Joia Mare – Cele 12 Evanghelii

1

Cele 12 Evanghelii
ale sfintelor si mântuitoarelor Patimi ale Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos

– care se citesc la Denia celor 12 (douasprezece) Evanghelii din seara de Joia Mare, cu care si începe Slujba Sfintelor si Mântuitoarelor Patimi ale Domnului –

Troparul:

Când maritii ucenici la spalarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubirea de argint bolnavindu-se, s-a întunecat, si judecatorilor celor fara de lege, pe Tine, Judecatorul cel drept, te-a dat. Vezi dar, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios, cel ce a îndraznit unele ca acestea asupra Învatatorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, slava Tie!

Prima Evanghelie a Patimilor
Ioan XIII, 31-38; XIV; XV; XVII; XVII; XVIII, 1.

13, 31. [Zis-a Domnul ucenicilor Sai:] Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.
13, 32. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va preaslăvi.
13, 33. Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor – că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni – vă spun vouă acum.
13, 34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.
13, 35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.
13, 36. Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma.
13, 37. Zis-a Petru Lui: Doamne, de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru Tine.
13, 38. Iisus i-a răspuns: Vei pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cânta cocoşul, până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori!
14, 1. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine.
14, 2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.
14, 3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.
14, 4. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.
14, 5. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?
14, 6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
14, 7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
14, 8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
14, 9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
14, 10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui.
14, 11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
14, 12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
14, 13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
14, 14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.
14, 15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
14, 16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
14, 17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
14, 18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
14, 19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.
14, 20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.
14, 21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.
14, 22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?
14, 23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.
14, 24. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.
14, 25. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
14, 26. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.
14, 27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.
14, 28. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine.
14, 29. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla.
14, 30. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;
14, 31. Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici.
15, 1. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.
15, 2. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.
15, 3. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.
15, 4. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.
15, 5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
15, 6. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.
15, 7. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.
15, 8. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.
15, 9. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.
15, 10. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.
15, 11. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.
15, 12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.
15, 13. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.
15, 14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.
15, 15. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.
15, 16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.
15, 17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.
15, 18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.
15, 19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.
15, 20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
15, 21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
15, 22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.
15, 23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.
15, 24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.
15, 25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: „M-au urât pe nedrept”.
15, 26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.
15, 27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.
16, 1. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi.
16, 2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.
16, 3. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.
16, 4. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi.
16, 5. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci?
16, 6. Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră.
16, 7. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.
16, 8. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată.
16, 9. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine;
16, 10. De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea;
16, 11. Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.
16, 12. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi.
16, 13. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.
16, 14. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti.
16, 15. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.
16, 16. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
16, 17. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?
16, 18. Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice.
16, 19. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea?
16, 20. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.
16, 21. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.
16, 22. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.
16, 23. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.
16, 24. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.
16, 25. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl.
16, 26. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi,
16, 27. Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit.
16, 28. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl.
16, 29. Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă.
16, 30. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.
16, 31. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi?
16, 32. Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.
16, 33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.
17, 1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.
17, 2. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
17, 3. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
17, 4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.
17, 5. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.
17, 6. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.
17, 7. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;
17, 8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.
17, 9. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.
17, 10. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.
17, 11. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.
17, 12. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
17, 13. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
17, 14. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.
17, 15. Nu mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean.
17, 16. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.
17, 17. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.
17, 18. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.
17, 19. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.
17, 20. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
17, 21. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
17, 22. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
17, 23. Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
17, 24. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.
17, 25. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.
17, 26. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.
18, 1. Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 1-3, apoi Sedealna (glas 7):

Ospatând la cina pe ucenici, si cunoscând viclesugul vânzarii, ai vadit la cina aceea pe Iuda, stiindu-l pe el ca nu se va îndrepta, si vrând sa arati tuturor ca Te-ai dat de bunavoie, ca sa rapesti lumea de la cel strain: îndelung-Ragdatorule, slava Tie!

A 2-a Evanghelie a Patimilor
Ioan XVIII, 1-28

18, 1. [În vremea aceea,] Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi.
18, 2. Iar Iuda vânzătorul cunoştea acest loc, pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo.
18, 3. Deci Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme.
18, 4. Iar Iisus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui, a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi?
18, 5. Răspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Iar Iuda vânzătorul era şi el cu ei.
18, 6. Atunci când le-a spus: Eu sunt, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.
18, 7. Şi iarăşi i-a întrebat: Pe cine căutaţi? Iar ei au zis: Pe Iisus Nazarineanul.
18, 8. Răspuns-a Iisus: V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă;
18, 9. Ca să se împlinească cuvântul pe care l-a spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul.
18, 10. Dar Simon-Petru, având sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus.
18, 11. Deci a zis Iisus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?
18, 12. Deci ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor au prins pe Iisus şi L-au legat.
18, 13. Şi L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia.
18, 14. Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor.
18, 15. Şi Simon-Petru şi un alt ucenic mergeau după Iisus. Iar ucenicul acela era cunoscut arhiereului şi a intrat împreună cu Iisus în curtea arhiereului;
18, 16. Iar Petru a stat la poartă, afară. Deci a ieşit celălalt ucenic, care era cunoscut arhiereului, şi a vorbit cu portăreasa şi a băgat pe Petru înăuntru.
18, 17. Deci slujnica portăreasă i-a zis lui Petru: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Omului acestuia? Acela a zis: Nu sunt.
18, 18. Iar slugile şi slujitorii făcuseră foc, şi stăteau şi se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi Petru, stând şi încălzindu-se.
18, 19. Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui.
18, 20. Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în ascuns.
18, 21. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu.
18, 22. Şi zicând El acestea, unul din slujitorii, care era de faţă, I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu arhiereului?
18, 23. Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?
18, 24. Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul.
18, 25. Iar Simon-Petru stătea şi se încălzea. Deci i-au zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? El s-a lepădat şi a zis: Nu sunt.
18, 26. Una din slugile arhiereului, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu te-am văzut eu pe tine, în grădină, cu El?
18, 27. Şi iarăşi s-a lepădat Petru şi îndată a cântat cocoşul.
18, 28. Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 4-6, apoi Sedealna (glas 7):

Ce pricina te-a facut, Iuda, vânzator al Mântuitorului? Au doara te-a despartit din ceata Apostolilor? Au doara te-a lipsit de harul tamaduirilor? Au doara cinând împreuna cu ceilalti pe tine te-a gonit de la masa? Au doara picioarele celorlalti le-a spalat, iar ale tale nu le-a bagat în seama? O, cât bine te-ai facut uitator! Iata, gândul tau cel nemultumitor se vadeste, iar îndelunga-rabdarea cea neasemanata si mare mila Mântuitorului se propovaduieste.

A 3-a Evanghelie a Patimilor
Matei XXVI, 57-75

26, 57. [În vremea aceea,] cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii.
26, 58. Iar Petru Îl urma de departe până a ajuns la curtea arhiereului şi, intrând înăuntru, şedea cu slugile, ca să vadă sfârşitul.
26, 59. Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
26, 60. Şi n-au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au spus:
26, 61. Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc.
26, 62. Şi, sculându-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?
26, 63. Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.
26, 64. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului.
26, 65. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui.
26, 66. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte.
26, 67. Şi au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme,
26, 68. Zicând: Prooroceşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit.
26, 69. Iar Petru şedea afară, în curte. Şi o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Şi tu erai cu Iisus Galileianul.
26, 70. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu ştiu ce zici.
26, 71. Şi ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi a zis celor de acolo: Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul.
26, 72. Şi iarăşi s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe omul acesta.
26, 73. Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru: Cu adevărat şi tu eşti dintre ei, căci şi graiul te vădeşte.
26, 74. Atunci el a început a se blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Şi îndată a cântat cocoşul.
26, 75. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 7-9, apoi Sedealna (glasul 8):

O, cum Iuda, cel ce era oarecând ucenic, a gândit vânzare asupra Ta! A cinat împreuna cu viclesug, vicleanul si nedreptul, si mergând a zis preotilor: Ce-mi veti da mie, si eu voi da voua pe Acela, Care a stricat legea si a spurcat Sâmbata. Îndelung-rabdatorule Doamne, slava Tie!

A 4-a Evanghelie a Patimilor
Ioan XVIII, 28-40; XIX, 1-16.

