Există doar o singură Biserică a lui Hristos



Sfântul Fotie cel Mare

         Cea mai bună comuniune este comuniunea în Credinţa şi în dragostea cea adevărată… Nu există nimic mai minunat decît Adevărul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate fără nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale Credinţei.

          Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfiorătoare neglijenţă.
Sfântul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X)
(Epistola I către papa Nicolae)

                               SURSA

Reclame

De ce sunt mai multe femei în iad ?

Se povesteşte într-o carte bisericească numită Patericul, că un sfânt părinte l-a legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească, să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte; printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol, de care suflete sunt mai multe în iad, de femei sau bărbaţi?
Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei. Şi l-a întrebat sfântul: Dar pentru ce sunt mai multe femei în iad, căci la biserică sunt femei mai multe? Iar diavolul i-a răspuns: sunt într-adevăr la biserică mai multe, dar degeaba, deoarece pentru trei feluri de păcate sunt mai multe femei în iad.
În primul rând pentru păcatul mândriei, căci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucrăm şi le învăţăm cum să se împodobească şi cum să atragă bărbaţii în păcatul desfrânării. În al doilea rând, pentru că ele sunt foarte bune de gură şi prin ele facem noi cele mai bune certuri, pârâciuni, spargeri de case şi tot prin ele lucrăm şi farmecele, spurcând sufletele şi trupurile oamenilor; adevărat este că femeile se ocupă mai mult cu descântatul, cu vrăjile, cu ghicitul, aleargă pe la aceste ghicitoare.
În al treilea rând, după ce au făcut fără frică şi ruşine toate acestea, când se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate şi nu spun păcatul aşa cum l-au făcut. Se spovedesc spunând păcatele ca şi când n-ar fi ele de vină, aruncă vina ori pe bărbaţii lor, ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva, pentru că aşa le învăţăm noi, zice diavolul şi le dăm ruşine ca să rămână nespovedite cum trebuie, cu păcatele neiertate, sau chiar dublate. Iar când le iese sufletul, vin în ghearele noastre căci nu s-au spovedit cum trebuie. Iată de ce sunt mai multe femei în iad, a zis diavolul. Fraţi creştini, să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri, că dacă ne-am pierdut sufletul, am pierdut tot.
Articol relatat de Lumina pentru candela din suflet

   


