Uniunea Sovietică s-a născut din zvârcolirile bolșevice ale Zilei Internaționale a Drepturilor Femeii. Pentru a fi livrată la export ca Sărbătoare Mondială, comuniștii i-au inventat o istorie nouă, mai captivantă și curățată de crime. Suntem pe 8 martie 1857, la New York. Orașul foșgăie de trecători, vânzători ambulanți, căruțe, biciclete, automobile. Din depărtare se aude un vuiet nelămurit care tot crește. Se apropie. Este o coloană de câteva mii de muncitoare textiliste.
Nemulțumite de condițiile de muncă și viață, ele au declanșat greva și acum își strigă revendicările în stradă. Aliniate ordonat, rânduri-rânduri, majoritatea încă tinere, mărșăluiesc cu pumnul drept strâns ridicat spre cer, cu pletele fluturând în vântul călduț al primăverii. Pe bulevardele largi, însorite, printre buildingurile semețe ale tinerei metropole, cu vocile lor cristaline, dar ferme, cer în cor salarii egale cu bărbații și reducerea programului de muncă.
Așa s-a născut Ziua Internațională a Femeii, din curajul unor proletare bărbate de a spune nu îmbuibaților, rapacilor patroni americani. Ce tablou încântător! Atâta doar că este fals. Un fals grosolan, plămădit la Paris în redacția publicației comuniste L’Humanité, finanțate de Moscova, sub semnătura militantelor Yvonne Dumont, Claudine Chomat și Madeleine Colin. Un fals care avea să cucerească lumea.
Petrograd, 8 martie 1917: femeile de la Uzinele Putilov au ieșit în stradă. Așa a început Revoluția Bolșevică
Totuși, cum s-a născut 8 martie?
În realitate, la Congresul celei de-a doua Internaționale Socialiste din august- septembrie 1910, de la Copenhaga, Clara Zetkin, sprijinită de Rosa Luxemburg, propune instituirea unei zile internaționale a femeii. Fără însă a se stabili vreo dată precisă, fie ea 8 martie sau alta.
FOTO: Clara Zetkin (dr.) și buna ei prietenă, Rosa Luxemburg, „mamele” comuniste ale Zilei Femeii
Născută în 1857 (poate că anul de naștere să le fi inspirat pe mistificatoarele de la L’Humanité), nemțoaica Zetkin (Eissner pe numele de fată) este o militantă marxistă și feministă, învățătoare și jurnalistă. Exilată, după ce Bismarck interzice mișcarea socialistă, ajunge în Elveția, leagănul Bolșevismului latent, unde îl cunoaște pe revoluționarul rus Osip Zetkin, al cărui nume de familie îl adoptă, deși nu se mărită cu el.
Alături de prietena ei, poloneza evreică Rosa Luxemburg, Zetkin se numără printre cele mai proeminente figuri ale Ligii Spartacus (Spartakusbund), aripa de extremă stânga a Partidului Social Democrat German, care în 1918 se rupe și formează Partidul Comunist German. Exilată din nou, Clara Zetkin se refugiază în URSS, unde moare în 1933. Cenușa ei este îngropată lângă zidul Kremlinului, alături de rămășițele lui Stalin, Suslov, Kalinin, Brejnev sau Andropov.
Propunerea unei Zile Internaționale a Femeii proletare de către Clara Zetkin a urmărit un dublu scop: confiscarea revendicărilor feministe (vot universal, egalitatea salariilor etc.) de către mișcarea socialistă, dar și contracararea influenței feministelor burgheze asupra muncitoarelor, explică Françoise Picq, specialistă în Istoria Feminismului.
„Li s-a interzis femeilor socialiste să poarte lupte comune cu feministele burgheze. Tradiția Zilei Internaționale a Femeii a fost la început o alegere sectară, pentru care feminismul și socialismul se excludeau”, spune Picq citată de Slate.fr.
Ghioceii pătați cu sânge
Ca urmare a deciziei Internaționalei a II-a de la Copenhaga, pe 19 martie 1911 au loc manifestații în Germania, Austria și Danemarca. În Rusia, ziua este celebrată pe 3 martie 1913, apoi pe 8 martie 1914.
Pe 8 martie 1917 (23 februarie, pe stil vechi), Ziua Femeii este din nou organizată în Rusia, pe fondul unor importante fierberi sociale. Cu câteva zile în urmă (3 martie / 18 februarie), la Uzinele de armament Putilov, cele mai mari din Petrograd, se declanșase greva. Pe 5 martie, din lipsă de aprovizionare cu materii prime, Uzinele Putilov se închid. Muncitorii adunați în fața porților închise pleacă să protesteze în stradă.
Zvonurile despre iminenta raționalizare a pâinii toarnă gaz peste foc. Celebrarea Zilei Femeii din 8 martie / 23 februarie furnizează ocazia perfectă: toate nemulțumirile își găsesc cadrul în care să răbufnească.