18, 28. [În vremea aceea,] L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile.
18, 29. Deci Pilat a ieşit la ei, afară, şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi Omului Acestuia?
18, 30. Ei au răspuns şi i-au zis: Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi dat ţie.
18, 31. Deci le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni;
18, 32. Ca să se împlinească cuvântul lui Iisus, pe care îl spusese, însemnând cu ce moarte avea să moară.
18, 33. Deci Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat pe Iisus şi I-a zis: Tu eşti regele iudeilor?
18, 34. Răspuns-a Iisus: De la tine însuţi zici aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine?
18, 35. Pilat a răspuns: Nu cumva sunt iudeu eu? Poporul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut?
18, 36. Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.
18, 37. Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.
18, 38. Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi zicând aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în El nici o vină;
18, 39. Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor?
18, 40. Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar.
19, 1. Deci atunci Pilat a luat pe Iisus şi L-a biciuit.
19, 2. Şi ostaşii, împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie.
19, 3. Şi veneau către El şi ziceau: Bucură-te, regele iudeilor! Şi-I dădeau palme.
19, 4. Şi Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis: Iată vi-L aduc pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o vină.
19, 5. Deci a ieşit Iisus afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul!
19, 6. Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.
19, 7. Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.
19, 8. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut.
19, 9. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns.
19, 10. Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc?
19, 11. Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are.
19, 12. Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; iar iudeii strigau zicând: Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.
19, 13. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata.
19, 14. Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru.
19, 15. Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul.
19, 16. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 10-12, apoi Sedealna (glasul al 8-lea):

Când ai stat înaintea Caiafei, Dumnezeule, si ai fost dat lui Pilat, Tu, Judecatorul, puterile ceresti s-au clatinat de frica; si când Te-ai înaltat pe lemn în mijlocul a doi tâlhari, ai fost socotit cu cei fara-de-lege, Cel ce esti fara de pacate, ca sa mântuiesti pe om. Îndelung-Rabdatorule, Doamne, slava Tie !

A 5-a Evanghelie a Patimilor
Matei XXVII, 3-32

27, 3. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi,
27, 4. Zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea.
27, 5. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat.
27, 6. Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge.
27, 7. Şi ţinând ei sfat, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor.
27, 8. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sângelui, până în ziua de astăzi.
27, 9. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: „Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel,
27, 10. Şi i-au dat pe Ţarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul”.
27, 11. Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Şi L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu eşti regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.
27, 12. Şi la învinuirile aduse Lui de către arhierei şi bătrâni, nu răspundea nimic.
27, 13. Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta?
27, 14. Şi nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încât dregătorul se mira foarte.
27, 15. La sărbătoarea Paştilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulţimii un întemniţat pe care-l voiau.
27, 16. Şi aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba.
27, 17. Deci adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?
27, 18. Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui.
27, 19. Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului acestuia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.
27, 20. Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă.
27, 21. Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba.
27, 22. Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit!
27, 23. A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit!
27, 24. Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.
27, 25. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!
27, 26. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit.
27, 27. Atunci ostaşii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta,
27, 28. Şi dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie.
27, 29. Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!
27, 30. Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap.
27, 31. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.
27, 32. Şi ieşind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 13-15; iar la troparul care urmeaza (glasul al 6-lea) din Antifonul al 15-lea, preotul scoate crucea din Sfântul Altar si o pune în milocul bisericii spre închinare:

Astazi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pe ape. (de trei ori)

Cu cununa de spini a fost încununat Împaratul îngerilor.
Cu porfira mincinoasa a fost îmbracat Cel ce îmbraca cerul cu nori.
Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam.
Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii.
Cu sulita a fost împuns Fiul Fecioarei.
Închinamu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arata-ne noua si slavita învierea Ta! (de trei ori)

Sedealna (glasul al 4-lea):

Rascumparatu-ne-ai pe noi din blestemul legii cu scump sângele Tau; pe cruce fiind rastignit si cu sulita împuns, nemurire ai invorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slava Tie!

A 6-a Evanghelie a Patimilor
Marcu XV, 16-32

15, 16. Iar [În vremea aceea] ostaşii L-au dus înăuntrul curţii, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta.
15, 17. Şi L-au îmbrăcat în purpură şi, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pe cap.
15, 18. Şi au început să se plece în faţa Lui, zicând: Bucură-Te regele iudeilor!
15, 19. Şi-L băteau peste cap cu o trestie şi-L scuipau şi, căzând în genunchi, I se închinau.
15, 20. Şi după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură şi L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Şi L-au dus afară ca să-L răstignească.
15, 21. Şi au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui.
15, 22. Şi L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăceşte „locul Căpăţânii”.
15, 23. Şi I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat.
15, 24. Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia.
15, 25. Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea.
15, 26. Şi vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor.
15, 27. Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui.
15, 28. Şi s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit.
15, 29. Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Huu! Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti.
15, 30. Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe cruce!
15, 31. De asemenea şi arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască!
15, 32. Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl ocărau.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Fericirile. Se pun nou stihiri, glasul al 4-lea.

A 7-a Evanghelie a Patimilor
Matei XXVII, 33-54

27, 33. Şi [În vremea aceea] venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpăţânii,
27, 34. I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi, gustând, nu a voit să bea.
27, 35. Iar după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Lui, aruncând sorţi, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: „Împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi”.
27, 36. Şi ostaşii, şezând, Îl păzeau acolo.
27, 37. Şi deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor.
27, 38. Atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga.
27, 39. Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-şi capetele,
27, 40. Şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!
27, 41. Asemenea şi arhiereii, bătându-şi joc de El, cu cărturarii şi cu bătrânii, ziceau:
27, 42. Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El.
27, 43. S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu.
27, 44. În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El.
27, 45. Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea.
27, 46. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
27, 47. Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta.
27, 48. Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, şi umplându-l de oţet şi punându-l într-o trestie, Îi da să bea.
27, 49. Iar ceilalţi ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască.
27, 50. Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul.
27, 51. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat;
27, 52. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat.
27, 53. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora.
27, 54. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Si se face citire. Apoi Psalmul 50 si, dupa acesta, Evanghelia a opta:

A 8-a Evanghelie a Patimilor
Matei XXIII, 32-49

23, 32. Şi erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El.
23, 33. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga.
23, 34. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.
23, 35. Şi sta poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu.
23, 36. Şi Îl luau în râs şi ostaşii care se apropiau, aducându-I oţet.
23, 37. Şi zicând: Dacă Tu eşti regele iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi!
23, 38. Şi deasupra Lui era scris cu litere greceşti, latineşti şi evreieşti: Acesta este regele iudeilor.
23, 39. Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi.
23, 40. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă?
23, 41. Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău.
23, 42. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.
23, 43. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.
23, 44. Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea.
23, 45. Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc.
23, 46. Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul.
23, 47. Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost.
23, 48. Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul.
23, 49. Şi toţi cunoscuţii Lui, şi femeile care Îl însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Tricântarea. Cântarea a 5-a, apoi Condac, glasul al 8-lea:

Pe Cel ce s-a rastignit pentru noi, veniti toti sa-L laudam, ca pe Acela L-a vazut Maria pe lemn si a zis: Desi rabzi rastignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu.

Icos:

Vazând mieluseau, Maria, pe Mieluselul sau tras spre junghiere, mergea dupa El zdrobita, împreuna cu alte femei, strigând asa: Unde mergi, Fiule? Pentru ce faci aceasta calatorie grabnica? Au doara este iarasi alta nunta în Cana, si acolo Te grabesti acum, ca sa le mai faci lor vin din apa? Oare, merge-voi cu Tine, Fiule, sau voi astepta mai bine? Da-mi cuvânt, Cuvinte; nu ma trece tacând, Cel ce m-ai pazit curata; ca Tu esti Fiul si Dumnezeul meu.

Urmeaza Sinaxarul pentru Sfânta si Marea Vineri, apoi Cântarile a 8-a si a 9-a ale Tricântarii. Apoi Luminânda (exapostilaria), de trei ori:

Întru o zi ai învrednici, Doamne, pe tâlharul în rai; si pe mine lumineaza-ma cu lemnul Crucii, si ma mântuieste.

Apoi Evanghelia a noua, de la Ioan:

A 9-a Evanghelie a Patimilor
Ioan XIX, 25-37

19, 25. [În vremea aceea] stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena.
19, 26. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!
19, 27. Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.
19, 28. După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete.
19, 29. Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui.
19, 30. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul.
19, 31. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice.
19, 32. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el.
19, 33. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele.
19, 34. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă.
19, 35. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi.
19, 36. Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească Scriptura: „Nu I se va zdrobi nici un os”.
19, 37. Şi iarăşi altă Scriptură zice: „Vor privi la Acela pe care L-au împuns”.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Si îndata Laudele:

Toata suflarea sa laude pe Domnul! Laudati pe Domnul din ceruri, laudati pe El intru cele inalte; Tie se cuvine cantare, Dumnezeule.

