to the merciful love of God our Father, which each in his own fashion profoundly experienced, even to the sacrifice of his own life.”

Because of this, since ancient times the Church in the East and in the West has celebrated the feast of the two Apostles together, he said, adding that it is right to jointly commemorate “their self-sacrifice for love of the Lord, for it is at the same time a commemoration of unity and diversity.”

Pope Francis spoke to a delegation from the Ecumenical Patriarchate of Constantinople, who are currently in Rome for the June 29 celebration of the Feast of Saints Peter and Paul. The Pope is particularly close to the Orthodox Church of Constantinople, and has met with their Patriarch, Bartholomew I, several times since his election in 2013.

In his address to the delegation, Francis said the traditional exchange of delegations on the feast of their patrons is something that “increases our desire for the full restoration of communion between Catholics and Orthodox.”

This, he said, is something “which we already have a foretaste in fraternal encounter, shared prayer and common service to the Gospel.”

He noted how in the first millennium, Christians of both the East and West were able to share the same Eucharist and preserve the essential truths of the faith while at the same time cultivating and exchanging a variety of theological, canonical and spiritual traditions founded on the teaching of the apostles and the ecumenical councils.

“That experience,” Francis said, “is a necessary point of reference and a source of inspiration for our efforts to restore full communion in our own day, a communion that must not be a bland uniformity.”

Francis then noted how this year marks 50 years since Blessed Pope Paul VI visited Istanbul’s Phanar district in July 1967, where the seat of the ecumenical patriarchate is located, to visit Patriarch Athenagoras, as well as the visit of Athenagoras to Rome in October of the same year.

“The example of these courageous and farsighted pastors, moved solely by love for Christ and his Church, encourages us to press forward in our journey towards full unity,” Francis said.

The Pope then expressed his gratitude for the many occasions on which he has been able to meet with Patriarch Bartholomew, which have taken place largely during his various trips and ecumenical prayer events.

At the end of his speech, Pope Francis noted that in September, a meeting of the Coordinating Committee of the Joint International Commission for Theological Dialogue between the Catholic Church and the Orthodox Church will take place in Leros, Greece.

He voiced his hope that the event “will take place in a spiritual climate of attentiveness to the Lord’s will and in a clear recognition of the journey already being made together by many Catholic and Orthodox faithful in various parts of the world, and that it will prove most fruitful for the future of ecumenical dialogue.”

The Pope closed by voicing his hope that with the intercession of Saints Peter, Paul and Andrew, through mutual prayer they would become “instruments of communion and peace.”

preluat de pe: catholicnewsagency.com

Sfintii Parinti de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon


Ca o “ironie” a Proniei dumnezeiesti, aproape fiecarui eveniment ecumenist sau fiecarei decizii care nu pastreaza integritatea adevarului mantuitor, adica integritatea ortodoxiei, ii este asociat un mare praznic al marturisirii de credinta. Astfel, rugaciunea ecumenista de opt zile se petrece intr-o perioada a anului in care sunt pomeniti in lant numerosi Sfinti Marturisitori ai dreptei credinte, cum sunt Sfantul Maxim Marturisitorul sau Sf. Atanasie cel Mare. Acest lucru, evident, nu este intamplator. Doar, doar s-ar gasi cineva care, intre atatea socoteli omenesti si interese politice, sa isi aduca aminte de sfintii care au vrut sa moara sau sa fie prigoniti toata viata lor decat sa faca cel mai mic compromis in credinta.

Frica lui Dumnezeu, spune Scriptura, este inceputul intelepciunii. Frica de lume sau de a nu pierde interese lumesti, am putea adauga, este inceputul vicleniei…

Iata ca acum, cand Sedinta Sinodului BOR care a judecat cazul arhiereilor implicati in grave acte de erezie, Nicolae si Sofronie, abia a luat sfarsit, praznuim pe Sfintii Parinti de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451). Preluam pe larg hotararea acestui Sfant Sinod. Sa citim cu atentie marturisirea de credinta a Sfintilor Parinti caci astazi ni se spune, chiar in acte oficiale emise de la cel mai inalt nivel bisericesc, ca nu mai traim un timp in care sa existe confruntare, ci al dialogului. Cu alte cuvinte, ni se spune ca Sfintii Parinti au emis aceste hotarari ecumenice in care condamna fara preget erezia nu atat pentru ca erau intru Adevar si ar purta pecetea vesniciei dumnezeiesti,, ci pentru traiau un timp istoric anume.
Sa mai citim acest document pentru inca un motiv: BOR se afla intr-o apropiere maxima de bisericile orientale monofizite, fiind in cel mai mare grad, comparativ cu celelalte biserici ortodoxe nationale, implicate in acest “dialog”. Aflam ca, teoretic, nu ar fi mai nici o diferenta dogmatica intre monofiziti si ortodocsi, singurul pas ce a mai ramas de facut fiind acela al ridicarii anatemelor si al comuniunii depline cult. Desi, in acelasi document citat aici, se recunoaste faptul ca monofizitii “nu au suficient curaj in a recunoaste categoric si deplin hotararile Sinodului al IV-lea ecumenic.” Nu demult Oana Iftime a avut initiativa de a depune un memoriu asupra acestei stari de fapt prin care biserica noastra se compromite, in care atragea atentia si asupra slujirii impreuna cu monofizitii in paraclisul Sf. Ecaterina. Nu a existat nici un raspuns din partea Sinodului nostru…

1

Despre cele două firi ale lui Hristos, impotriva monofiziţilor

“Sfântul şi Marele şi Ecumenicul sinod strâns cu harul lui Dumnezeu şi la îndemnul prea binecredincioşilor şi de Dumnezeu iubitorilor de Hristos împăraţi, auguştii Valentinian şi Marcian, în Calcedon, metropola eparhiei Bithiniei, în biserica Sfintei Muceniţe Eufimia, cea biruitoare în Hristos, a hotărât cele ce urmează:

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întărind pe ucenicii Săi în cunoaşterea credinţei, a spus: “pacea Mea v-o dau vouă, pacea Mea o las vouă”, pentru ca nimeni să nu se separe de aproapele său în dogmele credinţei, ci la fel să se arate cu toţii în propovăduirea adevărului. Dar fiindcă cel rău nu încetează să semene neghina lui printre seminţele bunei credinţe, şi pururea născoceşte ceva nou împotriva adevărului, pe aceasta Stăpânul cunoscând-o mai înainte, cu purtare de grijă pentru neamul omenesc a ridicat cu râvnă pe acest binecredincios şi evlavios împărat să cheme la sine pe mai marii preoţimii din toate părţile, astfel încît, sub lucrarea harului lui Hristos, Stăpânul nostru, al tuturor, să îndepărteze de la oile lui Hristos toată ciuma înşelăciunii, călăuzindu-le iarăşi să se îngraşe cu mlădiţele adevărului.
Ceea ce am făcut şi noi, încuviinţând să îndepărtăm dogmele rătăcite, reînnoind fără rătăcire credinţa Părinţilor, propovăduind tuturor Crezul celor 318 [Părinţi] şi scriind precum înşişi Părinţii care au arătat această înţelegere a noastră privitoare la dreapta credinţă, adică cei 150 de Părinţi care, adunându-se după aceea la Constantinopol, au adoptat aceeaşi mărturisire de credinţă. Hotărâm, aşadar, păzind şi noi rânduiala şi toate izvoadele credinţei statornicite de Sfântul Sinod ţinut odinioară la Efes, ai cărui întâistătători de veşnică pomenire au fost Celestin al Romei şi Chiril al Alexandriei, să strălucească iarăşi mărturia credinţei drepte şi fără cusur a celor 318 Sfinţi şi Fericiţi Părinţi adunaţi la Niceea pe vremea împăratului de vrednică pomenire – Constantin, şi să se întărească cele hotărâte de către cei 150 de părinţi la Constantinopol, spre nimicirea ereziilor care apăruseră atunci şi spre întărirea credinţei soborniceşti şi apostoleşti, care este a noastră.

(Urmează Crezul celor 318 părinţi de la Niceea – Sinodul I Ecumenic:) Credem…

(Şi cel al celor 150 de părinţi adunaţi la Constantinopol – Sinodul II Ecumenic:) Credem…

Aşadar, era de-ajuns pentru desăvârşita cunoaştere şi întărirea bunei credinţe acest înţelept şi mântuitor Crez al harului dumnezeiesc, căci învaţă desăvârşit despre Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh şi înfăţişează întruparea Domnului celor ce o primesc cu credinţă.

Însă de vreme ce aceia care se străduiesc să lepede propovăduirea adevărului şi prin propriile erezii au născocit deşertăciuni, unii îndrăznind să strice [învăţătura despre] taina iconomiei Domnului pentru noi şi tăgăduind numirea de Născătoare de Dumnezeu dată Fecioarei [Maria], iar alţii scornesc [învăţătura despre] contopire şi amestecare, închipuindu-şi nebuneşte că este o singură fire din trup şi dumnezeire, născocind grozăvia că, prin contopire, firea dumnezeiască a Celui Unul Născut este pătimitoare.
Pentru aceasta, Sfântul şi Marele şi Ecumenicul Sinod adunat aici, voind să stârpească orice uneltire potrivnică adevărului, învăţând propovăduirea cea neclintită de la început, a hotărât mai întâi să rămână neatinsă credinţa celor 318 Sfinţi Părinţi, şi, din pricina celor ce luptă împotriva Duhului Sfânt, a întărit învăţătura despre fiinţa Duhului predanisită de către cei 150 de Părinţi adunaţi nu demult în cetatea împărătească, pe care aceştia [cei 150 de Părinţi] au făcut-o cunoscută tuturor, nu ca şi cum ar adăuga ceva care lipsea celor hotărâte mai înainte, ci lămurind, după mărturia Scripturilor, învăţăturile lor despre Sfântul Duh împotriva celor care încearcă să tăgăduiască stăpânirea Sa.
Iar pe de altă parte, din pricina celor care au încercat să strice taina iconomiei şi care cu neruşinare spun că Cel Născut din Sfânta Fecioară Maria nu este decât un simplu om, Sinodul Sfânt a încuviinţat scrisorile sinodale ale Fericitului Chiril, păstor al Bisericii Alexandriei, către Nestorie şi cei din Răsărit, ca fiind potrivite pentru tăgăduirea smintelii lui Nestorie spre dreapta tâlcuire a celor ce, mânaţi de cucernică râvnă, doresc să priceapă Crezul cel mântuitor.
Acestora li s-a adăugat, cu îndreptăţire, şi epistola lui Leon, întâistătătorului marii şi vechii Rome către cel între sfinţi – Arhiepiscopul Flavian, scrisă pentru surparea cugetărilor stricate ale lui Eutihie, întrucât [această epistolă] conglăsuieşte cu mărturisirea marelui Petru, fiind un stâlp de susţinere [a adevărului] împotriva atacurilor [rău credincioşilor]. Stă împotrivă şi celor care încearcă să împartă taina Iconomiei într-o doime de fii. Îi îndepărtează din adunarea celor sfinţi pe cei care îndrăznesc să spună că dumnezeirea Fiului Cel Unul Născut este pătimitoare; le stă împotrivă şi celor care îşi închipuie o amestecare sau contopire a celor două firi ale lui Hristos; îi îndepărtează pe cei care rătăcesc [spunând că] chipul de rob pe care Hristos l-a luat de la noi este ceresc sau din altă substanţă; şi îi dă anatemei pe cei care scornesc rătăciri, cum că înainte de unire erau două firi, iar după unire a rămas una.
Urmând aşadar Sfinţilor Părinţi, noi învăţăm într-un glas că mărturisim pe Unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Însuşi desăvârşit întru dumnezeire cât şi întru omenitate, Însuşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat din suflet raţional şi din trup, de-o-fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de-o-fiinţă cu noi după omenitate, întru toate asemenea nouă afară de păcat, născut din Tatăl mai înainte de veci după dumnezeire şi, la plinirea vremii, Acelaşi născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, după omenitate, Unul şi Acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire, deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însuşirile fiecărei firi într-o singură persoană şi într-un singur ipostas, nu împărţindu-se sau despărţindu-se în două feţe, ci Unul şi Acelaşi Fiu, Unul Născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos, precum [au vestit] de la început proorocii, precum El însuşi ne-a învăţat despre Sine şi precum ne-a predanisit nouă Crezul Părinţilor.
Acestea toate fiind statornicite de noi cu mare grijă şi acrivie, Sfântul Sinod Ecumenic a hotărât că nimănui nu îi este îngăduit să înfăţişeze, să scrie sau să alcătuiască, nici [el însuşi] să gândească, nici să înveţe pe altul o altă mărturisire de credinţă. Cât despre cei care îndrăznesc să alcătuiască o altă [mărturisire de] credinţă, să o înfăţişeze altora spre învăţătură, sau să răspândească un alt Crez celor care vor să se întoarcă la cunoştinţa adevărului de la rătăcirile elineşti sau iudaiceşti sau de la oricare altă erezie, aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie îndepărtaţi [episcopii de episcopie şi clericii de cler], iar dacă sunt monahi sau laici, să se dea anatemei.”

