COMUNICAT privind Sinaxa de pe 4 aprilie 2017

In discutia pe care am avut ocazia sa o am astazi cu Gheron Sava Lavriotul, membru de marca al miscarii Parintilor Aghioriti pentru apararea Dreptei Credinte in fata eresului ecumenist am inteles faptul ca pe data de 4 Aprilie la Oreokastro, langa Tesalonik va avea loc o Sinaxa Interortodoxa (nu Panortodoxa și nici sinod) la care vor participa mai multi reprezentanti ai mai multor tari, printre care preprezentanti ai Bisericii Ortodoxe din Romania va fi parintele Ciprian Staicu si domnul teolog Mihai-Silviu Chirila, care vor avea un discurs, fiecare de cate 8 minute prin care vor saluta lupta anti-ecumenistă si vor spune care este stadiul in România.
Tema centrala a conferintelor acestei Sinaxe va fi pseudo Sinodul din Creta si măsura întreruperii pomenirii.
Vor participa preoti si laici din Romania, Elvetia, Grecia!
Presedinte de onoare al Sinaxei este parintele profesor Theodoros Zisis. Organizatori ai evenimentului sunt Parintii Aghioriti si asociatia Cretanii Ortodocsi.

A consemnat,
protoprezbiter Matei Vulcanescu
Mitropolia Pireului

sursa

Părintele Ioan Miron a fost încununat de ecumeniști printr-o „caterisire” necanonică



Pe 9 martie, ecumeniștii au fost la Părintele Ioan ca să preia parohia, cu această ocazie i-au și înmânat sentința de caterisire NECANONICĂ. Probabil s-au speriat de Părintele Ioan, precum dracul de tămâie, după episodul din 23 februarie când au fost reduși la tăcere în 20 de minute.

Așa că tot într-o zi de 9 martie a fost și hirotonit și „caterisit” de către IPS Irineu, care i-a și spus că-l va face mucenic.

Părintele Ioan este al patrulea preot „caterisit| de eretici după părintele Ciprian Staicu, părintele Onisim Banu și părintele Claudiu Buză. Vrednici sunt!

glasulstamosesc

Preotul Constantin Necula creează diversiuni despre Biserica Bulgariei cu scopul de a susţine ereziile din Creta

În conferinţa de la Oradea, organizată de Episcopia Oradiei, la catedrala din Centrul Civic, din data de 14 februarie 2017, preotul ecumenist Constantin Necula, consilier al mitropolitului Laurenţiu Streza de la Sibiu, manipulează credincioşii prezenţi la „seara duhovnicească” lăsând să se înţeleagă că Biserica Bulgariei ar fi controversată. Conferinţa a avut loc cu binecuvântarea PS Sofronie Drincec. 

    Pentru a da această impresie, foloseşte un joc de cuvinte, neclar, dar pe un ton convingător, ca şi cum ar fi sincer în ceea ce spune. În acest sens, părintele Eftimie Mitra, arată care este adevărata „schismă” despre care vorbeşte preotul Necula şi demontează diversiunea creată de acesta la Oradea:
Sinodul din Creta,