Laudati-L pe El toti ingerii Lui, laudati-L pe El toate puterile Lui; Tie se cuvine cantare, Dumnezeule.

Se pun stihirile, apoi Evanghelia a zecea, de la Marcu:

A 10-a Evanghelie a Patimilor
Marcu XV, 43-47

15, 43. [În vremea aceea] venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.
15, 44. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult.
15, 45. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul.
15, 46. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.
15, 47. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Apoi Doxologia:

Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire.

Laudamu-Te, bine Te cuvantam, inchinamu-ne Tie, slavimu-Te, multumim Tie pentru slava Ta cea mare.

Doamne, Imparate ceresc, Dumnezeule, Parinte atottiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Nascut, Iisuse Hristoase si Duhule Sfinte.

Doamne Dumnezeule, Mieluselul lui Dumnezeu, Fiul Tatalui, Cel ce ridici pacatul lumii, miluieste ne pe noi, Cel ce ridici pacatele lumii.

Primeste rugaciunea noastra, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui, si ne miluieste pe noi.

Ca Tu esti Unul Sfant, Tu esti Unul Domn Iisus Hristos, intru marirea lui Dumnezeu Tatal. Amin.

In toate zilele bine Te voi cuvanta si voi lauda numele Tau in veac si in veacul veacului.

Invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta fara de pacat sa ne pazim noi.

Bine esti cuvantat, Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, si laudat si preaslavit este numele Tau in veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nadajduit intru Tine.

Bine esti cuvantat, Doamne, invata-ma indreptarile Tale (de 3 ori).

Doamne, scapare Te-ai facut noua in neam si in neam. Eu am zis: Doamne, miluieste-ma, vindeca sufletul meu, ca am gresit Tie.

Doamne, la Tine am scapat, invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu.

Ca la Tine este izvorul vietii, intru lumina Ta vom vedea lumina.

Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi (de trei ori).

Slava… Si acum… Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.

Apoi mai pe larg:

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.

Si îndata, ectenia: Sa plinim rugaciunile noastre de dimineata Domnului…

Si Ecfonisul: Ca Dumnezeul milelor…

Si îndata, Evanghelia a unsprezecea, de la Ioan:

A 11-a Evanghelie a Patimilor
Ioan XIX, 38-42

19, 38. După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui.
19, 39. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe.
19, 40. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei.
19, 41. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.
19, 42. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Stihoavna, si apoi Evanghelia a douasprezecea, de la Matei:

A 12-a Evanghelie a Patimilor
Matei XXVII, 62-66

27, 62. Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat,
27, 63. Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula.
27, 64. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi.
27, 65. Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi.
27, 66. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Troparul, glasul al 4-lea:

Rascumparatu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sângele Tau. Pe Cruce pironindu-Te si cu sulita împungându-Te, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slava Tie.

Apoi ectenia obisnuita si apolisul.
* * *

Sursa

TRANSCRIPTUL interviului dat de Gheron SAVA LAVRIOTUL teologului MIHAI-SILVIU CHIRILA pe tema NEPOMENITORILOR si a neparticiparii Parintelui THEODOROS ZISIS la SINAXA DIN GRECIA

La VIDEO: Gheron Sava, despre asemănările și diferențele de viziune ale părinților atoniți față de poziția părintelui Theodoros Zisis în problema nepomeniriiam publicat doar video:

Intre timp, o echipa de frati si surori au facut si transcriptul:
Mihai-Silviu Chirilă:

Părinte Sava, am dori să vă întrebăm în legătură cu această diferență de opinie care s-a iscat între părinții aghioriți și părintele Theodoros Zisis, în privința participării credincioșilor la slujbele unde se face pomenirea.
Dorim să știm care este esența problemei.
Părintele Sava:

Suntem de acord cu părintele Zisis, în sensul că acrivia impune întreruperea comuniunii cu, întreruperea pomenirii episcopilor care au legătură cu sinodul din Creta. Acrivia este următoarea: nu mergem în bisericile unde sunt preoții care pomenesc pe ecumeniști. Asta este acrivia. Noi însă am spus că: o să facem o iconomie și o să aplicăm iconomia cu oamenii care încă n-au ajuns la măsura să înțeleagă lucrurile așa cum sunt dar vor să vină în Biserică, vor să meargă la biserică. Dar nu putem să facem din asta canon. Spunem neoficial: merită să meargă la bisericile unde nu sunt ecumeniști cu scopul de a-i ajuta pe preoți să ajungă și ei să întrerupă pomenirea. Asta este la nivel personal. Asta este iconomia la nivel personal. În acest punct nu cred că există vreo diferență cu părintele Theodor. O problemă care există, este cu Biserica Georgiei și a Bulgariei. Și Georgia și Bulgaria spun că au condamnat sinodul din Creta. Asta este ceva bun. Există însă o problemă: că pomenesc pe patriarhul Bartolomeu. Din punct de vedere eclesiologic, asta este o greșeală. Eu personal, care am întrerupt pomenirea lui Bartolomeu și părinții ceilalți, părinții aghioriți, dacă am merge în Bulgaria, ne-am găsi la patriarh să facem liturghie, și patriarhul pomenește pe Bartolomeu. Pot să fiu acolo, pot lua parte sau nu se poate ? Nu sprijinim ideea că noi suntem singurii ortodocși. Asta este o înșelare, ar fi o înșelare. Ne bucurăm că Georgia și Bulgaria au condamnat sinodul din Creta, suntem de acord cu ei și așteptăm ca și ei să ajungă să întrerupă comuniunea cu ecumeniștii.
Mihai-Silviu Chirilă:

Se va face astăzi în cadrul conferinței pe care o organizați, o condamnare sau o rupere a legăturilor cu Bulgaria și Georgia ?
Părintele Sava:

Nu. Noi astăzi vom condamna sinodul din Creta, nu îl acceptăm ca ortodox, nu acceptăm Consiliul Mondial al Bisericilor, nu acceptăm ecumenismul pentru că este erezie și întrerupem comuniunea cu patriarhul Bartolomeu și cu cei care acceptă sinodul. Numai atât, până aici ajungem, nu mergem mai departe.
Mihai-Silviu Chirilă:

Ne-ați spus care este punctul comun cu părintele Zisis. Care este punctul divergent de s-a ajuns la asta?
Părintele Sava:

Diferența care ne-a adus în această situație este că noi am vrut să spunem asta clar. În cuvântul, în omilia părintelui Zisis, în cuvântul final al sinaxei nu a spus asta clar. Lumea vrea ceva clar de la această sinaxă.
Vrem cinci lucruri:

  • Condamnăm ecumenismul;
  • Nu acceptăm sinodul din Creta;
  • Condamnăm Consiliul Mondial al Ereziilor;
  • Întrerupem comuniunea cu Bartolomeu și cu toți ecumeniștii care acceptă sinodul din Creta;
  •  Și cel mai important: Cerem de la episcopii ortodocși să facă un sinod ortodox.

După cum vă dați seama nu ne credem doar noi ortodocși, nu suntem doar noi ortodocși, de la episcopii noștri cerem să condamne și ei, ceea ce condamnă și clerul, și poporul.
Acum, în ceea ce privește iconomia, acrivia cere să nu mergem acolo unde sunt pomeniți Bartolomeu și ceilalți ecumeniști. Noi nu putem să spunem asta în cuvântul nostru final. Pentru că nu este după Sfinții Părinți, însă noi acceptăm iconomia dar va fi la nivel personal. Fiecare duhovnic, la nivel personal, la spovedanie, în funcție de puterea de înțelegere a fiecărui om, o să îi spună ce are de făcut. Dar noi trebuie să acționăm dupa acrivie
Mihai-Silviu Chirilă:

Ați spus că veți întrerupe legătura cu patriarhul Bartolomeu și cu ceilalți ecumeniști. Cine sunt mai precis ceilalți ecumeniști ?
Părintele Sava:

Cei care acceptă sinodul din Creta.
Mihai-Silviu Chirilă:

Cei care acceptă sinodul din Creta în sensul că l-au semnat și îl propovăduiesc sau cei care îl acceptă tacit ? Pentru că sunt unii care îl acceptă tacit.
Părintele Sava:

În problemele de credință, Sfinții Mărturisitori spuneau: „Sunt creștin”. Și-au dat sângele pentru asta. Avem 115 ani de când aplicăm iconomia. Și eu aș fi vrut să spun că sunt luptător și să îl pomenesc pe Bartolomeu și să fiu și proestos. Mântuitorul Iisus Hristos vrea ca ceea ce este da să fie da, și ceea ce este nu, să fie nu. Cine nu vrea, merge pe acelaș drum cu ceilalți. Sunt episcopi care spun că sunt ortodocși, dar acceptă sinodul din Creta. Asta ne înșeală de fapt.
Mihai-Silviu Chirilă:

