Cuvant ascetic spre mustrarea cugetului de la SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL. Cum sa ne rugam neincetat si cum sa dobandim strapungerea inimii?

SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL – CUVINT ASCETIC
(fragment)
[…]
25. Si zise fratele:
„Dar cum poate mintea sa se roage neincetat? Caci cantand si citind, intalnindu-ne mai multi si slujind, o tragem spre multe ganduri si vederi”.
Si raspunse batranul:
„Dumnezeiasca Scriptura nu porunceste nimic din cele cu neputinta, caci si Apostolul cinta, citea si slu­jea, si totusi se ruga neincetat. Rugaciunea neintrerupta sta in a avea mintea alipita de Dumnezeu cu evlavie multa si cu dor, si a atirna pururea cu nadejdea de El, si a te increde in El in toate, orice ai face si ti s-ar intampla. Aflandu-se in aceasta dispozitie, Apostolul zicea:
«Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strimtorarea?» (Rom. VIII, 35) s. a. m. d; si dupa putin:
«Sint incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii»! sau iarasi:
«In toate obijduiti, dar nu striviti, in mare cumpana, dar nu deznadajduiti, prigoniti, dar nu napastuiti, trintiti jos, dar nu nimiciti. Totdeauna purtam in trup moartea Domnului Iisus, ca si viata lui Iisus sa se arate ii trupul nostru muritor» (2 Cor. IV, 10-11).
26. In astfel de dispozitie aflindu-se, Apostolul neincetat se ruga. Caci in toate cele ce facea si i se intimplau, atirna cu nadejdea de Dumnezeu. De aceea, toti sfintii cind se aflau in necazuri se rugau neincetat, ca sa dobindeasca aptitudinea dragostei. Si de aceea zicea Apostolul:
«Deci cu dulceata ma voi lauda intru neputintele mele, ca sa locuiasca intru mine puterea lui Hristos» (2 Cor. XII, 9); iar putin mai departe:
«Cind sint slab, atunci sint tare» (2 Cor. XII, 10).
Dar vai noua, netrebnicilor, ca am parasit calea Sfintilor Parinti, si de aceea sintem pustii de orice rod duhovnicesc.”
27. Si zise fratele:
„De ce, Parinte, nu am strapungerea inimii?”

wp-image-333256640.

Si raspunse batranul:
„Fiindca nu este frica lui Dumnezeu inaintea ochilor nostri. Ne-am facut groapa tuturor rautatilor si de aceea am dispretuit ca pe-o simpla vorba pedeapsa infricosata a lui Dumnezeu. Caci cine nu s-ar simti strapuns auzind pe Moise graind in numele lui Dumnezeu despre pacatosi:
«Foc a iesit din mina Mea si va arde pina la iadul cel mai de jos. Minca-va pamintul si rodurile lui; arde-va temeliile muntilor. Ingramadi-voi asupra lui rele si voi rupe sagetile Mele in ei» (Deut. XXXII, 22-23);
si iarasi:
«Voi ascuti ca fulgerul sabia Mea si va incepe mina Mea judecata, si ma voi razbuna pe vrajmasii Mei, si voi rasplati celor ce ma urasc» (Deut. XXXII, 41).
Sa auzim si pe Isaia strigind:
«Cine va vesti voua ca focul arde, cine va vesti voua focul cel vesnic? Mergeti in lumina focului vostru si in flacara in care ati ars» (Isaia XXXIII, 14; L, 11);
si iarasi:
«Vor iesi si vor vedea stirvurile oamenilor care s-au razvratit impotriva Mea. Caci viermele lor nu va muri, si focul lor nu se va stinge, si vor fi spre vedere pentru tot trupul» (Isaia LXVI, 34).
Auzi si pe Ieremia care zice:
«Dati Domnului Dumnezeului vostru slava pina nu se intuneca si pina nu se poticnesc picioarele voastre prin munti intunecosi» (Ierem XIII, 16);
si iarasi:
«Ascultati, popor nebun si fara de inima: ochi au si nu vad, urechi au si nu aud. Au nu va veti teme de Mine, zice Domnul, si nu veti tremura de fata Mea? De cel ce a pus nisipul hotar marii si granita vesnica peste care nu va trece» (Ierem. V, 21-22);
si iarasi:
«Pedepsi-te-va necredinta ta si rautatea ta te va mustra. Cunoaste si vezi ca amar iti este tie ca M-ai parasit pe Mine, zice Domnul. Eu te-am sadit vita roditoare, toata adevarata. Cum te-ai intors la amaraciune, vita straina?» (Ierem. II, 19-21);
si iarasi:
«Intru adunarea celor ce rid n-am sezut, ci m-am temut de fata miniei Tale si am sezut singur, caci ma saturasem de amaraciune» (Ierem. XV, 17).
Si cine nu va tremura auzind pe Iezechiel strigind:
«Voi varsa mania Mea peste tine, cheltui-voi urgia Mea asupra ta. Si te voi judeca pe tine in caile tale, si voi arunca peste tine ticalosiile tale, si ochiul Meu nu te va cruta, nici nu te va milui. Si atunci vei cunoaste ca eu sint Domnul» (Iez. VII, 3-4).
