Lupta cea bună a creștinilor din urmă: contra ereziei ecumenismului


Fragmente și cuvinte din Sf. Scriptura, de la Sf. Părinți și scriitori contemporani
„Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme.” (Dan. 7, 25)
Iar Iosua a zis poporului: „Nu veţi putea să sluji Domnului, căci El este Dumnezeu sfânt, Dumnezeu zelos şi nu va răbda nelegiuirile voastre, nici păcatele voastre. Dacă voi veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji la dumnezei străini, atunci El va aduce asupra voastră răul şi vă va stârpi, după ce v-a făcut bine.” (Ios. 24, 19-20)

„Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!” (Is. 5, 20)
„Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna… Căci nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă; groapă deschisă grumazul lor; cu limbile lor viclenesc.” (Ps. 5, 6)
„Până la moarte luptă-te pentru adevăr, și Domnul Dumnezeu Se va lupta pentru tine.” (Înţel. 4, 30); „Nu mă voi teme de mii de popoare care împrejur mă împresoară.” (Ps. 3, 6)
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” (Ioan 14, 6)
„… învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Mat. 28, 19-20)
„Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4, 23-24)
„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia.” (Luc. 12, 32)
„Cine are urechi de auzit să audă!” (Mat. 11, 15)
„(…) Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.” (Mat. 12, 31-32, vezi şi Luc. 12, 10) şi „Cel ce nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis.” (Ioan 5, 23)
„Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște.” (Mat. 7, 15-16).
„Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8, 44)
„Şi erau de faţă în acel timp unii care-i vesteau despre galileeni al căror sânge Pilat l-a amstecat cu jertfele lor. Şi El, răspunzând, le-a zis: Credeţi oare că aceşti galileeni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileenii, fiindcă au suferit acestea? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi peste care s-a surpat turnul din Siloam şi i-a ucis, gândiţi oare că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel.” (Luc. 13, 1-4)
„Eu am venit în numele Tatălui Meu – le-a spus Domnul iudeilor – şi voi nu mă primiţi: dacă va veni un altul în numele Său, pre acela îl veţi primi.” (Ioan 5, 43)
„Dar Fiul Omului când va veni, va găsi oare credinţă pe pământ?” (Luc. 18, 8)
„Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Mat. 24, 24)
„Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ca un păgân și vameș!” (Mat. 18, 17).
„Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? ” (Matei 7, 22)

„Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine, cei ce lucrați fărădelegea. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care a clădit casa lui pe stâncă.” (Mat. 7, 23-24)
„Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu acolo sunt și Eu în mijlocul lor.” (Mat. 18, 20);

„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia.” (Luc. 12, 32);

„Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” (Mat. 7, 13-14)

„Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” (Mat. 10, 21-22); (Marc. 13, 13); (Mat. 5, 10-12); (Ioan 15, 20-21);

„Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte şi îngerilor şi oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă, înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, şi ne ostenim cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi.” (I Cor. 4, 9-13);

„În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru.” (II Cor. 4, 8-11);

„Luaţi seama la voi înşivă. Că vă vor da în adunări şi veţi fi bătuţi în sinagogi şi veţi sta înaintea conducătorilor şi a regilor, pentru Mine spre mărturie lor.” (Marc. 13, 9; Luc. 21, 12-13).

Sfântul Apostol Pavel: «Am ajuns deci vrăjmaşul vostru spunându-vă adevărul? (Gal. 4, 16)»
„Iisus Hristos ieri şi astăzi acelaşi, şi în veci. La învăţături străine şi de multe feluri să nu vă mutaţi.” (Evrei 13, 8-9)

„Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema!” (I Cor. 16, 22)
«De-aş vrea să fiu pe plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos. (Gal. 1, 10)»
„Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit, să fie anatema!” (Gal. 1, 8)
„Oare eu caut la oameni bunăvoinţă sau la Dumnezeu? Oare mă străduiesc să plac oamenilor? Dacă până acum eu aş fi făcut pe placul oamenilor, nu aş mai fi fost robul lui Hristos. Oare nu ştiţi cui ne dăm în ascultare, cui ne dăm ca nişte robi spre ascultare: sau păcatului şi înţelepciunii trupeşti spre moarte, sau în ascultare adevărului lui Dumnezeu spre mântuire? (Rom. 6, 1)
«Rogu-vă pe voi, prin numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca să grăiţi la fel totdeauna şi să nu fie între voi schisme» (I Cor. 1, 10)
„Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii, şi nu după Hristos.” (Col. 2, 8)

Sfântul Apostol Pavel ne învață să nu clevetim pe aproapele nostru pentru slăbiciunile lui morale, nici să-l disprețuim, ci să ne purtăm cu dragoste: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă răsunătoare şi chimval răsunător. (…) (I Cor. 13, 1-7) „În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.” (Rom. 12, 10), (I Tes. 2, 7-8).

Acelaşi Apostol, însă, se face „foc” când îi arată cu degetul pe cei greșiți împotriva credinței: „Păziţi-vă de câini! Păziţi-vă de lucrătorii cei răi!” (Filip. 3, 2) ;
„Eu te îndemn deci stăruitor în faţa lui Dumnezeu şi a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii şi morţii la arătarea Lui şi în Împărăţia Lui: propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (II Tim. 4, 1-4)
„Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna.” (Iud. 1, 3)
„și vă îndemn, fraților, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări și sminteli împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtaţi-vă de ei, căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare înşală inimile celor fără de răutate.” (Rom. 16, 17-18)
„Deci, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.” (II Tes. 2, 3)
„În numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără de rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi.” (II Tes. 3, 6)
„Dintre aceştia sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat satanei, ca să se înveţe să nu hulească.” (I Tim. 1, 20)
„de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3, 10-11).
„Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă, acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene, gâlcevile necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia. (…) Îţi poruncesc înaintea lui Dumnezeu, Cel ce aduce toate la viaţă, şi înaintea lui Iisus Hristos, Cel ce în faţa lui Ponţiu Pilat a mărturisit mărturisirea cea bună: Să păzeşti porunca fără pată, fără vină până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, pe care, la timpul cuvenit, o va arăta fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor (…)” (I Tim. 6, 3-5, 13-15, 20-21).

„Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi, şi Eu vă voi primi pe voi.” (II Cor. 6, 17)

„În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând potrivit cu poftele lor nelegiuite. Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti care nu au Duhul. Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră preasfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. (…) Şi pe unii, şovăitori, mustraţi-i, pe alţii, smulgându-i din foc, mântuiţi-i; de alţii, însă fie-vă milă cu frică, urând şi cămaşa spurcată de pe trupul lor.” (Iud. 1, 18-20, 22-23)
„nu vă amestecaţi cu faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos să le mustraţi.” (Ef. 5, 11) şi: „Pentru aceea ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi, zice Domnul; şi de necurăţie să nu vă atingeţi, şi eu vă voi primi pre voi. Şi voi fi vouă Tată, şi voi veţi fi mie fii, şi fete, zice Domnul Atotţiitorul.” (2 Cor. 6, 17-18)
„Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.” (II Cor. 11, 13-15)
„Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase, şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciunii, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.” (II Tes. 2, 9-12)
Sfântul Ioan Teologul scrie: „dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este în noi… Dacă zicem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos, și cuvântul Lui nu este întru noi.” (I Ioan 1, 8, 10).
„Dacă cineva vine la voi și nu aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit!, se face părtaș la faptele lui cele rele!” (II Ioan 1, 10-11).
„Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat, de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă.” (I Ioan 2, 18).

„Precum însă oaia care nu ascultă de Păstorul cel Bun este lăsată lupilor spre pieire, tot astfel, cea care ascultă de păstorul cel rău are moartea în faţă, încât o va înghiţi. De aceea trebuie să fugim de păstorii aducători de pieire.” (Aşezămintele Apostolilor, cartea II, cap. 19)

„Să aducem în mijloc cărţile distinşilor Sfinţi Părinţi, ca să le ascultăm. Şi din acestea să extragem şi să adăpăm fiecare dintre noi turma noastră …, deoarece hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri nu se mută; ci după ce am predat Predania apostolică, să păzim predaniile pe care le-am primit.” (Sfântul Tarasie al Constantinopolului, †806)

Sfântul Paisie Velicikovski: „Sfinţenia adevăraţilor bărbaţi sfinţi… nu se cunoaşte propriu-zis după minuni (căci şi păgânii şi ereticii pot face minuni cu ajutorul diavolilor), ci după adevărata credinţă ortodoxă, după felul în care păzeşte cu frică dogmele dumnezeieşti, urmează toate canoanele apostolice soborniceşti şi tradiţiile Bisericii Ortodoxe şi după vieţuirea cea fără prihană urmând toate poruncile evanghelice şi patristice.”

Sfântul Paisie Velicikovski spunea cu două sute de ani în urmă: „Nici episcopii, nici patriarhii nu pot ridica vreo anatemă dată asupra vrăjmaşilor Bisericii, potrivit Sfintelor Sinoade. Oricine s-ar folosi de această putere se face pe sine vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al Sfintei Biserici.”

Avva Pamvo (sec. V) scria: „Că iată îţi zic ţie, fiule, vor veni zile când vor strica creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeieştilor Prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. (…) În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi pornirile noroadelor, neastâmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând seama de mântuirea lor şi a turmei, osârdnici toţi şi silitori la mese şi gâlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la clevetiri grabnici, gata spre a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici auzindu-le, nici urmându-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând: «De-am fi fost şi noi în zilele lor ne-am fi nevoit şi noi.» Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri… Fiule, în acele zile, cel ce-şi mântuieşte sufletul, mare se va chema în Împărăţia cerurilor.” (Patericul Egiptean, pg. 209)
„Din această cauză pretutindeni se răspândesc ereziile şi-i vor ademeni pe mulţi. Duşmanul neamului omenesc va acţiona cu viclenie pentru a-i atrage, dacă e posibil, în erezie şi pe cei aleşi. El va nega cu brutalitate dogmele Sfintei Treimi, a Dumnezeirii lui Iisus Hristos şi harul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ci va schimonosi treptat învăţăturile Bisericii, transmise prin Sfinţii Părinţi de Sfântul Duh, şi însuşi duhul ei şi tipicul, iar aceste vicleşuguri ale duşmanului le vor observa foarte puţini, cei mai iscusiţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor pune stăpânire asupra Bisericii, aşezând peste tot slugile lor, iar evlavia va fi neglijată. El (Domnul) a spus: „După faptele lor îi veţi cunoaşte” – şi tu, la fel, străduieşte-te să-i deosebeşti pe eretici de adevăraţii păstori.

