Despre preoții cu documente electronice, ”fiara” de la Bruxelles, cartea morții, apostazie, antihrist…

Din filmul Sarea pământului 4 seria 2 – Arhimandritul Tavrion

”Cel mai îngrozitor și mai degradant pentru suflet este să fie înregistrat într-un computer universal. Computerul este idolul principal al epocii noastre. Dar este un idol inteligent, progenitura a antihristului. Iar când sufletul ajunge în el primind un număr omenesc, diavolul îl înscrie în cartea sa a morții. Dumnezeu are Cartea Sa a Vieții, iar diavolul o are pe a sa. Despre aceasta spunea în predicile sale părintele Ioan de Kronstadt. Este imposibil să fii înscris și într-o carte și în cealaltă așa cum este imposibil să slujești la doi stăpâni. Milioane, miliarde de oameni sunt înscriși acum în cartea diavolului și asta pentru că s-au lepadat de bunăvoie de numele dat de Dumnezeu și au primit un număr. Iar numere se atribuie acum în diferite situații, nu doar la obținerea unui act de identitate sau alte documente, ci și pentru alte operațiuni imobiliare, juridice sau financiare. De aceea ortodocșii care au intrat în computer, la moarte nu vor fi admiși la încercările de după moarte, fiindcă ei nu mai au nume, acel element esențial care ne face personalități asemănătoare lui Dumnezeu. Și vor arde în chinurile iadului la Judecata de Apoi, cei care s-au lepădat de Hristos și de Taina Botezului. Și doar la a Doua Venire a Mântuitorului , când pământul și tot ce este pe el va arde, se vor distruge și computerul și numerele personale. Atunci sufletele vor apărea din iad în fața Domnului cu numele lor. Dar care va fi Judecata lor atunci, Doamne miluiește!”

[…]

Părintele Tavrion…La slujbe și la rugăciuni nu îi pomenea pe conducători…Nu a acceptat declarația Mitropolitului Serghie și el însuși făcea parte dintre cei nepomeniți. Nu se împărtășea în bisericile lui Serghie.

[…]

Părintele Tavrion ne-a spus că nu vor mai fi nici arhierei adevărați, nu mai vorbim de mari duhovnici. Spunea că în catedrale se vor face slujbe rapide, mari, frumoase, dar cei care văd adevărul vor ști care este diferența, iar cei care urmează cursul apei, nu vor înțelege absolut nimic. Totul va fi frumos și bine. Chiar și păstorii care vor spovedi oameni fără să le cerceteze conștiința și omul va lua împărtășania fără să fie spovedit. Dar înainte de aceasta, a spus că vor fi codificări ale bisericilor. Dacă biserica va avea cod, dacă preotul din ea va avea un asemenea cod și în buzunar va avea telefonul mobil…[când slujește] vor mai fi din aceia care vor avea telefon mobil și vor sta lângă tronul împărătesc și apoi va urma o lovitură asupra Euharistiei. Dușmanii creștinismului vor încerca să renege și să pună pecetea vrăjmasului pe tot ce ține de Euharistie, vinul va fi înlocuit cu spirt colorat. Dacă veți observa așa ceva, să nu mai mergeți să luați așa ceva [împărtășanie]. Nu mergeți la astfel de păstori. Dacă acesta săvârșește Sfânta Euharistie cu substanțe cu cod [cod de bare], nu va exista har.

Despre preoții care au documente electronice vorbea și părintele Adrian Făgețeanu:

R: – Părinte și cine ia de exemplu: permisul sau actul biometric? Da, permisul, de exemplu, de conducere … DACĂ-I PREOT, își PIERDE HARUL preoției? Deci: a luat permisul și slujește în continuare. Mai are HARUL preoției?
Părintele Adrian Făgețeanu: – Știți asta (și mai bine ca mine chiar), că credincioșii, îl văd pe el că slujește, iar Dumnezeu știe că slujește altcineva în locul Lui; el e văzut numai cu trupul, că-i cu trupul acolo, dar slujba o săvârșește ÎNSUȘI DUMNEZEU!
R: – Îngerii, ÎNSUȘI DUMNEZEU. Și PUTEM SLUJI împreună cu ei, care au ACTE?
Parintele Adrian Fageteanu: -NU.
R:- Nu.
Parintele Adrian Fageteanu: – Nu! Nu, Nu, Nu; Nu vă sfătuiesc, să slujiți cu ei. Sau (dacă vreți să-l salvați) după una, două încercări …
[…]
R:- Deci practit,CADE în EREZIE;
Parintele Adrian Fageteanu: – DA.
R:- Cum ar veni, practic, chiar și permisul, deci și permisul cade?
Parintele Adrian Fageteanu: – Da, da; 
[…]
R:- Părinte Adrian, zic unii părinți că “problema e numai actele biometrice, iar PERMISUL, întrucât nu-i biometric, NU-I nici o PROBLEMA”
Părintele Adrian Făgețeanu: – NU-i ADEVĂRAT; NU-i ADEVĂRAT!
X:- Are cod de bare.
[…]
  Sursa

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s