Trei antihristi pictati intr-o biserica ortodoxa, cu binecuvantarea unui admirator de-al lor: Andrei Andreicut

Stupefiant ce citim in ziarul Jurnalul:

Pentru prima data in analele religiei si credintei ortodoxe, in noua biserica din Petresti – Alba sunt pictati cei trei mari barbati ai omenirii care au contribuit decisiv la demolarea comunismului: George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea si Mihail Gorbaciov… sunt pictati, “nu intre sfinti, ci intre oamenii providentiali ai Terrei din amurgul celui de al doilea mileniu”, dupa cum spune preotul Alexandru Coman. Sub ei, sunt scrise cu litere de-o schioapa cuvintele “Cand omul striga: «Opriti Planeta, vreau sa cobor». Dumnezeu, prin acesti trei oameni providentiali, a schimbat mersul lumii”. […] in stanga si in dreapta, se gasesc alte doua picturi cu o valoare unicat atat din punct de vedere religios, cat si interconfesional. Astfel, pe peretele din dreapta sunt pictati, in marime naturala, defunctul Patriarh al Romaniei, Prea Fericitul Teoctist, alaturi de defunctul episcop Greco-Catolic Inochentie Micu Klain, iar pe peretele din stanga IPS Andrei, Arhiepiscopul de Alba Iulia, este zugravit alaturi de fostul episcop Luteran Albert Klein, care in tinerete a fost preot evanghelic in Petresti. In mijloc, intre cele doua fresce sunt inscrise cuvintele Mantuitorului de la Cina cea de Taina, care se constituie intr-un testament si o pledoarie pentru unitatea lumii crestine: “Parinte, Eu pentru acestia ma rog ca toti sa fie una…”, parintele Coman fiind de parere ca, asa cum exista un singur Dumnezeu, asa ar trebui sa fiinteze o singura biserica… Tot ca noutati absolute intr-o biserica ortodoxa, in pridvorul celei pastorite de preotul Alexandru Coman sunt pictati cei doi mari filozofi greci, Platon si Aristotel.
Despre pictarea celor trei mari barbati ai omenirii, Papa, Bush si Gorbaciov, pictorul Nicolae Govoreanu din Blaj are o opinie pertinenta si pragmatica. “In hol, intr-adevar pictura socheaza, insa Biserica de Vest a facut un pas spre impacarea cu modernismul inca din Renastere, vezi Capela Sixtina. Biserica Ortodoxa Romana a ramas intr-adevar in niste canoane… Este un punct de vedere unic, care schimba oarecum aspectul in ceea ce priveste relatia BOR cu politica. […] Este un merit istoric, cred eu”, a subliniat pictorul Nicolae Govoreanu, care a lucrat sase ani la aceasta opera de arta.
Preotul paroh Alexandru Coman, in varsta de 62 de ani, slujitor de 26 de ani in Petresti, ctitorul incredibilului locas, are o viziune originala in legatura cu picturile comandate. “Consider ca toti cei trei mari conducatori ai omenirii sunt asemanatori lui Constantin cel Mare, care in anul 319 a dat libertate de manifestare crestinilor, pe care Biserica l-a asezat langa apostoli. Tot asa, acesti trei mari oameni au schimbat mersul lumii, lor le datoram ridicarea si libertatile de astazi. Sustin ca Biserica ar trebui sa-i declare sfinti, pentru ca ne-au izbavit pentru totdeauna de acel sistem opresiv”, ne-a declarat parintele Alexandru Coman.

In ceea ce priveste asocierea reprezentantilor BOR cu cei greco-catolici si evanghelisti, Alexandru Coman este de parere ca reprezentarea celor trei mari ramuri crestine, Ortodoxismul, Catolicismul si Protestantismul, face din Biserica din Petresti “o adevarata biserica a infratirii confesionale”. IPS Andrei, Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, cel care a fost de acord cu picturile respective ale preotului Coman, a subliniat, in exclusivitate pentru Jurnalul National: “Parintele Coman a avut intotdeauna idei deosebite, oarecum la zi. Sigur ca pictura bisericii din Petresti nu intra neaparat in traditia picturii bizantine, dar si in erminia (tipar al felului in care se aranjeaza scaunele in biserici – n.a.) bisericilor din Moldova erau reprezentati tracii ca niste cuceritori… Preotul Coman a surprins de fapt o realitate, nu vad nici un lucru rau in reprezentarea aceea“. Cat despre cealalta idee revolutionara a parintelui Coman, cea a unei biserici a infratirii confesionale, IPS Andrei a precizat: “Este idealul pe care orice crestin serios il are – ca odata, intr-o zi, toti sa fie una…”
de Lucian Dobrater