c.o.

85

Călugării Sfântului Munte Athos despre dialogul teologic dintre ortodocşi şi anticalcedonieini

I. Dialogul dintre ortodocşi şi monofiziţi

Dialogul dintre ortodocşi şi anticalcedonieni – adică membrii Bisericilor monofizite din Orient, copţii, armenii şi etiopienii, ostili Sinodului al-IV-lea ecumenic de la Calcedon care a stabilit dogma celor două firi a lui Hristos – dialog dus de mai mulţi ani de Patriarhia Constantinopolului şi de alte Biserici angajate în ecumenism, a stârnit recent neliniştea călugărilor athoniţi. „Memoriul” lor despre acest dialog a rezumat pertinent argumentele teologilor ortodocşi ale căror voci înăbuşite de mass-media îndrăzniseră să se ridice împotriva metodelor antiecleziale ale acestui dialog şi împotriva presupoziţiilor lui dogmatice, aflate la antipodul tradiţiei Apostolilor, Părinţilor Bisericii şi Sinoadelor ecumenice. „Lumina Taborului” a prezentat în editorialul precedent principalele obiecţii ale călugărilor athoniţi.

Acestei provocări lansate de Sfântul Munte i-a răspuns pe larg în paginile revistei „Episkepsis” (nr. 521 din 31 august 1995), Înalt Prea Sfinţia Sa Damaskinos, Mitropolit al Elveţiei, din Patriarhia de la Constantinopol, şi preşedinte din partea ortodoxă al Comisiei însărcinate cu acest dialog.

II. Critică lui Damaskinos

SOP („Service Orthodoxe de Presse”) a citat pe larg în nr. său din decembrie 1995 textul răspunsului Î.P.S. Damaskinos, care este o critică a poziţiilor călugărilor athoniţi. Rezumăm mai jos principalele puncte abordate de Mitropolitul Elveţiei.

1. O hristologie ambiguă?

Athoniţii critică cele două „Declaraţii comune” (1989-1990), spunând că ele conţin expresii ambigue, care permit o interpretare severiană – conformă, adică, „monofizitismului moderat” a lui Sever. Această doctrină a fost la fel de vehement condamnată de Părinţi că şi „monofizitismul extrem” al lui Eutihie.

Răspuns: Mitropolitul Damaskinos răspunde că pasajele considerate ambigue sunt ortodoxe:

– primul text: „Atunci când vorbim de ipostasul unul şi compus (synthetos) al Mântuitorului Hristos, nu vrem să spunem, că în El se unesc un ipostas divin şi un ipostas uman. Vrem să spunem că ipostasul unul şi veşnic al Celei de a două Persoane a Treimii Şi-a asumat natura umană creată, unind-o cu propria Sănatură divină necreată pentru a alcătui împreună o Fiinţă divino – umană adevărată, unită fără despărţire şi fără amestecare” („Prima Declaraţie”).

Potrivit lui Damaskinos, dacă s-ar fi spus de către Comisie: „O Natură divino – umană unită” i s-ar fi putut reproşa monofizitismul; dar, de vreme ce s-a spus „o FIINŢĂ adevărată”, vinovaţi sunt athoniţii, care se poartă de parcă s-ar fi folosit cuvântul Natură.

– al doilea text: „naturile diferenţiindu-se ….doar în gândire” („A Două Declaraţie”).

Expresia „doar în gândire” (1) vine de la Sinodul al V-lea ecumenic ( 533) şi deci este perfect ortodoxă, spune Damaskinos. Aşadar athoniţii se înşeală încă o dată, făcând astfel de reproşuri.

2. Dioscor, Iacob şi Sever sunt ortodocşi?

Comunitatea athonită învinovăţeşte Comisia interortodoxă de a fi cerut anticalcedonienilor să respingă doar monofizitismul extrem al lui Eutihie şi nu şi pe cel al lui Dioscor şi Sever. La care Mitropolitul Elveţiei răspunde că cercetări recente au dovedit că Dioscor şi Sever au rămas credincioşi învăţăturii hristologice a Sfântului Chiril.

Dioscor, Iacob şi Sever au refuzat să recunoască Sinodul IV ecumenic din Calcedon. Datorită acestui fapt au fost condamnaţi de Biserică. Potrivit Părinţilor Athoniţi, asta înseamnă că erau eretici. Nu, răspunde Damaskinos: „au respins terminologia definiţiei Sinodului («în două naturi»)”, dar „au fost condamnaţi pentru că s-au separat de trupul Bisericii şi nu pentru erezie”.

3. Se pot anula hotărârile unui Sinod ecumenic?

Comisia a propus să fie ridicate anatemele împotriva lui Dioscor şi Sever date de Sinodul IV şi confirmate de Sinoadele următoare (al VI-lea şi al VII-lea).

Athoniţii susţin că nu e permisă revizuirea hotărârilor unui Sinod ecumenic.