(…) Iată de ce, fiule, când vei vedea că în Biserică sunt încălcate sfintele rânduieli şi Tradiţia Ortodoxă, află că ereticii au şi apărut, deşi o bucată de vreme îşi vor masca, probabil, nelegiuirea sau vor schimonosi credinţa în Dumnezeu pe neobservate, pentru a reuşi să ademenească în plasa lor cât mai mulţi. (…) Nu te teme de necazuri, ci teme-te de erezia pierzătoare, pentru că ea te dezbracă de harul divin şi te îndepărtează de Hristos.” (Ieroschimonahul Anatolie Potapov de la Optina, †1922). Sfântul Maxim Mărturisitorul zicea: „A tăinui cuvântul adevărului înseamnă a te lepăda de el. Bine este să trăim în pace cu toţi, dar numai cu aceia care cugetă aceleaşi despre buna credinţă. Şi este mai bine să ne războim, atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău.” (Vieţile Sfinţilor din greacă, 21 ian.)
„Cel care are teamă de trăsnetul straşnic al anatemei, trăsnet care omoară sufletul şi trupul, acela să ia asupră-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, să-şi îmblânzească îndărătnicia cugetului său, cu ajutorul legilor bisericeşti şi să se supună în toate maicii sale – Biserica …” – Sfântul Ioan Gură de Aur.
„După plecarea mitropoliţilor fanarioţi vor urma oameni nevrednici la scaunul Moldovei, care vor încerca să vândă dreapta credinţă. Amestecurile de credinţă drept-măritoare cu cele papistăşeşti şi păgâneşti nu vor mai fi considerate ca o urâciune şi o urgie înaintea lui Dumnezeu. (…) Biserica strămoşească va fi ruşinată de obiceiurile păgâneşti şi papistăşeşti, aduse cu sila de vlădicii lor cu apucături sataniceşti. Oamenii afierosiţi lui Hristos cu slujba veşnică vor lepăda sfântul chip şi făgăduinţa înaintea lui Hristos, dedându-se la viaţa lumească de dinainte. (…)

La vremea cea din urmă, oamenii se vor strânge unii lângă alţii în tot felul de născociri, lepădând truda satului, munca va fi o ruşine, ruşinea va rămâne un obicei, iar cei drepţi vor fi consideraţi nebuni. Se vor înşela unii pe alţii crezând că asta e legea lui Dumnezeu. Şi, în cele din urmă, ultima rânduială a pământului: se vor dezgropa oasele părinţilor noştri, vor fi dărâmate bisericile, vor fi lepădate rânduielile creştineşti şi vor ieşi un soi de oameni care, tot în numele lui Dumnezeu, vor face biserici fără cruce, vor nesocoti Sfânta Jertfă şi, în cele din urmă, o vor amesteca în slujire cu păgânii (n.n. deja se întâmplă, veţi citi în continuare şi veţi vedea şi înregistrările video) (…).” (Proorocii despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei – Document din Moldova dat de Mitropolitul Varlaam Mitropolitului Macarie cu prilejul călătoriei prin Moldova, adus de la pustnicii de la schitul lui Zosima din ţinuturile Neamţului.
„Toţi Părinţii şi Învăţătorii Bisericii, toate Soboarele şi dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce ţin alte învăţături şi să ne separăm de comuniunea cu ei.” (Sfântul Marcu al Efesului – Mărturisirea de credinţă, XII, 304)
„Sfintele canoane zic că cel ce se abate şi cu puţin de la Ortodoxie este eretic şi supus canonisirii.” (Sfântul Marcu al Efesului)
„Fugiţi, fraţilor! Fugiţi de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit, şi de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomeneşte pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (catolicilor), cu latinii se va judeca şi se va socoti vânzător al Credinţei.” (Sfântul Marcu al Efesului scria intr-o scrisoare către Ieromonahul Teofan din Evia, pg. 244)
Sfântul Marcu al Efesului zice: „Adesea, fiind cu mine însumi, am cercetat care e pricina pentru care de la început pâna acum atâtea erezii s-au sădit şi au crescut în Biserica lui Dumnezeu şi au adus mari neorânduieli. Luând aminte şi cercetând, aflu că mândria – patima începătoare a răului – şi orice altceva mai este înrudit cu aceasta, adică ura, invidia şi iubirea de cârmuire, s-au făcut pricini ale unei atât de mari harababuri şi neorânduieli”. (Părinţii Bisericii, Sfântul Marcu Evghenicul, Opere, Volumul I, Editura Pateras, 2009)
Sfântul Teofan Pustnicul scrie: „O anatemă este SIGUR separare de Biserică sau excludere din mijlocul ei a celor care nu împlinesc în totalitate condițiile unității cu ea, și încep să gândească diferit de cum gândește ea, diferit de modul în care ei înșiși au promis să gândească când s-au alăturat ei.”
„Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Vai de cei câţi murdăresc Sfânta Credinţă cu eresuri sau Încheie vreo înţelegere cu ereticii!” (Sfântul Efrem Sirul)
Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea: „Cercetând inovațiile apărute în timpurile noastre, noi găsim că ele au atins cea din urmă măsură a răului. Vedeți ca nu cumva, sub pretextul păcii, să ne pomenim molipsiți de acea lepădare de credință, despre care Apostolul lui Hristos a spus (II Tes. 2, 3, 4) că va cuprinde lumea înainte de venirea antihristului!”
Iată ce spune în câteva din scrierile sale Sfântul Theodor Studitul:„Păziţi-vă pe voi înşivă de erezia stricătoare de suflet şi de comuniunea cu aceasta, care este înstrăinare de Hristos.” (P.G. 99, 1216)
Sfântul Ioan Gură de Aur (†407) a spus: „Dacă cineva contraface măcar o mică parte a chipului regelui de pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel şi în credinţa cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puţin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă, pe de o parte, dogma este răstălmăcită, şi înger de ar fi, să nu-l credeţi. Nimic nu foloseşte viaţa virtuoasă, dacă credinţa nu e sănătoasă.”
„Trăim vremurile unei sărăcii excesive de îndrumători duhovniceşti, de aceea e cu neputinţă de a mai găsi «stareţi» adevăraţi, cum au fost cei din vechime.”( Sfântul Ignatie Briancianinov)
Sfântul Ignatie Briancianinov:

„Tot aşa cum L-au respins pe Hristos cu douăzeci de secole în urmă şi L-au răstignit pe cruce…, aşa şi acum. Creştinismul ne-a fost propovăduit cu atâta certitudine, încât nu există justificare pentru acei care-l cunosc. Motivul neştiinţei este unul singur: bunul plac, comoditatea. Precum soarele luminează pe cer, tot aşa luminează creştinismul. Cel care închide ochii de bună voie, să-şi atribuie nevederea şi necunoaşterea sieşi, nu lipsei de lumină. Motivul respingerii lui Dumnezeu-Omul de către oameni se află în oameni, după cum tot în ei se află motivul acceptării antihristului.”
„Erezia, fiind un păcat de moarte, se vindecă uşor şi hotărât, ca păcat al minţii, prin predarea sinceră, din toată inima anatemei. (…) Predarea ereziei anatemei este o doctorie prin care sufletul se eliberează pe deplin şi definitiv de erezie. (…) În privinţa cumplitei plăgi a ereziei, tămăduirea prin anatematisire a fost totdeauna socotită ca neapărat trebuincioasă de către Sfânta Biserică.” (Sfântul Ignatie Brianceaninov,Cuvântul la Duminica Biruinţei Ortodoxiei – Ortodoxia este adevărata cunoaștere și cinstire a lui Dumnezeu )
Sfântul Ignatie Briancianinov: „… anatema înseamnă îndepărtare, lepădare (blestemul lui Dumnezeu). Atunci când Biserica predă anatemei o învățătură oarecare, înseamnă că această învățătură conține hulă asupra Duhului Sfânt. Așadar, pentru mântuire, aceasta trebuie să fie respinsă și îndepărtată, tot așa cum otrava este ținută departe de hrană”.
«Noi, pe cei ce au adaos ceva, ori au scăzut din cele rânduite Sfintei Biserici, îi afurisim.» (Canonul I al Sfântului Sobor al 7-lea Icumenic)
«Cu cei fără de lege nu mă voi însoţi. (Ps. 140, 5)» – Prea Sfântul Calinic al Râmnicului
Sfântul Meletie Mărturisitorul:„Nu-i ascultaţi nici pe pustnici, nici pe preoţi, şi nici pe cei ce ne propovăduiesc învăţături nelegiuite, şi povăţuiesc în chipul cel rău, şi nici pe aceştia şi nici chiar pe episcopi să nu-i ascultaţi, dacă mărturisesc lucruri neadevărate, care nu sunt spre folos. Să fim lucrători, şi să cuvântăm, şi să stăm împotriva celor ce îndeamnă la rătăcire în chip viclean.

Nu este cu dreptate şi cu cuviinţă bine-credincioşilor a tăcea acolo unde se calcă poruncile lui Dumnezeu şi din aceasta îşi întăresc înşelăciunea ceilalţi potrivnici. Pentru că a zis un mare părinte: Acolo unde este primejdie a se despărţi cineva de la Dumnezeu, ce bine-credincios poate să stea deoparte şi să tacă, sau cu totul să se liniştească? Pentru că tăcerea sa îl vădeşte cum că şi el se învoieşte acestor rele. Şi aceasta ne-o arată Înainte-Mergătorul Domnului şi vitejii Macabei, care pentru o mică poruncă a legii s-au primejduit până la moarte şi n-au părăsit nici cea mai mică parte a predaniilor primite. Căci războiul de multe ori este lăudat şi lupta se arată mai bună decât vătămătoarea de suflet pace. Că mai bine este să stea cineva împotriva celor rău cugetători, decât să urmeze lor şi să se despartă de Dumnezeu pentru a se uni cu ei.”

Sfântul Meletie Mărturisitorul: „Cel ce are ştiinţă şi cunoaşte bine adevărul şi pe urmă îl acoperă şi nu-l propovăduieşte arătat, nici Dumnezeieştile Canoane şi Legi nu le arată şi nu le părtineşte, este cu dreptate să se numească şi să se muncească întocmai cu cei ce le calcă.”
Sfântul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec. X): „Cea mai bună comuniune este comuniunea în credinţă şi în dragostea adevărată… Nu există nimic mai minunat decât Adevărul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. NU MAI MULTE, NICI MĂCAR DOUĂ. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate fără nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele Ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul din Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfiorătoare neglijenţa.” (Epistola I către papa Nicolae)
● Sfântul Gherman al II-lea, Patriarhul Constantinopolului (†1240): „… Pentru aceasta, vă legiuiesc vouă, tuturor mirenilor care sunteţi adevăraţi fii ai unicei Biserici Universale (Soborniceşti): să fugiţi departe de preoţii care s-au pus în slujba catolicilor. Şi nici la adunările Bisericii să nu vă strângeţi împreună cu ei, nici obişnuita binecuvântare să nu o primiţi din mâinile lor. Este mai bine să vă rugaţi lui Dumnezeu singuri în casele voastre, decât să participaţi la adunările comune împreună cu latino-cugetătorii.” (Epistola a doua către ciprioţi)

Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Credinţa, fiind de origine nepământească, nu poate fi supusă schimbărilor pământeşti. În ea nimic nu poate fi înlăturat sau schimbat: nici în mărturisire, nici în legile vieţii, nici în modul de săvârşire a Tainelor, nici în tipicul şi structura bisericească.

Sfânta noastră credinţă, în întreaga ei alcătuire, este vindecătoarea noastră, conţinând diferite feluri de doctorii pentru toate neputinţele noastre. Dar aşa cum leacurile materiale au putere doar atunci când conţin toate componentele cerute de reţetă, la fel şi sfânta noastră credinţă este tămăduitoare pentru noi doar atunci când o păzim în totalitatea ei fără ştirbiri şi schimbări. Luaţi dintr-un component oarecare sau înlocuiţi-l cu altul, şi el îşi va pierde puterea de vindecare. Înlăturaţi ceva din structura credinţei şi Bisericii, sau adăugaţi (de pildă, filioque ), sau schimbaţi, sau transformaţi, şi ea va înceta să mai fie pentru voi tămăduitoare şi mântuitoare. Fără integritatea ei, noi nu avem mântuire.

Duşmanul mântuirii noastre ştie că tăria şi puterea de tămăduire a credinţei depinde de invariabilitatea ei sau de această imobilitate categorică, şi de aceea încearcă în fel şi chip s-o atragă în torentul schimbărilor omeneşti: plăsmuieşte erezii, aţâţă ambiţii deşarte… – face uz de orice pentru a introduce oarecare schimbări în structura ei dumnezeiască şi a-i nimici astfel puterea.”
Sinodul VII Icumenic hotărăşte în anul 787: „De trei ori anatematizăm toate inovaţiile care s-au făcut şi care se vor mai face împotriva Tradiţiei Bisericeşti şi a învăţăturii şi pildei Sfinţilor şi veşnic pomeniţilor Părinţi.”
De asemenea, înţeleptul Iosif Vriennie, dascălul Sfântului Marcu al Efesului spune: „Dacă cineva schimbă ceva din învăţăturile Sfinţilor Părinţi, să nu numim aceasta abatere de la calea cea dreaptă, ci fărădelege şi trădare a credinţei şi necuviinţă faţă de Dumnezeu.”
Sfântul Teodor Studitul: „Sinodul nu este acesta să se întrunească simplu ierarhi și preoți, chiar dacă ar fi mulți, ci să se întrunească în numele Domnului (în Duhul Domnului), spre pace și spre păstrarea canoanelor și nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, ci numai să le aplice și să se alăture celor predanisite și să-l urmeze pe Sfântul Pavel, pe cei dinaintea noastră”
Sfântul Teodor Studitul: „Trebuie a asculta de învăţători şi de preoţi, şi a nu-i judeca, chiar de ar avea o viaţă urâtă; dacă însă credinţa le e greşită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci şi să fugim de ei, şi să-i judecăm.”
„Nu sunt mai multe Sinoade Icumenice, ci unul singur, de la început până astăzi, pentru că a fost un singur Duh în toate și nu numai în ele, ci în toate Sinoadele Pan-Ortodoxe și Locale care au lucrat în Duhul Sfinților Părinți (n.n. în sinoade mincinoase și tâlhărești nu a lucrat Duhul, ci duhuri).” (Sfântul Nectarie de Eghina)
„Şi chiar dacă în clipa de faţă par a fi supăraţi pe noi, totuşi noi o să-i mustrăm cu sfat mântuitor, ştiind că şi Apostolul a spus: «Am ajuns deci vrăjmaşul vostru spunându-vă adevărul? (Gal. 4, 16)»

Iar dacă ei ne vor fi dat ascultare, avem un lucru foarte plăcut. Prin cinstirea cuvântului nostru i-am îndrumat să fie statornici pe calea spre mântuire. Dacă însă unii stricaţi nu vor vrea să se supună, să spunem iarăşi după acelaşi Apostol: «De-aş vrea să fiu pe plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos. (Gal. 1, 10)», dacă nu-i putem convinge pe câţiva, încât să-i facem pe ei a fi pe plac lui Hristos, totuşi noi cu siguranţă, căci ţine de noi, să facem pe plac Domnului Hristos şi Dumnezeului nostru, ca unii ce păzim poruncile sale.” (Sfântul Ciprian, Episcopul Cartaginei, Scrisori, Editura Sophia, Bucureşti pg. 36-37)

„MĂRTURISESC CĂ VOI PĂSTRA ŞI URMA CU SFINŢENIE, PÂNĂ LA CEA DIN URMĂ SUFLARE A MEA, TOATE CANOANELE SFINŢILOR APOSTOLI ŞI ALE CELOR ŞAPTE SINOADE ECUMENICE, ŞI ALE CINSTITELOR SINOADE LOCALE, care au fost adoptate pentru păzirea dreptelor porunci, şi toate Canoanele şi Sfintele Regulamente, întrucât au fost rânduite în diferite vremuri de către cei care au ţinut cu tărie sfânta credinţă ortodoxă a Răsăritului şi să le păzesc pe toate acestea cu hotărâre neschimbată şi cu această făgăduinţă dau mărturie că tot ce au primit ei primesc şi eu şi orice au lepădat ei lepăd şi eu… (n.n. !!!!!!!!!!!!)

Dacă voi călca vreuna din făgăduinţele date aici, sau voi nesocoti vreuna din poruncile divine să fiu neîntârziat dezbrăcat de demnitatea şi autoritatea mea, chiar fără a fi denunţat ori pus sub cercetare, şi să fiu lipsit de darul ceresc care mi-a fost dat de Sfântul Duh la hirotonire prin punerea mâinilor.” (n.n. !!!!!!!!!!!!) (fragment din mărturisirea de credinţă pe care o fac arhiereii în timpul hirotonirii întru episcop –Canoanele Bisericii ortodoxe şi tâlcuiri, vol. 1-2, Academia Teologică din Sankt Petersburg, 1911-1912). Cuviosul Părintele nostru Sava cel Sfinţit: „Deci, nu suferim altceva a adăuga mai mult în dreapta credinţă, decît cele ce s-au aşezat de cei trei sute optsprezece sfinţi părinţi de la Niceea şi de ceilalţi care au fost la celelalte trei soboare a lumii, nici a schimba ceva. Pentru aceasta, sîntem gata a ne pune sufletele noastre şi a muri, de va fi nevoie.” (Vieţile Sfinţilor, Mân. Sihăstria, decembrie, pg. 106). Sfântul Vasile cel Mare spunea într-una din scrisorile sale: „Noi nu acceptăm nici o credinţă nouă care ne-ar fi prescrisă de alţii şi nu cutezăm să predicăm nici măcar rezultatele propriei noastre reflecţii, pentru a nu prezenta înţelepciunea lumii drept dogmă a religiei, ci a celora care ne întreabă, le comunicăm ce ne-au învăţat Sfinţii Părinţi.” (Scrisoarea 140, 2, Migne, PG 32). Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Dacă am încerca să înlăturăm obiceiurile nescrise, ca neavând mare importanţă, nu ne-am da seama că am păgubi Evanghelia în părţile ei principale”.
Sfântul Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte zicea: „Cînd aceste două ne stau în faţă, împărate, adică, ori cu urîciune voind a vieţui fără minte, ori a muri cu cinste, urmînd dogmelor celor drepte ale sfinţilor, să ştii că moartea mai mult o cinstim, pentru că nu primim dogmele cele noi, ci urmăm aşezămintele părinţilor celor care au fost mai înainte; iar pe cei care voiesc a născoci altele, pe aceia cu dreaptă credinţă îi lepădăm şi îi dăm blestemului şi din cei hirotoniţi de cei fără de minte, nu primim pe nici unul. Să nu ne fie nouă aceasta, Hristoase Împărate!

Iar de s-ar întîmpla ceva într-aceasta, punînd martor al adevărului pe Dumnezeul cel hulit de dînşii, împotrivă vom sta pînă la sînge; şi precum pentru patrie, astfel şi pentru dreapta credinţă ne vom pune cu plăcere sufletele noastre, chiar de am vedea Sfintele Locuri pierdute prin foc. Pentru că, ce trebuinţă este numai de nume, adică să se numească locuri sfinte, cînd acea sfinţenie suferă de la eretici ocară cu fapta. Drept aceea, noi nicidecum nu voim, nu numai să grăim, dar nici să gîndim ceva împotriva sfintelor soboare a toată lumea.” (Vieţile Sfinţilor, Mân. Sihăstria, ianuarie, pg. 204) Sfântul Chiril al Alexandriei (†444) spunea: „Dacă cineva schimbă ceva în Sfintele şi dumnezeieştile dogme patristice, acest lucru nu trebuie să-l luăm drept clarviziune, ci drept crimă şi abatere de la dogmă şi păcătuire împotriva lui Dumnezeu.”
„Toate câte ne-au fost predanisite prin Lege, şi prooroci, şi Apostoli şi Evanghelişti, le primim, le cunoaştem şi le cinstim, nimic căutând în afară de acestea. Pe acestea noi le vom iubi şi în ele vom rămâne, netrecând hotarele cele veşnice (Pilde 22, 28), nici stricând Dumnezeiasca Predanie.” (Sfântul Ioan Damaschin, De fide, 1, 1:PG 94, 792A)

„Pentru aceasta, fraţilor, să stăm pe piatra credinţei şi pe Predania Bisericii, nepărăsind hotarele pe care le-au pus Sfinţii Părinţi ai noştri, nedând prilej celor ce vor să izvodească şi să strice zidirea Sfintei lui Dumnezeu soborniceşti şi apostoleşti Biserici.” (Sfântul Ioan Damaschin, De imaginibus orationes, III, 41:PG 94, 1356CD)
„Dacă ereticii sunt pretutindenea numiţi nici mai mult nici mai puţin decât duşmani ai Bisericii şi antihrişti, dacă sunt socotiţi ca fiind oameni demni de evitat, şi ca fiind stricaţi şi de ei înşişi osândiţi, pentru care motiv nu ar fi ei vrednici de condamnare de către noi, de vreme ce prin mărturie apostolică este vădit că sunt prin ei înşisi osândiţi?” [Ciprian al Cartaginei, ep. 74, 2.3.37-41]
Sfântul Ioan Gură de Aur în „Cuvânt despre învierea morţilor” că: „fără harul Duhului, niciodată n-ar fi Trupul și Sângele cel de Taină. N-am avea preoţi. Căci nici nu s-ar putea face aceste hirotonii fără pogorârea harului”,
Sfântul Ciprian al Cartaginei, afirmă că „ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserică dacă îi întărim în convingerea lor că și ei au biserică și taine” .
„Cei ce sunt în Biserica lui Hristos aparţin adevărului, iar câţi nu aparţin adevărului, nu sunt nici în Biserica lui Hristos.” (Sfântul Grigorie Palama, †1340)
Câteva fragmente din procesul Sfântului Maxim Mărturisitorul:

„Atunci când toţi patriarhii, din convingere sau de frica împăratului, au devenit monoteliţi (eretici care mărturisesc că este numai o voinţă în Hristos), Sfântul Maxim Mărturisitorul, care era simplu monah, nu a primit să se împărtăşească cu ei. (…)

Când trimişii patriarhului au venit la el în temniţă, au încercat să-l facă să creadă că este în afara Bisericii, căci toate bisericile locale erau oficial monotelite (eretice):

– De ce Biserică ţii? L-au întrebat trimişii. De cea de Constantinopol, de Roma, de Antiohia, de Alexandria sau de Ierusalim? Fiindcă toate aceste Biserici, cu părţile cele ce se află sub ele, sunt unite. Deci, de eşti fiu al Bisericii soborniceşti, intră neîntârziat în comuniune cu noi, ca să nu te trezeşti pe cine ştie ce drum străin sau nou, care te va face să cazi acolo unde nu te aştepţi!