Sursa

LUMINA SFÂNTĂ de la Ierusalim nu produce arsuri câteva minute

“Mă aflam cam la 15 metri de Sfântul Mormânt în Biserica Învierii. La început, au fost câteva străfulgerări, ca nişte descărcări de bliţ. Au apărut un fel de fulgere mici, care au coborât din cupola Bisericii Învierii spre Sfântul Mormânt. Acolo, patriarhului Ierusalimului i s-au aprins instantaneu cele două buchete de lumânări şi a apoi a dat Lumina Sfântă mai departe, spre cei prezenţi, prin cele două orificii din peretele de la Sfântul Mormânt. Apoi s-a aprins singură şi o candelă de la intrarea în Sfântul Mormânt, unde sunt cinci rânduri de candele. Toate candelele erau stinse până în acel moment. Venind Sfânta Lumină, candela din mijlocul rândului de jos s-a aprins singură şi-apoi, ceea ce am văzut eu, a plecat un disc de lumină de mărimea unei farfurii pe deasupra credincioşilor şi cred că s-a dus la Piatra Mirungerii”, povesteşte medicul şi preotul Mihail Piticaş. Practic, în acele momente, Lumina Sfântă pare să fie atrasă de mormânt, unde aprinde vata pusă acolo cu o zi înainte. O impresie deosebită o produce faptul că acest foc nu arde pielea!

“Modul în care apare Sfânta Lumină este deosebit de la an la an şi sunt minuni dumnezeieşti care se produc an de an. Eu am avut în mâini două buchete a câte 33 de lumânări şi am ţinut în câte o mână ambele buchete, trecându-mi mâna cealaltă prin flacără, apoi am trecut cele două buchete peste faţă şi haine. Flacăra, lungă de 15-20 de centimetri, nu produce arsuri în primele minute. E o lumină călduţă, căreia i-am simţit şi mireasma. Nici barba mea, nici hainele mele nu au luat foc în contact cu Sfânta Lumină. Dar nu există cuvinte pentru a descrie cu adevărat ceea ce simţi în acele momente”. Se pare că flacăra începe să ardă ca orice foc abia după câteva minute de la apariţie. Este ca şi când lumea în care a intrat i-ar fi alterat calităţile sacre…

Mărturiile scrise despre această minune a ortodoxiei au apărut în secolul al IV-lea
Prima mărturie scrisă despre Sfânta Lumină datează din secolul al IV-lea. Deşi Biserica Sfântului Mormânt aparţine tuturor celor şase confesiuni creştine, respectiv ortodocşii din Europa, catolicii, armenii apostolici, egiptenii copţi, siriacii şi etiopienii, doar rugăciunile Patriarhului Ortodox al Ierusalimului pot declanşa minunea.

În anul 1579, armenii au dat bani sultanului Murat IV pentru a li se da voie să intre în Biserica Învierii şi să ţină ei slujba. Sultanul le-a dat voie, iar armenii au pătruns în biserică şi au încuiat uşile, lăsându-i pe ortodocşi afară. Patriarhul ortodox a îngenuncheat pe treptele bisericii şi s-a rugat lângă una dintre coloane. În timp ce se ruga, coloana de lângă el s-a despicat, lăsând lumina să ţâşnească prin fisură şi să aprindă făcliile patriarhului. Coloana despicată există şi astăzi. Menţionăm că pentru Biserica Catolică, Sfânta Lumină este aprinsă de Papă.

