Cuviosul Filotei Zervakos (†8 mai 1980) despre mantuirea in vremurile apostaziei si necuratiei generale, intr-o lume vicleana si stricata: “Satana face ultimul asalt… Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia si sa fim gata pentru asta, caci s-a apropiat sfarsitul acestui veac“

148.jpg



“…Toţi s-au plecat: şi stăpânirea, şi arhiereii, şi miniştrii, şi ofiţerii; şi preoţi, şi monahi, şi soldaţi, şi cărturari, şi neştiutori de carte, şi bogaţi, şi săraci, şi mari, şi mici, bărbaţi şi femei. De la acest neam şi de la aceşti oameni să nu aşteptăm progres sau vreo procopseală, ci mai degrabă suliţa viitoare şi ultima şi marea mânie care ne va veni de la fiii pierzaniei, fiii neascultării. Există şi puţine excepţii, există şi puţini aleşi, de dragul cărora Domnul rabdă pe cei mulţi şi păcătoşi. Dar sunt atât de puţini cei aleşi, încât mă tem că nu le va fi cu putinţă să oprească mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu, cea pornită împotriva păcătoşilor, şi va veni mânia cea mare de la Domnul Atotţiitorul şi întristare aşa cum nu a fost de la începutul lumii până astăzi. Noi, păcătoşii, unde să fugim?
Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia, şi să fim gata pentru asta, căci s-a apropiat sfârşitul acestui veac. Această viaţă trecătoare seamănă cu marea. Noi şi toţi ceilalţi oameni suntem Petru se scufunda mergand pe mare si intinde mana catre Hristosca marinarii, şi precum marinarii care călătoresc pe mare nu au întotdeauna marea liniştită, ci întâlnesc de multe ori vânturi puternice, valuri mari şi sunt de multe ori în primejdie, aşa şi noi călătorim pe marea acestei vieţi vremelnice, întâlnim multe vânturi potrivnice, puternice, valuri mari, sminteli, ispite, boli, întristări, supărări, prigoniri şi primejdii. Nu trebuie însă să dăm bir cu fugiţii. Să avem curaj, bărbăţie şi credinţă; şi dacă, la fel ca oamenii cu suflet mic şi cu puţină credinţă ne-am descurajat în primejdii, să strigăm ca Petru, care a strigat pe Hristos, prea dulcele Dumnezeu, Care pretutindeni este prezent: “Învăţătorule, mântuieşte-mă, că mă scufund!”. Şi de îndată dulcele nostru Iisus va întinde mâna Sa cea dreaptă şi ne va ridica, spunând: “Puţin credincioşilor, de ce v-aţi îndoit? Nu vă temeţi, Eu sunt aproape de voi, nu vă voi lăsa”.

Corabia nu se mai teme de primejdii când ajunge în port. Astfel şi noi, numai când vom1ajunge la limanul vieţii celei veşnice, la limanul cel netulburat şi fără valuri vom fi în siguranţă veşnic, căci acolo încetează orice tulburare, orice teamă şi orice primejdie. Acolo blândeţea şi calmul sunt fără tulburare, pacea fără războaie, sănătatea fără boli, fericirea fără nefericire, bucuria fără întristare şi viaţa fără de moarte. Fie ca Preabunul şi Cerescul Părinte, Care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile Sale cele veşnice şi de Împărăţia cerurilor”.

1

***

Dacă ai fi luat aminte, n-ai fi greşit

… M-am întristat de căderea ta în păcatele cele de moarte ale desfrânării, ale adulterului, dar m-am şi bucurat că te-ai ridicat din cadere. Sa-ţi fie pătimirea acasta învăţătură de minte, să fii atent ca să nu păcătuieşti în continuare. Te-ai făcut sănătos prin pocăinţă, să nu mai păcătuieşti, ca să nu mori în păcat şi să fii legat veşnic. Slăveşte-L pe Dumnezeu, Care ţi-a dat vreme de pocăinţă, şi fii atent, căci vrăjmaşul, diavolul, ca un leu rage, căutând pe cine să înghită. Dacă ai fi luat aminte, nu ai fi păcătuit. Dar pentru că nu ai luat aminte şi1nu te-ai gândit că Dumnezeu este pretutindeni prezent înaintea ta, te-a atras diavolul, te-a atras femeia. Ai călcat porunca Lui care zice să nu faci adulter, căci cel care strică casa Domnului, şi Dumnezeu il strică pe acesta. Iosif, preabine gândind şi atras înspre păcat de stăpâna lui, nu a ascultat uneltirile acesteia. Cum să fac viclenie înaintea Domnului?, a zis şi a preferat temniţa, chiar moartea, decât să păcătuiască. Şi prin acest fel s-a mântuit de păcat şi Dumnezeu l-a slăvit pe pământ, şi în ceruri se va slăvi veşnic. Să nu deznădăjduieşti însă, să ai curaj căci Dumnezeu este milostiv şi prea blând. Aşa cum l-a primit pe fiul cel rătăcit, pe David, pe Manase, pe desfrânata, pe tâlharul, te va primi şi pe tine. Te-a rănit vicleanul Satan prin cădere, prin femeie. Să-l răneşti şi tu prin pocăinţa cea sinceră şi prin rugăciune. Fiul cel rătăcit pocăindu-se, a primit înapoi harul înfierii. David pocăindu-se, a primit harul profeţiei. Tâlharul pocăindu-se, primul a intrat în Rai şi mulţi desfrânaţi şi desfrânate, vameşi şi tâlhari nu doar că s-au mântuit prin pocăinţă dar s-au şi sfinţit. Şi tu dacă vrei, prin pocăinţă, nu doar iertarea păcatelor vei lua, ci te vei şi sfinţi, şi în Rai vei merge…

***

Dumnezeu este pretutindenea prezent

… Ca să scapi de patima trupească care te luptă şi uneori te învinge, singurul mijloc este să 1gândeşti bine şi drept. Dacă gândeşti bine şi judeci drept şi crezi că Dumnezeu este pretutindeni şi te vede, că este Dumnezeul tuturor şi a toate, Cel Ce cuprinde pământul şi face de se cutremură acesta, Cel Ce se atinge de munţi şi fumegă, Cel care pe desfrânaţi, pe adulteri, pe hoţi şi pe nedrepţi îi va trimite în focul cel din afară de se vor chinui veşnic, n-ai mai păcătui. De multe ori însă, şi în viaţa aceasta trecătoare îi îndreaptă cu boli, cu pericole, cu cutremur, cu îngheţ, cu potop, cu războaie şi cu alte pedepse îndreptătoare.
La acestea, iubitul meu, să te gândeşti şi nu vei păcătui. David, fiindu-i frică ca să nu cadă iarăşi în păcat, şi-a pus bine bine în gând că Domnul este înaintea sa. Vazut-am pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este, ca sa nu ma clatin. Şi în acest fel s-a mântuit. Aşa şi tu, pocăieşte-te cu adevărat şi pune în mintea ta că Dumnezeu este întotdeauna înaintea ta, şi nu vei mai păcătui. Aminteşte-ţi şi de sfârşitul tău, şi că după moarte nu există pocăinţă, şi nu vei mai vrea să păcătuieşti, ci vei vrea să te mântuieşti.