Se poate ca recomandare către credincioșii români: Pot să meargă la episcopi care deși nu au participta la sinod, așa în viața lor privată nu sunt de acord cu el? În viața lor privată spun că nu sunt de acord cu el, dar nu public.
Părintele Sava:

Mântuitorul Hristos a vorbit despre cei care Mă vor mărturisi înaintea oamenilor. Aceștia sunt episcopii. Ei trebuie să își clarifice poziția. Au turmă. Accepți sinodul? Da sau nu? Dacă îl accepți, nu te acceptăm, nu te pomenim. Dacă nu-l accepți, trebuie să arăți asta în practică. Nu spunem nimic de la noi. Am spus că noi vom accepta, vom folosi iconomia în procesul de îndrumare. Pe părintele Theodor îl iubim, suntem de partea lui, nu avem nimic de despărțit, de împărțit cu el. Nu o să ne împărțim în mai multe lupte, nu vom separa lupta noastră. Respectăm lupta pe care a dus-o până acuma, ne dorim să fim împreună, să mergem împreună pe aceeași direcție. Noi vom păstra acrivia. Și o să  arătăm, o să aplicăm și iconomia acolo unde va fi necesar, fără să punem probleme dogmei aplicând iconomia. Nu condamnăm noi nici Bulgaria, nici Georgia, nici nu vom lua o decizie fanatică. Nu o să o luăm de-a coasta, cum se spune.
Mihai-Silviu Chirilă:

Aplicarea iconomiei înseamnă și că un credincos ortodox poate să meargă la o biserică normală, că nimeni nu poate să îl oblige să facă într-un fel sau altul? Se spune că îi obligăm. Nimeni nu poate să îl oblige într-un fel sau altul să meargă sau să nu meargă, nu suntem stat. Noi putem doar să le recomandăm, adică dumneavoastră, preoții, puteți să le recomandați sau nu. Se recomandă să mergem și la preoți care fie duc o viață ortodoxă, chiar dacă pomenesc episcopi eretici, fie pomenesc episcopi care nu au luat o poziție clară pe tema asta?
Părintele Sava:

În mod normal asta nu există.
Mihai-Silviu Chirilă:

De ce nu există ?
Părintele Efrem:

Nu există preot care să aibă conștiință ortodoxă și în acelaș timp să fie de acord cu ecumenismul sau cu sinodul. La asta se referă (părintele Sava).
Părintele Sava:

Din acest motiv nu vrem s-o facem publică, pentru că nu există. De-asta nu am inclus-o în cuvântul final al acestei sinaxe. Însă datorită situației care este cum este și pentru că avem divergențele care sunt, o să facem această iconomie, acest pogorâmînt, ca să nu se spună că am luat-o într-o parte.
Mihai-Silviu Chirilă:

În ce sens ? Ce înseamnă acest pogorâmânt ?
Părintele Sava:

Sunt oameni care nu înțeleg ce au de făcut. Pe acești oameni nu poți să-i presezi, să faci presiuni asupra lor. Noi nu facem presiuni asupra cuiva. Dar întrucât el gândește, crede că este anti-ecumenist și este ortodox, așteptăm să înțeleagă și spunem că, dacă așa înțelegi, du-te undeva unde crezi că este, măcar de ai găsi undeva unde să fie cineva ortodox.
Mihai-Silviu Chirilă:

Adică îl lăsăm să meargă și la cei care pomenesc, ierarhul care a semnat ?
Părintele Sava:

Nu ar trebui să meargă la episcopi.
Mihai-Silviu Chirilă:

La preoți.
Părintele Sava:
La părinți care încă nu sunt pregătiți să întrerupă comuniunea, însă, cum spuneam adineaori, vor s-o facă. Sunt conștienți de asta. Asta spune părintele Theodor. Noi nu suntem de acord. Asta este diferența dintre noi.
Părintele. Efrem:

Asta spune părintele (Sava): iconomia se aplică la nivel personal, la nivel de fiecare duhovnic, să facă cum știe, dar noi acum, dacă și filmul acesta ajunge să se publice, asta înseamnă că a luat o altă turnură. Este făcut public. Asta nu vor părinții (aghioriți), nu vor să se transforme în regulă, excepția.
Mihai-Silviu Chirilă:

Adică să nu se recomande oficial credincioșilor să meargă la pomenitori, asta e ideea ?
Părintele Sava:

Atunci, dacă i-am trimite, ce întrerupere a pomenirii facem? Dacă le spunem lor să meargă acolo, putem merge și noi. De ce nu le spunem să meargă acolo? Pentru a rezolva problema eresului. Dacă îi pomenim pe eretici, vor înțelege că suntem de acord cu ei.
Când cineva curvește îi spun: bine, asta nu-i corect să o faci! Un duhovnic o să îl ia câte un pic. Nu o să-l sperie dintr-o dată. Nu o să-i spună: oprește-te. Că n-o să poată. O să-l ia câte-un pic. Pentru că dacă îi va zice dintr-o dată să se oprească, acela pleacă de la el. Desăvârșit.
Atunci pe oamenii care nu înțeleg, îi luăm câte-un pic. Eu nu văd nici o diferență între noi. Și ceea ce se spune, că o să întrerupem pomenirea cu bulgarii și cu georgienii, eu credeam că am clarificat-o. Noi, ca aghioriți, am spus-o o dată : nu putem să îl pomenim pe Bartolomeu. Voi faceți iconomia voastră, noi ne înțelegem unii cu alții, suntem în comuniune, pentru că suntem la început de drum și așteptăm și de la bulgari și de la georgieni să condamne oficial și ecumenismul, și pe Bartolomeu, după Sfinții Părinți.
Mihai-Silviu Chirilă:

Nu se poate găsi o soluție în această seară să participe toată lumea (și părintele Teodor)?
Părintele Sava:
Noi avem porțile deschise și îl așteptăm. Noi la asta ne gândim: părintele Theodor ne-a spus că așa nu ne întâlnim. Nu i-am spus să nu vină, nu i-am spus să nu participe, singur a spus că nu vrea să vină. Poziția noastră este cea pe care am spus-o astăzi, nu am spus nimic mai mult sau mai puțin. Și până acum aceeași a fost. Ne dorim unitatea tuturor. Noi o să aplicăm, o să păstrăm acrivia și iconomia până la un anumit punct, dar din acel punct, la un moment dat va trebui să începem cu toții…
Mihai-Silviu Chirilă:

Care este punctul final al iconomiei? Până la care punct?
Părintele Sava:

Nu putem să impunem. Depinde de fiecare om.
Mihai-Silviu Chirilă:
Nu până la anumite evenimente: condamnarea sinodală sau ceva de genul acesta?
Părintele Sava:

Noi vrem într-adevăr un sinod ortodox. Noi nu suntem sinod. Noi, în această mărturisire de astăzi, asta facem: cerem sinod de la toți, de la câți episcopi ortodocși există, să condamne ecumenismul.
Mihai-Silviu Chirilă:

Aș dori să vă mai întreb ca o ultimă întrebare: cum comentați scrisoarea gherondei Gavriil? A apărut o scrisoare a gherondei Gavriil.
Părintele Sava:

La părintele Gavriil nu au ajuns cuvintele care trebuiau să ajungă. Eu l-am sunat pe părintele Dositei, care este împreună cu el, și i-am explicat ceea ce v-am spus și dumneavoastră, i-am spus că nu suntem singurii ortodocși. Astea sunt minciuni! Cine spune așa ceva?! M-ați auzit vreodată să spun, între atâtea omilii, peste 50 de omilii, m-ați auzit vreodată să spun că suntem singurii ortodocși? Și unii au spus treburile astea părintelui Gavriil și părintele Gavriil de asta a spus ce a spus. Întâmpinăm un mare război. Spun despre noi pe de o parte, că nu păstrăm credința ortodoxă, pe de altă parte spun că și noi vom deveni ecumeniști și vom pomeni pe toți. Poziția noastră este cea pe care am spus-o acum. Nici mai mult, nici mai puțin.
Mihai-Silviu Chirilă:

Un mesaj pentru credincioșii din România, vă rog. Un sfat duhovnicesc pentru credincioșii din România.
Părintele Sava:

Poporul să meargă și să se îmbisericească și să sprijine pe preoții, pe călugării și pe maicile și poporul, care nu pomenesc. Să nu aibă nici fanatism și nici să se întoarcă împotriva celor care pomenesc și mai ales împotriva celor care au totuși, o gândire ortodoxă, pentru că pe oameni îi câștigăm, în primul rând, cu dragoste. Dar în nici un caz nu trebuie să ieșim din granițele Sfinților Părinți. Atâta timp, de atâția ani, ne-am îndepărtat de la această linie. Întreruperea pomenirii trebuia să se întâmple deja de 50 de ani în urmă, atunci când Athenagoras a ridicat condamnarea ereziei, a ridicat anatemele. De atunci trebuia să se fi întrerupt pomenirea deci, ca să putem să înfruntăm boala, boala Bisericii. Acum a înaintat foarte mult eresul. Nu mai putem lăsa iconomia în continuare, în eres.
Mihai-Silviu Chirilă:

Mulțumim foarte mult.

