SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI, NOUL HRISOSTOM, “Rugaciuni pe malul lacului”: “Sculati-va, o, pacatosilor si incepeti a suspina dinaintea Lui, fiindca doar mana Sa nu arunca cu pietre in voi”

Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici, “Rugaciuni pe malul lacului”:

Sculati-va voi toate creaturile si slujiti-L pe Domnul Cel Viu Care are grija de voi. Inchinati-va Lui si slujiti-I Lui, fiindca nimeni mai mare decat El nu v-a cercetat in aceasta vale a temerii si a lacrimilor.
Slujitorii vin si se fac pe sine domni. Domnul a venit si S-a facut pe Sine slujitor si rob. Domnii slugarnici se straduiesc sa carmuiasca peste cat mai multi oameni si creaturi cu putinta, in timp ce Robul Cel domnesc se straduieste sa slujeasca cat mai multi oameni si creaturi cu putinta.
Rasariti, o, voi crini ai campului si imprastiati-va mireasma, fiindca sfanta Sa gura v-a pomenit numele.
Ridicati-va, o, piatra si stanca si inchinati-va Lui, caci sfintele Sale picioare au calcat peste voi.
Desteapta-te, o, pustie si bucura-te, caci El te-a sfintit cu cele mai lungi si mai tainice rugaciuni ale Sale.
Desteapta-te, o, graule si vita de vie, fiindca El v-a binecuvantat pe voi, mai ales, intre toate lucrurile create. Desteptati-va si binecuvantati-L.
Sculati-va, voi, pesti si slaviti pe Domnul, fiindca El a infometat iar voi L-ati hranit.
Desteptati-va, o, apa si vazduhuri si slujiti-I Lui, fiindca cu puterea Sa El va curatit si v-a potolit.
Inalta-te, o, sicomorule si imbraca-te in matase, caci in tine El a vazut un pacatos, si l-a mantuit.
Sculati-va, o, voi oitelor si vitelor si umpleti-va de uimire, caci in staulul vostru El S-a nascut umil in staulul vostru cel smerit.
Desteptati-va, o, pasari si cantati, fiindca El v-a dat drept pilda pentru oameni.
Ridica-te, o, mirule si arzi dinaintea tronului slavei Sale, fiindca atunci cand El a fost uns cu tine El S-a bucurat cu Duhul si a mantuit o femeie pacatoasa.
Ridicati-va, o, spini si trestie si rusinati-va, caci voi I-ati pricinuit durere.
Desteptati-va, o, fier si lemn si caiti-va, fiindca chiar si fara voie I-ati pricinuit chinuri pe Cruce.
Sculati-va, locuitori ai cetatilor si tanguiti-va, fiindca voi n-ati crezut in El.
Desteptati-va, voi carmuitori ai poporului si imbracati-va in sac si cenusa fiindca ati indraznit sa-L judecati si sa-L osanditi.
Sculati-va, voi, saracilor si imbratisati-L, caci El este avutia voastra.
Desteptati-va, voi, imparati si puneti-va coroanele la picioarele Sale, fiindca doar El singur v-a invatat adevarata intelepciune cu privire la intaietate si dreapta carmuire.
Sculati-va, o, pacatosilor si incepeti a suspina dinaintea Lui, fiindca doar mana Sa nu arunca cu pietre in voi.
Treziti-va, o, dreptilor si fiti plini de trezvie caci Stapanul vostru vine la voi.
Inaltati-va, voi, toate stelele si incepeti a dantui, fiindca Luminatorul vostru merge sa va cerceteze.
Desteapta-te, o, universule, si incepe sa canti imnul Domnului, caci Domnul Cel viu, Care are grija de tine, a intrat in tine.
Pentru toate pacatele oamenilor eu ma caiesc inaintea Ta, Prea Milostive Doamne. Cu adevarat, samanta tuturor pacatelor curge prin sangele meu! Cu eforturile mele si cu mila Ta eu inabus acest manunchi viclean de buruieni zi si noapte, asa incat nici o neghina sa nu poata rasari in tarina Domnului, ci numai grau curat.
Ma caiesc pentru toti cei ce sunt necajiti, care se clatina sub povara grijilor si nu stiu ca trebuie sa-ti incredinteze tie toate grijile si necazurile lor.
Pentru cel slab chiar si cea mai neinsemnata grija este insuportabila, dar pentru Tine un munte de griji este ca un bulgare de zapada aruncat intr-un cuptor incins.
Ma pocaiesc pentru toti bolnavii, fiindca boala este rodul pacatului. Cand sufletul este curatit prin pocainta, boala dispare odata cu pacatul, iar Tu, Vesnica mea sanatate, fa-ti salas in suflelul meu.
Ma pocaiesc pentru necredinciosi, care prin necredinta lor aduna necazuri si boli atat asupra lor, cat si asupra prietenilor lor.
Ma pocaiesc pentru toti cei ce-L hulesc pe Dumnezeu, care hulesc impotriva Ta, fara sa stie ca ei hulesc impotriva Stapanului Care-i imbraca si-i hraneste.
Ma pocaiesc pentru toti ucigasii de oameni care iau viata altora spre a si-o pastra pe a lor. Iarta-i, Mult Milostive Doamne, fiindca nu stiu ce fac. Fiindca ei nu stiu ca nu exista doua vieti la fel in univers, ci una, si ca nu exista doi oameni la fel in univers, ci unul.
Ma pocaiesc pentru toti cei ce depun marturie mincinoasa, fiindca in realitate ei suni ucigasi de oameni si sinucigasi.
Pentru toti fratii mei care sunt hoti si care sunt lacomi dupa avutii inutile eu plang si suspin, fiindca acestia si-au ingropat sufletul lor si n-au nimic cu care sa vina inaintea Ta.
Pentru cei trufasi si laudarosi plang si suspin, fiindca dinaintea Ta ei sunt precum cersetorii cu buzunare goale.
Pentru toti betivii si mancaii plang si suspin, fiindca ei au devenit robi ai robilor lor.
Pentru toti adulterinii ma pocaiesc fiindca ei au tradat increderea Duhului Sfant, care i-a ales spre a forma o noua viata printr-insii. In schimb, ei au preschimbat viata de slujire intr-o viata de distrugere.
Pentru toti clevetitorii ma pocaiesc, fiindca ei au transformat prea pretiosul Tau dar, cel al vorbirii, in nisip ieftin.
Pentru toti cei ce distrug caminul si casa aproapelui si pacea acestuia eu ma caiesc si suspin, fiindca ei isi agonisesc blestem asupra lor si a poporului lor.
Pentru toate limbile mincinoase, pentru toti ochii plini de suspiciune, pentru toate inimile furioase, pentru toate stomacurile nesatule, pentru toate mintile intunecate, pentru toata reaua vointa, pentru toate cugetele necurate, pentru toate simtamintele ucigase, ma pocaiesc, plang si suspin.
Pentru intreaga istorie a omenirii de la Adam si pana la mine, pacatosul, ma pocaiesc; fiindca toata istoria este in sangele meu. Fiindca eu sunt in Adam si Adam este in mine.
Pentru toate lumile, mari si mici, care nu se cutremura dinaintea infricosatei Tale prezente, eu plang si strig: O, Stapane Multmilostive, ai mila de mine si ma mantuieste.
(din: Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici, “Rugaciuni pe malul lacului”, Editura Anestis, Bucuresti, 2015)

Sursa

SUA a atacat SIRIA. Homosexualii din NATO au inceput al Treilea Razboi Mondial?

Statele Unite au atacat armata siriana cu peste 50 de rachete Tomahawk

1

In aceasta noapte un vas de razboi aflat in largul coastei siriene, apartinand marinei americane a tras peste 50 de rachete Tomahawk bombardand aerobaza militara Al-Shayrat din provincia Homs si provocand pagube insemnate fortelor pro-guvernamentale siriene. Potrivit informatiilor, cel putin 15 avioane apartinand aviatiei siriene au fost avariate sau distruse, 4 soldati si piloti , printre care si generalul de brigadă Khalil Ibrahim Issa fiind ucisi, in timp ce alte cateva zeci au fost raniti, pistele aerobazei fiind de asemenea distruse scotand – o, astfel pe aceasta din functiune in acest moment. In momentul atacului, personalul militar rus se afla la aerobaza Shayrat, insa nu s-au raportat pana in prezent victime in randul acestuia, un convoi masiv de trupe ruse fiind acum in drum catre provinciile Hama si Homs, ca urmare a acestui incident. Arabia Saudita, Marea Britanie si Israel si-au exprimat sprijinul pentru acest atac asupra aerobazei armatei siriene care vine ca urmare a acuzatiilor , potrivit carora, aviatia siriana a bombardat cu arme chimice orasul Khan Shaykhun, important bastion al gruparii jihadiste Jabhat Al Nusra (Al Qaeda), omorand mai multi civili, lucru care nu poate fi insa si dovedit, neexistand in acest moment rapoarte sau cercetari efectuate la fata locului de catre organele abilitate. Bazandu-se pe atacul marinei americane, gruparea jihadista Statul Islamic (ISIS) a lansat o ofensiva surpriza in apropiere de aerobaza Al-Shayrat in zona localitatii Al-Furqalas, aceasta fiind in curs de desfasurare in acest moment. Este cunoscut faptul ca aceasta aerobaza este una dintre cele mai importante si folosite de catre aviatia siriana pentru bombardarea pozitiilor gruparilor teroriste in estul provinciei Homs (Palmyra), Deir Ez Zor, Hama, Homs si alte zone ale Siriei.
#UPDATE: 9:30 – Kremlinul a declarat ca atacul Statelor Unite este o agresiune asupra unui stat suveran si o violare a legii internationale.