***

Nu-ti este permis să fii laş

… Ca să scapi de patima aceasta a autosatisfacerii este nevoie de hotărâre nestrămutată şi bărbăţie pe de o parte, iar pe de alta de ură şi mânie împotriva diavolului, cel care ne mişcă şi ne împinge către păcat. Păcat care ne provoacă moarte îndoită: şi trupească, şi sufletească. Aşa că înarmează-te cu armele rugăciunii, ale credinţei, ale bărbăţiei şi ale dragostei şi loveşte-l pe vrăjmaş. Ai grijă însă, că dacă vei arăta laşitate, indiferenţă şi lene, te va răni şi te va omorî, iar dacă vei lovi tu cu credinţă şi vei cere ajutorul lui Dumnezeu, se va înfricoşa şi se va face nevăzut. Spune cu curaj şi cu rugăciune cuvântul psalmistului: Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. De ne va vedea Hristos bărbaţi, ne va ajuta, dacă ne va vedea laşi ne va părăsi. Ai curaj, iubite al meu, îmbărbătează-te, întăreşte-te şi biruieşte pe vrăjmaşi cu puterea Mântuitorului nostru Cel răstignit, Domnul nostru, Iisus Hristos. Gândeşte-te bine la sfinţii martiri, la cuvioşi, cum au izbândit, cum l-au biruit pe vrăjmaş, nu adormiţi, ci priveghind şi străduindu-se şi călcând peste sine. Gândeşte-te şi la răsplăţile pe care le-au primit şi la darurile Duhului Sfânt şi la slava cea pământească şi cea cerească primită. Nu este permis ţie, tânăr cum eşti, să fii laş şi nebărbat, căci eşti creştin, ucenic şi ostaş a lui Hristos.
Gândeşte-te, de asemenea, şi la cuvintele de-Dumnezeu-propovăduitorului Pavel: Nu rătăciţi, căci nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici malahiştii… nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni, 5, 9-12) şi cuvintele Sfântului Ioan Teologul, din Apocalipsă:

“Cât despre cei fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi vrăjitori şi’nchinători la idoli şi toţi cei mincinoşi, partea lor este’n iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea cea de-a doua“.

Cred şi nădăjduiesc că, dacă vei asculta sfatul meu şi vei folosi armele despre care-ţi scriu, împotriva vrăjmaşilor şi păcatului, vei învinge. Pune început bun, şi Dumnezeu te va ajuta. Eu îţi trimit binecuvântarea mea ca cea mai mică şi mai neînsemnată armă: „Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi”.

***

De cel ce se roagă nu se apropie vrăjmaşul

1… Alt ajutor în lupta împotriva războiului trupesc nu există mai folositor şi mai mare decât rugăciunea neîncetată a minţii, spusă cu evlavie, cu credinţă şi cu atenţie. De aceea, dumnezeiescul Pavel sfătuieşte: “Rugaţi-vă neîncetat”, ca să ne păzească nerăniţi de săgeţile cele arzătoare ale vicleanului care vin spre noi neîncetat. Cel ce se roagă neîncetat şi simte cu Cine vorbeşte în clipa aceea, vrăjmaşul de el nu se apropie, se teme.
A păcătui, zice Sfântul Vasile cel Mare, se întâmplă doar în lipsa lui Dumnezeu. Deci atunci când demonul sau femeia îţi pune în mintea ta dorinţa cea murdară, spune cu bărbăţie şi cu furie: Înapoia mea, satană, cum voi făptui păcatul, de vreme ce Dumnezeu mă vede? Nu te voi asculta. Aceasta să zici întotdeauna, de fiecare dată când va veni, căci este neruşinat. Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea smerenie, căci smerenia este mare ajutor. Îndrăzneşte, îmbărbătează-te, ridică-te, întăreşte-te, şi te va întări Hristos.

***

Nu privi doar la cele văzute, priveşte şi la cele veşnice

Văd din scrisoarea ta că precum un om mic te-ai înfricoşat, ai deznădăjduit, ignorând că1Dumnezeu este aproape de noi. Este cu noi şi ne urmăreşte lupta, ne vrea însă răbdători şi bărbaţi până la sfârşit. Când ne vede cu toate aceste puteri sufleteşti şi trupeşti, luptându-ne împotriva vrăjmaşului atunci vine într-ajutor. De aceea rabdă încă. Nu te uita doar la cele ce se văd cu ochii noştri trupeşti, ci uită-te cu ochii sufleteşti la cele nevăzute. Nu te uita la cele trecătoare şi pământeşti şi uită-te la cele cereşti şi care întotdeauna rămân. Nu te uita la cele stricăcioase, ci la cele nestricăcioase, la cele îmbucurătoare, la cinstea şi slava cea cerească, la fericirea şi bogăţia cerurilor. Crede cu putere în Dumnezeu şi pune-ţi toată nădejdea în El, şi te vei mântui. Harul Domnului să fie mereu cu tine…

***

Ne gândim la moarte?

1Noi, oamenii, ne îngrijim puţin sau deloc pentru mântuirea noastră. Mai mult înclinăm către păcat decât către virtute, mai mult iubim cele pământeşti decât cele cereşti, pe Mamona decât pe Dumnezeu. Cauza pentru care păcătuiesc oamenii este că nu-şi amintesc de moarte precum trebuie. Înţeleptul Isaac Sirul zice că diavolul încearcă în orice chip să scoată din mintea omului înţelesul morţii. Umple mintea omului cu amintiri nefolositoare şi dăunătoare, îi dă întreaga lume numai să nu se gândească, să nu-şi amintească de moarte şi să nu ia aminte la adâncul său. Trebuie să ne gândim cum vom muri, bine sau rău, pregătiţi sau nepregătiţi. Toţi cei ce ne temem de moarte nu l-am iubit pe Dumnezeu cum trebuie. Nu am luat în inima noastră dorirea Domnului şi nici a cereştilor şi veşnicilor bunătăţi. Ne e teamă de moarte, căci nu credem că murind ne mutăm de la moarte la viaţă, în patria cea cerească şi nestricăcioasă.

