Sf. Ioan Gură de Aur – Cuvînt la Duminica tuturor Sfinţilor (Duminica I după Rusalii)


„Lauda la toti sfintii din toata lumea care au suferit mucenicia”

N-au trecut şapte zile de cînd am prăznuit sfinţita sărbătoare a Rusaliilor si iarăşi a venit la noi cor de mucenici, dar, mai bine spus tabără şi oaste de mucenici aşezată în ordine de bătaie, întru nimic mai mică decît tabăra îngerilor pe care a văzut-o patriarhul Iacov, ci deopotrivă egală cu ea.
In adevăr mucenicii şi îngerii se deosebesc unii de alţii numai prin nume, dar sînt uniţi prin fapte; îngerii locuiesc cerul, dar şi mucenicii; neîmbătrîniţi si nemuritori sînt îngerii, dar şi pe aceasta o vor dobîndi-o şi mucenicii. Poate îmi vei spune: îngerii au avut, parte de o fire netrupească! Şi ce-i cu asta?
Chiar dacă mucenicii sînt îmbrăcaţi în trup, totuşi acesta-i nemuritor; dar, mai vîrtos, chiar înainte de nemurire, moartea lui Hristos împodobeşte trupurile lor mai bine decît nemurirea.
Nu este atît de strălucitor cerul împodobit fiind cu mulţimea stelelor, pe cît sînt de împodobite trupurile mucenicilor cu mulţimea ranelor. Astfel pentru că au murit, pentru aceasta au luat mai mult; au luat premii chiar mai înainte de nemurire, fiind încununaţi prin moarte.
„Micsoratu-l-ai cu putin decat ingerii cu slava si cu cinste l-ai incununat” spune David despre firea obştească a oamenilor. Dar după ce a venit Hristos, după ce a osîndit moartea prin moarte, a restituit acest „puţin”. Eu, însă, nu afirm aceasta pe temeiul celor de mai sus, ci afirm că chiar acest defect al morţii a ajuns un avantaj, căci dacă n-ar fi fost muritori, n-ar fi ajuns mucenici.
Prin urmare, dacă n-ar fi fost moarte n-ar fi, fost coroană; dacă n-ar fi fost moarte, n-ar fi fost mucenicie; dacă n-ar fi fost moarte , Pavel n-ar fi putut sa zică: „în fiecare zi mor; mărturie de asta îmi este lauda voastră, pe care o am în Hristos Iisus”.
Dacă n-ar fi fost moarte şi stricăciune, n-ar fi putut Pavel să zică.: „Mă bucur în suferinţele mele pentru voi şi împlinesc în trupul meu lipsurile suferinţelor lui Hristos”.
Sa nu ne întristăm deci, că am fost făcuţi muritori, ci să mulţumim că prin moarte ne-a fost deschis stadiul muceniciei, prin stricăciune am primit pricina premiilor, prin ele avem prilejul luptelor.
Vezi înţelepciunea lui Dumnezeu! Cel mai mare dintre rele, începutul nenorocirii noastre, intro-dus de diavol, adică moartea, pe aceasta a schimbat-o spre cinstea si slava noastră, ducînd prin ea pe atleţii evlaviei spre premiile muceniciei.
Ce dar? Vom mulţumi diavolului pentru moarte? Să nu fie! căci această faptă de ispravă nu este consecinţa intenţiei diavolului, ci este harisma înţelepciunii lui Dumnezeu. Diavolul a introdus moartea ca să piardă şi să curme orice nădejde de mîntuire prin aducerea ei pe pămînt. Hristos, însă, luînd-o a schimbat -o şi prin ea ne-a urcat iarăşi la cer.
Nimeni să nu ne osîndească dacă am numit ceata mucenicilor cor si oaste aşezată în ordine de bătaie, două numiri contrare, date unuia şi aceluiasi lucru, căci corul şi oastea sînt noţiuni contrare, dar aici amîndoi s-au unit.
Mucenicii, ca nişte cîntăreţi, mergeau cu plăcere spre chinuri, şi ca nişte luptători, au arătat toată vitejia şi răbdarea şi au învins pe duşmani. Dacă te vei uita, la natura celor făcute, atunci cele să-vîrşite sînt luptă şi războiu; dar dacă vei cerceta starea sufletească a celor ce s-au săvîrşit, atunci cele săvîrşite sînt coruri, banchete, prăznuiri şi cea mai mare plăcere.
Vrei să afli că faptele mucenicilor sînt mai înfricoşătoare decît războiul?
Ce este oare înfricoşător în războiu? Ostile stau aşezate fată-n faţă, cu armele strălucitoare, luminînd pămîntul; dau drumul la nori de săgeţi, care acopăr de pretutindenea cu mulţimea lor văzduhul; rîuri de sînge curg pe pămînt şi peste tot cadavre de soldaţi căzuţi la pămînt unii peste alţii ca spicele în timpul secerişului.