Dar cine nu se caieste auzind pe Daniel descriind limpede ziua infricosatei judecati cind zice:
«Eu, Daniel, am privit pina fura asezate scaunele. Si s-a asezat Cel vechi de zile. Haina Lui, alba ca zapada, iar parul capului Sau, curat ca lina, Si scaunul Lui, para de foc, iar rotile scaunului, foc arzator. Un riu de foc se varsa si iesea inaintea Lui. Mii de mii Ii slujeau Lui si zeci de zeci de mii stateau inaintea Lui. Judecatorul se aseza si cartile fura deschise» (Daniel VII, 9-10),
adica faptele savirsite. Si iarasi:
«Vazut-am in vedenie de noapte si iata pe norii cerului venea cineva ca un Fiu al omului. Si a ajuns pina la Cel vechi de zile, si L-au adus inaintea Lui, si I-au dat Lui stapinirea, cinstea si imparatia, si toate neamurile, semintiile si limbile ii vor sluji Lui. Si stapinirea Lui stapinire vesnica si imparatia imparatie vesnica. Si m-am cutremurat cu duhul meu, eu, Daniel, si vedeniile din capul meu m-au tulburat» (Daniel VII, 12-15).
28. Si cine nu se infricoseaza auzind si pe David zicind:
«A grait o data Dumnezeu si am auzit acestea doua: ca puterea este a lui Dumnezeu si a Ta este mila, Doamne; ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui» (Ps. LXI, 11).
Si iarasi sa auzim pe Ecclesiastul care zice:
«Sfirsitul cuvintului: asculta tot, teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Acesta este tot omul. Caci Dumnezeu va aduce tot ce s-a facut intru ascuns la judecata, cu tot lucrul trecut cu vederea, fie bun, fie rau» (Eccl. XII, 13-14).
29. Dar cine nu tremura auzind pe Apostolul spunind lucruri asemanatoare:
«Caci noi trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului lui Hristos ca sa ia fiecare din noi cele facute prin trup, fie bine, fie rau» (2 Cor. V, 10).
Cine nu va plinge, asadar, necredinta noastra si orbirea sufletului nostru, ca auzind toate acestea nu ne caim si nu plingem cu amar pentru marea noastra negrija si usurinta. Acestea vazindu-le de mai ‘nainte, Ieremia zicea:
«Blestemat cel ce savirseste lucrurile Domnului cu negrija» (Ierem. XLVIII 10).
Caci, daca am avea grija de mintuirea sufletelor noastre, am tremura de cuvintul Domnului si ne-am grabi sa implinim poruncile Lui, prin care ne si mintuim. Dar noi auzind pe Domnul zicind:
«Intrati prin poarta cea strimta, care duce la viata» (Matei V, 28),
am ales pe cea lata si larga, ce duce la pierzare. De aceea vom auzi cind va veni din ceruri sa judece viii si mortii:
«Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui» (Matei XXV, 41).
30. Si vom auzi acestea nu fiindca am facut fapte rele, ci fiindca de cele bune n-am grijit si pe aproapele nu l-am iubit. Iar daca am facut rele, cum vom indura ziua aceea, o data ce am fost cu atita negrija? De altfel „sa nu curvesti, sa nu furi, sa nu omori” si celelalte au fost spuse prin Moise celor de demult. Domnul insa, stiind ca nu ajunge crestinului numai pazirea acestora spre desavirsire, a zis:
«Amin zic voua, ca de nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decit a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra intru Imparatia cerurilor» (Matei V, 20).
De aceea a poruncit cu orice prilej sfintirea sufletului, pentru care se sfinteste si trupul, si dragostea curata fata de toti oamenii, prin care putem sa dobindim si iubirea fata de El; iar, pe Sine ni s-a dat pilda pina la moarte, ca si pe ucenicii Sai, precum s-a zis adeseori.
31. Ce aparare vom avea, asadar, in ziua aceea, avind o asemenea pilda si fiind cu atita negrija? Plingindu-ne Ieremia pe noi, cei ce ne-am invrednicit de atita har, dar ne-am purtat cu atita negrija, mai bine zis am fost plini de toata rautatea, zicea:
«Cine va da capului meu apa si ochilor mei izvor de lacrimi ca sa pling pe poporul acesta ziua si noaptea?» (Ierem. X, 1).
Dar eu aud si pe Moise zicind despre noi:
«Si a mincat Iacov, si s-a saturat, si s-a facut indaratnic cel iubit; ingrasatu-s-a, ingrosatu-s-a si s-a latit, si a parasit pe Dumnezeu care l-a facut pe el, si s-a departat de la Dumnezeu, Mantuitorul lui» (Deut. XXXII, 15).
Iar Miheia plinge si zice:
«Vai sufletului meu, ca a pierit cel evlavios de pe pa­mant si nu se mai afla intre oameni cel ce savirseste virtutea. Fiecare necajeste cu necaz pe aproapele; spre rau isi gatesc mainile lor» (Miheia VII, 2).
Iar Psalmistul zice despre noi asemenea:
«Mintuieste-ma, Doamne, ca a lipsit cel cuvios; ca s-au imputinat adevarurile dintre fiii oamenilor» si celelalte (Ps. XI, 2).
32. Dar si Apostolul plinge pentru noi cu proorocul, zicind:
«Nu este cel ce face bunatate, nu este pina la unul. Mormant deschis este gitlejul lor, cu limbile lor graiau viclesuguri. Venin de aspide este sub limbile lor, gura lor e plina de blestem si de amaraciune. Intristare si necaz este in caile lor, si calea pacii nu au cunoscut-o. Nu este frica lui Dumnezeu inaintea ochilor lor» (Rom. III. 12-18; Ps. XIII, 3, 5, 9; IX, 28; XXXV, l).
De aceea, prevazind cele viitoare, scrie despre purtarea noastra cea rea de acuma, catre Timotei:
«Cunoaste aceasta, ca in zilele cele de apoi se vor ivi vremuri infricosate; ca vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucernicie, lipsiti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, neinfrinati, neimblinziti, neiubitori de bine, vinzatori, obraznici» (2 Tim. III, 1-4) s. a. m.d.
