Papa Francisc a invitat cercetătorii şi cosmologii la Vatican după ce Biserica Catolică a recunoscut existenţa Big Bang-ului

Papa Francisc a invitat cei mai importanţi cercetători şi cosmologi din lume la Vatican, în cadrul unei conferinţe în care va fi discutată teoria Big Bang-ului.
Astrofizicieni şi alţi experţii din lumea ştiinţifică vor lua parte la conferinţa din cadrul Observatorului din Vatican, în cadrul căreia vor fi discutate undele gravitaţionale, găurile negre şi singularităţile spaţiului-timp, informează Independent.
Conferinţa face parte din programul bisericii de recunoaştere a legăturii dintre ştiinţă şi doctrina teologică.
În 2014, Papa Francisc declara că Dumnezeu ,,nu este un magician cu o baghetă magică,” evoluţia şi teoria Big Bang-ului fiind reale. Conferinţa reprezintă un prilej de onorare a lui Monsignon George Lemaitre, prima persoană care a discutat despre expansiunea universului. Teoria lui Lemaitre este cunoscută cu denumirea de ,,atomul primar,” în prezent fiind mult mai cunoscută ca teoria Big Bang.
Directorul Observatorului din Vatican, Jesuit Brother Guy Consolmagno, afirmă că cercetarea lui Lemaitre dovedeşte că omenirea poate crede atât în Dumnezeu, cât şi în teoria Big Bang.
Creştinismul, afirmă el, crede într-un Dumnezeu supranatural care este responsabil pentru existenţa universului, în timp ce ,,ştiinţa ne explică cum a creat universul”.

Sursa

10 Mai – ZIUA REGALITATII / Nicolae Iorga: HOHENZOLLERN sunt EVREI (JIDANI)



Conformhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Regelui

Ziua Regelui sau Ziua Regalității a fost Ziua națională a României între 1866–1916 și 1918–1947. Era sărbătorită la 10 mai.[1]

În 1866, la 10 mai, ca o coincidență, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajunge la București și este încoronat ca rege al României.[2]

Ziua națională, la 10 Mai, era sărbătorită de toți românii care luau parte la o bătaie de flori la șosea. În 1917 a fost interzisă ca urmare a ocupației germane a României. În 1947 este interzisă definitiv de regimul comunist după abdicarea forțată a regelui Mihai I al României.

Legea nr. 103 din 14 mai 2015 hotărăște (art. 1) că „Ziua de 10 Mai va fi sărbătorită în fiecare an ca sărbătoare națională” prin organizarea de manifestări cultural-artistice. În textul actului normativ nu apare explicit denumirea sărbătorii, dar în media e denumită „Ziua Regalității”.

Mugur Vasiliu:

Cu alte cuvinte, a fost şi este periculos, pentru scopurile şi idealurile organizaţiei sataniste universale, ca la conducerea statului român să se găsească români; chiar şi pentru simplu fapt că un român, oricât de ticălos ar fi, poate la un moment dat să iasă din ascultarea lojelor şi să nu fie de acord cu distrugerea propriului său popor.

[…]

Aşadar, avem pe de-o parte forma de guvernământ, care este total contraindicată pentru poporul român, denumită republică – formă de guvernământ care este creaţia Revoluţiei Franceze (republica Greciei antice este o antică prostie – sau, mai frumos spus, un alt clişeu -, fiindcă niciodată Grecia nu a fost republică; lucrul acesta îl cred cei care citesc Republica lui Platon, fără să cunoască că titlul real al dialogului este Politeia, adică Cetatea multor zei – şi nu, niciodată Republica, decât pentru a folosi pentru legitimarea aberaţiei revoluţiei din Franţa) şi este definită în primul rând prin ateism şi (ca urmare) prin nerecunoaşterea a chiar noţiunii de neam, popor şcl -, iar pe de cealaltă parte avem monarhia străină. Toate acestea se întâmplă fiindcă, pentru români, firescul – adică domniile pământene -, a ajuns un lucru pe tot atât de îndepărtat cum îi este şi trăirea firească, adică în Hristos. Sigur că de aici nu se vede nici o ieşire: alegeţi între Băsescu, Iliescu şi regele Mihai I, prinţu’ Dudă. Nu e nimic de ales. Evident. Numai că acestea nu sunt opţiuni reale, ci opţiunile impuse nouă.