#UPDATE: 9:40 – Presedintele rus Vladimir Putin considera ca atacul american poate crea un obstacol serios in formarea unei coalitii internationale pentru combaterea terorismului. Australia si-a exprimat sprijinul pentru acest atac. #UPDATE: 10:49 – Ca urmare a atacului american, Statul Islamic (ISIS) a lansat 2 ofensive separate in estul provinciei Homs, una in directia aerobazei atacate si alta la vest de orasul antic Palmyra, cea din urma fiind respinsa dupa ultimele informatii de catre fortele pro-guvernamentale siriene. #UPDATE: 11:27 – Noua avioane din cele 15 distruse ar fi apartinut aviatiei ruse. (Neconfirmat). #UPDATE: 11:37 – Ambele ofensive lansate de catre Statul Islamic (ISIS) la scurt timp dupa atacul american asupra aerobazei Al-Shayrat , una la est de orasul antic Palmyra si alta la est de aerobaza atacata au fost respinse de catre fortele pro-guvernamentale siriene.

Aerobaza  Al-Shayrat in urma atacului:

1

Poze din momentul atacului:

1

1

Fum deasupra aerobazei vazut din orasul Homs:

2

Mai multe avioane siriene si hangare au ramas intacte in urma atacului:

3

4

5

sirianul

***

lansare_rachete_sua_siria

Statele Unite au lansat rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, au declarat oficiali americani citaţi de Reuters, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuieşte forţele preşedintelui sirian Bashar Al-Assad. Unul dintre oficiali a precizat că mai mult de 50 de rachete de croazieră Tomahawk au fost trase de pe distrugătoare ale marinei americane din estul Mediteranei împotriva mai multor ţinte din baza “Shayrat”.

Lovitura a fost efectuată cu “59 de rachete”, a arătat un repsonsabil al Casei Albe, citat de AFP, indicând că baza aeriană Shayrat este “asociată programului” sirian de arme chimice şi “direct legată” de evenimentele “oribile” de marţi. Cel puţin 86 de persoane, printre care 30 de copii şi 20 de femei, au fost ucise marţi într-un presupus atac chimic în nord-vestul Siriei. Mai multe ţări, inclusiv Franţa şi Marea Britanie, au denunţat regimul preşedintelui Bashar al-Assad ca fiind responsabil pentru acest atac. “Ceea ce a făcut Assad este teribil”, a declarat joi preşedintele american, apreciind că ” asta nu ar trebui să se poată petrece”.

“Ce s-a petrecut în Siria este o ruşine pentru umanitate iar el este la putere, deci cred că ceva ar trebui se se întâmple”, a adăugat Trump, refuzând să dea detalii despre ce intenţionează să întreprindă, conform Agerpres. Şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson, a promis joi un “răspuns adecvat” prezumtivului atac chimic de marţi din Siria, fără a evoca totuşi o acţiune precisă.

Reacţie furibundă a Rusiei după atacul american masiv din Rusia. Mai mulţi oficiali ruşi anunţă că este vorba despre un atac iresponsabil şi cer convocarea imediată a Consiliului de Securitate al ONU. În urma atacului american, autorităţile anunţă patru morţi.Atacurile SUA la baza aeriană siriană sunt „acțiuni necugetate și iresponsabile“, care risca să destabilizeze și mai mult situația din Orientul Mijlociu și să conducă la apariția unor noi conflicte militare și extinderea celor existente deja, a spus Andrey Krasnov.„Statele Unite ale Americii vrea să stârnească un război imens în Orientul Mijlociu prin lansarea a 59 rachete de croazieră tactice“, a adăugat el, citat de RIA Novosti.

Mai mult, un alt oficial important al Rusiei spune că atacul SUA asupra Siriei este „un act de agresiune împotriva unui membru al ONU“, a spus președintele comisiei de securitate și apărare a Senatului rus, Viktor Ozerov pentru RIA Novosti. El a adăugat că Moscova va convoca o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU de urgență pentru a discuta situația.

Situaţia din Siria devine din ce în ce mai complicată după ce americanii au atacat cu 50 de rachete de croazieră. Totul se precipită, iar acum se cere convocarea Consiliului de Securitate.Bolivia a solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU care ar putea avea loc în spatele ușilor închise în următoarele ore. Totul pentru a discuta despre atacul rachetelor balistice al SUA împotriva Siriei. Anunţul a fost făcut de un înalt diplomat al Consiliului de Securitate a declarat pentru Reuters.

OrtodoxINFO.ro

Să ne amintim de profeţia „Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!”

Profeția ar fi fost inițial spusă de părintele Antonie din Sietista, care, potrivit surselor care circula pe internet, ar fi afirmat despre războiul mondial cu puțin timp înainte de cuvioasa lui adormire: „Când va începe din Siria … se va generaliza”. Totuși adevărul s-a restabilit, se pare că această profeție aparține aceluiași Părinte Paisie, căruia îi este atribuită încă o frază care afirmă categoric: „Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!”

glasulstramosesc

Părintele Theodoros Zisis în dialog cu teologul Mihai Silviu Chirila. Oprirea pomenirii nu este schismă.

Scopul pentru care ținem Dogmele Drepte este de a ne vindeca de propriile patimi si de propriul egoism și mândrie. Dacă Dogma Drepată și lupta pentru păstrarea ei nu duc la eliberarea de mandrie, vanitate, egoism, și nu se cultiva dragostea fata de toată faptura și ingaduința, atunci Dogma Dreaptă rămane moartă, nelucratoare si nevindecatoare pentru fiecare dintre noi. Dacă în spatele luptei pentru apararea Dogmei Drepte se ascund patimile noastre pe care le scoatem la iveală- ura, invidia, nerabdarea, atunci pastrarea unui Adevar teoretic, care nu ne vindecă, rămane pentru noi doar un Adevar teoretic, și nu ne deosebim de islamiști și nici de ecumeniști care răman și ei nevindecați, pentru că le lipseste Dogma Dreaptă pe care o hulesc, care dacă ar fi primit-o ar fi putut să se vindece. Dogma Dreaptă nu mântuiește fară Dreapta Viețuire. Dacă nu avem delicatețea sfinților, dragostea, bucuria, pacea și ura și incrîncenarea doar împotriva ereziei, a hulei împotriva Duhului Sfânt care este erezia din Creta atunci nu facem decât sa ne mascăm propriile patimi în spatele luptei pentru Dreapta Credință.
Parintele Theodoros Zisis este cu adevarat un simbol al luptei cu discernămant și dragoste pentru Drepata Credința in spiritul Sfinților Parinți.
Criteriul patristic în acest moment este: Mergem acolo unde se marturiseste ortodox, în Biserica Ortodoxa Româna unde preotul sau episcopul se delimitează public de ecumenism și de pseudo Sinodul din Creta, dar deasemenea mergem și în Biserica Ortodoxa Bulgară, Georgiană, Biserica Rusă din Exil(ROCOR), Mitropoliți și preoți care s-au delimitat public( în Biserica, mass media, internet) de pseudo Sindoul din Creta din Grecia( Mitropolitii Ierotheos al Navpaktosului, Serafim al Kithirelor, Serafim al Pireului, etc), Romania, Rusia, Ucraina( Mitropolitul Onufrie al întregii Ucraine ce se afla în comuniune cu Biserica Rusa),  dar mai ales, alegem să mergem la NEPOMENITORI , chiar dacă stabatem sute de kilometri. Nu mergem la nici un episcop sau patriarh sau mitropolit sau arhiepiscop sau preot ce laudă și încuviinteza pseudo Sinodul din Creta, sau spune ca Sinodul din Creta nu a schimbat Dogmele, nici la „adeptii ecumenismului lucid”. Ne îngradim de toți preoții și episcopii care invață eretic și încuviințează erezii eclesiologice.
Duhul Adevarului nu poate rămane acolo unde se spun minciuni în Dogmă, pentru că este Duhul Adevarului, nu al minciunii, iar Adevarul este Hristos, care este și Calea și Viața, de aceea nu avem ce cauta sa ramanem in comuniune cu arhiereziarhul Bartolomeu și cei impreuna cu el, ca nu cumva să fim judecați împreună cu el și adepții lui.
Întreruperea pomenirii si ingradirea mirenilor este fata de persoanele care învață erezii, nu fata de Biserică.
Scopul nostru este determinarea Sinodului care va condamna persoanele eretice și ereziile lor.