Vai noua, ca am ajuns la cele din urma dintre rele, caci spune-mi mie care dintre noi nu e partas al relelor pomenite? Nu s-a implinit la noi proorocirea? Nu sintem toti lacomi cu stomacul? Nu sintem toti iubitori de placere, nu toti nebuni pentru pamint si iubitori de materie? Nu toti plini de minie? Nu toti intaritati? Nu tinem toti minte raul? Nu sintem toti tradatori a toata virtutea? Nu sintem toti clevetitori? Nu toti iubitori de sudalme? Nu toti obraznici? Nu toti uritori de frati? Nu toti ingimfati? Nu toti trufasi? Nu toti laudarosi? Nu toti fatarnici? Nu toti iubitori de slava desarta? Nu toti vicleni? Nu toti pizmasi? Nu toti nesupusi? Nu toti nepasatori? Nu toti nestatornici? Nu toti usuratici? Nu toti fara grija la poruncile Mintuitorului? Nu toti plini de toata rautatea? Nu ne-am facut in loc de biserica a lui Dumnezeu templu al idolilor? Nu sintem salasuri ale duhurilor rele in loc sa fim ai Duhului Sfint? Nu numim pe Dumnezeu Tata in chip mincinos? Nu ne-am facut in loc de fii ai lui Dumnezeu fii ai gheenei? Nu ne-am facut mai rai decit iudeii, noi, cei ce purtam azi numele lui Hristos? Nimenea sa nu se razvrateasca auzind adevarul, fiindca si aceia, nelegiuiti fiind, ziceau:
«Noi avem un singur Tata, pe Dumnezeu» (Ioan VIII, 41).
Dar au auzit de la Mintuitorul:
«Voi sinteti din tatal vostru diavolul si poftele tatalui vostru diavolul vreti sa le faceti» (Ioan VIII, 44).
33. Cum deci, fiind si noi calcatori ai poruncilor Lui, nu vom auzi de la El aceleasi cuvinte? Caci si Apostolul pe cei purtati de Duhul i-a numit fii ai lui Dumnezeu:
«Citi sint, zice, purtati de Duhul, acestia sint fii ai lui Dumnezeu» (Rom. VIII, 14).
Dar cum putem sa auzim noi, cei purtati de moarte, ca sintem fii ai lui Dumnezeu?
«Caci cugetul trupului este moarte» (Rom. VIII, 8).
Cei purtati de Duhul se fac aratati din roadele Duhului. Sa vedem, asadar, roadele Duhului.
«Caci roada Duhului este, zice, iubirea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, facerea de bine, bunatatea, credinta, blindetea, infrinarea» (Gal. V, 22).
Oare avem aceasta in noi? Sau nu cumva le avem pe toate cele potrivnice? Cum putem, asadar, sa auzim ca sintem fii ai lui Dumnezeu, si nu mai degraba ai celui potrivnic? Caci cel nascut din cineva este asemenea celui care l-a nascut. Arata aceasta si Domnul zicind:
«Cel nascut din Duhul duh este» (Ioan III, 6).
Noi insa ne-am facut trupuri ce poftesc impotriva Duhului si de aceea cu dreptate auzim de la El:
«Nu va raminea Duhul Meu in oamenii acestia, deoarece sint numai trupuri» (Facere VI, 3).
Cum putem sa auzim, asadar, ca sintem crestini, neavind nimic al lui Hristos in noi?
34. Dar va zice, poate, cineva:
«Dar am credinta, si-mi ajunge credinta in El pentru mintuire».
Ii va raspunde acestuia Iacov, zicind:
«Ca si diavolii cred si se cutremura (Iacov II, 19);
si iarasi:
«Credinta fara fapte moarta este, precum si faptele fara credinta» (Iacov II, 20).
Dar cum si credem in El sau cum Ii credem Lui in privinta celor viitoare, noi, care nu-I credem in privinta celor vremelnice si prezente, si de aceea sintem amestecati cu cele pamintesti si traim trupului, ostindu-ne impotriva Duhu­lui? Cei ce au crezut cu adevarat lui Hristos si L-au salasluit intreg in ei prin porunci ziceau asa:
«Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Iar de traiesc acum in trup, traiesc prin credinta Fiului lui Dumnezeu, al Celui ce m-a iubit pe mine si s-a dat pe Sine pentru mine» (Gal. II, 20).
De aceea patimind de dragul Lui pentru mintuirea tuturor, ca niste urmatori intocmai ai Lui si ca niste pazitori adevarati ai poruncilor Lui, ziceau:
«Ocariti, noi binecuvintam; prigoniti, noi rabdam; huliti, noi mingiiem» (1 Cor. IV, 12).
Aceasta o faceau pentru ca-L auzisera pe El zicind:
«Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi, binecuvintati pe cei ce va blesteama, rugati-va pentru cei ce va dosadesc pe voi» si celelalte (Matei V, 44).
Prin cuvintele si faptele lor se arata lucrind in ei Hristos. Dar noi, fiindca lucram impotriva tuturor poruncilor Lui, ne-am umplut de toata necuratia. Si de aceea am ajuns, in loc de biserica lui Dumnezeu, casa de negustorie si in loc de casa de rugaciune, pestera de tilhari; in loc de neam sfint, neam pacatos si in loc de popor al lui Dumnezeu, popor plin de pacate; in loc de saminta sfinta, saminta rea si in loc de fii ai lui Dumnezeu, fii ai nelegiuirii, fiindca am parasit poruncile Domnului si slujim duhurilor viclene prin patimile necurate, miniind pe Sfintul lui Israel.