Nici unul dintre acesti regi reprezentanti ai Casei Hohenzollern, deci nici Mihai I, nu este roman.

Despre Carol I cred ca este limpede ca nu i-a curs sange romanesc prin vene. Sa vedem daca s-a petrecut ceva cu urmasii sai si cu urmasii urmasilor sai in urma casatoriilor:

Pe 3 noiembrie 1869 Carol I se căsătorește cu Elisabeta de Neuwied.

Pe 20 august 1870 se naște Maria, fiica cuplului princiar, care moare de scarlatină în 1874. Carol și Elisabeta nu au mai avut alți copii.

Pe 19 aprilie 1889 – Principele Ferdinand, nepotul Regelui Carol I, sosește în țară ca viitor moștenitor al tronului.

Pe 29 decembrie 1892 – Ferdinand se căsătorește cu Maria de Edinburg, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.

Pe 15 octombrie 1893 se naște Carol, fiul lui Ferdinand și al Mariei, viitorul Rege Carol al II-lea.

Pe 10 martie 1921 Principele Carol se căsătorește cu Elena, Principesă din familia regală a Greciei.

Pe 25 octombrie 1921 se naște Mihai, fiul lui Carol și al Elenei, viitorul Rege al Românilor.

Asadar, nimic romanesc.

Sa vedem acum daca prin fapte au reprezentat ceva benefic pentru neamul romanesc si Romania.

Carol_I_(1839-1914),_King_of_Romania_1866-1914,_by_Johannes_Zehngraf

Regele Carol I

Iata ce spune istoricul mason Dan A. Lazarescu:

Crescuti in societatile secrete, literare si masonice, de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau si Cernauti, „pasoptistii” s-au desavarsit in lojile pariziene ca Les disciples de St. Vincent de Paul, Rose du parfait silence, Athenee des Etrangers, Fraternite des peuples. Aici se nasc si ideile de unitate europeana, precum Statele Unite ale Europei, ideal deopotriva al lui Giuseppe Mazzini, Nicolae Balcescu sau Kossuth Lajos”.

[…]

Cuvinte similare se pot rosti si despre epoca imediat urmatoare: „Este epoca in care lojile prolifereaza pana in cele mai mici orase. Este epoca Renasterii Nationale – rod, peste decenii, al samantei aruncata de generatia pasoptista. Sub regele Carol, nu mai putin de 12 din cei 19 prim-ministri au fost masoni, ca si foarte numerosi alti oameni politici”. In acest climat, Franc-Masoneria romana „a putut sa treaca de la stadiul faramitarii in obediente straine la cel de Mare Loja Nationala – Putere unica si suverana. (…). Un ofiter al Armatei Regale, capitanul Constantin Moroiu – nepot al profesorului franc-mason de la Colegiul National „Sf. Sava” Costache Moroiu, pionier al invatamantului national -, reuneste cea mai mare parte a lojilor romanesti aflate, pana atunci, in obediente straine: franceza, italiana, germana, portugheza etc. si, la 8/20 septembrie 1880, constituie Marea Loja Nationala Romana”.

Mugur Vasiliu:

Mai întâi că domnia străină pe care o tot cereau trădătorii lui Al. I. Cuza – de altfel, fratele lor de lojă iudeofrancmasonică, dar un frate care începuse să creadă că România e mai importantă decât scopurile umanitaro, evoluţionisto, iluminato, etco iudeofrancmasonice; fiindcă lucrul este dovedit: urmarea domniei lui Cuza era proiectată a fi instaurarea republicii, dar asta doar din pornire -, aşadar domnia străină, a cărei necesitate a fost şi este justificată în istoria oficială exact cum justifică Ion Iliescu lovitura de stat din decembrie 89, ca fiind revoluţie, această domnie străină a avut un singur scop: îndepărtarea de la conducerea şi din preajma conducerii statului a tuturor celor care ar fi putut împiedica planurile iudeofrancmasoneriei. Este exact ceea ce se întâmplă şi astăzi, şi nu doar în România. Cu alte cuvinte, a fost şi este periculos, pentru scopurile şi idealurile organizaţiei sataniste universale, ca la conducerea statului român să se găsească români; chiar şi pentru simplu fapt că un român, oricât de ticălos ar fi, poate la un moment dat să iasă din ascultarea lojelor şi să nu fie de acord cu distrugerea propriului său popor. Este un risc pe care conducătorii ocultei nu şi-l mai asumă; Al. I. Cuza i-a costat aproape 100 de ani, până când, din balconul palatului, marele maestru iudeofrancmason Mihail Sadoveanu, a declarat România ca fiind republică, adică a anunţat victoria satanismului împotriva lui Hristos. Poporul, în ordinea iudeofrancmasoneriei, este o noţiune inacceptabilă, cum inacceptabilă este pentru ei credinţa în Învierea lui Hristos. Aşa au sosit, nu regii, ci domnitorul Carol I de Hohenzolern, despre care cred că este suficient să observăm doar câteva lucruri. Primul este că Majestatea Sa este campionul dărâmării de biserici şi mânăstiri, în curgerea tulburatei noastre istorii. Nici tătarii, nici Cuza şi nici Ceauşescu – care în adevăr au fost anticreştini înverşunaţi – nu au reuşit să dărâme atâtea biserici şi mânăstiri. Ei, iată cum v-aţi enervat, iubiţi cititori – şi asta pentru că tocmai am lovit un alt clişeu după care vă ghidaţi viaţa; şi unul tot istoric. Dar, ca să mă iertaţi, mă dau în vileag: cine are curiozitatea poate verifica la Biblioteca Academiei lista cu bisericile şi mânăstirile dărâmate de Carol I – de altfel, Podul Mogoşoaiei, cunoscut astăzi sub numele de Calea Victoriei (nici nu se mai ştie care victorie, a cui împotriva cui), era plin de mânăstiri. Şi, ca un exerciţiu: dacă am vrea să ne exprimăm corect din punct de vedere politic, atunci am spune: Carol I nu a dărâmat biserici şi mânăstiri, ci a modernizat România. Şi, mai departe: iată ce clădiri frumoase s-au construit – Cecul Mare, Casa Oştirii (CCA) şamd -, pe locurile pe care până nu demult erau nişte mânăstiri vechi şi înapoiate. În ceea ce ne priveşte pe noi, trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna: acesta este chiar modul în care se cântăresc şi astăzi lucrurile, şi asta pentru că, acei care cântăresc, sunt aceiaşi urâtori ai credinţei şi neamului românesc. E şi ăsta un fel de a vedea lucrurile, pe care însă, eu personal nu pot să-l împărtăşesc. Încă un lucru şi doar atât despre acest conducător catolic, urâtor de români: independenţa, pentru care au murit mii şi mii de români luptând, nu a fost cucerită prin jertfa lor; fiindcă Regatul Român devenea independent automat la capătul războiului, la care nu avea nici un rost să participe. Dar, dacă tot a participat – fiindcă aşa au cerut obligaţiile lui Carol I – pentru a ne fi recunoscută independenţa (încă odată, pentru care am dat mare jertfă de sânge), Majestatea Sa Carol I a împământenit multe, extrem de multe familii evreieşti în Ţară. Aşadar, am murit şi am şi plătit pentru acest lucru. Este chiar situaţia în care am mai fost puşi şi de Majestatea Sa Mihai I.

Gabriel Boholţ:

Despre Plăcile de la Sinaia se cunosc foarte puţine lucruri. Mai întâi au fost numite „plăcile de la Sinaia”, fiindcă se spune că au fost descoperite la Sinaia – la Mânăstirea Sinaia, cea care a dat numele localităţii – dar fără să se cunoască data. De altfel, la muzeul mânăstirii Sinaia se păstrează încă o astfel de placă din plumb. Este vorba despre nişte plăci de aproximativ 20 cm pe 20 cm, care conţin desene foarte apropiate de cele descoperite pe vestigii din perioada dacilor; imaginile ne transmit informaţii despre războaie, personalităţi, aşezări ale unei lumi despre care nu ştim nimic, şi sunt însoţite de text, într-o limbă necunoscută, care seamănă cumva cu elena. Apoi, plăcile din plumb au ajuns în subsolul Muzeului de Antichităţi din Bucureşti, fără să fie înregistrate într-o fişă – deci din nou nu se cunoaşte nici donatorul, nici data, iar obiectele nu au nici un fel de descriere, pentru că nu au fost nici măcar inventariate. La prima vedere este vorba despre nişte obiecte din plumb care nu prezintă şi nici nu ar trebui să prezinte nici un fel de interes, atâta vreme cât nimeni nu le-a luat în seamă, nu se ştie pentru cât timp. Prin anii 70, un angajat al muzeului „a descoperit” şase astfel de plăci în subsolul muzeului. De aceste plăci s-au ocupat, în timp, mai multe persoane – care, rând pe rând, au fost luate în râs.