Patriarhia Bulgariei şi “argumente” confuze scoase din context
    Se ştie că Sinodul Ortodox al Bisericii Bulgare a respins textele controversate ale sinodului din Creta catalogându-le ca fiind neortodoxe. Această ştire nu a apărut în sursele de informare oficiale ale Bisericii noastre, ca şi cum informaţia ar fi fost neimportantă. Vestea s-a răspândit, în pofida cenzurii oficiale, pe diferite site-uri şi blog-uri din România, fiind preluată de pe siteuri-le oficiale ale Patriarhiei Ruse şi ale Patriarhiei Bulgare.
Vezi aici: hotararea-finala-a-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-bulgare
Am primit şi eu, pe adresa personală de email, conferinţa părintelui profesor dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, susţinută la Oradea. În această înregistrare video, la minutul: 1:39:00, referindu-se la poziţia oficială a Bisericii Bulgariei în legătură cu documentele controversate adoptate la “Sinodul” din Creta, părintele profesor Necula spunea:
“În primul rând vreau să vă atrag atenţia, şi îmi pare rău să o spun. M-am uitat la poziţia Bisericii Bulgare, pe care unii dintre purtătorii de canoane o jubilează. Vreau să vă atrag atenţia că Biserica Bulgariei a fost într-o mare schismă. Foarte gravă schismă. S-au rupt de patriarh, s-au rupt în două. Când s-au împăcat schismaticii cu patriarhul, toţi membrii aceloraşi Biserici care au fost prezente la Creta au fost prezenţi, şi Bulgarii scriau atunci că a fost un sinod panortodox. Deci când ne convine e cumva, când nu ne convine e altcumva?”
Nu vreau să-l acuz pe părintele Necula de falsitate în prezentarea situaţiei sau de încercare de deturnare a informaţiei, dar consider că unele rectificări ar trebui făcute deoarece sensul afirmaţiilor părintelui profesor sunt scoase din context. Cu atât mai mult că lucrurile sunt prezentate neclar, astfel încât se poate lăsa loc de interpretări şi să se dea naştere unor mari confuzii. Pentru a se înţelege mai bine cum stau lucrurile cu aşa-zisa “schismă” bulgară pe care o menţionează părintele profesor, voi aduce câteva precizări:
Până în anul 1944, ortodocşii din Bulgaria erau organizaţi administrativ în forma unui exarhat care funcţiona canonic sub ascultare faţă de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. În anul 1953, noul patriarh al Bulgariei, Kiril I, a primit recunoaşterea altor patriarhii ortodoxe, urmând ca în timp de câţiva ani să fie recunoscută de către toate patriarhiile (sinoadele) ortodoxe canonice.
În anul 1989, după căderea comunismului, Uniunea Forţelor Democrate din Bulgaria (UFDB) a creat o “biserică” paralelă încercând să destabilizeze Biserica Bulgară recunoscută de toate celelalte Biserici Ortodoxe din lume, al cărei patriarh, la acea vreme, era PF Maxim. Motivul invocat de forţele politice ale Uniunii Democrate, era “obedienţa patriarhului Maxim faţă de guvernul comunist de la Sofia”. Acelaşi model l-au folosit democraţii şi în Ucraina, unde forţele politice pro Europene au susţinut schisma lui Filaret Denişenco. Scopul fiind acelaşi: subminarea Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei care funcţiona sub forma unei mitropolii din cadrul Sinodul Bisericii Ruse.
UFDB reuşeşte, cu implicarea ieromonahului Hristofor Sabiev, să confişte câteva imobile (case parohiale, reşedinţe episcopale, lăcaşuri de cult etc.) pe care să le ofere noii administraţii bisericeşti necanonice. Ulterior, IPS Pimen, este impus de către Forţele Democrate, patriarh al Bulgariei, dar acesta nu a fost recunoscut de marea majoritate a credincioşilor şi nici de către vreuna dintre celelalte Biserici Ortodoxe (Constantinopol, Antiohia, Ierusalim, Alexandria, Romania, Rusia…). Cu toate acestea, democraţii susţin acţiuni de confiscare în forţă a mai multor imobile din jurisdicţia patriarhului Maxim, care era cel canonic.