parintele Matei Vulcanescu

Sursa

Teolog Mihai-Silviu Chirilă: Sinaxa din Salonic a condamnat ecumenismul ca panerezie şi respinge sinodul din Creta ca eretic

Sinaxa din Salonic a condamnat ecumenismul ca panerezie şi respinge sinodul din Creta ca eretic

Sinaxa interortodoxă a clerului şi poporului binecredincios, organizată în data de 4 aprilie 2017 la Salonic, Grecia, de către părinţii atoniţi nepomenitori, cu participarea clericilor nepomenitori şi a unui impresionant număr de credincioşi din Grecia, Sfântul Munte Atos şi alte ţări ortodoxe, printre care şi România şi Republica Moldova, a luat câteva decizii importante cu privire la ecumenism, sinodul din Creta şi întreruperea pomenirii ierarhilor participanţi la sinodul din Creta:

  1. A condamnat şi respins ecumenismul ca panerezie.
  2. A condamnat şi respins Consiliul Mondial al Bisericilor, pe care l-a numit Consiliul Mondial al Ereziilor.
  3. A proclamat că Hristos este unicul Mântuitor, iar în afara Bisericii Ortodoxe nu există mântuire.
  4. A proclamat că Biserica pe care Hristos a întemeiat-o, una, sfântă, sobornicească şi apostolească, se identifică numai cu Biserica Ortodoxă.
  5. A proclamat că în afara Bisericii Ortodoxe există numai rătăciri ale satanei, erezii şi schisme.
  6. A respins sinodul din Creta ca pseudosinod, deoarece legiferează ecumenismul ca învăţătură a Bisericii, desfiinţează instituţia sinodală, legiferează ereziile ca “biserici”, desfiinţează postul, anulează canoanele sinoadelor ecumenice şi acceptă căsătoriile mixte. Întrucât în limba greacă termenul “pseudo” (“minciună”) include, în context, şi ideea de erezie (a se vedea pentru analogie termenul “pseudoepiscop” sau “minciuno-episcop”, din finalul canonului 15 I-II), autorii documentului sinaxei au considerat de la sine înţeles şi nu au simţit nevoia să adauge expressis verbis faptul că prin respingerea sa ca pseudosinod de fapt el a fost respins ca sinod eretic.
  7. A anunţat întreruperea comuniunii cu Patriarhul Constantinopolului şi cu toţi episcopii care acceptă sinodul din Creta ca fiind ortodox.
    Şi-a manifestat sprijinul şi comuniunea cu toţi preoţii, monahii şi mirenii care au întrerupt pomenirea patriarhilor şi episcopilor ce susţin ecumenismul şi nu condamnă sinodul din Creta.
  8. I-a invitat pe toţi ceilalţi fraţi întru cuget ortodox să întrerupă, la rândul lor, pomenirea ecumeniştilor eretici.
  9. A solicitat episcopilor Bisericii Ortodoxe din întreaga lume să convoace un sinod ortodox de condamnare a ecumenismului, CMB şi sinodului din Creta. Nu s-a decis organizarea sa la Bănceni în perioada imediat următoare, aşa cum s-a spus în unele relatări de presă, menţionându-se posibilitatea organizării unei sinaxe asemănătoare celei de la Salonic la Kiev, Ucraina, la un moment care va fi anunţat.
  10. A exprimat cu tărie faptul că toţi cei ce au luat măsura întreruperii comuniunii cu ereticii sunt şi rămân în Biserica Ortodoxă, nu pomenesc alt episcop în locul episcopului locului, nu înfiinţează alte „biserici” şi nu aderă la alte grupări religioase deja existente.

Sinaxa s-a pronunţat în favoarea urmării acriviei dogmatice şi canonice în privinţa nepomenirii ierarhilor ecumenişti, adică a întreruperii comuniunii cu ierarhii care au semnat documentele din Creta sau care, chiar dacă nu le-au semnat în Creta, nu le-au condamnat după aceea, precizând că iconomia din acest punct de vedere se poate aplica doar temporar şi individual de către duhovnici, în funcţie de fiecare caz în parte, de trezvia conştiinţei ortodoxe şi de gradul de pregătire a fiecăruia (printr-o informare corectă cu privire la sinodul din Creta şi la ecumenism şi prin cultivarea unei trăiri ortodoxe autentice) pentru a înţelege şi a decide în mod liber asumarea luptei contra ereziei ecumeniste şi urmarea celor care au întrerupt pomenirea. Acrivia trebuie aplicată în duhul dragostei frăţeşti, fără a se forţa conştiinţa liberă a nimănui, iar iconomia nu poate deveni o proclamare publică a faptului că se pot frecventa fără grijă şi bisericile în care slujesc preoţi care sunt în comuniune cu ierarhi părtaşi la erezia ecumenistă aprobată în Creta.                                                                                         Participanţii la sinaxă au apreciat lupta dusă de preoţii şi credincioşii români care au întrerupt pomenirea ierarhilor adepţi ai sinodului din Creta, aşa cum a fost ea expusă şi explicată atât de către omilia Biserica Ortodoxă Română împotriva ecumenismului şi a pseudosinodului din Creta, cât şi de către salutul adresat de părintele Ciprian Staicu. Publicul ortodox a luat la cunoştinţă cu această ocazie faptul că în România se întâlneşte cea mai puternică rezistenţă faţă de sinodul din Creta din lumea ortodoxă şi cea mai puternică reacţie din partea autorităţilor bisericeşti, că în Biserica noastră nu există nici măcar un singur ierarh care să fi condamnat fără echivoc pseudosinodul din Creta, că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat că sinodul din Creta a fost ortodox etc.

A fost apreciată verticalitatea cu care cei mai mulţi dintre credincioşii români antiecumenişti s-au pronunţat pentru acrivie în ceea ce priveşte nepomenirea, neagreând ideea de a rămâne în comuniune cu acei preoţi care pomenesc ierarhi părtaşi la erezia ecumenistă, dar au un cuget ortodox sub alte aspecte, nici pe aceea de a fi în comuniune cu ierarhi care nici nu au semnat în Creta, dar nici nu s-au delimitat până acum în vreun fel public de acest pseudosinod, preferând urmarea preoţilor nepomenitori, chiar dacă aceasta implică sacrificii materiale sau de altă natură (deplasări pe distanţe lungi, cheltuieli materiale, oprobriul public etc.).

După încheierea sinaxei, Gheron Sava i-a asigurat pe reprezentanţii delegaţiei române că punctul de vedere al acesteia este similar cu cel al sinaxei.

sursa

Sfantul Luca al Crimeei: talcuire din RUGACIUNEA SFANTULUI EFREM SIRUL despre DUHUL IUBIRII DE STAPANIRE, DUHUL GRAIRII IN DEȘERT si DUHUL GANDULUI SMERIT: “Cat de putina smerenie este in ziua de astazi!”

SFANTUL LUCA, ARHIEPISCOPUL CRIMEEI:

Din talcuirea la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul[1]



Doamne si Stapanul vietii mele! Duhul iubirii de stapanire nu mi-l da mie!