Kareia, 17/30 iunie 2017

Nr. F.2/32/1400

Mesajul Sfântului Munte despre Sfântul și Marele Sinod din Creta

Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte, întrunită astăzi 17 / 30 iunie 2017 la Kareia, în a 206-a ei ședință, fiind prezenți cei 20 de reprezentanți obișnuiți și 20 de reprezentanți extraordinari ai Sfintei Kinotite, în continuarea textelor oficiale ale Sfântului Munte deja făcute cunoscute în ultima vreme – atât a poziției acestuia înainte de întrunirea Sfântului și Marelui Sinod, precum și a evaluării textelor finale ale Sinodului – cu simțământul răspunderii și cu respect față de Sfânta noastră Biserică și de pliroma ei face cunoscute următoarele:
În mod continuu se observă o tulburare mocnită, provocată de împotrivirile față de hotărârile Sfântului și Marelui Sinod (Creta, 2016). Se preferă îngrădirile și întreruperea pomenirii episcopilor eparhioți.
Pentru că avem și noi parte de aceste tulburări și ne aflăm în interiorul Bisericii adresăm tuturor saltului lui Hristos Cel înviat: Pace vouă.
Nu există vreun motiv de tulburare, devreme ce Domnul Cel înviat este cu noi.
Sinodul din Creta a avut loc după o pregătire de mulți ani. Înaintea Sinodului textele pregătite au fost aduse la cunoștința credincioșilor, existând posibilitatea exprimării oricărei opinii.
Ani în șir Sfântul Munte și-a formulat cu claritate părerile sale despre dialogurile care au loc cu creștinii eterodocși. În timpul lucrărilor Sinodului din Creta arhiereii și-au exprimat părerile lor personale. Unii dintre ei și-au exprimat obiecțiile lor într-un mod cuviincios, fără să întrerupă legăturile lor cu Biserica. Tot ce s-a întâmplat acolo este scris.
Biserica întotdeauna rămâne ”stâlpul și temelia adevărului.” Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica este cuprinsă de valuri, însă nu se scufundă, este lovită de valuri, dar nu se rupe, primește lovituri, dar nu este rănită; ea este Însuși Dumnezeu-Omul. Toți sfinții, vii în Hristos, ne trimit în Biserică și ne liniștesc.
Duhul Sfânt ține unit tot timpul instituția Bisericii. El vindecă pe cele bolnave și le plinește pe cele lipsă. Rămânând în Biserică și simțindu-ne deficitari și neputincioși primim vindecarea și sănătatea.
Dacă ne clătinăm ca oameni, harul Duhului ne readuce pe drumul cel bun. De aceea orice teamă este de prisos, ca dovadă a lipsei de credință, devreme ce ne aflăm în Biserica lui Hristos.
De altfel, cei patru patriarhi ai Răsăritului, prin Enciclica lor istorică (1848) ne liniștesc că la noi nici patriarhii, nici sinoadele nu au reușit vreodată să introducă lucruri noi, pentru că apărătorul credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și identică cu cea a Părinților lui.
Așadar, nu sunt îndreptățite tulburările și dezamăgirile, care conduc la schisme.
Noi aparținem Bisericii, Trupul lui Hristos. Acest trup întotdeauna își asumă și asimilează elementele pe care el le primește, însă le respinge pe cele pe care le consideră străine. Avem nădejde în iubirea lui Hristos, nu în concepții personale și nefundamentate, care scot în afara Bisericii și creează infernul ereziilor.
Cu toate acestea, nu vrem să propunem o liniștire a indiferenței, ci să subliniem importanța trezviei și a credinței. Considerăm că ar fi o dovadă de recunoștință față de Dumnezeu și o lipsă de credință față de toți frații noștri – cei de aproape și cei de departe – dacă nu am sublinia cu tot curajul și claritatea bogăția harului de care ne bucurăm fiind vii în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Și aceasta nu este realizarea noastră, ci darul unicului nostru Domn și Dumnezeu și Mântuitor, Iisus Hristos, care în mod unic și absolut spune despre Sine Însuși:
Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Fără Mine nu puteți face nimic.
Eu sunt Păstorul cel bun, Care Își pune sufletul pentru oile Sale.
Toți cei care au venit înaintea Mea sunt hoți și tâlhari, însă oile nu i-au ascultat pe ei. Nu îi vor urma, pentru că nu cunosc glasul străinilor.
Au fost uimiți cei care Îl auzeau vorbind și mărturiseau: niciodată nu a vorbit un om în felul acesta (Ioan 7, 46).
El nu este doar un om, ci este Dumnezeu-Omul. El este Singurul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos. Întru nimeni altul nu este mântuirea. (Fapte 4, 12).
El nu a venit să judece, ci să mântuiască lumea. S-a răstignit pentru mântuirea răstignitorilor Lui. El a purtat păcatele noastre și pentru noi a fost chinuit. Toate le-a făcut pentru a-l mântui pe om. Pe toate le-a suferit ca să îi mântuiască pe toți.
A venit, L-am văzut, L-am auzit și mâinile noastre L-au atins. A suferit, a înviat și S-a înălțat la cer. L-a trimis pe Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii și toți au început să vorbească în limbi străine, cuvântând în graiuri străine învățăturile minunate ale Sfintei Treimi.
Biserica este alcătuită cu toată buna-cuviință cea minunată și dumnezeiască. Este anulată închisoarea timpului și intrăm în libertatea vremurilor din urmă. La fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie luminează harul Cincizecimii și Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos este Cel ce aduce și Cel ce se aduce și Cel ce primește și Cel ce se împarte spre mântuirea lumii întregi.
