Acatistul si Canonul de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la Praznicul Izvorului Tămăduirii


Acatistul Izvorului Tamaduirilor Nascatoarei de Dumnezeu

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1

Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Icosul 1

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta, ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:

Bucură-te, ocean înţelegător care asemenea norilor reverşi minuni peste toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârşeşti curgerile Nilului cu revărsarea darului;
Bucură-te, apa care izvorăşti ca dintr-o piatră cu preaslăvire, şi a Iordanului lucrare ai primit;
Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuinţa celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea şi îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai celor ce cer, întărire sufletelor şi sănătate trupurilor;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 2

Stăpânul cerului şi al pământului, lucruri minunate şi prea slăvite a săvârşit întru tine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, pentru că de sus a picurat, arătat, ca o ploaie în pântecele tău, dumnezeiască Mireasă, arătându-te pe tine izvor de tămăduiri, care vindeci pe toţi cei ce-ţi cântă: Aliluia!

Icosul 2

Dumnezeiesc izvor ai raiului, Fecioară şi Maică cerească, pe tine te numim după vrednicie, căci curgerea şi darul izvorului tău au străbătut în cele patru părţi ale pământului, care se acoperă pururea cu străine minuni, din apa ce se dă spre băutură tuturor celor ce cer. Pentru aceasta bucurându-ne toţi creştinii, cu credinţă alergăm la izvorul tău, scoţând totdeauna apă, cu sfinţenie şi cu dulceată zicând:

Bucură-te, izvorul curgător de tămăduiri;
Bucură-te, că în dar reverşi din destul, bogate vindecări celor bolnavi;
Bucură-te, că pe cei orbi, ce aleargă la tine, a vedea lămurit îi faci;
Bucură-te, că pe mulţi şchiopi i-ai îndreptat;
Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai întărit;
Bucură-te, că prin turnarea apei de trei ori pe cel mort, l-ai vindecat;
Bucură-te, minune străină, acoperită pururea de slava Celui Preaînalt.
Bucură-te, că pe tine te numim rai cugetător;
Bucură-te, căci ca o ploaie pe pământ uscat căzând, adăpi sufletele cele însetate de viaţă;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 3

Puterile tale cele mari şi pline de minuni nedeşertate şi mai presus de fire pe care tuturor le reverşi, cine le va putea spune, o, izvorule dătător de daruri; că nu numai că goneşti bolile cele cumplite de la cei ce aleargă la tine cu dragoste, ci şi patimile cele sufleteşti le speli, curăţindu-le la toţi cei ce-ţi cântă ţie: Aliluia!

Icosul 3

Pe norul cel ceresc cu cântări minunate să-l lăudăm credincioşii, care pe picătura Hristos, dătătorul de viaţă, pe pământ L-a plouat, pe apa cea dumnezeiască şi vie, cea săltătoare şi izvorâtoare, fără de moarte, a dăruit-o nouă, credincioşilor care cântăm:

Bucură-te, vasul băuturii celei dumnezeieşti, Ceea ce după băutură niciodată nu se deşartă;
Bucură-te, Ceea ce alungi setea care topeşte sufletele;
Bucură-te, că din pântecele minţii cei ce beau înţelepţeşte, revarsă râuri dumnezeieşti;
Bucură-te, că tuturor le izvorăşti darul din destul;
Bucură-te, izvor de viaţă primitor care pururea izvorăşte daruri;
Bucură-te, fântâna tămăduirilor, care toată tăria bolilor o arată a fi slabă şi neputincioasă;
Bucură-te, vedere orbilor;
Bucură-te, dumnezeiască curăţie a celor leproşi;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 4

Izvorăşte-mi mie, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, darurile cuvântului, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi dar credincioşilor, că tu pe Cuvântul Cel într-un Ipostas L-ai izvorât nouă, şi izvor de tămăduire, de obşte, te-ai arătat tuturor celor ce-I cântă: Aliluia!

Icosul 4

Biserica ta, Preacurată Fecioară, se arată tuturor casă de doctorie mai presus de fire, că din moarte văzută, ridică arătat pe credincioşii cei ce aleargă la dânsa şi tuturor izvorăşte dulceaţă din destul. Pentru care şi noi nevrednicii cu cântări duhovniceşti, veselindu-ne, zicem:

Bucură-te, apa izvorului celui dătător de viaţă;
Bucură-te, norul care aduci ploaie de mântuire;
Bucură-te, vindecare a celor bolnavi;
Bucură-te, slobozirea celor din primejdii;
Bucură-te, răcoreala celor înfierbântaţi de arşiţa păcatelor;
Bucură-te, luminarea ochilor orbiţi de neştiinţă;
Bucură-te, auzirea celor surzi;
Bucură-te, că pe cei ce zăceau în pat bolnavi, numai cu atingerea i-ai scăpat;
Bucură-te, loc de tămăduire sfinţit cu adevărat;
Bucură-te, că ne izvorăşti din ceruri daruri fără împuţinare;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 5

Daruri din destul curg din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că izvorăşti apă de tămăduiri din care se adapă sufletele credincioşilor celor însetaţi de viaţă şi goneşti arşiţa păcatelor celor ce cântă: Aliluia!

Icosul 5

Neamul omenesc te laudă pe tine, Preacinstită, că tuturor le izvorăşti din ceruri daruri fără încetare, arătându-te pe tine izvor nemuritor, Dumnezeiască Mireasă, celor ce-ţi aduc aceste cântări de laudă:

Bucură-te, izvorâtoarea apei, Hristos, din care se adapă toată lumea;
Bucură-te, că Făcătorul tuturor întru tine ca o picătură s-a pogorât arătat;
Bucură-te, că pe cel orb l-ai făcut a vedea lumina;
Bucură-te, izvorule care ai dezlegat prin apă firea pietrei cea înfricoşată;
Bucură-te, curăţirea leproşilor şi sugrumarea diavolilor;
Bucură-te, că pe împăraţi i-ai făcut credincioşi desăvârşiţi;
Bucură-te, înţelepciunea celor simpli;
Bucură-te, bogăţie de daruri a săracilor;
Bucură-te, că prin revărsarea apei, tămăduiri de multe feluri le-ai dăruit;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 6

Lucru cu adevărat necuprins şi mai presus de fire este Cel ce s-a lucrat întru tine, Născătoare de Dumnezeu, că apa izvorului tău este tămăduirea bolilor celor de moarte aducătoare, Ceea ce firea cu adevărat nu a văzut. Pentru care şi noi cu umilinţă ne rugăm: nu ne trece cu vederea, sârguieşte, ajutătoarea noastră grabnică şi ne izbăveşte din cursele vrăjmaşilor ca să te lăudăm zicând aşa: Aliluia!