Dar care este problema acestor plăci din plumb? În primul rând faptul că ele nu sunt „originalele” – plăcile din plumb datează cel mai probabil din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Este greu de închipuit că cineva a făcut aceste plăci – adică le-a „creat” – la sfărşitul secolului al XIX-lea, doar ca să se amuze – fiindcă dacă ar fi vrut să demonstreze ceva cu ele, mai precis dacă ar fi vrut să facă un fals, nu le-ar fi făcut din plumb şi, mai ales, nu le-ar fi ţinut ascunse. Trebuie să spunem în treacăt că, în folclorul din zona Sinaia, umblă o povestioară cu o comoară descoperită de regele Carol I, comoară care conţinea plăci de aur, din vremea dacilor. Lăsând folclorul puţin deoparte, la Vatican (!) există o scrisoare semnată de acelaşi rege Carol I, în care acesta îşi cere scuze pentru faptul că a distrus plăcile din aur pe care era trecută istoria dacilor. Este de presupus că, înainte de a le topi, a dispus să se facă aceste copii care au ajuns pînă la noi. Dacă ne uităm în calendarul acelei perioade din istoria românească, putem presupune că aceste lucruri s-au petrecut înainte de începerea construcţiei castelului Peleş – hotărârea de a construi acest castel a fost luată pripit, pentru cei din perioadă chiar inexplicabil, atâta timp cât bugetul ţării era la pământ, iar pe de altă parte Casa Regală stătea foarte prost cu banii. Şi iată că regele Carol I ia decizia de a construi, pe proprie cheltuială, un castel catolic medieval occidental, în inima unei ţării ortodoxe, cu scopul mărturisit ca o parte din acest castel să fie destinat muzeului – în care şi-a expus diferite colecţii de arme şi obiecte personale.

dsc_21851

dsc_22381

48055942-dan-romalo-cronica-geta-apocrifa-pe-placi-de-plumb-511

48055942-dan-romalo-cronica-geta-apocrifa-pe-placi-de-plumb-711

*

atentat-impotriva-regelui-carol-al-ii-lea-1

Regele Carol AL II-LEA

S-a tot casatorit si descasatorit si a tot umblat de la una la alta, insa cea mai stransa legatura a avut-o cu evreica Elena Lupescu, cea cu camarila regala pe care o si patrona.

Conform site-ului Marii Loji Regulare a Romaniei, a fost mason:

Iar Constantin Bulibaşa scrie in articolul sau III. România – încotro? ca Regele Carol a fost adus în ţară de masonerie în baza unei convenţii secrete de subordonare.

Iata si ce scrie Mugur Vasiliu:

Despre Carol al II-lea nici nu ştiu de ce mai trebuie spus ceva. Dar o voi face totuşi, fiindcă am suferit o traumă, când am asistat la victoria anticreştinilor, care l-au adus în ţară acum câţiva ani (după cum spuneau ei, au adus „moaştele” lui Carol al II-lea), pentru a-l îngropa lângă Sfinţii noştri Domnitori. Dar foarte scurt: Carol al II-lea este unul dintre cei mai criminali conducători pe care i-au avut vreodată românii, în oricare dintre ţările române. Şi asta fiindcă a ucis sistematic tineretul românesc. Totodată, a fost pe bună dreptate considerat de casele regale înrudite ca un escroc ordinar – ceea ce a şi fost (în sensul acesta sunt sute de mărturii istorice). Nu vom vorbi despre moravurile Majestăţii Sale, pe care nu s-a sfiit să le arate întregului popor român al vremii.

In acest sens, Sorin Andrei trece in revista prigoana impotriva legionarilor din perioada cat a fost rege:

– 23 Noiembrie 1933, studentul legionar Virgil Teodorescu este asasinat, la Constanţa, de jandarmi, pe când lipea afişe.

– 28 Noiembrie 1933, legionarul Niţă Constantin este asasinat.