Biserica Ortodoxă este arătarea iubirii nespuse a lui Dumnezeu față de om. Acest lucru ne mântuiește și ne îndatorează inevitabil să dăm mărturia acestei iubiri. Dimpotrivă, cei care doresc să conducă popoarele (ca și lideri religioși sau lumești) îi subjugă și îi stăpânesc pe oameni. Ca falși păstori, ei nu își pun sufletul pentru oi, ci jertfesc oile în folosul lor. Îi condamnă și îi elimină pe ceilalți, drept cauze ale răului, spre a curăța lumea de rău.
Alții îi ard pe rug pe cei considerați eretici și necredincioși.
Alții îi ucid pe oamenii de proveniență și de rasă inferioară.
Alții îi omoară pe dușmanii poporului…
Toți domnesc, însă nu trăiesc veșnic. Îi chinuie pe oameni, însă boala lor însăși recidivează. Pentru întruparea lui Dumnezeu Cuvântul și pentru venirea Sfântului duh este creată Biserica. Și este inaugurată locuirea lui Dumnezeu cu oamenii (Apocalipsă 21, 3), turma cea mică cu misiunea ei dumnezeiască.
Nu există Dumnezeirea Treimică în alt fel și nu există altfel de unitatea bisericească. Așa cum Tu, Părinte, ești întru Mine și Eu întru Tine, tot astfel și ei să fie unul întru Noi (Ioan 17, 21).
Duhul Sfânt lucrează întotdeauna. Sfinții Părinți, uniți întru Duhul Sfânt au trasat în chip dumnezeiesc dogma dumnezeirii Domnului Iisus Hristos și a Duhului Sfânt, precum și calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Pururea Fecioarei Maria, Mama Domnului Iisus.
Tot edificiul viu al Bisericii este bazat pe temelia credinței. Orice denaturare a adevărului dogmei provoacă ruperi și denaturări în spațiul vieții.
Prin îndepărtarea Romei de Biserica una și sfântă urmează cunoscutele denaturări din lumea apuseană:
Biserica este înțeleasă și este organizată acolo ca stat. Teologia este cultivată ca o filosofie scolastică și viața duhovnicească precum un exercițiu moral în cadrul unei lumi efemere prin harul creat. Este provocată separarea dintre teologie și viață, dintre preoție și căsătorie. Urmează tot șirul căderilor cunoscute…
Biserica Ortodoxă rămâne întotdeauna în cadrul deplinătății harului lucrător. Aici nu este considerată teologia ca o preocupare filosofică, nici nu te poți apropia rațional de taina vieții, ci te botezi (te cufunzi) cu totul în apele harului.
Când stărui în rugăciune, precum Sfântul Grigorie Palama: luminează-mi întunericul, primești luminarea dumnezeiască ca o renaștere duhovnicească și înțelegi comentariul aceluiași Sfânt Ierarh Grigorie: altceva este lumina pentru simțuri și altceva pentru mintea omului. Însă când are loc unirea duhovnicească cu harul, când oamenii devin părtași ai harului dumnezeiesc, atunci prin simțuri și prin minte ei văd taine mai presus de orice simț și de minte, așa cum Dumnezeu îi cunoaște pe toți cei care trăiesc acestea.
Trăind în Sfântul Munte, noi ne comportăm după cum ne învață teologia și cugetul evlavios al Sfinților inspirați de Dumnezeu și al Bisericii, nu după teologia academică a intelectualilor și după concepțiile fiecărei epoci. Comuniunea Sfinților îi îmbrățișează pe credincioși și călăuzește cugetul cel credincios al Bisericii.
Suntem miluiți ca fii ai ai Marii Biserici a lui Hristos, cea răstignită și prin aceasta slăvită (se referă la Patriarhia de Constantinopol – n.trad.) De la aceasta noi am primit toate bunurile. O vedem continuu că este însângerată prin mulțimea Martirilor și Cuvioșilor ei.
Suntem recunoscători și păstrători vigilenți ai tradițiilor. Ne bucurăm de harul libertății Duhului și de frățietatea în Hristos în cadrul Bisericii Ortodoxe.
Dacă Imperiul creștin nu mai există ca o realitate istorică, rămâne întotdeauna imperiul iubirii, care nu cade niciodată. Ne aflăm în acest Paradis. Mărturisim harul, propovăduim mila, nu tăinuim facerea de bine.
Așa cum Domnul este Unic, la fel și ucenicii Lui au misiunea unică de a vesti mesajul plin de bucurie că moartea a fost omorâtă. Toate celelalte sunt relative și lipsite de importanță pentru oameni.
Cei care înlăuntrul Bisericii cântă, pentru că o trăiesc: sărbătorim omorârea morții, nimicirea iadului, începutul unei vieți noi, a celei veșnice și săltând Îl slăvim pe Cel care a făcut aceasta nu reprezintă o părere religioasă, nici nu este posibil să propună evitarea prozelitismului, pentru că își jertfesc viața pentru a anunța lumii că moartea a fost călcată prin moarte (lui Hristos).
Cel mai valoros lucru pe care îl are Biserica Ortodoxă – și o hrănește – este adevărul credinței. Și ea nu are alt mod de a-și oferi iubirea ei în afară de invitația pascală: Veniți toți să vă bucurați de ospățul credinței.
Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră. Ar trebui atunci să ieșim pe drumuri și la răspântii și să colaborăm cu ceilalți condamnați în țara umbrei morții, căutând ameliorarea mărimii dezastrului.
Însă departe de noi această blasfemie! Acum toate s-au umplut de lumină. Și toți așteaptă ajutor din puterea Învierii. Nu suntem singuri. Domnul Cel înviat este cu noi în chip nemincinos, așa cum a promis, până la sfârșitul veacului.
Această bucurie a prezenței alături de noi a Celui care a nimicit moartea este oferită de Biserică prin ultimul șir de sfinți, de martiri și de cuvioși ai ei. Și Sfântul Munte, prin viața lui liturgică și prin prezența lui va rămâne întotdeauna o mărturie a credinței ortodoxe și a nădejdii pentru întreaga lume.
Lui Hristos Dumnezeu, Cel Care a înviat din morți, slavă și stăpânire în vecii vecilor. Amin.