35. De aceea, plingindu-ne marele Isaia si vrind sa ne ajute in caderea noastra zice:
«De ce va mai raniti iarasi, adaugind faradelege? Tot capul va este spre durere si toata inima spre intristare. De la picioare pina la cap nu este in el loc intreg. Totul este numai rana, numai vinataie si numai bube pline de puroi. Nu se mai poate pune plasture, nici untdelemn, nici o legatura» (Isaia I, 5-6);
apoi urmeaza:
«Parasita va fi fata Sionului ca o coliba intr-o vie si ca un patul intr-o bostanarie, ca o cetate impresurata» (Isaia I, 8).
Aceasta pustiire a sufletelor noastre a aratat-o si Apostolul zicind:
«Si, precum n-au gasit cu cale sa-L cunoasca pe Dumnezeu, i-a lasat pe ei Dumnezeu in minte netrebnica sa faca cele ce nu trebuie; plin fiind de toata nedreptatea, rautatea, viclenia, lacomia, plin de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de purtari urite, soptitori, birfitori, uritori de Dumnezeu, ocaritori, semeti, trufasi, nascocitori de rele, nesupusi parintilor, bezmetici, neiubitori, calcatori de cuvint, nemilostivi, care desi cunosc dreptatea lui Dumnezeu, ca adica cei ce fac acestea sint vrednici de moarte, nu numai ca fac acestea, ci si incuviinteaza pe cei ce le fac. De aceea i-a dat pe ei Dumnezeu spre patimi de necinste, ca sa-si necinsteasca trupurile lor intre ei» (Rom. I, 28-32).
Iar urmarea acestora este ca
«sa descopere minia lui Dumnezeu din ceruri peste toata necredinta si nedreptatea oamenilor» (Rom. I, 18) si celelalte.
36. Aceasta pustiire a sufletului vestind-o si Domnul zice:
«Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe prooroci si omori cu pietre pe cei trimisi la tine, de cite ori n-am vrut sa string pe fiii tai, cum isi aduna gaina puii sai sub aripi si n-ai vrut? Iata, casa voastra se va lasa pustie» (Matei XXIII 37-38).
Iar Isaia, vazindu-ne pe noi, asa-zisi monahi, savirsind numai slujbe trupesti si dispretuind pe cele duhovnicesti, si de aceea aflindu-ne plini de trufie, a zis:
«Ascultati cuvintul Domnului, fruntasi ai Sodomei, luati aminte la legea Domnului, popor al Gomorei. Ce-mi trebuie Mie multimea jertfelor voastre? M-am saturat de arderile de tot ale berbecilor si nu mai vreau grasimea mieilor si singele taurilor, si al tapilor. Caci cine le-a cerut acestea din miinile voastre? Nu mai calcati in curtea templului Meu. De-mi veti aduce floarea fainii zadarnic este. Tamiierea voastra imi face scirba. Lunile noi, simbetele si ziua cea mare nu le mai pot suferi. Sufletul Meu uraste postul, odihna si sarbatorile voastre. M-am saturat de voi, nu va mai pot rabda. Cind intindeti miinile spre Mine, Eu imi intorc ochii de la voi. Si de veti inmulti rugaciunea, nu va voi auzi» (Isaia I, 10-15).
De ce?
«Pentru ca miinile voastre sint pline de singe» (Ibidem), caci
«cel ce uraste pe fratele sau este ucigas de oameni» (1 Ioan III, 15).
De aceea, toata nevointa (asceza) care nu are iubire e straina de Dumnezeu.
37. De aceea, mustrind de departe si fatarnicia noastra, zice: “Poporul acesta cu buzele lui ma cinsteste; dar inima lui este departe de Mine si in zadar ma cinsteste» (Isaia XXIX, 13; Matei XV, 8) si celelalte. Caci cele pe care Domnul nostru le-a spus plingind pe farisei, eu le aud ca spuse pentru noi, fatarnicii de azi, care ne-am invrednicit de atita har si sintem mai rai ca aceia. Oare nu legam si noi poveri grele si anevoie de purtat, si le punem pe umerii oamenilor, iar noi nu vrem sa le miscam nici cu virful degetului? Oare nu facem si noi toate faptele noastre spre a fi vazuti de oameni? Oare nu iubim si noi sa sedem in fruntea mesei la ospete si pe scaunul de frunte in adunari, si sa fim chemati ere oameni: „Rabi, rabi”, iar pe cei care nu ni le dau acestea ii urmarim pina la moarte? Oare n-am luat si noi cheia cunostintei si inchidem Imparatia cerurilor inaintea oamenilor neintrind nici noi, si nelasindu-i nici pe altii sa intre? Oare nu ocolim si noi marea si pamintul ca sa facem un prozelit, si cand se intampla aceasta il facem fiul gheenei indoit decit noi? Oare nu sintem si noi povatuitori orbi, strecurind tintarul su inghitind camila? Oare nu curatim si noi partea din afara a paharului, cea de la vedere, iar cea dinauntru nostru e plina de rapire si lacomie, mai bine zis de necuratie? Oare nu zeciuim si noi izma si mararul, si orice leguma, si trecem cu vederea judecata si iubirea lui Dumnezeu? Oare nu sintem si noi niste morminte intunecoase aratindu-ne oamenilor pe dinafara drepti, iar pe dinauntru  fiind plini de toata fatarnicia, nelegiuirea si necuratia? Oare nu zidim si noi mormintele mucenicilor si nu impodobim monumentele apostolilor, dar sintem asemenea cu ucigasii lor?