Icosul 6

Măririle minunilor izvorului tău, Fecioară Preacurată, cine le va putea spune, ca Ceea ce cu adevărat ai înspăimântat gândul omenesc prin picăturile izvorului tău, de care povestesc limpede lâna şi mana şi Siloamul şi piatra Ceea ce a izvorât şi pridvorul lui Solomon. Darul tău este mai presus de cuvânt şi de gând; drept aceea şi noi într-o unire de gânduri şi glasuri, cântăm laudele acestea:

Bucură-te, Fecioară, că din tine se revarsă apa care vindecă patimile cele de moarte aducătoare;
Bucură-te, că din izvorul tău a curs apa care a vindecat sânul femeii cel cuprins de cangrenă;
Bucură-te, grabnică vindecătoare a bolilor celor cumplite;
Bucură-te, că prin stropirea apei, credincioşii se sfinţesc;
Bucură-te, Fântâna bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, izvorule al frumuseţii celei negrăite;
Bucură-te, dezlegarea tuturor bolilor;
Bucură-te, înecarea tuturor patimilor;
Bucură-te, râul cel prea limpede care faci sănătoşi pe cei credincioşi;
Bucură-te, apa care dai tămăduiri celor bolnavi de felurite boli;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 7

Apa înţelepciunii şi a vieţii izvorând lumii, pe toţi chemi, Născătoare de Dumnezeu, să scoată apele cele de mântuire si cu ea să stingă cărbunii înşelăciunii şi ai necurăţiei; drept aceea şi noi credem cuvintele Fiului tău, Stăpână, care a zis: „că în veci nu vor înseta cei ce cu credinţă vor bea din ea” zicând: Aliluia!

Icosul 7

Pântece mai înainte sterp ai dezlegat arătat, cu curgerile izvorului tău, că şi naşteri dăruieşti, ca Ceea ce ai născut pe Stăpânul tuturor, pentru care şi noi bucurându-ne zicem:

Bucură-te, curgerea înţelepciunii care curăţeşte necunoştinţa;
Bucură-te, amestecare care picură dumnezeiască dulceaţă inimii;
Bucură-te, paharul manei cel de viaţă turnător;
Bucură-te, baie de Dumnezeu izvorâtă;
Bucură-te, Ceea ce izvorăsti liniştea neputinţelor;
Bucură-te, Ceea ce stingi văpaia bolilor;
Bucură-te, Ceea ce ai liniştit frigurile şi ai stins aprinderea înfocării;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 8

Minunile tale cele neauzite, Stăpână, fac pe toţi credincioşii cei ce le aud a se minuna de apa izvorului tău; pe cei muţi şi surzi ca şi cum ar fi grăitori îi face, iar pe cei ce pătimesc cumplit îi vindecă, şi tămăduieşte desăvârşit pe cei ce cântă cu credinţă: Aliluia!

Icosul 8

Pe toate apele le covârşeşte, Fecioară Curată, apa izvorului tău, care dăruieşte arătat izbăvirea de boli cumplite şi dă sufletelor toată sănătatea, ca Ceea ce se revarsă mai presus de fire tuturor celor ce cântă:

Bucură-te, că pe cei ce aleargă la tine îi scoţi din cuptorul necazurilor;
Bucură-te, uşa prin care străbat razele luminii şi luminează ochii trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, Ceea ce singura eşti mângâierea pământenilor;
Bucură-te, izvor prea cinstit;
Bucură-te, că prin curgerea izvorului Tău, diavolii s-au înfricoşat;
Bucu’ră-te, că pe Leon l-ai făcut călăuză orbului neştiutor spre al tău izvor;
Bucură-te, că a fi împărat l-ai încredinţat;
Bucură-te, că el spre mulţumire Biserică în numele tău a ridicat;
Bucură-te, că tu dar făcător de minuni de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că pătimaşii ce cu credinţă năzuiesc la izvorul tău se tămăduiesc;
Bucură-te, vas de apă neîmpuţinată şi de boli vindecătoare;
Bucură-te, că izvorul tău tuturor este îndeajuns îndestulător;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 9

Lumină şi tămăduire tuturor mădularelor omeneşti făcându-te, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, care ai născut pe Făcătorul şi Ziditorul tuturor, din amestecarea tinei şi a apei ai luminat negrăit ochii orbului, cel ce se născuse orb şi care nicicum nu vedea soarele cel dulce, care dobândind vederea şi văzând lumina şi marea minune izvorâtă din milostivirea ta cea negrăită a zis: Aliluia!

Icosul 9

Siloamul vindeca bolile, însă mai presus s-a arătat, Preasfântă Stăpână, izvorul tău făcător de minuni, fiindcă acesta nu numai odată într-un an şi nu numai acei ce iau mai întâi, dobândesc sănătate, ci de-a pururea vindecă toată rana sufletească şi trupească a celor ce cu bună credinţă şi cu dragoste vin către tine strigând:

Bucură-te, scăldătoarea în care se afundă toate durerile noastre cele sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, vas cu care primim bucuria şi mântuirea;
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetaţi de viaţă;
Bucură-te, lemn care îndulceşti apele cele amare ale mării lumeşti.
Bucură-te, izvor nesecat al apei cele dătătoare de viaţă;
Bucură-te, Ceea ce îndulceşti necazurile noastre cele amare;
Bucură-te, apa care curăteşti spurcăciunea păcatului;
Bucură-te, încetarea întristărilor noastre;
Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 10

Vrând să vădeşti minunile cele de la izvorul tău, ai poruncit, Stăpână, lui Leon să ducă orbul în partea cea mai dinlăuntru a pădurii şi să-i stingă setea cea trupească cu apă; iar cu tină să-i ungă ochii lui cei întunecaţi pentru ca să cunoască puterea ta şi să nu fie tăinuit izvorul vindecărilor care îl dai în dar tuturor celor ce au nevoie. Pentru aceasta şi noi nu tăinuim minunile şi facerile tale de bine către noi, robii Tăi, ci cu mulţumire proslăvim pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Viaţa noastră pământească afundată fiind în tina păcatelor, sufletul de păcate îmbolnăvit, trupul de dureri chinuit, pentru că mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre ne pedepseşte, către tine dar alergăm, Maica lui Dumnezeu, şi înaintea izvorului tău cădem, rugându-te: spală tina păcatelor, vindecă sufletele îmbolnăvite şi trupurile chinuite le îndreptează, ca noi cu bucurie să strigăm ţie:

Bucură-te, vindecarea patimilor sufleteşti;
Bucură-te, izbăvirea durerilor şi chinurilor trupeşti;
Bucură-te, voinţa cea bună a lui Dumnezeu către noi cei păcătoşi;
Bucură-te, adevărata îndreptare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele lor;
Bucură-te, baie care speli cugetele noastre murdare de fărădelegi;
Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Izbăvitorul care în dar curăţă fărădelegile noastre;
Bucură-te, că prin tine, după măsura credinţei se dau vindecări;
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veşnice;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 11

S-a înălţat apa izvorului tău, Curată, mai presus de ceruri, aceasta fiind hrana sufletului, miere din piatră şi dăruire de mană, slobozitoare de boli şi mântuitoare, pentru aceasta mulţimea credincioşilor veselindu-se, saltă cântând: Aliluia!

