Cuvânt al PĂRINTELUI PETRONIU TĂNASE la Sfinţii Apostoli PETRU ȘI PAVEL (29 iunie): “Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos?”

wp-image--1960208399

wp-image-1459743051.

Cuvânt la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie)
Cu ce cununi de laudă vom încununa după vrednicie pe marii apostoli ai lui Hristos, pe Petru şi pe Pavel? Pe aripile cunoştinţei de Dumnezeu, mâinile Evangheliei darului, râurile înţelepciunii, luminătorii lumii, trâmbiţele Teologiei; pe tâlcuitorii învăţăturii şi stricătorii înşelăciunii, pe săbiile Duhului cele înfricoşate şi stâlpii Bisericii: pe Petru, piatra credinţei, şi pe Pavel, ritorul Bisericii lui Hristos!
Aşa se minunează Sfânta Biserică astăzi punându-ne înainte spre duhovnicească cinstire icoana marilor Apostoli Petru şi Pavel, care ne-au adunat la această sfântă prăznuire. Să ne închinăm cu multă evlavie înaintea lor şi să ne învăţăm din pilda vieţii lor, care este chipul adevăratei slujiri a lui Hristos.

wp-image-1459743051

Sfântul Apostol Petru a fost chemat de Domnul pe când pescuia cu fratele său Andrei pe lacul Ghenizaretului. „Veniţi după Mine, îi cheamă Domnul, şi vă voi face vânători de oameni” (Matei 4, 20), şi cei doi fraţi, lăsând mreaja şi luntrea, au mers îndată după El. Aşa îşi începe Petru ucenicia în Hristos, hotărât, fără ezitare, cu toată dăruirea. Cine ar mai face astăzi ca el? Să lase familie, casă, rude, să părăsească totul fără şovăire şi să urmeze chemării lui Hristos: „Veniţi după Mine!”

Odată, Mântuitorul, vrând să afle din gura ucenicilor ce cred ei despre Dânsul, îi întreabă: „Voi cine credeţi că sunt Eu?” Petru este cel dintâi, care răspunde hotărât: „Tu, eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu cel viu”. Pentru care răspuns, Domnul îl fericeşte zicând:
„Fericit eşti, Simone, că nu trup şi sânge ţi-a descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu cel din ceruri. Şi-ţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 17-18).
Pentru hotărârea, dârzenia, sinceritatea şi dăruirea sa, Mântuitorul îl împodobeşte cu acest titlu de cinste: „Piatră a credinţei”.
Iată pe Petru cerând să meargă pe ape: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă”, şi Petru merge pe apa învolburată a Ghenizaretului ca pe uscat. În vremea spălării picioarelor, la Cina cea de Taină, numai Petru se împotriveşte învăţătorului, Care le spală picioarele: „Cum, Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”. Şi tot el, plin de râvnă întru apărarea Stăpânului taie cu sabia urechea slugii arhiereului, în noaptea prinderii Domnului, în Ghetsimani.

wp-image--950195696

După Pogorârea Sfântului Duh, Petru este un neobosit propovăduitor al Evangheliei. Iată pe pescarul cel neînvăţat, pe meşteşugarul cel zelos şi hotărât vânând dintr-o singură cuvântare trei mii de oameni; iată-l vindecând boalele şi neputinţele nu numai cu cuvântul, ci şi cu umbra. Iată-l întărind biserici şi cetăţi pe piatra credinţei, aducând la Hristos nenumărate mulţimi, începând de la Ierusalim până la Roma cea păgână, înfruntând şi ruşinând păgânătatea şi necredinţa. Nimic nu a fost în stare să-i înfrângă râvna şi arderea duhului. Doar ucigaşul împărat Nero a stăvilit-o prin răstignire. Dar şi în moarte s-a arătat dârz: „Să nu fiu răstignit ca Domnul şi învăţătorul meu, nu sunt vrednic de aşa cinste“, şi a fost răstignit cu capul în jos.