– Decembrie 1933, legionarul Nicolae Bălănoiu este asasinat de poliţie. Numeroşi legionari sunt arestaţi şi încarceraţi la închisoarea Jilava. Arestări numeroase se fac în toată ţara şi ele vor continua şi în primele luni ale anului următor.

– 29 Decembrie 1933, a fost asasinat de poliţia din Bucureşti legionarul Sterie Ciumetti, din ordinul liberalului Victor Iamandi.

– 12 Ianuarie 1934, legionarul Gheorghe Negrea este asasinat.

– 1 Ianuarie 1935, Corneliu Codreanu semnează circulara către legionarii din întreaga ţară, făcând bilanţul anului precedent: 18.000 de arestari, cu 18.000 de case călcate de barbari şi umplute de sânge nevinovat; 300 de bolnavi în închisori, 16 morţi şi 3 înmormântaţi de vii sub pământ.

– La 17 Mai 1937, se dă sentinţa în procesul intentat legionarilor care au condus Congresul Studenţesc de la Târgu Mureş. Alexandru Cantacuzino, dr. Paul Craja, Ştefan Georgescu, Gheorghe Furdui, Ioraş Teodor, Crudu şi Parvulescu sunt condamnaţi: primii doi la 1 an de închisoare, ceilalţi la 1 an şi 6 luni.

– La 14 Decembrie 1937, este asasinat, în luptă electorală, legionarul Mihai Ţurcanu.

– În a doua jumătate a lunii Aprilie 1938, se fac sute şi mii de arestări printre legionari. Ziarele de la 29 Aprilie anunţă: ”Peste 300 de arestaţi vor fi judecaţi în timp de trei zile”. O grindină de calomnii şi insulte cădea asupra Mişcării Legionare. Documente false, acte măsluite, tind să justifice aceste calomnii.

– La 13 Mai 1938, se judecă la Craiova procesul celor 49 studenţi acuzati de “dezordine” de la 14 August 1934. Numeroşi legionari sunt internaţi în lagăre.

– În prima jumătate a lunii Mai 1938, toate tribunalele militare din ţară judecă procesele legionarilor. Sunt zeci şi sute de condamnări, chiar şi elevi de şcoală sunt băgaţi în închisoare. Părinţii sunt ameninţaţi cu moartea, rudele de asemenea.

– La 23 Mai 1938, începe, la Consiliul de Război al Corpului II Armată din Bucureşti, Judecarea celui mai mare proces politic din istoria românilor – procesul Căpitanului.

– La 27 Mai 1938, Căpitanul este condamnat la 10 ani muncă silnică, 6 luni degradare civilă, 5000 lei amendă, 2000 lei cheltuieli de judecată.

– La 8 Mai 1938, profesorul Nae Ionescu, director al ziarului “Cuvântul”, este arestat la locuinţa lui din Bucureşti şi dus chiar atunci în lagărul de la Miercurea Ciucului.

– La 25 Iunie 1938, începe la Tribunalul Militar al Corpului II Armată din Bucureşti judecarea fruntaşilor Mişcării Legionare. În dimineaţa de 1 Iulie 1938 se dă sentinţa: Alexandru Cantacuzino şi profesorul Vasile Cristescu, câte 9 ani de închisoare; Gh. Clime, Alexandru Cristian Tell, Gheorghe Istrate, Mihail Polihroniade, dr. Paul Craja, Traian Cotigă, Sima Simulescu, Virgil Ionescu, Bănică Dobre, Gheorghe Furdui, dr. Şerban Milcoveanu, Nicolae Totu şi Radu Budişteanu câte 7 ani închisoare; Gheorghe Apostolescu, Eugen Ionică şi Serafim Aurel câte 5 ani închisoare; preotul N. Georgescu-Edineti 1 an închisoare.

– Noiembrie 1938, Generalul de jandarmerie Bengliu, dă un ordin prin care hotărăşte ca legionarii să fie împuşcaţi fără somaţie. Şi într-adevăr, legionarii Nicolae Făgădaru, Bică Anania şi Petre Andrei sunt împuşcaţi de jandarmi (8 Decembrie 1938).

– La 30 Noiembrie 1938, bandele lui Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu îl asasinează mişeleşte pe Corneliu Codreanu, dimpreuna cu Ion Caranica, Nicolae Constantinescu, Doru Belimace, Ion Trandafir, Iosif Bozântan, Ion Atanasiu, Ştefan Georgescu, Radu Vlad, Ion State, Gavrilă Bogdan, Ion Caratănase, Ion Pele şi Ştefan Curcă. Apoi îi îngroapă la închisoarea Jilava, turnând peste ei acid sulfuric şi punând deasupra o placă imensă de beton.