Din acest motiv, patriarhul Maxim, în perioada 30 sept. – 1 oct. 1998, convoacă, în catedrala “Sfântul Alexandru Nevski” din Sofia, un Sinod panortodox. Acest sinod avea menirea să declare, în mod oficial, gruparea lui Pimen, susţinută de UFDB, ca fiind necanonică. Pimen se căieşte în faţa tuturor patriarhilor prezenţi şi este reprimit ca mitropolit, de către sinodul canonic al Bulgariei prezidat de PF Maxim. După plecarea reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe, Pimen revine la schismă, dar la puţin timp moare în schismă. În locul său, UFDB îl aşează, în mod necanonic, pe Inochentie. La câţiva ani după ce este “instalat”, la 26 noiembrie 2012 (când patriarh canonic era PF Neofit), Inochentie se căieşte şi este reprimit în sinodul canonic al Bisericii Ortodoxe Bulgare. În acest fel schisma din Biserica Bulgariei dispare definitiv.
Actualul patriarh al Bisericii Bulgare este PF Neofit, successor al PF Maxim. Acesta a fost instalat în 26 februarie 2012 în prezenţa reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe autocefale şi este recunoscut de către toate patriarhiile ortodoxe canonice, inclusiv de către patriarhul Daniel Ciubotea al României.
    În concluzie:
– Sinodul panortodox din Sofia (capitala Bulgariei) nu a discutat chestiuni teologice, ci avea doar menirea să declare oficial care este patriarhul canonic al Bisericii Bulgare şi să osândească schisma creată de Uniunea Forţelor Democrate.
– Sinodul panortodox din Sofia nu are legătura cu “Sinodul” din Creta, contextul este altul, şi a avut loc la o perioadă de 19 ani diferenţă.
– În catedrala din Sofia au fost reprezentanţi ai tuturor patriarhiilor, în timp ce în Creta nu au fost reprezentanţi ai patru patriarhii canonice. Nu toate patriarhiile canonice recunosc caracterul de “panortodox” al pseudosinodului din Creta. Acestea sunt patriarhiile Georgiei, Bulgariei, Antiohiei şi Rusiei.
– Schisma din Bulgaria a avut la bază interese politice, fiind doar la un nivel local, în timp ce disputele despre “Sinodul” din Creta au un caracter strict dogmatic şi canonic, la nivel panortodox.
– Biserica canonică a Bulgariei nu s-a rupt niciodată de celelalte patriarhii, schisma fiind doar o chestiune internă şi nu a avut temei religios, ci politic-administrativ.
– Bisericile Georgiei şi Antiohiei au respins documentele controversate ale “Sinodului” din Creta, nu doar Biserica Bulgariei. Biserica Rusă a respins denumirea de “panortodox” atribuită de către unele patriarhii “sinodului” din Creta şi până în prezent nu a dat vreun comunicat prin care să recunoască valide documentele teologice din Creta.
– Patriarhul Neofit, cel care a respins documentele teologice controversate din Creta, este recunoscut canonic de către toţi patriarhii ortodocşi şi este în comuniune cu aceştia.
În documentul oficial al Bisericii Bulgare, ierarhii din Sinodul acestei Biserici Locale menţionează că sunt în comuniune cu toate Bisericile locale: “Biserica Ortodoxă Bulgară este parte integrantă, un membru viu al Uneia, Sfinte, Sobornicești și Apostolești Biserici. Ca parte a trupului lui Hristos, așa cum trupul însuși pe teritoriul local al Bulgariei și al diecezelor bulgare în străinătate, Biserica Ortodoxă Bulgară va continua să rămână în euharistice frățească, spirituală, dogmatică și comuniune canonică cu toate Bisericile Ortodoxe locale rămase, atât cu cei care au participat în cadrul Sinodului din Creta și cu cele care nu au participat”.
Documentul integral, tradus în limba română poate fi găsit aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/textul-integral-prin-care-biserica.html
Despre istoria Bisericii Ortodoxe a Bulgariei, mai multe detalii pot fi găsite în “Istoria Bisericii Ortodoxe a Bulgariei – o scurtă introducere”, Ed. Sophia, Bucureşti, 2015, trad. Gheorghiţă Ciocoi. Informaţii despre schisma sus amintită se găsesc la pag. 99-107.
ieromonah Eftimie Mitra
Sursa: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1644384995867158&id=100008870208449
Partajează asta: