Predici la DUMINICA INTRARII IN IERUSALIM A IMPARATULUI SMERENIEI: “Daca ai fi cunoscut si tu in ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta…”

*1

Sf. Luca al Crimeei – Litera omoară, iar duhul dă viaţă

“Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt, şi aştepta sosirea Lui, şi se pregătea să îl întâmpine sărbătoreşte.
Hristos Se ferise întotdeauna de cinstiri, poruncindu-le dracilor pe care îi scotea să nu dea de ştire că El este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecaţi să nu povestească despre minunea vindecării lor. Acum însă venise vremea să descopere oamenilor vrednicia Sa de Mesia şi intrarea în Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: să vestească tuturor că a venit Mesia.
Totuşi, El n-a venit ca să Se facă împărat pământesc ori să aşeze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, deşi tocmai aceasta era aşteptarea iudeilor. Impărăţia lui Hristos nu este din această lume, şi slava Lui nu putea să aibă nimic în comun cu strălucirea de paradă a împăraţilor pământeşti.
El Se arată în Ierusalim cu o înfăţişare sărăcăcioasă şi smerită: fără cai şi care măreţe, fără nici o strălucire exterioară. Dar orice slavă pământească este nimicnică şi se risipeşte ca fumul. Este, totuşi, o altă slavă, nemăsurat mai înaltă: slava vitejeştii smerenii, a blândeţii, a virtuţii – fiindcă aceste mari calităţi duhovniceşti sunt nemăsurat mai înalte decât toate atributele exterioare ale puterii şi stăpânirii.
Împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi slava Lui trebuia să fie de alt fel – mai presus de lume, dumnezeiască. Şi El a dobândit această slavă prin smerita Sa intrare în Ierusalim. Şedea pe asin ţinându-şi capul nu ridicat cu semeţie, ci adânc plecat, şi înrourând sfinţii Săi obraji cu râuri de lacrimi. El S-a descoperit poporului israelit ca Mesia smerit şi pătimitor, liniştit şi blând, Care trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge (Is. 42, 3).

Pentru ce plângea? Aflăm din propriile Lui cuvinte:

Ierusalime, Ierusalime! Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi(Lc. 19, 41-42).

O, dacă ai fi priceput că Eu sunt Mesia, Care a venit să te mântuiască, că Eu sunt împăratul tău – nu pământesc, ci ceresc! Domnul ştia ce va trebui să îndure poporul, care avea să se lepede de El. Ştia că vor veni oştile romane şi vor împresura Ierusalimul, că îl vor supune grozăviilor de nedescris ale asediului, că cetatea va fi nimicită, încât nu va mai rămâne din el piatră peste piatră, şi că templul va suferi aceeaşi soartă. O, dacă Ierusalimul ar fi ştiut că slujeşte mântuirii lui! Se întâmplă ca omul să meargă pe o cale greşită, iar milostivirea lui Dumnezeu să îl oprească printr-un cutremur adus de nenorocire sau boală, prin care îi spune: Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Cu fiecare dintre noi se întâmplă că Domnul stă la uşa inimii noastre şi bate încetişor, aşteptând să I se deschidă şi să I se dea drumul înăuntru, bate ca un sărac la uşa noastră.

Aşadar, poporul sălta ţinând în mâini ramuri de finic, strigând:

Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului!,

aşternându-şi hainele sub copitele asinului. Copii strigau, înălţând laudă lui Dumnezeu. Este limpede că fiecare, văzând cele ce se petreceau, trebuia să-şi amintească de spusele prorocului Zaharia:

Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată, împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe fiul celei de sub jug (Zah. 9, 9).

Şi totuşi, cărturarii, fariseii şi arhiereii, care ştiau această prorocie, sufereau şi cârteau, iar în cele din urmă, nemaiputând răbda, I-au zis Domnului: „Ceartă-i, Tu nu auzi ce zic?” Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-aţi citit că „din gura pruncilor şi a celor ce sug ţi-ai pregătit laudă”? Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga (Mt. 21, 16; Lc. 19, 39-40).
De ce-L urau pe Domnul Iisus? De ce L-au răstignit? Am spus deja: fiindcă îl socoteau călcător al legii lui Moise, sau, mai bine zis, al literei legii. Legea lui Moise era pentru ei adevărul indiscutabil, absolut şi sfânt, însă pur exterior, fiindcă erau străini de duhul ei, închinându-se literei, şi oricine încălca litera era în ochii lor cel mai mare nelegiuit.
Ei erau nemulţumiţi de faptul că Domnul Iisus Hristos vindeca bolnavi în zi de sâmbătă. Ce pervertire a inimii omeneşti! În loc să-L proslăvească plini de cutremur pe Dumnezeu, Care face asemenea minuni, ei se umpleau de răutate cruntă! Ei nu înţelegeau că Domnul n-a venit ca să o strice, ci ca s-o împlinească, adică să o desăvârşească, nu înţelegeau că El este Domnul sâmbetei. Ei nu înţelegeau că învăţătura Lui nu numai că nu calcă legea lui Moise, ci o înalţă nemăsurat. Nu i-a mişcat nici minunea cu totul neobişnuită a învierii lui Lazăr cel mort de patru zile. Despre ei a prezis marele proroc Isaia:

S-a îngroşat inima poporului acestuia, şi cu urechile sale greu au auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă, şi să se întoarcă, şi să-i vindec pe ei (Is. 6, 10).

Asupra lor s-au împlinit cuvintele apostolului Pavel: litera ucide, iar duhul face viu (2 Cor. 3, 6). Vrăjmaşii lui Hristos au pierit, fiindcă au fost slujitori ai literei care ucide, în timp ce pe noi ne-a învrednicit să fim slujitori ai Legământului celui Nou, nu ai literei, ci ai Duhului. Deci, să luăm aminte cu sârguinţă la acest lucru. Amin.”

(Sf. Luca al Crimeei – La portile Postului Mare – Predici la Triod, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004)

*

1

Parintele Petroniu Tanase:Duminica stalparilor

“Duminica stalparilor este puntea de trecere de la sfintita patruzecime la Saptamana Sfintelor Patimi. Domnul intra in Ierusalim cu intrare smerita si triumfala totodata. Smerita, pen­tru ca „Cel ce are scaun cerul si asternut picioarelor, pamantul” si “Cel purtat de Heruvimi si laudat de Serafimi”, se sme­reste si incaleca pe manz necuvantator. Dar si triumfala, pentru ca multimea poporului recunoaste in Cel ce vine, pe Stapanul vietii si al mortii, iar pruncii cei fara de rautate, simtitori pentru lucrurile cele de taina, Il intampina ca pe un imparat, cu stalpari de finic si cu strigate de “Osana”, asternandu-si inainte-I hainele pe cale.

Si noi, Israelul cel nou si induhovnicit, ne pregatim sa in­tampinam pe Domnul, care vine bland si smerit, sa intre in Ierusalimul sufletelor noastre.

1Daca invierea lui Lazar ne-a aratat ca numai prin Hristos se infaptuieste invierea noastra, Floriile ne arata chipul acestei innoiri. Cand intra Domnul biruitor in Ierusalimul nostru sufletesc, Il intampinam cu stalpari, strigam ca pruncii “Osana” si-I asternem haine pe cale.

Intelesul duhovnicesc al stalparilor ni-l arata Marimurile utreniei, care ne cheama:

“Veniti si noi cu pruncii sa aducem lui Dumnezeu credinta, ca niste ramuri de finic si dragoste ca niste stalpari”.

Credinta neclintita, deci, si dragostea cu care intam­pinam pe Domnul sunt semnele innoirii noastre. Oare nu cu acestea ne cheama El sa ne apropiem de ospatul euharistic la fiecare Sfanta Liturghie? La acestea se mai adauga pruncia cea duhovniceasca ale carei insusiri sunt: incredere totala si dra­goste fara rezerve.

De unde si indrazneala cu care striga „Osana”, fara jena sau teama de fariseii si carturarii care sunt de fata, pentru ca “Dra­gostea desavarsita alunga frica”(I Ioan 4, 18).

Hainele aruncate pe cale sunt restituire a unei vechi datorii. Omul, daca a cazut din1 Eden, Dumnezeu i-a facut haine din piele si l-a scos afara din Rai. Acum Insusi Dumnezeu vine la noi si Raiul este cu Dansul, nu mai avem nevoie de haine; de aceea I le inapoiem, le aruncam inaintea Lui si le calca asinii, dobitocul pe care sta Hristos, aratand dobitocia de care vine sa ne izbaveasca. Primirea hainelor era legata de rusinea pacatului si de neindrazneala care ne facuse sa ne ascundem; acum suntem plini de indrazneala, strigam “Osana”, intampinam pe Bi­ruitorul mortii si al iadului, caci prin El si noi ne-am facut bi­ruitori asupra pacatului, precum o marturisesc stalparile, sem­nele de biruinta pe care le tinem in mana.
Carturarii si fariseii crapa de zavistie: “Invatatorule, cearta-Ţi ucenicii, nu auzi ce striga pruncii!” “Daca vor tacea ei, pietre­le vor striga” le astupa gura, Domnul. Tot asa si diavolul, va­zand castigul duhovnicesc al omului innoit prin pocainta, crapa de zavistie. De prisos insa, maririle lui Dumnezeu, necontenit le striga toata faptura, numai el e orb si intunecat la minte.

1Sa nu trecem cu vederea traditia crestina a ramurilor de copaci, cu care credinciosii intampina in aceasta zi pe Domnul. 4355-239110-18florii_62a9268a2dIn partile noastre, unde lipsesc maslinii si palmierii, poporul intampina pe Domnul cu ramuri de salcie. Randuiala este plina de inteles duhovnicesc. Dintre toti copacii, singura salcia, copac smerit, fara flori frumoase, fara fructe si cu un lemn putin cautat, de data aceasta a luat-o inaintea copacilor falnici, frumosi si pretuiti si s-a grabit in smerenia ei sa-si impodobesca ramurile cu matisorii aurii si sa le ofere Bisericii pentru intampinarea Domnului iubitor. Ofranda este primita cu dragoste, ramurile de salcie sunt binecuvantate si sfintite, iar poporul le tine in mana la sfintele slujbe, ca un semn de biruinta. Caci la Florii, firea prinsa de amorteala iernii, incepe sa se trezeasca la viata. Matisorii sunt semne ca deja viata si-a reluat mersul, ca a biruit moartea iernii.
E numai aparenta nepotrivirea ce se vede la intrarea Dom­nului in Ierusalim; Mantuitorul vine calare pe asin, bland si smerit, iar multimea Il intampina ca pe un biruitor, cu ramuri si cu aclamatii. Cele doua atitudini: smerenia si biruinta sunt strans legate impreuna. Adevarata biruinta, adevarata putere numai smerenia o da, precum ne-a aratat-o Insusi Domnul. Smerenia este semnul sub care s-a desfasurat toata lucrarea noastra de innoire duhovniceasca. Postul a inceput cu smerenia Vamesului si se incheie cu smerenia Domnului, care ne lasa SMERENIA, singura cale spre Viata si Inviere.
Floriile sunt totodata trecere spre marea Saptamana a Sfin­telor Patimi. Carturarii si1fariseii, vazand marea minune a invie­rii lui Lazar, s-au hotarat definitiv pentru omorarea Domnului. “Ce sa facem, zic mai marii preotilor si sinedriul, daca-L vom lasa asa toti vor crede in El”. Iar Caiafa, fara sa vrea, prooroceste: “Ca ne este mai de folos sa moara un om pentru popor, decat sa piara tot neamul”. De aceea, “din acea zi, s-au sfatuit sa-L ucida” (Ioan 11, 47-53).

Israel s-a lepadat de Domnul sau si un nou Israel intampina pe Domnul intrand in Ierusalim.

„Adunare vicleana si desfranata, canta Biserica la vecer­nia de duminica seara, care n-ai pazit credinta barbatului tau; pentru ce tii Testamentul, caruia n-ai fost mostenitoare? Pentru ce lauzi cu Tatal, lepadandu-te de Fiul…“.

„…Ci noi, de la stalparile de finic, ca de la un dumneze­iesc praznic, trecand la cinstitele Patimi ale lui Hristos, sa alergam credinciosii, si sa-L vedem suferind patima de buna voie pentru noi…”

(Protosinghel Petroniu Tanase, “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia, Iasi, 2012)

***

2

Predica PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor la Duminica A VI-A din post (a Floriilor): Entuziasm si crima

“Dreptmaritori crestini,

Sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim evoca un eveniment pe cat de plin de entuziasm, pe atat de neinteles de cei ce au participat la el. Aceasta s-a petrecut dupa ce Maria, sora lui Lazar, L-a uns pe Mantuitorul Hristos cu mir de mult pret, pregatindu-L astfel pentru patimi si moarte, si pe cand Lazar, care fusese inviat din morti, era “cautat” de catre iudei pentru a fi omorat. (In.12, 3-10).

Domnul Hristos i-a trimis pe ucenicii Sai, pe cand Se apropia de Betfaghe, spunandu-le:

“Mergeti in satul dinaintea voastra si, intrand in el, veti gasi un manz legat (…) dezlegandu-l, aduceti-l la Mine. Si daca va va intreba cineva: Pentru ce-l dezlegati?, veti zice asa: Pentru ca Domnul are trebuinta de el”(Lc.19, 30-31).

2Ucenicii I-au adus asinul si, punandu-si hainele lor peste el, Hristos a urcat pe asin si astfel a intrat pentru ultima oara in Ierusalim. Si I-au iesit intru intampinare locuitorii cetatii, purtand in maini ramuri de finic si strigand cu totii cu mare bucurie:

“Osana, Fiul lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!” (Mt. 21, 9)

Si isi asterneau hainele lor pe cale, ovationandu-L intr-o atmosfera de mare bucurie, ca aceasta pe care o traim si noi pana astazi la acest praznic.

Iubiti credinciosi,
De ce am spus ca evenimentul acesta nu a fost inteles de cei care l-au creat si unde este2“disonanta” la acest mpraznic, pe care cu totii il sarbatorim cu atata bucurie, fapt pentru care Sfintii Parinti au si randuit ca astazi sa se faca dezlegare la peste? Ei bine, priviti cu atentie icoana Intrarii Domnului in Ierusalim si observati bucuria celor care fluturau ramuri si-si aruncau hainele la pamant ca sa treaca Hristos peste ele, adresandu-I ovatii imparatesti! Priviti icoana si vedeti disonanta: Hristos nu participa la bucuria lor! Desi era un triumf, pentru ca oamenii Il primeau ca pe un rege, stiind ca provine din familia imparateasca a regelui David, si era apogeul misiunii Sale pamantesti, cu toate acestea, uitati-va si vedeti ca Domnul nu raspunde acelui entuziasm. Oamenii erau insufletiti de mare bucurie si speranta, iar El pare trist si singur. De ce? Pentru ca stia ca bucuria aceea va fi de scurta durata, caci inca de a doua zi, aceiasi oameni care Il ovationau si Il primeau ca pe un rege, aveau sa-L paraseasca unul cate unul si sa-L lase singur in fata mortii. Pana si ucenicii Lui, pana si Petru, verhovnicul Apostolilor, si acesta se va lepada, si inca de trei ori si cu juramant ca nu-L cunoaste – pe El, pe care-L slujise trei ani si jumatate (In. 18, 25-27).
De ce mai era trist Hristos? Mai era trist si pentru ca oamenii acestia care-L primeau cu atata bucurie, de fapt nu-L intelesesera. Ce credeau ei si care era motivul entuziasmului lor? Hristos a protestat intr-un fel fata de atmosfera aceea; s-a desolidarizat de primirea lor, prin faptul ca a ales sa intre in Ierusalim nu asa cum o faceau in vremea aceea regii si imparatii, purtati in lectica si flancati de ostasi. A intrat calare pe un manz de asina, ca sa arate ca nu intelege sa cada in capcana de a primi sa fie rege, cata vreme nimeni nu intelegea ca El nu este rege pamantesc si ca nu vine nicidecum sa elibereze cetatea Ierusalimului din mana romanilor.