Semnează:

Toți reprezentanții celor 20 de Mănăstiri și Reprezentanții acestora din Sfântul Munte Athos, adunați în Sfântă Sinaxă Dublă Extraordinară

Comentarii la cald:

Comentariu pe blogul katanixis.blogspot:

Acest text demoralizant evită să atingă rana cumplită pe care a provocat-o Trupului Bisericii adunarea din Creta de inspirație ziziuliană (se referă la mitrop. Ioannis Zizioulas, cel care este autorul ereziei despre episcopo-centrismul Bisericii, refuzând hristocentrismul ei). În loc ca Sfântul Munte – altădată apărător al credinței – să arate periculozitatea acceptării hotărârilor din Creta și să condamne și să respingă textele acelei adunări, în loc să îndemne pliroma Bisericii să nu accepte aceste texte eretice, Chinotita dezamăgește, smintește, cultivă erezia liniștirii și a indiferenței față de cele întâmplate.
Principiul care domină acest text este cel al oportunității, al interesului, care este total străin duhului Evangheliei.
Conducerea Sfântului munte a dezamăgit și a amărât încă o dată turma cu cuget ortodox, din motive de diplomație rău înțeleasă.

Părintele Sava Lavriotul mi-a spus azi la telefon: ”acest text este o trădare a Ortodoxiei, o rușine pentru Sfântul Munte și ne bucurăm că noi, părinții aghioriți care am întrerupt pomenirea, nu ne simțim reprezentați de această Chinotită. Vom da răspunsul cuvenit în scris acestei trădări a dreptei credințe.”