***

Cu discernământ şi frica de Dumnezeu

[Pentru un bolnav:]… În Postul cel Mare, miercurile şi vinerile să nu mănânci carne. N-o să1mori, nu te teme. Nici nu o să slăbeşti aşa de mult. Din celelalte mănâncă dacă ai neapărată nevoie. Este bine să ne păzim sănătatea noastră şi trupul, dar cu discernământ, să nu ajungem atât de iubitori de noi şi iubitori de această viaţă, să păzim sfaturile doctorului, dar nu să nesocotim poruncile Cerescului Doctor şi Mântuitorul nostru. Biserica îngăduie ca bolnavii să dezlege postul, dar cu discernământ şi cu frică de Dumnezeu. În vremurile stăpânirii (turceşti), ale foametei, mulţi bărbaţi şi femei au primit sfat de la doctori să mănânce fără discernământ şi în Săptămâna cea Mare, şi a venit foametea, de lipseau nu numai carnea şi ouăle, laptele, dar şi pâinea şi uleiul. Numai iarbă şi furaje rămăseseră. Iar cu această hrană mulţi s-au tămăduit, pe când cu carne şi cu multa mâncare erau întotdeauna bolnavi. Să ne îngrijim de trupul nostru, dar să ne îngrijim şi de suflet. Nu doar lipsindu-ne de mâncare, ci lipsindu-ne de trufie, de stricăciune, de judecare, de vorbirea cea multă, de mânie, de minciună, de calomnie, de neascultare şi de celelalte răutăţi…

***

Să împingi departe demonul deznădejdii

… Ca părinte duhovnicesc şi doctor am constatat boala ta sufletească şi mă gândesc să-ţi trimit leacul cel potrivit ca să te tămăduieşti. Boala ta duhovnicească este deznădejdea. Cea mai gravă şi cea mai mare boală duhovnicească, căci cei care suferă de aceasta, dacă nu iau1leacul cel tămăduitor, mor de moarte sufletească şi veşnică. Leacul cel vindecător este credinţa şi nădejdea. De crezi că Dumnezeu este Tatăl tău afectuos, preamilostiv, preamilos şi crezi că a venit în lume să tămăduiască, să mântuiască nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi crezi că pentru un păcătos care se va pocăi se face bucurie între îngerii din ceruri şi crezi că a primit pe fiul cel risipitor cu braţele deschise şi primeşte pe oricine, pe oricare pierdut, pe oricare vameş sau desfrânată, sau tâlhar sau păcătos; de crezi că pe tâlhar cu o singură rostire de „pomeneşte-mă” l-a băgat direct şi primul în Rai – atunci şi tu, de vei crede şi vei nădăjdui că din această clipă de când ai lăsat păcatul şi te-ai pocăit, Dumnezeu te-a iertat şi crezi că eşti iertat, că eşti mântuit, ei bine, eşti vindecat, eşti tămăduit… Iată aceasta este tămăduirea, credinţa şi nădejdea. Când cu bucurie mare vei primi imediat în credinţă, te vei tămădui. Se va depărta deznădejdea şi va urma deplina vindecare a sufletului tău. Acesta este leacul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl oferă în dar. Celălalt leac, adică deznădejdea, este leac al diavolului, este otravă pe care o oferă diavolul, şi toţi cei ce o primesc şi o beau se otrăvesc în sufletele lor şi mor cu moarte veşnică. Diavolul, prin deznădejde, multe suflete a rătăcit, le-a otrăvit, le-a omorât, căci pe mulţi i-a dus la pierzanie – ba s-au spânzurat, ba s-au înecat, murind astfel înainte de vremea hotărâtă de Domnul. Şi pe mulţi alţii i-a dus în întristare şi deznădejde. Aceasta judec eu ca doctor duhovnicesc al tău. Vicleanul satan se luptă şi încearcă cu deznădejdea să-i întristeze pe mulţi şi să omoare sufletele şi trupurile.
Fii cu grijă deci, fii cu grijă! De cum vei primi scrisoarea mea, să iei cu bucurie leacul credinţei şi al nădejdii. Să izgoneşti departe pe demonul deznădejdii, ca să te tămăduieşti deplin. Să-l bucuri pe Dumnezeu, pe îngeri şi pe noi şi să-mi scrii imediat două cuvinte, ca să ştiu că ai primit-o şi că eşti de acord ca să izgoneşti această deznădejde.

***

Este nevoie de mare grijă

… Să fie slăvit Preabunul, Cel care ne întăreşte şi ne izbăveşte de orice primejdie trupească1 şi sufletească, ce vine de la stricatul şi prearăul vrăjmaş. Este mare nevoie de atenţie şi de rugăciune neîncetată, de credinţă, de nădejde, de bărbăţie sufletească şi de dragoste şi să izgonim pe vrăjmaş de la început, de când bate la uşa sufletului cu gândurile cele stricătoare de suflet. Să înşfăcăm armele rugăciunii şi să-l lovim zicând: Afară blestematule, fugi departe, „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie” şi “toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, acoperă-mă sub acoperământul tău”. De asemenea, să zicem şi „Să învie Dumnezeu …” şi „Crucii Tale…”. Preabunul Dumnezeu ne-a dat multe arme, sa nu te înfricoşezi, ci cu bărbăţie să-l izgoneşti…

Ca să meargă cineva în viaţa veşnică şi în Împărăţia cerurilor, păşeşte pe o cale îngustă, ce are piedici şi întristări, şi necazuri, şi boli, şi ispite. Prin multe necazuri veţi intra în viaţă, a zis Domnul. Nu există altă cale în afară de cea a ispitelor şi a întristărilor, aceasta este calea pe care au păşit toţi sfinţii, profeţi, apostoli, martiri, cuvioşi şi drepţi. Există şi calea cea uşoară pe care cei ce o urmează merg către stricăciune. Noi să cerem de la Dumnezeu să ne dea bună luminare şi putere să păşim pe calea cea îngustă şi cu chinuri, pe cea care ne călăuzeşte la găsirea împărăţiei cerurilor şi la fericirea cea de netâlcuit.

