Iată de ce Biserica Bulgariei păstrează comuniunea cu Bisericile Autocefale care au acceptat hotărârile pseudo-sinodului din Creta – ECUMENISMUL!

Patriarhul bulgar Neofit s-a întâlnit cu Cardinalul Leonardo Sandri

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare a cerut cardinalului să transmită recunoștința față de Papa Francisc.

Patriarhul Bulgariei K. Neofit s-a întâlnit cu Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Vaticanului pentru Bisericile orientale.
În cadrul întrevederii ambele părți au menționat criza refugiaților din Europa, precum și bunele relații și cooperarea între ortodocși și Biserica Romano – Catolică, mai ales după întâlnirea istorică în Cuba a Patriarhului Chiril al Bisericii Ruse cu Papa Francisc.
Rețineți că, la reuniunea la care a participat Mitropolitul Antonie al Europei Centrale și de Vest, acesta a mulțumit Bisericii Catolice pentru furnizarea de biserici emigranților bulgari.
De asemenea, Mitropolitul Antonie a adăugat că bulgarii care au emigrat în străinătate în căutarea unei vieți mai bune, de multe ori au găsit de lucru în biserici catolice.
La rândul său, Întâistătătorul bulgar al Bisericii Ortodoxe a cerut cardinalului să transmită recunoștința sa față de Papa Francisc pentru sprijinul său acordat bulgarilor ortodocși care trăiesc în străinătate, dar și pentru posibilitatea oferită tinerilor studenți să studieze în Instituțiile catolice educaționale.
Apoi, Cardinalul Sandri a ridicat problema refugiaților din Orientul Mijlociu și a cerut bulgarilor să fie mai deschiși pentru ei, cu înțelegere și compasiune, indiferent de religia lor.
În cele din urmă, Cardinalul Sandri a ridicat problema unei posibile vizite a Papei Francisc în Bulgaria, dar problema încă nu a fost discutată cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare.

o.m.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ecumenism. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s