Scepticii acuză că ar exista o sursă de foc ascunsă înăuntru
În 2001, Soukias Tchilingirian, un armean apropiat bisericii, a declarat că Sfânta Lumină “nu este un miracol. Preoţii greci au o lampă care arde de peste 1.500 de ani. Ea este folosită pentru a aprinde Focul Sfânt. Pentru pelerinii credincioşi care vin din toată lumea este un miracol, o lumină din Ceruri, însă nu şi pentru noi. Desigur, sursa focului este simbolică”. Problema este că înainte de sigilarea lăcaşului de cult, spaţiul este verificat cu minuţiozitate de persoane care nu aparţin religiei creştine, iar toate candelele sunt stinse. În anul 2005, într-o demonstraţie la o televiziune greacă, Michael Kalopoulos a înmuiat trei lumânări în fosfor alb pentru a arăta că totul nu ar fi decât o şarlatanie.

Lumânările s-au aprins spontan după circa 20 de minute, pentru că fosforului se aprinde în contact cu aerul. Kalopoulos a arătat că dacă fosforul este dizolvat într-un solvent organic potrivit, autoaprinderea este întârziată până când solventul este aproape total evaporat. Aprinderea poate fi întârziată până la o jumătate de oră sau chiar mai mult, depinzând de densitatea soluţiei şi de natura solventului folosit, a subliniat Kalopoulos.

Problema acestei demonstraţii, din perspectiva credincioşilor, este că nu poate explica de ce nu s-a înregistrat în mii de ani vreo aprindere greşită – când Patriarhul este încă în afara Bisericii, de pildă. Ar însemna că solventul despre care vorbeşte Kalopoulos a fost adăugat întotdeauna cu o precizie… prea “îngerească”.

Lumina Sfântă 

Părintele Pamvo cere Sinodului Sfintei Biserici aplicarea canonului care prevede că episcopul nu poate judeca chestiuni care îl privesc


Părintele Pamvo Jugănaru, egumenul Schitului Rădeni, a înaintat o interpelare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în care îi cere să ia notă de faptul că în procesul care i s-a intentat de către arhiepiscopul Iaşilor la Consistoriul Eparhial Monahal Iaşi procedura cuprinde o serie de incompatibilităţi grave, de natură a vicia profund actul juridic şi dreptul constituţional al pârâtului la un proces echitabil şi să dispună o soluţie canonică pentru rezolvarea acestora, în temeiul Statutului BOR (art. 15, lit. z), care spune că Sfântul Sinod oferă interpretările finale şi obligatorii ale regulamentelor bisericeşti, adică este echivalentul unei “Curţi Constituţionale” bisericeşti, abilitate să rezolve astfel de “excepţii de neconstituţionalitate” iscate din nepotrivirea prevederilor sfintelor canoane sau ale principiilor juridice pe care Biserica s-a angajat să le respecte (ale Constituţiei, referitoare la ordinea publică, la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului etc.) cu cele ale regulamentelor bisericeşti.

Părintele remarcă faptul că întregul proces este determinat de decizia sfinţiei sale de a întrerupe pomenirea ierarhului semnatar la sinodul din Creta şi se constituie într-o sancţiune pe care ierarhul i-o aplică din acest motiv. Invocând canonul 118/107 al sinodului Cartagina, care preia şi aplică în dreptul canonic principiul juridic nemo in rem suam auctor esse potest, “nimeni nu poate fi judecător în cauza proprie”, părintele Pamvo remarcă faptul că episcopul locului nu poate judeca, prin organele bisericeşti judecătoreşti aflate în directa subordine, un proces în care este implicat direct, a cărui sentinţă o validează şi o pune în aplicare.

Din nerespectarea acestui principiu juridico-canonic, rezultă o serie de incompatibilităţi:

  1. Completul consistorial este incompatibil, deoarece are un interes direct în proces, anume apărarea episcopului care i-a numit în funcţie; schimbarea actualilor membri ai completului nu ar schimba cu nimic situaţia, deoarece şi viitorii membri ar fi în aceeaşi incompatibilitate.
  2. Avocaţii bisericeşti sunt incompatibili, deoarece părintele nu ar putea solicita serviciul unui avocat numit în funcţie de către episcopul care are un interes direct în cauză.
  3. Nu se îndeplineşte condiţia canonică a judecării la recurs de către un complet de şase episcopi plus episcopul sufragan, deoarece completele consistoriilor de recurs sunt alcătuite din arhimandriţi şi exarhi, nu din episcopi, episcopii membri ai sinodului mitropolitan şi ai Sfântului Sinod având doar rolul de a aproba lucrul deja judecat de completul consistoriului.
  4. Chiar dacă s-ar îndeplini condiţia judecării de către şase episcopi plus episcopul sufragan, în situaţia în care toţi episcopii sunt părtaşi la acelaşi eres din Creta, ei ar fi în aceeaşi condiţie ca şi episcopul sufragan, de a judeca o cauză în care au un interes direct.
  5. Conform organizării Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, arhiepiscopul Iaşilor este şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei; prin urmare, recursul ar trebui aprobat de către aceeaşi persoană care s-a judecat cu părintele în prima instanţă.
  6. În Pastorala pascală, episcopul locului s-a antepronunţat cu privire la părintele Pamvo, pe care l-a catalogat deja, împreună cu ceilalţi “clerici şi monahi”, ca schismatic (una dintre acuzele la adresa sfinţiei sale în proces este schisma), iar motivele care l-au determinat pe părinte să întrerupă pomenirea şi care stau la baza apărării pe fond în Consistoriu le-a numit deja “motive neîntemeiate”.

Pentru toate aceste incompatibilităţi, părintele Pamvo a cerut Sfântului Sinod să dispună suspendarea temporară a procedurilor legate de judecata sfinţiei sale, până când forul conducător al Bisericii va putea găsi o soluţie la această situaţie, care să ţină seama de necesitatea asigurării unui proces corect, atât după standardele canonice, cât şi după cele juridice laice, pe care Biserica trebuie să le respecte, conform Legii Cultelor.
Părintele a atras atenţia că acest impas se datorează forţării încadrării canonico-juridice a faptelor care I se impută şi care, potrivit canonului 15 I-II, nu ar trebui judecate în niciun fel, deoarece nu se constituie într-o abatere disciplinară, ci într-o apărare a Bisericii de schismă şi dezbinare.

Este de la sine înţeles că orice soluţie canonică va găsi Sfântul Sinod acestei situaţii ea trebuie aplicată retroactiv tuturor caterisirilor făcute deja pe cuprinsul Patriarhiei Române în condiţii similare celor semnalate de către părintele Pamvo.

Mihai-Silviu Chirila

Ia aminte cum traiesti! Stii cine esti: maretia dumnezeiasca in aceasta lume.