Ce este duhul iubirii de stapanire? Este na­zuinta de a avea intaietate, de a stapani asupra altora, de a ocupa primul loc. Aceasta nazuinta spre intaietate l-a pierdut pe arhanghel – capete­nia tuturor ingerilor – si l-a facut satana, l-a doborat din cer. Aceasta nazuinta spre stapanire i-a pierdut pe Core, Datan si Aviron, care au pizmu­it slava lui Moise atunci cand acesta a dus popo­rul lui Israel prin pustie spre tara Canaanului – ei au vrut sa-l dea jos si sa puna mana pe putere, si Domnul i-a pedepsit infricosator: pamantul s-a deschis si i-a inghitit cu toate familiile lor.
Iubirea de stapanire este cea care i-a manat pe toti ereticii, care au vrut sa se inalte mai presus de Biserica lui Hristos punand gandirea lor in lo­cul invataturii acesteia sau sa se faca mai-mari in Biserica.
Iubirea de stapanire i-a manat pe toti oamenii care au cutremurat lumea cu revolutiile lor. Au existat scriitori cu idei perverse, care au corupt generatii intregi.
Domnul Iisus Hristos a osandit iubirea de sta­panire – patima de a stapani – in cuvantarea Sa impotriva carturarilor si a fariseilor, a fatarnici­lor. A osandit patima lor de a fi cei dintai, dorinta lor de a avea locurile de frunte la ospete, de a fi salutati ca niste conducatori ai poporului. Dom­nul i-a osandit si le-a zis ucenicilor Sai, iar prin acestia noua, tuturor:
cine voieste sa fie cel dintai, sa fie sluga tuturor (Mt. 20,27).
El porunceste ceva potrivnic iubirii de stapanire: a nazui nu la pozi­tii inalte, ci a fi cel din urma, a-i sluji pe toti.
Vedeti ca iubirea de stapanire – patima de a avea influenta, patima de a ocupa primul loc – es­te potrivnica duhului Evangheliei, duhului sme­reniei. Ea domneste insa in toti – nu este nimeni care sa nu fie molipsit de ea, nici macar copiii mici. Stim cum se intampla in jocurile copiilor: unul dintre pusti iese in evidenta, incepe sa comande, pe urma le da porunci tuturor, e gata sa se bata daca cineva ii disputa intaietatea de lider.
Chiar si printre sihastri, chiar si in manastiri, unde n-ar trebui sa fie iubire de stapanire, un­de toti ar trebui sa isi aminteasca porunca Domnului de a sluji tuturor, chiar si acolo domneste in oameni iubirea de stapanire: toti alearga dupa pozitii inalte, inseteaza de recompense, doresc onoruri. Multi parinti educa in copiii lor ambitia, patima intaietatii, se straduie ca acestia sa ocupe in viata o pozitie inalta – si prin aceasta isi strica odraslele.
Oare nu pot intelege ca putini sunt cei ce pot ocupa pozitii inalte, ca nu pot toti sa fie pe locuri­le de frunte? Acesta ar trebui sa fie destinul oa­menilor exceptionali, insemnati de Dumnezeu. Extrem de multi nazuiesc sa ocupe o asemenea pozitie sociala si nu se dau in laturi de la nimic ca sa-si atinga scopul: isi pun in miscare relati­ile, lingusesc, slugarnicesc, se folosesc de orice metode ca sa-si atinga scopul, sa ocupe o pozitie inalta, sa devina unul dintre cei care au putere.
Foarte des, Domnul ii pedepseste: nefericita lor patima se incheie printr-un esec. Ei se inraiesc, refuza sa mai munceasca pentru societate, se refugiaza si se inchid in viata de familie – insa amorul propriu ii roade si acolo, iar ei, la randul lor, isi „rod” familia, ii „rod” pe cei apropiati si nu au pace in suflet.
Iata roadele iubirii de stapanire, iata de ce Sfantul Efrem, in marea sa rugaciune, Il roaga pe Dumnezeu sa il izbaveasca de duhul stricator al iubirii de stapanire, care este atat de potrivnic smereniei, fara care nu putem face nici un pas in viata crestina.
Daca asa stau lucrurile, daca nu trebuie sa alergam dupa functii inalte, dupa pozitii de frunte, asta nu inseamna ca nu trebuie sa nazuim sa ne ridicam, sa obtinem cea mai inalta dem­nitate – insa anume cea mai inalta; nu demnita­tea stricacioasa si lipsita de valoare, ci cea care este mare in ochii lui Dumnezeu. Ni s-a aratat tuturor calea spre onoruri mai presus de orica­re altele, cu care nu se pot compara nici un fel de onoruri, nici un fel de realizari pamantesti: ni s-a aratat calea spre Imparatia lui Dumnezeu, ni s-a zis ca putem deveni prieteni ai lui Dumnezeu, fii ai lui Dumnezeu. La acest scop vom ajunge doar nazuind sa implinim toate poruncile lui Hristos. Nu trebuie sa ne tulburam daca am fost pusi in­tr-o pozitie marunta, lipsita de vaza in societa­te: trebuie sa ne amintim ca atunci cand nu as­teptam slava pamanteasca, atunci cand nu nazuim spre ea, Domnul stie sa ne scoata spre foarte largi orizonturi.
Adeseori, Domnul ne da aceasta slava in pofida asteptarilor si a vointei noastre. Slava fuge de cei care alearga dupa ea, care inseteaza de ea, si ii gaseste pe cei care fug de ea. Adevarata slava, slava de la Dumnezeu, se da celor care nu alear­ga dupa ea.
Trebuie sa ne straduim sa ne dezvoltam ca­pacitatile si talentele date de Dumnezeu fara sa ne gandim la stapanirea asupra oamenilor, sa ne cufundam smerit si lin in dezvoltarea darurilor noastre, fara zarva, fara sa stie lumea – si poate ca, asa cum s-a mai intamplat nu o data, Domnul ne va ridica la inaltimi nebanuite de slava.
Cunoastem, din istoria stiintei si filosofiei, nu­meroase exemple de mari savanti care si-au pe­trecut viata in saracie, necunoscuti de lume, fi­ind chiar persecutati, in deplina contradictie cu ceea ce cauta oamenii molipsiti de patima iubi­rii de stapanire: in saracie, in singuratate, acestia s-au aplecat asupra enigmelor stiintei si filosofi­ei si au facut lucruri pentru care istoria omenirii i-a proslavit, facand din ei stele stralucitoare ale progresului.
Aduceti-va aminte ca Domnul stie sa prosla­veasca faptele omenesti savarsite potrivit porun­cilor lui Hristos.
Cine voieste sa fie cel dintai, acela sa fie cel din urma, sa le fie tuturor sluga.
Rugati-va impreuna cu Efrem Sirul sa va iz­baviti de patima grea a iubirii de stapanire. De aceasta patima sa va izbaveasca pe voi, pe toti, Domnul Iisus Hristos. Amin.
***

Doamne si Stapanul vietii mele! Duhul grairii in desert nu mi-l da mie!


560x0_apostolia-10-16.jpg

Si Sfantul Efrem se roaga pentru aceasta, si Sfantul Proroc David zice in psalmul sau:

pune, Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele.
Si Insusi Domnul Iisus Hristos a zis ca pen­tru orice cuvant desert vom da socoteala la infricosatoarea Judecata. Ganditi-va cat de serios si cat de grav este acest lucru: pentru fiecare cu­vant desert, chiar si pentru unul singur, vom da socoteala.
Spuneti-mi, oare este ceva luat mai putin in serios decat cuvantul? Uimitor, socant, cum de nu pricep oamenii uriasa, colosala insemnatate a cuvantului omenesc.
Capacitatea noastra de a cuvanta ne aseama­na intr-o masura insemnata lui Dumnezeu In­susi. Domnul a zidit prin cuvant toata lumea, cu­vantul lui Dumnezeu are o putere enorma. Stiti ca prin cuvantul sau Prorocul Ilie a inviat morti, prin cuvantul sau a oprit ploaia, a inchis cerul si a adus prin aceasta foamete, dar a facut si sa se pogoare ploaie peste pamant.
In ce consta puterea cuprinsa in cuvant? Sa nu credeti ca odata iesit din gura cuvantul se risipeste in vazduh si nu ramane din el nimic. Nu este asa. Cuvantul traieste, traieste secole, mii de ani. Pana acum rasuna cuvintele pe care le-au rostit marii Proroci ai lui Dumnezeu, care au trait cu multe veacuri inainte de Nasterea lui Hristos. Marile cuvinte ale lui Moise, marile cu­vinte pe care le-au spus candva Sfintii Apostoli, care au iesit din gurile nevoitorilor lui Dumne­zeu, invatatura Bisericii, traiesc de-a lungul a mii de ani. Iar de vreme ce cuvantul traieste mii de ani, inseamna ca el este extrem de important. Iesind din gurile noastre, cuvantul actioneaza intotdeauna, extrem de profund, asupra oamenilor din jurul nostru, ba chiar si asupra celor aflati departe.
Orice cuvant bun, intelept, traieste in inimile omenesti si aduce roade bune pentru multi ani. Orice cuvant rau – clevetire, minciuna, vorbire de rau – traieste, de asemenea, foarte mult, prinde radacini in mintile, in inimile oamenilor de aproape si de departe, le orienteaza gandurile si dorintele. Auzind cuvintele noastre rele, acestia sunt otraviti de ele si, la randul lor, rostesc cuvinte la fel de rele si otravite.
Cuvintele intelepte si harice ale sfintilor zidesc dreptatea in lume, fac un bine vesnic, pe cand cele rele si pacatoase aduc necinste, ura, aduc o uria­sa vatamare celor din jur si chiar omenirii intregi.
Cuvintele vii se propaga ca undele radio, se propaga prin spatiu si se revarsa in inimile si in mintile oamenilor. Cuvintele sunt o uriasa pu­tere, care ii uneste pe oameni sau ii desparte – ii uneste atunci cand cuvantul este plin de drepta­te si adevar, ii desparte atunci cand este plin de clevetire si rautate fata de ei. Daca oamenii ar fi lipsiti de cuvant, ar semana cu animalele, si viata omeneasca s-ar duce de rapa.
Iata cat de mare, cat de adanca este insemnata­tea cuvantului omenesc. Iata de ce se roaga Sfan­tul Efrem pentru izbavirea de grairea in desert.
Cu totii ati intalnit in viata destui oameni, mai ales femei, care trancanesc, trancanesc si iar tran­canesc la nesfarsit, fara vreo retinere, si limba lor nu mai oboseste: melita, melita si iar melita. Tot ce spun ei e desertaciune, lucruri care nu aduc folos nimanui. Si Efrem Sirul se roaga lui Dum­nezeu sa-l izbaveasca de grairea in desert. El se temea sa nu cada, sa nu-l piarda limba, pe cand acesti nefericiti guralivi nu se tem de nimic.
Stiti ca adeseori oamenii ii suporta pe acesti flecari: „Trancanesc, lasa-i sa trancaneasca” – iar lor li se pare ca sunt ascultati cu placere, nestiind ca in adancul inimii oamenii se simt impovarati de ei si chiar ii urasc. Atat de mare rau este gra­irea in desert, raul pe care ei il produc cu fleca­reala lor!
Daca limba trancaneste si vorbeste in desert, si gandurile ratacesc, nu se concentreaza la nici un lucru profund, adevarat, important, hoina­resc peste tot fara nici o tinta, asa cum hoina­reste un nenorocit de caine vagabond, dand din coada. Atat gandurile, cat si simtamintele, cat si orientarea dorintelor lor, a activitatii lor sunt desarte, lipsite de importanta. Sufletul e flamand, omul cu pricina este nesuferit celorlalti, iar siesi isi aduce o vatamare foarte, foarte grava. Iata ce inseamna grairea in desert.
Oamenii intelepti, care duc viata duhovni­ceasca, nu graiesc in desert niciodata: ei sunt in­totdeauna tacuti, concentrati. In Grecia antica erau la mare cinste filosofii si inteleptii. Filosofii nu primeau pe nimeni ca ucenici pana cand cel cu pricina nu dovedea ca stie sa taca – insa ar fi trecut, oare, acest examen vreunul dintre flecarii nostri contemporani? Bineinteles ca nu.
Daca pacatul grairii in desert este atat de grav, cum sa scapam de el, ce sa facem cu limba noas­tra neinfranata? Trebuie sa facem ceea ce facea Efrem Sirul: trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa ne izbaveasca de aceasta patima, si Domnul Iisus Hristos ne va implini cererea. Trebuie sa evi­tam comunicarea cu cei care graiesc in desert, sa ne tinem cat mai departe de ei, sa cautam partasia putinilor intelepti, care isi deschid gura doar ca sa spuna cate un lucru folositor, de la care nu vei auzi cuvinte desarte, vatamatoare de suflet.
Trebuie sa va supravegheati cu foarte mare atentie, sa dobanditi obiceiul de a examina ceea ce vreti sa spuneti, sa va deprindeti cu tinerea limbii in frau. Sa nu-i dam voie sa flecareasca. Seara sa va aduceti aminte ce ati spus ziua, sa vedeti da­ca n-ati trancanit, daca n-ati jignit pe cineva, da­ca n-ati mintit, daca n-ati barfit. Daca va veti insusi obiceiul acesta, va veti obisnui sa va supravegheati orice miscare a limbii si s-o infranati.
Aduceti-va aminte: cu cat omul este mai con­centrat pe lucrul principal, pe cele launtrice, pe cele adevarate, cu cat isi face mai multa vreme pentru citirea Evangheliei, a Sfintei Scripturi, a scrierilor Sfintilor Parinti, cu atat se patrunde mai mult de intelepciunea acestora si cu atat ii va pieri mai mult pofta de a trancani. Mare lucru este a dobandi stapanirea asupra propriei limbi!
In epistola sa soborniceasca, Apostolul Iacov spune:

daca nu greseste cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit, in stare sa infraneze si tot trupul (Iac. 3,2).
Intelegeti ce inseamna a-ti infrana tot trupul? Asta inseamna a-ti supune trupul scopurilor su­preme ale vietii duhovnicesti, a-ti infrana toate poftele, patimile, tot ce e rau, toate cele la care te trage trupul. Incepeti cu infranarea limbii, si da­ca veti atinge scopul acesta, veti dobandi desa­varsirea si va veti infrana tot trupul – iar daca va veti infrana tot trupul, veti fi curati si drepti ina­intea lui Dumnezeu. De aceasta curatie si drep­tate sa va invredniceasca pe voi, pe toti, Domnul, iar rugaciunea lui Efrem Sirul sa va aduca intot­deauna aminte de acest lucru. Amin.

Duhul gandului smerit daruieste-mi, Doamne, mie, slugii Tale.

Aduceti-va aminte ca porunca despre smere­nie este prima porunca a fericirilor – iar de vreme ce este prima, inseamna ca este si cea mai insem­nata. Ati auzit vreodata cuvantul lui Dumnezeu, vestit prin Prorocul Isaia:
Asa zice Domnul, a Carui locuinta este vesnica si al Carui nume este sfant:
„Sa­lasluiesc intr-un loc inalt si sfant si sunt cu cei smeriti si infranti, ca sa inviorez pe cei cu duhul umilit si sa imbarbatez pe cei cu inima franta” (Is. 57,15).
Oare nu vreti sa locuiasca impreuna cu voi Insusi Dumnezeu? Iar daca vreti, tineti minte bine: El Insusi spune ca locuieste in inimile celor smeriti si le da viata acestor inimi – si cata ne­voie avem si noi ca inimile noastre sa primeas­ca viata!
Oare nu vreti ca Dumnezeu sa caute spre voi? Iar daca vreti, tineti minte ce este smerenia, ce este acea sfanta virtute care Ii place lui Dumne­zeu atat de mult, pentru care Dumnezeu locuieste impreuna cu noi si cauta spre noi.
Ea este lucrul diametral opus mandriei. Sme­ritii sunt cei saraci cu duhul, care isi amintesc de neajunsurile lor, care isi tind privirea spre adancul inimii, care isi supravegheaza neobosit miscarile, urmarind orice necuratie pe care o vad acolo.
Sfintii, care au implinit mereu poruncile lui Hristos, care L-au iubit pe Hristos, inaintea pri­virii mintii carora statea mereu Domnul, isi aminteau necontenit de smerenie si se rugau in­totdeauna s-o dobandeasca.
Hristos spune:

Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima (Mt. 11, 29).
Domnul ne porunceste sa invatam de la El smerenia, Domnul ne porunceste sa urmam Lui in smerenie. Sme­renia s-a aratat de-a lungul intregii vieti paman­testi a Domnului. Ea a inceput inca de la nasterea Lui, fiindca El S-a nascut ca cel mai smerit, cel mai simplu om, cel mai nebagat in seama – S-a nascut intr-o pestera pentru animale, a fost pus in iesle.
Iar dupa aceea, intreaga viata, oare nu a dat nenumarate pilde de smerenie? Cand Irod s-a aprins de manie, a vrut sa-L ucida pe Mantui­torul Nou-Nascut, si i-a trimis pe ostasii sai sa-i omoare pe pruncii din Bethleem, oare Domnul n-ar fi putut trimite o legiune de ingeri dintre le­giunile pe care le avea intotdeauna la indemana, oare nu l-ar fi putut dobori pe Irod? Bineinteles ca ar fi putut, insa a preferat sa dea dovada de smerenie si a fugit de mania lui Irod in Egipt.
Si in continuare cata smerenie a aratat in viata Sa, mergand 200 de kilometri pe jos pana la Ierusa­lim la prima chemare a celor carora le trebuia aju­torul Lui, si asta neavand unde sa-Si plece capul!