Sursa

Premiera in Brescia. O romanca s-a casatorit cu iubita ei: „Suntem de mai mult timp o familie impreuna cu fiica noastra”

 

O romanca stabilita in Italia s-a casatorit civil cu iubita ei, Sarah Cosimato. Ceremonia a fost oficiata pe 9 aprilie, fiind prima casatorie intre persoane de acelasi sex, femei, din provincia Brecia, relateaza ilgiorno.it.

Sarah, in varsta de 38 de ani, este din Milano, dar s-a stabilit in Brescia. Daniela, in varsta de 28 de ani, traieste de mai multi ani in Italia.

”Ne-am luat acum trei ani” au spus Daniela si Sarah. „A fost o casatorie simbolica careia ii urmeaza acum uniunea legala. Suntem de mai mult timp o familie impreuna cu fiica noastra Aurora, insa astazi satisfactia de a fi si din punct de vedere legal casatorite e si mai mare”, au spus ele.

Potrivit presei locale de la intrarea in vigoare a legii, in zona Brescia au fost oficiate casatoriile a sase cupluri de barbati, aceasta fiind prima intre femei. In mai 2016, Parlamentul italian a legalizat parteneriatele civile intre persoanele de acelasi sex.

Institutia uniunii civile recunoaste cuplurile formate de persoane de acelasi sex si include aproape toate drepturile si obligatiile rezultate dintr-o casatorie clasica. Evenimentul are loc in fata unui oficial public, in prezenta a doi martori. Cuplul este inscris in registrele de stare civila.

Sursa

Predica Sfantului Teofan Zavoratul in Joia Mare

“Slava Tie, Doamne! Ce zi luminata este la noi acum! Cati oameni s-au impartasit de Sfintele lui Hristos Taine! Bucurati-va, suflete fericite! Domnul este in voi! Domnul este in voi, fiindca insusi a zis: Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine, si Eu intru el (In 6, 56). Sa ne bucuram toti cu bucurie de obste. Cred ca nu este familie din care sa nu se fi impartasit cineva: prin urmare, nu este casa care sa nu fie cercetata in chip deosebit de catre Dum­nezeu. Astfel, intreg orasul nostru a devenit azi locuinta a lui Dumnezeu – si nu numai orasul nostru, ci si oricare alt oras si sat, toata Rusia, intreaga lume ortodoxa. Acum, la Domnul este Cina mare. El salta impreuna cu sufletele si este pretutindeni „totul in toate” – si ca Izvor al bunatatilor, si ca Stapan al inimilor. Iata esenta acelei imparatii pe care El a intemeiat-o pe pamant um­pland pe toti cu Sine, bineoranduindu-i pe toti, insufland cele de trebuinta, dand putere, intarind in osteneli! O, de ne-ar ajuta Domnul sa nu ne lipsim nicicand de petrecerea Lui in noi! Atunci, povatuiti fiind de El, cu totii am merge, negresit, pe calea cea mantuitoare, potrivit vesnicelor Lui planuri pri­vitoare la noi.

Si iata, tocmai pentru aceasta, fratilor, se cuvine a fi acum toata grija noas­tra! Domnul este in noi! Sa ne ingrijim a-L tine in noi pentru totdeauna. In ce-L priveste, El este iubitor de impartasire. De asta a si venit in lume: ca sa fie in toti. Si n-ar pleca de la noi – dar ce sa-i faci daca noi, purtandu-L in sine, incepem sa ne purtam in asa chip ca El nu are cum sa mai ramana in noi?
Zilele trecute am curatit si am dereticat casa inimii in vederea primirii Domnului. Acum S-a pogorat in noi Acest Oaspete mai presus de ceruri al sufletelor. Sa ne ingrijim, deci, sa-I dam odihna, sa Ii aducem mangaiere, sa aratam lucrare placuta Lui.
Euharistia, unirea cu HristosSa ne ingrijim a-I da odihna. Am inlaturat grijile si distractiile desarte pen­tru acest rastimp, si sa nu mai facem dezlegare la ele. A fost statornicita deja modesta masura de indestulare a trebuintelor trupesti, si fie ca aceasta pecete a modestiei si strictului necesar sa ramana pe aceasta parte a lucrarii pentru ceea ce este stricacios, de care nu putem scapa. Am introdus in randuiala treburilor casnice indeletniciri evlavioase, si fie ca acest lucru sa ramana lege neschimba­ta a vietii noastre. La aceasta iata ce sa adaugam: sa ne infranam de la rapirea de catre ganduri, sa nu ingaduim a fi tulburati de pofte, sa nu incuviintam miscarile patimilor. Sa ne asezam cu toata luarea-aminte si cu toata dorirea noastra la intrarea in inima, unde e Domnul, si sa alungam in tot chipul orice poate strica linistea, tihna Lui in noi – si El Se va odihni in noi.