Atunci cand Dumnezeu S-a pogorat in aceasta lume, Domnul Hristos, El a devenit vizibil pentru noi, oamenii. Dumnezeu S-a facut vazut. Si privindu-L, noi, de fapt, Il privim pe Dumnezeul cel Viu. El este Chipul viu al lui Dumnezeu in lume, Icoana lui Dumnezeu in lume (Coloseni 1,15). Si aparand aceasta Icoana vie a lui Dumnezeu in aceasta lume, Biserica Ortodoxa a reusit sa-l apere pe om, a reusit sa-l apere pe Hristos ca om. El, Dumnezeu fiind, a devenit om, ca sa ne transmita noua, oamenilor, Icoana lui Dumnezeu, Icoana vie a lui Dumnezeu pe care noi am acoperit-o cu tina pacatelor si a patimilor, am slutit-o, am zgariat-o prin toata viata noastra intinata. Domnul a coborat in aceasta lume, a devenit om, asa cum se spune in minunatele cantari si rugaciuni, ca sa innoiasca Chipul Sau in om, sa innoiasca Icoana Sa in om, care a fost pangarita de patimi, pangarita de viciile noastre, stricata de pacatele noastre, incat omul a devenit slutire a Icoanei lui Dumnezeu. Si El, pogorandu-Se in aceasta lume ca o curata, preacurata Icoana a lui Dumnezeu, ca Dumnezeu, a aratat ce este omul, ce este omul desavarsit, cum trebuie sa fie omul in aceasta lume.
Caci ce inseamna sa fii Icoana lui Dumnezeu, sa fii Chipul lui Dumnezeu? Aceasta inseamna, frate: noi avem minte, iar mintea este chipul voii lui Dumnezeu in noi; avem simtire, avem inima – aceasta este chipul lui Dumnezeu in noi; vietuim in aceasta lume – aceasta este chipul vietuirii dumnezeiesti; suntem ca icoane nemuritoare ale lui Dumnezeu- acesta este chipul nemuririi dumnezeiesti. Si Dumnezeu ne-a creat asemenea chipului Sau, ca sa vietuim in aceasta lume intru El, ca mintea noastra totdeauna sa cugete: Ia aminte de unde esti, tu esti de la Dumnezeu, sa ai ganduri curate, ganduri dumnezeiesti. Atunci voia noastra este sanatoasa si desavarsita, cand se intoarce catre voia lui Dumnezeu, catre originea sa. Simtirea noastra este curata, sanatoasa, este dumnezeiasca, daca se calauzeste dupa simtirea dumnezeiasca.
In aceasta lume, noi purtam, de fapt, o lupta neincetata, o lupta pentru Icoana lui Dumnezeu care se afla in sufletul nostru. Cine o fura de la noi? Toti iconoclastii, toti potrivnicii icoanelor, iar primul iconoclast este pacatul. Pacatul nu Il suporta pe Dumnezeu, nu Il vrea pe Dumnezeu nici in om, nici in lumea dimprejurul sau. Iar in pacat iconoclastul principal este satana, impreuna cu ingerii sai, diavolii cei intunecati. Ei sunt aceia care ne fura sufletele noastre, care arunca pacate in sufletele noastre si acopera Chipul lui Dumnezeu care este in noi. Cu catranul cel negru al pacatelor spoiesc Chipul lui Dumnezeu din sufletele noastre. Si omul, daca traieste in pacate fara sa se pocaiasca, daca nu se lupta impotriva pacatelor sale, daca ramane in ele, daca nu le spovedeste, ce ramane din sufletul sau? Chipul lui Dumnezeu ramane cu totul manjit de vicii care raspandesc duhoare, de patimi si de moarte, infricosatoare imagine, cumplita rusine!
In aceasta lume, noi suntem, frate, la lupta, mereu in lupta. Niciodata nu inceteaza aceasta lupta. Nu exista impacare intre om si diavol, nu exista impacare intre om si pacat. Diavolul alearga in jurul fiecaruia dintre noi cautand ca sa o schimonoseasca, sa intineze, sa distruga, sa nimiceasca Icoana lui Dumnezeu, Care este intru noi, ca sa-l poata purta pe om dupa voia lui cea demonica si nebuna si sa-l infunde in iad. De aceea in Evanghelie auzim de atatea ori din gura Mantuitorului: Privegheati, privegheati asupra sufletelor voastre! (Matei 24, 42; 26,41). Sufletul este maretia dumnezeiasca intru tine, marirea dumnezeiasca. Aceasta este cea mai de seama valoare pe care o aveti; cea mai de seama valoare dupa Dumnezeu, in toate lumile, este sufletul omului. Ia aminte ce faci cu sufletul tau! El este nemuritor si vesnic. Unde va merge sufletul tau depinde de tine: va merge, oare, in vesnica Imparatie a Cerurilor sau in intunericul vesnic, in iad – depinde de libera ta voie.
Ia aminte cum traiesti! Stii cine esti: maretia dumnezeiasca in aceasta lume. Iti cunosti vrednicia, traieste potrivit cu ea. Iar pe aceasta intotdeauna o pazeste numai Domnul Hristos, Sfanta Sa Biserica si toate sfintele puteri pe care El i le-a daruit. Iata, Domnul i-a daruit Bisericii toate mijloacele si puterile, pentru ca sa pastram intru noi aceasta maretie dumnezeiasca si sa o sporim pana la cea mai inalta masura. Ne-a daruit Sfintele Taine si sfintele virtuti.