hristos-mirle-bisericii.jpg

Oare n-a dat o neobisnuita, desavarsita pilda de smerenie spaland picioarele ucenicilor Sai? Aceasta este cea mai adanca smerenie.
hristos-mirle-bisericiiIar despre smerenia de care a dat dovada ina­inte de judecata si dupa judecata, cand a fost dus pe Golgota, rastignit pe cruce, nu indraznesc sa vorbeasca buzele omenesti, atat de mare, atat de nemasurata este aceasta.
Domnul porunceste sa invatam de la El sme­renia – dar cine isi aduce aminte acum de sme­renie? Smerenia este o insusire a sufletului ome­nesc pe care cei mandri o infiereaza cu dispret, pentru ca ei nu cred in Hristos, pentru ca au ales nu calea lui Hristos, ci alte cai: ei spun ca acesta este duh de robie, ca cei smeriti sunt robi, lipsiti de calitatea cea mai necesara, indispensabila, ca sunt lipsiti de spiritul protestului, rezistentei ac­tive in fata gravelor plagi ale omenirii.
Au acestia dreptate? Nu, nici urma! Cu privi­re la oamenii smeriti trebuie spus nu ceea ce zic cei care-i infiereaza, ci cu totul altceva: ca ei nu sunt robi, care se supun pasiv raului si violen­tei, ci singurii invingatori ai raului si ai violentei. Trebuie spus ca numai ei poarta cu adevarat lup­ta cu raul, caci dezradacineaza din inimile lor si din inima altor oameni insesi izvoarele raului. Ei nu cred ca pricina raului consta doar in imper­fectiunea raporturilor sociale.
Cel smerit nu este rob, ci ostas adevarat al lui Hristos.
Dar cat de putina, nemarginit de putina sme­renie este in ziua de astazi! Imensa majoritate a oamenilor dispretuiesc smerenia, nazuiesc spre intaietate si dominatie in lumea aceasta. Cei cu adevarat smeriti aproape ca nu mai sunt de ga­sit; oamenii nu se gandesc la smerenie, smere­nia e uitata, de tot uitata. La smerenie se gan­desc doar cei ce merg din toata inima pe calea lui Hristos, care invata de la El smerenia. Numai sfintii sunt cu adevarat smeriti.
Lucrul acesta poate parea ciudat: cum pot sfintii – care ii intrec cu mult pe ceilalti oameni in ce priveste calitatile morale, inaltimea duhov­niceasca la care au ajuns – sa se considere, ab­solut sincer, mai prejos decat toti ceilalti? Teme­iul sfinteniei lor consta in aceea ca ei nu se inal­tau mai presus de ceilalti, ci isi osandeau propria inima.
Sfintii observau cu o neobisnuita acuitate fiecare miscare a inimii lor si vedeau pana si cea mai mica necuratie din ea, si dupa ce o vedeau isi aminteau intotdeauna de necuratia aceea, si ca atare se so­coteau nevrednici inaintea lui Dumnezeu.
Oamenii mandri si obraznici indraznesc sa ju­dece despre cele mai inalte si sfinte lucruri, pe cand cei smeriti sunt lipsiti de cutezanta, mo­desti, potoliti. O multime de asemenea exemple gasim in Sfanta Scriptura si in Vietile Sfintilor.
Cine este mai mare inaintea lui Dumnezeu decat dreptul Avraam, care a auzit mari fagadu­inte si a fost numit „prieten al lui Dumnezeu”? Si totusi, acest mare om n-a incetat niciodata sa se numeasca pe sine „praf si cenusa“. Cine este mai mare inaintea lui Dumnezeu decat David, imparat si proroc? Si totusi, el zicea despre sine insusi:
vierme sunt, si nu om, ocara oamenilor (Ps. 21,6).

kyrie_ihsou_xriste_eleison_me.jpg

Acestea erau din partea lui cuvinte absolut sincere. Cine a fost mai mare inaintea lui Dum­nezeu prin ostenelile sale decat Apostolul Pavel? Si totusi, el se numeste pe sine „cel dintai” din­tre pacatosi, atat ii erau de straine cutezanta si ingamfarea: el era modest, nu obraznic, spunea despre sine ca a fost intre corinteni intru slabiciu­ne si cu frica si cutremur mare (I Cor 2, 3). Aceas­ta smerenie adanca este un exemplu pentru noi toti, care ne aflam nesfarsit de departe de ea.

Trebuie sa ne gandim intotdeauna cu ravna la smerenie si cu ravna s-o cerem de la Dumnezeu. Nu putem dobandi aceasta virtute prin nici un fel de silinte proprii. Smerenia – acest mare dar de la Dumnezeu – este primita numai de cei care nazuiesc din toata inima sa implineasca poruncile lui Hristos. Numai lor le va da Domnul acest mare dar. Inima lor e smerita – iar cand inima omului e smerita, Duhul Sfant va locui in ea.
Vedeti ce mare fericire este sa fii smerit; ve­deti cat de greu este sa fii smerit? Sa aveti nadej­de si sa stiti ca fiecare pas pe calea lui Hristos va apropie de sfanta smerenie. Daca veti inmulti si veti indesi acesti pasi, cum au facut apostolii si sfintii, prin aceasta va veti apropia de Dumne­zeu. Domnul Iisus Hristos le spunea ucenicilor: cel mai mare dintre voi sa le fie tuturor sluga, pentru ca
cine se inalta va fi smerit, iar cine se smereste va fi inaltat (Lc. 18,14).
Ce nesfarsit de des se implinesc aceste cu­vinte ale lui Hristos! Cati oameni mandri, care nazuiesc sa ajunga mai presus de toti, cad apoi mai prejos de toti! Cati oameni smeriti, neinsem­nati, nascuti in familii sarace, nevoiasi la inceputul vietii lor, n-au devenit mai apoi oameni mari! Asa este, de pilda, viata multora dintre marii ierarhi moscoviti.
Multi, multi altii proveneau si ei tot din cele mai modeste paturi sociale, insa Dumnezeu i-a inaltat datorita marii lor smerenii. Domnul spu­ne:
multi dintai vor fi pe urma, si cei de pe urma vor fi intai.
Asa se intampla si in viata noastra, asa va fi si la Infricosatoarea Judecata. Cei dintai vor ajunge cei din urma, si cei din ur­ma, cei neinsemnati, cei dispretuiti, vor ajunge in frunte. De multa, multa osteneala este nevoie ca sa nu uitam de smerenie, de multa, multa os­teneala este nevoie ca sa o dobandim.
Trebuie sa ne amintim cuvintele Apostolu­lui Petru:
si toti, unii fata de altii, imbracati-va in­tru smerenie, pentru ca Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har (I Pt. 5, 5).
Aduceti-va aminte: Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, si numai celor smeriti le da har. Aduceti-va aminte ca Domnul Iisus Hristos S-a smerit pana la moartea pe cruce. Iar noi trebuie sa tindem catre smerenie, sa o cerem mereu de la Dumnezeu:
Doamne si Stapanul vietii mele, duhul gandului smerit daruieste-mi mie, slugii Tale!
Sa stiti si sa va amintiti ca, daca omul isi va aduce aminte mereu aceste cuvinte sfinte, va pri­mi de la Dumnezeu adanca virtute a smereniei. Amin.
[1] Extras din: Sf. Luca, arhiepiscopul Crimeei, Predici.
(in: “Cum sa biruim mandria. Lectii de vindecare a mandriei din sfaturile Sfintilor Parinti”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul din Postul Mare: “Doamne si Stapanul vietii mele…”. TALCUIREA PARINTELUI PETRONIU: LITURGHIA POCAINTEI

      