1Sa ne ingrijim a aduce Domnului mangaiere. Domnul e mangaiat de tot ce e curat, sfant, bun cu adevarat: fiindca El insusi este Curatia, Sfintenia, Binele. Deci, inconjurati salasul Lui in voi cu incredintari nefatarnice de ade­varurile Lui, cu hotarari sfinte, cu imbolduri curate, fiind gata la tot binele aratat de poruncile Lui.
Sa ne ingrijim a arata in noi lucrare pe placul Lui. Domnul este Cel ce lucreaza toate. El lucreaza toate in noi nu fara noi. Nu siluieste libertatea noastra, ci asteapta ca noi insine sa ne dam pe mana Lui, altfel spus sa-I dam stapanirea asupra noastra. Veniti, deci, cu toate puterile duhului vostru – si, cazand inaintea Lui, inchinati-va si va rugati Lui ca El sa ia puterile voastre ca pe niste arme si sa lucreze in ele sadind tot ce este bun si mantuitor, smulgand si nimicind tot ce e rau si pierzator. Rugaciunea face sa patrunda puterea lui Dumnezeu in toate incheieturile firii noastre si Ii face lui Dumnezeu loc sa lucreze in noi.
Cand vor fi in voi toate acestea, Domnul nu va pleca de la voi, fiind odih­nit, mangaiat si nestramtorat in ceea ce lucreaza in voi. In vremea de acum, a postului, bineinteles ca aveti cu totii o asemenea asezare launtrica, incat Domnul n-are de ce sa fie nemultumit de voi. Totul este la voi lin si pasnic, atat in lucrarile launtrice, cat si in purtarea dinafara. Va ganditi doar la ceea ce este bun; doriti doar ceea ce este bun si cred ca rugaciunea nu se departeaza de gura voastra. O, de-ar fi asa intotdeauna! Dar ce urmeaza? Vine un praznic luminat, si totodata anotimpul poate cel mai atragator al anului. Si uitam tot. La inceput ne ingaduim distractii usoare si imprastieri usoare ale gandurilor si dorintelor, ca pe o odihna dupa ostenelile Postului Mare; dupa aceea, dam pe nebagate de seama libertate si miscarilor patimase, iar in continuare ingaduim inauntrul nostru incuviintare la ceea ce ne insufla patimile sau impreunarea inimii cu ele. Si atunci ce se intampla? Capul se pustieste, inima e in tulbura­re, in faptele si intreprinderile noastre e neoranduiala; piere tot ce fusese do­bandit prin osteneala postirii mantuitoare. Domnul este uitat – si pleaca. Iata, de asta sa va temeti! Temeti-va de viitoarele distractii si imprastieri. Faceti-va strajeri priveghetori asupra voastra si a faptelor voastre, si in toata vremea, de la o impartasire la alta, nicidecum sa nu va ingaduiti ceea ce L-ar putea jigni pe Domnul si v-ar putea lipsi de prezenta Lui harica in voi, asa incat fiecare noua impartasanie sa fie nu numai inceputul salasluirii Domnului in voi, ci impartasire din ce in ce mai adevarata a Lui cu voi si a voastra cu El.
Vreti sa va infatisez cel mai simplu si eficace mijloc de a reusi in aceasta intreprindere? Nu uitati niciodata ca Domnul e in voi. Stapanul casei, vazand un oaspete de seama, nu isi ingaduie nicicand sa faca vreun lucru neplacut aceluia: deci, cata vreme ne vom aminti ca Il purtam in noi pe Domnul, Care a binevoit a Se salaslui in noi, constiinta 1noastra nu va ingadui nicicum ceva ce L-ar putea jigni. Nici unul dintre noi n-ar vrea sa faca ceea ce au facut ca­laii Domnului in vremea patimirilor Lui: deci, cata vreme va ramane in noi aducerea-aminte limpede si puternica de petrecerea Domnului in noi, este cu neputinta sa slabim privegherea asupra noastra insine si sa ingaduim ceva ce poate sa tulbure tihna Lui. Asadar, daca vin ganduri rele, amintiti-va ca Domnul e in voi si incetati cu aceste ganduri: fiindca ingaduinta fata de ele seamana cu batjocurile slugilor care radeau de Mantuitorul. Daca vine vreo pofta a carei implinire este potrivnica poruncilor Mantuitorului, amintiti-va ca Domnul e in voi si nu ingaduiti dorintei voastre sa se implineasca: fiindca asta ar fi totuna cu a pleca genunchii si a zice: „Bucura-te, imparatul iudeilor!” Daca se aprinde vreo patima, amintiti-va ca Domnul e in voi, si veti afla pu­tere pentru a stinge patima aceea: fiindca altfel veti semana cu cei care strigau: „Ia-L, rastigneste-L!“ Asa si in toate celelalte. Reiese, deci, ca aducerea-aminte de faptul ca Domnul e in noi ne face sa indepartam cu grija tot ce poate sa Il jigneasca si sa curme ramanerea Lui in noi. In acelasi scop, ca aceasta aducere-aminte sa nu se departeze de la noi, mergeti cat se poate de des la biserica, mai ales la liturghii, si acolo straduiti-va cu toata puterea ca in voi sa ia nastere acele aplecari launtrice mantuitoare de care s-au umplut sufletele voastre in zilele acestea, si mai ales constiinta marii mile de care v-ati invrednicit acum. Amintindu-va la liturghie de Sfanta Impartasanie, fara sa vreti va veti aminti si de starea cea buna in care va aflati atunci si inca va mai aflati, si veti dori sa va pastrati in ea intotdeauna, sa-L aveti intotdeauna in voi pe Domnul.
Nici nu va mai vorbesc de faptul ca atunci cand Domnul este in noi, totul este in noi: si lumina cunostintei – curata si netulburata nici de indoiala, nici de minciuna; si pacea lui Dumnezeu care fericeste, in care omul nu con­teneste a fi fericit nici in chinuri. In clipele de fata, care dintre voi nu simte, in masura mai mare sau mai mica, aceste bunatati? Deci, ingaduiti-mi chiar in virtutea acestei bune stari in care va aflati acum sa va rog: ingrijiti-va de pastrarea ei. Comparati starea voastra de acum cu cea in care ajungeti cand va dati pe mana desertaciunii si patimilor – si alegeti ceea ce e mai bun. Cine este acum mai presus de voi? Deci nu va injositi. Cine este mai fericit ca voi? Deci nu va aruncati in amaraciunea cea impovaratoare a vietii nu dupa duhul lui Hristos.

„Insa toate acestea le stiti: fericiti veti fi daca le veti si face“. Ce aproape este de noi binele nostru, si cat de rar stim sa ni-l insusim! Sa ne rugam, asadar, Domnului, Preacuratei Stapane de Dumnezeu Nascatoare si tuturor Sfintilor ca sa ne intelepteasca a randui toate, asa incat Cel ce ne-a cercetat acum sa ra­mana in noi si, ramanand, sa smulga tot pacatul, toata patima si tot cuvantul, lucrul si gandul stricator de suflet, si astfel sa ne faca vrednici a fi pururea casa a Lui, intru slava preasfantului Sau nume. Amin!”

(Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009

cuvantulortodox

JOIA MARE. Cina cea de taina, instituirea Impartasaniei cu Trupul si Sangele lui Hristos, spalarea picioarelor.NESFARSITA DRAGOSTE SI COPLESITOARE SMERENIE A DOMNULUI!

Parintele Petroniu Tanase:
           Sfanta si Marea Joi

Mirele Hristos ne-a chemat la ospatul cel de taina al nuntii Sale.De aceea in aceasta zi, El ne daruieste fara economie darurile Sale; si nu numai darurile, ci Insusi pe Sine, izvorul tuturor darurilor.
Patru lucruri mari praznuim in aceasta zi:

  • sfanta spalare;
  • Cina cea de Taina;
  • Rugaciunea din Ghetsimani si
  • prinderea Domnului,;

intamplari dumnezeiesti pline de taina si necuprinse de minte.
„Sa ne apropiem dar toti, cu frica, de masa cea de taina, sa luam painea cu suflete curate, petrecand impreuna cu Stapa­nul, ca sa vedem cum spala picioarele ucenicilor si sa facem precum am vazut, plecandu-ne unul altuia, caci asa a poruncit Hristos ucenicilor Sai…”(Icosul peasna a 6-a).

Sfanta spalare ne arata taina cea necuprinsa de minte a sme­reniei Domnului, “care, din nemasurata Sa bunatate, ne-a ara­tat calea cea mai buna de urmat -smerenia – cand a spalat picioarele ucenicilor Sai” (Otpustul zilei).

Sa ne uitam dar, cum spala Stapanul picioarele ucenicilor. Mantuitorul Isi scoate haina, se incinge cu stergarul, toarna apa in spalator si, rand pe rand, spala picioarele colbaite si ostenite ale ucenicilor. Dar de ce nu zic nimic ucenicii? De ce nu se impotrivesc cand le spala picioarele? Cum, acesta era un lucru obisnuit, firesc pentru Invatatorul lor? Numai Petru, cel mai varstnic, isi da seama de nepotrivire:
„Nu, Doamne, in veac nu vei spala picioarele mele!“.
Fie, ucenicii primesc sa li se spele picioarele, dar apoi de ce nici unul nu se grabeste sa spele picioarele Mantuitorului? De ce nici Petru? Ucenicii se simt bine cu picioarele racorite, dar pe ale Domnului nu I le racoreste nimeni? Bieti oameni, ce suntem noi! Nu daruieste Domnul atatea mangaieri, atatea bu­curii necontenit, in tot ceasul si pe El nu-L bucuram cu nimic! Nimeni nu se grabeste sa-I spele picioarele ostenite pentru noi, pacatosii. Numai uitare si nerecunostinta.
De fapt, invatatorul era sluga ucenicilor Sai: „Iata, Eu sunt cel ce slujeste“, zice El si „N-am venit ca sa Mi se slujeasca ci ca Eu sa slujesc‘‘. Necontenit El le purta de grija ca unor copii ai Sai; de aceea si spalarea nu li se va fi parut asa de neobis­nuita.
Totusi aici este si o adanca taina, pe care ucenicii au slujit-o, fara sa-si dea seama. Domnul venise pentru a spala pe toti oamenii de intinaciunea pacatului, iar El, Curatia, Sfintenia cea mai desavarsita, nu avea nevoie de spalare. Omenirea insa, fara de spalarea Lui nu putea avea parte de Dansul:
„Daca nu te spal, ii zice lui Petru, nu ai parte de Mine!“
La sfarsitul Sfintei Liturghii se face randuiala spalarii pi­cioarelor. Altadata ea se savarsea pretutindeni in Bisericajoia-mare1 Ortodoxa;

joia-mare1.jpgacum ea a ramas doar la Ierusalim, la Roma… prin unele manastiri smerite si in sufletele simtitoare ale crestinilor, care privesc uimite si coplesite de nespusa smerenie a Dom­nului. Nu pot uita uimirea cu care am descoperit-o intr-o zi, cand o batrana de la tara, intr-o Joi Mari, mersese la o bolnava ce zacea la pat, ii dusese un dar si-i spalase picioarele. „Domnul Hristos, zicea ea, sa spele azi picioarele ucenicilor si eu sa nu fac nimica? Macar atata am facut si eu; am spalat picioarele Marioarei lui Gavril si i-am tras coltuni noi in picioare!“.