Icosul 11

Fântână izvorâtoare de viaţă plină de daruri dumnezeieşti s-a arătat nouă preacinstit izvorul tău, Stăpână, spre băutura, sfinţirea şi mângâierea noastră; iar noi cu dragoste cinstindu-l şi cu credinţă îngenunchind înaintea lui, strigăm ţie:

Bucură-te, chezăşuitoarea mântuirii păcătoşilor;
Bucură-te, vindecarea a toate neputinţele;
Bucură-te, Ceea ce duci rugăciunile credincioşilor Fiului tău şi Dumnezeului nostru;
Bucură-te, pământul făgăduinţei din care ne izvorăsc toate bunătăţile cereşti şi cele pământeşti;
Bucură-te, Ceea ce adăpi brazdele pe care cresc mulţmile îndurărilor;
Bucură-te, Ceea ce ne povătuieşti pe noi către patria cerească;
Bucură-te, roua florilor celor nevestejite;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 12

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, fă-ne vrednici de darurile tale şi te rugăm, treci cu vederea păcatele noastre, dând tămăduire celor ce cu credinţă se apropie de izvorul tău şi cer binecuvântare şi iertare de păcate cântând: Aliluia!

Icosul 12

Nu cerem mai multă îndurare de la tine, Stăpână, decât precum te-ai milostivit şi ai dat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la izvorul tău şi au dobândit cele de folos, aşa te milostiveşte deci şi spre noi cei ce suntem cuprinşi de faptele cele rele ca să te slăvim pe tine, zicând unele ca acestea:

Bucură-te, nădejdea noastră în viaţa aceasta şi după moarte;
Bucură-te, cununa cea slăvită a celor ce au credinţă şi se luptă împotriva ispitelor;
Bucură-te, Ceea ce dai veşnică mântuire celor ce se ostenesc în viaţa călugărească;
Bucură-te, Ceea ce izbăveşti omenirea din foametea sufletească şi trupească;
Bucură-te, tare ajutătoare în războaie;
Bucură-te, Ceea ce ne păzeşti pe noi de năvălirea altor neamuri;
Bucură-te, păzitoarea celor ce călătoresc pe pământ, pe apă şi prin aer;
Bucură-te, comoara legii noastre creştineşti;
Bucură-te, că în orice vreme secetoasă cerem ajutorul tău, îl dobândim;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, că prin minunile tale ai bucurat tot neamul creştinesc;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 13

O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorul cel nedeşertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătăţii, nădejdea şi mântuirea tuturor creştinilor, la tine ridicăm ochii sufletelor şi ai trupurilor noastre, către tine tindem mâinile noastre cele slabe şi din adâncul inimii strigăm ţie: Caută spre noi dintru înălţimea ta cea sfântă, vezi credinţa şi umilinţa sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră care o facem către tine din inima noastră cea împietrită, depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea şi toată întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viaţă. Vindecă toate bolile şi neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti, dăruieşte-ne sănătate şi ne izbăveşte de veşnica muncă prin rugăciunile tale, ca să cântăm neîncetat: Aliluia (Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarasi Icosul 1 ( Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Cuvântul Tatălui, …) si Condacul 1 ( Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, …).

ganduridinortodoxie

1

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la Praznicul Izvorului Tămăduirii

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul: Izvorăşte-mi acum, Izvorule, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, dându-mi darul cuvântu­lui, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi har credincioşilor; că tu ai izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Locaş de tămăduire mai presus de fire se arată tuturor biserica ta cea sfântă, Fecioară! Că din moarte vădită ridică lămurit pe credincioşii care aleargă la dânsa şi izvorăşte tuturor mângâierea cea din belşug.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Din ceruri reverşi nouă daruri fără împuţinare, ceea ce eşti cu adevărat una; căci pe cel orb îl faci să vadă lumina, prin tina cea nouă, strigând tu de sus către Leon, mai presus de gând.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Bucură-te, Mărie, bucură-te, ceea ce eşti lauda de obşte şi cin­stită a neamului omenesc! Că Ziditorul tuturor peste tine S-a pogorât vădit, ca o picătură, arătându-te izvor nemuritor, dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Luminat şi sfânt locaş ai Stă­pânului tuturor te ştiu pe tine, Fecioară, şi izvor de nestricăciune, care ai izvorât pe Hristos, apa din care ne adăpăm.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Cât de mare dar ai dat împăra­tului, Izvorule şi Stăpână, sfărâ­mând prin apă tăria cea înfricoşătoare a pietrei, care oprea cu dureri cumplite scurgerea udului.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Dar neîmpuţinat curge din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorând din belşug; cu ajutorul tău cei şchiopi umblă, mulţimea celor leproşi se curăţeşte şi de­monii se înăbuşă.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Tuturor credincioşilor le îm­părţi vindecare: împăraţilor şi popoarelor, sărmanilor şi ocârmuitorilor; săracilor şi bogaţilor, revărsându-le apa îndeobşte, Izvorule, ca pe un leac fără deosebire.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Cu adevărat mai mult decât nisipul şi decât picăturile ploilor au crescut mulţimile mi­nunilor izvorului tău, Fecioară, care neîncetat curg din belşug peste tot pământul, tămăduind degrab pe tot cel ce zace de boală grea.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Apă din izvorul tău, Stăpână Fecioară, s-a turnat peste sânul cel ros de răni chinuitoare al femeii; şi îndată au încetat, prin stropire, durerile cele de moarte şi a cunoscut că s-a tămăduit de boala ei.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