– La 26 Ianuarie 1939, profesorul Vasile Cristescu, care conducea Mişcarea Legionară împreună cu Horia Sima, a fost asasinat de poliţie la locuinţa lui din strada Aviator Iliescu nr.15. Vasile Cristescu a fost împuşcat în frunte de iudeul Otto Reiner.

– La 8 februarie 1939, se petrece la Bucureşti arestarea grupului legionar Nadoleanu. Legionarii sunt omorâţi şi arşi la Crematoriu, chiar în prezenţa lui Armand Călinescu.

– La 9 Februarie 1939, se termină la Cluj judecarea procesului asasinării rectorului Ştefănescu-Goangă. Pe banca acuzării se aflau 72 de legionari. Studenţii Pop Ion şi Lăscăianu Aurel sunt condamnaţi la moarte. Legionarul Atofanei Gheorghe la muncă silnică pe viaţă; 38 de legionari sunt condamnaţi între 12 ani şi 3 luni închisoare şi amendă.

– La 11 Februarie 1939, comandantul legionar Victor Dragomirescu, pe când încerca un zbor cu avionul în Bulgaria, în tovărăşia pilotului Andrei Costin, are un accident de motor şi este rănit. Este arestat şi dus la Spitalul Militar. Acolo a fost vizitat de legionara Natalia Nicolicescu, condamnată la 1 an închisoare, dar evadată şi urmărită de poliţie. Legionara Nicolicescu este arestată, iar Victor Dragomirescu, rănit încă, este dus la închisoarea Văcăreşti. De la închisoare este luat de comisarul Al. Davidescu şi ştrangulat. Apoi, tot de acesta, este dus la crematoriu, şi fiind încă în viaţă, este aruncat în cuptorul crematoriului.

– La 22 şi 23 Februarie 1939, se judecă la Tribunalul Militar din Bucureşti procesul legionarilor care organizaseră laboratorul din str. Căpitan Oarcă. Virgil Mihăilescu este condamnat la 8 ani închisoare, iar studenţii Achim Mircea şi Stroescu Alexandru la câte 6 ani. Toţi în lipsă. În prezenţă: Bereche Ion la câte 3 ani închisoare; dr. Constantin Zisu şi Contes Constantin la câte 4 ani închisoare; dr. Gh. Butu, Demetrescu Nicolae, Chirilă Nicolae şi Custură Ion la câte 1 an închisoare.

– La 10 Iulie 1939, comandanta legionară Nicoleta Nicolescu a fost asasinată în Bucureşti.

– În noaptea de 21 Septembrie 1939 au fost asasinaţi 252 de fruntaşi ai Mişcării Legionare. Acest măcel, în care îşi pierd viaţa cei mai vrednici conducători ai Mişcării Legionare, s-a săvârşit sub domnia lui Carol al II-lea, prim-ministru fiind generalul Argeşanu şi ministru de interne generalul Gabriel Marinescu.

*

Decembrie 1938.

Evreii din Capitală şi ȋn special membrii Lojei desfiinţate a Marelui Orient, comentează în toate împrejurările, cu tendinţa de a se difuza în cercuri cât mai largi, următoarele:

Consilierul Regal N. Iorga ar fi adus grave ofense Suveranului într-o şedinţă a Academiei, când preşedintele acestei înalte instituţii propusese ca toţi academicienii să se înscrie în bloc în „Frontul Renaşterii Naţionale” (înfiinţat de Carol al II-lea la 16 decembrie 1938, în locul partidelor politice declarate clandestine). În acel moment, N. Iorga s-a ridicat, spunând că îl surprinde ca tocmai preşedintele să facă o atare propunere adunării, ca şi cum aceasta ar fi o breaslă de bărbieri, tinichigii sau o asociaţie de funcţionari comerciali.

„Nu, domnule preşedinte – a spus în continuare noi nu suntem o turmă de mameluci, fiecare dintre noi are puterea de discernământ necesară, şi prin nimic nu am putea fi constrânşi ori măcar ademeniţi să comitem un asemenea act. Eu cel puţin, declar de la început, că nu m-aş putea înscrie niciodată în asemenea condiţiuni.”

