Parada „Cluj Pride”, a comunităţii LGBT, nu a fost autorizată de Primărie. Evenimentul era programat pe 1 si 2 iulie

wp-image-1025748982.

Primăria Cluj-Napoca nu a autorizat parada comunităţii LGBT, care a fost anunţată pentru data de 1 iulie. Instituţia a invocat faptul că în ziua solicitată se desfăşoară un alt eveniment care presupune restricţii de circulaţie.
Primăria Cluj-Napoca a amânat autorizaţia pentru o paradă gay în centrul Clujului. “Negocierile” încă se poartă, iar o decizie privind organizarea paradei ar urma să fie luată săptămâna viitoare, relatează Actual de Cluj. Comunitatea LGBT din Cluj anunţase marşul Cluj Pride pentru 1 iulie. Refuzul autorizării mitingului a fost cererea Operei Române: “Cei de la Opera Română au cerut în data de 5 mai autorizarea derulării în Piaţa Unirii din Cluj între 1-2 iulie a spectacolului de operă în aer liber, Traviata. Aceştia au cerut şi aprobarea unor restricţii de circuaţie pe latura de est a pieţei între 30 iunie şi 3 iulie pentru pregătirea scenei şi derularea repetiţiilor. De asemenea au mai solicitat ca în zilele de 1 şi 2 iulie, între orele 17.00-24.00 să se aprobe restricţionarea ciculaţiei pe arterele care încarează Piaţa Unirii”, a informat Biroul Mass Media.
Cluj Pride – Primul eveniment de acest tip din Transilvania
”Este primul eveniment de acest tip desfăşurat în Transilvania, care îşi doreşte să încurajeze participarea persoanelor LGBT în cadrul activităţilor din comunitate şi să contribuie la dialogul naţional pe teme ce ne ating pe noi şi familiile noastre. Aducem culoare locală, o atitudine senină şi optimistă pentru o serie de activităţi care să acopere o plajă cât mai largă de nevoi – de la prezentări pe teme LGBT şi vizionări de filme, la un picnic comunitar. Activităţile se vor derula în perioada 28 iunie -1 iulie, finalizându-se în ultima zi cu un marş care să ofere un mesaj public”, precizează liderii comunităţii LGBT.
Marşul era programat pentru data de 1 iulie la ora 16.00 şi urma să pornească din Piaţa Avram Iancu.

http://m.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/parada-cluj-pride-comunitatii-lgbt-nu-fost-autorizata-primarie-evenimentul-era-programat-1-iulie-1_5944fde75ab6550cb839f0bb/index.html

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Homosexualitate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Parada „Cluj Pride”, a comunităţii LGBT, nu a fost autorizată de Primărie. Evenimentul era programat pe 1 si 2 iulie

  1. Pingback: După 15 zile de negocieri şi 22 de cereri depuse, parada „Cluj Pride”, a comunităţii LGBT, se va ţine la Cluj 1 si 2 iulie | ortodoxiadreaptacredinta

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s