Cine nu ne va plinge, asadar, pe noi pentru o astfel de simtire? Cine nu va plinge o asemenea robie a noastra? De aceea noi, cei ce sintem fii cinstiti ai lui Dumnezeu, sintem socotiti ca niste vase de lut. De aceea s-a innegrit aurul si s-a stricat argintul cel bun. De aceea noi, nazareii Sionului, care luminam mai tare ca zapada, am ajuns ca niste abisinieni; noi, care eram mai albi ca laptele ne-am innegrit mai tare ca cerneala. De aceea s-a intunecat chipul nostru mai tare ca funinginea. Cei ce ne hraneam cu nuci de cocos ne tavalim acum in laturi. S-au marit nelegiuirile noastre mai mult decit nelegiuirile Sodomei. Noi, cei ce eram fiii zilei si fiii luminii, am ajuns fiii noptii si ai intunericului; iar din fii ai Imparatiei ne-am facut fiii ghenei. De aceea noi, fiii Celui Preainalt, murim ca niste oameni si cadem ca unul dintre boieri (Ps. LXXXI, 7). De aceea am fost predati in miinile vrajmasitor nelegiuiti, adica ale dracilor cumpliti si ale imparatului nedrept si atotviclean al intregului pamint, ale capeteniei lor adica, ca unii ce-am pacatuit si am savirsit faradelege nesocotind poruncile Domnului Dumnezeului nostru, si am calcat in picioare pe Fiul lui Dumnezeu,si am socotit singele Testamentului Sau lucru de rind.
Dar sa nu ne predai pina in sfirsit, pentru numele Tau, Doamne; si sa nu rupi Testamentul Tau; si sa nu departezi de la noi mila Ta, pentru milostivirile Tale, Tatal nostru cel din ceruri, si pentru mila Sfintului Tau Duh. «Nu pomeni faradelegile noastre cele vechi, ci degraba sa vie ina­intea noastra milostivirile Tale, ca am ajuns saraci foarte. Ajuta-ne noua, Dumnezeule, Mintuitorul nostru, pentru slava numelui Tau; Doamne miluieste-ne si iarta-ne pacatele noastre, pentru numele Tau» (Ps. LXXVIII, 8-9). Doamne, adu-Ţi aminte de pirga pe care, luind-o dintru noi pentru iubirea de oameni Unul-Nascut, Fiul Tau, o tine pentru noi in ceruri, ca sa ne daruiasca nadejdea tare a minturii si sa nu devenim din deznadejde mai rai. Mintuieste-ne pentru cinstit singele Lui, pe care l-a varsat pentru viata lumii, pentru sfintii Sai apostoli si ucenici care si-au varsat singele lor propriu pentru numele Lui, pentru sfintii prooroci, Parinti si patriarhi care s-au nevoit sa faca bucurie numelui Tau. Nu trece cu vederea rugaciunea noastra, Doamne, si nu ne parasi pina la sfirsit. Caci nu ne incredem in dreptatile noastre, ci in mila Ta, prin care porti grija de tot neamul nostru. Cersim si rugam bunatatea Ta ca sa nu ni se faca noua spre osinda taina mintuirii, harazita noua de Unul-Nascut Fiul Tau, si sa nu ne lepezi pe noi de la fata Ta. Nu te scirbi de nevrednicia noastra, ci ne miluieste pe noi dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale sterge faradelegile noastre, ca apropiindu-ne fara de osinda inaintea sfintei Tale slave sa ne invrednicim de acoperamintul Fiului Tau cel Unul-Nascut si sa nu fim lepadati ca niste slugi netrebnice ale pacatului.
Da, Stapine, Doamne atotputernice, auzi rugaciunea noastra, ca afara de Tine pe altul nu cunoastem. Numele Tau numim, caci Tu esti Cel ce lucreaza toate in toti si ajutorul de la Tine il cerem toti. «Cauta din cer, Doamne, si priveste din casa sfintei Tale slave. Unde este rivna si taria Ta? Unde este multimea milei Tale si a indurarilor Tale ca ai rabdat caderea rroastra? Caci Tu esti Tatal nostru, fiindca Avraam nu ne-a cunoscut pe noi, si Israel nu ne-a stiut pe noi. Ci Tu, Doamne, Tatal nostru, mintuieste-ne pe noi, ca de la inceput este peste noi numele Tau cel sfint si al Fiului Tau cel Unul-Nascut si al Sfintului Tau Duh. De ce ne-ai ratacit pe noi, Doamne, de la calea Ta? Nu ne pedepsi pe noi cu toiagul judecatilor Tale. De ce ai invirtosat inimile noastre ca sa nu se teama de Tine? Ne-ai parasit pe noi in propria lege a ratacirii noastre? Intoarce, Doamne, pe robii Tai pentru sfinta Ta Biserica si pentru toti sfintii Tai din veac, ca sa mostenim putin din muntele Tau cel sfint. Vrajmasii nostri au calcat locul Tau cel sfint. Ne-am facut ca la inceput, cind nu stapineai peste noi, nici nu se chema numele Tau peste noi» (Isaia LXIII, 15-18).[1]
38. «De vei deschide cerul se vor cutremura de Tine muntii si se vor topi ca ceara de fata focului; focul va arde pe cei potrivnici si infricosat va fi Numele Tau vrajmasilor Tai. Cind vei face lucrurile Tale marite, se vor cutremura de Tine muntii. Din veac n-am auzit, nici ochii nostri n-au vazut Dumnezeu afara de Tine. Şi lucrurile Tale, pe care le vei face, vor fi mila celor ce vor rabda. Caci dreptatea se va intilni cu cei ce o fac si-si vor aduce aminte de caile Tale. Iata, Tu te-ai miniat si noi am pacatuit» (Isaia LXIV, 1-5). Mai bine zis noi am gresit, si Tu te-ai miniat. «De aceea am ratacit toti si ne-am facut ca niste necurati. Ca o cirpa lepadata e toata dreptatea noastra si am cazut ca frunzele pentru faradelegile noastre; asa ne va duce vintul pe noi. Nu este cine sa cheme numele Tau si cine sa Te pomeneasca spre a fi ajutat. Intors-ai fata Ta de la noi si ne-ai parasit pe noi pentru pacatele noastre. Si acum, Doamne, Tatal nostru esti Tu, iar noi tina, lucrul miinilor Tale sintem toti. Nu te minia pe noi foarte, nici pomeni vreodata pacatele noastre. Priveste, caci poporul Tau sintem toti. Cetatea sfintului Tau, Sionul, a ajuns pustie. Ca un pustiu s-a facut Ierusalimul. Casa sfintului nostru a ajuns blestem, si slava pe care au binecuvintat-o Parintii nostri a fost cuprinsa de foc, si toate cele marite s-au darimat. Şi toate acestea le-ai rabdat, Doamne, si ai tacut, si ne-ai smerit din cale-afara» (Isaia LXIV, 6-11).