Așa va începe Revoluția din Februarie ce se va continua cu Revoluția din Octombrie. Pe 15 / 2 martie Țarul Nicolae al II-lea abdică în favoarea fratelui său, Mihail. Însă haosul nu mai putea fi oprit și acesta renunță la coroană chiar a doua zi. Începea instaurarea comunismului. Din vâltoarea Zilei Femeii se năștea Uniunea Sovietică. Nimic suav, nimic gingaș. Ghioceii sunt mânjiți de sânge!
În 1921, URSS adoptă 8 martie ca Zi a Femeii, în memoria evenimentelor care au marcat începutul revoluției bolșevice. După al II-lea Război Mondial, ziua de 8 martie este generalizată în tot Lagărul Roșu: Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Cuba. Ziua Femeii se impune ca sărbătoare exclusiv comunistă.
Până când, în 1955, în scenă intră L’Humanité, cu povestea despre manifestația romantică a textilistelor, care, chipurile, ar fi avut loc cu un veac în urmă la New York. Nimeni nu are minima curiozitate să verifice veridicitatea istorică. Așa ar fi putut descoperi că nici un ziar american nu pomenește nimic despre vreo manifestație. Deși câteva sute sau mii de femei mărșăluind în stradă, într-o țară în care cowboyii încă se mai războiau cu indienii, trebuie să fi fost o știre de senzație.
Minciuna le-a venit mănușă
Mistificatoarele de la L’Humanité au reușit mai mult decât își propuseseră. Transformarea lui 8 martie din sărbătoare a mamelor și, implicit, a familiei, într-o zi de luptă pentru eliberarea și emanciparea femeii găsește un teren fertil în mișcările stângiste din Occident. Faptul că mitul plasează acțiunea muncitoarelor în America, simbolul Capitalismului opresor, nu face decât să-i crească atractivitatea. Feministele din Statele Unite, încântate că își descoperă o legitimitate istorică, importă aproape imediat 8 martie peste ocean. Feministele din Europa occidentală le imită grabnic.
În 1977, ONU încurajează țările lumii să adopte 8 martie ca zi de celebrare a drepturilor femeilor și a păcii internaționale. În 1982, vine și rândul „țării-mamă” să adopte mitul fondator. Yvette Roudy, ministru pentru Drepturile Femeii, oficializează ziua de 8 martie. „Am vrut să-i explicăm mistificarea lui Yvette Roudy. Dar aceasta îi convenea de minune: un mit care celebra lupta femeilor în cadrul luptei de clasă”, mărturisește cercetătoarea franceză, amintim, ea însăși o adeptă a Feminismului.
Ce a urmărit L’Humanité?
Vreme de 22 de ani, nimeni nu și-a pus problema autenticității mitului feministelor americane. În 1977, Françoise Picq și alte patru cercetătoare vor să verifice povestea. Picq declară: „Am întâlnit mai multe variațiuni privind decorul – soare primăvăratec sau viscol – sau protagonistele – textiliste, țesătorese, croitorese; accentul era pus când pe lupta împotriva represiunii, când pe jurămîntul solemn de a se reîntâlni în fiecare an. Dar toate textele erau de acord asupra datei și locului – 8 martie 1857, New York – și asupra semnificației fondatoare a evenimentului”.
Evident că acesta crea mai multă emoție decât o reuniune obscură a femeilor în anticamera Internaționalei Socialiste. Urcând pe firul istoriei, cele cinci descoperă prima știre despre „eveniment” în L’Humanité din 1955. „De ce a fost nevoie, în plin Război Rece, să dai sărbătoririi Zilei Femeii o origine mai veche, mai spontană decât cea a unor membre de partid? De ce s-a dorit detașarea zilei de 8 martie de istoria sa sovietică”, și-a pus problema grupul de cercetătoare.
Se pare că la originea mistificării ar fi stat tensiunile din mișcarea comunistă franceză, dintre Confederația Generală a Muncii (CGT) și Uniunea Femeilor Franceze (UFF). „Madeleine Colin dorea să reancoreze 8 martie de istoria luptei femeilor militante, în vreme ce UFF o transformase într- un fel de Zi a Mamelor, ca în URSS”, explică Françoise Picq. În lagărul comunist, sărbătoarea de 8 martie nu mai era tocmai o zi de luptă a femeilor. „Cum li se dădea voie să plece cu două ore mai devreme de la serviciu, femeile preferau să profite și să meargă la coafor”, spune cercetătoarea.
Ziua în care Femeia devine Bărbat
În România, Ziua Femeii a păstrat acea tentă familială specifică fostului lagăr comunist: flori, pupături, mici cadouri, petreceri. În Occident, însă, 8 martie este o zi de proteste, de manifestații. De afirmare a Identității Femeii Emancipate. O Zi a Femeii-Bărbat. A anti-Femeii.