Iar Sfântul a grăit:

– Domnul Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire. Totuşi, eu vreau să cunosc mărturisirea voastră, pe care se întemeiază, ziceţi voi, unitatea întregii Biserici. Dacă ea nu se împotriveşte Adevărului, nu voi mai rupe comuniunea cu voi.

Apoi, văzând că această mărturisire a lor se îndepărta de Adevăr, Sfântul Maxim nu a primit să semneze.”
„Mai apoi, când patriarhul Romei care era încă ortodox, în ciuda spuselor trimişilor Patriarhatului, a condamnat monotelismul patriarhilor răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de credinţa ortodoxă, patriarhii acestor aşezări şi-au pierdut continuitatea apostolică, deci şi „puterea de a lega şi a dezlega”. (…) Vrăjmaşii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:

– Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toţi ceilalţi se vor pierde?

Iară Sfântul, cu mare înţelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse: „Dumnezeu mă opreşte să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.”

Zis-au lui:

– Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniţi cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegaţii şi mâine dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu Patriarhul din Preacuratele Taine.

Cuviosul răspunse: „Chiar dacă tot universul va fi în comuniune cu patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou la credinţă”.
„Cu alt prilej, Eparhul Constantinopolului l-a întrebat pe Sfântul Maxim:

– Vei intra în comuniune cu Biserica noastră sau nu?

– Nu voi intra, a răspuns Sfântul.

– De ce? a întrebat Eparhul.

– Deoarece a încălcat hotărârile Sinoadelor Ortodoxe, a spus Sfântul Maxim.

Eparhul a continuat:

– Dacă este aşa, cum se face că părinţii acelor sinoade rămân în dipticele Bisericii noastre?

– Ce câştigaţi pomenindu-i, dacă vă lepădaţi de învăţăturile lor? l-a contrazis Sfântul. Nimic nu câştigaţi!” [fragmente din procesul Sfântului Maxim Mărturisitorul]
Sfântul Ioan Gură de Aur spune în „Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei” despre schimbarea Pascaliei:

„Mai mult de trei sute de Părinţi, adunaţi în ţara Bitiniei (este vorba de Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea), au legiuit aceasta. Îi necinsteşti pe toţi aceia? Una din două: sau îi acuzi de neştiinţă, că n-au cunoscut bine lucrurile, sau din laşitate, că le-au cunoscut, dar s-au făţărit şi au trădat adevărul. Când nu ţii ce-au legiuit Părinţii aceia, nu poţi spune altceva despre ei. Dar faptele săvârşite de ei au arătat şi marea lor înţelepciune şi curajul lor. Credinţa arătată atunci vădeşte înţelepciunea lor; ea a închis gurile ereticilor şi a sfărâmat ca pe un zid puternic toate uneltirile lor. Iar persecuţiile terminate de curând şi războiul dus împotriva Bisericii le arată curajul.

Ca nişte eroi care au avut nenumărate victorii şi care au primit multe răni, aşa s-au reîntors atunci de pretutindeni apărătorii Bisericilor! Purtau pe ei semnele lui Hristos şi puteau să înşire multele pedepse pe care le-au suferit pentru mărturisirea credinţei. Unii puteau vorbi despre muncile din ocne, alţii despre confiscarea tuturor bunurilor, alţii despre înfometare, alţii despre bătăi dese. Unii puteau să arate, pentru Hristos, coaste scrijelite, alţii, spate zdrobit, alţii, ochi scoşi, alţii, altă parte tăiată a trupurilor lor.

Tot Sinodul acela din aceşti atleţi era alcătuit, iar după ce au legiuit credinţa, au legiuit şi aceasta, ca să săvârşim de obşte şi în unire sărbătoarea Paştilor.

Aşadar, oamenii aceştia, care n-au trădat credinţa în nişte timpuri atât de grele, aveau ei să se făţărească pentru ţinerea zilelor? Vezi ce faci când osândeşti pe atâţia Părinţi atât de curajoşi şi de înţelepţi? Dacă fariseul, care l-a osândit pe vameş, a pierdut toate faptele bune pe care le avea, împotriva atâtor învăţători, prieteni ai lui Dumnezeu, şi asta pe nedrept şi cu multă lipsă de judecată? Nu l-ai auzit pe Hristos spunând că „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Mat. 18, 19-20)? Dacă acolo unde sunt doi sau trei este Hristos în mijlocul lor, apoi cu atât mai mult a fost în mijlocul acelora care au hotărât şi au legiuit toate, când au fost adunaţi în numele Lui mai mult de trei sute! Nu-i osândeşti numai pe acei Părinţi, ci şi întreaga lume, care a lăudat hotărârea lor!

La iudei nu este nici azimă, nici Paşti – căci şi aceasta aud pe mulţi spunând, că odată cu azimele sunt Paştile. Dar că nu este la iudei azimă, ascultă pe legiuitor, care spune: „Nu veţi putea face Paştile în oricare din cetăţile voastre pe care Domnul Dumnezeu vi le va da, ci numai în locul în care se va chema numele Lui.” (Deut. 16, 5-6), adică în Ierusalim. Ai văzut că a mărginit sărbătoarea Paştilor la un singur oraş? Apoi a dărâmat acest oraş pentru ca să-i îndepărteze pe iudei, chiar împotriva voii lor de această sărbătoare.

Oricine ştie destul de bine că Dumnezeu a văzut mai dinainte cele ce aveau să se întâmple. Dar pentru ce i-a adunat din întreaga lume, când Dumnezeu ştia mai dinainte că oraşul avea să piară? Nu e lămurit că a făcut aceasta pentru că a vrut să desfiinţeze sărbătoarea aceea? Dumnezeu a desfiinţat sărbătoarea, şi tu mergi cu iudeii, despre care profetul spune: «Şi cine este orb, dacă nu slugile Mele? Cine este surd, dacă nu cei ce-i stăpânesc pe ei? (Is. 42, 19)»! (…) Pentru aceasta şi Hristos a făcut Paştele cu ei, nu ca să-l facem şi noi cu ei, ci pentru ca să introducă, prin umbră, adevărul.” (pg. 277-279) Sfântul Ciprian al Cartaginei: „Iar mulţimea să nu se mângâie cu gândul, că ar putea rămâne neatinsă de molima păcatului, fiind în comuniune cu un episcop păcătos şi dându-şi încuviinţarea pentru slujirea nedreaptă şi nelegluită ca episcop a întâistătătorului ei, de vreme ce prin profetul Osea (9, 4), asprimea lui Dumnezeu ameninţă şi spune: „Jertfele lor ca o pâine de jale; toţi cei ce mănâncă din ea se vor molipsi”, învăţând de bună seamă, şi arătând că sunt cu totul prinşi de păcat toţi cei care se vor fi molipsit de ofranda unui episcop profan („din afara Bisericii”) şi nelegiuit. (…)
Pentru aceasta, mulţimea, supunându-se poruncilor Domnului şi temându-se de Dumnezeu, trebuie să se depărteze de întâistătătorul păcătos şi să nu se lase amestecată în jertfele unui preot nelegiuit, mai cu seamă că ea (mulţimea, poporul) însăşi are mare putere, atât de a alege episcopi vrednici, cât şi de a-i îndepărta pe cei nevrednici. Noi vedem că şi acest lucru îşi are obârşia la Dumnezeu, anume ca episcopul, să fie ales sub ochii tuturor, înaintea mulţimii, şi să fie socotit vrednic şi potrivit printr-o judecată şi mărturie obştească… Dumnezeu porunceşte ca episcopul să fie rânduit în faţa întregii adunări, adică a învăţat şi a arătat că înscăunările episcopilor nu trebuie făcute decât cu ştirea poporului aflat de faţă, pentru ca, fiind de faţă mulţimea, să se dezvăluie păcatele celor răi sau să se vestească înaintea tuturor faptele vrednice ale celor buni, şi înscăunarea să fie dreaptă şi legiuită, ca fiind încuviinţată prin voinţa şi judecata tuturor.” (Sfântul Ciprian al Cartaginei, Scrisori, Editura Sophia, Bucureşti, pg. 315-316) Sfântul Ioan Gură de Aur îi mustră aspru pe cei ce sunt în comuniune cu ereticii: „Ascultaţi ortodocşilor şi nu faceţi pogorăminte ereticilor. Ascultaţi păstorilor, înfioraţi-vă şi nu tăceţi, ci propovăduiţi cuvântul. Nu daţi loc diavolului, nu daţi vânat lupilor. […] Păstorilor, nu fiţi părtaşi faptelor întunericului, ci mai degrabă mustraţi-le pe faţă, după cum şi apostolii şi dumnezeiescul Părinte David au avut multe necazuri din pricina lor şi multe lupte, mustrând şi certând, dându-i în vileag şi rugându-se lui Dumnezeu împotriva lor şi zicând: Până când păcătoşii, Doamne, până când păcătoşii se vor făli?”
Sfântul Teodor Studitul învaţă: „Aşadar, după cum dumnezeiasca pâine cu care se împărtăşesc ortodocşii îi face pe toţi cei ce se împărtăşesc de ea un singur trup, tot aşa şi pâinea ereticească îi face părtaşi unii cu alţii pe cei ce se împărtăşesc cu ea îi înfăţişează un singur trup potrivnic lui Hristos. (…)

Cel ce se împărtăşeşte din „euharistia” ereticilor se împărtăşeşte cu însuşi duhul satanei; iar dacă cei ce se împărtăşesc din Sfânta şi dumnezeiasca Euharistie, care este adevăratul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, prezent numai în Una Biserica Ortodoxă, devin una întru Hristos, cei ce se vor împărtăşi la eretici sau vor avea părtăşie cu cei ce s-au împărtăşit din euharistia ereticească devin un trup comun satanicesc, potrivnic lui Hristos.”
Sfântul Leon zice: „Nici un eretic nu dă sfinţenie prin taine.” (Epistolia către Nichita)
„Botezul celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfinţeşte.” (Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamţ de la 1844, Ambrozie înCuvântul cel pentru cei ce se catehisesc)
● „Dacă cineva cu cel excomunicat chiar în casă de s-ar ruga împreună, acesta să se afurisească.” (Canonul 10 Apostolic)
● „Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-au rugat împreună cu ereticii, să se afurisească. Iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici, să se caterisească.” (Canonul 45 apostolic)
● „Nu se cuvine cu ereticii sau cu schismaticii a se ruga împreună.” (Canonul 33 al Sinodului din Laodiceea)
Sinodul de la Constantinopol din 1724 hotăra:

„Cei care vor dezerta de la Ortodoxie şi vor părăsi părinteştile şi dreptele dogme ale credinţei şi Predaniile obşteşti ale Bisericii şi vor decădea şi se vor îndepărta cu inovaţii şi cu credinţe absurde şi cu obiceiuri eterodoxe şi vor falsifica şi vor măslui adevărul Ortodoxiei, aceştia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creştini cu adevărat, ci se taie şi se despart de totalitatea mădularelor Bisericii şi a creştinilor, ca nişte eterodocşi şi inovatori şi se izgonesc afară din sfântul staul ca nişte oi râioase şi mădulare putrede.”