39. Toate acestea i s-au intimplat poporului Tau vechi prin preinchipuire, dar acum s-au implinit cu adevarat la noi.
«Facutu-ne-am de ocara vecinilor nostri, diavolii, si de batjocura si de ris celor ce stau in jurul nostru» (Ps. LXXVIII, 4). Ci cauta din cer si vezi, si ne mintuieste pe noi pentru numele Tau cel sfint. Fa-ne sa cunoastem mestesugurile vrajmasilor nostri si ne mintuieste de uneltirile lor. Nu departa de la noi ajutorul Tau, ca noi nu sintem in stare sa invingem cele ce ne vin impotriva, dar Tu esti puternic sa ne mintuiesti de toti vrajmasii. Mintuieste-ne pe noi,  Doamne, din greutatile lumii acesteia dupa bunatatea Ta, ca in curata constiinta, trecind marea vietii si infatisindu-ne intregi si fara pata inaintea scaunului infricosat, sa ne invrednicim de viata cea vesnica.”
40. Auzindu-le toate acestea fratele, si cuprins fiind de mare cainta, zise cu lacrimi batrinului:
„Din cite vad, Parinte, nu mi-a ramas nici o nadejde de mintuire. «Caci faradelegile mele au covirsit capul meu» (Ps. XXXVII, 5). Ci rogu-te sa-mi spui ce trebuie sa fac?”
Iar batrinul raspunzind, zise:
„Mintuirea este un lucru oamenilor cu neputinta. La Dumnezeu insa toate-s cu putinta, precum a zis Insusi Domnul (Matei XIX, 26):
«Sa iesim inaintea fetei Lui intru marturisire, sa ne inchinam, sa cadem si sa plingem inaintea Domnului care ne-a facut pe noi, caci El este Dumnezeul nostru» (Ps. LXXXXIV, 2).
Sa auzim ceea ce spune El prin glasul lui Isaia:
«Cind te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mintui» (Isaia XXX, 15);
si iarasi:
«Nu e puternica mina Domnului ca sa ne mintuiasca? Sau s-a ingreunat urechea Lui ca sa nu auda? Dar pacatele pun zid intre noi si Dumnezeu, si din pricina pacatelor noastre s-a intors fata Lui ca sa nu ne miluiasca» (Isaia LIX, 1-2).
De aceea zice:
«Spalati-va, face-va-ti curati, smulgeti rautatile din sufletele voastre inaintea ochilor Mei, opriti-va din rautatile voastre, invatati sa faceti binele, cereti judecata, scapati pe cel nedreptatit, faceti dreptate orfanului si aparati pe vaduva. Şi veniti sa ne judecam, zice Domnul. Si de vor fi pacatele voastre ca purpura, ca zapada le voi albi; si de vor fi stacojii ca focul, ca lina le voi albi. De veti vrea sa ma ascultati, bunatatile pamintului veti minca, caci gura Domnului a grait acestea» (Isaia I, 15-20);
si iarasi prin Ioil:
«Intoarceti-va la Mine din toata inima voastra in post, in plingere si jelanie. Sfisiati-va inimile voastre si nu hainele voastre. Caci milostiv si indurat este Domnul si-I pare rau de cele rele» (Ioil II, 12-13).
Iar catre Iezechiel:
«Fiul omului spuse casei lui Israel: Asa ati vorbit zicand: ratacirile noastre si faradelegile noastre asupra noastra sint si in ele ne topim, si cum vom trai? Spune lor: Viu sint Eu, zice Domnul; nu voiesc moartea necredinciosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa fie viu. Cu intoarcere intoarceti-va de la calea voastra; pentru ce sa muriti voi, casa lui Israel?» (Iez. XXXIII, 10-14).
Iar Cartea 3 a Regilor, aratind covirsitoarea bunatate a lui Dumnezeu, zice prin Ilie, ca sa auza Ahab, care se afla in via lui Nabot, pe care o mostenise omorindu-l prin Izabela:
«Acestea zice Domnul: „Ai ucis si ai mostenit. In locul in care au lins ciinii singele lui Nabot, acolo vor linge ciinii singele tau. Şi pe Izabela ciinii o vor minca la marginea zidului lui Izrael.”» Şi auzind Ahab aceste cuvinte si-a rupt hainele sale si a pus sac pe trupul sau, si a postit, si a dormit in sac. Şi a fost cuvintul Domnului catre Ilie zicind: «Iata ca s-a rusinat Ahab de fata mea. Nu voi mai aduce rele in zilele lui» (3 Regi XXI, 19, 23, 27-29).