De neînţeles şi mai presus de fire este cu adevărat ceea ce s-a făcut prin tine, Născătoare de Dumne­zeu. Că apa izvorului tău se face tămăduire alungătoare de bolile cele pricinuitoare de moarte, ceea ce firea cu adevărat niciodată nu a văzut.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Neîncetat mă omoară vrăjmaşul cu aţâţările desfătărilor, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Izvorule; nu mă trece cu vederea, ci apucă înainte, ajutătoarea cea grabnică, şi din cursele lui mă izbăveşte, ca necurmat să te mă­resc pe tine, cea mult lăudată.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Grăite fiind cele cu adevărat minunate ale izvorului tău, Curată Fecioară, umplu de uimire cugetul oamenilor; căci s-au făcut peste fire, sfinţind pe toţi credincioşii.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Grăit-au despre darul tău lâna, mana şi Siloamul şi stânca din care a ţâşnit apă, foişorul lui Solomon, apele Iordanului şi fântâna samarinencii.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Picăturile izvorului tău, Curată Fecioară, şi pe un mort au înviat, lucruri mai presus de cuvânt şi de pricepere! Că toate ale tale, Preacurată, biruiesc judecata omenească.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Vindecă patimile mele, Fecioară, ceea ce ai uscat izvorul scurgerii de sânge, frigurile şi fierbinţeala aprinderii şi boala ofticei, oprirea udului şi curgerea pântecelui.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Cuvintele cântării te laudă pe tine, curată, ca pe ceea ce eşti cu adevărat izvor; că ai născut mai presus de cuvânt pe Adâncul înţelepciunii, pe Cel ce a spânzurat norii în văzduh şi pământul pe ape.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Împiedicat-ai prăbuşirea scă­rilor, care ameninţa cu zdrobirea pe zugravii de acolo, o, Izvorule preasfânt, mântuind şi pe popor de cutremur, când s-a dărâmat locaşul.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Pântecele cel mai înainte sterp din pricina nerodirii l-ai dezlegat în chip vădit, prin apa izvorului tău; că tu ocroteşti şi naşterile de prunci, ca ceea ce ai născut pe Stă­pânul a toate, rămânând fecioară.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Nici cuvântul, nici mintea, nici limba nu izbutesc să laude naşte­rea ta, curată! Ci neputincioase sunt şi se ruşinează faţă de tine şi înţelepciunea filozofilor şi măiestria ritorilor.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă…

Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci ca ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cu­vântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ţie: Bucură-te, apă izbăvitoare!

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Scoateţi, bolnavilor, din izvor tămăduiri! Că Preacurata face să curgă, din izvorul cel dumnezeiesc, îndulcirea cea adevărată, izvorând cu adevărat torentul desfătării. Pentru aceasta să ne adăpăm cu toţii, cu credinţă, din şuvoaiele cele îmbelşugate.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Minunile tale nemaiauzite, stă­până, pe toţi credincioşii care le aud îi umplu de mirare. Căci pe cei muţi şi surzi apa ta îi arată ca pe nişe bine grăitori; iar pe cei ce pătimesc cumplit îi tămăduieşte şi vindecare le dăruieşte.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Din văpaia durerilor scoţi pe cei ce aleargă la tine, curată, rourându-i cu ape din izvorul cel minunat; că de ulcer se izbăveşte omul şi de pelagră, iar pe lepros îl vindeci şi cărbunele l-ai stins.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Tineri şi fecioare şi toţi oamenii, pe stăpâna cu credinţă din suflet să o lăudăm în chip luminat. Căci a vindecat străpungeri de cuie şi boli de ochi şi bubele cele rele şi umflături şi pe paralitic.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Dumnezeiască şi sfântă apă izvorăşte izvorul tău, Fecioară. Căci curgerea idropicilor o opreşte degrab cu dumnezeiasca chemare a harului. Pentru aceasta te cinstim, Izvorule, în veci.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Să lăudăm toţi, cu înţelepciune, apa cea sfântă şi de viaţă izvorâtoare; că pornirea nădufului pe loc o opreşte şi liberă o face spre răsuflare. O! minunile tale, Curată Născătoare de Dumnezeu!

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Ce gură va lăuda minunea naş­terii tale, Prealăudată? Dar şi ce minte ar putea să privească izvo­rul minunilor tale şi în cuvinte să-l preaslăvească? Nu este cu putinţă firii să laude cele ale tale.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Toată puterea morţii asupra ta s-a nimicit în întregime, împără­teasă şi Doamnă! Că tu ai izvorât pe împăratul, pe Viaţa cea fară de moarte, pe Hristos, Apa şi Mana, în veci.

Cântarea a 9-a.

Irmosul: Apa izvorului tău covârşeşte toate apele, Fecioară curată, dăruind, la vedere, izbăvire de boli cumplite şi sufletelor toată tăria, ca una ce se varsă mai presus de fire.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Ca pe o izbăvire de boli, vedem toţi acest nou Siloam al izvorului tău, Fecioară; că orbul a luat vedere şi toţi dobândim, neîncetat, sănătate şi viaţă.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Cei ce căutaţi sănătate, alergaţi la izvor! Căci Curata Fecioară sălăşluieşte în apă. Saltă şi te bucură, mulţime a credincioşilor, precum se cuvine, că vei avea în sfântul locaş împlinirea cererilor.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Înălţatu-s-a mai presus de ceruri apa izvorului tău şi cu curge­rile ei a străbătut adâncurile pământului; aceasta este ambrozie a sufletului, nectar al credincioşilor, mierea cea din piatră şi împărtă­şirea de mană.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Veseleşti, Fecioară, pe credincioşi mai presus de fire, izvorând har din izvorul cel veşnic, dându-le lor putere asupra vrăjmaşilor, bi­ruinţă pururea, sănătate şi pace şi plinirea cererilor.

SEDELNA glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul…

Pe Fântâna cea pururea nese­cată şi înviorătoare, pe Dumne­zeiescul Izvor din care ţâşnesc şuvoaie de apă, cu un glas să-1 lăudăm cei ce îi cerem darul; că în fiecare zi curge şi arătând tămă­duirile măcar ca pe curgerile râu­rilor. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem cu credinţă din Izvor putere neîmpuţinată şi cu adevărat fără de moarte, care rourează arătat inimile celor binecredincioşi; şi cu buzele să grăim: Tu eşti mângâierea credincioşilor.