Iată, de exemplu, cum se va sărbători 8 martie 2015 în aceeași Franță unde s-a născut mistificarea istorică: la Paris va avea loc al Patrulea Marș Mondial al Femeilor, organizat o dată la cinci ani. „Câtă vreme toate femeile din lume nu vor fi libere, vom rămâne în marș”, se arată pe site-ul organizatoarelor. „Marșul Mondial al Femeilor vrea să termine cu Patriarhatul, cu Capitalismul și cu Rasismul, cele trei sisteme de represiune care ne controlează viețile în lumea întreagă”, își mai propun organizatoarele.
De notat că acțiunea se bucură de sprijinul oficial al Guvernului Francez, care le pune militantelor propriul site (www. gouvernement.fr) la dispoziție pentru a se exprima.
O simplă căutare pe google va oferă un tablou al mișcărilor de protest programate în Occident și de acest 8 martie: Sexismul, Drepturile Reproducerii, Opresiunea, Avortul, Biserica, Austeritatea, Egalitatea, Progresul, toate acestea și multe altele sunt motive pentru ca duminică mii și mii de femei să iasă în stradă și să lupte. Nu rareori aceste proteste se lasă cu violențe.
În România, femeile încă se bucură de zambile.
***
Gabriel Bintia:
Feminismul în acțiune: de 8 martie un bazin de înot din oraşul Malmö a anunțat că bazinul este deschis doar femeilor! Interzis bărbaților! Aşa da egalitate, că în cartierele musulmane, produsele prin excelență ale politicilor de stânga, condiția femeii este umilă. Ba nu, feministele fac ceva! Lidera partidului Inițiativa Feministă declară că discriminarea femeii în societatea suedeză este în creştere! Aşadar, îi pune azi de o manifestație faină, alături de Tineretul Revoluționar Comunist şi de Tineretul Socialist, cu multe drapele roz şi roşii, pentru o “Suedie fără frontiere”!
*
Alice Teodorescu de Ziua Internațională a Femeii
Dacă în trecut s-a luptat pentru drepturi egale şi drept de vot al femeilor, ceea ce face acum feminismul este contraproductiv: cotele obligatorii de gen conferă ideea neputinței femeilor, iar mama surogat este o umilire a femeii!
***
Pr. Octavian Mosin: Gânduri în prag de 8 martie
Sărbătorirea zilei de 8 martie e de fapt un obicei al oamenilor formaţi în perioada sovietică. Eu însumi am fost crescut cu astfel de evenimente. Mama mai păstrează cu sfinţenie cadourile primite în această zi de la noi, bărbaţii casei. Are o colecţie întreagă de suvenire, desene etc. Am fost educaţi cu acest „praznic laic”, iar cât am fost elevi, am asociat această zi cu femeile dragi: mama, bunica, învăţătoarea. Mai târziu felicitam domnişoarele.
Problema însă este de alt ordin. Tot mai multe voci din mediul bisericesc se pronunţă totuşi contra acestei serbări, care, de fapt, nu este atât de internaţională, vizând, în general, spaţiul ex-sovietic. Ea poartă conotaţii revoluţionare, proletare, feministe şi chiar anticreştine şi nu este o zi aleasă la întâmplare.
Mulţi au auzit de Clara Zetkin, care a încercat să revigoreze o serbare evreiască, numită Purim, ce la 1910, se pare, a coincis cu data de 8 martie. Or, acest praznic aminteşte de un masacru din perioada vetero-testamentară, iar mesajul, presupunem, a fost de nimicire a duşmanilor „Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie”, iar printre aceştia se număra şi Biserica. Astfel, aceste comemorări nu pot fi asociate cu dragostea, cu frumuseţea…
Ar trebui totuşi să ştim ce sărbătorim! Problema multora este că nu intră în esenţa lucrurilor şi pur şi simplu caută prilej de „sărbătoare”. Se ştie doar că-i zi de odihnă, dar de unde vin şi ce conţinut au datele de 8 martie, 23 februarie, 1 şi 9 mai lumea habar nu are.
Din păcate acelaşi lucru se referă şi la praznicele bisericeşti. Se cunoaşte că-s Paştile, Crăciunul, Boboteaza etc., dar tot mai puţin sunt trăite şi cinstite aceste evenimente creştine.
Şi dacă tot ni se dă zi liberă la astfel de sărbători, să mergem la o bătrână singuratică, la o sărmană copilă, la o disperată, la o fiinţă tristă, la o alta rătăcită şi să le tratăm cu dragoste, ajutându-le să se ridice.
Iar femeia, mama, soţia şi sora creştină să le omagiem împreună cu mironosiţele din preajma Maicii Domnului, care sunt cinstite în cea de-a treia Duminică după Înviere. Să încurajăm şi să creştem femei destoinice, pline de dragoste, de fidelitate, de grijă, de dăruire…
Să readucem femeile în familiile noastre, căci, deşi au multe chemări, pe care le duc cu cinste, să nu uite că trebuie, mai întâi, să încălzească casele, să mângâie sufletele.
Preot Octavian MOŞIN
ortodoxiadreaptacredinta 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.