La strigătele de „destul”, „stai jos!” ale academicienilor, N. Iorga s-a ridicat din nou şi a mai spus că nu vorbeşte numai în calitate de academician, ci şi de istoric, şi că dacă este vorba să facă istorie, apoi să mai aştepte puţin, domnii colegi, că vor afla lucruri interesante.

Cu toate protestele asistentei şi fiind des întrerupt de academicieni, N. Iorga a început prin a aminti că „În Evul Mediu existau în Germania trei oraşe libere: Hamburg, Lubeck şi Bremen. În Lubeck, printre diferitele familii de evrei conlocuitoare se găseau unele care se numeau „Zollern”, adică familiile din deal, şi spre a nu se confunda cu cele din vale îşi ziceau „Hohenzollern”. Aceşti Hohenzollerni, prin camătă şi tot felul de mijloace specific evreieşti, devenind extrem de bogaţi, au ajuns mai târziu stăpâni ai castelului şi domeniilor de la Sigmaringen, fiind mai târziu înnobilaţi de Margraful Bavariei. Din aceşti Hohenzollerni se trage actuala noastră dinastie, care după cum este şi firesc,poartă nu numai stigmatele rasei evreieşti, dar mai suferă şi de anumite tare care se transmit pe calea ereditară şi periodic din patru în patru generaţii.”
Deşi des întrerupt de asistență, N. Iorga a continuat totuşi, arătând cum în calitatea sa de istoric, a putut stabili că „printre alte boli ale acestei familii se află şi nebunia transmisă invariabil din patru în patru generaţii şi că păcatele au căzut tocmai pe M.S. Regele ca să fie din generaţia celor nebuni.

Regele Ferdinand a fost deplin sănătos la minte, după cum a fost sănătos şi Regele Carol I, ca şi fratele său, tatăl Regelui Ferdinand.

Deşi părintele Regelui Carol şi bunicul Regelui Ferdinand au fost sănătoşi, bunicul Regelui Carol I a fost totuşi nebun, nebunie transmisă astăzi după a patra generaţie, Regelui Carol II.

Mai mult încă: toţi aceşti regi ori prinţi nebuni, atunci când au simţit că puterea de vitalitate a sângelui evreesc din vinele lor scade, din cauza rezultatelor încrucişării cu prinţese de sânge arian, au căutat să-şi reconforteze virusul iudaic, prin căsătorii cu evreice. Aşa a făcut şi străbunicul lui Carol II, care l-a precedat cu patru generaţii şi aşa a făcut şi actualul Rege al României, căsătorit – după cum se ştie, a mai adăugat N Iorga – cu d-na Lupescu.”

Suveranul, informat de propunerea ce urma a fi făcută de preşedintele Academiei, pentru înscrierea în bloc a academicienilor în „Frontul Renaşterii Naţionale”, asculta la microfon [!] dezbaterile din sala de şedinţe a Academiei. Auzind cele spuse de N. Iorga, a trimis la Academie pe colonelul Urdăreanu, ca să-l împiedice de a vorbi mai departe.

Intrând în sala de şedinţe, dl. Urdăreanu s-a dus direct la Iorga pe care l-a ameninţat, spunându-i că toate cele declarate acolo fuseseră auzite de Suveran.

Acesta a spus d-lui colonel Urdareanu următoarele: „Du-te şi spune stăpânului tău, că profesorul Iorga nu se teme de nimeni, chiar dacă Regele ar porunci să fie ucis şi că toate cele spuse acum la Academie se vor învăţa în viitor în cărţile de şcoală. Chiar dacă voi fi suprimat, cele spuse se vor cunoaşte totuşi în lumea întreagă, deoarece am avut grijă să le trimit mai înainte la Londra, Roma, Paris şi Berlin.”

Toate aceste insinuări fac obiectul de discuţie prin toate lojile masonice, loji în care s-ar fi hotărât detronarea Suveranului României. Tot masonii mai pretind că, pentru ca opinia publică să nu dea crezare celor care s-ar comenta, [Regele] a îmbunat pe N. Iorga, iar la serbarea şi recepţia membrilor Ordinului „Ferdinand”, Suveranul s-a fotografiat întreţinându-se cordial cu acesta.

Arhiva SRI, fond D, dosar 11382, vol. ÎI, f.181-184.