Maicuta Domnului – Izvorul Tamaduirilor si Casa inimilor noastre

(icoana de Ioan Popa, Sihastria Putnei)

                            *

In vinerea din Saptamana Luminata se sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii.
Izvorul Tamaduirii aminteste o minune. Cu putin timp inainte de a ajunge imparat, Leon cel Mare (457-474) se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. La un moment dat a intalnit un orb ratacit, care l-a rugat sa-i dea apa si sa-l calauzeasca pe drumul spre cetate. Leon a patruns in desisul din apropiere dupa apa, dar nu a gasit. Pe cand se intorcea, se precizeaza in Penticostar, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: “Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati”. Leon a facut intocmai si indata orbul a inceput sa vada. Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. La randul sau imparatul Justinian (527-565) care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din izvor, a construit o biserica si mai mare.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani, molime si alte suferinte. La sarbatoarea de astazi mergem cu gandul si cu inima mai ales spre Maica Domnului, ea care s-a dovedit izvor al Dumnezeirii prin nasterea Mantuitorului.
In toate bisericile si manastirile, dupa Sfanta Liturghie, se savarseste slujba de sfintire a apei (agheasma mica).

MAICA DOMNULUI – OCROTITOAREA NOASTRĂ

“Mi-aduc aminte, a fost odatã la noi la mânãstire o împrejurare mai grea si mama a zis: „Apoi, dacã nu mai poti sta aici, sã vii acasã, cã doar tu ai unde veni”. E ceva atât de înduiosãtor…
Vedeti ce înseamnã inima de mamã? Nu te lasã niciodatã. Te lasã altii, nu te vor, te ocolesc, te resping, te marginalizeazã, te împing, te asupresc. Asa ceva nu poate face mama! Pot face strãinii, dar cine are inimã de mamã, nu poate. „Apoi tu, dacã nu mai poti sta aici, sã vii acasã cã doar tu ai unde veni…“. Dacã mama cea pãmânteascã poate face asa ceva, gânditi-vã la Maica Domnului! Maica Domnului sã ne pãrãseascã vreodatã? Se poate cumva sã ne pãrãseascã Maica Domnului? Nu se poate! De ce nu se poate? Pentru cã este mamã, pentru cã are inimã de mamã.
Noi zicem „Maica Domnului” ca si când am zice un titlu. Or, noi trebuie sã stim cã Maica Domnului este mamã. Si nu este mamã numai pentru Domnul Hristos, este mamã pentru toti cei care vrem s-o avem de mamã. Maica Domnului ne cheamã la Domnul Hristos, ne cheamã sã fim aproape de Domnul Hristos. Domnul Hristos ne este binevoitor, vrea sã ne ocroteascã asa cum gãina îsi întinde aripile peste puii ei. Ati vãzut clostile, cum îsi adunã, seara, puisorii în jurul lor, cum îi acoperã si le dau cãldurã din trupurile lor? Asa face mama closcã, asa face mama mamã si asa face Maica Domnului: ne duce la Domnul Hristos si ne recomandã si pe noi, cum i-a recomandat pe cei de la Nunta din Cana Galileii, care nu mai aveau vin si cãrora Domnul Hristos le-a fãcut vin din apã (cf. Ioan 2). De ce? Pentru cã a mijlocit Maica Domnului.
Sigur cã ne ajutã Dumnezeu în primul rând. Dar, de multe ori ne gândim cã suntem pãcãtosi si cã nu suntem vrednici sã se ocupe Dumnezeu de noi. Dumnezeu nu ne lasã niciodatã! Nu ne lasã niciodatã, prin oricât de grele împrejurãri am trece. Ori de-am fi bolnavi, ori de-am fi infirmi, ori de-am fi neputinciosi, Dumnezeu nu ne lasã. Nu ne lasã nici Maica Domnului. Maica Domnului este cu noi si ne ajutã, ne întãreste, se roagã pentru noi, ne ocroteste si ne mângâie. “Lumina întunecatului meu suflet, nãdejdea, acoperãmântul, scãparea, mângâierea si bucuria mea“. Aceasta este Maica Domnului pentru noi: ne duce la Domnul Hristos, Care a vrut si vrea sã ne ocroteascã, sã ne ajute si sã ne acopere cum acoperã gãina puii sãi. V-as ruga, când mai vedeti câte-o closcã întinzându-si aripile peste puisorii sãi, sã vã gânditi cã Domnul Hristos a zis: „De câte ori am voit sã adun pe fiii tãi, cum adunã pasãrea puii sãi sub aripi” (Luca 13, 34). Niciodatã nu putem fi singuri când Îl avem pe Dumnezeu. Niciodatã nu suntem singuri când o avem pe Maica Domnului. Niciodatã nu suntem singuri când îi avem pe sfintii lui Dumnezeu. Niciodatã nu suntem pãrãsiti când Dumnezeu este cu noi, când Maica Domnului este cu noi.
Stiti cine este pãrãsit? Acela care vrea sã fie pãrãsit, acela care înjurã, acela care minte, acela care furã, acela care face scandal, acela care bea, care se îmbatã si face rele-n casã. Acela nu este cu darul lui Dumnezeu si aceluia i-ar putea zice Domnul Hristos: „De câte ori voit-am sã vã adun cum adunã gãina puii sãi sub aripi, dar n-ati vrut“. Cine vrea sã fie cu Dumnezeu, Îl are pe Dumnezeu. Cuvintele lui sunt cuvintele lui Dumnezeu, gândurile lui sunt gândurile lui Dumnezeu, simtirea lui este simtirea lui Dumnezeu.
Sã aveti mai multã încredere în Dumnezeu, mai multã încredere în Maica Domnului, mai multã încredere în bunãtatea lui Dumnezeu si în bunãtatea Maicii Domnului. „Pe Nãscãtoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, întru cântãri cinstind-o sã o mãrim“. Sã o mãrim cum a mãrit-o Dumnezeu când a ales-o. Sã o mãrim cum a mãrit-o Fiul sãu când S-a sãlãsluit în pântecele ei cel pururea fecioresc. Sã o mãrim cum a mãrit-o îngerul binevestitor care i-a zis: „Binecuvântatã esti tu între femei” (Luca 1, 28). Sã o mãrim cum a mãrit-o Elisabeta, plinã de Duhul Sfânt, care a zis: „Binecuvântatã esti tu între femei si binecuvântat este rodul pântecelui tãu” (Luca 1, 42). Sã o mãrim cum a mãrit-o femeia care a ridicat glas din popor si a zis cãtre Domnul Hristos: „Fericit este pântecele care Te-a purtat si fericiti sunt sânii pe care i-ai supt” (Luca 11, 27). Sã o mãrim cum au mãrit-o îngerii si toti sfintii, cum a mãrit-o Biserica în toatã vremea si sã nu ne lãsãm încurcati în gândurile noastre si în simtirile noastre de oameni care nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului. Sã-i lãsãm în pace, sã ne rugãm pentru ei, sã-i ocolim când ne spun cã nu facem bine când o cinstim pe Maica Domnului. Sfârsesc aceste gânduri si aceste cuvinte pe care vi le-am spus vouã si mi le-am spus si mie, din care m-am bucurat si eu si din care v-ati bucurat si voi si vã mai zic încã o datã cum a zis mama, Dumnezeu s-o odihneascã: „Tu, dacã nu mai poti sta aici, sã vii acasã, cã ai unde veni“. Apoi sã stiti cã Maica Domnului zice tot asa cãtre noi. Dumnezeu sã ne ajute, Maica Domnului sã ne ocroteascã si sã ne întelepteascã, pentru ca sã avem bucuria pe care o dã Maica preacuratã, Maica bucuriei. Amin!”