● „Nu păcătui în credinţă, ca să nu se mânie pe tine Creatorul nostru. Cine nu ţine credinţa cea dreaptă sufletul lui nu va avea parte de viaţa veşnică; el este un vânzător declarat al lui Dumnezeu.” (Sfântul Antonie cel Mare)

● „Pe eretici, ca pe nişte blasfemiatori şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci câini şi lupi şi porci şi antihrişti, după cum zice Domnul: Nu daţi cele sfinte câinilor! (Mat. 7, 6) Şi Ioan zice că mulţi antihrişti s-au arătat. (I Ioan 2, 18) ” (Sfântul Efrem Sirul, †379)

● Sfântul Simeon al Tesalonicului spune: „Cele ce sunt de la eretici, ca unele ce sunt de multe feluri şi pline de păgânătate, trebuie să nu le băgăm în seamă căci sunt păgâneşti.”

● Sfântul Sinod 5 Icumenic: „S-a hotărât de Sfinţii Părinţi a se întrebuinţa şi după moarte a se da Anatemii, cei ce ori în Credinţă ori în Canoane ar păcătui.” (Trim. Sob. 5 Icumenic, către Iustinian, pg. 392, Tom 2, Sinodicale) Sfântul Ciprian al Cartaginei scrie: „Găsim că într-o astfel de ticăloşie, nu numai cârmuitorii şi iniţiatorii, ci şi părtaşii sunt sortiţi aceleiaşi pedepse, dacă nu s-au separat de comuniunea cu cei netrebnici; după cum porunceşte Domnul prin Moise spunând: «Feriţi-vă de corturile acestor oameni netrebnici şi să nu vă atingeţi de tot ce e al lor, ca să nu pieriţi cu toate păcatele lor.» (Num. 16, 15). Iar Domnul a împlinit ceea ce i-a prevenit prin Moise. Toţi ce care nu s-au despărţit de Core, Datan şi Abiron, au fost pedepsiţi neîntârziat pentru părtăşia lor necuviincioasă”. (ANF vol. 5, pg. 400) Canonul 15 al Sinodului I-II este foarte explicit: „Cei ce se despart pe sineşi de împărtăşirea cea către întâiul şezător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinţii Părinţi, de acela care eresul în public îl propovăduia, şi cu capul descoperit îl învăţa, unii ca aceştia nu numai canoniceştii certări nu sunt supuşi, îngrădindu-se pe sineşi despre împărtăşirea numitului Episcop, mai înainte de Sinodiceasca cercetare, ci şi de cinstea cea cuvenită celor dreptslăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit Episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri.” (Pidalion, pg. 362) Sfântul Nicodim Aghioritul spunea: „Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine şi să ne separăm de episcopii care, în mod vădit, stăruie în greşeală privitor la cele ce ţin de credinţă şi de adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi.”
„Înainte de căderea Constantinopolului marele duce Luca Notaras, cumnatul împăratului Constantin al XI-lea Paleologul, îl întreabă batjocoritor pe monahul Iosif Vriennie, dascălul Sfântului Marcu din Efes şi al Patriarhului Ghenadie (renumit şi erudit teolog palamit):

– Cum e cu putință ca Dumnezeu, care i-a zis lui Avraam că, dacă va afla în Cetăţile Sodoma și Gomora zece drepți, le va ține… pentru ei, să predea un oraș atât de mare, în care există mulți păcătoși, dar sunt și mulți drepți, nu zece, ci sute și mii?

– Că există mulți, i-a răspuns înțeleptul Vriennie, știu. Dar și aceștia sunt vinovați de păcatele altora nenumăraţi, și pe dreptate, Dumnezeu va preda orașul în mâinile turcilor. Când va fi predat orașul, îți vei aduce aminte de cuvintele mele. Au trecut câțiva ani și orașul a fost cucerit de turci; iar când şi-a văzut copiii junghiați în fața lui, la porunca cotropitorului Mahomed, și-a amintit de înțeleptul Vriennie. Drept ești, Doamne și dreaptă judecată ai iubit!” (Vedenii şi istorisiri de folos despre viaţa de dincolo, editura Egumeniţa)
● „Un ucenic al Sfântului Paisie cel Mare mergea odată către oraş să-şi vândă rucodelia sa (obiecte lucrate cu mâinile sale). Pe cale a întâlnit un evreu, care, văzându-i simplitatea, a început să-l ispitească, zicându-i: «Iubitule, cum crezi tu într-un simplu om răstignit, care nu este nicidecum Mesia cel aşteptat? Nu este El acela, ci altul va veni».Ucenicul, având o minte mai slabă şi o inimă simplă, începu să asculte aceste cuvinte şi ajunse până la a rosti: «Poate că ceea ce spui tu este adevărat».

Când s-a întors în pustie, Sfântul Paisie şi-a întors faţa de la el şi nu a voit să-i adreseze nici un cuvânt. La urmă, după multe rugăminţi ale ucenicului, Sfântul îl întrebă: «Tu cine eşti? Nu te cunosc pe tine! Acel ucenic al meu era creştin şi avea asupra lui harul Sfântului Botez, dar la tine nu văd aceasta. Dacă tu vei fi fiind cu adevărat ucenicul meu, atunci harul Sfântului Botez te-a părăsit şi chipul de creştin nu mai este în tine».

Ucenicul îi povesti bătrânului cu lacrimi convorbirea cu evreul, iar Sfântul răspunse: «Sărace! Ce poate fi mai rău şi mai necurat decât asemenea cuvinte prin care tu te-ai lepădat de Hristos şi de Sfântul Botez? Acum mergi şi plânge-ţi păcatul, căci cu mine nu mai poţi fi; numele tău s-a scris împreună cu cei care s-au lepădat de Hristos, cu care împreună vei fi judecat şi chinuit».

Auzind această judecată, ucenicul se cutremură şi se aruncă la picioarele bătrânului său, rugându-l să nu-l lepede de la rugăciunile sale. Sfântul, cuprins de milă, se închise în chilia lui şi rugă cu lacrimi pe Dumnezeu să ierte păcatul ucenicului său. Dumnezeu ascultă ruga Sfântului şi îl învrednici de semnul iertării şi milostivirii Sale asupra ucenicului.

Atunci Sfântul îl chemă pe ucenic la sine şi-i spuse: «Copile, vino şi dă slavă lui Hristos Dumnezeu împreună cu mine, căci duhul cel necurat al hulei s-a dus de la tine, iar Duhul Sfânt de la Sfântul Botez străluceşte iar peste capul tău. De acum păzeşte-te, ca nu cumva din lene şi nepăsare duşmanul să te atace iar şi, biruindu-te, să te arunce în focul gheenei».” [Viețile Sfinților pe luna iunie, ziua a 19-a, viaţa marelui Părinte Paisie cel Mare]
Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinţei, atunci fugi şi leapădă-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar şi înger din cer de-ar fi. Cel care doreşte mântuire personală, cel care vrea să fie un adevărat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela caută la corabia lui Noe scăpare de potop.”

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Vrăjmaşi ai lui Hristos nu sunt numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei”.

Sfântul Vasile cel Mare scrie în prima epistola canonică: „Biserica este Una şi numai ea deţine plinătatea darurilor Sfântului Duh. Oricine, în orice fel s-ar despărţi de ea – prin erezie, schismă sau adunare nelegiuită – pierde părtăşia cu harul divin. De aceea tainele săvârşite afară de Biserică nu pot să aibă nici o valabilitate harică.”

Canonul 30 Apostolic: „Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească şi să se afurisească, de asemeni şi toţi părtaşii (complicii) lui.”

Sfântul Sinod Constantinopolitan în Tomul unirei, Pidalion, pg. 505: „Cei ce pun în defăimare Sfintele şi Dumnezeieştile Canoane ale Sfinţilor Părinţilor noştri, care, şi pe Sfânta Biserică o sprijinesc, şi pe toată creştinătatea petrecere împodobind-o, o povăţuiesc către Dumnezeiasca evlavie, fie ANATEMA!”
Sfântul Grigorie Teologul (†389): „Unde este evidentă necredinţa, trebuie să preferăm mai bine focul şi sabia şi situaţiile critice şi mâinile tiranilor – şi toate cu dăruire – decât să luăm parte la aluatul păcatului şi să ne unim cu cei care bolesc în credinţă… De mii de ori este mai bună dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credinţe ortodoxe decât pacea, când aceasta este unită cu patimile.”
Sfântul Vasile cel Mare (†380): „Una este crima care se pedepseşte acum cu asprime: nepăzirea Predaniilor Părinţilor. Să ne luptăm până la sfârşit… nu pentru bani, nu pentru slavă… ci pentru a dobândi de obşte comoara credinţei sănătoase şi să rămânem luptându-ne.”
Sfântul Paisie de la Neamţ precizează: „Un asemenea jurământ, adică anatema, asupra celor ce se împotrivesc şi nu se supun Soborniceştii Biserici, este pusă de patriarhii Răsăritului soborniceşte nu doar pentru o oarecare vreme, ci până la sfârşitul lumii va rămâne tare şi neclătită şi nedezlegată cu darul lui Hristos.” (Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, Ed. Tipografia centrală, 1998, pg. 117)
Testamentul antiecumenist al Sfântului Teodosie de la Peșterile Kievului (+1074):

„Nu vă împărtășiți de credinţa latină, nu vă lipiţi de obiceiurile lor, fugiţi de părtăşia cu ei, feriţi-vă de toate învăţăturile lor şi să nu suferiţi moravurile lor.

Feriţi-vă, fiii mei, de cei strâmbi în credință și de convorbirile cu ei, că s-a umplut pământul nostru de ei. Pe lângă acestea, nu este bine fiule să lauzi altă credință. Cel ce laudă alte credință și-o huleşte pe a sa. Dacă cineva începe să laude atât credinţa sa cât şi o alta, atunci el are două credinţe şi e aproape de erezie. Dar tu fiule, ia aminte la asemenea oameni şi laudă-ţi mereu credinţa ta. Nu fii prietenos cu ei, ci fugi de ei şi te nevoieşte în credinţa ta prin faptele cele bune.

Fiule, chiar de va trebui să mori pentru credinţa noastră sfântă, mergi la moarte cu îndrăzneală. Aşa au murit Sfinţii pentru credinţă, iar acum trăiesc întru Hristos. Iar tu fiule, dacă vezi oameni de alte credinţe sfădindu-se cu cei credincioşi şi încercând să-i abată de la credinţa cea dreaptă prin înşelare, ajută-l pe cel ortodox. În acest fel, e ca şi cum ai salva o oaie din gura leului. Dar dacă păstrezi tăcerea şi-l laşi fără de ajutor, e ca şi cum ai lua de la Hristos un suflet răscumpărat și l-ai vinde Satanei. Dacă ţi se împotriveşte cineva zicând: „credinţa ta şi a mea sunt de la Dumnezeu”, atunci să răspunzi aşa fiule: „Vai ţie celui strâmb în credinţă! Ori crezi că și Dumnezeu este de două credințe!

Dar voi (latinii), care lepădați predania apostolică a Sfinților Părinți, ați primit o credință greșită și stricată, plină de nimicire. De aceea sunteți lepădați de noi. Pentru aceasta nu este drept ca să slujiți cu noi și să vă apropiați cu noi de Sfintele Taine, nici să veniți voi la Tainele noastre, nici noi la ale voastre, pentru că sunteți morți și aduceți o jertfă moartă, în timp ce noi aducem Dumnezeului Celui viu jertfa cea curată și desăvârșită spre moștenirea vieții celei veșnice.” Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului (†828) spunea: „Şi chiar dacă foarte puţini rămân înlăuntrul Ortodoxiei şi a bunei credinţe, ACEŞTIA SUNT BISERICA şi în mâinile lor se găseşte autoritatea şi apărarea aşezămintelor Bisericii. Şi dacă aceştia ar trebui să sufere pentru buna credinţă, aceasta va fi veşnică laudă pentru ei şi li se va dărui mântuirea sufletului.” (Stupul Ortodox, 2000)
„Ecumenismul este exact inversul Bisericii lui Hristos şi se găseşte tocmai la opusul acesteia pentru că: Ortodoxia propovăduieşte şi mărturiseşte credinţa cea în Una, Sfântă, Catolicească (Sobornicească) şi Apostolească Biserică în Hristos Cel înviat!” (Omilie pronunţată la Oficiala prăznuire a Duminicii Ortodoxiei – teolog dl. Elefterie Gudzidis)
SIGILLIONUL enciclicei din 1593 hotăra:
„Oricine nu urmează Tradiţia Bisericii şi tot ceea ce au poruncit cele şapte Sinoade Ecumenice cu privire la Sfintele Paşti şi Minei, dorind în schimb să urmeze noua Pascalie şi Mineiul astronomilor papali, se opune tuturor hotărârilor Sfintelor Sinoade. Unul ca acesta să fie anatema, excomunicat din Biserica lui Hristos şi din adunarea credincioşilor.

„Că oricine spune că papa este capul Bisericii, şi nu Hristos, şi că el are puterea de a primi oameni în rai, prin indulgenţele sale sau alte acte, şi poate ierta oricât de multe păcate ar putea înfăptui un om dacă acesta dă bani pentru a primi de la el indulgenţe, adică permisiuni de a păcătui, să fie anatema.” (SIGILLIONUL dat în anul 1583, anul indictionului 12, 20 noiembrie)

„Ca oricine zice că sufletele creştinilor care s-au pocăit în viaţa aceasta, dar nu şi-au săvârşit canonul de pocăinţă, după moarte merg într-un purgatoriu, unde există foc şi chinuri şi sunt curăţite, ceea este doar un mit grecesc străvechi, şi cei care, asemenea lui Origen, cred că iadul nu este veşnic şi de aceea îşi îngăduie sau îşi iau libertatea sau imboldul de a păcătui, să fie anatema.” (SIGILLION al formulării patriarhale a unei enciclice către creştinii ortodocşi din întreaga lume pentru a nu primi Pascalia modernistă sau calendarul Menologhionului înnoit, ci să păstreze ceea ce a fost statornicit odată pentru totdeauna şi bine întocmit de cei 318 Sfinţi Părinţi purtători de Dumnezeu de la Sinodul Icumenic I, sub pedeapsa cu canonisirea şi anatema.)

„Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a celor şapte Sinoade Ecumenice, umblând potrivit învăţăturii insuflate dumnezeieşte a Sfintei Scripturi şi vechii tradiţii apostoleşti, se roagă şi cheamă mila lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor şi odihna celor ce cu bună cucernicie au adormit întru Domnul (Matei 26, 31; Evrei 11, 39-40; II Timotei 4, 8; II Macavei 12, 45); însă, începând din secolul al XII-lea, Biserica Papală a inventat şi a îngrămădit laolaltă în persoana papei, ca cel cu totul privilegiat, o mulţime de inovaţii referitoare la focul purgatoriului, un prisos al virtuţilor sfinţilor (n.tr.: catolicii le numesc merite prisositoare) şi împărţirea lor celor care au nevoie de ele, şi altele asemenea, arătând şi o răsplătire deplină a drepţilor înainte de învierea de obşte şi judecată.” (Enciclica Patriarhală din 1895)

SIGILLIONUL din anul 1583, 20 noiembrie, spune: „Ca oricine nu mărturiseşte că în Taina Sfintei Euharistii mirenii trebuie să se împărtăşească cu ambele specii, adică cu preascumpul Trup şi Sânge, ci în schimb spune că el se va împărtăşi doar cu Trupul şi că aceasta este îndeajuns fiindcă în el se află şi trup şi sânge, când de fapt Hristos a grăit şi le-a dat pe fiecare osebit, iar cei care nu păstrează asemenea tradiţii să fie anatema.”

„Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a celor şapte Sinoade Ecumenice, urmând poruncii Domnului: Beţi dintru acesta toţi (Matei 26, 28), a împărtăşit din sfântul potir pe toţi credincioşii; dar, începând cu secolul al IX-lea, Biserica Papală a făcut o inovaţie şi în această rânduială, lipsindu-i pe laici de sfântul potir, fapt contrar poruncii Domnului şi practicii universale a Bisericii Primare, ca şi interzicerii categorice a multor episcopi ortodocşi ai Romei, din vechime.” (Enciclica Patriarhală din 1895)

„Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a celor şapte Sinoade Ecumenice, potrivit exemplului Mântuitorului nostru, a slujit dumnezeiasca euharistie vreme de mai bine de 1.000 de ani pretutindeni în Răsărit şi Apus cu pâine dospită, aşa cum aduc mărturie înşişi teologii catolici iubitori de adevăr; însă, în secolul al XI-lea Biserica Papală a făcut o inovaţie şi în Taina Euharistiei prin introducerea pâinii nedospite.” (Enciclica Patriarhală din 1895)

„Ca oricine nu mărturiseşte cu inima şi cu gura că este fiu al Bisericii Răsăritene botezat după rânduiala ortodoxă şi că Sfântul Duh purcededoar de la Tatăl, fiinţial şi ipostatic, precum spune Hristos în Evanghelie, să fie în afara Bisericii noastre şi să fie anatema.” (Sigillionul dat în anul 1583, 20 noiembrie anul indictionului 12)

Fiindcă este o contradicţie clară când, în una şi aceeaşi Biserică, unul crede că Sfântul Duh purcede de la Tatăl, iar altul că El purcede de la Tatăl şi de la Fiul; când unul stropeşte, iar celălalt cufundă de trei ori în apă; când unul foloseşte pâine dospită în taina sfintei euharistii, iar celălalt pâine nedospită; când unul împărtăşeşte poporul din potir ca şi din pâine, iar celălalt doar din sfânta pâine; şi alte lucruri asemenea. Însă ce semnifică această contradicţie, dacă respect pentru adevărurile evanghelice ale Sfintei Biserici a lui Hristos şi o concesie indirectă şi recunoaştere a lor, sau altceva, noi nu putem spune.

Dar orice ar fi, pentru înfăptuirea concretă a năzuinţei evlavioase de unire a Bisericilor, în primul rând trebuie stabilite o temelie şi un principiu comune; şi nu pot fi nici o altă temelie şi principiu comune sănătoase în afară de învăţătura Evangheliei şi a celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice. Prin urmare, întorcându-ne la acea învăţătură care era comună Bisericilor din Răsărit şi din Apus până la despărţirea lor, se cuvine, cu o dorinţă sinceră de a cunoaşte adevărul, să cercetăm ce credea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos, fiind atunci «acelaşi trup» pretutindeni în Răsărit şi Apus şi să păstrăm acest lucru întreg şi neschimbat.

Dar orice s-a adăugat sau înlăturat în vremurile din urmă, fiecare are o datorie sfântă şi vitală, dacă el caută cu sinceritate slava lui Dumnezeu mai mult decât propria slavă, ca într-un duh al evlaviei să corecteze, socotind că printr-o stăruinţă arogantă în alterarea adevărului el este pasibil de o grea pedeapsă înaintea scaunului de judecată nemitarnic al lui Hristos.” (Enciclica Patriarhală din 1895)

• cum a înfruntat Sfântul Pahomie cel Mare pe eretici:

„Şezînd oarecând Cuviosul Părinte Pahomie cu fraţii în mănăstirea sa din Tavenisiot şi învăţându-i din dumnezeieştile Scripturi, au venit oarecare pustnici eretici, care îşi acopereau veninul dinăuntru cu haine de păr; şi, stând înaintea porţilor mănăstirii, au zis oarecăruia din fraţi: «Sîntem trimişi de părintele nostru la al vostru; deci, să-i spuneţi din partea noastră aceste cuvinte: De eşti cu adevărat om al lui Dumnezeu şi nădăjduieşti spre Dânsul că te va asculta pe tine, apoi să vii şi să treci cu noi râul cel de lîngă mănăstire, cu picioarele pe deasupra apei, ca pe uscat, ca să cunoaştem toţi care din noi are mai multă îndrăzneală la Dumnezeu, tu ori noi?»

Nişte cuvinte de mîndrie ca acestea ale acelor eretici auzindu-le Cuviosul Pahomie, a zis către fraţi: «Cu voia lui Dumnezeu, vor putea ereticii aceia să treacă rîul ca pe uscat, fiindu-le în ajutor diavolul, cel ce i-a prins pe dânşii în laţul său, ca să li se întărească înşelăciunea ereticească; însă eu nu cer de la Dumnezeu o minune ca aceea, ca să umblu pe apă, pentru că ştiu că gîndul acesta, nu numai că nu este monahicesc, dar nici creştinesc. Iar voi duceţi-vă şi spuneţi-le lor ce zice fericitul Pahomie: Nădăjduiesc spre Dumnezeu, iar nu spre lucrările mele, deoarece, fiind păcătos, nu voiesc a ispiti pe Domnul Dumnezeul meu. Sîrguinţa mea este, nu să umblu pe ape, ci să-mi văd totdeauna păcatele mele şi să caut ajutorul lui Dumnezeu ca, astfel, să pot trece fără de vătămare ispitele vrăjmaşului.» Ereticii, auzind unele ca acestea, s-au dus ruşinaţi.” (Viețile Sfinților pe luna mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, pg. 326-327)
Scrisoarea din temniţa bolşevică a Sfântului Patriarh Mucenic Tihon adresată tuturor Creştinilor:
Prin mila Domnului nostru Iisus Hristos, Patriarhul Tihon, ucenicul şi pătimitoriul Lui, merg la moarte mucenicească pentru Hristos şi credinţa Pravoslavnică, cu mare bucurie duhovnicească, nădăjduind la mila lui Dumnezeu, că Domnul nostru Iisus Hristos mă va număra în Ceata Mucenicilor, învrednicindu-mă de Cununa cerească şi nu numai pre mine, ci şi pre toţi cei ce mă vor urma şi nu vor intra în cârdăşie cu Serghie şi cu puterea sovietică, şi nu vor primi pecetea lui antihrist, ci vor merge la munci şi la moarte pentru Hristos şi credinţa Pravoslavnică. Fiindcă toţi cei ce vor răbda până la sfârşit, se vor învrednici de Cununile cele muceniceşti şi vor moşteni Împărăţia Cerurilor. Toţi cei ce vor rămâne până la sfârşitul vieţii lor credincioşi Domnului Hristos şi Pravoslaviei.