Lectia cea mare de smerenie pe care ne-a dat-o Domnul spaland picioarele ucenicilor, lectia slujirii aproapelui, „taina fratelui”, „am venit ca sa slujesc“, abia acum, dupa doua mii de ani, incepe crestinatatea sa o invete!
„Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai aratat noua masura smereniei, intru plecarea Ta cea preainalta si ne-ai invatat pe noi sa slujim unul altuia, inalta-ne si pe noi cu smerenia cea dumnezeiasca…” (Rugaciune la spalare).

La Cina, deja incep Sfintele Patimi:


      „Luati, mancati, acesta este      Trupul Meu, care se frange pentru voi…; beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, care se varsa pentru voi si pentru multi…“
.

Acum incepe trupul sa se franga si sangele sa se verse si nu va conteni pana la sfarsitul veacurilor: „Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea!“.
Nesfarsita dragoste si coplesitoarea smerenie a Domnului la Cina cea de Taina! La nastere, la taierea imprejur, pe Golgota, Dumnezeu, desi imbracat cu trup asemenea noua, totusi este vazut prunc in iesle, tinut in brate, „om al durerilor”. In Sfanta Impartasanie insa, este cu totul ascuns; ia chipul painii si al vinului, ca sa ni se poata darui intreg de-a pururi, fara im­piedicare, „pentru iertarea pacatelor si pentru viata de veci“.
Jertfa de pe Cruce este deplina, rascumpara pentru totdea­una pe om; totusi acesta poarta semnele stricaciunii aduse de pacat, este supus mortii si de aceea Sfanta Impartasanie sea­mana in trupul cel stricacios samanta invierii, arvuna vietii vesnice, „leacul nemuririi”, dupa cuvantul Parintilor, caci ne incredinteaza Domnul:
„cine mananca Trupul Meu si bea San­gele Meu, are viata vesnica si Eu il voi invia pe el in ziua cea de apoi“ (Ioan 6, 54).

Liturghia euharistica este Liturghia smereniei Domnului, Liturghia dragostei Sale, testamentul iubiriitheia-leitourgia Sale de oameni:

Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea”

Şi, in adevar, la fiecare Sfanta Liturghie se reinnoieste jertfa intru amintirea Domnului, Care mereu se jertfeste, ca mereu sa ne sfinteasca si sa ne traga la Sine. Cu adevarat, nu este mai mare lucru pe lume decat acesta. Lucrare dumnezeiasca, minune necontenita, piatra de poticnire:

  • vezi paine si vin si gusti carne si sange;
  • iei o farama si ai intregul neimputinat;
  • este aici pe acest altar si in acelasi timp pe toate altarele crestine din lume!

Minunea dumnezeiasca, ce se savarseste imediat la cererea preotului liturghisitor, Dumnezeu Cel atotputernic este la dis­pozitia omului!

sf.-euharistie-02-300x199.jpg


Minune permanenta, dragoste nemasurata, smerenie nea­junsa a lui Dumnezeu, pe toate le vedem in fiecare zi pe Sfantul Prestol. Şi totusi… slujitorii Sai Il trec cu vederea, il lasa uitat, il nesocotesc, umbland imprejur fara evlavie si fara cutremur, discutand lucrurile cele mai straine de locul si momentul dum­nezeiesc care se savarseste. Ce se intampla atunci in altar? Ras­tignim iar si iar pe Iisus Hristos, dar nu spre mantuire, ci spre osanda, spre pierzarea si aruncarea noastra in intunericul cel mai dinafara.

„Biserica Ortodoxa, inalt euharistica, cu totul euharistica, nu poate fi adusa iarasi la frumusetea si puterea ei primara, decat atunci cand preotii ei vor inflori ca merii de iubire catre Hristosul cel Euharistic; cand inimile noastre vor fi candele aprinse si cadelnite inmiresmate de tamaie la picioarele Im­paratului din Altar“. (Gala Galaction)

„Cinei Tale celei de Taina, astazi Fiule al lui Dumnezeu, partas ma primeste…’‘

Cu rugaciunea din Ghetsimani si cu prinderea Domnului deja am intrat in Vinerea cea Mare a Sfintelor si infricosatoarelor Patimi.

(din: Protosinghel Petroniu Tanase, “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia, Iasi, 2012)

***

Sfantul Luca al Crimeei:

  •        CUVANT IN JOIA MARE

 

Cina cea de Taină a lui Hristos



Cina cea de Taină a lui Hristos este atât de tainică, de adâncă şi nesfârşit de însemnată, încât inimile noastre se umplu de cutremur: căci la această sfântă Cină Domnul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, a rânduit Taina Sfintei Împărtăşanii şi a săvârşit pentru întâia dată această Taină, pentru întâia dată i-a împărtăşit pe ucenicii Săi.

spalareapic.jpeg

Domnul a arătat cu fapta ucenicilor, pe care acest lucru i-a uluit nespus: „Cum aşa, Marele nostru învăţător, Domnul nostru să ne spele nouă picioarele!” În mirarea lor, toţi tăceau – şi s-au supus plini de fior Domnului Iisus Hristos. Numai înflăcaratul Petru nu a răbdat: „Cum! Învăţătorul meu, Domnul meu Iisus Hristos îmi va spăla mie picioarele! Nu, Doamne, nu ai să-mi speli picioarele!” – la care Domnul i-a răspuns: „Tu nu înţelegi ceea ce fac, dar mai târziu vei înţelege”. „Nu, Doamne, în veac nu-mi vei spăla picioarele”. „Dacă nu-ţi voi spăla picioarele, nu vei avea parte cu Mine”.
Auzind vorbele acestea, Sfântul Petru s-a cutremurat. „Doamne! Doamne! Nu doar picioarele, ci şi mâinile spală-mi-le, spală şi capul meu, dar de împărtăşirea cu Tine nu mă lipsi!” iar Domnul i-a răspuns: „Celui curat nu trebuie să i se spele mai mult decât picioarele prăfuite”. Şi încheind această minunată, mântuitoare şi mare faptă a Sa, Domnul Iisus Hristos a zis:

  • Iată Eu, Domnul şi învăţătorul vostru, v-am dat pildă ca să vedeţi cum se cuvine să vă purtaţi şi voi. Dacă Eu, Domnul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă faceţi acelaşi lucru unii altora” (v. In. 13, 4-15).

Cât de uimitoare este această faptă a Domnului! Domnul a spălat picioarele robilor Săi! Se mai întâmplase oare aşa ceva pe lume? Dar Domnul se purta în toate privinţele aşa cum nimeni dintre oameni nu se mai purtase, Domnul vorbea despre toate aşa cum nimeni dintre oameni nu mai vorbise. Suntem datori să ascultăm fiecare cuvânt al Lui cu multă luare aminte şi mult cutremur şi să ne străduim a pătrunde în sfântul lor înţeles.
Ce înseamnă cuvintele pe care Domnul le-a spus Sfântului Apostol Petru: „Dacă nu-ţi voi spăla picioarele, nu vei avea parte cu Mine”? De ce a rostit Domnul aceste spuse înfricoşătoare? Fiindcă Sfântul Petru se tulburase în chip atât de firesc şi nu putea nicidecum să-şi dea picioarele spre spălare Marelui său învăţător? De ce n-ar fi avut împărtăşire cu Hristos dacă I s-ar fi împotrivit până la capăt? Fiindcă n-a dat însemnătatea cuvenită acestei mari fapte a Domnului şi a cutezat să I se împotrivească fără să-L înţeleagă. Trebuie să avem evlavie adâncă faţă de Domnul Iisus Hristos şi să primim cu frică şi cutremur fiecare cuvânt al Lui, fără a îndrăzni vreodată să ne abatem de la voia Lui cea dumnezeiască. El a zis:
Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi (v. In. 13, 10).
Aşadar, le lipsea ceva. Erau curăţiţi şi sufletele lor erau sfinţite în urma celor trei ani petrecuţi cu Domnul Iisus Hristos şi a învăţăturii pe care o primiseră în inimile lor. Erau curaţi. Dar dacă Domnul a găsit că este neapărată nevoie să le spele picioarele pline de praf, înseamnă că rămăsese în ei o oarecare neputinţă păcătoasă omenească, iar Domnul voia ca ei să fie întru totul sfinţi şi fără de prihană înaintea lui Dumnezeu. Aceasta e o lecţie pentru noi. Suntem datori să ne aducem aminte întotdeauna de mulţimea necurăţiei din noi, chiar şi după ce ne-am pocăit şi ne-am împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. Şi numai Domnul poate spăla această necurăţie.

spalarea_picioare.jpg

Suntem datori, de asemenea, să ne amintim şi să împlinim porunca lui Hristos:

Deci, dacă Eu, Domnul şi învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora: că v-am dat vouă pildă ca precum v-am făcut Eu vouă, şi voi să faceţi (In. 13, 14-15).
Ce înseamnă să ne spălăm picioarele unul altuia? Înseamnă că suntem datori să ne smerim adânc în faţa tuturor oamenilor, să nu ne semeţim în faţa nimănui, să îi slujim pe toţi aşa cum a slujit Domnul Iisus Hristos. Înseamnă că suntem datori să slujim aproapelui în toate, după cuvântul Domnului: Care între voi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru (Mt. 20, 26).
Fără nici o silă, fără nici un dezgust trebuie să spălăm, să legăm şi să doftoricim rănile trupeşti urât mirositoare, pline de puroi ale fraţilor noştri. Tot cu mare smerenie şi dragoste trebuie să doftoricim şi rănile duhovniceşti ale fraţilor noştri, să purtăm neputinţele celor neputincioşi, aşa cum porunceşte apostolul Pavel; să le slujim, nu să le fim stăpâni; să nu poruncim nimănui, ci să ne facem slugă tuturor.
Domnul a săvârşit şi un alt lucru, încă mai însemnat, la Cina cea de Taină din ziua a cărei pomenire o 911399975facem acum plecându-ne în rugăciune, în această zi, Domnul Iisus Hristos a întemeiat cea mai mare dintre Tainele creştineşti: Taina Împărtăşaniei. El a săvârşit un lucru neobişnuit de tainic şi de sfânt: a luat pâinea, a binecuvântat-o, şi-a înălţat privirile către cer, a lăudat pe Dumnezeu, a frânt pâinea şi a dat-o ucenicilor Săi spunând uluitoarele, cu totul neobişnuitele cuvinte pe care le auziţi la fiecare Sfântă Liturghie:

  • Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor.

După aceea, Domnul Iisus Hristos a binecuvântat potirul cu vin şi, dându-l ucenicilor, a grăit:

  • Beţi dintru acesta toţi: acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Mt. 26, 28; Lc. 22, 19).

Noi facem asta spre pomenirea Lui în fiecare zi la sfânta Liturghie prin Taina Euharistiei. Mai înainte, El spusese:

  • Eu sunt Pâinea vieţii… Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci – iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu… Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (In. 6, 48-51, 53-56).

Aceste cuvinte au fost atât de şocante când oamenii le-au auzit pentru prima dată încât mulţi, chiar dintre ucenicii Lui, L-au părăsit, neputând înţelege cum avea El să le dea de mâncat Trupul Său şi de băut Sângele Său, cum putea să îşi dea numele de „Pâinea Cerească”.
Dar cei doisprezece apostoli, pe care Domnul Iisus Hristos i-a întrebat: „Nu vreţi şi voi să Mă părăsiţi?”, i-au răspuns prin gura Sfântului Apostol Petru:

  • Doamne, unde să mergem? Doar Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (v. In. 6, 67-68).

Apostolii au primit, au făcut loc în inimile lor pentru cuvintele tainice ale Domnului, au crezut în faptul că Domnul Iisus Hristos este Pâinea vieţii, care s-a pogorât din cer – iar acum, la Cina cea de Taină, când El le-a dat Trupul şi Sângele Său sub chipul pâinii şi al vinului, şi-au amintit cu adâncă credinţă de ceea ce le spusese Hristos.
Jesus the VineŞi noi, creştinii, suntem datori să primim în inimile noastre aceste mari şi sfinte cuvinte ale lui Hristos, suntem datori să ne amintim ce ne-a spus Hristos în minunatul Său cuvânt despre viţa de vie:

  • Eu sunt Viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie, şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum, voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă – şi le adună, şi le aruncă în foc, şi ard (In. 15, 1-6).


jesus-the-vine.jpgDacă noi suntem mlădiţe ale Viţei lui Hristos, înseamnă că ne hrănim cu seva acestei Viţe, aşa cum viţa de vie obişnuită se hrăneşte cu seva pe care o primeşte de la rădăcinile sale. Nu putem trăi fără această hrană tainică primită de la Viţa lui Hristos, ale cărei mlădiţe El ne-a învrednicit să fim. Dar care este seva Viţei lui Hristos? Este Sângele Lui, este Trupul Lui, pe care El ne porunceşte să le bem şi să le mâncăm. Iar dacă nu ne vom hrăni cu Trupul lui Hristos şi cu Sângele lui Hristos, atunci, aşa cum a zis Domnul, nu vom avea viaţă în noi şi El nu va petrece întru noi, şi noi întru El. Iată cât de însemnată este această Taină a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pe care Domnul însuşi a întemeiat-o acum la Cina cea de Taină, poruncindu-ne să o săvârşim spre pomenirea Lui. Suntem datori să credem din toată inima în faptul că, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos sub chipul pâinii şi al vinului, cu adevărat mâncăm Trupul lui Hristos şi bem Sângele Lui. Şi nimeni dintre noi să nu se îndoiască văzând că pâinea rămâne pâine şi vinul rămâne vin şi că ele au gust de pâine şi de vin. Să nu se îndoiască nimeni de faptul că nu sunt pâine simplă şi vin simplu, ci adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Hristos. Dat fiind că noi avem dezgust fată de carnea crudă şi nu putem bea sânge, Domnul nu ne pune să mâncăm Trupul Lui şi să bem Sângele Lui sub chipul cărnii şi al sângelui. În Taina Euharistiei, Domnul săvârşeşte prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos, şi trebuie să credeţi cu toţii în faptul că această prefacere are loc cu adevărat. Nimeni nu trebuie să creadă, asemenea protestanţilor, că Liturghia este doar o imagine a ceea ce a săvârşit Domnul nostru la Cina cea de Taină, faţă de care ar avea numai o asemănare formală.

275x0_hristos-in-potir.jpg

Mulţi s-au îndoit de faptul că pâinea şi vinul se prefac cu adevărat în Trupul şi Sângele lui Hristos. De 275x0_hristos-in-potirmulte ori Domnul i-a învăţat minte în chip minunat. De pildă, a ajuns până la noi prin predanie următoarea întâmplare adevărată. O oarecare femeie din Roma cocea prescuri şi le aducea Sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei. Odată, când Sfântul Grigorie, urmând să o împărtăşească, spunea cu voce tare rugăciunea dinaintea împărtăşirii, ea a zâmbit. Papa a întrebat-o: „De ce zâmbeşti?” „Cum să nu zâmbesc”, a răspuns ea, „când am copt pâinea asta cu mâna mea, iar tu spui că este cu adevărat Trupul lui Hristos?” Sfântul Grigorie şi-a înălţat ochii către cer şi s-a rugat lui Dumnezeu ca El să o încredinţeze pe femeie că se va împărtăşi cu adevăratul Lui Trup şi Sânge. Şi, cu rugăciunile lui, femeia a văzut în loc de pâine şi de vin Trup şi Sânge omenesc, şi s-a cutremurat de frică. Iar Sfântul Grigorie s-a rugat din nou, iar Trupul şi Sângele Domnului au căpătat din nou înfăţişare de pâine şi de vin.

Despre faptul că în Taina Euharistiei, care se săvârşeşte la Liturghie, se săvârşeşte cu adevărat neasemuita minune a prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos a dat mărturie Domnul şi prin alt mijloc – fiindcă ştim şi din Viaţa Cuviosului Serghie din Radonej că, săvârşind el Liturghia şi chemând Duhul Sfânt, când a rostit cuvintele săvârşitoare ale acestei mari Taine: „Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt”, unul dintre sfinţii lui ucenici l-a văzut pe Cuvios înconjurat cu totul de văpaie, după care acea văpaie, depărtându-se de la el, sa făcut ghem şi a intrat în potirul cu Sfintele Daruri.
Oare nu ne ajung dovezile acestea? Oare le vom socoti drept legendă? N-au decât să vorbească de legende necredincioşii – însă noi credem că lucrurile stau aşa cu adevărat; iar episcopii şi preoţii care săvârşesc cu mare evlavie Taina Euharistiei, simt limpede că se petrece o Taină foarte mare, simt cum Se pogoară Duhul Sfânt asupra pâinii şi a vinului.
Deci, să întindem mâinile şi picioarele noastre murdare Atotmilostivului Domn Iisus Hristos şi să-L rugăm să spele murdăriile noastre. Şi după ce le va spăla prin Taina pocăinţei, ne vom apropia de marea Taină a împărtăşaniei cu frică şi cutremur, cu credinţă adâncă în faptul că sub chipul pâinii şi al vinului ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos, că se împlinesc asupra noastră cuvintele lui Hristos:
Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu întru Mine rămâne şi Eu întru el. Amin.
3 mai 1945
(Din: Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010