Haide dar să te duc de aici la lupta mucenicilor! Şi aici două oştiri stau faţă -n faţă: una a mucenicilor, alta a tiranilor.
Tiranii sunt inarmaţi, iar mucenicii se luptă cu trupul gol; victoria este insa a celor goi, nu a celor înarmaţi.
Cine oare nu s-ar minuna de faptul că cel biciuit biruieste pe cel ce biciuieşte, cal legat pe cel deslegat, cel dat pradă flăcărilor pe cel ce aruncă în foc, cel ucis pe cel ce ucide?
Ai văzut că luptele mucenicilor sînt mai înfricoşătoare decît luptele ostaşilor ? Acestea deşi înfricoşătoare, totuşi se săvîrşesc în chip firesc; acelea, însă, covîrşesc întreaga fire şi întreaga ordine a lucrurilor, ca să cunoşti că faptele de vrednicie săvîrşite sînt opera harului lui Dumnezeu.
Totuşi cît este de neegală această luptă! Cît de mult nesocotesc aceste lupte legile militare! In lupte, amîndouă oştirile sînt înarmate; aici, însă, nu-i aşa, ci una este neînarmată, iar cealaltă înarmată.
Şi iarăşi, în lupte, amîndouă ostile pot să ridice manile una contra alteea, dar aici una are manile legate, iar cealaltă loveşte cu toată libertatea si puterea; şi după cum într-o stăpînire tiranică judecătorii îşi păstrează dreptul de a face rău, iar drepţilor mucenici le dă să sufere în chip rău, tot astfel lovesc şi pe sfinţi; dar nici aşa nu-i birue, ci fiind biruiţi, după această luptă neegală, pleacă.
Şi se întîmplă acelas lucru ca şi cu un luptător căruia i s-ar porunci să lupte cu trupul gol, după ce i se rupe lancea, şi i se pune jos pavăza; dar el, cu toate că este lovit şi bătut, cu toate că primeşte de pretutindenea nenumărate răni, totuşi ar ridica trofeul.
Şi mucenicii în acelaş chip biruiau, deşi erau aduşi goi, cu manile legate la spate şi erau de pretutindenea bătuţi şi strujiţi.
Cei cari au primit rănile, aceia au înălţat trofeul, contra diavolului! Şi după cum oţelul lovit nu cedează, nici nu se moaie, ci ferul care bate se strică, tot astfel şi sufletul sfinţilor, cu toate că primeau atît de multe chinuri, nu sufereau nimic cumplit, ci se sfărîma puterea celor cari loveau şi îi alunga din lupte pe chinuitori în chip ruşinos şi batjocoritor, după multe şi nesuferite răni.
Ii legau pe mucenici la butuc, le găureau coastele, făceau brazde adînci în trupurile lor, ca şi cum ar fi arat un ogor şi n-ar fi spintecat trupuri.
Puteai să vezi coapse desfăcute, coaste deschise, piepturi sfîşiate. Dar cu toate acestea acele fiare mîncătoare de sînge, în nebunia lor, nu se opreau aici, ci coborîndu-i de pe butuc, îi întindeau pe grătare de fier, sub care erau cărbuni aprinşi. Şi puteai să vezi acum iarăşi privelişti mai cumplite decît cele dintîi; două feluri de picături curgeau din trupurile lor: unele de sînge, ce curgea, iar altele de cărnuri topite.
Sfinţii, însă, stînd pe cărbuni, ca pe trandafiri, priveau cu plăcere la cele întîmplate.
Tu dar, cînd auzi de grătar de fier, adu-ţi aminte de scara aceea spirituală întinsă de la pămînt la cer, pe care a văzut-o patriarhul Iacov. Pe aceea se coborau îngerii, pe aceasta se urcă ucenicii; pe amîndouă, însă, Domnul se sprijinea.
Sfinţii aceştia n-ar fi suportat durerile, dacă n-ar fi fost rezemaţi de ea. Este clar orişicui că pe aceea se suie şi se pogoară îngeri, iar pe aceasta urcă şi mucenici. Cum aşa? Aceia se trimit ca să servească celor ce aveau să moştenească mîntuirea, iar aceştia, ca nişte atleţi încununaţi si izbăviţi de lupte, plecau către conducătorul luptelor.
Să nu ascultăm cu indiferenţă cele spuse cînd auzim că au fost puse sub trupurile strujite ale mucenicilor cărbuni aprinşi, ci să ne gîndim ce simţim cînd ne cuprinde vreo fierbinţeală.
Atunci socotim că viaţa este cu neputinţă de trăit, ne supărăm, sîntem nemulţumiţi, ne necăjim ca nişte copii mici, socotind că acea fierbinţeală, cu nimic nu este mai mică decît gheena.