Pe site-ul trelogiannis.blogspot, o doamnă Maria a scris:
Când a văzut poporul, Domnului Hristos I s-a făcut milă de oameni, căci erau ca oile fără păstor și a început să îi învețe. Să facă și athoniții același lucru. Să iasă în față și să îi călăuzească pe credincioșii care așteaptă. Să combată kakodoxiile (ereziile) printr-un cuvânt curat sfânt și duhovnicesc. Cuvântul lui Dumnezeu este da și amin. Datoria noastră a fiecăruia este mărturia cea bună. Așteptăm vocea Sfântului Munte!

Administratului aceluiași site se întreabă:

1) Dacă scopul Chinotitei a fost cel de a-i liniști pe credincioși – scop bun în sine – de ce nu a propus clar respingerea textelor din Creta sau schimbarea lor și arătarea clară a modului schimbării lor?

2) Acest anunț nu face diferența între îngrădire și schismă, lăsând impresia că cei care au întrerupt pomenirea sunt niște schismatici. Dar îngrădirea de erezie este un drept al credincioșilor, atunci când episcopul predică o erezie. Este posibil să credem că Biserica adunată în Sinodul I-II Trulan a îngăduit și a propus credincioșilor să creeze schismă (prin întreruperea pomenirii)?

3) Dacă întreruperea pomenirii este schismă, atunci după 1970, când majoritatea mănăstirilor Sfântului Munte au întrerupt pomenirea patriarhului Athenagora înseamnă căAthosul a fost în acea perioadă schismatic? La fel, putem să îl acuzăm și pe Sfântul Justin Popovici de o asemenea atitudine?

4) Acest anunț al Chinotitei nu numai că nu a ajutat, nu a liniștit, ci a tulburat pe credincioși. Toate primele reacții sunt negative.

5) Nu este niciodată târziu ca Sfânta Chinotită să se întrunească din nou, să propună clar cum se depășesc problemele provocate de adunarea din Creta și să ofere credincioșilor convingerea că apărătorii Ortodoxiei sunt la datorie și că există o soluție concretă de depășire a crizei, fără recurgerea la măsuri radicale.

Comentariul meu:

1) Limbajul anunțului este foarte diplomatic, ascunde interesul apărării patriarhului ecumenic în spatele cuvintelor frumoase și a teologiei biblice și patristice menționate.

2) Părinții aghioriți mărturisitori sunt prigoniți, alungați din mănăstiri, deci în Sfântul Munte prigoana este un fapt, o realitate.

3) Se evită folosirea cuvântului erezie, exact ca și în Creta, iar despre papistași se vorbește în termen vagi, fără a se spune că ei nu sunt membri ai Bisericii, ci eretici. Dimpotrivă, li se spune creștini eterodocși, deși ei nu sunt botezați, luminați prin har. Iar Sfântul Grigorie Palama este folosit ca paravan, pentru a masca intențiile autorilor anunțului.

4) Este clar că acest anunț îi va bucura pe ecumeniști, care vor înteți prigoana împotriva ortodocșilor. Însă Maica Domnului ne va apăra!

Surse:
http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/07/blog-post.html
https://katanixis.blogspot.ro/2017/07/blog-post_12.html

traducere din limba greacă de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

prieteniisfantuluiefrem.ro

Patriarhia Română încearcă folosirea Părintelui Iulian Prodromitul, mizând pe un efect similar celui produs cu părintele Simeon Zaharia