(Fericitul Filotei Zervakos, Sfaturi, minuni, rugaciuni, Edturile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 20051

***

Către preotul duhovnic

“… Într-adevăr răutatea acestui veac viclean întrece răutăţile şi păcatele tuturor veacurilor şi orice duhovnic având frică de Dumnezeu şi conştiinţă se găseşte într-o postură grea, cum să iconomisească pe păcătoşii cei ce i se spovedesc. În această generaţie vicleană duhovnicul trebuie să folosească iconomia, căci de va folosi acrivia, nici unul dintre cei spovediţi, sau foarte rar vreunul, s-ar găsi vrednic de împărtăşanie. Este nevoie însă de mare atenţie şi discernământ din partea duhovnicului şi căldură caldă către Dumnezeiescul Părinte pentru a-l lumina cum să întrebuinţească iconomia, căci, după cum spune şi dumnezeiescul Grigorie: “Îngăduiţi, dar nu călcaţi legea”, aşa că dacă e vorba de călcarea legii, mai bine ar fi să nu spovedească, ca să nu audă cuvântul: “Doctore, vindecă-te pe tine însuţi”.
Starea de astăzi, vrednică de plâns, a oamenilor, se datorează lipsei duhovnicilor virtuoşi şi înţelepţi cu discernământ, cu frică de Dumnezeu, cinstiţi şi cu experienţă.
Iar astfel puţini sunt cei care se mântuiesc în acest neam viclean“.

***

Sfaturi către diacon

… Când am fost hirotonit diacon şi preot, am venit în Eghina, unde trăia duhovnicul meu, Sfântul Nectarie, şi l-am rugat să mă binecuvinteze şi să-mi dea sfaturile cele de nevoie. Întotdeauna îmi amintesc şi nu o voi uita niciodată! Întâi a scos crucea cea de lemn, pe care o avea la el întotdeauna. M-a însemnat în semnul crucii şi apoi a ridicat mâna lui cea dreaptă, m-a binecuvântat şi mi-a zis: „Să fii în veac iubitor de Dumnezeu şi smerit”. Aceste două sfaturi ţi le dau şi eu. Să fii în toată viaţa ta iubitor de Dumnezeu, adică să-L iubeşti pe Dumnezeu din toată inima ta, şi să fii smerit. Dacă îl iubeşti pe Dumnezeu, Cel care este iubire, Dumnezeu va rămâne cu tine şi tu cu Dumnezeu. Când Dumnezeu este cu tine, nu te teme de nimic. Oriunde este smerenie fuge trufia, oriunde este Hristos fuge diavolul. Întru aceste două porunci şi virtuţi sunt cuprinse întreaga lege şi profeţii.

***

Nevoia de teologi plini de căldură

Majoritatea teologilor de astăzi, în afara puţinelor excepţii, au devenit vrăjmaşii ortodoxiei şi prieteni ai „bisericilor” papalităţii sau protestante. Avem mare nevoie şi urgentă nevoie să se găsească noi luptători calzi, apărători ai credinţei ortodoxe şi ai bisericii, ai predaniilor apostolice şi patristice. Pentru a da piept cu curaj celor ce luptă credinţa noastră, cu fiarele cele sălbatice şi să-i alunge departe de turma lui Hristos. Din această cauză îţi permit să studiezi, dar cu atenţie, ca nu cumva să te rătăcească vreunul din aceşti profesori filocatolici. Ai curaj, credinţă, nădejde şi dragoste, ca Dumnezeu să fie cu tine şi tu cu Dumnezeu. Şi când Dumnezeu cel atotputernic este cu tine se vor risipi toţi vrăjmaşii şi cei ce ne luptă şi ne va învrednici de Împărăţia Sa, pe care fie ca toţi să o dobândim.

***

Câte sunt patimile noastre atâtea şi limbile noastre

„Precum cei care au construit turnul (Babel) din mândrie l-au mâniat pe Dumnezeu, Care a trimis amestecarea limbilor, acelaşi lucru se întâmplă şi în nefericitul nostru neam astăzi şi chiar în Biserică. Fiecare astăzi are limba lui proprie, nici unul nu-l aude pe celălalt. Desigur câte sunt patimile noastre, atâtea sunt şi limbile noastre. Unul zice una, altul zice împotrivă. Toţi vorbesc de interesul propriu nici unul de interesul comun. De aceea se naşte doar zarvă, tulburare şi nimic bun. Este semn rău, este semn şi dovadă limpede că lipseşte credinţa, căci nu există credinţă lucrătoare întru dragoste. Adevărata credinţă şi Biserica au ca ţel unirea şi buna înţelegere. Numele Bisericii nu este despărţire, ci unire şi înţelegere, zice dumnezeiescul Ioan Gură de Aur şi unde este credinţă deplină, acolo este şi o inimă şi un suflet. Ce este atunci cu timpurile noastre şi cu Biserica noastră? Turnul lui Babel. Ce a ajuns credinţa noastră? Amestecare a limbilor“.

[vezi si: Parintele Rafail Noica – Crestinul postmodern intre babilonia sensurilor si dreapta intelegere]

***

Încurajare clericilor

“… După marele profet Isaia, mulţimea oamenilor zic minciunii adevăr iar adevărului îi zic minciună. Amărelii îi spun dulceaţă iar dulceţei îi spun amăreală, luminii îi spun întuneric iar întunericul îl numesc lumină. Puţini sunt bărbaţii aleşi, înţelepţi, cuviincioşi, raţionali, mărturisind şi propovăduind cu curaj adevărul şi apărând societatea călugărească cea care este numită între cetele îngereşti fără de care nici biserica ortodoxă nici credinţa ortodoxă nici limba grecească, nici poporul cel grec n-ar mai fi existat”.