Mucenicii, însă, nu erau cuprinşi numai de fierbinţeală, ci îi înconjurau din toate părţile flăcările, scîntei săreau pe răni şi muşcau din ele mai cu cruzime decît o fiară sălbatecă; cu toate acestea ei, ca nişte oameni de otel, cari văd petrecîndu-se acestea în corpuri străine, stăruiau în cuvintele mărturisirii lor, cu bărbăţie si cu curajul cuvenit lor, rămîneau neschimbători prin toate încercările, şi arătau cu strălucire bărbăţia lor şi harul lui Dumnezeu.
Aţi văzut de multe ori la răsărit, cînd soarele răsare si sloboade raze la fel cu sofranul?
Tot aşa erau şi corpurile sfinţilor ca nişte raze la fel cu sofranul. Şiroaie de sînge curgeau din toate părţile corpurilor lor si luminau trupurile lor mai mult decît luminează soarele cerul, îngerii, cînd vedeau acest sînge, se bucurau, demonii se înfricoşau si însuşi diavolul se cutremura.
Ceea ce se vedea nu era numai sînge, ci sînge mîntuitor, sînge sfînt, sînge vrednic de ceruri, sînge care udă necontenit plantele cele bune ale Bisericii. Diavolul a văzut sîngele şi s-a înfricoşat, căci şi-a amintit de celălalt sînge al Stăpînului.
Din pricina sîngelui Domnului a curs si sîngele mucenicilor. Căci din momentul în care coasta Stăpînului s-a împuns, vezi nenumărate coaste împunse.
Cine voind oare să se facă părtaş patimilor Stăpînului şi să se asemene morţii lui Hristos nu şi-ar fi lepădat cu multă plăcere hainele ca să intre în aceste lupte?
Răsplătirea este îndestulătoare, cinstea este cu mult mai mare decît durerile, ia,r răsplata covîrşeşte luptele chiar înainte de a intra în împărăţia cerurilor. Aşa dar să nu ne înfricoşăm cînd auzim că cutare a suferit mucenicia, ci să ne înfricoşăm cînd auzim că cutare s-a moleşit si a pierdut astfel de premii ce-i stăteau înainte.
Iar dacă vrei să auzi şi pe acelea primite de mucenici după aceste lupte, apoi trebue să ştii ca nici un cuvînt nu poate să le înfăţişeze.
Apostolul spune că „nici ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit acelea pe care le-a pregătit Dumnezeu celor cari Il iubesc pe El”.
Nimeni dintre oameni nu L-a iubit aşa de mult pe Hristos ca mucenicii.
Totuşi nu vom tăcea prin faptul că măreţia bunătăţilor gătite mucenicilor covîrşeşte cuvîntul si mintea, ci vom încerca să vă arătăm, destul de slab, atît cît este cu putinţă nouă să spunem, iar vouă să auziţi, fericirea care i-a primit acolo.
Am spus: destul de slab, deoarece numai aceia cari s-au bucurat de această încercare o vor cunoaşte lămurit. Mucenicii sufăr într-o clipeală de timp aceste dureri cumplite şi nesuferite; dar după izbăvirea de aici se urcă la ceruri, mergînd înaintea lor îngerii, iar arhanghelii făcîndu-le suită, îngerii şi arhanghelii nu se ruşinează de ei, ci ar prefera să facă totul, pentru ei, pentru că şi aceia au preferat să sufere toate pentru Stăpînul lor Hristos.
Cînd mucenicii se urcă la cer, toate acele sfinte puteri aleargă împreună cu ei. Dacă atunci cînd soseşte în oraş atleţi străini, tot poporul se revarsă de pretutindeni şi inconjurîndu-i examinează cu atenţie vigoarea mădularelor lor, cu cît mai mult, cînd urcă la ceruri atleţii evlaviei, vor alerga împreună îngerii şi se vor revărsa de pretutindenea toate puterile cele de sus ca să le examineze cu atenţie rănile lor.
Şi-i primesc şi-i îmbrăţişează pe toţi cu multă bucurie, ca pe nişte viteji, cari se întorc din război si din luptă cu multe trofee şi victorii. După aceea îi duc cu mult alai la Impăratul cerurilor, la scaunul acela plin de multă slavă, unde sînt Heruvimii si Serafimii.
După ce ajung acolo şi după ce se închină, Celui care stă pe scaun, se bucură de mai multă primire decît de la îngeri si de la arhangheli. Domnul nu-i primeşte ca pe robi (deşi si aceasta este cea mai mare cinste şi nu se poate găsi alta asemenea ei), ci ca pe prieteni ai Lui. Căci zice Domnul: „Voi sînteţi prietenii mei!”