  • Evanghelia citita de Izvorul Tãmãduirii:

                         (Ioan 2, 12-22)

După aceasta S-a coborât în Capernaum, El şi mama Sa şi fraţii şi ucenicii Săi, şi acolo n-a rămas decât puţine zile. Şi erau aproape Paştile iudeilor, şi Iisus S-a urcat la Ierusalim. Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani. Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele. Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie. Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: “Râvna casei Tale mă mistuie”. Au răspuns deci iudeii şi I-au zis: Ce semn ne arăţi că faci acestea? Iisus a răspuns şi le-a zis: Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica. Şi au zis deci iudeii: În patruzeci şi şase de ani s-a zidit templul acesta! Şi Tu îl vei ridica în trei zile? Iar El vorbea despre templul trupului Său. Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care Îl spusese Iisus.

Sursa

„Vladimir Putin, arzand in flacarile iadului”. Pictura controversata care a aparut intr-o biserica greco-papistasa din Ucraina.

O pictura care-l infatiseaza pe Vladimir Putin arzand in flacarile iadului a aparut intr-o biserica din Cervonohrad, regiunea Liov.

Scenele cu liderul rus in iad au fost pictate in biserica greco-papistasa Sfantul Iosafat din Cervonohrad.

„In Putin vad imaginea Anticristului, prin urmare trebuie sa apare in scena Judecatii de Apoi in biserica, la fel ca cei implicati in uciderea celor creati dupa imaginea lui Dumnezeu” a declarat parohul, potrivit Ruptly.

Imaginile au fost primite cu reactii impartite pe retelele de socializare din Ucraina. Unii au fost de acord cu pictura in timp ce altii au explicat ca politica nu trebuie sa aiba legatura cu credinta.
In urma scandalului, reprezentantii bisericii au negat ca personajul din pictura ar fi Vladimir Putin, insa imaginile vorbesc de la sine.

„Ucrainenii nu au avut niciodata o dragoste speciala pentru Putin. Oamenii cred ca va ajunge in iad pentru ca il asociaza cu forte necurate” a comentat si Taras Antoshevsky, reprezentant al Bisericii.


Nota mea:

Si voi 

CATOLICILOR (PAPISTASILOR) unde veti ajunge ,nu tot în iad? impreuna cu papa al vostru, pentru ca sunteti eretici si aduceți hulă împotriva Duhului Sfânt.

1

1

1

1

*

Iconomia şi acrivia în relaţiile cu ereticii în învăţătura Sf. Teodor Studitul

Sf. Teodor Studitul ne-a lăsat o operă deosebit de folositoare mai ales pentru timpul nostru, când apar noi şi noi răstălmăciri şi interpretări personale ale modului în care trebuie dusă lupta împotriva eresului ecumenist. Fiind implicat mai întâi în controversa micheiană (sinodul preacurvar), iar mai apoi în lupta cu iconoclasmul, Sf. Teodor a scris o mulţime de scrisori către clerici, mireni şi monahi, în care descrie cu exemple concrete atitudinea pe care creştinii ortodocşi ar trebui să o aibă faţă de eretici şi faţă de cei ce sunt în comuniune cu aceştia.

Remarcăm că Sf. Teodor Studitul (†826) a întrerupt comuniunea cu arhiereii eretici într-o perioadă în care încă nu exista un canon 15 al Sinodului I-II (emis abia în 861), de aceea practica întreruperii comuniunii trebuie privită mai larg decât acest canon, care nu epuizează subiectul şi nici nu avea scopul de a-l epuiza.

De asemenea e foarte important să atragem atenţia că ereticii despre care vorbeşte Sf. Teodor în epistolele sale nu fusese condamnaţi de vreun sinod ortodox la acea vreme. Spunem asta în contextul în care astăzi circulă pe larg o învăţătură periculoasă, conform căreia ereticii necondamnaţi ar fi ierarhi canonici atâta timp cât nu sunt condamnaţi de un sinod ortodox, iar comuniunea cu aceştia nu ar primejdui mântuirea noastră.

Vă invităm să urmăriţi o selecţie de fragmente din scrisorile Sf. Teodor Studitul cu privire la subiectele de mare actualitate în ceea ce priveşte lupta împotriva ecumenismului, pentru a cunoaşte adevărata atitudine patristică pe care ar trebui să o avem.

  • Nu trebuie pomeniţi minciuno-învăţătorii care au participat la sinodul eretic şi cei de un cuget cu acesta

„Dar când necurăţia ereticească s-a arătat deschis în timpul soborului, se cuvine şi precauţiei tale, împreună cu toţi ortodocşii, să vorbeşti cu îndrăzneală, neavând comuniune cu minciuno-învăţătorii şi nepomenind pe nimeni din cei ce au participat la sinodul preacurvar sau pe cei de un cuget cu el.” [Epistola 39. Către egumenul Teofil]

  • Împărtășirea cu ereticii din iconomie este lepădare de adevăr

„În îndreptăţirea pe care a scris-o Maximin şi pe care însuşi Atanasie a citit-o, Maximin spune că el se împărtăşea, dar nu avea comuniune, şi că asta e o iconomie ce nu conţine lepădare de adevăr, chiar dacă acesta nu este respectat întocmai. […] Ah, cât de dreaptă este nedumerirea sfinţintului nostru arhiereu şi a întregii mulţimi de mărturisitori! Dacă asta nu este comuniune şi lepădare, atunci ce folos este din osteneala şi nevoinţa lor, vărsarea de sânge şi suferinţele lor? Pentru ce el însuşi e caterisit? Pentru ce părăseşte mănăstirea? Pentru ce este îndepărtat de la săvârşirea celor sfinte? Ah, voi spune iarăşi, dumnezeiască nedumerire! „Ţinând nedreptatea drept adevăr” (Rom 1:18) el crede că şi părinţii procedau ca şi dânsul.” [Epistola 25(213). Către egumenul Nichita]