Iata, ce este sfantul post? Sfantul post este curatirea sufletului, curatirea icoanei din suflet de noroiul pacatelor, de smogul patimilor, de malul viciilor, daca omul voieste cu sinceritate sa-si curateasca sufletul inaintea lui Dumnezeu, sa curateasca icoana sufletului sau care este cu totul manjita si cel mai adesea stricata de pacate. Domnul i-a randuit Sfintei Sale Biserici sfantul post, pentru ca in cursul postului sa ne curatim de orice intinaciune, sa curatim acest chip dumnezeiesc, aceasta icoana a lui Dumnezeu din noi, pe care am patat-o.
Apoi, rugaciunea este recunoasterea ajutorului lui Dumnezeu, a luminii ceresti ce se pogoara in sufletul nostru intunecat, pentru a scoate bezna intunecata a pacatelor din icoana sufletelor noastre. Ce este iubirea evanghelica? Ce este milostenia, ce este blandetea, ce este smerenia? iconography1Toate acestea sunt puteri dumnezeiesti, sfinte virtuti evanghelice pe care ni le-a daruit Domnul Hristos, iar Biserica ni le daruieste si ni le recomanda ca sa ne curatim sufletele de pacate si sa zugravim icoana, icoana lui Hristos in sufletele noastre.
Culmea a toate este atinsa prin Sfanta Impartasanie. Sfanta Impartasanie prin care fiecare dintre noi ne impartasim – cu Cine? Cu Insusi Domnul Hristos! Caci in Sfanta Impartasanie fiecare crestin Il primeste pe Dumnezeu intreg, Il primeste pe minunatul Domn Hristos, primeste intregul Sau Adevar vesnic, intreaga Sa Dreptate vesnica, primeste intreaga Sa Viata vesnica.
De aceea, fratele meu, Sfanta Impartasanie este cel mai insemnat eveniment in viata fiecarui crestin, cel mai important. Prin ea tu primesti nestirbit nemurirea lui Hristos in sufletul tau, Il primesti pe El intreg, primesti Evanghelia Sa intreaga. Ia aminte cum traiesti, pana in ziua de astazi. Nu sluti chipul lui Dumnezeu din sufletul tau si nu-L rani pe Domnul Hristos, Care prin Sfanta Impartasanie a intrat in sufletul tau. Nu-I impleti prin pacatele tale cununa de spini in jurul capului. Nu-I intina minunatul si Sfantul Sau Chip cu tina pacatelor tale, cu smogul patimilor tale. Ia aminte cum traiesti! Daca pana astazi ti-ai ingaduit orice pacat, fie ca ai furat, fie ca ai savarsit adulter, sau ai fost iubitor de argint, sau ai avut ganduri necurate in sufletul tau, osteneste-te ca pe toate acestea sa le respingi.
Tu Il saruti pe Domnul – ce raspundere, ce lucru infricosat! Stii, fiecare nou pacat al tau este o palma peste Sfantul Sau Chip, fiecare pacat al tau este o lovitura de moarte in icoana vie din sufletul tau. Sinucidere este aceasta. Te-ai impartasit, ai devenit purtator de Hristos, te-ai indreptat, ti-ai indreptat viata. Nu ingadui in niciun fel ca aceste dorinte sa te ucida. Gandurile cele rele aduc tulburare: lupta-te impotriva lor, nu te lasa stapanit de rau. Biruie raul cu binele! Biruie-l pe diavol cu ajutorul lui Dumnezeu! Cu Dumnezeu suntem puternici, numai impreuna cu Dumnezeu (Psalmul 60,12). Altfel, fara El, oamenii sunt molii si plosnite, pe care diavolul le imprastie cu unghia de la degetul mic. Noi suntem puternici numai impreuna cu Domnul Hristos. Si El stapaneste asupra vietii noastre, asupra intregii vieti de pe pamant.
Fie ca El sa ne curateasca de tot pacatul, de orice patima, sa ne izbaveasca de orice diavol, de orice moarte, ca si noi sa fim pe pamant, cu adevarat, icoane vii ale lui Dumnezeu, ca omul sa fie maretie dumnezeiasca pe pamant. Omule, frate! Nu uita niciodata ca esti un mic dumnezeu in facere! In facerea fiintei tale ai icoana vie a lui Dumnezeu. Ia aminte cum traiesti, ia aminte ce faci cu icoana lui Dumnezeu care este in tine. Ia aminte, omule! Omule! Omule! Caci, viata noastra isi are inceputul pe pamant si ne duce inaintea prealuminatului Chip al lui Dumnezeu, ca acolo sa dam raspuns ce am facut cu chipul lui Dumnezeu in aceasta lume.
Fie ca Bunul Dumnezeu sa daruiasca inimii fiecaruia dintre noi toate darurile ceresti, toate virtutile evanghelice: si credinta, si dragostea, si nadejdea, si rugaciunea, si postul, si rabdarea, si blandetea, si smerenia, pentru ca sa putem tine piept in aceasta crancena lupta pamanteasca si sa pastram chipul lui Dumnezeu in sufletele noastre, si sa plecam din aceasta lume in cea de dincolo spre Hristos Cel inviat. Iar pana atunci, fie ca sfantul post sa ne conduca spre Sfintele Pasti, spre Sfanta Inviere a lui Hristos – ca atata timp cat vietuim in trup sa I ne inchinam Lui, Domnului Celui Inviat, Biruitorului pacatului, al mortii si al diavolului, Lui, Celui ce a daruit Viata vesnica si trupului, si sufletului nostru. Aceluia, numai Lui, fie-I slava si cinstea vesnica, acum si in vecii vecilor. Amin.