2Daca veti cauta mai cu atentie sa intelegeti de unde schimbarea de atitudine la locuitorii Ierusalimului fata de El, de la “Osana” la “Rastigneste-L”, veti vedea ca evreii asteptau nu pe Hristos – Mesia Dumnezeu, Cel venit sa ridice pacatele lumii – ci un rege care, intrand in Ierusalim, sa nu se duca la templu, ca sa alunge pe vanzatorii de animale si pe schimbatorii de bani (Mt. 21, 12-13), ci la Pretoriu, ca sa alunge de acolo puterea romana ocupanta. Asteptau un “Izbavitor” care sa nu mearga maine, asa cum vom citi in evanghelia deniei de diseara, sa pedepseasca un smochin si sa-l usuce (Mt.21, 19) – si prin el pe poporul ales – ci sa ridice masele la lupta, pentru a pedepsi pe cotropitorii Tarii Sfinte. Este motivul pentru care Hristos nu S-a bucurat astazi, ci S-a desolidarizat de bucuria cu care Ierusalimul L-a primit.
Cu toate acestea, sarbatoarea de astazi este totusi praznic, iar Biserica, pentru a sublinia acest lucru si faptul ca iudeii L-au primit, chiar si fara a-L intelege, “ca pe Imparatul tuturor…” caci era Imparat, dar Imparat Ceresc – a randuit astazi dezlegare la peste. De ce? Aceasta, pentru ca Biserica a privit dincolo de Saptamana Patimilor, care va incepe sa ne intristeze pe toti de maine – a privit si priveste in continuare catre Inviere, chiar daca avea sa treaca mai intai prin Saptamana Mare, toate suferintele si patimirile Sale finalizandu-se, pana la urma, cu Invierea si biruinta Sa asupra confuziei din mintea iudeilor si asupra mortii. Si, ca sa intelegem cu totii ca venirea lui Hristos de astazi este, totusi, biruinta, s-a trecut peste mentalitatea confuza a iudeilor si, in perspective Invierii si a biruintei, Sfintii Parinti au trecut ziua aceasta in randul Praznicelor Imparatesti.

Dragii mei,
Din praznicul de astazi intelegem, asadar, ca trebuie sa ne bucuram, chiar daca bucuria2ierusalmitenilor din vremea Hristos defaimat si osandit la judecata in fata lui Pilataccea era una straina de adevar. Si mai intelegem ca nu avem voie sa fim atat de schimbatori si inconsecventi, precum contemporanii si conationalii lui Hristos, care astazi l-au ovationat, pentru ca peste doar cateva zile sa se faca partasi crimei abominabile cu acelasi entuziasm, strigand: ”Rastigneste-l! Rastigneste-l, Pilate, pentru ca ne-a inselat!” Intelegem sa-L primim pe Hristos cu bucurie in inimile si in viata noastra si ca, odata primit, sa-L pastram, iar nu sa-L tradam ca Iuda (Mt. 26, 25 si 47), ori sa ne lepadam de Dansul ca Petru (Lc.22, 54 – 62), nici sa-L parasim ca toti cei care Il slujisera pana atunci, dar L-au lasat singur in fata mortii. Sa pastram in suflet aceasta bucurie a zilei de astazi, sa fim consecventi fata de Hristos care este “Rege”, iar nu razvratitor al maselor impotriva romanilor, si “sa-L primim ca Imparatul” prin excelenta, Care a zis: “Imparatia Mea nu este din lumea aceasta”(In. 18, 36).
Sa parcurgem saptamana care ne sta inainte, a Patimilor, desolidarizandu-ne de toti acei care nu L-au inteles si nu Il inteleg nici astazi asa cum se cuvine pe Hristos! Pentru aceia si pentru acestia din urma degeaba a predicat El trei ani si jumate; degeaba S-a revelat si a savarsit minuni nemaiauzite si neinchipuite, pentru ca tot nu L-au inteles si nu Il inteleg; I-au cerut peste doar cateva zile moartea, cu acelasi entuziasm cu care au fluturat astazi ramuri de finic si I-au adresat “osanale”. Sa-L primim, sa-L pastram si sa-L cinstim pe Hristos ca pe un Imparat al sufletelor noastre, sa ne pregatim pentru a intampina asa cum se cuvine Sfanta Inviere, Praznicul ridicarii Sale din mormant, inviind si noi si inoindu-ne sufletele noastre, fiinta noastra, viata noastra intreaga, Amin”.

(† Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011

1

2

cuvantulortodox

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Predici. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Predici la DUMINICA INTRARII IN IERUSALIM A IMPARATULUI SMERENIEI: “Daca ai fi cunoscut si tu in ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta…”

  1. Pingback: Duminica a VI-a din Post – a Floriilor | ortodoxiadreaptacredinta

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s