Intreaga dogmatica ortodoxa se concentreaza in doua mari capitole : dogmele Sfintei Treimi, adica pluralul ipostaselor si singularul firii dumnezeirii ; dogmele iconomiei in trup a unuia din Treime, adica singularul persoanei si pluralul firilor. Trecere de la conceptia monoteista la invatatura despre triada ipostatica n-a fost usoara. Toti scriitorii bisericesti constata ca la originea ezitarilor si disputelor in legatura cu dogma trinitara se afla, in primul rand, tendintele monoteiste de tip iudaizant (un fel de monarhianism reductionist), iar in al doilea rand ar fi politeismul elenistic, ambele neavand curajul sa accepte nici intruparea personala in istorie a lui Dumnezeu, pe Dumnezeu-Emanuel, nici manifestarea lui Iisus Hristos la timpul fixat (cf. I Tim. 6, 14-15).Este adevarat ca invatatura despre Dumnezeu cel unic in fiinta si intreit in persoane s-a inchegat destul de timpuriu si apare in simbolurile de credinta din secolul al II-lea. Totusi, neclaritati si neintelegeri in ce priveste identitatea, natura si unitatea persoanelor Sfintei Treimi au continuat sa existe, ceea ce a determinat Biserica sa angajeze autoritatea sa invatatoreasca in formularea unor articole de credinta. Prima etapa a fost Sinodul ecumenic de la Niceea in 325, cand s-a redactat prima parte a Crezului ortodox, inclusiv propozitia : „Si in Duhul Sfant”. De abia in 381, la al doilea Sinod ecumenic, tinut la Constantinopol, Biserica a reusit sa afirme clar ca „Dumnezeu cel viu, unic in fiinta si intreit in Persoane” este articolul de credinta fundamental al crestinismului.
„Dogma de la Niceea” : Fiul de-o-fiinta (homoousios) si co-etern cu Tatal
Primul sinod ecumenic, convocat la cererea imparatului Constantin cel Mare (+ 337), la Niceea, in 325, in timpul papei Silvestru I, a discutat problema naturii divine sau dumnezeirii Fiului, problema ridicata de Arie, un preot din Alexandria. Arie sustinea ca Fiul este, dupa natura, radical diferit de Tatal si subordonat Acestuia. Tatal si Fiul au doua naturi diferite si separate. Tatal este vesnic, nu are inceput si este necreat, pe cand Fiul are un inceput, fiind creat, mai tarziu, de Tatal din ceea ce nu exista, din nefiinta. Tatal a existat inainte de Fiul. Arie recurge la tot felul de speculatii rationaliste, spunand de pilda ca daca Fiul ar fi fara inceput, atunci ar fi fratele Tatalui, nu Fiul Acestuia. Desigur, Fiul este o creatura speciala, nu Dumnezeu in sens strict fiintial, fiind primul nascut dintre creaturi. „Unul-Nascut” inseamna pentru Arie, unul creat direct ca fiu de Dumnezeu, iar „Dumnezeu din Dumnezeu” are sensul de creat Dumnezeu de Dumnezeu.
Sinodul din Niceea condamna arianismul, fara echivoc. Sinodul afirma ca Iisus Hristos este insusi Fiul lui Dumnezeu, nascut din eternitate din persoana Tatalui, nascut nu creat, Dumnezeu prin fiinta Sa identica cu a Tatalui. Pentru a defini unitatea de esenta – dumnezeirea si co-eternitatea Cuvantului intrupat cu Tatal – sinodul foloseste termenul teologic homoousios, de-o-fiinta, consubstantial, in sensul ca exista o unire esentiala absoluta intre Tatal si Fiul intrupat. Fiul intrupat e Dumnezeu prin fiinta Sa, identica cu a Tatalui, de care difera numai in personalitatea Sa. Arienii se opun acestui termen spunand ca nu se afla in Biblie. Termenul fusese respins de un sinod din Antiohia in 268, pe motivul ca sugera o erezie. De altfel, in deceniile urmatoare, interpretarile diferite cu privire la homoousios vor da nastere la tot atatea versiuni ale arianismului.
Sinodul II ecumenic, Constantinopol 381, conceput ca sinod al episcopilor din Orient, este convocat de imparatul Teodosie I (378-395), care din 380 guverneaza partea orientala a imperiului roman, urmand lui Gratian. Episcop de Roma este papa Damasus (366-384). Scopul sinodului este de a se pronunta in legatura cu afirmatia pnevmatomahilor („dusmani ai Duhului”), formulata de Macedonie din Constantinopol, ca Duhul Sfant este o „creatura”. Sinodul s-a referit si la diversele variante ale arianismului.
Preocupat sa evite termeni abstracti si necunoscuti, Sinodul ecumenic din 381 recurge la denumiri si expresii biblice, acceptate in limbajul liturgic. „Cred si in Duhul Sfant, Domnul, de viata facatorul, care din Tatal purcede, care cu Tatal si cu Fiul este impreuna adorat si marit, care a vorbit prin profeti”. Expresia „cela ce cu Tatal si cu Fiul este impreuna inchinat si marit” este folosita ca echivalenta cu homoousios, pentru a exprima consubstantialitatea si coeternitatea lui Dumnezeu ca treime de persoane.
ortodoxiadreaptacredinta 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.