(Fericitul Filotei Zervakos, Sfaturi, minuni, rugaciuni, Edturile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005)

1

1

***

Desfraul si avortul

[…] Satana face ultimul asalt si, in acesti ani in care ne gasim, mare necaz si stramtorare vor veni in lume…(…) Asadar, mare manie are sa vina. Multe rautati se intampla in lume, indeosebi doua: desfraul si avortul.
Un rău atât de mare nu s-a întâmplat în nici o vreme, ca mamele să ucidă 6-10 copii si să nu simtă deloc mustrare de conștiință, când, dacă ar fi avut o cât de mică urmă de pocăintă si simtire, ar fi trebuit să-si deschidă mormintele si să intre de vii în ele ca să se chinuie, dar sunt nepăsătoare… Se spovedesc uneori, dar fără să se pocăiască sincer. Aceasta una, iar a doua – goliciunea femeilor. Umblă acum goale, – desi bărbatii nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putintă s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătosii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă si să-si arate trupurile lor goale la bărbati, ca să-i atragă spre păcat. Dumnezeu este indelung-rabdator, iar o mie de ani sunt inaintea lui Dumnezeu ca o ora. Rabda indelung, dar si rabdarea Sa are margini. Nu e cu putinta ca Dumnezeu, care totdeauna pedepseste pacatul, sa ingaduie a se face atatea pacate, fara sa le pedepseasca… Numai sa fim pregatiti. Sa avem credinta in Dumnezeu, in El sa ne punem nadejdea si dragostea si El nu ne va parasi. Fie ca nimic sa nu ne desparta de iubirea lui Hristos. […]

2

***

Îmbrăcămintea necuviincioasă a femeilor

“[…] Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii. Femeile cere intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică. […]

1

***

Prima vedenie

“In urma razboiului balcanic si cu cateva zile inainte de inceperea primului razboi mondial, intr-o noapte a anului 1914, in timp ce ma linisteam in chilia mea, am vazut ca prin vis cum se cobora mania lui Dumnezeu din ceruri peste locuitorii pamantului. S-a facut deodata cutremur mare de s-a clatinat intregul pamant. In multe locuri pamantul s-a crapat si s-au aratat prapastii si cratere si oamenii tremurand de frica alergau incoace si incolo cautand izbavire, multi cazand in acele prapastii si disparand.
S-a facut intuneric adanc de nu vedeai nimic. In clipa in care intunericul a acoperit pamantul, infricosat si eu de mania lui Dumnezeu, alergam sa gasesc loc de scapare pana am cazut cu fata la pamant, gata sa-mi dau sufletul. In clipa cand n-am mai rasuflat a inceput si intunericul cate putin sa se destrame si am simtit cum intra o suflare de viata in tot trupul meu si cum incep sa revin la viata. Deodata am auzit un glas puternic venind din cer de care s-a infricosat intreg pamantul. Eu, cum eram paralizat de groaza, cazut cu fata la pamant, mi-am intors putin capul si mi-am ridicat privirea; am vazut atunci ca un edificiu imens, care avea temelia pe pamant iar varfurile ajungeau cerul.
In locul cel mai inalt al acestui edificiu l-am vazut pe Arhanghelul Mihail, inalt de stat, infricosator in priviri, tinand sabie valvaietoare. Cu manie in glasul ca de tunet, a inceput sa vorbeasca amenintator catre locuitorii pamantului:

“Oameni rataciti, nemultumitori, nerecunoscatori, de ce iubiti cele desarte si cautati numai minciuna? De ce-L maniati pe Preaputernicul Atottiitorul Dumnezeu si-L plecati spre furie, scufundandu-va in multimea rautatilor? Pe Acela Care din nesfarsita-I bunatate si iubire de oameni, in multe chipuri si-n multe feluri v-a daruit binefaceri, v-a cinstit cu chipul si asemanarea Sa, v-a daruit porunci, lege sfanta, a trimis la voi profeti, apostoli, invatatori, iar la plinirea vremii L-a trimis pe Insusi Fiul Sau Cel Unul Nascut, care prin rastignirea, moartea si curgerea nepretuitului Sau sange a platit pentru pacatele voastre si v-a rascumparat din osanda legii, v-a eliberat din legaturile iadului si din stricaciunea mortii si v-a asezat iarasi in fericirea cea dintai, in rai? Iar voi v-ati aratat nemultumitori, nerecunoscatori, neam stricat si nerusinat, viclean si desfranat, scorpii, pui de vipere, asemenea iudeilor celor ucigasi de Dumnezeu, spurcati la gura, hulitori, defaimatori ai dumnezeiestilor porunci si indemnuri. Pentru toate acestea veti fi pedepsiti precum aceia, veti fi rusinati pentru roadele necredintei voastre, ale intinaciunilor, ale neascultarii si apostaziei voastre“.

Acestea si altele asemanatoare a rostit cu glas manios si amenintator, multa vreme. Eu, prabusit, auzeam ingrozit de moarte, caci credeam ca a sosit sfarsitul lumii. Dar de indata mi s-a parut ca incepe sa-si domoleasca mania si, atintindu-mi privirea catre el, cu frica am vazut fata lui inseninata si linistita si am auzit cum cu glas smerit si preadulce indemna pe locuitorii pamantului sa se pocaiasca. Caci de se vor pocai cu adevarat, va inceta mania si razbunarea lui Dumnezeu. Atunci mi-a trecut frica aceea mare. Am prins curaj, m-am inzdravenit si mi se parea ca am inceput sa vorbesc si eu aratand cu mana dreapta catre cer, zicand: “Voi urca si eu acolo sus?” Iar acela, privindu-ma cu chip bland si zambitor mi-a zis:

“Da, vei urca, insa trebuie sa pazesti poruncile lui Dumnezeu; si tu, si oricine va pazi poruncile Domnului se va salaslui in locasurile cele ceresti”.

Si deodata Arhanghelul Mihail s-a ridicat la cer, iar eu ma gandeam treaz, plin de bucurie si de frica. Frica de cele infricosatoare si groaznice ce le vazusem si le auzisem, iar bucurie pentru ce-mi spusese Arhanghelul, ca voi urca si eu la cer daca voi pazi poruncile Domnului.

***

Vedenia a doua

Cu puţine zile după marele dezastru petrecut în Asia Mică în anul 1922, într-o noapte am văzut cum mă aflam împreună cu alţii departe de mănăstirea mea, pe marginea unei văi, în înaltul cerului fiind un nor întunecos, negru, care tocmai începea, puţin câte puţin, să se destrame. Şi de cum s-a luminat, s-a arătat desluşit fiara apocalipsei, având şapte capete şi zece coarne. La început, zbura ca un avion la înălţime, apoi a coborât şi s-a apropiat de mine ca la 15 metri. Şi am văzut, aşezaţi pe capetele şi pe coarnele ei, pe mulţi dintre stăpânitorii pământului – împăraţi, regi, prim-miniştri, precum şi dintre mai-marii Bisericii: Papa, patriarhi, arhierei, îmbrăcaţi toţi în veşmintele lor, mai-marii popoarelor, cu coroane pe cap şi sceptre în mâini, iar mai-marii Bisericii în veşmintele preoţeşti, cu mitre, cu mantii, cu toate însemnele. M-a cuprins frica şi groaza şi mâhnit în inimă am zis:

«Vai şi amar de vieţuitorii acestei lumi! Câtă întristare va să vină peste oameni, dacă stăpânitorii lor sunt slujitori şi robi ai Antihristului!»”