Fiii mei! Vă Blagoslovesc pre voi în Numele Domnului nostru Iisus Hristos! Blagoslovenia lui Dumnezeu şi a mea să fie cu voi în veci. Amin. Iară pre Serghie şi pre toţi episcopii şi preoţii cei ce au vândut pre Hristos şi credinţa Pravoslavnică, pre lupii cei în piei de oaie, îi Blestem! Îi Blestem pre pierzătorii Sufletelor creştineşti, cari nu au vrut să meargă împreună cu mine la mucenicie, ci s-au lepădat de Dumnezeu şi de credinţa Pravoslavnică şi-au iscălit să colaboreze cu puterea sovietică, ca să piardă Suflete creştineşti şi Pravoslavia. Iată pentru cari lucru au primit ei „slobozenia”. Iară eu pre toţi aceştia îi predau Anathemei! Fiii mei, voi mai mult pre mine nu mă veţi mai vedea şi glasul meu nu-l veţi mai auzi, fiindcă eu nu mă învoiesc să iscălesc ca să lucrez cu spurcata putere sovietică şi de aceea pre mine nu mă vor mai slobozi din temniţă, ci mă vor munci, ca să mă omoare. Iară pre episcopii şi preoţii cei ce-au iscălit, pre aceia i-au liberat şi Serghie, cari au luat cu de-a sila Prestolul Patriarhiei, s-au făcut prieten al satanei. El a iscălit să lucreze cu satana! Să dea la munci şi la moarte pre toată ierarhia bisericească şi pre tot clerul bisericesc cari nu se învoieşte să lucreze dimpreună cu ei şi cu puterea sovietică. Serghie, acest lup în piele de oaie, a predat de acum la moarte mai mult de o sută de Episcopi şi mii de duhovnici, luptători pentru Pravoslavie şi ei de-acum nu mai sunt, căci au fost împuşcaţi. Dar iată că şi eu îmi aştept pedeapsa cu moartea, cari din clipă în clipă trebuie să vie.

Fiilor! Pravoslavie în Rusia nu mai este şi nici nu va mai fi, căci nu va mai rămâne în libertate nici un episcop sau preot, slujitor al lui Dumnezeu! Ci vor rămânea numai acei episcopi şi preoţi cari vor fi agenţi GPU, căci ei vor sluji o vreme în biserici, ca să piardă Sufletele cele creştineşti. Şi-atunci când ei cu totul vor aduce norodul în rătăcire şi minciună, atunci ei vor convinge norodul ca să lucreze şi în Sfintele Duminici, şi în Sfintele Sărbători, şi să nu mai ţină nici Sfintele Posturi, ci cu totul să se predea şi să se supună pre sine puterii sovietice: „Căci toată stăpânirea dela Dumnezeu este”. Iar atunci când stăpânirea va dărâma bisericile şi le va preface pre unele în cluburi şi teatre, atunci norodul să stea cuminte şi să rabde cu „smerenie”. Căci unde merge păstorul, acolo merge şi turma. Nu pot să vi le descriu în amănunt pre toate cele ce vor fi în acele vremi, fiindcă acuma cu totul sunt umflat de foame şi mâna mea nu mai scrie bine, nu mai am nici putere şi vederea tare mi-a slăbit. Şi de aceea, de nu am scris ceva până la capăt, după conţinut îndreptaţi.

Copiaţi această scrisoare şi o transmiteţi tuturor Creştinilor, dar şi prin viu grai să spuneţi la toţi credincioşii aceste ultime ale mele cuvinte. Vă blagoslovesc înainte de moarte: rugaţi-vă singuri prin casele voastre, fără preoţi, fiindcă ei sunt lupi în piele de oaie. Singuri îngropaţi morţii, singuri botezaţi copiii. Iar căsătoriile, să le blagoslovească tata şi mama cu Sfintele Icoane. Rugaţi-vă fiecare după cum ştie şi după cum poate, ţineţi toate Posturile, cinstiţi Sfintele Sărbători, păziţi credinţa Pravoslavnică pană la sfârşit.

Fiilor! În vremea stăpânirii sovietice credinţă Pravoslavnică nu va mai fi. Şi atâta vreme nu va mai fi credinţă Pravoslavnică, cât va fi şi stăpânirea sovietică. Dar dacă noi ne vom ruga neîncetat şi vom posti, apoi atunci va mai fi pentru o scurtă vreme, o oarecare libertate religioasă. Şi-atunci, toţi revoluţionarii bisericeşti, popii şi vlădicii, slujitorii sovietelor, ucigătorii şi pierzătorii Sufletelor creştineşti din nou îşi vor lua locurile în biserici, de cari ei odinioară s-au lepădat. Dar voi, robii cei aleşi a lui Dumnezeu, să nu vă împărtăşiţi cu ei, şi să nu mergeţi la ei ca să vă rugaţi, căci ei toţi se află subt Anatemă şi blestem. Iară prin alte ţări, Pravoslavia abia dacă va mai supraveţui câte puţin, pe alocuri. Iar aşa-numiţii înnoitori ai credinţei, cei ce singuri pre sine se „sfinţesc” şi se numesc creştini, preoţi şi arhierei, aceştea toţi se află în slujba satanei, în slujba minciunii şi a înşelării Sufletelor creştineşti, căci atunci în biserici, „urâciunea pustiirii va sta în locul cel Sfânt”. Urâciune a pustiirii, cari îşi trage rădăcina sa încă din vremea despărţirii Bisericii Răsăritului de Biserica Apusului, cea din Roma. Dar Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, nu va mai răbda această fărădelege şi va veni să Judece noroadele.

Fiilor! Încă odată vă mai spun, din tot sufletul, aflându-mă în boală, pre patul de moarte, ca un bolnav, cari înainte de moarte primeşte uşurare de boala sa, iar apoi se ia dela dânsul şi boala, şi moartea: va mai fi o oarecare libertate religioasă şi pre urmă gătiţi-vă pentru Dreapta şi Înfricoşata Judecată, Judecata cea mai de pre urmă, definitivă şi fără de nici o întoarcere. Fiecare om să aştepte Judecata lui Dumnezeu. Amin. (Traducere din limba rusă de Dumitru Lăpuşneanu).

http://www.apologeticum.ro/

Continui să nădăjduiesc-Monahul Moise Aghioritul

            Mai mult să vorbim despre Hristos și mai puțin despre antihrist, spunea Starețul Paisie Aghioritul. Nu poate oricine să tâlcuiască ușor Apocalipsa, de vreme ce n-au făcut aceasta nici marii Părinți ai Bisericii. Nu vom stabili noi când va veni sfârșitul lumii. Să nu înfricoșăm lumea, fixând date despre sfârșitul lumii și începutul războaielor. De zeci de ani tot vorbesc despre războaie care însă nu au avut loc. Unii chiar se mâhnesc că nu s-au petrecut.
Starea economiei grecești este manipulată. A premers și există o criză duhovnicească manifestată prin tăgăduirea rânduielilor și tradițiilor sfinte. Și, odată cu aceasta, se dezvoltă o eshatologie amenințătoare, o antihristologie înfricoșătoare și o intensă demonologie. Este nevoie de multă luare-aminte și mult discernământ. Nici să ne încurajăm pe noi înșine, să fluierăm cu indiferență și să considerăm că toate sunt excelente și nu există nici o primejdie, nici iarăși să cădem în deprimare și descurajare.
Un creștin serios nu se poate să nu fie optimist și să nu nădăjduiască. Să ne încredem mai mult în Domnul. Viața liturgică să devină mai conștientă. Viața rugăciunii mai fierbinte. Vegherea mai mare. Să ne unim mai mult cu Dumnezeu și nu atât cu oamenii. Pocăința sinceră poate aduce zile mai bune. Greșelile se pot îndrepta, dacă vom vrea cu adevărat. Încrederea în Dumnezeu, credința nezdruncinată în spusa, „dă-ne-o nouă astăzi”, hristificarea omului, îl vor face statornic, netulburat, pașnic, senin, neînfricat și plin de nădejde.
Cunoscuții necunoscuți ai puterilor luminate, mai degrabă întunecate, ne-au făcut închinători ai super-consumismului, adoratori ai eudemonismului, slujitori ai individualismului, liberi lipsiți de libertate, captivi ai drepturilor pătimașe. Din persoane am devenit indivizi, din nume numere, o adunătură care nu poate avea păreri diferite. Împotrivirea și rezistența nu se poate face cu fanatici, isterici, maniaci, cu acuze și suspiciuni, ci cu cunoaștere argumentată, înfruntare cumpătată și mai ales cu ascultare de Biserică. Nimeni nu este mai presus de Biserică. Vom face ascultare de Biserică. Nu putem face ascultare selectivă de Biserică. Nu putem înceta să nădăjduim, căci deznădejdea este adusă și mișcată de demoni.
Criza ne aduce aminte de cugetarea ascetică curată a Bisericii, binecuvântata cumpătare, respingerea prisosului, a îndestulării, a lăcomiei și avariției. Mărirea hambarelor pentru bogăția de mâine, gâfâirea pentru o continuă mărire a veniturilor, stresul tot mai intens pentru câștiguri mari, programare agonizantă de planuri pentru achiziții viitoare… Modestia, înfrânarea, mulțumirea cu puțin au fost uitate și toți se străduiesc pentru ceva mai bun și mai mult. Există profesioniști, negustorii nădejdilor, ghicitori, vrăjitori, medium, improvizații, viitorologi care exploatează durerea unora sau setea altora pentru câștiguri abundente și rapide.
Credinciosul însă are întotdeauna un singur drum pe care merge. Este puțin suitor, îngust și supărător, dar este luminat și la sfârșitul lui așteaptă Cineva cu cununi. Cel care călătorește pe el este întotdeauna purtător de nădejde.
Nimeni nu spune că lucrurile nu sunt dificile. Însă nici o problemă nu se rezolvă prin fatalism, prin cârtire și flecăreală, plin aceleași și aceleași nemulțumiri. Să ne nevoim puțin mai mult, să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu. Să-I cerem să ne dea răbdare, stăruință și nădejde, ca să înfruntăm această încercare cât se poate fără durere. El cunoaște greutatea crucii pe care o putem ridica. Cunoaște bine că nu putem ridica marea piatră de pe mormântul Său. După Răstignire este întotdeauna Înviere.
Apostazia, lipsa evlaviei, incertitudinea, nesiguranța, nedreptatea, tulburarea și răvășirea vremurilor să ne facă să ne întoarcem la rădăcinile noastre. Războaiele, catastrofele, răutățile și lipsurile să ne facă creștini mai autentici, mai responsabili, mai înțelepți și mai smeriți. Se poate ca moartea noastră să vină mai repede decât antihristul. De aceea mai mult să vorbim despre Hristos și mai puțin despre antihrist, spunea Starețul Paisie Aghioritul. Nu poate oricine să tâlcuiască ușor Apocalipsa, de vreme ce n-au făcut aceasta nici marii Părinți ai Bisericii. Nu vom stabili noi când va veni sfârșitul lumii. Să nu înfricoșăm lumea fixând date despre sfârșitul lumii și începutul războaielor. De zeci de ani tot vorbesc despre războaie care însă nu au avut loc. Unii chiar se mâhnesc că nu s-au petrecut.
Să ne îngrijim să nu pierdem cardul de intrare în Împărăția Cerurilor. Mai ales să nu ne pierdem niciodată nădejdea. Deznădejdea înseamnă biruința răului împotriva noastră, este o înrâurire demonică. Numai înlăuntrul Bisericii lui Hristos putem avea adevărată mângâiere și nădejde puternică.  Smerenia mea continuă să nădăjduiască la schimbare și înviere, la pocăință și mântuire.