„Iisus a înfipt crucea în pământul pe care l-a răscumpărat; Petru o înrădăcinează în cer, privind răsturnat împărăţia, ale cărei chei îi fusese încredinţate. Iisus atârnă cu toată greutatea spre pământ, ca un rod pe ramură. Dar Petru este răstignit mai jos, ca o ancoră deasupra adâncului. Ancora vie a Bisericii, cea întărită pe mărturisirea lui“ (Claudel).
Petru, piatra credinţei! Pe această piatră s-a zidit Biserica lui Hristos şi nici porţile iadului nu o vor birui.
Sfântul Apostol Pavel, numit Saul înainte de chemarea la apostolat, a fost întru început un prigonitor al creştinilor. Îl vedem păzind hainele celor ce ucideau cu pietre pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, lângă zidurile Ierusalimului. Iar mai apoi, el însuşi este cel ce suflă cu ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului (Faptele Apostolilor 9, 1). Dar a dobândit milă de la Hristos, pentru că nu din răutate, ci din neştiinţă lucra astfel şi prin chemarea minunată de pe drumul Damascului a fost ales spre slujire, ca să poarte numele Domnului înaintea neamurilor celor păgâne (Faptele Apostolilor 9, 15).

wp-image--258174427

Iată-l pe Pavel în slujba lui Hristos! După ce s-a dăruit pe sine cu totul lui Dumnezeu, I-a adus un şi mai mare dar: popoare, continente, mări, lumea întreagă. Căci mergând asupra ţărilor greceşti, în ţările barbare şi străbătând întreg pământul, zbura ca un vultur, smulgând rădăcinile păcatului, izgonind neştiinţa, ducând lumina adevărului. Ce jertfă poate fi asemenea celei a lui Pavel, pe care el a jertfit-o cu sabia Duhului Sfânt şi a adus-o lui Hristos pe altarul cel mai înalt decât cerurile? Iată-l alergând neobosit în vestirea Evangheliei, din Ierusalim în Asia Mică, de aici în Europa, înfigând sabia Crucii în inima păgânismului, în Atena; adunând ajutoare pentru cei lipsiţi, întemeind şi întărind comunităţi creştine, cu cuvântul şi cu fapta şi cu scrisul. În Asia fiind, scrie celor din Corint, mustrându-i pentru păcatele lor, că „nedrepţii, desfrânaţii, beţivii şi lacomii n-au împărtăşire cu Hristos.“ Din Corint trimite romanilor dar duhovnicesc spre întărire învăţându-i că „nu auzitorii, ci plinitorii Legii se vor mântui.” Din temniţele Romei scrie celor din Asia, efesenilor, filipenilor şi colosenilor, întărindu-i în Evanghelie. Străbate Asia, Europa şi ajunge până în Spania propovăduind pe Hristos cel răstignit, iar în cele din urma, după grele necazuri şi temniţă, îşi sfârşeşte viaţa muceniceşte, tăindu-i-se capul cu sabia.

wp-image--880576612.

Sfântul Apostol Pavel, mozaic, Baptisteriul lui Neon, Ravenna, sec. V.O, minunată alergare la Hristos! Mii şi zeci de mii de kilometri în necazuri, boală, oboseală, bătăi şi primejdii de tot felul, fără să-i ostenească picioarele, fără să i se înmoaie limba de vestirea Evangheliei! „Oare cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos?“. O minunată roadă a dragostei celei desăvârşite! Pentru că în mai puţin de 30 de ani a putut să aducă la Adevăr pe greci, pe sciţi, pe romani, din dragostea de Hristos şi de fraţii pentru care ar fi voit să fie anatema! O, minunată dragoste, care a făcut pe Pavel să se facă tuturor toate, ca pe toţi să-i dobândească!

Pavel, ritorul cel iscusit al Bisericii şi cântăreţul cel sublim al dragostei:
„De aş grăi în limbi omeneşti şi îngereşti, iar dragoste nu am, m-am făcut aramă sunătoare şi chimval răsunător. De aş avea darul proorociei, de aş şti toate tainele, de aş avea toate cunoştinţele şi de aş avea toată credinţa încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de mi-aş împărţi toată avuţia şi de mi-aş da şi trupul să mi-l ardă, fără dragoste la nimic nu-mi foloseşte” (1 Corinteni, 13).
Aceştia sunt, iubiţi credincioşi, luceferii pe care îi prăznuieşte astăzi creştinătatea, pe care Mântuitorul i-a încununat cu negrăită slavă, iar Biserica în cântări de laudă îi fericeşte zicând: Bucură-te Petre Apostole, Piatra Credinţei! Bucurate Pavele Apostole, Ritore al Bisericii!
Prăznuind cu cântări de laude pe mai marii Apostolilor, Biserica ne pune înainte icoana adevăratei slujiri a lui Hristos. Pentru că viaţa creştină aceasta este viaţă în Hristos, slujire apostolească.
Dar sfinţii apostoli nu au ajuns dintr-o dată la această înălţime, ci au pornit din condiţii mult asemănătoare cu ale noastre. Petru era un simplu pescar pe lacul Galileii, iar Pavel împletitor de corturi şi pe deasupra slab trupeşte şi bolnăvicios. Apoi nu au fost scutiţi de păcate şi de grele căderi. Petru, ucenic apropiat al Domnului, martor al atâtor minuni şi văzător al slavei dumnezeieşti pe muntele Taborului, de trei ori s-a lepădat de Domnul şi învăţătorul, în vremea patimilor: „Nu-L cunosc, nu-L ştiu!“ Dar Pavel? Cu ce pornire şi vifor prigonea pe creştini? Însuşi Domnul îl mustră pe drumul Damascului: „Saule, de ce Mă prigoneşti?”
wp-image-1876176303