Printr-un comunicat. publicat săptămâna trecută pe siteulbasilica.ro, semnat de conducerea Schitului Prodromu, Patriarhia Română încearcă să acrediteze ideea că la schitul românesc din Sfântul Munte Athos nu s-a întrerupt niciodată pomenirea ierarhului eretic Bartolomeu, patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Această luare de poziție pare a fi folosită de către Patriarhie pentru a contracara efectele Sinaxei Ortodoxe Naționale, desfășurate la Botoșani cu o săptămână înainte, prin afirmația că la Schitul Prodromu totul este în ordine, viețuitorii îl urmează fără șovăire pe arhiereul ereziarh, îndemnul subliminal adresat credincioșilor români fiind acela de a-i urma, la rândul lor, pe ierarhii părtași la erezie din Patriarhia noastră.
Părinții prodromiți nepomenitori vor transmite singuri probabil publicului românesc o poziție față de afirmațiile pe care le-a publicat conducerea schitului. De aceea, nu mă voi erija eu în purtătorul lor de cuvânt. Totuși, doresc să rostesc două adevăruri trăite de mine personal, care infirmă două neadevăruri din comunicatul oficial al Schitului Prodromu.

Mai întâi, în pelerinajul pe care l-am efectuat la Sfântul Munte anul trecut, am participat personal la o Sfântă Liturghie slujită de un părinte prodromit care nu pomenea ierarhul. Slujba s-a desfășurat în dimineața zilei de 26 octombrie pe calendarul nou, pe când pe stilul vechi atoniții se pregăteau să serbeze pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, al cărei praznic a fost, cred, a doua zi. Prin această mărturie, pe care o pot proba cu toți cei din grupul de pelerini cu care am fost, împreună participanți la acea sfântă slujbă, infirm afirmația neadevărată din comunicatul conducerii schitului, potrivit căreia “niciodată în schit nu a fost întreruptă pomenirea patriarhului ecumenic Bartolomeu”.

Cea de-a doua informație neadevărată, pe care doresc să o dezmint, este cea cuprinsă în cuvintele: “Tot prin metode străine de vieţuirea creştină şi în urma unei insistente dezinformări despre recentele evenimente bisericeşti, Părintelui Iulian Prodromitul i-au fost smulse unele declaraţii prin care credincioşii sunt îndemnaţi la întreruperea pomenirii ierarhiei Bisericii, dar care sunt în totală contradicţie cu practica şi învăţătura de-o viaţă a Părintelui Iulian”.
În ziua de 25 octombrie 2016 am avut o întrevedere cu Părintele Iulian Prodromitul, pe care am filmat-o și am dat-o publicității la întoarcerea în țară. Această audiență am obținut-o în cel mai creștinesc mod, cerând binecuvântarea părintelui stareț al Schitului, care mi-a dat-o, deși l-am informat că urmează să discut cu părintele Iulian despre pseudo-sinodul din Creta. Oricine a fost la Prodromu în ultima perioadă știe că, pentru a intra la părintele Iulian Prodromitul, trebuie să ai binecuvântarea starețului schitului.
Părintele Iulian, așa cum l-am cunoscut eu, este un om extrem de lucid, de inteligent și de bine pregătit în cele ale teologiei și viețuirii duhovnicești. M-a impresionat profund desăvârșita sa cunoaștere a Sfintelor Scripturi, capacitatea de a cita pasaje din Vechiul și Noul Testament despre care cei mai mulți dintre noi, teologi sau creștini obișnuiți, habar nu avem. Un asemenea om nu poate fi victima niciunei dezinformări, așa cum afirmă comunicatul dat de conducerea schitului românesc din Sfântul Munte Athos. Când i-am cerut o opinie despre ce s-a petrecut în Creta, nici nu a găsit de cuviință să se piardă în argumentări teologice, afirmând simplu că o întrunire la care au fost invitați și eretici ca observatori și împreună rugători este prin sine eretică. Această abordare am observat că a avut-o și în alte interviuri acordate, la fel de liber și de conștient, altor ortodocși care i-au trecut pragul pentru a-l întreba despre situația din Biserică.