Î.P.S. Damaskinos răspunde că aşa ceva s-a mai întâmplat şi citează patru exemple:

a. revizuirea hotărârilor Sinodului al III-lea ecumenic prin „Decretul de reconciliere” din 433, care a restabilit comuniunea dintre Antiohia şi Alexandria;

b. „învăţătura hristologică a Sinodului al III-lea ecumenic a fost dezvoltată printr-un Horos (Decret, Definiţie dogmatică) al Sinodului al-IV-lea ecumenic”;

c. decretul acestui ultim Sinod a fost interpretat de Sinodul al V-lea ecumenic în lumina celor „Douăsprezece capitole contra lui Nestorie” ale Sf. Chiril şi ţinând cont de terminologia lui hristologică;

d. hotărârea Sinodului al-IV-lea ecumenic asupra ortodoxiei lui Teodorit al Cyrului şi a lui Ibas al Edesei a fost interpretată diferit de Sinodul al V-lea ecumenic.

Pentru Î.P.S. Damaskinos există toate condiţiile necesare, deoarece „Sinodul panortodox ridică anatemele cu privire la Dioscor, Iacob şi Sever.” „Autoritatea Sinoadelor ecumenice nu e pusă în pericol, de vreme ce elementul esenţial al hotărârilor lor dogmatice (Horoi) nu e pus la îndoială”, şi, pe de altă parte, „Sinodul panortodox”, „Întotdeauna aflat în armonie deplină cu conştiinţa trupului Bisericii Ortodoxe, prelungeşte autoritatea Sinoadelor ecumenice istorice în viaţa Bisericii Ortodoxe şi are puterea de a interpreta autentic duhul hotărârilor acestor Sinoade în marşul istoric al Bisericii.”

4. Trebuie să li se impună Bisericilor anticalcedoniene acceptarea celor patru Sinoade ecumenice (IV-VII) pe care le refuză până în ziua de azi?

Potrivit athoniţilor, care nu fac aici decât să exprime conştiinţa Bisericii Ortodoxe în întregimea ei, faptul că anticalcedonienii continuă să nu accepte explicit decât primele trei Sinoade ecumenice dovedeşte că nu s-a ajuns la nimic: a fi ortodox înseamnă să accepţi toate Sinoadele ecumenice că având aceeaşi valoare. În aceste condiţii, a vorbi de comuniune între anticalcedonieni şi ortodocşi este imposibil.

„Calcedonul” rămâne piatra de încercare.

Î.P.S. Damaskinos răspunde că „Bisericile orientale” (adică anticalcedoniene) acceptă credinţa formulată în decretele celor şapte Sinoade (2), dar că, „în ciuda acestui fapt, problemă enumerării formale a acestor Sinoade printre Sinoadele ecumenice comune, deşi puse de nenumărate ori şi cu insistenţă de Comisia interortodoxă pe parcursul reuniunilor în plen ale Comisiei mixte – a fost socotită prematură şi intempestivă de reprezentanţii vechilor Biserici orientale, dat fiind faptul că presupune, pe de o parte, ridicarea anatemelor pronunţate de Bisericile noastre contra lui Nestorşi Sever, şi, pe de altă parte, studiul sistematic al actelor acestor Sinoade, care ar necesita un timp îndelungat.”

III. Răspunsul Părinţilor athoniţi.

Sfânta Comunitate a Sfântului Munte a răspuns criticii, pe care am rezumat-o, printr-o analiză detaliată de 102 pagini, din care ziarul „Orthodoxos Typos” a publicat un rezumat în numerele 1169 şi 1170 (din 12 şi 26 aprilie 1996). Iată traducerea acestui text intitulat „Observaţiile Sfintei Comunităţi a Sfântului Munte. Dialogul teologic dintre ortodocşi şi anticalcedonieni. Răspuns la critica Mitropolitului Damaskinos al Elveţiei.”

Introducere

Buletinul ecleziastic „Episkepsis” (521, 31.08.1995) a publicat răspunsul Î.P.S. Mitropolit al Elveţiei, Damaskinos, Preşedintele Comisiei interortodoxe pentru dialog între Biserica Ortodoxă şi Bisericile anticalcedoniene la „Memoriul Sfintei Comunităţi a Sfântului Munte asupra dialogului dintre ortodocşi şi anticalcedonieni”, din 14/27 mai 1995.

Călugării athoniţi constată că, rezultatele dialogului dintre ortodocşi şi anticalcedonieni, aşa cum au fost ele transcrise în Acordurile Conferinţelor neoficiale (1964- 1941), şi apoi în Declaraţiile Comune ale Întâlnirilor oficiale ale Comisiei mixte (1985-1993), nu laşa loc unor speranţe prea mari de a-i vedea pe anticalcedonieni revenind la Biserica de care s-au despărţit acum 1500 de ani ca eretici, deoarece teologia acestor „Declaraţii Comune” nu se acordă cu dogma ortodoxă.

În 1992, după încheierea discuţiilor teologice, am aşteptat un examen critic sinodal şi o judecată a diverselor Prea Sfinte Biserici Ortodoxe locale asupra concluziilor Dialogului teologic. Am sperat că va trece un timp suficient pentru ca să se maturizeze conştiinţa Bisericii şi să accepte hotărârea unanima a ierarhilor Bisericii asupra problemei de a şti dacă anticalcedonienii contemporani sunt său nu ortodocşi.

Din păcate, înainte de orice judecată sinodală, a fost făcută publică afirmaţia Comisiei mixte privind ridicarea din partea ortodocşilor a anatemelor asupra lui Dioscor şi Sever („Comunicatul de la a IV-a Întâlnire”, 1993). În urma anumitor afirmaţii ale unor teologi particulari, Dioscor şi Sever au fost socotiţi ortodocşi în simţire şi doctrină şi, ca urmare, s-a considerat că ar fi posibil ca autoritatea sinodală actuală a Bisericii să ridice anatemele care apaşa asupra lor. Ridicarea anatemelor realizată de cele două părţi aflate în dialog ar trebui să însemne restabilirea deplinei comuniuni sacramentale.

Diferitele obiecţii şi reacţii ale credincioşilor Bisericii împotriva acestui soi de unire pripită – de vreme ce anticalcedonienii n-au acceptat câtuşi de puţin credinţa ortodoxă – n-au fost luate în considerare de principalii agenţi ai acestei uniri.