Şi pe bună dreptate, căci El iarăşi spune: „Mai mare decît aceasta nimeni nu are cineva decat să-şi pună sufletul lui pentru prietenii lui”.

Aşa dar de vreme ce mucenicii au arătat cea mai mare dragoste, Domnul îi primeşte, iar ei se bucură de slava de acolo, se unesc cu corurile şi iau parte la cîntările cele de taină. Căci dacă atunci cînd erau în trupuri luau parte la acel cor în timpul împărtăşirii tainelor, cîntînd împreună cu Heruvimii cîntarea cea întreit sfînta, după cum voi cei iniţiaţi ştiţi, cu atît mai mult acum participă la acele strigăte de bucurie, după ce au primit cu multă încredere pe împreună corişti.

Nu vă înfricoşaţi oare de mucenicie înainte de a auzi acestea?
Nu doriţi oare acum mucenicia?
Nu vă pare rău oare că acum nu mai este timp de mucenicie?
Cu toate acestea să ne exercităm ca în timp de mucenicie.
Ei au dispretuit viata; tu dispretuieste desfatarea.
Ei au aruncat in foc trupurile; tu arunca banii in mainile săracilor.
Ei au calcat peste carbuni; tu stinge flacara poftei.
Impovărătoare sant acestea, dar şi folositoare.

Nu te uita la greutăţile de acum, ci la bunătăţile viitoare; nu te uita la greutăţile ce-ti stau în faţă, ci la bunătăţile nădăjduite; nu la patimi, ci la premii; nu la nevoinţe, ci la coroane; nu la sudori, ci la răsplătiri ; nu la suferinţe, ci la răsplăţi; nu la focul care arde, ci la împărăţia care stă înainte; nu la muncitorii cari stau împrejur, ci la Hristos care încununează.
Cea mai bună metodă şi cea mai uşoară cale către virtute este a nu te uita numai la ostenele, ci si la premiile unite cu ostenele: nu te uita la ele în chip separat.
Aşa dar cînd vei voi să dai milostenie, nu te uita la cheltuiala banilor, ci la strîngerea dreptăţii.

„A risipit, a dat săracilor, dreptatea lui rămîne in veacul veacului”.