  • Episcopii eretici sunt pseudo-episcopi

„Ce creştin a auzit vreodată de nebuneştile şi nelegiuitele fapte ce au fost săvârşite de necinstiţii preacurvari, care numai se numesc episcopi, iar de fapt sunt pângăritori desăvârşiţi după judecata apostolilor şi a părinţilor, chiar dacă să nu luăm în seamă eresul? […] Două sute şaizeci şi şase de lovituri şi apoi, aşteptând puţin, încă patru sute de lovituri cu biciul pe spate… Asta a făcut nobilul arhiepiscop, iar mai bine zis minciuno-episcopul de Tesalonic.” [Epistola 51. Către fiul Naucratie]

  • Ereticii se despart pe ei înşişi de trupul lui Hristos

„Nu a lăsat Domnul până în sfârşit Biserica Sa, ci a arătat că ea are în sine putere, făcându-i pe fraţii noştri din apus să dea pe faţă nebunia celor de aici şi să-i lumineze pe cei ce luptă în întunericul ereziei. Şi totuşi aceşti îndărătnici s-au ferit de a-şi deschide ochii inimii. Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor: ei s-au despărţit pe sine de trupul lui Hristos, de tronul preaînalt, pe care Hristos a aşezat cheile credinţei, pe care, după făgăduinţa Celui nemincinos, nu au biruit-o şi nu o vor birui până în sfârşitul veacului porţile iadului, adică gura ereticilor (Mt. 16:18).” [Epistola 63(122). Către fiul Naucratie]

  • Cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox

„Tu îmi spui că te temi să-i spui preotului tău să nu mai pomenească pe ereziarh. Ce să-ţi răspund la asta? Eu nu-l îndreptăţesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire pricinuieşte necurăţie, atunci cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox.” [Epistola 58. Către soţia unui spătar numită Mahara]

  • Ereticii îi prigoneau pe ortodocşi pentru a fi pomeniţi ca episcopi

„Şi pentru ce a fost această schingiuire? Pentru a-l sili pe ascetul lui Hristos să-l pomenească pe el ca episcop.” [Epistola 51. Către fiul Naucratie]

Călugării care le dau mirenilor exemplu de comuniune cu ereticii vor purta răspundere pentru pierzania acestora
„Sarcina monahului este să nu admită nici cea mai mică inovaţie în Evanghelie, astfel încât în caz contrar, dându-le mirenilor exemplu de erezie şi comuniune cu ereticii, să nu poarte responsabilitatea pentru pierzania lor.” [Epistola 39. Către egumenul Teofil]

  • Relaţia cu preoţii ortodocşi ce din frică pomenesc episcopi eretici

„Despre preotul ortodox, care de frica prigoanei îl pomeneşte pe episcopul eretic, ţi-am mai răspuns anterior şi voi spune iarăşi: dacă el nu slujeşte împreună cu ereticul şi nu are comuniune cu astfel de oameni, atunci trebuie primit în obşte la psalmodiere, la binecuvântarea bucatelor, şi acestea din iconomie, dar nu şi la Dumnezeiasca Împărtăşanie.” [Epistola 40. Către fiul Naucratie]

Hirotoniile episcopului aflat în comuniune cu ereticii devin valabile abia dacă el se leapădă de această comuniune
„Preotului şi egumenului le-ai răspuns bine că sunt înstrăinaţi de preoţie cei ce acum sunt hirotoniţi de episcopul ce s-a dovedit a fi eretic, chiar dacă acesta spune că sinodul a fost rău şi noi am pierit. Căci de ce el, recunoscând asta, nu fuge de pierzanie, ferindu-se de erezie, pentru a fi episcop al lui Dumnezeu? Atunci şi hirotoniile sale vor fi primite îndată. Sau de ce, în timp ce domneşte erezia, egumenul a trimis fraţii la hirotonie ereticească?

Aşadar, dacă cel ce a hirotonit s-ar îndrepta, li s-ar îngădui lor îndată să săvârşească cele sfinte; dar întrucât el se află în erezie, pomenind pe eretic, atunci chiar dacă ar şi spune că are un cuget sănătos, nu se poate ca cei hirotoniţi de el să fie adevăraţi slujitori ai Domnului.” [Epistola 40. Către fiul Naucratie]

  • Comuniunea cu erezia este vătămătoare de suflet

„Comuniunea cu ereticii nu este pâine comună, ci otravă, care nu vatămă trupul, ci înnegreşte şi întunecă sufletul.” [Epistola 24(83). Către fiul Ignatie]

„Să intri singur în comuniune cu ereticii este o lucrare de bună voie, iar dacă cineva a făcut asta din frică –aceasta fiind întrebarea ta – nici în acest caz el nu poate avea îndreptăţire. Căci spus este: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul” (Mt. 10:28), ci temeţi-vă de Dumnezeu, Care poate şi trupul, şi sufletul să-l arunce în gheena focului veşnic. Aţi auzit? Cu adevărat întreaga lume nu este vrednică de un suflet care se păzeşte pe sine a nu fi părtaş nici la comuniunea eretică, nici la toată răutatea.” [Epistola 32(91). Către fiul Taleleu]

„Mulţumim lui Dumnezeu că şi voi, sfinţilor părinţi, aţi rămas neclintiţi în furtuna ereziei iconoclaste, nefiind atraşi de comuniunea vătămătoare de suflet cu ea, ci alergând aţi căpătat preafericita cunună a prigoanei, care cu adevărat este vrednică de virtutea voastră şi a învederat nevoinţele ascetice pe care le-aţi săvârşit în trecut.” [Epistola 70(258). Către monahii Avolie şi Ioan]

„Unii au suferit un naufragiu deplin în ale credinţei; alţii, chiar dacă nu s-au dus la fund prin cuget, totuşi pier prin comuniunea cu erezia.” [Epistola 15(74). Către Patriarhul Ierusalimului]

  • Comuniunea cu erezia este despărţire de Hristos

„În aceste condiţii oricine se împărtăşeşte sau participă la pâinea veninoasă, oare nu este un lepădat de Hristos, un apostat, un necurat, dacă nu se va întoarce prin pocăinţă?” [Epistola 25(213). Către egumenul Nichita]