Sfânta Comunitate a Sfântului Munte, neliniştită şi îngrijorată de cursul pe care l-a luat acest dialog teologic, a alcătuit mai întâi de toate un „Raport al Sfintei Comunităţi a Sfântului Munte asupra dialogului dintre ortodocşi şi anticalcedonieni”, în care şi-a exprimat rezervele asupra felului în care se desfăşoară acest dialog. Dar deoarece Î.P.S. Mitropolit al Elveţiei, Damaskinos, în articolul său, „Dialogul teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile orientale. Reflecţii şi perspective”, a prezentat concluziile Comisiei Mixte nu ca pe simple oferte prezentate acestor Biserici, ci ca pe texte ţinând de credinţa şi tradiţia ortodoxă, Sfânta Comunitate a publicat un „Memoriu” în care a dezvăluit Bisericii deviaţiile dogmatice (hristologice şi ecleziologice) ale Comisiei interortodoxe. Scopul „Memoriului” a fost acela de a informa membrii Bisericii asupra caracterului non – ortodox al „Declaraţiilor Comune” şi de a încerca să aşeze dialogul pe baze ortodoxe astfel încât credinţa Bisericii să rămână neschimbată şi anticalcedonienii să realizeze că se află în erezie, de la care trebuie să se întoarcă spre ortodoxie.

În răspunsul său la „Memoriul” Sfintei Comunităţi, Mitropolitul Elveţiei a reformulat teoriile neortodoxe ale Comisiei Mixte în materie de hristologie şi ecleziologie.

De asemenea, el acuză Sfânta Comunitate că vorbeşte din propria sa autoritate, că învinovăţeşte, în mod arbitrar, teologii Comisiei interortodoxe, că pune în discuţie ideea că Bisericile vor să accepte cu entuziasm concluziile Dialogului, în sfârşit, că ignoră faptul că aceste concluzii sunt în deplin acord cu rezoluţia celei de a treia Conferinţe Panortodoxe Presinodale în ceea ce priveşte progresul Dialogului.

Sfânta Comunitate a cântărit bine aceste acuzaţii ale mitropolitului şi, considerând că afirmaţiile sale se îndepărtează în puncte esenţiale de credinţa ortodoxă şi de Tradiţia Bisericii, a făcut următoarele remarci:

1) Peştele este înecat

Înalt Prea Sfinţitul aminteşte poziţia ostilă a Sfintei Comunităţi faţă de acest dialog, apoi critică declaraţiile acesteia ca „făcute din proprie autoritate”, ca şi acuzaţiile „arbitrare” aduse Comisiei interortodoxe, şi în sfârşit, împotrivirea sa la voinţa celei de a treia Conferinţe Presinodale. Aceste observaţii nu vor, însă, decât să-l facă pe cititor să piardă din vedere esenţa problemei. Ele nu lămuresc pe nimeni dacă neliniştile Sfintei Comunităţi în legătură cu evoluţia Dialogului sunt nejustificate sau greşite.

2) Conştiinţa eclezială

Poziţia rezervată a Preafericirii Sale, Patriarhul Diodor al Ierusalimului, a atâtor alţi ierarhi ai Bisericii, a Sfintei Comunităţi a Sfântului Munte, a numeroşilor profesori de la şcolile teologice şi a unei mari părţi a credincioşilor Bisericii dovedeşte că, în realitate, conştiinţa Bisericii n-a fost mulţumită de rezultatele Dialogului şi cere o nouă fixare a direcţiilor în care trebuie să se desfăşoare.

3) Texte în mod deliberat ambigue

Afirmaţia Mitropolitului Elveţiei că soluţiile aduse problemelor teologice sunt conforme învăţăturii Sfintelor Sinoade ecumenice este total nefondată.

Acordul comun care s-a semnat în cadrul Dialogului nu reprezintă credinţa Sfinţilor Părinţi ai Sinoadelor ecumenice, ci texte artistic fabricate astfel încât să cuprindă în acelaşi timp teologia ortodoxă şi cea severiană. Aceste documente nu folosesc terminologia Hotărârilor Sinoadelor ecumenice decât pentru a ascunde compromisul dogmatic astfel obţinut.

Cu voie său fără de voie, delegaţia ortodoxă a făcut concesii dogmatice anticalcedonienilor. Iată-le:

a) introducerea unor formule monofizite în „Declaraţiile Comune” ca de ex.: „Ipostasul (ca distingere) NATURII Cuvântului întrupat”. Termenul „physis„, natura, care nu poate însemna ipostas, este folosit strâmb, într-o maniera kakodoxă în locul formulării ortodoxe care ar fi „NATURILOR Cuvântului întrupat”.

b) acceptarea că naturile lui Hristos se disting numai în gândire, expresie care, în contextul „Declaraţiilor comune”, este susceptibila de o interpretare severiană şi ascunde în ea monofizitismul şi monoenergetismul. Pretenţia mitropolitului Elveţiei, care susţine că expresia „doar în gândire” vine de la hotărârea Sinodului al V-lea ecumenic, n-are nici o relevanţă de vreme ce conţinutul expresiei (în contextul şi în forma existentă în document: „naturile se disting numai în gândire”) este radical diferită de conţinutul dogmatic al formulei Sinodului al V-lea: „Dacă cineva mărturiseşte cele două naturi ale Singurului Domn Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, dar fără să se înţeleagă diferenţa doar în gândire… şi se foloseşte de numărul lor pentru a arăta că Mântuitorul are naturi separate şi idioipostatice (având fiecare ipostasul propriu), să fie anatema”.