***

Vedenia a treia

“Dupa alte cateva zile mi s-a aratat ca ma gaseam in orasul Siros, la marginea unei piete, alaturi de doi dintre militarii cu care vorbeam despre revenirea refugiatilor. In timp ce vorbeam a batut de ora douasprezece amiaza, am intrerupt discutia hotarand sa o reluam la ora trei. In timp ce acei domni au mers la casele lor spre a lua pranzul, eu am intrat in hotel, am urcat o scara mica si inaintand pe un culoar stramt am vazut diferite camere care aveau usile inchise. Am deschis o usa pentru a intra in camera si am vazut inauntru multime de murdarii si intinaciuni. Iesea de acolo asa o putoare incat am fost nevoit sa inchid imediat usa. Am deschis-o pe a doua, pe a treia, si pe ale celorlalte camere, si am tot inaintat pe culoar, insa toate camerele gemeau de mocirla, de murdarii si de putoare. Impacientat si mahnit, m-am oprit la capatul culoarului, strangandu-mi rasa spre a nu se murdari, caci din camere incepuse sa curga murdariile si sa se imprastie pe culoar. In timp ca ma pregateam sa ies, am vazut multime de barbati si femei, cu infatisarea si imbracamintea majoritatii tinerilor de azi, care urcau mica scara si intrau in camerele pline de murdarie si se scufundau cu totul in mizeriile de acolo de nici nu se mai vedeau. Speriat, am strigat in sine-mi: Vai! Vai de oamenii acestia!

“Si omul, in cinste fiind, n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte (necuratilor porci) si s-a asemanat lor“.

Unde esti, preamahnite Ieremia, sa plangi si sa jelesti pentru neamul acesta adulter si pacatos? Fa, Doamne, izvoare de lacrimi ochii mei ca sa plang si sa jelesc pana nu va mai ramane putere in mine, sa mor plangand si jelind pentru pacatele mele dar si pentru starea cea vrednica de plans si de jale a oamenilor acestei generatii viclene si stricate.

Vedenia a patra

In urmatorul an, 1923, am vazut cum ma gaseam impreuna cu altii la iesirea din Amarusios catre Pendeli cand am auzit un glas puternic zicand: “Paziti-va de necuratie!“. Odata cu glasul am auzit si un vuiet ca de puhoi navalnic care venea dinspre manastirea din Pendeli. Si cum stateam asa inmarmurit, deodata tot locul s-a umplut de murdarie urat mirositoare. Speriati, am cautat un loc mai inalt unde sa nu ne atinga murdaria. Si privind, am vazut un alt puhoi de murdarii revarsandu-se dinspre Kifisia. S-au unit amandoua torentele si au format ca un parau puturos care se indrepta spre Atena. Atunci le-am vorbit celor prezenti. De unde vin si unde se duc toate aceste murdarii? Ele prevestesc o mare nenorocire. Si iarasi s-a auzit glasul acela zicand:

“Aceste murdarii vin o parte de la localnici si o alta parte de la refugiati si se vor uni cu necuratiile celor din Atena si vor inunda Atena si va fi o mare nenorocire si un mare dezastru”.

(Nota: dezastrul s-a petrecut cativa ani mai tarziu, cand armatele germane si italiene au cotropit si au ocupat Grecia).

Vedenia a cincea

La inceputul celui de-al doilea razboi mondial am vazut ca ma gaseam in Atena, in centru, in apropierea pietei Monastiraki. Deodata, din senin si cer frumos, s-a aratat un nor negru care a intunecat intreg vazduhul incat luminoasa zi s-a prefacut intr-o noapte intunecoasa. Inspaimantat si eu ca si restul oamenilor care se aflau in preajma, m-am grabit impreuna cu ceilalti sa intru in vreo casa, crezand ca va fi vreun cataclism sau ca va veni potop de ape ce va face mare dezastru. Insa, in loc sa cada ploaie din acel nor intunecat, au inceput sa cada, ca niste parasutisti, multime de demoni negri, infioratori, duhnind, fiorosi cu coarne, precum ii aratasera zugravii in sfintele icoane, care odata atingand pamantul s-au si aruncat precum fiarele spre oameni, ranindu-i si ucigandu-i fara mila. Au alergat si catre mine multi, turbati de furie, gata sa ma sfasie. Groaza si cutremurul m-au cuprins si frica de moarte, caci nu aveam pe nimeni in ajutor.
Toti ceilalti oameni au fost raniti sau omorati, ramanand cazuti in drum, doar putini reusind sa se ascunda. In disperarea mea, am luat o bata si am inceput sa lovesc inainte si inapoi, in dreapta si in stanga (caci ma inconjurara din toate partile), cerand ajutorul lui Hristos. Dupa multa osteneala si lupta, intarit fiind de ajutorul lui Dumnzeu, am reusit sa-i indepartez, iar acestia, plecand scrasnind din dinti mi-au spus: “nu tu ne-ai indepartat ci Cel pe Care L-ai chemat in ajutor“.

Vedenia a sasea

Intr-o noapte am vazut ca prin vis cum ma gaseam singur in Constantinopol, in Sfanta Biserica Sfanta Sofia. Eram in absida stanga a bisericii; in partea dreapta se gaseau barbati si femei care se tanguiau foarte tristi, plangand. Unul dintre ei a venit spre mine si mi-a zis, plangand:

“Patriarhul si regele s-au culcat si nu s-au mai sculat. Te rugam, intra de-i scoala”.

M-am grabit sa intru si l-am vazut pe patriarh imbracat in vesmintele patriarhale intins si adormit ca un mort. De cum am intrat, am strigat cu glas puternic:

“Sculati-va, Preafericite! Pastoritii sunt intristati, crestinii plang si jelesc, asteptand sa va treziti!“.