Iar David zice:
«Faradelegea mea am cunoscut, si pacatul meu nu l-ai acoperit. Zis-am: „Marturisit-am impotriva mea faradelegea mea Domnului; si Tu ai iertat necredinta inimii mele. Pentru ea se va ruga Ţie cu tot cuviosul la vreme rinduita; insa in potop de ape multe de El nu se vor apropia”» (Ps. XXXI, 5-7).
Iar in Evanghelie zice Domnul:
«Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor» (Matei IV, 17).
Iar lui Petru, care intreaba:
«„De cite ori pe zi imi va gresi fratele meu si ii voi ierta lui? Au doara pina la sapte ori?”, ii raspunde Cel prin fire bun si neasemanat in bunatate: „Nu zic tie de sapte ori, ci pina la saptezeci de ori cite sapte”» (Matei XVIII, 22).
Ce este pe masura acestei bunatati? Ce este pe potriva acestei iubiri de oameni?
41. Cunoscind, asadar, frica de Dumnezeu, bunatatea si iubirea Lui de oameni, din Vechiul si Noul Testament sa ne intoarcem din toata inima noastra. De ce sa pierim fratilor? Sa ne spalam miinile noi, pacatosii. Sa ne curatim inimile noi, cei cu sufletele indoite. Sa ne tinguim, sa jelim si sa plingem pentru pacatele noastre. Sa incetam din rautatile noastre. Sa credem in milostivirile Domnului. Sa ne temem de amenintarile Lui, sa pazim poruncile Lui. Sa ne iubim unii pe altii din toata inima. Sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi si se scirbesc de noi ca sa se mareasca numele Domnului si sa ni se arate in bucuria lui. Sa dam iertare unii altora noi ce ne-am ispitit unul pe altul ca unii ce am fost razboiti toti de vrajmasul comun. Sa stam impotriva gindurilor noastre chemind pe Dumnezeu ca aliat in lupta noastra si sa alungam din noi duhurile rele si necurate. Sa supunem trupul duhului, chinuindu-l si tinandu-l robit (1 Cor. IX, 27) prin tot felul de strimtorari. «Sa ne curatim pe noi de toata intinaciunea trupului si a duhului.» Sa ne stirnim unii pe altii la sporirea in iubire[2] si fapte bune. Sa nu ne pizmuim intre noi, nici pizmuindu-ne sa ne salbaticim la inima. Mai degraba sa avem mila unii de altii si sa ne tamaduim unii pe altii prin smerenie. Sa nu ne birfim unii pe altii, nici sa nu ne batjocorim unii pe altii, caci sintem unii altora madulare. Sa lepadam de la noi negrija si usurinta, si sa stam barbateste, luptind impotriva duhurilor rautatii, caci «Il avem pe Ilius Hristos mingiietor drept la Tatal, si El ne este ispasire pentru pacatele noastre» (1 Ioan II, 1-2). Sa ne rugam Lui cu inima curata din tot sufletul nostru si ne va ierta pacatele noastre. «Caci aproape este Domnul de toti cei ce-L, cheama pe El intru adevar» (Ps. CXLIV, 18). De aceea zice:
«Jertfeste lui Dumnezeu jertfa de lauda si da Celui Preainalt rugaciunile tale. Şi ma cheama pe Mine in ziua necazului tau si te voi scapa, si Ma vei slavi pe Mine» (Ps. XLIX, 14-15).
Iar Isaia zice:
«Rupe toata legatura nedreptatii, dezleaga jugul legamintelor silnice, da drumul celor asupriti si rupe toata scrisoarea nedreapta. Fringe celui flamind piinea ta si pe saracii fara salas adu-i in casa ta. De vezi pe cineva gol imbraca-l si nu trece cu vederea pe cei din saminta neamului tau. Atunci lumina ta va izbucni ca zorile si tamaduirea ta va rasari degraba. Şi va umbla inaintea ta dreptatea ta, si slava Domnului te va inconjura» (Isaia LVIII, 6-8).
Iar dupa acestea zice:
«Atunci vei striga si Dumnezeu te va auzi pe tine. Inca graind tu, va zice: „Iata, aci sint”. Atunci va rasari in intuneric lumina ta si intunericul tau va fi ca amiaza. Şi Dumnezeu va fi cu tine totdeauna si te va satura precum pofteste sufletul tau» (Isaia LVIII, 9-10).
Iata, asadar, ca rupind toata legatura nedreptatii din inima noastra si dezlegind tot jugul legamintelor silnice, adica al tinerii minte a raului, si grabindu-ne sa facem bine aproapelui din tot sufletul, ajungem sa fim inconjurati de lumina cunostintei si ne slobozim de patimile de ocara, umplindu-ne de toata virtutea, luminindu-ne de slava lui Dumnezeu si eliberindu-ne de toata nestiinta; iar rugindu-L pe Hristos sintem auziti si-L avem pe Dumnezeu cu noi pururea, si ni se satura dorinta dupa Dumnezeu.
42. Sa ne iubim, asadar, unii pe altii si vom fi iubiti de Dumnezeu. Sa fim cu indelunga rabdare intreolalta si va fi si El cu indelunga rabdare fata de pacatele noastre. Caci iertarea greselilor noastre o aflam in iertarea fratilor. Iar mila lui Dumnezeu e ascunsa in milostivirea noastra fata de aproapele. De aceea a zis Domnul: «Iertati si vi se va ierta voua» (Luca VI, 37); si iarasi: «De veti ierta oamenilor greselile lor si Tatal vostru cel din ceruri va ierta voua greselile voastre» (Matei VI, 14); sau: «Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui» (Matei V, 7); sau «Cu ce masura veti masura, cu aceea se va masura voua» (Matei VII, 2). Iata, ne-a daruit noua Domnul chip de mintuire si ne-a dat noua putere vesnica de-a ne face fii ai lui Dumnezeu. Prin urmare, in voia noastra sta mintuirea noastra.
43. Drept aceea sa ne dam pe noi insine Domnului in intregime ca sa-L primim pe El intreg. Sa ne facem dumnezei pentru El. Caci pentru aceasta s-a facut om, fiind Dumnezeu si stapin prin fire. Sa ascultam de el si va birui fara greutate asupra vrajmasilor nostri. «Daca poporul Meu ar fi ascultat de Mine, zice, daca Israel ar fi umblat in caile Mele, as fi umilit pina la nimicire pe vrajmasii lor si as fi pus mina Mea pe cei ce-i necajesc pe ei» (Ps. LXXX, 14-15). Sa ne punem toata nadejdea noastra numai in El si sa aruncam toata grija noastra numai asupra Lui, si ne va mintui pe noi de tot necazul, si toata viata ne va hrani El Insusi. Sa iubim pe tot omul din suflet; dar sa nu ne punem nadejdea in nici unul dintre oameni. Caci cita vreme ne sustine Domnul, ne inconjoara toti prietenii sl toti vrajmasii nostri sint fara putere. Cind insa ne paraseste Domnul, atunci ne parasesc si prietenii cu totii, si toti vrajmasii dobindesc putere impotriva noastra. Dar, si cel ce indrazneste bizuindu-se pe sine va cadea cu cadere jalnica. Cel ce se teme insa de Domnul se va inalta. De aceea a zis David: «Nu voi nadajdui in arcul meu, si sabia mea nu ma va mintui. Ca Tu ne-ai mintuit pe noi de cei ce ne necajesc si ai facut de rusine pe cei ce ne urasc» (Ps. XLIII, 7-8).
44. Sa nu staruim in ginduri care ne prezinta pacatele noastre micsorate si care ne spun ca niste oracole ca am primit iertarea. Intarindu-ne impotriva lor, Domnul a zis: «Paziti-va pe voi de prooroci mincinosi care vor veni la voi in piele de oaie, iar pe dinauntru sint lupi rapitori» (Matei VII, 15). Caci cita vreme mintea noastra este tulburata de pacat, inca n-am primit iertarea lui, fiindca n-am facut inca roade vrednice de pocainta. Şi roada caintei este nepatimirea sufletului; iar nepatimirea inseamna stergerea pacatului. Dar nu avem inca desavirsita nepatimire daca aci sintem tulburati de patimi, aci nu. Deci n-am primit inca desavirsit nici iertarea pacatelor. De pacatul stramosesc ne-am slobozit prin Sfintul botez, dar de cel pe care am indraznit sa-l savirsim dupa botez ne slobozim prin cainta.
45. Drept aceea sa ne caim cu adevarat, ca sloboziti de patimi sa dobindim iertarea pacatelor. Sa dispretuim cele vremelnice ca nu cumva, luptind pentru ele cu oamenii, sa calcam porunca iubirii si sa cadem din dragostea lui Dumnezeu. «Sa umblam in duh si nu vom mai implini pofta trupului» (Gal. V, 16). Sa veghem, sa fim treji, sa lepadam somnul usuratatii. Sa rivnim a pasi pe urmei sfintilor atleti ai Mintuitorului; sa imitam luptele lor uitind pe cele dindarat si intinzindu-ne spre cele dinainte! Sa imitam drumul lor neodihnit, rivna lor aprinsa, staruinta in infrinare, sfintenia neprihanirii, vitejia rabdarii, neclintirea indelungii rabdari, duiosia milei, netulburarea blindetii, caldura rivnei, nefatarnicia iubirii, inaltimea smereniei, neprisosinta saraciei, barbatia, bunatatea, ingaduinta. Sa nu ne dedam placerilor; sa nu ne molesim in cugetari; sa nu ne intinam constiinta. «Sa urmarim pacea cu toata lumea si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul» (Evr. XII, 14). Pe linga acestea sa fugim de lume, fratilor, si de stapinul lumii. Sa parasim trupul si cele trupesti. Sa pasim intins spre cer; acolo vom vedea cetatea noastra. Sa imitam pe dumnezeiescul Apostol, sa primim pe Capetenia vietii, sa ne bucuram de izvorul vietii. Sa cintam in cor cu ingerii; sa laudam cu arhanghelii pe Domnul nostru Iisus Hristos, caruia I se cuvine slava si stapinirea, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfint, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.”
[1] Citat liber
[2] In text: paroxismul iubirii.
(din: FILOCALIA, volumul II, Editura Humanitas, 1999

Sursa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Sf.Maxim Mărturisitorul. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cuvant ascetic spre mustrarea cugetului de la SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL. Cum sa ne rugam neincetat si cum sa dobandim strapungerea inimii?

  1. Pingback: SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL SI RAPORTAREA LA TEZELE CATOLICISMULUI. Revelatiile unei carti ale teologului francez Jean-Claude Larchet | ortodoxiadreaptacredinta

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s