De altminteri, nici nu trebuie dovezi prea elaborate pentru a contracara afirmațiile apărute în comunicatul publicat de basilica.ro. Documentul se contrazice pe sine, atunci când afirmă, pe de o parte, că în Prodromu domnește liniștea, că nu există și nu au existat tensiuni, că pomenirea nu a fost întreruptă niciodată, iar pe de altă parte, că există cinci monahi care “s-au rupt din trupul obștii prin neparticiparea la viața liturgică și la viața de obște”. În realitate, “cei cinci monahi” despre care vorbește comunicatul sunt dintre cei care au întrerupt pomenirea ereziarhului latinofron Bartolomeu.

Comunicatul Schitului Prodromu, scris în limbajul de lemn al ecumenismului oficial, arată cel mult cam cât preț pot avea cuvintele “pomenirea nu provine din impunerea vreunei autorități din afara schitului…”.

Atrage atenția dorința de a prezenta poziția Părintelui Iulian Prodromitul în sens contrar spuselor acestuia, printr-o strategie asemănătoare celei folosite cu un an înainte contra părintelui Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria. În august 2016, părintele Simeon a semnat scrisoarea preoților moldavi, adresată ÎPS Teofan, pe care la acel moment îl spovedea, în care îl rugau să se dezică de documentele din Creta. După o vizită făcută de autoritățile MMB, a apărut un comunicat al părintelui Simeon, în care acesta se dezicea de propria semnătură, afirmând că nu a știut ce a semnat. Ulterior, părintele a oferit un interviu părintelui Tihon Bivoleanu, în care reitera poziția sa contrară sinodului din Creta, după care a fost din nou vizitat de angajați ai MMB, fiind convins să retracteze și aceste spuse, pentru înregistrarea cărora temerarul ieromonah de la Petru Vodă a plătit cu liniștea și sănătatea sa.

Strategia Patriarhiei are toate șansele să fie de data aceasta lipsită de succes, iar această părere îmi este întărită de scrisoarea holografă trimisă de către Părintele Iulian Prodromitul chiar Părintelui Simeon de la Sihăstrie anul trecut, publicată de siteul Apărăm Ortodoxia pe 15 decembrie 2016, în care îl îndemna stăruitor: “Fii deci statornic în mărturisirea cea bună pe care ai dat-o întâi, împotriva celor care au trădat Biserica din interior, luând parte și semnând la Sinodul din Creta. Ține bine și neschimbat ceea ce ai primit de la Domnul, ca să poți spune acum, la sfârșitul vieții, împreună cu Sfântul Apostol Pavel: «Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit» (2Tim. 4,7). Am scris acestea cu mâna mea, ieromonah Iulian Prodromitul”1.

Expresia “am scris acestea cu mâna mea” anihilează tot ce s-a scris în comunicat în legătură cu faptul că Părintelui Iulian Prodromitul “i s-au smuls declarații”.

Problema de fond, căreia i se subsumează acest comunicat, este generată de dorința Patriarhiei Române de a contracara efectele sinaxei care s-a ținut în urmă cu două săptămâni la Botoșani, a cărei rezoluție a arătat că ortodocșii români refuză pseudo-sinodul din Creta și deciziile sale, refuză ecumenismul și cer Sfântului Sinod să scoată Biserica noastră din organizațiile ecumeniste.
Luate prin surprindere, autoritățile eclesiale nu au putut reacționa în timp real pentru a împiedica desfășurarea sinaxei. Tot ce au putut organiza în grabă a fost un simpozion dedicate receptării pseudo-sinodului din Creta, la Facultatea de Teologie din București, în care, în fața unei audiențe destul de mici, apărătorii ecumenismului au afirmat că la “sfântul și mare sinod” din Creta s-a produs o afirmare a sinodalității Bisericii Ortodoxe (în ciuda faptului că, în realitate, au participat doar 10 Patriarhii, din 14)…
La rândul său, MMB a încercat să minimalizeze importanța sinaxei, prin publicarea unui articol pe Doxologia, în care se punea problema că cei ce au întrerupt pomenirea nu se află sub inspirația Duhului Sfânt, deoarece comportamentul lor nu este ireproșabil. Evident după standardele de ireproșabilitate ale MMB.
După această încercare eșuată, Patriarhia a încercat să pluseze, denigrând participarea la sinaxa națională a reprezentanților părinților aghioriți nepomenitori. Efectul scontat s-a dorit a fi crearea unei îndoieli în rândul credincioșilor, propunându-se ca model de urmat în problema ecumenistă Muntele Athos.
În paralel cu aceste încercări de discreditare a sinaxei și a atitudinii mărturisitorilor ortodocși, menite a convinge populația să nu se alăture campaniei de strângere de semnături în sprijinul Rezoluției Sinaxei de la Botoșani, la nivelul inferior, al protopopiatelor și parohiilor, se duce o campanie similară de dezinformare, prin care preoții încearcă păstrarea unei fidelități față de autoritățile eclesiale ale BOR.