Dar deoarece patriarhul a ramas mort, nemiscat, m-am apropiat, am intins mana si l-am luat de spate incercand sa-l ridic. Cu mult efort, l-am ridicat putin, dar era atat de greu incat mana mi-a cedat sub greutate si, nemaiputand sa-l tin, a cazut iar ca un mort. Dupa putin timp, mana care ma durea si imi tremura tare si-a revenit si am fugit catre rege. Acesta, la fel, era culcat ca un mort, cativa metri mai departe de patriarh. Adunandu-mi toate puterile mele, am incercat sa-l ridic insa mi-a fost imposibil. Din marea mea incrancenare si intristare, caci imi vedeam neputinta de a-i trezi, m-am trezit.
Patriarhul inchipuia Biserica, pe care o si reprezinta, iar regele inchipuia statul. Si Biserica si statul, impreuna cu mai-marii lor, sunt adormite, in vicleniile vremurilor de astazi, in adancul somn al indiferentei si trandaviei. Si de nu se vor trezi si ridica, daca clerul si poporul nu se vor destepta spre pocainta, spre lucrarea poruncilor lui Dumnzeu, a virtutilor si a faptelor bune, vor avea de dat raspuns in ziua Judecatii si vor lua pedeapsa.

Vedenia a saptea

La 18 iulie 1963 am urcat la Biserica Tuturor Sfintilor de pe Varful Parosului. La 29 a aceleiasi luni, impreuna cu fratele Ieroteu Paramani, am praznuit ziua Prorocului Ilie. La Liturghie a participat si iubitul nostru frate Nicolaos Arcas, teolog din Pros, care a si predicat. Dupa Sfanta Liturghie, fiecare s-a inapoiat la casa sa si am ramas singur, cu Dumnezeu Cel singur. Voiam ca, ramanand in liniste, sa ma adancesc inauntrul meu spre a-l cerceta si a cere marea si bogata mila a lui Dumnezeu pentru mine, pentru manastirea mea, fratii mei, fiii mei duhovnicesti, pentru toti oamenii.
Am constientizat dintr-o data multimea faptelor mele cele cumplite, apoi mizerabilele, vrednicele de mila, vrednicele de osanda, vrednicele de plans fapte ale oamenilor acestei generatii viclene si desfranate, perverse si stricate, care prin toate putintele alearga catre pacat, catre depravare; si L-am rugat si L-am implorat pe Preabunul, Multmilostivul si Atotmiluitorul nostru Parinte ceresc sa nu ne rasplateasca, nici mie, nici tuturor celorlalti pacatosi, asemanatori mie, dupa faptele noastre si sa nu-si verse furia Sa peste noi, ci dupa nesfarsita-I mila, dupa mare milostivirea Sa si dupa nemasurata bogatie a indurarilor Sale sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi.

“Preamilostive si Multindurate Doamne, cu lacrimi in ochi Iti vorbesc, cunoscand si crezand ca orice ratacire si neascultare isi primeste rasplata sa. Cum va fi cu putinta pentru noi, pacatosii, ratacitii si neascultatorii, sa scapam de pedeapsa viitoare, cea cuvenita noua dupa dreptate? Stiindu-ma pe mine a fi urmator pacatului, caci Te manii si Te intristez in fiecare zi, Te rog primeste-ma alaturi de Tine, aproape de Tine.
Marturisesc ca am pacatuit precum fiul cel pierdut. Te-am parasit, dar Tu, ca un Parinte milostiv si iubitor de oameni, nu ma parasi. Marturisesc ca pe toti i-am intrecut cu pacatele mele, dar stiu ca n-ai venit sa-i mantuiesti pe cei drepti, ci ai venit sa-i ridici pe cei pacatosi, spre a-i calauzi spre pocainta. Si ca pacatos ce sunt, nu am fugit catre dumnezei straini, ci numai la Tine scap, la adevaratul Dumnezeu, Pastorul cel bun, cerand precum cel cazut: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului. Primeste sufletul meu, caci nu mai vreau sa traiesc in aceasta lume preapacatoasa. Nu vreau sa mai vad uratenia lumii, necinstea, indecenta, nerusinarea, nesimtirea femeilor lipsite de minte, care sfideaza orice buna-cuviinta, orice curatie, orice fapta de omenie; fiind ca niste diavoli intrupati, cutreiera cu nerusinare pietele, drumurile, intrand pana si in biserici si manastiri,desantate, fardate, cu tigara in gura sau in mana, spre a strica sufletele curate si nevinovate, spre a le tara in mlastina depravarii si pierzaniei, aratandu-si goliciunea sufletului lor, lipsit de orice fapta buna sau virtute. De aceasta stare deplorabila in care se afla multime de femei sunt vinovati si responsabili majoritatea parintilor si sotilor, care in loc sa le faca sa se schimbe sau sa-si struneasca in vreun fel fiicele, sotiile, surorile, le indeamna tocmai ei la aceste necuratii, privindu-le cu mandrie si bucurandu-se sa le vada astfel impopotonate, boite, rujate. Vinovat este si regele si ceilalti responsabili, ministri, puterea, toti care sunt randuiti dupa voia lui Dumnezeu spre grija si pazirea societatii de toate relele, care dauneaza atat tarii cat si Bisericii. Si cea mai vinovata este Biserica care le ingaduie sa vina la sfintele slujbe si nu le interzice sa intre intr-o astfel de imbracaminte scandaloasa, sau rujate sa sarute icoanele sau sa se impartaseasca.
Nu vreau, Dumnezeul meu, sa mai vad oamenii, laici sau clerici (cu putine exceptii), in patimile lor: trufia, invidia, necinstea, necredinta, desfranarea, hotia, minciuna, viclenia, juramantul stramb. Nu vreau sa mai aud hulele murdare, vorbaria, judecarea, calomnia; temandu-ma sa nu ma imbolnavesc si eu ca un neputincios ce sunt de multimea relelor, Te rog, ia-ma ca sa nu pacatuiesc. Te implor. Si daca nu vei vrea sa ma iei, da-mi, te rog, pocainta adevarata, da-mi luminare si putere ca sa ma impotrivesc pacatului pana la sange si sa-Ti slujesc cu ravna cealalta vreme a vietii mele. Da-le pocainta si intoarcere tuturor pacatosilor pamantului, cei asemenea mie, clerici sau laici, barbati sau femei, bogati sau saraci, mici sau mari. Pun mijlocitori si pentru mine si pentru toti ceilalti pe Preasfanta Cea Preamilostiva Maica a Ta, pe cetele netrupestilor Ingeri, si pe toti sfintii, apostoli, mucenici si cuviosi”.