A două formulare mărturiseşte diferenţa naturilor care există în mod esenţial în Hristos şi respinge separarea naturilor, dar insinuează ideea unei naturi compuse.

c) Folosirea expresiei „ca să formeze (Cuvântul) o singură şi reală FIINŢĂ (hyparxis, Fiinţă sau subzistenţă) divino-umană”, expresie specifică tradiţiei teologice severiene pentru care Hristos nu este asemenea ca ipostas Ipostasului lui Dumnezeu Cuvântul. Consecinţele acestei teze, atât pe planul teologiei treimice, cât şi pentru doctrina mântuirii, sunt extrem de grave.

d) Concesia făcută opiniei că Sfinţii Părinţi ar fi folosit termenii natură şi ipostas unul în locul altuia şi cu aceeaşi semnificaţie. Astfel se dă posibilitatea anticalcedonienilor să citească „Declaraţiile comune” aşa cum vor, după propria lor credinţă, care e monofizitismul severian, fără să-şi dea seama de eroarea teologică în care se află.

e) Formularea nesatisfăcătoare a dogmei ortodoxe despre cele două voinţe şi cele două energii în Hristos, formulare care face imposibilă excluderea ereziei monoenergetismului. Afirmaţia mitropolitului Elveţiei că, în ceea ce priveşte această problemă, „Declaraţiile Comune” reproduc cu fidelitate Definiţia Sinodului VI ecumenic, este total nefondată.

f) Acceptarea neortodoxă a ideii că anticalcedonienii pot mărturisi o singură natură divino-umană, atâta timp cât nu neagă prezenţa dinamică şi constantă (suneche) a divinului şi a umanului în Hristos. Printr-o astfel de mărturisire, anticalcedonienii nu recunosc ca ipostas, ceea ce este ipostatic în Hristos ci ca o natură divino-umană compusă. De asemenea, în locul unei existenţe (hyparxis, subzistenţă) esenţiale a naturilor în Hristos, este mărturisită doar prezenţa proprietăţilor (idiotetes) divine şi umane în El.

Aşadar, prin toate acestea e mărturisită tocmai natura compusă a tradiţiei severiene pe care au condamnat-o Sfinţii Părinţi.

g) Concesia făcută anticalcedonienilor, prin folosirea denumirilor de „precalcedonieni”, „necalcedonieni”şi „ortodocşi orientali” nu ca simpli termeni tehnici în desfăşurarea Dialogului, ci înţeleşi în conţinutul lor teologic, aşa cum se poate constata cu uşurinţă, examinând rezultatele dialogului.

h) Recunoaşterea că monofizitismul aşa-zis moderat al lui Dioscor şi Sever nu este o erezie şi că anatema lansată împotriva lor de Sinoadele VI şi al VII-lea ecumenice nu s-a datorat învăţăturii lor eretice, ci doar faptului că divizaseră Biserica.

Toate aceste lucruri pe care le susţine, de asemenea, Mitropolitul Elveţiei, se dovedesc eronate în baza Actelor Sinoadelor ecumenice al V-lea, al IV-lea şi al VII-lea locale, din Constantinopol (536) şi Lateran (649), precum şi în baza scrisorilor şi operelor dogmatice ale marilor Învăţători şi Părinţi ai Bisericii: Maxim Mărturisitorul, Sofronie al Ierusalimului, Ioan Damaschin, Fotie cel Mare, etc. Potrivit tradiţiei Sfinţilor Părinţi, Dioscor şi Sever sunt eretici în toată puterea cuvântului.

Cunoscând toate aceste lucruri, Comisia interortodoxă a comis o gravă eroare nepretinzând anticalcedonienilor să accepte pur şi simplu anatema asupra pretinşilor „învăţători” Dioscor, Sever, Filoxenie, Iacob şi alţii, ca o condiţie indispensabilă unirii.

i) Formula „naturile sunt unite ipostatic şi natural” (3), în care adăugarea adverbului „natural” (care pentru ortodocşi nu înseamnă nimic altceva decât unirea după ipostas) înseamnă pentru anticalcedonieni unirea naturilor ca atare (luate în ele însele) într-o unică natură compusă. Teza severiană mărturisită de anticalcedonieni produce o confuzie completă în taina Iconomiei divine.

j) Acordul pentru o respingere generală şi necondiţionată a interpretării sinoadelor, ceea ce nu se potriveşte cu hotărârea Sinodului al III-lea ecumenic şi cu „Reconcilierea” din 433 (4).

Aceasta indeterminare ne laşa în incertitudine: anticalcedonienii acceptă Sinodul al IV-lea ecumenic şi Sinoadele ecumenice următoare ale ortodocşilor, ori, dacă resping sinodul tâlhăresc de la Efes şi celelalte nenumărate sinoade întrunite de nelegiuiţi împotriva Sfântului Sinod al IV-lea ecumenic.

4) Ridicarea anatemelor?

Î.P.S. Damaskinos este de acord cu părerea comisiei mixte că e posibilă ridicarea anatemelor pronunţate împotriva lui Dioscor şi Sever de către Sinoadele ecumenice. Pentru a susţine acest lucru, mitropolitul foloseşte argumente imposibil de acceptat din punct de vedere istoric şi teologic. Iată-le:

a) „Hotărârile Sinodului al III-lea ecumenic au fost revizuite prin Decretul de Reconciliere, ca atare ar fi posibil astăzi ca un act de aceeaşi valoare al Bisericii să revizuiască anatemele împotriva lui Dioscor şi Sever.”

Acest argument este clar respins de scrisorile Sfântului Chiril. Biserica admite completarea, dezvoltarea şi explicarea hotărârilor dogmatice ale Sinoadelor ecumenice, dar niciodată revizuirea lor.

b) „Sfântul Chiril n-a pretins adoptarea celor Douăsprezece capitole ale sale în Decretul Reconcilierilor ci s-a mulţumit cu o condamnare generală a nestorianismului. Tot astfel, noi, ortodocşii, trebuie să ne mulţumim cu o condamnare generală a eutihianismului pe care o produc anticalcedonienii ca suficientă pentru a-i putea defini că având un sentiment ortodox.”

Acest argument se dovedeşte de asemenea înşelător, pentru că Sfântul Chiril a cerut Recunoaşterea celei de a IV-a anateme îndreptate împotriva celor care spun că prin Reconciliere el se contrazice. În plus, toată tradiţia ulterioară a Părinţilor cere o mărturisire exactă şi detaliată a credinţei, nu doar declaraţii generale.

c) „Reabilitarea lui Teodorit şi a lui Ibas de către Sinodul al IV-lea ecumenic şi condamnarea operelor lor greşite în credinţă de către Sinodul al IV-lea ecumenic au servit unităţii Bisericii. Tot astfel reabilitarea lui Dioscor şi Sever ar servi astăzi acestei uniri”.