Cuviosul Iustin de la Celie, Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita, 2013

Blasfemiile lui Gheorghe Funar, alt ratacit care se inchina parintelui Arsenie Boca

Gheorghe Funar: „Isus era blond, cu ochii albaştri. Fiul Domnului era de-al nostru, a vorbit limba strămoşilor noştri“

1

*

„Fiul Domnului era de-al nostru, din neamul nostru, a vorbit limba strămoşilor noştri”, a concluzionat fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, la târgul „Gaudeamus“, cu ocazia lansării cărţii sale „Aflăm adevărul despre biografia Fiului lui Dumnezeu?!”. Isus s-ar fi născut în Geto-Dacia, mai arată fostul primar în carte.

„Aflăm adevărul despre biografia Fiului lui Dumnezeu?!”, acesta este titlul cărţii lansate de fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, la Gaudeamus.

„În această carte găsiţi adevăruri ascunse de 2.000 de ani despre fiul lui Dumnezeu. Noi nu ştim adevărul despre anul în care s-a născut fiul lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeul nu s-a născut acum 2.017 ani. El a trăit în vremea lui Irod cel Mare, marele rabin şi conducător al Iudeii, iar Irod a murit cu 4 ani înaintea erei noastre. Deci trebuie modificat calendarul şi fixat la 2021”, a spus fostul primar în faţa a circa 20 de persoane prezente la lansare. „Nu ştim localitatea unde s-a născut Isus Hristos. Foarte mulţi cred că s-a născut în Israel, în Betleem, dar nu este adevărat. Sfinţii Părinţi au scris despre Isus nazarineanul, despre Isus galileanul, niciunul n-a scris despre Isus din Betleem”, a continuat Funar.

În carte, el arată: „Patriarhul Ierusalimului, Teofil, recunoaşte în această carte, «Ghidul creştinului ortodox prin locurile de pelerinaj ale ţării sfinte», care prezintă ştiinţific şi obiectiv istoria locurilor de pelerinaj din Israel, că pentru Isus Hristos Galileea era natală, adică acolo s-a născut, în Beteleemul de lângă Nazaret. Pe plăcile de aur de la Sinaia este scris că Ili, Îi sus, Fiul lui Dumnezeu s-a născut în Geto Dacia. Care-i Adevărul? În Sfânta Evanghelia după Marcu scrie clar: „Isus a venit în Galileea propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. (Marcu 1,14) De unde a venit în Galileea? Din ce ţară?”.

Funar mai doboară un mit în faţa audienţei de la Gaudeamus: Isus nu avea înfăţişarea cu care e reprezentat în icoane. „El avea părul blond şi ochii albaştri, aşa cum l-a reprezentat părintele Arsenie Boca”. În carte este prezentată şi sursa acestei informaţii: raportul lui Pilat din Pont.

Cea mai mare dezvăluire a venit însă la final: „Fiul Domnului vorbea în limba aramaică, limba aramaică se trage din limba persană, care la rândul ei provine din limba geţilor, deci Fiul Domnului era de-al nostru, din neamul nostru, a vorbit limba strămoşilor noştri”.