Liturghia Pocaintei

Una din pietrele de mult pret ale tezaurului de rugaciune a Sfintei noastre Biserici este rugaciunea Sfantului Efrem Sirul: „Doamne si Stapanul vietii mele…“. Scurta si simpla la infatisare, dar plina de putere duhovniceasca si de adancime teologica, aceasta rugaciune poarta amprenta marelui imnograf si poet, a marelui ascet si sfant, „alauta a Duhului Sfant”, cum a fost numit Sfantul Efrem. Biserica i-a rezervat un loc special in viata ei liturgica si anume, in vremea Sfan­tului si Marelui Post, vreme de pocainta si de innoire sufleteasca.
Un parinte duhovnicesc imi spunea odata despre aceasta rugaciune:
„Eu o rostesc in tot cursul anului la pravila mea de rugaciune si indemn pe tot crestinul, dar mai ales pe monahi sa o practice, pentru ca aceasta rugaciune, rostita cu umilinta, intelegere si simtire are mare putere de innoire launtrica”.
Ne vom convinge si noi insine de acest lucru, staruind putin asupra cuprin­sului si practicii rugaciunii Sfantului Efrem.
Precum se stie, aceasta rugaciune se rosteste la toate cele sapte laude ale Bisericii, in tot Postul Mare, in afara de sambata si duminica, cu o randuiala deosebita. Tipicul prevede sa fie rostita avand ochii trupesti si mainile ridicate in sus, cu ochii mintii inaltati catre Dumnezeu, cu umilinta si cu lacrimi si cu frica da Dumnezeu, insotita de metanii mari si inchinaciuni.
La vremea cuvenita, preotul slujitor iese in fata Sfintelor Usi, rostesterugaciunea Sf. Efrem Sirul Postul Mare pe rand cele trei parti ale rugaciunii, dupa fiecare parte facand cate o metanie mare; face apoi in tacere douasprezece inchinaciuni si inca odata rosteste rugaciunea in intregime, dupa care incheie cu o metanie mare. Impreuna cu preotul, toti cei prezenti la slujba fac metanii si inchinaciuni. Luand parte la o astfel de rugaciune obsteasca, simti ca o mare putere o strabate: insasi puterea Duhului Sfant, Care este prezent, dupa cuvantul Domnului si care striga din inimile celor care se roaga impreuna.
Din cuprinsul rugaciunii, vedem ca ne rugam lui Dumnezeu sa ne fereasca de patru duhuri rele, de patru patimi si apoi sa ne daruiasca patru duhuri bune, patru virtuti. Este usor de inteles ca duhurile cele rele nu sunt altceva decat „duhurile rautatii din vazduh“ (Efeseni 6, 12), care necontenit ne razboiesc, iar patimile sunt semnul inrobirii omului de catre aceste duhuri. Şi ne rugam lui Dumnezeu sa nu ne dea acele duhuri, adica sa nu ne lase sa cadem in robia diavolului, care vrea sa ne duca cu silnicie la moartea vesnica. Cat priveste duhurile cele bune, ele sunt darurile Sfantului Duh, primite la sfantul Botez si Mirungere si pe care proorocul Isaia le numeste: „Duhul intelepciunii, duhul intelegerii, duhul puterii…” (Isaia 11, 2-3). Le cerem de la Dumnezeu, adica Il rugam sa ne ajute ca darurile primite sa nu ramana nelucratoare.
Vorbind despre patimi si virtuti, Sfintii Parinti ai vietii duhovnicesti: Patericul, Sfantul Efrem, Sfantul Ioan Damaschinul, Sfantul Ioan Scararul s.a., ne spun ca numele lor este foarte mare, pentru ca nesfarsite sunt formele pe care le poate lua raul, precum si nelimitate posibilitatile omului de a face binele. Astfel, Cuviosul Petru Damaschinul insira nu mai putin de 293 de patimi si 228 de virtuti (Filocalie – invataturi duhovnicesti). Este firesc deci, sa ne intrebam de ce Cuviosul Efrem, din aceasta mare multime de patimi si virtuti a ales numai cate patru din fiecare si de ce anume pe acestea si nu pe altele, caci, fara indoiala nu fara rost a facut el aceasta alegere. Raspunsul la aceasta nedume­rire il vom avea dupa ce ne vom opri in scurt la fiecare din duhurile rugaciunii.
Duhul trandaviei nu este simpla trandavie tru­peasca. Omul de la inceput a fost randuit sa lucreze; munca ii este o necesitate fireasca, pentru agonisirea celor necesare existentei: hrana, locuinta, imbracaminte. Sfantul Efrem se gandeste la o trandavie mult mai vatamatoare, aceea a nelucrarii poruncilor lui Dumnezeu. „Dumnezeu este ascuns in Porunci”, zic Parintii (Sfantul Marcu Ascetul) si se descopera pe masura implinirii lor. Implinirea poruncilor deci este conditia cresterii omului celui nou, a dobandirii asemanarii sale cu Dumnezeu. Tot omul este chemat sa fie sfant, sa fie Dumnezeu prin har si daca nu toti ajung aici, este datorita lenevirii, trandaviei, care este direct potrivnica cresterii omului duhovnicesc, refuzul propriei sale dezvoltari, inchircirea in nedesavarsire.
Grijirea de multe este semnul impatimirii de cele materiale, cleiul care ne tine lipiti de cele pamantesti (Scara). Ea este legata de trandavie, care nesocotind lucrarea poruncilor, isi cauta o mincinoasa implinire raspandindu-se in cele din afara, in grija de multe, cum sa-si agoniseasca cele placute si sa scape de cele dureroase; cautarea placerii si fuga de durere fiind, dupa Sfantul Maxim, grija permanenta a omului impatimit. Dimpotriva, toti Parintii recomanda „faradegrija de toate”, singura grija indreptatita fiind grija de mantuire.
Iubirea de stapanire este duhul rautatii care stramba purtarea cu semenii nostri, nesocotindu-i si transformandu-i in simple unelte si mijloace de profit; injoseste valoarea omului, coborandu-l in randul lucrurilor. Adevarata stapanire intre oameni nu este profitoare, ci slujitoare, dupa pilda si cuvantul Mantuitorului: „Cine vrea sa fie mai mare intre voi, sa fie tuturor sluga” (Matei 20, 25); iar slujirea aproapelui este porunca evanghelica si fapta de mare cinste: slujire lui Dumnezeu. Vedem ca si iubirea de stapanire este legata de grijirea de multe. Intr-adevar, cand toata grija omului este indreptata spre cele materiale, in chip firesc si omul este transformat in lucru sau unealta, care nu valoreaza mai mult decat profitul pe care-l aduce.
Grairea in desert zice Sfantul Ioan Scararul (tr. II), este injosirea celui mai de pret dar dat omului de Dumnezeu: darul cuvantului; vorbaria si palavrageala arata un launtru stricat, care duce la stricarea altora; este „scaunul slavei desarte, urmarea imbuibarii si a necuratiei”. De aceea Mantuitorul ne spune ca in ziua Judecatii vom da seama de tot cuvantul desert (Matei 12, 36), iar Sfintii Parinti au laudat mai mult tacerea (Cuviosul Agaton, Arsenie), care este graiul veacului viitor (Sfantul Isaac Sirul).
O simpla privire asupra celor patru duhuri rele ne duce la o constatare foarte insemnata. Cele patru rele se leaga unele de altele si formeaza un fel de povarnis pe care aluneca omul stapanit de ele. Din trandavie si negrija de mantuire, omul da in mincinoasa lucrare a raspandirii in grija de multe; din aceasta cade in duhul de stapanire, care nesocoteste si injoseste pe aproapele, iar de aici ajunge la nesocotirea proprie, prin degrada­rea cuvantului in grairea desarta. Or, toti Sfintii Parinti arata ca o conditie esentiala pentru sporirea duhovniceasca este paza constiintei neprihanite dinspre patru parti: fata de Dumnezeu, silindu-ne necontenit la impli­nirea Poruncilor Lui; fata de aproapele, ferindu-ne de tot lucrul potrivnic dragostei de aproapele; fata de lucruri, folosindu-le potrivit cu rostul pentru care au fost create, adica pentru trebuinta si cu infranare; si fata de sine, folosind bine darurile primite de la Dumnezeu.
Daca acum luam bine seama, observam ca cele patru patimi vatama constiinta din toate aceste patru parti. Trandavia vatama constiinta fata de Dumnezeu, ca una care se impotriveste lucrarii Harului din noi; grija de multe vatama constiinta fata de lucruri, pe care le intrebuinta spre pierzarea si nu spre mantuirea noastra: iubirea de stapanire, care nesocoteste pe om, vatama constiinta fata de aproapele, iar grairea in desert vatama constiinta fata de sine, prin irosirea marelui dar dumnezeiesc al cuvantului. Astfel, cele patru patimi arata o stare de imbolnavire generala a sufletului, care altereaza purtarea omului fata de tot ceea ce-l inconjoara: fata de Dumnezeu, fata de aproa­pele, fata de lucruri si fata de sine. Omul nepasator de mantuire, raspandit in grija de multe, asupritor de aproapele si slobod la limba este chipul acestei imbolnaviri sufletesti, chipul omului de pacat. Intelegem acum de ce Sfantul Efrem a ales in rugaciunea sa tocmai aceste patimi.
Dimpotriva, care sunt trasaturile sufletului sanatos, o vedem din partea a doua a rugaciunii Sfantului Efrem, in care cerem de la Dumnezeu sa ne daruiasca duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, asupra carora ne oprim in scurt acum.
Duhul curatiei nu trebuie inteles ca simpla curatie trupeasca de pacatele desfranarii. Curatia este prima treapta a nepatimirii, starea sufletului curatit de patimi, gata pentru lucrarea virtutilor. „Cum sa cantam cantarea Domnului in pamant strain” (Psalmul 136, 4), ziceau evreii in robia Babilonului, pe care talcuindu-o Parintii ne invata ca nu putem aduce nici un rod de fapta buna, cata vreme ne aflam in robia patimilor. De aceea si Sfantul Efrem pune curatia in fruntea tuturor virtutilor.
Gandul smerit este asezarea in starea fireasca a existentei noastre: pe de o parte fapturi slabe si neputin­cioase; pe de alta, pe toate avandu-le si insasi existenta primite in dar de la Dumnezeu. De aceea Sfintii Parinti ziceau ca smerenia este, a se socoti omul pe sine mai prejos decat toti oamenii, chiar si decat dobitoacele, si a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele sale bune.
Rabdarea este fireasca omului smerit, care isi recunoaste pacatele si isi da seama ca este vrednic de nenumarate pedepse din partea lui Dumnezeu, ca o sluga lenesa, care nesocoteste Poruncile Domnului sau. De aceea si rabda cu bucurie necazurile si incercarile vietii, fiind incredintat ca: „prin multe scarbe ni se cade sa intram intru Imparatia lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22), si ca numai „cine rabda pana la sfarsit, acela se va mantui” (Matei 24,13).
Dragostea este plinatatea a toata virtutea. Cine are curatie, smerenie si rabdare, acela este si iubitor de Dumnezeu si de aproapele, caci in cine salasluieste dragostea Insusi Dumnezeu petrece, care este Dragoste (I Ioan 4, 8).
Daca cele patru patimi formau un povarnis de la trandavie tot mai jos, cele patru virtuti sunt trepte suitoare de la curatie pana la Dumnezeu, totodata, ele sunt potrivnice celor patru duhuri rele si ne arata cum ne putem tamadui sufletul imbolnavit de ele. Curatia vindeca sufletul imbolnavit de grairea in desert, smerenia insanatoseste legaturile cu aproapele, rabdarea ne scapa de impatimirea fata de lucruri, iar dragostea vindeca nepasarea de mantuire, prin recunostinta si iubirea fata de Dumnezeu. Pentru ca la cel curat toate sunt curate, deci si limba; cel smerit socoate pe aproa­pele mai bun decat pe sine; cel rabdator nu-si pune nadejdea in lucruri, iar iubitorul de Dumnezeu se straduieste necontenit sa implineasca poruncile Lui.
Astfel, omul stapan pe limba, smerit indelung rabdator si iubitor de Dumnezeu ne infatiseaza icoana curatita de patimi a omului duhovnicesc.
Precum vedem, alegerea celor doua siruri de duhuri din rugaciunea Sfantului Efrem are un adanc inteles duhovnicesc. Ea ne pune fata in fata doua icoane: aceea a omului stricat de patimi si aceea a omului innoit prin virtute; starea pacatoasa in care ne aflam si de care ne rugam lui Dumnezeu sa ne scape, pe de o parte, si starea duhovniceasca spre care tindem, pe de alta parte, rugand pe Dumnezeu sa ne-o daruiasca.
Partea a treia a rugaciunii Sfantului Efrem: „Asa, Doamne, daruieste-mi sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu…”, este o recapitulare, intr-o forma mai concisa a celor cerute in partea a doua a rugaciunii. Intr-adevar, vederea pacatelor proprii este un semn al smereniei, iar neosandirea aproapelui, un semn al dragostei, „care indelung rabda si nu se poarta cu necuviinta…” (I Corinteni 13). Cele doua mari virtuti sunt strans legate intre ele. „Sfintita doime, zice Sfantul Ioan Scararul, este dragostea si smerenia; cea dintai inalta iar cea de pe urma pe cei inaltati ii sprijineste si nu-i lasa sa cada” (Scara, 25, 37).
Incheierea rugaciunii cu cererea celor doua culmi ale vietii duhovnicesti: smerenia si dragostea, vrea sa ne arate ca celui ce s-a izbavit de patimi si s-a angajat pe calea virtutii, i se deschide nesfarsita cale a desavarsirii, a asemanarii cu Dumnezeu, Care insusi este Smerenie si Dragoste.