Acestea zicandu-le, stateam inaintea Sfintei Icoane a Mantuitorului si a tuturor sfintilor. In noaptea care a urmat, de indata ce m-am intins si am adormit, am avut un vis infricosator si cutremurator. Am vazut cum ma aflam afara din Biserica Prorocului Ilie la vreo 40 metri si tot la vreo 40 de metri si de Biserica Tuturor Sfintilor. Am auzit un zgomot inspaimantator si un glas coborandu-se din cer, ca o puternica detunatura. Ingrozit, mi-am intors ochii catre biserica Tuturor Sfintilor, crezand ca se va darama; privind mai atent am vazut ca nici zidurile nu s-au miscat. Ma intrebam, de unde sa fi venit zgomotul si intorcandu-mi curios ochii am vazut o priveliste inspaimantatoare. Am vazut deasupra bisericii, la o inaltime de vreo 100 metri cum stateau ingramadite pietre gata sa cada pe pamant, gata sa striveasca si sa distruga totul. Vazand acestea, asa o groaza m-a cuprins incat era gata sa-mi dau duhul; si cautam cu disperare sa scap, unde sa ma ascund de la fata maniei Domnului. Pentru o clipa m-am gandit sa alerg si sa intru in biserica Prorocului Ilie, dar am vazut iar stancile de deasupra, gata sa se pravaleasca si mi-am zis ca biserica nu va rezista sub o asemenea greutate si ca voi fi strivit sub daramaturi. De atata disperare si frica, m-am trezit ingrozit.
Acesta este visul infricosator. Sfintii Parinti ne indeamna sa nu ne incredem in vise si ne sfatuiesc sa fim foarte atenti deoarece foarte multi au fost inselati prin vise. Dar sunt si multe vise de la Dumnezeu pe care le descopera Dumnezeu robilor Sai spre a-i infricosa si a-i intoarce spre pocainta. Astfel de vise au avut multi dintre patriarhi, proroci, apostoli, precum si dumnezeiestii si cuviosii Parinti, despre boli, cutremure, razboaie, catastrofe. Precum descoperim si in istoria intregii Biserici, intelegem ca Preamilostivul Dumnezeu, Care vrea ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, le arata astfel de vedenii spre a-i intoarce, le descopera grozaviile care-i asteapta in urma pacatelor.
Marturisesc ca nu sunt nici profet, nici sfant, sunt cel mai pacatos dintre cei mult pacatosi; de vreme ce nu sunt pocait si nici nu ma pocaiesc inca dupa cum trebuie, mi-a descoperit Dumnezeu primejdia in care ma aflu, spre a ne duce si pe mine si pe ceilalti pacatosi asemenea mie la pocainta. Ne-a descoperit primejdia care ne ameninta datorita nenumaratelor noastre pacate, primejdie descoperita de Domnul si in Sfanta Scriptura, prin proroci si apostoli, mai apoi si Sfintilor Parinti. Si El Insusi ne spune invederat: “Daca nu va veti pocai, asa veti sfarsi cu totii“.
Bolovanii care stau deasupra capetelor noastre, gata sa cada, arata marea manie a lui Dumnezeu care va veni peste noi pentru pacatele noastre. Aceasta care ne-ar strivi si ne-ar spulbera, este oprita deocamdata de rugaciunile si mijlocirile, de grija si pavaza celei ce este cu adevarat ajutor si scapare oamenilor, a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a Maicii noastre duhovnicesti, precum si ale prietenilor lui Dumnezeu, ale tuturor sfintilor.
Iubitii mei frati, deoarece sfarsitul se apropie si marea manie a lui Dumnezeu sta deasupra capetelor noastre, “sa stam bine, sa stam cu frica“. Sa luam aminte, sa nu ne inselam singuri, spunand ca Dumnezeu este doar binevoitor si multmilostiv si ca nu ne va pedepsi daca pacatuim si calcam poruncile Sale. Sa nu ne insele si pe noi vrajmasul cel preaviclean precum i-a inselat si pe protoparintii nostri de i-a facut rataciti si neascultatori ai poruncii lui Dumnezeu si fugari din rai. Sa nu ratacim, caci “daca s-a adeverit cuvantul grait de ingeri si orice calcare de porunca si orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire, cum vom scapa noi, daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire?“, spune Sfantul Apostol Pavel, gura Domnului (Evrei 2,3). Dumnezeu este binevoitor si multmilostiv, dar este si drept. Ca multmilostiv, daruieste binefaceri, miluieste, ii rabda pe pacatosi, iar ca drept, cearta si pedepseste pe calcatorii poruncilor dumnezeiesti.
Este cu neputinta ca pacatuind sa scapam de mania lui Dumnezeu. Trebuia ca cele patimite sa ne fie invatatura de minte. Cate n-am patimit in ultimii ani, razboaie, boli, naufragii, cutremure, persecutii si in Tracia si in Asia Mica, ingroziri, primejdii, nenorociri, mahniri, precum acelasi apostol zice: “Necaz si stramtorare peste sufletul oricarui om care savarseste raul, al iudeului mai intai, si al elinului” (Romani 2,9). Daca Acelasi Dumnezeu zice prin Isaia cel cu glasul puternic: “Daca veti vrea sa ma ascultati, va veti hrani cu bunatatile pamantului, iar de nu veti vrea si nu Ma veti asculta, sub loviturile taisurilor veti fi doborati, caci gura Domnului a grait acestea“.
Trebuie ca toate cele ce ni se intampla sa ne fie spre invatatura si sa incetam a-L mai mania pe Dumnezeu cu pacatele noastre. Faraon, pentru neascultarea de Dumnezeu, a primit zece pedepse; dupa fiecare pedeapsa se pocaia dar pocainta lui nu era adevarata, era doar de moment. Noi, pentru neascultarea de Dumnezeu si pentru lipsa dragostei am primit si noi zeci de pedepse. Si degeaba ne-am pocait dupa fiecare pedeapsa, caci apoi mai rai ne-am facut. Vine mania cea mare a Domnului, Atottiitorului, de care nimeni nu va putea scapa. Numai atunci vom scapa, cand ne vom pocai. Sa ne pocaim, deci, sa ne intoarcem catre Preamilostivul nostru Parinte ceresc, de care ne-am indepartat, cu inima infranta si smerita; si cu lacrimi sa-L rugam fierbinte sa treaca cu vederea pacatele noastre cele multe, sa ne ierte, sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi, dupa marea si bogata Sa mila. Si cand ne vom pocai cu adevarat, ne va primi cu bratele deschise, ne va ierta precum si pe niniviteni si ne va milui ca un Bun si Iubitor de oameni si Milostiv Dumnezeu. Fie Doamne mila Ta spre noi, Precum am nadajduit intru Tine“.

1

(în: “Călător spre cer – Viaţa şi predicile fericitului Filotei Zervakos”, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2002

1

sursa: cuvantulortodox

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Profeții. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s