Nota:

Delirul lui Funar i-a fost inspirit de vorbele lui Arsenie Boca și de către desenele acestuia de la Drăgănescu, unde îl vedem pe Iisus cu părul blond, ochi albaștri și fără barbă. Omite, din necunoștință, întreaga teologie a icoanelor, neștiind că în picturile de la Drăgănescu nu este respectat canonul iconografic, fiind doar rezultatul unor invenții artistice subiective. Sfântul Irineu spune că chipul trupesc al lui Iisus ne este necunoscut.
În încercarea sa de a ne convinge că Iisus nu a fost evreu se folosește de un silogism precar, încă o dovadă a lipsei învațăturii Sfinților Părinții, care dovedesc moștenirea după trup fiind din neamul evreilor, iar ființa (ipostasul) de la Dumnezeu.
„Pentru aceea el S-a născut în două feluri diferite, din care una este asemănătoare cu nașterea noastră, iar cealaltă este mai presus de noi, căci el o are aceea comună cu noi, căci este născut dintr-o femeie, dar ceea ce are propriu este «Care nu din sânge, nici din poftă trupească…» (In. 1,13), ci din Duhul Sfânt și că nașterea sa în această privință era chipul renașterii divine pe care trebuia să ne-o dea prin harul Sfântului Duh.”, fragment din Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar la Evanghelia de la Matei, ed. Pelerinul Român, Oradea, 2013, pag. 16.
Funar în discursul său pare un năuc inofensiv, dar mișcarea din care face parte este foarte aproape de ocultism. Nazismul românesc din care face parte acesta se sprijină pe cartea lui Nicolae Densuișanu, Dacia preistorică, numită, de dacopați consacrați ca Eugen Delcea, P. L. Tonciulescu, „Biblia românilor”. În lucrarea sa de o viață, N. Densuișanu încearcă să demonstreze primordialitatea și influența poporului geto-dac, identificându-l cu pelasgii și cu hiperboreii din mitologia greacă.
Lucrurile se precipită când devine fundament pentru altă carte, numită „Ramania”, unde apar scrise lucruri ca: „strămoșii românilor zburau cu nave spațiale”, „limba română are 600 mii ani”, „noi am creat Europa”, „americanii sunt urmașii românillor”. Acestea devin de-a dreptul bizare, când în cartea „Secretele Terei” se spune că omul a fost creat și îmbunătățit genetic în antica Cetate a Munților, Har-deal (Ardeal).
Să luăm câteva exemple din text:
=> „Este ciudat că, pentru un popor monoteist, numele Elohim este la plural, în timp ce toate celelalte nume ale lui Dumnezeu sunt la singular. Deci, nu e vorba de Dumenzeu, ci de ceea ce am putea numi «ființe divine».”, fragment din cartea „Secretele Terei”, vol. al IV-lea, pag 106.
Acesta este o idee ce se găsește la multe secte precum cea a raelianismului și este promovată de seriale ca Ancient Aliens.
=> „Enki, Creatorul Omului, este prezentat în Vechiul Testament ca un șarpe malefic sinonim cu Satana.”, fragment din cartea „Secretele Terei”, vol. al IV-lea, pag 107.
Aceasta seamănă izbitor cu filosofia masonilor.
Deja nu ne mai aflăm în fața unor lucrări științifice, ci am pătruns în ezoterismul lui Von Daniken, Rudolf Steiner și a ocultismului lui Edgar Cayce.
Nu știu dacă autorii români, mai sus menționați, au vreo agendă sau asta cred ei, dar rezultatul este același, o reîntoarcere la păgânismul de care dacii s-au lepădat, fără acte de barbarie împotriva învățăturii Sfântului Apostol Andrei și pe care au apărat-o de-a lungul a 2 000 ani.
Noi, românii creștin-ortodocși, urmași ai dacilor, am ajuns la sfârșitul vremurilor și trebuie să avem ca principală ocupație mântuirea sufletului. Astfel întoarcerea în negura timpului este o distracție în plus, care devine periculoasă când astfel de idei sunt promovate drept istorie.

1