Nu te uita la bogăţia care se deşartă, ci uită-te la vistieria care creşte.
Dacă vei posti, nu te gîndi la traiul rău care vine din post, ci la odihna care răsare din traiul cel rău.
Dacă vei priveghea rugîndu-te, nu te uita la oboseala care vine din priveghere, ci gînde-şte-te la încrederea, care răsare din rugăciune.
Tot astfel fac şi soldaţii; nu se uită la rane, ci la răsplăţi; nu la junghieri, ci la victorii; nu la morţii cari cad, ei la vitejii încununaţi.
Tot astfel si cîrmacii corăbiilor văd înaintea valurilor porturile, înaintea naufragiilor afacerile ce le fac pe mare, înaintea greutăţilor de pe mare bunătăţile ce le au după ce traversează marea.
Aşa fă şi tu; gîndeşte-te ce lucru bun este ca în adîncul nopţii, cînd toţi oamenii, fiarele şi dobitoacele dorm, cînd totul este cuprins de o linişte adîncă, atunci numai tu să fii treaz si să stai de vorbă cu încredere cu Stăpînul de obşte al tuturora!

Imi vei spune poate: Dar somnul este dulce!
Nimic însă nu-i mai dulce decît rugăciunea!

Dacă vei vorbi cu el în deosebi vei putea săvîrşi multe, căci nimeni nu te supără, nimeni nu te îndepărtează de rugăciune ; şi timpul îţi este într-ajutor ca să dobîndeşti ceea ce vrei.
Cînd eşti culcat pe aşternut moale şi te leneveşti să te scoli şi te întorci pe partea cealaltă, gîndeşte-te la mucenicii de azi cari au stat pe grătar de fier? N-aveau aşezat sub ei aşternut, ci dedesubtul lor erau aşternuţi cărbuni aprinşi!
Aici voesc să termin cuvîntul pentru ca să plecaţi de aici avînd proaspătă şi înfloritoare amintirea grătarului si să vă aduceţi aminte de el ziua şi noapte. Dacă am avea în minte pururea grătarul acela, chiar dacă ne-ar ţinea nenumărate legături, vom putea pe toate cu uşurinţă să le rupem şi să ne sculăm la rugăciune.
Să zugrăvim dar pe latul inimii noastre nu numai acel grătar, ci şi pe celelalte munci ale mucenicilor. Si după cum cei cari înfrumuseţează casele lor, le împodobesc peste tot cu zugrăveli înflorite, tot astfel şi noi pe pereţii mintii noastre să zugrăvim muncile mucenicilor.
Zugrăveala caselor este nefolositoare, dar aceasta are cîştig; n-are nevoie de bani, nici de cheltuială, nici de vreun meşteşug, ci în locul tuturor este destul să se folosească de rîvnă si de o gîndire vitează şi trează şi prin ele, ca, prin cea mai îndemînatecă mînă, să zugrăvească muncile lor.
Să zugrăvim aşa dar în suflet pe cei cari au fost aşezaţi pe tigăi de fript, pe cei cari au fost întinşi pe cărbuni aprinşi, pe cei aruncaţi în căldări de fiert, pe cei înecaţi în mare, pe cei strujiţi, pe cei întinşi pe roată, pe cei aruncaţi în prăpastie, pe cei cari s-au luptat cu fiarele sălbatice, pe cei duşi în rîpi adînci şi în sfîrşit pe cei cari şi-au sfîrşit viata aşa cum fiecare a avut parte, ca prin varietatea acestei picturi, făcîndu-ne strălucitoare casa noastră, să o facem locaş potrivit Impăratului cerurilor.
Dacă Domnul va vedea astfel de picturi în mintea noastră, va veni împreună cu Tatăl şi-şi va face locuinţă în noi împreună cu Duhul Sfînt.
Mintea noastră va fi atunci casă împărătească şi nici un gînd ne la locul lui nu va putea să intre în ea, de vreme ce amintirea mucenicilor se află în noi pururea ca o pictură înflorită, slobozind multă strălucire, iar Dumnezeu, Impăratul tuturora, trăind pururea în noi. Astfel dar primind pe Hristos încă de pe pămînt, vom putea, după plecarea de aici, sa fim primiţi în corturile cele veşnice, pe care să dea Dumnezeu ca noi toţi să le dobîndim, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care şi cu care Tatălui slava împreună cu Sfîntul şi de viaţă făcătorul Duh, în vecii vecilor, Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

logos.md

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Sf.Ioan Gură de Aur. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s