LUMINA SFÂNTĂ de la Ierusalim nu produce arsuri câteva minute

“Mă aflam cam la 15 metri de Sfântul Mormânt în Biserica Învierii. La început, au fost câteva străfulgerări, ca nişte descărcări de bliţ. Au apărut un fel de fulgere mici, care au coborât din cupola Bisericii Învierii spre Sfântul Mormânt. Acolo, patriarhului Ierusalimului i s-au aprins instantaneu cele două buchete de lumânări şi a apoi a dat Lumina Sfântă mai departe, spre cei prezenţi, prin cele două orificii din peretele de la Sfântul Mormânt. Apoi s-a aprins singură şi o candelă de la intrarea în Sfântul Mormânt, unde sunt cinci rânduri de candele. Toate candelele erau stinse până în acel moment. Venind Sfânta Lumină, candela din mijlocul rândului de jos s-a aprins singură şi-apoi, ceea ce am văzut eu, a plecat un disc de lumină de mărimea unei farfurii pe deasupra credincioşilor şi cred că s-a dus la Piatra Mirungerii”, povesteşte medicul şi preotul Mihail Piticaş. Practic, în acele momente, Lumina Sfântă pare să fie atrasă de mormânt, unde aprinde vata pusă acolo cu o zi înainte. O impresie deosebită o produce faptul că acest foc nu arde pielea!

“Modul în care apare Sfânta Lumină este deosebit de la an la an şi sunt minuni dumnezeieşti care se produc an de an. Eu am avut în mâini două buchete a câte 33 de lumânări şi am ţinut în câte o mână ambele buchete, trecându-mi mâna cealaltă prin flacără, apoi am trecut cele două buchete peste faţă şi haine. Flacăra, lungă de 15-20 de centimetri, nu produce arsuri în primele minute. E o lumină călduţă, căreia i-am simţit şi mireasma. Nici barba mea, nici hainele mele nu au luat foc în contact cu Sfânta Lumină. Dar nu există cuvinte pentru a descrie cu adevărat ceea ce simţi în acele momente”. Se pare că flacăra începe să ardă ca orice foc abia după câteva minute de la apariţie. Este ca şi când lumea în care a intrat i-ar fi alterat calităţile sacre…

Mărturiile scrise despre această minune a ortodoxiei au apărut în secolul al IV-lea
Prima mărturie scrisă despre Sfânta Lumină datează din secolul al IV-lea. Deşi Biserica Sfântului Mormânt aparţine tuturor celor şase confesiuni creştine, respectiv ortodocşii din Europa, catolicii, armenii apostolici, egiptenii copţi, siriacii şi etiopienii, doar rugăciunile Patriarhului Ortodox al Ierusalimului pot declanşa minunea.

În anul 1579, armenii au dat bani sultanului Murat IV pentru a li se da voie să intre în Biserica Învierii şi să ţină ei slujba. Sultanul le-a dat voie, iar armenii au pătruns în biserică şi au încuiat uşile, lăsându-i pe ortodocşi afară. Patriarhul ortodox a îngenuncheat pe treptele bisericii şi s-a rugat lângă una dintre coloane. În timp ce se ruga, coloana de lângă el s-a despicat, lăsând lumina să ţâşnească prin fisură şi să aprindă făcliile patriarhului. Coloana despicată există şi astăzi. Menţionăm că pentru Biserica Catolică, Sfânta Lumină este aprinsă de Papă.

Scepticii acuză că ar exista o sursă de foc ascunsă înăuntru
În 2001, Soukias Tchilingirian, un armean apropiat bisericii, a declarat că Sfânta Lumină “nu este un miracol. Preoţii greci au o lampă care arde de peste 1.500 de ani. Ea este folosită pentru a aprinde Focul Sfânt. Pentru pelerinii credincioşi care vin din toată lumea este un miracol, o lumină din Ceruri, însă nu şi pentru noi. Desigur, sursa focului este simbolică”. Problema este că înainte de sigilarea lăcaşului de cult, spaţiul este verificat cu minuţiozitate de persoane care nu aparţin religiei creştine, iar toate candelele sunt stinse. În anul 2005, într-o demonstraţie la o televiziune greacă, Michael Kalopoulos a înmuiat trei lumânări în fosfor alb pentru a arăta că totul nu ar fi decât o şarlatanie.

Lumânările s-au aprins spontan după circa 20 de minute, pentru că fosforului se aprinde în contact cu aerul. Kalopoulos a arătat că dacă fosforul este dizolvat într-un solvent organic potrivit, autoaprinderea este întârziată până când solventul este aproape total evaporat. Aprinderea poate fi întârziată până la o jumătate de oră sau chiar mai mult, depinzând de densitatea soluţiei şi de natura solventului folosit, a subliniat Kalopoulos.

Problema acestei demonstraţii, din perspectiva credincioşilor, este că nu poate explica de ce nu s-a înregistrat în mii de ani vreo aprindere greşită – când Patriarhul este încă în afara Bisericii, de pildă. Ar însemna că solventul despre care vorbeşte Kalopoulos a fost adăugat întotdeauna cu o precizie… prea “îngerească”.

Lumina Sfântă 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Minuni Crestine. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s