Sursa

În mâinile Tale…


În cartea Sfântului Ioan Maximovici există un dialog dintre un cerșetor și un renumit teolog. Acest teolog vreme de opt ani neîntrerupt L-a rugat pe Dumnezeu să-i descopere un om care ar putea să-i arate cea mai sigură cale către Împărăția Cerurilor. Într-o zi când a ajuns la apogeul rugăciunii sale, a auzit un glas spunându-i: Mergi la Biserică și la intrarea ei vei găsi pe omul pe care-l cauți.
Atunci acela lasă rugăciunea și merge în grabă la biserică, unde află un cerșetor bătrân cu haine zdrențuite și genunchii răniți.
– O dimineață bună și fericită să ai, bătrânule! îi dădu binețe teologul.
– Eu nu am avut niciodată vreo dimineață rea sau nefericită, a răspuns cerșetorul.
Atunci acela i-a spus din nou:
– Fie ca Dumnezeu să-ți trimită tot binele!
– Dumnezeu niciodată nu mi-a trimis ceva care să nu fi fost bun.
Teologul auzind și al doilea răspuns ciudat, l-a întrebat:
– Ce se întâmplă cu tine, bătrânule? Eu îți doresc să fii fericit, iar tu îmi răspunzi altceva.
– Dar, niciodată nu am fost nefericit. Trăiesc după voia lui Dumnezeu, iar pentru jugul pe care mi l-a dat El, niciodată nu m-am plâns și totdeauna am fost mulțumit.
– Bătrânule, dar tu de unde ai venit aici?, l-a întrebat iarăși teologul.
– De la Dumnezeu.
– Și unde L-ai aflat?
– Acolo unde L-am lăsat. În voința cea bună.
– Cine ești, bătrânule, și de ce categorie aparții?
– Oricine aș fi, dar important este că sunt mulțumit cu starea mea, pentru că împărat este cel care se stăpânește și se conduce pe sine.
Atunci teologul a fost de acord că drumul cerșetorului era cel mai sigur și singurul care duce la Ceruri, adică lăsarea cu desăvârșire în voia lui Dumnezeu.

Despre Dumnezeiasca Liturghie

Cel mai bun și cel mai sfânt lucru care se săvârșește pe pământ, frații mei creștini, este DUMNEZEIASCA LITURGHIE. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat în pântecele Preasfintei Fecioare și S-a făcut om, ca să ne dăruiască Dumnezeiasca Liturghie.
Într-o noapte – ah, Dumnezeul meu, ce noapte binecuvântată a fost aceea – în noaptea Joii celei Mari, când Hristos mânca la Cina cea de Taină împreună cu Ucenicii Săi, atunci ne-a predat Dumnezeiasca Liturghie.
Dumnezeiasca Liturghie este Taina Bisericii. În această Taină se cuprinde toată măreția credinței noastre. Ce înseamnă Biserica, frații mei, trăim și simțim în Dumnezeiasca Liturghie. Aici, în Dumnezeiasca Liturghie, Îl aflăm și-L gustăm pe Dumnezeul nostru. Dacă cineva vă va întreba ce ați văzut și ce ați primit la Dumnezeiasca Liturghie, să-i spuneți acel frumos tropar pa care-l cântă psaltul, ca ultima pecetluire a Dumnezeieștii Liturghii: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne”. Și într-adevăr, dumnezeiescul Har, de care avem atât de mare nevoie pentru a putea merge înainte și a spori duhovnicește, îl primim la Dumnezeiasca Liturghie. Acesta este „lumina cea adevărată” și „duhul cel ceresc”, de care se spune în acel tropar. Este Harul Sfântului Duh.
De asemenea în Dumnezeiasca Liturghie aflăm și trăim credința sfântă a Părinților noștri. Pentru aceasta spune troparul: „Am aflat credința cea adevărată”. Care credință? Credința în Dumnezeul nostru, în Sfânta Treime, în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh. Trei Persoane, un Dumnezeu. De aceea și spune troparul: „Nedespărțitei Treimi închinându-ne”. Vedeți? Dumnezeiasca Liturghie începe cu Sfânta Treime, cu: „Binecuvântată este Împărăția a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh”, cuvinte pe care le rostește preotul, și se sfârșește iarăși cu Sfânta Treime, cu troparul pe care-l rostește psaltul: „…nedespărțitei Treimi închinându-ne”.
În Dumnezeiasca Liturghie se săvârșește o mare minune, frați creștini. Astăzi oamenii cer minuni ca să creadă, dar uită că cea mai mare minune este Dumnezeiasca Liturghie. Ascultați! Ca să se poată săvârși Dumnezeiasca Liturghie trebuie să avem pâine dospită, pe care o numim prescură și puțin vin liturgic. Voi le aduceți pe amândouă acestea. Venind vorba despre prescuri, voi, femeilor evlavioase, luați aminte ca făina pe care o folosiți ca să frământați aluatul pentru prescuri să fie astfel, încât prescura să fie strânsă, iar nu să se mărunțească în firimituri. Pentru că, dacă se fărămițează, după aceea, când preotul pune părticica Sfântului Trup în Sfântul Potir, se amestecă atât de mult cu Sfântul Sânge, încât nu se mai disting. Așadar, căutați să procurați făină bună pentru a face prescurile.

Dar să venim la subiectul nostru. Pentru Dumnezeiasca Liturghie, așadar, sunt necesare prescurile și vinul liturgic. Apoi într-o clipă, în clipa cea sfântă, când preotul spune: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate”, atunci, la o rugăciune pe care o rostește, se săvârșește marea minune: Pâinea se face Trupul lui Hristos și pâinea, care este în Sfântul Potir, se face Sângele lui Hristos. Se văd tot pâine și vin, însă în realitate sunt Trupul și Sângele lui Hristos. Sfântul Duh, Care vine cu rugăciunea preotului la cele două elemente, El Însuși face marea minune: preface pâinea și vinul în Trupul și Sângele lui Hristos. Dar ascultați și altceva, iubiți creștini: Rugăciunea preotului Îl roagă pe Dumnezeu să trimită mai întâi Duhul Sfânt tuturor credincioșilor, care sunt prezenți la Dumnezeiasca Liturghie, și apoi să vină la Cinstitele Daruri, la pâine și vin, ca să le prefacă în Trupul și Sângele lui Hristos. Pentru că preotul se roagă lui Dumnezeu: „Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi și peste aceste Daruri ce sunt puse înainte”, Luați aminte la „peste noi”! La noi. Și precum este adevărat – și este adevărat – că Sfântul Duh vine peste pâine și vin și le preface în Trupul și Sângele lui Hristos, la fel de adevărat este că Sfântul Duh vine la toată sinaxa credincioșilor creștini și-i umple de Har. Desigur aceasta se face potrivit cu deschiderea fiecărui suflet. Așa cum, ca să vă spun o pildă, lumina soarelui și aerul intră în cameră în funcție de cât de mult deschidem ferestrele ei.
Dar cel mai important la Dumnezeiasca Liturghie, frații mei creștini, este faptul că participăm la Masa lui Dumnezeu și ne împărtășim cu Sfântul Trup și Cinstitul Sânge ale lui Iisus Hristos. Întreaga Dumnezeiască Liturghie se face pentru ca la sfârșit preotul să spună: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”. Și credincioșii vin și se împărtășesc, dar așa cum a spus preotul: cu frica lui Dumnezeu, cu credința că ceea cu care se împărtășesc este cu adevărat Trupul și Sângele lui Hristos – iar nu pâine și vinișor, cum spun unii necatehizați – și se împărtășesc cu dragoste față de toți, iar nu cu vrăjmășie.

De vreme ce atât de mare, sfântă și dumnezeiască este Liturghia, nu se cuvine să lipsiți de la ea. Poate vor zice unii că în satul sau parohia lor lipsește preotul și nu se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie. Da, acesta este un adevăr dureros, căci multe sate sunt fără preot. Rugați-vă Maicii Domnului ca să trimită preoți în satele voastre, să sune clopotele și să se sfințească creștinii noștri. Dar cu toate că în satul vostru nu este preot, nu stați acasă, ci mergeți în satul vecin sau la cea mai apropiată mănăstire la Dumnezeiasca Liturghie.

Nu rămâneți acasă fără Liturghie, vă rog! Este atât de importantă Dumnezeiasca Liturghie și atât de mare lipsă și rău pricinuiește neparticiparea la ea, încât dacă s-ar săvârși la Patra (la o distanță de mai bine de 200 km) o Dumnezeiască Liturghie, merită să mergem și pe jos ca să participăm la ea și să primim Harul lui Dumnezeu. Dacă ni s-ar spune că în Veria (la 770 km) se va arăta Maica Domnului, am merge chiar și pe jos până acolo să ne închinăm Maicii Domnului și să primim binecuvântarea ei. Dar acest lucru se săvârșește la fiecare Dumnezeiască Liturghie. În ea se arată Maica Domnului, pentru că Dumnezeiasca Liturghie se oferă pentru toți, dar „mai ales pentru Preasfânta, Curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria”, precum auziți atunci când liturghisește preotul.
Așadar, iubiții mei creștini, atunci când sună clopotul în satul vostru pentru Dumnezeiasca Liturghie, să simțiți ca și cum v-ar chema Maica Domnului și așteaptă să vă vadă pe voi pe toți, copiii ei, adunați în Biserică. Și fie ca nimeni să nu lipsească!
Cu multe binecuvântări,
† Ieremia, Mitropolitul Gortinei și Megalopolei