La nivelul județului Neamț, de exemplu, unii preoți sunt păcăliți și păcălesc la rândul lor credincioșii că sinaxa de la Botoșani ar fi avut ca scop… “darea jos a patriarhului”, după ce anul trecut i-au mințit pe credincioși că scrisoarea adresată în august Înaltpreasfințitului Teofan are ca scop… „darea jos a mitropolitului”.

Dacă tot am conceput acest articol pe mărturisiri personale în sprijinul adevărului, îmi permit să mai prezint un exemplu direct: din informațiile obținute de la credincioșii parohiei din care provin, am aflat că duminica trecută, în loc să îl predice pe Hristos de la sfântul altar, preotul meu paroh ar fi ținut un cuvânt în care le-a vorbit credincioșilor despre cum am ieșit eu din Biserică și mi-am înființat o sectă, îndemnându-i să nu aibă nimic de-a face cu mine, să nu vină la mine acasă și să nu mă primească la casa lor și, în general, să mă trateze ca pe un ciumat, pe mine și pe familia mea.
Acest “kerem” pe care mi l-a adresat preotul paroh nu este probabil exclusiv rodul cugetării și voinței sfinției sale, ci și rezultatul unor presiuni uriașe din partea superiorilor săi ierarhici. Așa cum pe linie ierarhică s-a propagat și minciuna spusă de superiorii de pe la MMB cum că eu aș fi intrat în această luptă pentru că… am vrut să mă fac preot și nu am fost primit. Că nu există niciun dosar de hirotonire pe care eu să îl fi depus vreodată și pe care MMB să mi-l fi respins nu interesează pe nimeni.
Acestea sunt cu adevărat manipulări grosolane ale opiniei publice, nu declarațiile părinților aghioriți nepomenitori, despre care vorbește comentariul starețului de la Prodromu.

Întrebarea care rămâne după lecturarea articolului de pe basilica.ro este: Dacă Patriarhia Română se află într-adevăr în dreapta credință, cum se face că are nevoie să apere această dreaptă credință prin minciună, manipulare și mistificarea adevărului? Unde s-a mai văzut pe lumea asta ca adevărul să fie apărat prin minciună și dezinformare?

http://aparam-ortodoxia.ro/2016/12/19/scrisoarea-parintelui-iulian-prodromitul-catre-parintele-simeon-pentru-ramane-statornic-pozitia-sfintilor-parinti/.

ortodoxinfo

Un primar din Mexic s-a căsătorit cu un crocodil

Primarul unei localităţi din sudul Mexicului s-a căsătorit, simbolic, cu un crocodil.

Ceremonia a respectat tradiţiile unui nunţi: reptila a fost îmbrăcată în rochie albă de mireasă şi a fost plimbată prin localitate de un alai mare, până la clădirea primăriei, unde aştepta mirele. Nu a lipsit nici fanfara.
După oficierea căsătoriei, primarul a dansat cu neobişnuita sa mireasă care, acum este consideră prinţesă de către localnici.
Ritualul face parte dintr-o ceremonie veche de sute de ani, a unui trib de amerindieni si e menit să asigure o recoltă bogată şi succes la pescuit tot anul.

digi24.ro