„Vă rog, păziţi-vă pe voi înşivă de erezia pierzătoare de suflet, comuniunea cu care este despărţire de Hristos.” [Epistola 60(119). Către fecioare]

„Această erezie trebuie evitată sub orice chip, întrucât comuniunea cu ea ne desparte de Hristos.” [Epistola 161(349). Către monahii]

„Eu am auzit că tu, iubite frate, nu i-ai lăsat pe cei ce au trădat credinţa să te atragă în comuniunea cu ereticii şi astfel l-a proslăvit pe Dumnezeu. Depărtându-te de comuniunea care desparte de Dumnezeu, cu toate că ereticii erau în demnitatea de învăţători, tu te-ai ascuns, trăind împreună cu lucrătorii în munţi şi peşteri, preferând mai bine să suferi chinuri şi necazuri, decât să renunţi la viaţa veşnică pentru plăcere vremelnică, şi acum ai drept povăţuitor şi învăţător pe Hristos Dumnezeul nostru, pentru Care şi suferim.” [Epistola 219(407). Către monahul Arcadie]

„Şi să te păzească Domnul până la sfârşit nebiruită, în afara comuniunii cu ereticii care desparte de Dumnezeu, fiind tu întru toate slăvită şi înţeleaptă.” [Epistola 224(412). Către o altă patricie]

„Eu i-am adus lui Dumnezeu o mare mulţumire pentru faptul că mirenii, în rând cu monahii, se străduie să fie bineplăcuţi Domnului, ferindu-se de bezna ereziei. Într-adevăr, frate, aceasta e beznă şi cursă a diavolului. Pe cel ce nimereşte în această cursă, comuniunea cu ereticii îl desparte de Hristos şi îl alungă departe de turma Domnului.” [Epistola 245(433). Curatorului Constantin]

„În aceste zile, când nu doar femeile de felul tău şi cele tunse în monahism, ci aproape toţi monahii şi egumenii Bizanţului sunt ademeniţi, tu cu puţini alţii ai preferat să suferi pentru Hristos, dar să nu intri în comuniune cu ereticii, care desparte de Hristos. Căci oricine intră într-o astfel de comuniune, se desparte de Hristos, asemenea lui Iuda, şi devine împreună părtaş cu cei ce L-au dat pe Hristos la răstignire.” [Epistola 256(444). Către egumenă]

  • Împărtăşania ereticilor înstrăinează de Dumnezeu

„Dar dacă el iarăşi se fereşte de Euharistie pe motiv de erezie, aşa e corect. Căci împărtăşania unui eretic sau a unui vădit osândit pentru viaţa sa te înstrăinează de Dumnezeu şi te dă în mâinile diavolului.” [Epistola 58. Către Spataria, numită Mahara]

  • Pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos. Cine poate fi inclus în pomelnice.

„Dacă cel ce a avut mai înainte comuniune cu erezia din frică omenească se va pocăi în pragul morţii, primind, spre exemplu, o epitimie din partea cuiva şi, în acest fel, va intra în comuniune cu ortodocşii şi va muri în această stare, atunci e firesc să-l aşezi în pomelnicele ortodocşilor, căci Bunul Dumnezeul nostru, după marea sa iubire de oameni, îl primeşte pe cel ce se pocăieşte chiar şi în ceasul cel mai de pe urmă şi aşa îl judecă. De aceea, dacă aşa a fost, atunci nu se interzice a se săvârşi Liturghie pentru el înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă nu a fost nimic de acest fel, ci, aflându-se în comuniune cu erezia, el nu a reuşit să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului – întrucât pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos – atunci nu putem îndrăzni a-l pomeni la Liturghie. Căci cele dumnezeieşti nu pot fi luate în glumă şi cel ce se roagă pentru acesta să nu audă: „Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri” (Iac. 4:3).” [Epistola 69(257). Către fiul Dorotei]

Graniţele canonice pe timp de erezie nu sunt ca pe timp de pace
„Întrebare: Despre presbiterii hirotoniţi fără înştiinţare la Roma, Neapol şi Longobardia şi eliberaţi: putem să-i primim pe aceştia şi să avem comuniune cu ei, să luăm masa împreună şi să ne rugăm împreună?

Răspuns: Pe timp de erezie, după trebuinţă, nu este totul neapărat conform regulilor stabilite pe timp de pace. Astfel vedem că au procedat şi preafericitul Atanasie şi sfântul Eusebiu, care ambii săvârşeau hirotonii asupra persoanelor din afara regiunii lor. Şi acum vedem că acelaşi lucru se săvârşeşte şi în vremea ereziei actuale.” [Epistola 87(275). Către monahul Metodie]

  • În ce caz ne putem împărtăşi la un episcop ortodox ce nu a întrerupt comuniunea cu ereticii*

„Dacă episcopul nu s-a aflat la sinodul preacurvar și îl numește adunătură mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat în acel sinod, dacă se cuvine deci să avem comuniune cu un preot al unui astfel de episcop ortodox? La aceasta am răspuns şi în altă scrisoare, către Evodie, că se cuvine, din iconomie, numai dacă el nu a slujit împreună cu ereticii. Căci când episcopul ce se pomeneşte este ortodox, nimic nu înseamnă dacă el pomeneşte din frică pe mitropolitului său eretic.” [Epistola 49. Către fiul Naucratie]

*Nota redacţiei: Aşadar, condiţiile pe care trebuie să le întrunească episcopul descris în această scrisoare sunt următoarele:

  • Să mărturisească ortodox.
  • Să nu fi participat la sinoade tâlhăreşti.
  • Să nu conslujească cu ereticii.

Să pomenească pe mai-marele său din frică (opozanţii sinodului preacurvar fiind atunci prigoniţi de puterea imperială).

Din păcate unii speculează pe acest fragment, insinuând că Sf. Teodor se referă aici la cazurile unor episcopi cum ar fi ÎPS Serafim de Pireu sau PS Longhin de Bănceni. Din păcate constatăm că nu este cazul, căci aceşti episcopi au conslujit de multe ori cu ecumeniştii, iar continuarea comuniunii cu ecumeniştii şi-o motivează prin iconomie, iar nu printr-o oarecare frică de prigoană. Iar o astfel de iconomie nu este admisibilă, după cum arată Sf. Teodor şi alţi Sfinţi Părinţi.

Epistole selectate de pe: Преподобный Феодор Студит. Послания.

Sursa

Traducere: lumea-ortodoxă.ro