Ca şi noi, s-au împărtăşit de aceleaşi daruri. Pentru că acelaşi Duh Sfânt, Care S-a pogorât peste Apostoli la Cincizecime, îl primim şi noi prin sfintele taine ale Botezului şi Mirungerii.
„Oare nu ştiţi, că sunteţi temple ale Duhului Sfânt?” ne întreabă Sfântul Apostol Pavel.
Dacă prin aceste trăsături Apostolii nu se deosebesc prea mult de noi, apoi prin altele cât de departe suntem noi de dânşii! Au căzut, s-au rătăcit, dar odată ce au regăsit pe Hristos, nimic nu i-a mai putut despărţi cu dragostea de Dânsul. „La cine să ne ducem, Doamne?”, răspunde Petru, când unii dintre ucenici începuseră să părăsească pe învăţătorul, „pentru că numai Tu ai cuvintele vieţii veşnice şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu.“ Iar Pavel mărturiseşte cu tărie:
„Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigoana, sau sabia, sau foametea, sau golătatea? Nu! Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici cele de acum, nici cele viitoare, nimeni, dar absolut nimeni nu va putea să ne despartă de dragostea lui Hristos” (Romani 8, 35).
Dar dragostea de Hristos însemnează trăire cu El, pătimire cu El, răstignire împreună cu El. Dacă zicem altfel, ni se împotriveşte Pavel, care aşa a slujit: „în osteneli mai mult, în bătăi peste măsură, în temniţă mai mult, la moarte adeseori, bătut cu toiege şi cu pietre, în primejdii pe mare şi pe uscat; osteneli, trudă, în privegheri de multe ori, în foame şi sete, în frig şi golătate“ (2 Corinteni). Şi asta nu numai o vreme, ci toată viaţa. Aşa au urmat pe Hristos Sfinţii Apostoli, aşa şi creştinii de după ei şi de totdeauna. Viaţa monahicească şi pentru o pricină ca aceasta este o viaţă aspră şi cu nevoinţe, ca măcar prin puţine suferinţe monahul să se asemene cu Hristos. De aceea, monahul se leapădă de avuţii şi trăieşte în sărăcie, ca să fie asemenea cu Cel ce a sărăcit pentru noi; se leapădă de voia sa, ca să fie ascultător Celui ce a fost ascultător până la moarte Tatălui Ceresc; îşi chinuieşte trupul prin post, prin deasa plecare a genunchilor, prin lacrimi şi privegheri, pentru ca măcar aşa să simtă cât de puţin durerile răstignirii. Da, ca să slujeşti lui Hristos, sa să fii ucenic al Lui, trebuie să fii mistuit de dragostea Lui, trebuie să suferi şi să te răstigneşti împreună cu El; să-ţi răstigneşti toate patimile şi stricăciunile din tine. Aşa au slujit Apostolii şi toţi sfinţii, pe care Biserica ni-i pune înainte, pildă de urmat.
„Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos”, ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel astăzi, iar Hristos ne cheamă azi şi de-a pururea ca şi pe Petru: „Veniţi după Mine şi Eu vă voi odihni pe voi, că jugul Meu este bun şi sarcina Mea uşoară.” Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne încurajează zicând că dacă avem râvna pentru virtute, nimic nu ne poate împiedica să fim asemenea cu Pavel. Nu numai harul a făcut din el ceea ce a fost, ci şi dragostea lui, râvna lui întru slujirea lui Hristos şi întru purtarea Crucii. De aceea şi noi, uitându-ne la pilda marilor Apostoli, să zicem împreună cu Ei: Cine oare ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Iar de suntem ai lui Hristos, apoi să ne răstignim împreună cu trupul şi patimile şi poftele lui. Ca să ne facem vrednici ucenici ai lui Hristos, cu rugăciunile Sfinţilor şi Marilor Apostoli Petru şi Pavel, pe care îi prăznuim astăzi. Amin.
(din: Parintele Petroniu de la Prodromu, Editura Bizantina, Bucuresti, 2015)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Sfinţii Apostoli PETRU ȘI PAVEL (29 iunie), Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s