Raţionamentul este greşit. Reabilitarea lui Teodoret şi Ibas nu s-a făcut prin revizuirea unui Sinod ecumenic cu autoritate de lege în Biserică, ci prin revizuirea unui fals sinod, un sinod eretic (aşa numit „tâlhăresc”). Nici o decizie dogmatică luată de sinoadele anterioare n-a fost încălcată prin această reabilitare, care n-a avut loc decât după ce Nestorie a fost anatemizat în faţa sinodului. Tot astfel, condamnarea scrierilor lor eretice de către Sinodul al V-lea nu a contrazis vreo acceptare a lor anterioara, făcută de vreun Sinod ecumenic. În concluzie, aceste două acte ale Bisericii au servit unitatea ei, pentru că ceea ce s-a căutat atât într-unul, cât şi în altul, a fost integritatea credinţei ortodoxe. Dimpotrivă, reabilitarea lui Dioscor şi Sever, care se încearcă a se face astăzi, vrea să accepte drept ortodoxă, învăţătura eretică a lui Sever. Învăţătura constantă a Bisericii referitoare la Sinoade este astfel complet răsturnată, iar unitatea Bisericii încă o dată sfâşiată.

d) „Sinodul al III-lea ecumenic nu l-a anatemizat pe Teodor de Mopsuestia din iconomie, pentru a salva unitatea Bisericii. Din acelaşi motiv ar fi bine să practicăm azi încă o dată iconomia şi să-i reabilităm pe Dioscor şi Sever.”

Deşi faptul istoric relatat aici este exact, concluzia este greşită. Iconomia practicată de Sfântul Chiril nu implica sub nici o formă acceptarea doctrinei lui Teodoret. Reabilitarea lui Dioscor şi Sever care se propune astăzi se bazează explicit pe recunoaşterea şi acceptarea ereziei lor.

e) „Sfântul Vasile cel Mare sugera restabilirea comuniunii ecleziale cu homoiousienii care, printr-o îndelungată comuniune de viaţă cu ortodocşii s-ar maturiza şi ei în credinţa ortodoxă. Restabilirea comuniunii cu anticalcedonienii ar putea avea loc într-o manieră asemănătoare”.

Cu toate acestea exemplul Sfântului Vasile cel Mare nu e tocmai potrivit ca soluţie astăzi, pentru că Sfântul Vasile a cerut homoiousienilor să accepte fiecare literă a mărturisirii de credinţă de la Niceea, să accepte că nu trebuie socotit Sfântul Duh o creatură şi să refuze comuniunea cu cei care-L socotesc astfel. Astăzi, dimpotrivă, nu li se cere anticalcedonienilor nici să accepte credinţa Calcedonului, deci şi expresia „în două naturi”, nici să-i renege pe învăţătorii lor, Dioscor, Sever şi alţii, care nu mărturisesc cele două naturi.

5) Nerecunoaşterea Sinoadelor

Mitropolitul Elveţiei susţine că recunoaşterea formală a Sinoadelor ecumenice (IV-VII) prin adăugarea lor la lista celor deja acceptate – se poate face după restabilirea comuniunii ecleziastice. Este încălcat astfel actul fundamental care asigură unitatea Bisericii, şi anume, mărturisirea comună de credinţă făcută de toţi episcopii Bisericii Ortodoxe în momentul sfinţirii lor.

6) Pot fi modificate textele liturgice?

Propunerea de a scoate din textele liturgice ale Bisericii expresiile care pun probleme – evident în ochii anticalcedonienilor, şi să li se ceară să renunţe la erorile dogmatice conţinute în aceste forme pentru a putea reveni în sânul Bisericii.

7) Trebuie rescrise istoriile bisericeşti?

Editarea de cărţi teologice şi de popularizare, destinate să-i informeze pe teologi şi pe restul oamenilor despre identitatea dogmatică descoperită între ortodocşi şi anticalcedonieni, precum şi organizarea de întâlniri între culte pe baza schimburilor reciproce (5) sunt acte imposibil de acceptat de păstorii Bisericii care încă mai au conştiinţa responsabilităţii preoţeşti în Biserică.
Pentru toate aceste motive, Sfânta Comunitate aşteaptă răspunsul succint al întregului corp al Bisericii şi aşezarea cât mai rapid posibil pe baze ortodoxe a dialogului teologic. Numai astfel unirea cu anticalcedonienii ar avea loc în adevăr şi în dreapta credinţă.

IV. Istoria se repetă

Acesta este textul athoniţilor.

În timpul Sfântului Atanasie al Alexandriei, un pseudosinod socotise rezolvată neînţelegerea dintre ortodocşi, care mărturisesc că Fiul este deofiinţă cu Tatăl (homoousios), şi, arieni, care-L consideră o creatură a Tatălui. Acel Sinod folosea expresia de o natură asemănătoare (homoiousios), care părea să împace atât dogma ortodoxă, cât şi erezia. Sfântul Grigorie de Nazians a asemănat această născocire de cuvinte unui pantof bun pentru amândouă picioarele şi unei momeli care ascunde cârligul ucigaş al nelegiuirii („Omilia despre Sfântul Atanasie”)
Tot astfel, în loc de a spune ortodox „două naturi într-un singur ipostas”sau de a mărturisi ca adevar „o singură natură divino – umană”, „Declaraţiile” se joacă u cuvintele, vorbind de „o singură si reala Fiinţă divino – umană” şi menajând astfel cele două opinii contrare printr-un termen foarte vag: hyparxis (fiinţa reala). Aceasta gaselnita nu uneşte în aceeaşi credinta, ci laşa pe fiecare să îşi păstreze convingerile sale.
În plus, se conturează o opoziţie la unirea de la Chambésy chiar din partea necalcedonienilor. Ziarul „Lumea copta” a oferit deja în rezumat obiecţiile profesorului Rachad Mounirn Shoucri faţă de „Declaraţia comună”. Iată câteva din ele:

„În ceea ce priveşte evenimentele de la Sinodul de la Calcedon (451) şi, în particular, poziţia călugărului Eutihie, se poate stabili categoric, prin documente istorice, că acesta şi-a menţinut o poziţie contrara definiţiei de credinţa a Sfântului Chiril în legătură cu natura lui Hristos? Există de fapt documente care contrazic aceasta interpretare. (Autorul indica mai multe.) Aceste documente îl arăta pe Eutihie mai ortodox decât Flaviu din Constantinopol…Contradicţiile dintre Sinodul al II-lea de la Efes (449) şi Sinodul de la Calcedon (451) nu sunt rezolvate; nu e oare necesar să se clarifice aceasta problemă înainte de a merge mai departe?…Credinţa comună a ortodocşilor calcedonieni şi necalcedonieni n-ar putea oare să se întemeieze doar pe primele trei sinoade ecumenice şi pe diferenţele de credinţa formulate de Sfântul Chiril, rămânând apoi că fiecare Biserica să fie libera în a-şi stabili propria tradiţie, respectând-o pe cea a celorlalte Biserici?” („Lumea copta”, nr. 19, iulie 1991, pg. 141)

Referindu-ne la unirea de la Florenta şi la o altă formula cu dublu înţeles, Sfântul Marcu al Efesului spunea: „Acest soi de formula ne va uni? şi ce vom face când vom începe să ne analizam reciproc dogmele şi părerile?” Nu tocmai acest lucru e pe cale să se producă acum între necalcedonieni şi ortodocşi?
Se pare că ignoranta împreună cu dezinformarea (care dispune de mijloace materiale tot mai mari) fac să se prindă în capcana un mare număr de oameni. Dar oricât de mulţi ar fi peştii care musca din momeala, ortodocşii vor sta deoparte de aceasta. Deja episcopii ruşi au respins acest acord pregătit la Chambésy, pe care Istoria îl va înregistra că „întâlnirea tâlhărească de la Chambésy”.

Note:

1. „Cele două familii acceptă că naturile, cu propriile lor energii şi voinţe, sunt unite ipostatic şi natural, neamestecat, neschimbat, neîmpartit şi nedespărţit, şi că sunt distinse doar în gândire…Ortodocşii orientali acceptă că ortodocşii folosesc pe buna dreptate formula celor două naturi, deoarece recunosc că distincţia este doar în gândire” („A două declaraţie comună”).
2. El spune caşi acceptarea credinţei Sinoadelor a fost proclamata explicit în cele două „Declaraţii comune”şi chiar referindu-se mod repetat, până la limitele suportabilului, la Horoi ale Sinoadelor ecumenice al IV-lea, al V-lea, al VI-leaşi al VII-lea. Ce ortodocşi ! Nu-şi suporta să-şi audă credinţa !
3. Punctul 4 din „A două declaraţie comună”.
4. Punctul 6 din „A două declaraţie comună”.
5. Recomandarea nr. 4 care a urmat după „A două declaraţie”:
„În localităţile în care coexista cele două Biserici, comunităţile ar trebui să organizeze participarea barbatilor, femeilor, tinerilor, copiilor şi, dacă se poate, a preoţilor unei Comunităţi la viaţa celeilalte, asistând la jertfa euharistica duminicile şi în zilele de sărbătoare”.

Din periodicul „La lumière du Thabor” Nr. 47- 48/1996 Paris, editat de „Fratia Ortodoxă Sfântul Grigorie Palama”

Traducere de Ileana Netoiu

cidadededeus.wordpress.com

Sfintii Parinti de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon

Testamentul antiecumenist al Sfântului Teodosie de la Peșterile Kievului (+1074): Nu vă împărtășiți de credinţa latină (papistasa), nu vă lipiţi de obiceiurile lor, fugiţi de părtăşia cu ei, feriţi-vă de toate învăţăturile lor şi să nu suferiţi moravurile lor. Feriţi-vă, fiii mei, de cei strâmbi în credință și de convorbirile cu ei, că s-a umplut pământul nostru de ei.


Testamentul antiecumenist al Sfântului Teodosie de la Peșterile Kievului (+1074):

„Nu vă împărtășiți de credinţa latină, nu vă lipiţi de obiceiurile lor, fugiţi de părtăşia cu ei, feriţi-vă de toate învăţăturile lor şi să nu suferiţi moravurile lor.
Feriţi-vă, fiii mei, de cei strâmbi în credință și de convorbirile cu ei, că s-a umplut pământul nostru de ei. Pe lângă acestea, nu este bine fiule să lauzi altă credință. Cel ce laudă alte credință și-o huleşte pe a sa. Dacă cineva începe să laude atât credinţa sa cât şi o alta, atunci el are două credinţe şi e aproape de erezie. Dar tu fiule, ia aminte la asemenea oameni şi laudă-ţi mereu credinţa ta. Nu fii prietenos cu ei, ci fugi de ei şi te nevoieşte în credinţa ta prin faptele cele bune.
Fiule, chiar de va trebui să mori pentru credinţa noastră sfântă, mergi la moarte cu îndrăzneală. Aşa au murit Sfinţii pentru credinţă, iar acum trăiesc întru Hristos. Iar tu fiule, dacă vezi oameni de alte credinţe sfădindu-se cu cei credincioşi şi încercând să-i abată de la credinţa cea dreaptă prin înşelare, ajută-l pe cel ortodox. În acest fel, e ca şi cum ai salva o oaie din gura leului. Dar dacă păstrezi tăcerea şi-l laşi fără de ajutor, e ca şi cum ai lua de la Hristos un suflet răscumpărat și l-ai vinde Satanei. Dacă ţi se împotriveşte cineva zicând: „credinţa ta şi a mea sunt de la Dumnezeu”, atunci să răspunzi aşa fiule: „Vai ţie celui strâmb în credinţă! Ori crezi că și Dumnezeu este de două credințe!
Dar voi (latinii), care lepădați predania apostolică a Sfinților Părinți, ați primit o credință greșită și stricată, plină de nimicire. De aceea sunteți lepădați de noi. Pentru aceasta nu este drept ca să slujiți cu noi și să vă apropiați cu noi de Sfintele Taine, nici să veniți voi la Tainele noastre, nici noi la ale voastre, pentru că sunteți morți și aduceți o jertfă moartă, în timp ce noi aducem Dumnezeului Celui viu jertfa cea curată și desăvârșită spre moștenirea vieții celei veșnice.”

Daca prin 1000 si un pic , pe vremea Sfantului Teodosie se umpluse pamantul de ei… acum ”dau pe afara” …

sursa