rugaciunea-sf.-efrem-sirul-in-biserica-cu-metanii1.jpgDupa rostirea rugaciunii cu cele trei metanii, se fac douasprezece inchinaciuni pana la pamant, zicand in taina si repetandu-le de trei ori, urmatoarele patru stihuri:

Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosul.

Dumnezeule, curateste-ma pe mine, pacatosul.

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mantuieste-ma.

Fara de numar am gresit, Doamne iarta-ma!

Observam ca cele patru stihuri sunt strabatute de doua simtaminte; pe de o parte, apasarea constiintei pentru pacatele savarsite: sunt pacatos, intinat, am gresit fara de numar; pe de alta, increderea in milosti­virea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu: miluieste-ma, curateste-ma, iarta-ma! Sunt cele doua stari sufletesti, despre care spun Sfintii Parinti ca mereu trebuie sa ne insoteasca pe calea mantuirii: teama si nadejdea; nelasandu-ne prinsi de teama sau de deznadejde, ci imbinand mereu teama cu nadejdea (Filocalie, Petru Damaschin). Aceste simtiri au inaltat pe vamesul, au adus la casa parinteasca pe fiul risipitor si au deschis talharului Raiul.
Daca aruncam acum o privire asupra intregii rugaciuni si a randuielii cu care se face rugaciunea Sfantului Efrem, ce observam? Mai intai ne uitam la chipul omului stricat de cele patru duhuri rele si ne rugam lui Dumnezeu sa ne izbaveasca de el; privim apoi icoana omului innoit prin cele patru daruri ale Sfintului Duh si cerem sa ne ajute Dumnezeu sa sporim pe aceasta cale. Dupa aceea, staruim in rugaciunea tacuta, smerindu-ne pentru neputintele si pacatele noastre si cu mare incredere si nadejde in ajutorul lui Dumnezeu. Toate aceste simtiri le insotim de metanii si inchinaciuni. Ce vrea sa insemneze oare toata aceasta randuiala de rugaciune?
rugaciunea Efrem Sirul Rusia bisericaMetania trupeasca, plecarea cu capul pana la pamant, este semnul vadit al pocaintei: prin plecare marturisim caderea noastra in pacat, starea decazuta in care ne aflam; iar prin ridicare aratam vointa noastra de a ne ridica, de a ne izbavi de pacat, de a ne innoi sufleteste. Dar cuvantul metanie (meta-noia) insemneaza si innoire a mintii, schimbare, lucrare de prefacere a omului de pacat in omul cel nou, induhovnicit, care se savarseste prin pocainta.
Iata deci ce lucru minunat arata aceasta practica a rugaciunii Sfantului Efrem insotita de metanii: ceea ce spunem cu gura in rugaciune, o aratam totodata si cu trupul, cu intreaga noastra fiinta, ne recunoastem paca­tosenia in care ne aflam si cadem cu smerenie la pamant; dar ne ridicam imediat, aratand dorinta noastra de grabnica indreptare. Ca si cum am zice:
„Doamne, uite cum am cazut si ce ticalosit sunt; robit de patimi si instrainat de la Tine si de toata faptura! Dar nu vreau sa raman asa; al Tau sunt, mantuieste-ma, fa-ma iarasi salas al Sfantului Tau Duh”!
Este aici mai mult decat rugaciune, este insasi lucrarea pocaintei care preface si innoieste pe om. Este o prefacere reala, care ne duce cu mintea la prefacerea euharistica de pe Sfantul Jertfelnic. Este Euharistia de pocainta a omului. Caci asa cum la Sfanta Liturghie prin chemarea de catre preot a Sfantului Duh, painea si vinul aduse inainte se preschimba in Trupul si Sangele Domnului, tot asa si aici: implorarea lui Dumnezeu cu smerenie, cainta adanca si credinta neindoielnica, omul de pacat se preface in om duhovnicesc. Şi precum Epicleza euharistica este ascultata si implinita imediat de Dumnezeu, tot asa si innoirea prin pocainta adanca se realizeaza degraba. Ne incredinteaza de aceasta insasi Sfanta Evanghelie. Vamesul a suspinat din adancul inimii: „Milostiv fii mie, pacatosul”!, si indata s-a indreptat. Talharul pe Cruce a strigat: „Pomeneste-ma, Doamne”, si a auzit imediat: „Azi, vei fi cu Mine in Rai” (Luca 23, 43). Şi ne incredinteaza apoi descoperirile din vietile unor mari sfinti: Cuviosul Pavel cel Simplu, Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos s.a. si invataturile marilor dascali ai Bisericii.
Sf Efrem SirulDaca Liturghia euharistica este Liturghia dragostei de oameni a lui Dumnezeu, Liturghia Pocaintei este raspunsul omului la dumnezeiasca dragoste, prin daruire totala in mainile lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu primind jertfa de pocainta, curata si innoieste pe om cu adanca schimbare: „De vor fi pacatele voastre ca negreala, Eu le voi face albe ca lana”, zice Domnul (Isaia 1, 18). Asa de adanca si de totala este puterea innoitoare a pocaintei. De aceea si Sfanta Biserica a randuit pentru tot crestinul o anumita vreme a anului, sfintita Patruzecime, in care sa se indeletniceasca in chip deosebit cu aceasta lucrare curatitoare si sfintitoare. Daca pocainta este asa de necesara pentru tot crestinul, apoi pentru monah ea este indeletnicirea lui de baza. Pentru ca “toata viata monahului este o indeletnicire de pocainta, iar monahul este cel ce graveaza pocainta in toata viata Bisericii” (Arhim. Gheorghe Kapsanis, Egumenul Manastirii Grigoriu, nr. 2/1977).
De aceea n-as vrea sa inchei, inainte de a atrage atentia si asupra altui aspect al rugaciunii Sfantului Efrem, in directa legatura cu viata calugareasca. Daca luam aminte la cele patru duhuri bune din rugaciune, usor vom recunoaste in ele fagaduintele de baza ale vietii monahale in duhul curatiei, fecioria; in duhul smereniei, ascultarea; in duhul rabdarii, saracia, iar in duhul dragostei legea fundamentala a vietii obstesti. Astfel, pentru monah, rugaciunea Sfantului Efrem este totodata rugaciune de pocainta si rugaciune pentru a fi monah desavarsit. Trasaturile omului innoit prin pocainta sunt si ale monahului implinit. Deci adevaratul monah este lucratorul necontenit al pocaintei. Întelegem acum mai deplin, cuvantul de mai sus al Parintelui Egumen Gheorghe, ca: “toata viata monahului este o indeletnicire de pocainta”, si de ce acel parinte duhovnicesc, pomenit la inceput, se ruga in toate zilele anului cu rugaciunea: “Doamne si Stapanul vietii mele…”!
(din: Ieromonah Petroniu Tanase, “Chemarea Sfintei Ortodoxii”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2006)

Sursa

Vedeti si: